Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Turnul de apă Hyllie, poartă numele cartierului în care este situat în orașul Malmo – Suedia.
Turnul a fost proiectat de arhitectul Karl Ivar Stal pentru compania locală Kjessler & Mannerstråle, fiind dat în folosință în anul 1973. Este de culoare albă și are forma unui farfurii zburătoare. Turnul este situat în mijlocul unui părculeț, are înălțimea de 62 de metri (203 ft) și depozitează 10200 metri cubi de apă. Turnul este protejat de multiple sisteme și dispozitive de siguranță. Este cel mai nou recent turn de apă din Malmö, designul său fiind rezultatul unei propunerii câștigătoare în cadrul unui concurs de arhitectură. Propunerea câștigătoare a aparținut firmei „Drabant” din capitala Stokholm. Costul de realizare a construcției s-a ridicat la 8,6 milioane de coroane suedeze. Fiind situat lângă calea ferată Oresundstag, turnul devine primul obiectiv ce atrage atenția călătorilor care vin cu trenul dinspre Danemarca în Suedia. Cu trecerea timpului turnul a devenit un popular simbol al orașului Malmo, noaptea și ocazional fiind iluminat în culori diferite.

Altitudunea bazei turnului este 21 metri deasupra nivelui mării. Până în anul 1996 cupola turnului a găzduit un atractiv restaurant pentru ca ulterior să primească destinația de spațiu expozițional. Dacă la început turnul era solitar în peisaj, astăzi este înconjurat de noi și moderne clădiri: Malmo Arena, Centrul comercial Emporia, Citytunneln și Gara Hyllie.
2. Undeva pe coasta de est a portului italian Napoli, printre containere, depozite și linii de cale ferată, în vecinătatea Pieței de Pește, te întâmpină o construcție solidă și îndrăzneață realizată la comanda Companiei Unificate a Lucrătorilor Portuari din orașul Napoli.

Clădirea reper vizibil dinspre mare, este un volum gigantic din beton armat ale cărui forme organice se referă la forme zoomorfe și marine. Construcția clădirii s-a realizat între anii 1968-1978 și este opera renumitului arhitect italian Aldo Loris Rossi (1933 - 2018), profesor de design la Facultatea de Arhitectură din Napoli și academician emerit al artelor designului din Florența. În anul 1997 arhitectul Paolo Giordano a declarat: „Aldo Loris Rossi propune o arhitectură în care componenta formală, printr-o configurație plurisemn exasperată, este împinsă la limitele extreme ale ortodoxiei utopice”. Edificiul Casa muncitorului portuar (în limba italiană – Casa del Portuale) constă într-o bază alungită și un turn cu zece etaje la care adera doisprezece cilindri verticali care structurează clădirea, la care se atașeaza și alte cladiri, de forme și funcții diferite, transparente sau opace. La cel mai de jos nivel erau birourile, zonele de servicii și echipamentele; alte birouri și locuințe ocupau nivelurile intermediare, în timp ce restaurantul era la nivelul superior. Monumentalitatea operei, formele ei futuriste, poetica brutalistă a acestei clădiri sunt motivele pentru care este considerată una dintre cele mai importante construcții ale celei de-a doua jumătăți a secolului 20 la Napoli. Arhitectura lui Rossi este printre cele mai originale în contextul contemporan și se realizează prin articularea volumelor în jurul unui nucleu central, care sunt aproape explodate la exterior ca printr-o forță centrifugă, deși în cadrul unui control geometric și structural riguros. Astăzi, vizitarea Casei del Portuale este o călătorie către abandon. Clădirea este multifațetă, dar conceptul ei este simplu: o serie de cilindri plus o prismă, goală și structurală, vizibile din exterior, care adăpostesc sisteme și ascensoare. Aceste elemente duc la agățarea pieselor independente în console și apoi extinderea sau micșorarea la diferite niveluri în funcție de funcții și nevoi statice: tăvi circulare și semităvi, prisme vitrate și piese convexe. Interiorul clădirii este la fel de bizar, el amintind de formele unor nave spațiale alteori de interioarele unor nave maritime. Acest proiect al lui Aldo Loris Rossi a devenit un simbol al aprecierii actuale reînnoite pentru arhitectura brutalistă. Criticul de arhitectură Bruno Zevi a descris această clădire drept „un obiect de pionierat, spectaculos, subversiv, care pare să pretindă o salvare a mediului”. Arhitectura lui Rossi a fost întotdeauna greu de încadrat în retorica oficială a arhitecturii moderne. Betonul și sticla sunt singurele două materiale folosite în clădire, dar betonul, cu calitățile sale plastice, creează varietatea expresivă a formelor care fac Casa del Portuale celebră la nivel internațional.

Această clădire a fost selectată printre cele mai reprezentative 100 de clădiri din beton ale secolului XX. Pe măsură ce trec anii acest frumos edificiu rămâne un uriaș blocat în zona portuară, dar ce-i păcat este faptul este faptul că își pierde viața de altădată.

3. Chinezii au surprins întotdeauna prin construcțiile lor ieșite din comun, iar calea ferată construită printr-un bloc de apartamente este unul dintre acele proiecte care nu trec neobservate.

Calea ferată traversează la propriu un bloc turn, cu 19 etaje, din municipiul chinez Chongquing (unul dintre cele mai mari orașe ale Chinei, atât ca suprafață cât și ca populație). Chongquing este un oraș situat în sud-estul țării, numără 49 milioane de locuitori (mai mult de două ori decât are România) și se întinde pe doar 50000 de metri pătrați, ceea ce înseamnă că problema spațiului este una arzătoare. Tocmai de aceea, arhitecții și-au pus la încercare imaginația, pentru a rezolva această problemă. În plus, arhitecții au fost obligați să traseze ruta trenului prin blocul de apartamente și din cauza terenului muntos. Dacă nu făceau asta, singura soluție pe care o aveau era să demoleze clădirea.Trenul neobișnuit traversează clădirea între etajele șase și opt, din blocul cu 19 etaje, el fiind și la îndemâna locatarilor, aceștia putând să se urce în el de la etajul 6.

Chinezii au rezolvat și problema zgomotului, pentru că la amenajarea liniei ferate au folosit materiale speciale. La orele cele mai aglomerate, locatarii aud un zgomot asemănător cu cel făcut de o mașină de spălat, astfel că poluarea fonică este aproape infimă.

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_______________xxx_______________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Emblema de Onoare a Forțelor Terestre se conferă prin ordin de către Șeful Satului Major al Forțelor Terestre pentru fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României, pentru fapte de eroism, pentru îndeplinirea ireproșabilă a misiunilor sau pentru obținerea de rezultate deosebite în procesul de instruire. Distincția se conferă personalului militar și civil, structurilor Armatei României, rezerviștilor, veteranilor de război, precum și militarilor și structurilor militare străine din forțele terestre. Pe aversul acestei embleme este reprezentat însemnul heraldic al Statului Major al Forțelor Terestre, înalt de 35 mm, înconjurat de o cunună de lauri deschisă, lată de 10 mm. În deschiderea cununii de lauri este dispusă central o cruce. Deasupra cununii de lauri este dispusă central plăcuţa superioară, cu dimensiunile 20 mm x 10 mm, pe care este înscris, în relief, cu majuscule, cuvântul „ONOARE”. Pe reversul emblemei este reprezentată aceeaşi cunună de lauri, cu o cruce în deschiderea acesteia. Cuvântul „ONOARE“ este scris şi pe reversul plăcuţei superioare, în relief, cu acelaşi tip de caractere. Pe reversul emblemei, central, este scris în relief cu majuscule, cu litere înalte de 3 mm, următoarea denumire: EMBLEMA DE ONOARE A FORTELOR TERESTRE.

Forțele Terestre Române este numele celei mai mari părți Armata României. Având tot echipamentul revizuit recent, azi aceste forțe sunt bine echipate, România fiind astfel unul dintre cei mai importanți noi membri ai NATO. Începând cu anul 1991 s-au produs schimbări pozitive: bugetul militar a sporit considerabil, recrutarea tinerilor a fost desființată, are loc un proces de profesionalizare a personalului dar și de modernizare tehnicii, armamentului, clădirilor și în general a întregii logistici militare. Forțele Terestre reprezintă cea mai importantă componentă a Forțelor Armate Române și sunt destinate realizării de diferite acțiuni militare, cu caracter terestru sau aeromobil, în orice zonă sau direcție. Din Forțele Terestre fac parte: Infanteria, Artileria, Rachetele și artileria AA, Vânătorii de munte, Parașutiștii, Geniștii, Structuri ale comunicațiilor și informaticii, Unități de apărare NC, Poliție militară, Administrație / Intendență și Forțe pentru Operațiuni Speciale (FOS).

I.P.C.F. - XXX (30 ani)

I.P.C.F. (Institutul de Studii si Proiectari Cai Ferate) a luat ființă în noimebrie 1947 ca urmare a unei hotarari a Direcției Generale CFR. Scopul a fost de a se realiza o conceptie unitara asupra modernizarii si dezvoltarii Cailor Ferate Romane, separand activitatea de conceptie - studii si proiecte - de cea de executie si de exploatare. Organigrama IPCF cuprindea 7 grupe de studii si proiectare, un serviciu de personal, un serviciu de contabilitate, un Director General cu doi directori adjuncti si o grupa de consilieri de specialitate. Schema de personal prevedea initial 478 persoane, din care 276 persoane in sediul central, avand o pondere de peste 50% ingineri si arhitecti. Ei proveneau, in primul rand, din cadrul colectivelor de proiectare si executie din serviciile Directiei Speciale, desprinsa in anul 1934 din Directia: Poduri, Lucrari Noi, si aduceau la IPCF si unitatile lor exterioare pentru studii, sondaje, masuratori. Specialistii transferati la noul IPCF, ingineri si arhitecti cu o mare experienta in lucrarile de cale ferata. Ei au fost incadrati in punctele cheie ale activitatii de studii si proiecte, avand rol de coordonare, indrumare si formare, dar si in functii de sefi de colective, conducatori de grupe de studii si proiecte, consilieri si cadre de conducere. Specialistii adusi se bucurau de un prestigiu recunoscut la nivelul retelei de cale ferata si au reprezent mereu un exemplu pentru tinerii colegi care se formau ca proiectanti. In anul 1991, prin H.G. nr. 235 din 29 martie 1991 privind infiintarea Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane, isi schimba denumirea din IPCF in ISPCF - Institutul de Studii si Proiectari Cai Ferate, dar ramane in subordinea Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane. Prin H.G. nr. 570 din 21 august 1991 desprinde de Societatea Nationala a Cailor Ferate Romane ca societate comerciala independenta. Din 2006 ISPCF se privatizează. Serviciile realizate de ISPCF - S.A. au satisfac toate cerinţele, calitatea concepţiei constructive şi tehnologice fiind în conformitate cu standardele româneşti şi internaţionale (UIC, EN CEI, ISO, etc.). Institutul este situat în București, Sectorul 1, Bulevardul Dinicu Golescu, la nr.38.

Direcția topografică militară - 150 ani 1859 - 2009

Direcţia Topografică Militară (D.T.M.) fost înfiinţată la 12 noiembrie 1859 prin Înaltul Ordin de zi nr.83, semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care prevedea îndeplinirea de atribuţii, conform art. 7 lit. a), privind „tot ce atinge de lucrările topografice, geodezice şi statistice, precum şi ridicarea şi lucrarea planurilor de acest fel şi aplicarea acestor lucrări la facerea hărţii cadastrale a Principatelor Unite”, de către Biroul de geniu, prima structură militară a acelei vremi specializată în domeniul topogeodeziei. Astăzi, după mai bine de 155 de ani de existenţă şi activitate neîntreruptă, DTM este structura specializată a Ministerului Apărării Naţionale în realizarea, actualizarea, multiplicarea şi difuzarea produselor geospațiale în conformitate cu Politica Geospaţială NATO şi standardele NATO, UE şi naţionale specifice, necesare asigurării geografice a Armatei României şi la cerere, a celorlalte structuri ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, Guvernului României, NATO şi UE. Sus am postat logo-ul acestei structuri militare. Principalele obiective ale DTM sunt a sigurarea geografică a Armatei României şi, la cerere, a celorlalte structuri ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională precum şi a structurilor NATO/PfP/UE conform GEO-1, Instrucţiuni pentru asigurarea geografică în Armata României, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.173 din 25.11.2004; planificarea, organizarea, conducerea şi controlul asigurării geografice în cadrul Ministerului Apărării Naţionale; elaborarea concepţiei de înzestrare cu produse geospaţiale şi tehnică topogeodezică a structurilor Ministerului Apărării Naţionale; executarea serviciilor de aerofotogrammetrie şi de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României şi executarea serviciilor de digitizare şi actualizare a Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Realizarea seturilor de date spaţiale pentru temele repartizate Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr 4/2010 pentru instituirea Infrastructurii Naţionale pentru Informaţii Spaţiale; realizarea, întreţinerea şi administrarea geoportalului INIS – componenta Ministerului Apărării Naţionale, asigurarea protecţiei informaţiilor clasificate în cadrul operaţiunilor de aerofotografiere a teritoriului naţional realizate de către persoane fizice şi juridice civile, executarea documentaţiilor tehnice cadastrale pentru imobilele aflate în administrarea / proprietatea Ministerului Apărării Naţionale; participarea la Programul Multinaţional de Coproducţie Geospaţială (MGCP), cooperarea pe linie de specialitate cu instituţii militare şi civile de profil din ţară şi străinătate, pentru îndeplinirea misiunilor de asigurare geografică; instruirea personalului Direcţiei Topografice Militare „General de divizie Constantin Barozzi” și Unităţii de Instrucţie şi Asigurare Topogeodezică „General de divizie Constantin I. Brătianu”; instruirea, coordonarea şi evaluarea specialiştilor topogeodezi militari precum şi a responsabililor cu asigurarea geografică din cadrul Ministerului Apărării Naţionale; asigurarea protecţiei informaţiilor clasificate în Direcţia Topografică Militară „General de divizie Constantin Barozzi” şi Unitatea de Instrucţie şi Asigurare Topogeodezică „General de divizie Constantin I. Brătianu”. Prezint mai jos câteva repere istorice în evoluția DTM române: 1859 - prima determinare astronomică ştiinţifică din România consemnată, efectuată de ofiţerii geodezi români pentru realizarea Hărţii României Meridionale, la scara 1:28.000, sub comanda mareşalului austriac De Fligelly; 1863 - tipărirea „Hărții Principatelor Unite Române”, întocmită de căpitanul Hadji şi locotenentul P. Gramont, la scara 1:833.000, care cuprinde localităţile principale, staţiile poştale şi telegrafice, drumurile şi relieful reprezentat prin haşuri; 1864 – generalul C.I.Brătianu, generalul G.Iannescu, colonelul C.Barozzi și locotenent-colonelul C. Căpităneanu participă la determinările privind „forma şi dimensiunea Pamântului, prin măsurarea unor arce gigantice (de meridian şi paralel) care să lege totodată triangulaţiile geodezice din diferite ţări”, sub egida unei asociaţii geodezice europene; 1870 – înființarea Depozitului științific de război, căpitanul C.Poenaru participă la lucrările „Comisiunei Europene Dunărene”, de ridicare a cursului Dunării de la Brăila la Sulina, în urma căreia a rezultat „Harta Deltei Dunării”; 1873 – editarea primului atlas de semne convenționale românești; 1877 – În cadrul Marelui Cartier General se înființează Direcția topografică; 1894 - începe construirea observatorului astronomic militar, inaugurat în 1895; 1907 – se înființează secția de Geografie militară în cadrul Societății române de geografie; 1930 – Serviciul geographic al armatei se transformă în Institutul geografic militar; 1943 - Depozitul de hărţi al Institutului Geografic Militar (aproximativ 40 de vagoane) este mutat la Buşteni, iar în prima parte a anului 1944 sunt mutate şi Secţia Cartoreproducere, în comuna Domneşti, Secţiile Geodezică şi Topografică, în comuna Berevoieşti şi Şcoala de Cartografie, în comuna Stăneşti, din judeţul Argeş; 1949 - Şcoala de Cartografie şi Arte Grafice este transformată în „Şcoala Tehnică de Subofiţeri Cartografi”, iar de la 8 noiembrie 1950 şi aceasta este tranformată în „Şcoala de Ofiţeri Topografi” cu durata de doi ani; 1950 – Institutul geografic militar devine Întreprinderea topografică militară, ia fiinţă Facultatea de geodezie din cadrul Academiei Tehnice Militare din Bucureşti; 1967 - Se înfiinţează ca unitate independentă în cadrul Direcţiei Topografice Militare - „Centrul de Cercetări Ştiinţifice pentru Geodezie şi Cartografie Militară”; 1978 - Se înfiinţează, ca unitate productivă a Direcţiei Topografice Militare, „Oficiul de calcul”; 2012 - Direcţiei Topografice Militare i-a fost acordată denumirea onorifică „General de divizie Constantin Barozzi”, iar Observatorului Astronomic Militar i-a fost acordată denumirea onorifică „Locotenent colonel Constantin Căpităneanu”, cu ocazia aniversării a 153 de ani de existenţă, Direcţiei Topografice Militare „General de divizie Constantin Barozzi” i s-a înmânat drapelul de luptă de către şeful Statului Major General şi au fost dezvelite statuia şi tabloul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Incertrans

Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS activează cu o tradiție de peste 90 de ani în domeniul transporturilor. INSTITUTUL DE CERCETĂRI IN TRANSPORTURI – INCERTRANS S.A. este organizat ca societate pe acțiuni sub autoritatea Ministerului Educației si Cercetării si dispune de specialiști de înalta calificare și cercetători știintifici specializați in universități europene. Calitatea lucrărilor efectuate în cadrul Institutului este asigurata de o echipă multidisciplinară de specialiști: ingineri proiectanți specializați în construcția de drumuri și poduri, ingineri mecanici, experți, ingineri specialiști în transporturile rutiere și feroviare, ingineri în domeniul hidrotehnic, ingineri specialiști în construcția navelor, chimiști, geologi, economiști, specialiști în analiza economico – financiară, juristi, experti corporate, psihologi, traducători. De asemenea, Institutul colaborează cu specialiști de la cele mai renumite universități și alte institute de cercetare. În ultimii 30 de ani INCERTRANS a finalizat un număr impresionant de proiecte, fiind recunoscut pentru calitatea serviciilor oferite. INCERTRANS, a fost înfiinţat în anul 1993, in baza HG 162/22.04.1993, în urma unor transformări succesive și schimbări de denumire din Institutul Tehnologic CFR, înființat în 8 ianuarie 1929. În prezent Ministerul Educației si Cercetării este acționar majoritar deținând 64,5052 % din acțiuni, SIF Muntenia 22,7588 % iar restul acțiunilor sunt deținute de persoane fizice și juridice. Direcțiile principale de activitate ale acestui institut sunt:

cercetare – dezvoltare – inovare
agremente tehnice
certificarea conformității produselor si a sistemelor de calitate
încercări și analize de laborator de gradul I
cercetare stiintifica

INCERTRANS S.A. este certificat de catre:

Autoritatea Aeronautica Civila Romana pentru studii și cercetări în domeniul sistemelor rutiere rigide aeroportuare
Autoritatea Feroviara Romana – AFER – Ministerul Transporturilor pentru lucrări de cercetare științifică, proiectare, consultanta, infrastructura portuara
Asociația Profesionala de Drumuri şi Poduri din Romania pentru cercetare, proiectare, consultanta, execuție a lucrărilor de drumuri şi poduri speciale
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor pentru elaborarea documentațiilor de obținere aviz/autorizație de gospodărire a apelor și elaborarea bilanțurilor de mediu
Asociația de Acreditare din Romania – RENAR pentru organismul de certificare a calității produselor și pentru activități de încercări produse și materiale utilizate în infrastructura transporturilor
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru atestarea conformității familiilor de produse utilizate pentru construcția drumurilor, pentru încercări de materiale și produse utilizate în infrastructura de transport și pentru încercări și verificări specifice produselor feroviare
Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcții pentru notificarea la Comisia Europeana în vederea evaluării conformității produselor, în conformitate cu Directiva 89/106/EEC
Societatea Romana pentru Asigurarea Calității (SRAC) pentru sistemul de management al calității mediului și securității sănătății în muncă

Festivalul Vasilache 1970 - Premiul II

Festivalul Vasilache este un festival de păpuși și marionete organizat de Teatrul pentru Copii si Tineret „Vasilache” din municipiul Botoșani. Aici își dau întâlnire artiști din teatre similare din toată țara.

Teatrul pentru Copii si Tineret „Vasilache” a fost înfiinţat prin Decizia nr. 153/1953 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al oraşului Botoşani. La început s-a numit, în nota epocii, „Cravata Roşie”, dar din anul 1973, teatrul a preluat numele unei cunoscute păpuşi româneşti, „Vasilache”. Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” are ca obiect de activitate promovarea artei spectacolului de animaţie, a creaţiei artistice, a sincretismului artei spectacolului de teatru prin conceperea şi prezentarea, în variate forme, a spectacolelor de teatru specifice acestei arte (păpuşi, marionete, obiecte, forme, etc.). Instituţia îşi desfăsoară activitatea pe baza conceptului de creaţie artistică în domeniul artei spectacolului de teatru şi urmareşte, prin programul artistic şi estetic pe care il oferă, să raspundă nevoilor şi cerinţelor comunităţii locale în domeniul artistic. Obiectivele instituţiei sunt, în principal: popularizarea teatrului de păpuşi ca gen teatral; afirmarea identităţii culturale naţionale prin arta spectacolului; promovarea excelenţei, a experimentului şi a inovaţiei creatiei dramaturgice şi spectacologice; promovarea concurenţei în domeniul ofertei culturale. Pentru atingerea acestor obiective, instituţia organizează şi susţine spectacole de teatru proprii sau în colaborare cu alte autorităţi şi instituţii şi promoveaza piesele şi textele de teatru reprezentative cuprinzând, pe langă poveştile tradiţionale pentru copii, şi creaţii ale dramaturgiei universale şi româneşti, de la clasici până la moderni. Spectacolele Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” se adresează, în primul rând, publicului tânăr - copii preşcolari şi şcolari, adolescenţi, liceeni. Deschiderea spre lume, spre noi idei şi diferite curente a fost o constantă a activităţii artistice de atunci şi până astăzi. Pentru derularea acestor activităţi, instituţia a încheiat parteneriate de succes, la nivel local sau naţional, cu instituţii publice precum UNITER, UNIMA, Ministerul Culturii din România, Primăria Municipiului Botoşani, Teatrul „Guguţă” Chişinău, Teatrul „M. Eminescu” Botoşani, Teatrul „Olga Cobileanscaia” Cernăuţi, Complexul Muzeal „Bucovina” Suceava, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti etc. Despre calitatea prestaţiilor păpuşarilor Teatrului „Vasilache” aduc mărturie numărul impresionant de spectacole şi spectatori, turneele din ţară şi din zece state europene şi cele peste 60 de premii şi distincţii câştigate la festivalurile organizate de teatre de profil, româneşti sau de peste hotare.

Federația română de box

Campionat național 2022 - locul 2

Boxul (sau pugilismul) este un sport străvechi, în care doi concurenți, cu greutăți similare, luptă cu ajutorul pumnilor, pe durata a mai multor reprize. Victoria este obținută în urma punctelor date pentru lovituri de catre juriu, sau atunci când adversarul este doborât la pământ și nu reușește să se ridice înainte ca arbitrul să termine de numărat până la 10, (Knockout sau KO) sau când adversarul este prea rănit pentru a continua (Technical Knockout sau TKO). Următoarele lovituri sunt nepermise; lovirea sub centură, ținerea, împiedicarea, lovirea cu piciorul sau genunchiul, lovirea cu capul, umărul, antebrațul, cotul, strangularea adversarului și apăsarea cu brațul sau cotul a feței adversarului, apăsarea capului adversarului înapoi peste corzi, lovirea cu mănușa deschisă, cu partea interioară a mănușii, cu încheietura sau latul mâinii, loviturile pe spatele adversarului și în special orice lovitură pe ceafă sau pe spatele capului sau în zona rinichilor. În cazul în care adversarul este doborât (la podea), arbitrul va începe imediat să numere secundele. Boxerul care nu respectă instrucțiunile arbitrului sau acționează împotriva regulamentului de box, boxează într-o manieră nesportivă sau comite faulturi, poate fi la discreția arbitrului, atenționat, avertizat sau descalificat. Dacă un arbitru intenționează să avertizeze un boxer, va opri meciul și va explica încălcarea. Arbitrul va arăta apoi spre boxer și spre fiecare din cei cinci judecători. Un arbitru care a acordat un avertisment pentru un anumit fault, de exemplu pentru ținere, nu mai poate da o atenționare pentru același tip de greșeală. O a treia atenționare pentru același tip de fault va duce în mod obligatoriu la acordarea unui avertisment. Numai trei avertismente pot fi date aceluiași boxer într-un meci. Cel de-al treilea avertisment aduce automat descalificarea. În fiecare repriză, un judecător va acorda puncte fiecărui boxer, în funcție de numărul de lovituri obținute de fiecare. Pentru ca o lovitură să aibă valoare de punctaj, ea trebuie să ajungă, fără a fi blocată sau apărată, direct cu partea articulațiilor degetelor din mănușa închisă, de la oricare mână, pe oricare parte frontală sau laterală a capului sau trupului deasupra centurii. Valoarea loviturilor punctate într-un meci va fi stabilită la sfârșitul acelui meci și va fi trecută în contul boxerului care a avut un rezultat mai bun în funcție de gradul de superioritate. Acordarea punctelor se va face pe baza următorului principiu: un punct pentru fiecare lovitură corectă. Punctele sunt înregistrate când cel puțin 3 (trei) din cei 5 (cinci) judecători înregistrează simultan o lovitură care după părerea lor a ajuns corect pe „suprafața țintă”. Nu se vor acorda puncte în plus pentru doborârea adversarului. Mai jos îţi prezint câteva repere calendaristice ale începutului practicării sportului box în România; 1909 – La Campina are loc prima aparitie a sportului cu manusi din tara noastra. Bucurestiul nu avea sa ramana mult in urma Campinei. In toamna aceluiasi an, in frumoasa gradina Cismigiu, doi boxeri straini – francezul Martuin si irlandezul O’Hara – uimeau bucurestenii cu luptele lor bine regizate; 1919 – Virgil Salvan este primul boxer roman care a participat la o competitie internationala. El a participat la intrecerile pugilistice din cadrul jocurilor interaliate care au avut loc pe Stadionul Parshing din Paris; 1921 – ia fiinta la Bucuresti primele sectii de box, ele numindu-se “Boxing Club”, care il avea antrenor pe francezul Rene Delcourt, si “Tirul”; 27 septembrie 1924 – in sala F.S.S.R. din strada Clemanceau nr.6 din Bucuresti are loc prima reuniune de box din tara noastra care a fost organizata si condusa dupa cerintele regulamentului. S-au disputat atunci 6 meciuri a 6 reprize fiecare;

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII