Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE JUDEȚUL HUNEDOARA: LOCALITĂȚILE BĂIȚA ȘI BIRTIN, BISERICA REFORMATĂ DIN BRAD, BISERICA ROMANO CATOLICĂ DIN BAIA DE CRIȘ, OBELISCUL AVRAM IANCU DIN BAIA DE CRIȘ, PODUL CFR DIN LOCALITATEA BRANIȘCA

1. Băița, în limba maghiară - Boica, în limba germană – Berneseiten, este o comună din județul Hunedoara, care include și satele: Barbura, Căinelu de Sus, Crăciunești, Fizeș, Hărțăgani, Lunca, Ormindea, Peștera, Săliște și Trestia.

La recensământul din anul 2011, comuna număra 3712 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4218 locuitori), dintre care: români - 97,35% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei hunedorene Băița, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 95,74% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1472 cu numele german Pernseyfen. Încă de la primele sale mențiuni documentare Băița apare ca o localitate privilegiată, datorită bogățiilor subsolului său ceea ce a dus la o dezvoltare accelerată a sa. Mina de aur de la Băița a fost exploatată încă din epoca romană.

Atracțiile turistice ale comunei sunt:

Biserica de lemn “Buna Vestire” din satul Hărțăgani, construită în secolul al XVIII-lea, monument istoric
Biserica de lemn “Sfântul Nicolae” din satul Peștera
Biserica ortodoxă “Buna Vestire” din satul Băița, construită în anul 1727
Biserica ortodoxă “Buna Vestire” din satul Trestia
Biserica romano-catolică Băița, construită în anul 1780
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Băița
Biserica ortodoxă din satul Ormindea
Rezervația naturală „Calcarele din Dealu Măgura" (120 ha)

2. Birtin este un sat de 248 locuitori din comuna Vața de Jos, județul Hunedoara. Acte de hotărnicie, din prima jumătate a secolului al XV-lea, îl amintesc printre voievozii români pe Ștefan de Birtin.

De la semnalările acelui veac, abia în anii 1760 - 1762, este menționat satul Birtin, cu patruzeci și două de familii și un lăcaș de cult, ce se identifica cu cel ce dăinuiește.

***

Vața de Jos, în limba maghiară – Alváca, este o comună din județul Hunedoara, care include și satele: Basarabasa Birtin, Brotuna, Căzănești, Ciungani, Ocișor, Ociu, Prăvăleni, Prihodiște, Tătărăștii de Criș, Târnava de Criș și Vața de Sus. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3728 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4293 locuitori), dintre care: români – 97,55% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei hunedorene , astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,75% și restul – nedeclarată sau altă religie. Aici s-a născut teologul și cel mai mare duhovnic al secolului al XX-lea – Arsenie Boca (1910 – 1989). Dintre atracțiile turistice ale comunei enumăr:

Biserica de lemn “Buna Vestire” – Birtin, construită 1690, monument istoric
Biserica de lemn “Sfântul Nicolae” – Brotuna, construită în secolul al XIX-lea
Biserica de lemn “Buna Vestire” – Ciungani, construcție 1600, monument istoric
Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” – Ocișor, construcție 1802, monument istoric
Biserica de lemn “Sfântul Nicolae” – Basarabasa, construcție secolul al XVII-lea, monument istoric
Biserica de lemn “Pogorârea Sfântului Duh” – Căzănești, construcție din secolul al XVII-lea, monument istoric
Biserica de lemn “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Ociu, construcție 1750, monument istoric
Biserica de lemn “Sfinții Arhangheli Mhai și Gavriil” – Târnava de Criș, construcție 1824
Ansamblul rural din satul Ciungani
Ansamblul rural din satul Căzănești
Gospodării țărănești din satul Birtin
Casă țărănească din satul Basarabasa
Situl arheologic de la Vața de Jos

3. Biserica reformată din municipiul Brad, județul Hunedoara, este un vechi lăcaș de cult, despre ale căror începuturi nu se știe mai nimic.

Ce se știe precis este faptul această biserică exista prin deceniul al doilea din secolul al XVIII-lea. Este o biserică inconfundabilă, cu un turn de secțiune pătratică și destul de înalt, vizibil de la mare distanță. Lăcașul de cult este situat pe Strada Horea, la nr. 35.
4. Biserica romano-catolică, denumire alternativă Mănăstirea franciscană din localitatea Baia de Criș, județul Hunedoara este un lăcaș de cult, monument istoric ridicat la sfârșitul secolului al XIV-lea, după cum arată ferestrele înalte, gotice, prevăzute cu rozete.

Zidurile sunt de piatră și cărămidă. Din clădirea medievală s-au păstrat zidurile și arcul triumfal, precum și pilaștri masivi, exteriori, de sprijin al zidurilor. La sfârșitul secolului al XVI-lea biserica a fost arsă și a rămas timp de aproape 200 de ani fără acoperiș, în stare părăsită. În această perioadă s-a prăbușit bolta ogivală gotică a bisericii, au pierit frescele și întregul mobilier medieval. Parohia Romano Catolică din Baia de Criș a fost reînființată în anul 1722 de călugării franciscani, care deservesc biserica și astăzi. Pentru serviciile religioase ei au construit o capelă provizorie în partea sudică a bisericii. Pe urmă, între anii 1770-1776 , au restaurat biserica care a primit atunci înfățișarea sa actuală. Bolta bisericii nu au refăcut-o în forma sa originală gotică (ogivală), ci în formă rotundă, precum se construia în perioada stiulului baroc. La fațada bisericii au mai construit și un turn înalt în stil baroc, care în anul 1925 s-a prăbușit și nu s-a mai putut reconstrui. Din mobilierul bisericii din perioada restaurării, astăzi se mai păstrează cele două altare laterale și amvonul, care sunt opere originale în stil baroc cu valoare artistică, în special amvonul care poartă statuia Mântuitorului „Pastorul cel bun” și trei basoreliefuri reprezentând scene din patimile Domnului (Agonia din grădina Ghetsimani, capturarea și biciuirea Domnului). În același stil baroc ca și la altarele laterale era construit și un mare altar principal, care însă a fost înlocuit în anul 1860 de actualul altar neogotic care nu prezintă o valoare artistică deosebită. Partea centrală (tabernacolul) al marelui altar baroc demontat se păstrează și astăzi în biserica greco-catolică din Baia de Criș, iar tabloul altarului principal vechi se poate viziona pe peretele bisericii (în partea dreaptă), care este o pictură în ulei, reprezentând vizita fecioarei Maria la vara sa Elisabeta. Pavajul de piatră al bisericii a fost făcut în anul 1846. Biserica a fost pictată în anul 1898, atunci s-au executat pe bolta bisericii cele trei tablouri care reprezintă Sfânta Treime, sfântul Ioan de Capistrano după victoria asupra turcilor la Belgrad (1496), respectiv Maica Domnului.
5. Baia de Criș și întreaga zonă înconjurătoare constituie, pentru turist, o adevărată lecție de istorie.

În centrul comunei sunt concentrate numeroase clădiri cu semnificație istorică, cele mai multe legate de Avram Iancu, conducătorul Revoluției de la 1848 din Transilvania care și-a găsit sfârșitul chiar la Baia de Criș. Prin decizia Consiliului Local, centrul civic al localității a fost declarat „Complexul monumental si arhitectural Avram Iancu”. În perimetrul Complexului și în imediata lui apropiere se află mai multe monumente și plăci comemorative, dar și clădiri cu valoare istorică și arhitecturală. Între monumentele comemorative fac parte: Monumentul lui Avram Iancu, Obeliscul lui Iancu, Crucea Iancului și câteva plăci comemorative.
6. Podul CFR din localitatea Branișca, județul Hunedoara, a fost construit odata cu linia ferată Arad - Alba Iulia și se află situat peste râul Mureș.

Lucrările efective la pod au fost începute în data de 24 aprilie 1867 și au fost terminate la data de 21 august 1868. Primul tren personal a plecat la ora 9.00 din Arad si a ajuns la orele 13.00 in gara la Deva.
***
Branișca, în limba maghiară - Branycska, în limba germană –Bernpfaff, este o comună din județul Hunedoara, care mai include și satele: Bărăștii Iliei, Boz, Căbești, Furcșoara, Gialacuta, Rovina, Târnava și Târnăvița. Comuna Branisca se situeaza la o altitudine de 183 metri fata de nivelul marii si la o distanta de 15,5 kilometri de municipiul Deva. Comuna se afla la poalele muntilor Metalici, învecinându-se pe o distanta de 2 kilometri cu râul Mures. Comuna este atestată documentar pentru prima dată în anul 1329 sub numele de Branycika, iar în anul 1850 sub numele actual – Branișca. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1767 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 94,9%, maghiari – 1,01% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Brănișca astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 92,35%, penticostali – 1,07%, baptiști – 1,07% și restul – nedeclarată sau altă religie. Toate bisericile d elemn de pe raza comunei cât și castelul fostului baron Josika se constituie în importante atracții turistice ale comunei.

xxx

O EPIGRAMĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BRAȘOV

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

I.A.R. Brașov (Industria Aeronautică Română)

50 de ani de la primul zbor al elicopterului IAR 316B Alouette

Recent Monetăria Statului a lansat pe piața medalistică un produs dedicat trecerii a 50 de ani de la primul zbor al elicopterului IAR-316 B Alouette”. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici tehnice:

material compoziție – argint cu titlul de 99,9% sau aliaj de cupru
forma – rotundă
diametrul – 50 milimetri
greutatea – 47 grame cea de argint, necunoscută cea din aliaj
calitatea – proof
tiraje – 60 exemplare cea de argint și 40 exemplare cea din aliaj
prețuri unitare de achiziție de la magazinele bucureștene ale monetăriei, cu TVA inclus – 575 lei cea de argint și 319 lei cea din aliaj

Cel dintâi IAR-316 B Alouette, ieșit de pe linia de asamblare, a executat zborul inaugural la 13 noiembrie 1971, în scurt timp, întreaga producție fiind realizată la Ghimbav. IAR 316 este un elicopter de antrenament creat de Industria Aeronautică Română, sub licența companiei franceze Aérospatiale. A fost produs la uzina IAR Ghimbav (Brașov), contractul fiind semnat la 4 decembrie 1970. Astfel, începând cu 1970 au început să fie asamblate piese și subansamble aduse din Franța. Primul elicopter de producție complet autohtonă, având numărul de bord 04, a efectuat primul zbor în noiembrie 1972. Au fost fabricate 200 de exemplare dintre care 125 pentru armata română. Celelate au fost exportate în alte țări (Pakistan, Angola, Guineea). Începând cu anul 1987 producția a fost sistată. După mai multe reorganizări, în anul 2000 au mai rămas câteva aparate de zbor de acest tip în cadrul Escadrilei 203 Elicoptere Școală și Antrenament din cadrul Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene Române de la Boboc. Elicopterul IAR-316B Alouette este o aeronavă îndrăgită de numeroși „elicopteriști”. Pentru mulți dintre ei, Alouette este libelula care i-a ajutat să se transforme din pietoni în piloți. Câteva dintre caracteristicile tehnice ale acestui elicopter sunt:

Instalatia de forta - un motor turbopropulsor Turbomeca Artouste, cu o putere de 550 CP.
Lungimea: 12,82 metri;
Înaltimea: 2,97 metri
Latimea fuselajului: 2,6 metri
Diametrul rotorului principal: 11,02 metri
Greutatea gol: 1050 kilograme
Greutatea maxima la decolare: 2200 kilograme
Armament: 200 kg de acrosaje exterioare, ce pot include rachete antitanc dirijate, blocuri de proiectile reactive, bombe clasice, gondole cu mitraliere, gondole radiohidroacustice.
Sarcina utila: 650 kilograme
Echipaj: 3 persoane
Viteza maxima: 210 kilometri pe oră;
Plafonul static: 3200 metri;
Distanta maximă de zbor: 495 kilometri

Uzinele „Industria Aeronautică Română” (I.A.R.), este o întreprindere de inginerie, construcție și întreținere a aeronavelor din Brașov. IAR a fost fondată la data de 1 noiembrie 1925, ca societate pe acțiuni. La început acțiunile au aparținut uzinelor Bleriot – Spad, Lorraine-Dietrich și fabricii Astra Arad (care a contribuit cu utilaje și personal de specialitate), precum și statului român (care a contribuit pe lângă terenul pentru construcția uzinelor și amenajarea unui aerodrom, și cu o sumă importantă de bani). În decurs de aproape un deceniu și jumătate, statul român a cumpărat acțiunile deținute de uzinele franceze, astfel că la data de 1 septembrie 1938 uzinele au devenit în întregime proprietate a statului român , devenind regie autonoma de stat. La uzinele IAR au fost construite multe tipuri de avioane cu motoarele respective, de concepție proprie sau în licență, de toate categoriile: de scoală și antrenament, de sport și turism aerian, de mare raid, precum și avioane militare de vânătoare, de asalt, de bombardament în picaj, de observație, de recunoaștere, de bombardament. Prima comandă pentru nevoile aviației militare au constituit-o 30 de avioane Morane-Saulnier M.S.35, serie care a fost terminată în toamna anului 1928. Următoarea comandă a fost pentru 70 de aparate de tip Potez XXV de recunoaștere și bombardament. Cele două tipuri de aparate au fost construite în baza unor licențe de fabricație obținute de la uzinele franceze respective. Primul avion purtând denumirea IAR a ieșit pe porțile uzinei în anul 1930. Era prototipul unui avion de vânătoare IAR-11 CV (sau IAR-CV 11), realizat după proiectul inginerului Elie Carafoli în colaborare cu inginerul francez Lucien Virnoux. Formula constructivă adoptată, precum și calitățile sale de zbor îl plasau printre cele mai bune avioane din lume din categoria respectivă. Dintre cele 21 de tipuri de avioane construite la IAR până la la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, 15 tipuri au fost proiectate în cadrul uzinei. Dintre acestea s-au remarcat în mod deosebit prin performantele lor următoarele: IAR-16 cu care în 1935 s-a stabilit recordul național la înălțime (11.631 m), IAR-39, avion de cercetare; IAR-80, avion de vânătoare; IAR-81, avion de vânătoare-bombardament, precum și proiectul IAR-47, avion de recunoaștere. În perioada 1927-1945, producția de avioane a uzinelor IAR a fost una dintre cele mai prestigioase din România. În afară de avioane și motoare de avion, la IAR s-au mai produs instalații și accesorii pentru armamentul de bord. Raidurile aviației americane asupra României în 1943-1944 au pus problema pentru autoritățile militare a dispersării uzinei aeronautice. Amânată între noiembrie 1942 – aprilie 1944 dispersarea IAR a devenit stringentă datorită bombardamentelor americane asupra uzinei din 16 aprilie și 6 mai 1944. Acestea au determinat finalizarea dispersării fabrici lor și a personalului. În aceste condiții, practic producția uzinei aeronautice a fost oprită timp de câteva luni. Fabrica de celule a fost dispersată la Caransebeș și Topleț, fabrica de motoare la Colibași și Ucea, iar fabrica de armament și accesorii la Câmpulung. Consecințele evenimentelor de la 23 august 1944 s-au repercutat și asupra IAR. Unitățile armatei sovietice au impus uzinei brașovene confiscarea materialului aeronautic importat din Germania și executarea de reparații autovehicule în contul articolului 10 din Convenția de Armistițiu încheiată la 12 septembrie 1944. Aceste abuzuri au produs pierderi financiare care însumau la nivelul anului 1946 peste o jumătate de miliard lei. Nota Subsecretariatului de Stat al Aerului nr. 1431/C secret din 30 septembrie 1944 indica reducerea producției aeronautice la contractul Messerchmitt 109 G și Daimler Benz și profilarea întreprinderii pe reparații autovehicule. Anularea contractelor aeronautice și insuficienta resurselor financiare rezultate din reparațiile de autocamioane au condus la propunerea uzinei de a trece la producția de tractoare. A fost aleasă în final licența tractorului Hanomag de 45 CP. În luna noiembrie a anului 1946 au fost terminate componentele a doua tractoare prototip. La data de 1 august 1948, în locul întreprinderii metalurgice s-a înființat Uzina Tractorul Brașov. Astfel, după 23 de ani, uzina IAR își încheia cariera de fabricant de aeronave. Avea sa revină la viata în 1968 sub denumirea de ICA, mai apoi revenind la numele inițial IAR.

Cupa Ghimbav - Locul 1 (gimnastică)

Gimnastica este un sport care implică o serie de mișcări ce necesită forță fizică, flexibilitate, echilibru, rezistență, grație și conștientizare chinestezică. Gimnastica artistică este cea mai cunoscută ramură a acestui sport. Probele la feminin sunt sărituri, paralele, bârnă, sol, iar la bărbați - sol, sărituri, cal cu mânere, inele, paralele și bara fixă. Alte ramuri ale gimnasticii de performanță sunt gimnastica ritmică, gimnastica aerobică, gimnastica acrobatică și săriturile la plasa elastică.

Ghimbav (în dialectul săsesc - Wedjebich, în germană - Weidenbach, în maghiară - Vidombák) este un oraș din județul Brașov, situat în Depresiunea Brașovului, la 4,5 km distanță de municipiul Brașov, pe drumul european E68. Cea mai cunoscută întreprindere a localității este IAR Ghimbav, care produce elicopterul IAR 330, elicopter de tip Puma, fabricat sub licență. În prezent, în Ghimbav este în construcție Aeroportul Internațional Brașov, care va deservi județul Brașov și județele limitrofe. Ghimbavul a fost menționat documentar pentru prima dată în anul 1342, an în care probabil a fost fondat de coloniști germani. La recensământul din anul 2011 orașul număra 4698 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 5112 locuitori) dintre care: români – 91,48%, maghiari – 3,29% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului brașovean Ghimbav astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 86,24%, romano catolici – 2,76%, reformați – 1,25%, baptiști – 1,12% și restul – nedeclarată sau altă religie. Câteva dintre atracțiile turistice ale acestui oraș sunt:

Biserica fortificată „Sf. Petru” a sașilor – o biserică evangelică tipică pentru regiunea Brașovului înconjurată de ziduri masive. Această formă de biserică a fost construită pentru apărarea locuitorilor satului în caz de atac. Baza zidurilor datează din secolul al XV-lea
Biserica ortodoxă cu acoperiș aurit, unică în România, inaugurată în anul 2009
Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial. Monumentul, de tip obelisc, este amplasat în cimitirul Bisericii Ortodoxe și a fost dezvelit, în anul 1920, pentru cinstirea memoriei eroilor români căzuți pentru patriei.

Brașov - România (Casa Sfatului)

Stema actuală a municipiul Brașov a fost aprobată de Consiliul Local în anul 1996 și ea conține un scut albastru pe care apare un trunchi de copac cu 13 rădăcini argintii - cele 13 comune ale Țării Bârsei - care ies dintr-o coroană aurie cu trei lobi - simbolul puterii. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din șapte turnuri — însemnul specific pentru municipii reședință de județ. Semnificația în ansamblu a stemei este „Înțelepciunea și Puterea conduc de-a pururi Cetatea”. Stema a fost aprobată de către Comisia Națională de Heraldică, din cadrul Academiei Române, dar încă nu s-a emis actul guvernamental care să o oficlizeze.

Prezint aici o istorie romanțată a simbolisticii vechii steme a orașului Brașov:

Înainte de stabilirea germanilor in Transilvania, regele maghiar Solomon a purtat razboi împotriva cumanilor pe care i-a alungat în final peste graniță. La un moment al acestei lupte ploaie de săgeți se abăteau mai mult asupra regeleui deoarece el se făcea cel mai vizibil prin strălucirea coroanei pe care o purta pe cap, coroana dându-l de gol în fața inamicului. Înțelegând pericolul, regele și-a depus coroana pe trunchiul retezat al unui copac, mai precis peste buturuga ce rămăsese din falnicul copac, el nemaifiind atât de vizibil. Astfel a evitat regele Solomon potopul de săgeți și a reușit să se retragă, abandonându-și coroana în acea pădure. Coroana regală a rămas neobservată mulți ani pe trunchiul de copac, până când au găsit-o sașii. Aici teutonii au construit cetatea Brasovia și în jurul acesteia s-a constituit o comunitate umană. Pe locul unde s-a găsit coroana s-a ridicat primăria comunității care s-a denumit Kronstadt (Orașul coroanei). Mai tîrziu toate cladirile, drapelele și scuturile orașului s-au decorat cu coroana pe trunchiul de copac cu rădăcini. Mai tarziu s-a incercat interpretarea stemei: Radacinile acesteia reprezinta cele 13 comunitati rurale sasesti din Tara Barsei, ale caror locuitori, asemenea radacinilor, lucreaza in pamant si isi duc produsele la oras. Asa cum radacinile nu doar sustin trunchiul copacului, ci il si intaresc, pentru a nu putea fi doborat de furtuni, asa ajuta si comunitatile sasesti orasul si il feresc de pieire. Asa cum radacinile unui copac nu sunt observate, asa e trecuta cu vederea si munca tacuta a taranilor. Trunchiul puternic simbolizeaza orasul: scoarta aspra si tare se aseamana cu zidurile orasului si bastioanele. Coroana se aseamana cu regele. Pe trunchi, coroana poate sta in siguranta, asa cum si regele se poate baza pe sustinerea si loialitatea orasului Brasov si a sasilor.

Casa Sfatului din municipiul Brașov, un important monument de arhitectură, a fost inițial doar un turn de supraveghere, ale cărui baze se aflau pe cele ale actualului turn. În data de 23 decembrie 1420 se încheie un acord între Adunarea Districtului Țării Bârsei și Breasla Blănarilor privind construirea Casei Sfatului. În acest document se menționează că reprezentanții Breslei Blănarilor brașoveni au îngăduit celor nouă comune ale „Provinciei Țara Bârsei” să-și construiască deasupra bolții de vânzare a breslei o cameră pentru „acordarea dreptății” și pentru ședințele magistratului. Totuși, din cauza invaziei turcești din anul 1421, a distrugerii în mare parte a orașului, precum și a arestării magistratului orașului, acest proiect va fi amânat. Clădirea s-a transformat în primăria pe măsură ce orașul s-a dezvoltat. Astfel, următoarea mențiune despre Casa Sfatului din Brașov apare în anul 1503, ea fiind menționată sub numele de „Praetorium”. Construcția a cunoscut de-a lungul anilor multe modificări, multe dintre ele fiind datorate distrugerilor provocate de evenimente naturale:

5 iulie 1608 – un fulger lovește turnul Casei Sfatului; incendiul nu a putut fi stins decât după ce s-a turnat în foc vin, oțet și lapte
17 iunie 1662 – un cutremur afectează puternic Casa Sfatului; turnul avea să se prăbușească în proporție de două treimi;
24 iulie 1682 – o furtună puternică lovește din nou „turnul trompetiștilor” (numit așa pentru că un trompetist anunța trecerea fiecărei ore);
21 aprilie 1689 – marele incendiu (provocat de forțele habsburgice care asediau orașul) distruge o mare parte din clădire.

După aproape un secol, în anul 1780, se încheie lucrările de reconstrucție a Casei Sfatului, în stil baroc, aproximativ în forma pe care o cunoaștem astăzi. Tot atunci, pe loggia din față, a fost adăugată stema Brașovului. Administrația orașului se mută din aceasta clădire în anul 1876, într-o clădire nouă situată la intersecția străzilor Republicii și Mihail Sadoveanu.
La începutul secolului al XX-lea, Casa Sfatului urma să fie demolată și înlocuită cu o clădire administrativă modernă. Acest lucru a fost evitat doar datorită unei puternice campanii de presă pentru menținerea vechiului monument istoric. Ultima modificare arhitecturală a Casei Sfatului a avut loc în anii 1909 – 1910, când acoperișul baroc a fost înlocuit de actualul acoperiș piramidal, cu țigle colorate. Din anul 1950 clădirea găzduiește Muzeul județean de istorie. Casa Sfatului este situată chiar în centrul orașului în piața cu același nume, este Kilometrul 0. Pe Casa Sfatului se află prima stemă color a orașului.

Aici se pronunțau în trecut sentințele capitale. Modul de execuție depindea de statutul social al condamnatului. Condamnații erau executați prin diferite metode în funcție de statutul social. Oamenii cu stare erau decapitați, hoții de rând erau spânzurați, iar vrăjitoarele erau arse pe rug. În Casa Sfatului se împărțea dreptatea, aici se luau toate deciziile importante. Aici au fost judecați capii răscoalei împotriva austriecilor în anul 1689. Locul execuțiilor nu era în Casa Sfatului, ci unde este acum fântâna arteziană din Piața Sfatului.Ceasul din turnul Casei Sfatului are o istorie impresionantă. Cel original datează de la 1516. Ceasul de la Casa Sfatului era unul cu mecanism și figurine asemănător celui de la Cetatea Sighișoara. Avea o păpușă care se mișca și la ore fixe bătea gongul. Acest ceas a fost înlocuit în secolul al XVIII-lea după marele incendiu, dar mecanismul a fost păstrat și poate fi admirat la Muzeul de Istorie. Tot în turnul Casei Sfatului se află cel mai vechi clopot din Brașov. Cel inițial data de la 1520, dar a fost înlocuit în 1690 după ce a fost distrus de incendiu. Inițial, clopotul acesta era acționat prin intermediul a două ciocane de către mecanismul ceasornicului din turn și bătea din sfert în sfert de oră. În anii '60, mecanismul de legătură a fost oprit, pentru că zgomotul s-a considerat a fi prea mare. Mecanismul a fost demontat la cererea locatarilor din Piața Sfatului care se plângeau de zgomotul lui, mai ales pe timp de noapte, când le „fura" somnul. A fost readus la viață în 2010.

Concursul de vinuri - Brașov 1998

Domeniul viticol și produsele sale sunt în primul rând rezultatul unei munci cu standarde ridicate. Controlul calității este crucial, atât în îngrijirea podgoriilor cât și în procesul de fabricație, de la culesul strugurilor până la metodele de depozitare a vinului. Întrebarea este: cine anume decide care vinuri sunt cele mai bune și cum? Un profesionist în domeniu va știi ce caracteristici determină calitatea unui vin dar, în același timp, există și varietăți premiate pe care orice sommelier le va recomanda. Anual în România au loc concursuri ale vinului organizate în diferite localități din țară desigur aflate în vecinătatea celor mai mari podgorii. Este o ocazie prin care se fac cunoscute pe plan național marile podgorii dar și centrele de preparare și îmbuteliere a vinurilor. În afara concursurilor naționale se organizează și concursuri cu participare internațională și plus vinuri românești participă la concursurile organizate peste hotare. Nenumărate sunt premiile câștigate de vinurile românești în concursuri internaționale. Enumăr aleatoriu doar trei mari podgorii românești care anual câștigă premii internaționale: Cotnari, Jidvei și Dealu Mare.

Expoziția canină - Brașov

Produsul medalistic de mai sus este o medalie de participant la o expoziție canină din municipiul Brașov. Este cunoscut faptul că din cele mai vechi timpuri Asociația Chinologică Română și filialele județene au organizat numeroase expoziții și concursuri chinologice în scopul selectării și promovării celor mai frumoase exemplare. Dar scopul general urmărit era îmbunătățirea raselor de câini.

Prezint aici câteva informații despre evoluția chinologiei românești, a cărei promotoare a fost chinologia aradeană. In anul 1921 au luat fiinta Clubul Foxterrieri din Arad si Clubul Amatorilor de Caini de Politie din Arad. Aceste doua cluburi au organizat activitatea chinologica din Arad si din judetele invecinate, stimuland dezvoltarea miscarii chinologice. Dintre manifestarile chinologice organizate in acea perioada de chinologii aradeni amintim expozitia clubului de Fox Terrier din anul 1929 la care au participat peste 200 de exemplare, aproximativ 100 fiind din Arad. Activitatea chinologica a fost intrerupta de cel de al doilea razboi mondial. Anul 1969 este un an important pentru chinologia romana, este anul infiintarii asociatiei chinologice. La data de 17 noiembrie 1969 s-a infiintat la Arad Asociatia de Crescut si Dresat Caini din Romania, prima asociatie chinologica din Romania si care a fost aprobata de Consiliul de Ministri din R.S.R. In anul 1972, cu ajutorul unor chinologi maghiari Asociatia Chinologica Romana este admisa ca membra al Federatiei Chinologice Internationale. Chinologii aradeni au avut in acea perioada o intensa activitate pentru popularizarea cainilor de rasa in randul oamenilor. De asemenea sau tiparit mai multe publicatii de specialitate: revista „Ciinele”, colectia „Totul despre ciini” care cuprinde patru carti: „Micul ghid canin”, Reproductia speciei canine”, „Eredopatologie canina” si „Zoopsihologie canina”. Din anul 1972 pana in anul 1976 Asociatia Chinologica Romana a functionat in cadrul AVIROM, care a avut sediul central la Arad, organism care includea alaturi de crescatorii de caini, crescatorii de pasari de curte si porumbei si era sub controlul direct al Ministerului Agriculturii. Prima expozitie s-a organizat in anul 1971 pe stadionul fabricii arădene de zahar. Expozitiile incepeau intotdeauna cu parada raselor, demonstratii de dresaj, curse de ogari. In anul 1976 s-a organizat, pe stadionul Gloria, una dintre cele mai mari expozitii chinologice din Romania, fiind prezenti peste 800 de caini. In anul 1978, la Arad, s-a infiintat prima scoala nationala de dresaj si s-a organizat prima tabara de dresaj. De la infiintare anual s-au organizat la Arad expozitii chinologice. Asociatia chinologica din Arad a organizat in anul 2002 si anul 2005 Campionatul Europei Centrale si de Est considerat cel mai important eveniment continental organizat sub egida F.C.I..

Brașov (în germană - Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cronstadt sau Brassov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România precum şi mare centru turistic, industrial, cultural. Potrivit recensământului din anul 2002, a avut o populație de 284596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Tradiția și cronicile calendarelor brașovene consideră anul 1203 ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”, deși documente și izvoare sigure nu confirmă această dată. Primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, a fost emis de regele Ladislau al IV-lea în anul 1288. Deasupra am postat stemele vechi, interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, drapelele de la anul 1600 şi actual al oraşului precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură brașovene.

Spitalul de ochi

Sinagoga

Pavilionul pompierilor - Statuia dorobanțului

Oficiul poștal

Institutul Mecanic

Institutul Biblic

Gimnaziul mare greco ortodox român

Fabrica de celuloză

Biserica Sfântul Nicolae

Biserica Neagră

Brașov este un judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 km.p., numără aproximativ 630000 de locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43 de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.