Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează vechea regiune franceză – Bretagne (Bretania).

În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2010” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, se prezintă harta regiunii și câteva detalii de pe stema regiunii. Periferic circular în partea de jos și dreaptă este marcată inscripția: “BRETAGNE” (denumirea regiunii în limba franceză). Deasupra numelui regiunii sunt reprezentate literele majuscule R și F, reprezentând inițialele numelui statului – Republique Francaise. Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
anul emiterii – 2010
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
calitatea – UNC
tiraj – 250000 exemplare

Bretania (în limba franceză – Bretagne) este una dintre cele 18 regiuni ale Franței. Denumirea i se trage de la britoni, o populație celtică venită în secolul al VI-lea din Marea Britanie. Regiunea este situată în vestul țării fiind scăldată de Marea Mânecii la nord și de Golful Biscaya la sud. Are patru departamente iar capitala este orașul Rennes. Componenta geografică cea mai pregnantă a regiunii este coasta sa. Cu o lungime de 2800 km, aceasta este aproape de două ori mai lungă decât distanța în linie dreaptă dintre punctele extreme. Fiind foarte sinuoasă, există un număr mare de golfuri, estuare și insule. În partea de nord, coasta este mult mai abruptă decât în partea de sud, dar o caracteristică generală este succesiunea de faleze stâncoase și golfuri cu plaje de dimensiuni variate. În partea de sud, în departamentul Morbihan, există un golf aproape complet închis cu un număr mare de insule (foarte multe dintre acestea fiind locuite) și cu un număr mare de plaje mici cu nisip fin. Această caracteristică contrastează cu plajele lungi ce se găsesc în sud-estul peninsulei, spre estuarul Loarei. Numărul mare de insule din largul Bretaniei este o altă particularitate, cea mai mare fiind Belle-Île-en-Mer, în continuarea peninsulei Quiberon. Climatul dominant este cel oceanic, cu veri nu prea călduroase și ierni ploioase, dar nu foarte friguroase. Nu sunt comune variațiile de temperatură foarte mari iar iarna înghețul și zăpada sunt fenomene rare. La Saint Malo se întâlnesc cele mai mari maree din Franța, cu o diferență între flux și reflux de aproximativ 10 m, ceea ce a permis construcția unei centrale mareometrice. Comparativ cu alte regiuni ale Franței, Bretania este o regiune preponderent agrară, creșterea animalelor și pescuitul precum și industria alimentară fiind activitățile economice principale.

2 Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează vechea regiune franceză – Centre (Centru).

În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2010” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, se prezintă harta regiunii și câteva detalii de pe stema regiunii. Periferic circular în partea de jos și stânga este marcată inscripția: “CENTRE” (denumirea regiunii în limba franceză). Deasupra numelui regiunii sunt reprezentate literele majuscule R și F, reprezentând inițialele numelui statului – Republique Francaise. Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
anul emiterii – 2010
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
calitatea – UNC
tiraj – 100000 exemplare

Centre-Val de Loire, până la 1 ianuarie 2015 numită Centru (în limba franceză - Centre), este una dintre cele 22 de regiuni ale Franței. Capitala regiunii este orașul Orleans, iar cel mai mare oraș este Tours. Regiunea cuprinde 6 departamente. Relieful predominant al regiunii este de câmpie, străbătută de Loara și de afluenții săi Cher, Indre și Eure, ce formează văi late dar nu foarte adânci. Din punct de vedere economic, regiunea este una dintre cele mai dezvoltate ale Franței. Este cea mai importantă regiune producătoare de cereale din Franța și din Uniunea Europeană, și a 5-a regiune industrială a țării. Este un producător important de medicamente, cosmetice, cauciuc și a doua regiune producătoare de electricitate din Franța. De asemenea, Valea Loarei este o importantă regiune viticolă a Franței. Centre-Val de Loire este a patra regiune ca mărime, cu o suprafață de 39.151 km². Cu o populație de 2,56 milioane, sau 4,1% din populația metropolitană, regiunea ocupă locul 10 la nivel național. Leagănul Regatului Franței, Centre-Val de Loire s-a acoperit de-a lungul secolelor cu unele dintre cele mai prestigioase castele din Franța: Chambord, Château de François 1 er, Chenonceau și arcadele sale de pe Cher, Cheverny, Villandry și grădinile sale remarcabile sau Clos Lucé, ultima reședință a lui Leonardo da Vinci...În 2000, Valea Loarei s-a alăturat catedralelor Bourges și Chartres și colegiei Neuvy-Saint-Sépulchre (situată pe drumul către Santiago de Compostela) în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Valea Loarei este cel mai mare sit din Franța inclus vreodată ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Acest bogat patrimoniu istoric este completat de trei parcuri naturale regionale: Brenne, Loire-Anjou-Touraine și Perche și zone forestiere importante, inclusiv Pădurea Orléans, cea mai mare pădure națională din Franța și Sologne. Acest patrimoniu natural și amenajat oferă numeroase trasee de drumeții grozave și un traseu cicloturistic «La Loire à Vélo» lung de 800 kilometri.

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează vechea regiune franceză – Champagne-Ardenne.

În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deasupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATERNITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2010” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, se prezintă harta regiunii și câteva detalii de pe stema regiunii. Periferic circular în partea de jos este marcată inscripția: “CHAMPAGNE-ARDENNE” (denumirea regiunii în limba franceză). Deasupra numelui regiunii sunt reprezentate literele majuscule R și F, reprezentând inițialele numelui statului – Republique Francaise. Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
anul emiterii – 2010
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
calitatea – UNC
tiraj – 100000 exemplare

Champagne-Ardenne a fost una dintre cele 26 regiuni ale Franței de până la reforma administrativ-teritorială din 2014. Capitala regiunii era orașul Chalons-en-Champagne, iar regiunea cuprindea 4 departamente. La 1 ianuarie 2016 a fuzionat cu regiunile Alsacia și Lorena, formând împreună regiunea Grand Est. Regiunea corespunde destul de mult cu vechea provincie franceză Champagne. În epoca romană, în regiune orașul Reims era un oraș important aflat la intersecția mai multor drumuri comerciale, fiind unul dintre cele mai populate orașe de la nord de Roma. Tot aici, în 496, regele franc Clovis I a fost creștinat de către Sfântul Remi, motiv pentru care orașul a devenit oraș sfânt al regilor Franței, și locul încoronării lor până la regele Carol X în anul 1824. În timpul celor două războaie mondiale, un mare număr de bătălii s-au desfășurat pe teritoriul actual al regiunii. În mod simbolic, în anii 60 ai secolului trecut, ceremonia de reconciliere între Franța și Germania a avut loc în Catedrala din Reims în prezența Generalului Charles de Gaulle și a cancelarului vest-german Konrad Adenauer. Această regiune se află în nord-estul Franței și se învecinează la nord cu Belgia. Are o formă alungită pe axa nord-sud, având o lungime maximă de aproximativ 350 km. În nord se află o parte din masivul ardeni, cu înălțimi de peste 600 m. Partea sudică este formată din platouri situate la aproximativ 300-400 m, străbătute de râuri ce curg spre vest. Principalele râuri sunt Sena, Marne și Aisne. Regiunea este renumită pentru vinurile sale, în principal pentru Șampanie ce își are originile în regiune și fiind denumire protejată de Uniunea Europeană pentru vinurile spumoase produse aici. În total în regiune sunt peste 282,37 km² de vii, în anul 2001fiind produse 263 millioane de sticle din care 37,6% au fost exportate, reprezentând aproximativ 19% din valoarea exporturilor din regiune. Pe lângă aceasta, regiunea este a 3-a regiune a Franței în industria metalurgică și un important centru de construcție de mașini.

xxx

O EPIGRAMĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BRĂILA

DAR ȘI UN JETON

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Jeton - 10 bani - Fabrica de ciment "J.G.Cantacuzino" Brăila

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă și ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Industria națională de ciment din România s-a născut în anii 1889 – 1900 prin înființarea Fabricii de ciment Portland, din Brăila, de către eminentul inginer Ioan G. Cantacuzino, om de afaceri școlit la Ecole Centrale de Paris. Sediul central al firmei era la București, dar fabrica s-a construit la Brăila din rațiuni economice pure – transportul pe apă, fluviul Dunărea, fiind un enorm avantaj. Fabrica a fost singura ce deservea teritoriul românesc cu ciment după reţeta englezească a cimentului Portland, considerat cel mai bun. Dacă la începuturi fabrica a fost o societate în comandită simplă, în anul 1910, s-a transformat în societate anonimă pe acţiuni.

A fost una din cele mai atractive firme de gen, se spune chiar că ar fi fost cea mai importantă din sud-estul Europei. Se producea foarte mult și pentru export. Necesitatea înființării fabricii a venit pe fondul creșterii nevoii de ciment, generată de noile construcții ce se ridicau în țară pe fondul dezvoltării economice. Lucrările la fabrica brăileană au început în anul 1899, iar primul ciment s-a produs în anul 1890. De la început fabrica a fost dotată cu cele mai moderne utilaje de producție, producția din anul 1938 ajungând la 28 vagoane de ciment pe zi, cu doar 98 de lucrători. Suprafaţa totală a fabricii brăilene era, la 1900, de 52123 metri pătrați, având la Dunăre o deschidere de 326 de metri, iar suprafaţa construită era de 11773 metri pătrați. De-a lungul Dunării, fusese construit un cheu cu o lărgime de 30 de metri, care permitea ca vapoarele mari să poată acosta aici fără probleme. Terenul pe care era construită fabrica se afla la 7 metri desupra nivelului cheiului. Căi ferate industriale permiteau încărcarea materialelor în vagonete, printr-un elevator dublu electric.

De la 1901, exista o cale ferată permanentă între fabrica de ciment şi Gara Brăila, ale cărei urme s-au putut vedea până de curând. Calcarul era extras din cariera fabricii, situată în Dobrogea (Topalu, jud. Constanţa) pe o suprafaţă de 100 de hectare, iar încărcarea se făcea direct în ceamurile (şlepurile) fabricii, putând încărca, fiecare, 300 metri cubi de piatră. Iniţial, argila necesară în procesul de producţie era luată de pe malul Dunării, apoi din Ialomiţa. În primii ani de existenţă a fabricii, aburul necesar era dat de trei cazane. Două dintre ele erau furnizate de Sachsische Maschinenfabrik, Chemnitz, Germania, iar al treilea de Babcock & Wilcox Ltd. Presiunea aburului era de 7 atm. Cazanele, încălzite cu păcură, aveau un coş de 40 de metri înălţime. Demn de remarcat este faptul că „maşina principală” avea 373 CP fiind, la acea vreme, cea mai mare maşină cu abur din România. Deși la început cimentul românesc era primit cu reticență, în scurt timp clienții convingându-se de calitatea lui. Rezultatele remarcabile obținute au fost răsplătite de statul român, fabrica primind Diploma de Onoare în cadrul Expoziției de la București (anul 1894). Chiar și la Expoziția de la Paris, din anul 1900, fabrica a primit medalia de argint. Ulterior au apărut și alte fabrici dar cu capital străin (Brașov, Gurahonț, Putna). Alte fabrici cu capital românesc au apărut la Azuga și apoi la Cernavodă. Cimentul brăilean s-a vândut din ce în ce mai bine (1899 – 3171 tone, 1891 – 11259 tone, 1899 – 22015 tone, 1942 – în plin război – 33759 tone, cu doar 149 salariați). Până în 1945 fabrica a produs și a vândut ciment sub marca proprie Traian, reprezentată de bustul împăratului Traian. Fabrica dispunea de o “cazarmă”, ce permitea găzduirea a 36 de oameni, un magazin și o cantină unde personalul putea servi masa. Pentru plata alimentelor și meniurilor cumpăra se putera plăti cu jetoanele (înlocuitorii de monede) prezentate aici, oferite muncitorilor și anticipat.

Jetoanele emise de această fabrică sunt confecționate din materiale diferite (cupru – cele de 5 și 10, alamă – cele de 50 și 100) sunt rotunde și au diametre diferite (20 – 25 milimetri), toate fiind opera gravorului M. GERSCOVICI. Pe reversul lor atrage atenția monograma întemeietorului fabricii (I.G.C. – Ioan G. Cantacuzino). Se crede că aceste jetoane au fost folosite începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, până la începutul primului război mondial. După naționalizare fabrica a purtat numele “Stânca”. După 1948 producția fabricii a crescut de la an la an ajungând la 204000 tone în anul 1965.

În anul 1981 Stânca a luat numele “Fabrica de materiale refractare” iar în anul 1992 a dat faliment. În anul 2006 totul s-a demolat, s-a nivelat, și pe locul renumitei fabrici de ciment a apărut supermarketul “Pic”.
(Sursa-Dorel Bălăiță – Arheologie industrială cu ajutorul jetoanelor)

Clubul sportiv Micul Prinț Brăila

Cupa Brăilei șah clasic Ed.I - 25-26.11.2017

Primăria Brăila

Clubul Sportiv a fost înființat în anul 2009 la inițiativa unui scriitor și moderator la TV Galați în acea perioadă – Cristian Biru, chiar în timpul unei emisiuni. Tot el a venit și cu denumirea clubului “Micul Prinț”, idee îmbrățișată pe loc! Până în acel moment se juca șah la Centrul Militar Brăila dar toți membrii clubului erau legitimați la CSO Ianca. După momentul înființării clubului în 2009, au urmat sesiuni de antrenament cu grupe noi de copii, juniori, organizări de concursuri zonale, naționale și internaționale. CS Micul Prinț Brăila este club pepinieră la care și-au făcut “ucenicia” foarte mulți copii de valoare, unii dintre ei devenind Campioni Naționali – Coticeru Dragoș, Nedelcu Teodor-Cosmin.

Astăzi clubul numără peste 200 de jucători repartizați pe diferite grupe: începători, intermediari și avansați. Șahul se poate practica începând cu vârsta de 5 ani, în unele cazuri mai speciale chiar de la 4 și nu are limită superioară de vârstă. Scopul acestui club este de a cultiva plăcerea și motivația de a juca șah în sufletul copiilor. Conform studiilor, practicarea șahului are influențe POZITIVE asupra copiilor:

Dezvoltarea memoriei, independenței și capacității de prevedere
Creșterea răbdării
Îmbunătățirea concentrării și rezultatelor școlare

Clubul este situat în Barieră, Bulveradul Dorobanților colț cu Strada franceză, vis a vis de VIPER, în anexa Catedralei.

Șahul (de la cuvântul persan shah = rege) este un joc de strategie între doi jucători. Forma curentă a jocului a apărut în sudul Europei, în a doua jumătate a secolului al 15-lea, după ce a evoluat de la un joc similar mult mai vechi din India. În ziua de azi șahul este cel mai popular joc ce se poate juca acasă, în cluburi, pe internet, prin corespondență sau în turnee. Regulile oficiale ale jocului sunt întreținute de Federația Internațională de Șah (FIDE). Jocul se desfășoară pe tabla de șah. Aceasta are o formă pătrată și este împărțită în 8 linii și 8 coloane ce formează 64 de pătrate cu suprafețe egale, numite câmpuri colorate alternativ în alb și negru. La început fiecare jucător are 16 piese: 8 pioni, 2 turnuri (ture), 2 cai,2 nebuni, un rege și o regină. Unul dintre jucători controlează piesele albe iar celălalt piesele negre. Jucătorii mută pe rând, respectând anumite reguli; prima mutare (începutul partidei) revine jucătorului cu piese albe. Scopul jocului este obținerea matului. Acesta survine atunci când un rege este atacat și nu poate evita capturarea. O victorie se consideră a fi un punct, existând și situația de pat, atunci când punctul se împarte la cei doi jucători, când partida se prelungește și nimeni nu poate bloca regele advers. Mai jos prezint o legendă legată de sportul minţii – şahul; Legenda povestește că Regele Vishtaspa al Persiei a devenit extrem de plictisit de viaţă pentru că a realizat tot ce şi-a dorit: el era plin de triumf în războaie, sătul de vânătoare, obosit de intrigile şi plăcerile de la curtea sa.

Regele suferea de plictiseală şi până la urmă a oferit o recompensă nelimitată celui care l-ar fi făcut să îşi recapete interesul pentru viață. Nimeni nu a reuşit până când a apărut Zarathushtra cu tabla de joc originală. El l-a invatat pe rege regulile și cum să îl joace şi, prin el, a demonstrat regelui toate regulile universului și ale vieţii. El le-a interpretat ca nimeni altul, aşa cum nici un jucător de şah din zilele noastre nu ar putea şi regele a fost foarte satisfăcut iar interesul său pentru viată a renăscut. După aceea el l-a rugat pe Zarathushtra să îi ceară orice şi-ar dori şi a promis că dorința îi va fi îndeplinită. Zarathushtra a dorit să îl învețe pe rege o lecţie prin care să nu mai fie megaloman încât să creadă că poate oferi cuiva chiar orice işi doreşte. Zarathushtra i-a spus regelui că îşi doreşte un lucru simplu si modest: Un bob de grâu pe primul pătrăţel al tablei, două boabe pe cel de-al doilea, 4 pe cel de-al treilea și tot aşa dublând cantitatea anterioară până când toate cele 64 pătrățele vor fi pline cu boabe de grâu. Regele a râs şi a promis că îi va trimite lui Zarathushtra grâul în câteva zile, gândindu-se că a fost prost să ceară câteva boabe de grău când ar fi putut cere aur si o adevarată comoară. Le-a spus oamenilor săi să calculeze cantitatea de grâu şi să i-o trimită lui Zarathushtra. A fost surprins când, după câteva săptămâni aceştia au venit la el şi i-au spus că ar trebui să trimită o cantitate de grau care nu exista în tot imperiul. Chiar dacă ar fi adunat tot grâul din tot imperiul ar fi fost a suta parte din a suta parte a cantităţii promisă lui Zarathushtra. Regele a fost şocat să audă aceştea şi şi-a dat seamă că nu îşi poate ţine promisiunea. A trimis dupâ Zarathushtra şi i-a spus cât de ruşinat este. Zarathushtra i-a spus că nu vrea grâul ci că a vrut doar să îl înveţe pe rege o lecţie şi apoi s-a retras inapoi în pădurea lui.

Zarathustra (Zoroastru, 628 - 551 î.Hr.) a un fost profet, coordonator al religiei din anticul Iran, după unele izvoare un personaj istoric zeificat.

Brăila (Ceasul turn)

Simbol al Brăilei, Ceasul-turn a fost ridicat în urmă cu mai bine de un secol, pornind de la ideea unui filantrop care a iubit oraşul-port de la Dunăre. Este un monument unic în România, atât prin aspectul său – la graniţa dintr neobaroc şi Art Nouveau –, cât şi prin înălţimea lui de peste 11 metri. Monumentul, denumit „Orologiul de la Dunăre“, a fost construit în 1909, ca o împlinire a visului unuia dintre cetăţenii de onoare ai oraşului. Este vorba despre Petru Naum care, în 1898, a donat municipalităţii, prin testament, 8.000 de lei aur pentru ridicarea „unui turn din metal, cu un ceasornic mare în vârf, în Piaţa Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“. Superba piesă de mobilier urban din centrul Brăilei este realizată din metal şi a fost produsă de firma cehă Carol Sakar.Ceasul are patru cadrane îndreptate către principalele patru străzi din oraş. De un albastru pur, monumentul istoric oglindeşte culoarea apei Dunării. De altfel, elementul-simbol îl constituie corabia cu pânze – velierul care a dus faima Brăilei pe toate mările şi oceanele lumii. La baza monumentului este pictată o corabie, ca o reamintire a faptului că Brăila este un oraş-port. „De dimensiuni monumentale, având o înălţime de 11,5 metri, este o piesă în stil neobaroc cu caracter decorativ. Fostul consilier Petre Naum Petru, care a trăit între anii 1842 şi 1898, a lăsat primăriei oraşului, prin testament, suma de 8.000 de lei pentru cumpărarea unui ceas public, amplasat în grădina Tiriplic, cu patru cadrane. Comandat la Viena, ceasul este adus în 1909 odată cu plăcile care trebuiau să formeze soclul. Apoi, plăcile au fost asamblate, după cum se vede şi astăzi: sus, la cadrane, s-a trecut în trei părţi anul 1909, iar pe cea de-a patra latură scrie, în onoarea comanditarului său, «Donaţiunea PetreNaum Petru»“, povesteşte istoricul brăilean Ionel Munteanu. De la început, orologiul-turn a fost considerat o piesă de mobilier urban extrem de preţioasă, deoarece în epocă ceasurile publice se montau fie în turnurile bisericilor, fie pe alte construcţii administrative, fiind destul de rar construite ca obiective de sine stătătoare. Turnul a fost realizat din tablă, ranforsată în interior, cu profile metalice prinse în nituri, de firma cehă Carol Sakar. Mecanismul special a fost făcut la München, de firma Johann Neher -un mecanism cu greutăţi, proiectat să se armeze o dată la trei zile. Din cauza structurii de rezistenţă a turnului de susţinere, sistemul de greutăţi nu poate face cursa completă,astfel că orologiul cu patru cadrane trebuie întors mai des. În anii ’50, după instaurarea regimului comunist în România, pe vârful turnului metalic au fost aşezate secera şi ciocanul – şi nu a fost singura mutilare pe care a suferit-o acest monument. De-a lungul timpului, orologiul a trecut prin trei recondiţionări, în 1968, 1993 şi 2011, care i-au schimbat aspectul exterior. Atât decoraţiunile originale, cât şi cele patru cadrane au avut parte de modificări care, din păcate, au ştirbit din frumuseţea originală a monumentului. „Ceasul a fost «reconstruit» în 1968, atunci plasându-se în partea superioară însemnul comunist cu secera şi ciocanul, abandonat între timp. În partea de jos, spre vest, este pictată o corabie cu pânze, prezentă adesea şi în vechile sigilii ale oraşului. Cu timpul, velierele au fost înlocuite cu bastimente propulsate de maşini cu aburi, cu zbaturi sau elice. Ceasul din centru a fost reper temporal pentru toţi trecătorii care se aflau în drum spre port sau spre gară. La fel de mult, el este şi un reper sentimental, întâlnirile la ceas intrând în obişnuinţa întregului oraş“, spune istoricul Ionel Munteanu. Cadranele au fost schimbate la un moment dat, însă cine a făcut acest lucru nu era de meserie şi nici nu s-a documentat pentru a respecta normele din domeniu, spun specialiştii. Mai mult, cifrele romane erau aşezate invers decât ar fi normal. În 2011, Primăria a vopsit orologiul, folosind o vopsea specială, epoxidică, pentru ca acesta să fie protejat de rugină pe o perioadă cât mai îndelungată. De 10 ani, ceasul-turn este întreţinut de Ionel Miu, un ceasornicar profesionist cu care Primăria Brăila are încheiat un contract de prestări servicii. Din cauza vechimii, dar şi a structurii de rezistenţă a turnului de susţinere, orologiul trebuie întors o dată la 48 de ore. „Este un ceas unic în ţară, cu o vechime de peste 100 de ani. Un ceas extrem de valoros, un simbol al oraşului de care suntem foarte mândri. Reparaţii s-au făcut ultima dată în 2011. El a rezistat 100 de ani şi încă se menţine într-o stare bună. Totuşi, ar avea nevoie şi de o reparaţie capitală. Eu mă ocup de întreţinerea lui de 10 ani – merg şi îl întorc la fiecare 48 de ore“, spune ceasornicarul Ionel Miu.
Mai mult, pentru a populariza ideea în rândul cetăţenilor, municipalitatea a creat şi o mascotă care respectă forma şi culorile ceasului. Aşadar, agenţii economici care vor să folosească imaginea ceasului pe obiecte destinate comercializării trebuie să ceară acceptul Primăriei. În plus, ceasul-turn va fi imprimat pe toate pliantele de promovare editate de Primăria Brăila.

Primăria municipiului Brăila

Stema municipiului Brăila a fost aprobata pe 18 decembrie 2002 prin HG nr. 1544. Aceasta se compune dintr-un scut cu baza curbată. Pe fond albastru, o cetate crenelată, de argint, având poarta închisă, cu două turnuri laterale rotunde deasupra construcției. Între cele două turnuri se află o acvilă cruciată de aur privind spre dreapta, cu aripile întinse, ciocul roșu și ținând în gheare, de asemenea roșii, o semilună de argint, cu colțurile în sus. În câmpul inferior, un brâu undat, de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din șapte turnuri crenelate. Semnificația elementelor însumate:

Construcția simbolizează vechea cetate a Brăilei
Brâul reprezintă fluviul Dunărea
Acvila cruciată care ține în gheare semiluna simbolizează victoriile românilor în confruntările cu Poarta otomană
Turnurile crenelate, în număr de șapte, conferă localității rangul de municipiu reședință de județ.

Dacia Unirea Brăila - 100 ani 1919 - 2019

Dacia Unirea Brăila este un club de fotbal din Brăila care evoluează în Liga a II- a. Clubul a fost înființat în anul 1919 și își dispută meciurile de acasă pe stadionul Municipal, cu o capacitate de 20000 de locuri, din care 8000 pe scaune, inaugurat în 1974. Pe lângă echipa mare, clubul Dacia Unirea Brăila deține și o echipă secundă intitulată Dacia Unirea II, care evoluează în Liga a IV-a. De-a lungul vremii echipa a purtat și alte denumiri: CSM Brăila, Progresul Brăila, Laminorul Brăila, Constructorul Brăila, FC Brăila, FCM Progresul Brăila și CF Brăila. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc ale echipei sunt: albastru – pentru meciurile de acasă și alb – pentru meciurile în deplasare. Iată panoplia succeselor acestei echipe: 7 sezoane în Liga I, locul 1 de 3 ori în Liga II, locul 1 de 3 ori în Liga III, 1993 – finalistă în Cupa României, 1940 – semi-finalistă, 1993 – semi-finalistă în Cupa Balcanică. Sus am postat doua logo-uri ale acestui club.

Brăila este un municipiu situat în sud-estul României, fiind reședința județului cu același nume. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării. Conform ultimelor estimări oficiale ale Institutului Național de Statistică, populatia orașului era, în anul 2009, de 211884 de locuitori, fiind al 10-lea oraș din țară după numărul de locuitori. Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică și de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar și pe câteva hărți catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 și Angelino Dulcert, 1339). Sus am postat stemele 1865 - 1918, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură brăileană, din vremuri diferite.

Spitalul Comunal

Poșta

Piața Sfinții Arhangheli cu Monumentul lui Traian

Liceul Nicolae Bălcescu

Palatul Agriculturii

Palatul Administrativ

Teatrul Regal

Școala de băieți nr.8 (azi Școala Ion Băncilă)

Școlile Comunale

Teatrul Passalagua

Brăila este un județ din provincia Muntenia, partea de est a României, care își are reședința în orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 4766 km.p. și numără aproximativ 373000 de locuitori. Ca subunități administrative județul se compune dintr-un municipiu - Brăila, 3 orașe - Însurăței, Ianca, Făurei și 40 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.