Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. În data de 17 aprilie 2023 International Banknote Society (IBNS) a anunțat bancnota câștigătoare a concursului Bancnota anului 2022. Pentru prima data în istoria concursului, premiul este câștigat de Filipine, prin Banca Națională, cu bancnota de 1000 Piso. Pe locul doi s-a plasat bancnota de 50 de Lire a Ulster Bank (Irlanda de nord), iar pe locul trei bancnota de 100 de lire a Bank of Scotland (Scoția). În finala concursului s-au calificat 19 bancnote din toată lumea, bacnotele au fost alese de către membrii IBNS.

Pe aversul bancnotei filipineze apare capul unui vultur filipinez, simbolizând vederea clară, libertatea şi forţa. Vulturul filipinez a fost declarat pasăre naţională în 1995, fiind protejat prin lege. Fereastra transparentă din partea stângă sus are forma unei flori de iasomie specifică zonei (Jasminum sambac), floarea naţională a Filipinelor. Reversul bancnotei este similar cu cel al vechii bancnote de 1000 Piso, tipărită pe hârtie specială. Sunt prezentate harta ţării pe care este evidenţiată locaţia Parcului Naţional “Tubbataha Reefs Natural Park” (inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO) şi o scoică producătoare de perle (Pinctada maxima). Fundalul prezintă un peisaj marin.

Pe avers bancnotei irlandeze, într-un inel compus dintr-o peliculă, apar un fragment de ADN, o ţesătură şi flori. În prim-plan, este prezentată Jocelyn Bell, cercetătoare creditată cu descoperirea pulsarilor în anul 1967, una din cele mai renumite astrofiziciene din domeniu. Pentru acestă descoperire a fost acordat şi un Premiu Nobel în 1974, premiu care însă a fost decernat profesorului îndrumător al proiectului de cercetare. În planul secund este prezentată o ţesătoare lucrând la un război de ţesut, un omagiu adus femeilor din industria textilă a ţării. În planul terţiar, se observă un avion si bărbaţi cu ciocane în mână, omagiu adus sectorului industrial greu al Irlandei de Nord. Reversul este dedicat elementelor de floră şi faună, aici putând observa în partea de sus un jder (jderul apare atât de avers, cât şi pe revers), un fluture alb specific numai Irlandei de Nord (cryptic wood butterfly – Leptidea juvernica) şi un arbust ghimpoasă, Ulex europaeus, arbust important în ecuaţia microfaunei nord irlandeze.

Aversul bancnotei scoțiene prezintă portretul scriitorului Walter Scott, sediul Royal Bank of Scotland şi patru frunze de ciulin, fiind aversul comun al tuturor bancnotelor emise de RBS. Un aspect interesant este faptul că ferestrele sediului băncii sunt transparente, o adaptare ingenioasă a acestui sistem de securitate al bancnotelor din polimer. Reversul prezintă portretul doctoriţei Flora Murray, cu titulatura, numele şi anii de viaţă (1869-1923) în partea stângă, respective textul “Pionieră medical scoţian” imediat sub portret. În fundal, de la stânga la dreapta, avem următoarele elemente:

Textul: “Nu trebuie doar să fii bună în ceea ce faci, ci trebuie să fii mult mai bună. Ceea ce ar fi de acceptat de la un bărbat, nu va fi acceptat de la o femeie, deci va trebui să faci lucrurile mult mai bine (decât un bărbat)”.
imagine cu o ambulanţă şi brancardieri
Sediul RBS
Un dispozitiv timpuriu de anesteziere (utilizat posibil chiar de Flora Murray)
Ciulin
Panglică cu inscripţia: FAPTE NU VORBE!

2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 23 ianuarie 2007 prin care se popularizează Farul Picacho.

Farul Picacho (Punta del Picacho) cunoscut și sub numele de Farul Mazagón, este situat în municipalitatea spaniolă Moguer, provincia Huelva, comunitatea autonomă Andaluzia, în golful Cadiz. Acesta semnalizează intrarea în portul Huleva și este administrat de Autoritatea Portuară Huelva. Temelia acestui far datează din aul 1844 când s-a solicitat instalarea de lumini la gura limanului pentru a facilita traficul maritim în zonă. Acest punct de iluminat maritim a fost creat în anul 1861 din cauza nevoilor de iluminat de la gura estuarului Huelva pentru a facilita intrarea în el. La început, au fost amplasate două felinare reflectoare cu o lampă cu ulei de măsline cu lumină fixă. Din lipsă de fonduri, construcţia lui nu a putut fi realizată decât în anul 1901. În anul 1925 a fost instalat un sistem cu vapori de ulei, iar în anul 1931 a fost instalat un alt sistem pe bază de acetilenă. Din anul 1952 farul este electrificat. Farul este situat la 600 de metri de mare, pe un platou nisipos pe malul drept al intrării în estuarul Huelva. Turnul are în secțiune de formă poligonală, cu înălțimea de 25 de metri, este construit din zidărie văruită, cu cărămizi la vedere la vârfuri. În prezent, farul găzduiește Centrul Civic al orașului. Astăzi farul este deschis parțial publicului fiind asigurat tur ghidat. Farul are un suport înalt de 19,37 metri iar înălțimea focală totală a farului este de 52 metri.
3. Aici prezint o bancnotă suvenir de 0 euro ce promovează imaginea Cetății de Scaun a Sucevei. S-a realizat astfel intrarea în rândul suvenirurilor de 0 euro din Europa, alături de alte mari obiective turistice europene. Bancnota este puse în vânzare la prețul de 18 lei, la standul de prezentare de la Casa Custodelui – Cetatea de Scaun a Sucevei și la magazinul de prezentare al Muzeului de Istorie Suceava, deschise după programul de vizitare al celor două obiective. La achiziționare, veți primi bancnota într-un plic cu însemnele Muzeului Național al Bucovinei în care se mai află o minivedere cu imaginea cetății și o scurtă prezentare.

Bancnota suvenir de 0 Euro, cu reprezentarea Cetății de Scaun a Sucevei, este realizată în una din imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană, având caracteristici de securitate similare bancnotelor reale și un design unic, atrăgător, asemănător, dar nu confundabil cu acestea. Proiectul de promovarea a obiectivelor turistice renumite în întreaga lume este o inițiativă, marcă înregistrată apărută în Franța în anul 2015. De-a lungul timpului, pe aceste bancnote souvenir au apărut celebrele obiective precum: Sagrada Familia (Barcelona, Spania), Domul din Köln (Germania), Castelele de pe Valea Loarei, Poarta Brandenburg (Berlin, Germania), Arcul de Triumf (Paris, Franța). În România, mai sunt încă cinci obiective care apar pe celebrele bancnote, Delta Dunării, Palatul Culturii din Iași, Cetatea Alba Carolina, Masivul Bucegi și Castelul Karolyi din Carei. Bancnota suvenir de 0 euro Cetatea de Scaun a Sucevei a fost tipărită, cu aprobarea scrisă a Băncii Franței și securizată la standardele impuse de Banca Centrală Europeană, într-un tiraj de 10000 de exemplare. Dacă pe revers sunt prezentate importante monumente europene de cultură și arhitectură (Sagrada Familia – Spania, Colosseumul – Italia, Poarta Brandemburg – Germania și Turnul Eiffel - Paris) pe revers este prezentată Cetatea de Scaun a Sucevei.

Cetatea Sucevei, denumire alternativă Cetatea de Scaun a Sucevei, este o cetate medievală aflată la marginea de est a municipiului Suceava. Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălțime de 70 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei. Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei și nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus (Cetatea Șcheia)), ambele fiind construite de voievodul Petru I Mușat (cca.1375 - cca.1391). Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci. Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei se află în stadiul de ruine.Cetatea Sucevei este menționată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru I, în care este vorba de împrumutul (3000 de ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanție de restituire a banilor provincia Pocuția. Petru I Mușat a construit în Suceava un castel fortificat pentru a-i servi ca reședință voievodală. Castelul avea forma unui patrulater regulat, cu laturile opuse de lungimi egale (laturile de est și de vest aveau 40 m, iar cele de sud și de nord 36 m). În exterior, la fiecare colț al cetății, dar și pe mijlocul fiecărei laturi, erau dispuse turnuri pătrate de apărare (bastioane) cu latura de 4 m. Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflându-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră și cărămidă sfărâmată. Au mai fost întrebuințate în masa de zidărie și bârne din lemn de stejar pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării. Pe latura de est, la o distanță de aproximativ 4 metri de ziduri, a fost săpat un șanț de apărare cu o adâncime variabilă, în jur de 10 metri. În castel se intra printr-o poartă semicirculară (cu raza de 1,5 m) aflată pe latura de sud. Castelul avea în mijloc o curte interioară largă. În interiorul cetății, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivnițe boltite ample, deasupra cărora se înșirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis și o închisoare. Pentru a proteja intrarea în cetate de pericolul atacării cetății cu mijloace de artilerie, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dezvoltat sistemul de apărare a cetății. El a construit în partea de sud un zid paralel cu zidul cetății, cu scopul de a proteja intrarea în cetate. De asemenea, a pavat curtea interioară și căile de acces spre cetate. Voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504) a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. Considerând că Cetatea Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, el a construit un zid de incintă care a înconjurat fortul mușatin, asemenea unui inel. În construirea zidului de incintă, pot fi distinse două etape. În prima etapă, anterioară anului 1476, a fost construit, la aproximativ 20–25 m de zidul fortului mușatin, un zid de incintă cu o lățime de 1,5 m, întărit cu trei turnuri pătrate (pe colțurile de nord-vest, sud-vest și sud-est), care înconjurau laturile de vest, sud și est ale primei fortificații; latura de nord se afla pe un pinten de deal, iar zidurile de pe această latură erau deja pe marginea dealului. Zidul de incintă avea înălțimea de 15 m față de fundul șanțului de apărare, fiind prevăzut cu creneluri (goluri de tragere) plasate în partea inferioară.Un zid lega bastionul din sud-vest a fortului mușatin cu bastionul din colțul de sud-vest a zidului de incintă construit de Ștefan cel Mare. Pentru a evita prăbușirea peretelui șanțului de apărare de pe latura de est, a fost construită o contraescarpă (un zid de piatră, cu rol de sprijin). Urmare a unui atac turces din anul 1476 cetatea este avariată dar nu cucerită. Acest asediu a demonstrat vulnerabilitatea zidurilor de incintă și a turnurilor pătrate în fața tirurilor de artilerie cu ghiulele de fier. Ca urmare a celor constatate, începe a doua etapă de construcție a cetății din timpul lui Ștefan cel Mare. Pentru a întări și mai mult cetatea, domnitorul a dispus adăugarea la primul zid de incintă a unui al doilea zid, cu grosimea de 2 metri, care s-a unit pe latura de nord cu zidul fortificației lui Petru Mușat. Noul zid de incintă cu o grosime apreciabilă (de cel puțin 3,5 m) a fost prevăzut cu șapte bastioane semicirculare: câte unul pe laturile de nord-vest, sud-vest, sud, sud-est și nord-est și două pe latura de est. Cele trei bastioane pătrate din prima etapă au fost menținute fiind dublate cu ziduri semicirculare. Șanțul de apărare a fost mult lărgit, fiind extins și pe laturile de sud și vest, intrarea în cetate a fost mutată pe latura de nord-est, unde a fost construit peste șanțul săpat cu aproape un secol în urmă un pod cu o parte fixă și una mobilă, suspendat pe doi piloni. Odată trecut podul, vizitatorii nepoftiți dădeau de o capcană unde puteau să-și piardă viața. După capcană, au fost construite două camere de gardă de o parte și de alta a intrării. De asemenea, în interiorul cetății, tot în perioada lui Ștefan cel Mare, au fost dezvoltate și construcțiile cu parter și etaj datând din epoca anterioară. Pe latura de est a fortului care avea trei etaje se aflau încăperile destinate voievodului și familiei sale, atunci când locuiau în cetate. Pardoseala încăperilor era din cărămizi smălțuite, iar pereții și sobele au fost îmbrăcate în teracotă. Pe latura de est, în dreptul bastionului, a fost construită o încăpere destinată a fi pulberărie (depozit de praf de pușcă). Pe platou, la 1 km distanță de cetate, au fost construite întărituri pentru apărare, constând din gropi și șanțuri mari care au fost nivelate în timp. Urmașii lui Ștefan cel Mare au efectuat unele lucrări de mică amploare de refacere a cetății, la zidul de incintă și în interiorul fortului.În anul 1538, oastea otomană (cu 150.000-200.000 soldați, după unele izvoare) condusă de însuși sultanul Soliman năvălește în Moldova cu gândul să o ocupe. În același timp, tătarii din Crimeea atacă hotarul de est, în timp ce oștile Țării Românești și Ungariei atacă dinspre vest. În drumul spre Suceava, otomanii beneficiază de sprijinul unor boieri moldoveni, nemulțumiți de politica autoritară a domnnitorului Petru Rareș. Întruniți la Curtea domnească din Bădeuți, boierii trădători, în frunte cu hatmanul Mihu și cu logofătul Trotușanu decid să predea Cetatea Sucevei sultanului. În data de 14 septembrie 1538 sultanul Soliman intră în cetate cu mare alai și fără a întâmpina rezistență, numindu-l ca domnitor pe Ștefan Lăcustă. În anul 1540, boierii moldoveni îl asasinează pe Ștefan Lăcustă într-un foișor din cetate, în timp ce acesta dormea. Domnitorul Despot Vodă (1561-1563) își stabilește și el reședința la Suceava. Cetatea este asediată din nou în anul 1563, timp de trei luni, de către hatmanul Ștefan Tomșa, iar mercenarii unguri care o apărau predau cetatea oștii lui Tomșa. Asediul din 1563 a provocat distrugeri grave cetății. La solicitarea turcilor care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie, domnitorul Alexandru Lăpușneanu, acesta mută capitala Moldovei de la Suceava la Iași și este obligat să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. La sfârșitul secolului al XVI-lea, Cetatea Sucevei devine reședința domnitorilor Aron Vodă, Ștefan Răzvan și Ieremia Movilă, care s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman. În anul 1596, zidurile vechii cetăți sunt fortificate de Ieremia Movilă, după cum atestă un fragment de cărămidă descoperită în cetate și inscripționată. În mai 1600, Mihai Viteazu întreprinde o campanie militară în Moldova iar la 16 mai apărătorii Cetății Sucevei îi deschid porțile și se predau fără luptă. Unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, Ioan Kapturi, a fost numit noul pârcălab al cetății. La 29 mai 1600, el a jurat credință, în calitate de pârcălab, noului domnitor. Mihai Viteazul a lăsat în cetate o garnizoană. La 6 septembrie 1600 cetatea este atacată de polonezi, garnizoana lăsată de Mihai Viteazu nu face față iar Ieremia Movilă era reînscăunat ca domn al Moldovei. Domnitorul Vasile Lupu întreprinde lucrări de restaurare a Cetății Suceava. În timpul său, sunt refăcute zidurile din cărămidă, este înconjurată curtea interioară de o loggiaâe susținută de pilaștri de cărămidă, sunt reamenajate pivnițele de pe latura de vest, iar sobele din cetate sunt placate cu plăci de Iznik și cahle pentru sobe de influență lituaniană. Pe latura sudică este construită o încăpere pentru îmbăierea domnitorului și se amenajează o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului mușatin. În anul 1653, cetatea este apărată de cazacii lui Timuș Helnițki, ginerele lui Vasile Lupu, în timpul luptelor pentru tron dintre oștile domnitorului Vasile Lupu și cele ale logofătului Gheorghe Ștefan, pretendent la tronul Moldovei. Cetatea suferă grave avarii, iar hatmanul cazac este rănit grav și moare sub zidurile cetății la 15 septembrie 1653. În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană poloneză cu acordul voievodului Ștefan Petriceicu. După șase luni de luptă, oștile turcești reușesc să-i alunge pe polonezi și îi poruncesc domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino, să dărâme cetatea. Timp de peste două secole, Cetatea Sucevei s-a aflat în părăsire, ruinându-se și mai mult. Abia la începutul secolului al XX-lea, arhitectul austriac Karl A. Romstrofer a efectuat lucrări de restaurare a Cetății de Scaun. El a efectuat primele săpături arheologice (1895-1904), a degajat ruinele și a consolidat părțile amenințate de prăbușire (1897-1903). Printre altele, arhitectul austriac este autorul primei monografii a Cetății Sucevei, intitulată "Cetatea Sucevii descrisă pe temeiul propriilor cercetări făcute între anii 1895-1904" . În anul 1951, la inițiativa Academiei Române a fost organizat primul șantier școală de arheologie medievală din România, sub conducerea profesorului Ion Nestor de la Facultatea de Istorie din București, cercetări arheologice care au condus la stabilirea etapelor de edificare ale Cetății de Scaun. În perioada 1961-1970 s-au întreprins ample lucrări de protejare, consolidare și restaurare parțială a cetății. În anul 2004, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, s-au finanțat din bugetul statului unele lucrări de restaurare parțială a cetății, fiind aplicată pe zidul fortului, în apropierea intrării, o placă memorială din marmură. Lucrările efectuate au vizat acoperirea pivniței cu o placă din beton, consolidarea arcadelor interioare, restaurarea podului de acces în cetate etc. Planul Cetății de Scaun a Sucevei pe un panou aflat înainte de intrarea în cetate. Etapele de construcție ale cetății sunt marcate cu culori diferite. Cu roșu este marcată perioada lui Petru al II-lea Mușat, cu verde faza lui Alexandru cel Bun, cu portocaliu prima etapă a lui Ștefan cel Mare și cu negru etapa a doua a lui Ștefan cel Mare. Zidurile prăbușite sunt marcate cu linii întrerupte. Cetatea de Scaun a Sucevei este formată din mai multe elemente componente. Între cetate și restul platoului se află un șanț de apărare, ale cărui pereți dinspre platou de pe latura de est au fost consolidate cu o contraescarpă. O astfel de construcție a existat și pe latura de sud, dar s-a prăbușit. Pe latura de vest și pe cea de sud-vest a fost construit un val de apărare artificial.În cetate se pătrundea printr-un pod de acces cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit în doi piloni înalți din piatră. Partea mobilă se putea ridica în caz de primejdie, dar odată trecut de ea exista o capcană în care puteau cădea vizitatorii nepoftiți. Trecut și de partea fixă a podului, se ajunge în curtea interioară a cetății. De acolo pentru a intra în clădirea fortului se trecea printr-un sistem de trei porți, apărate de soldați ce stăteau în camere de gardă, special amenajate. Fortul mușatin are un plan dreptunghiular, având laturile de nord și sud de 36 m și laturile de est și vest de circa 40 m, cu ziduri groase de circa 1,50 m, întărite din loc în loc cu turnuri de apărare, de formă pătrată. În mijlocul fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări . Pe latura de est care avea trei etaje, se aflau apartamentele domnești (ale voievodului și ale familiei sale, când locuiau în cetate), un depozit de alimente și un paraclis. Ferestrele încăperilor domnești aveau dimensiuni mai mari, având ancadramente sculptate în piatră. În paraclis se pătrundea din curtea interioară prin intermediul unei scări de piatră în spirală. Pereții paraclisului erau acoperiți cu pictură în frescă. În dreptul intrării de pe latura de nord-est, în zona porților, se aflau o cameră pentru corpul de gardă, care păzea intrările. Pe latura de vest se afla la subsol o pivniță întinsă, sub formă de hală, în care se pătrundea din curtea interioară printr-o scară care cobora. Pivnița era împărțită în două nave prin stâlpi masivi, dreptunghiulari, legați, pe de o parte, între ei prin arcuri semicirculare formate din bolțari, iar pe de altă parte, prin arcuri corespunzătoare, transversale, cu pereții laterali. La parter exista o sală de mari dimensiuni, în care se întrunea Sfatul Domnesc. Sala avea console în stil gotic, console în stilul Renașterii, chei de boltă dintre care una cu stema Moldovei (capul de bour cu o stea cu cinci raze între coarne, încadrat în dreapta de o rozetă cu cinci petale și la stânga de o semilună). Multe din încăperile din cetate era destinat soldaților, cetatea având rol de apărare, ea nefiind locuită de domnitor, familia sa și de sfetnici apropiați decât în caz de pericol, în restul timpului fiind folosită Curtea domnească din oraș. Încăperile din cetate aveau sobe din teracotă smălțuită, decorate cu motive geometrice, steme ale Moldovei, animale fantastice sau personaje mitologice. În exterior, pereții erau decorați cu șiruri de discuri și butoni ornamentali. Zidurile de incintă au șapte bastioane semirculare, trei dintre ele având pereții interiori de formă pătrată. Pe latura de est a zidurilor s-a construit depozitul de praf de pușcă, iar pe latura de sud s-a amenajat un loc de execuție.

5. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează avioanele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 28 octombrie 1999 care prezintă avionul Cessna L-12 Bird Dog.

Avionul Cesna L-12 Birt Dog face parte din gama avioanelor Cessna. Eu prezint aici un avion din gama general Cessna. Acest avion a îndeplinit misiuni de legătură și observare, fiind primul model cu aripă fixă din metal comandat de armata SUA și folosit până în anul 1974. Armata SUA și-a dorit o aeronavă cu care să corecteze focul de artilerie. Armata SUA a semnat cu Compania Cessna un contract pentru 418 aeronave, primul a zburat în data de 14 decembrie 1949 fiind folosit în luptele din Coreea (1950). Proiectul de realizare al acestui avion a fost preluat ulterior de compania japoneză Fuji care a realizat 34431 de exemplare. Avionul a fost folosit cu succes și de Forțele Aeriene ale Republicii Vietnam. În timpul războiului din Vietnam, avionul a fost folosit în principal pentru recunoaștere, descoperire de ținte, corectare a focului de artilerie, releu radio, escortă de convoi și control aerian. În iunie 2009, existau peste 330 de exemple înregistrate la Administrația Federală a Aviației Americane, fiind operate în afara Statelor Unite de către persoane fizice și organizații de zbor. Câteva dintre caracteristicile tehnice ale acestui tip de avion sunt:

echipaj - unu sau doi oameni
lungime – 7,9 metri
anvergura aripilor – 11 metri
înălțime – 2,2 metri
suprafața aripii – 16,2 metri pătrați
greutate gol – 732 kilograme
greutate maximă la decolare – 1102 kilograme
motorizare – 1 motor boxer cu șase cilindri și putere 159 kw
capacitate rezervor – 160 litri
viteza maximă – 185 kilometri pe oră
raza de acțiune – 853 kilometri
viteza de urcare – 8,8 metri / secundă
cursa de decolare – 170 metri
distanța de aterizare – 180 metri

6. Banca centrală a statului sud american Argentina al lansat în circuitul numismatic mondial o nouă banncotă de 2000 de pesos

Principalele elemente grafice reprezentate pa această bancnotă sunt:

pe avers - chipurile lui Ramon Carillo și ale Ceciliei Grierson
pe revers - o poză reprezentând Institutului Național de Boli Infecțioase “Dr. Carlos G. Malbrán” din capitala Buenos Aires.

Ramón Carrillo (7 martie 1906 – 20 decembrie 1956) a fost un neurochirurg argentinian, biolog, academician și om politic (ministrul al sănătății publice între anii 1949 – 19540). După absolvirea Facultății de Medicină a Universității din Buenos Aires, a obținut o bursă de călătorie pentru a-și continua studiile în Europa. după 1930 a revenit în țara sa contribuind la cercetări originale valoroase asupra celulelor gliale și a metodei de colorare și observare a acestora la microscop, precum și asupra originii lor evolutive și asupra anatomiei comparative a creierului la mai multe clase de vertebrate. În anul 1939 a fost numit Șeful Serviciului de Neurologie și Neurochirurgie din Spitalul Militar Central Buenos Aires. În mandatul de președinte al lui Juan Peron a fost numit Ministru al Sănătății. În urma loviturii de stat din 1955 împotriva lui Perón și a persecuției ulterioare a peroniștilor de către regimul militar, Carrillo a fost forțat să plece în exil. A murit la 20 decembrie 1956 în Brazilia, la vârsta de 50 de ani. Carrillo a fost în cele din urmă recunoscut ca arhitectul sistemului național modern de sănătate din Argentina.

Cecilia Grierson (22 noiembrie 1859 – 10 aprilie 1934) a fost un medic argentinian, reformator și proeminent liber gânditor. Ea a fost prima femeie medic din Argentina. A studiat la Școala Normală de Fete nr.1 din Buenos Aires pe care a absolvit-o în anul 1878. A predat câțiva ani la o școală de băieți din apropiere și a mai apoi decis să studieze medicina. Grierson, însă, a fost o studentă excepțională, voluntară ca asistentă neremunerată la laboratorul universitar, iar în 1885 și-a început stagiul de practică sub auspiciile Departamentului de Sănătate Publică. Ea a organizat un serviciu de ambulanță în timp ce era în secție, introducând utilizarea soneriei de alarmă (echivalente cu sirenele de astăzi), inovație care până atunci fusese exclusivă pentru pompieri. Ea a introdus un curs de terapie prin masaj la Facultatea de Medicină, iar mai târziu și-a articulat ideile în manualul ei, Masaj practic . Cartea a fost citită pe scară largă și a jucat un rol cheie în dezvoltarea kinezologiei moderne în Argentina. Tot ea a oferit cursuri de anatomie la Academia de Bellas Artes și a oferit consultații psihologice și de învățare gratuite pentru copiii cu nevoi speciale, în special pentru copiii orbi și surdomuți. Ea este fondatoarea primei școli de asistență medicală din Argentina. În 1892 a creat Societatea de Prim Ajutor din Argentina în 1892, publicând o carte despre îngrijirea victimelor accidentelor. În 1901 a fondat Asociația Națională de Obstetrică și jurnalul acesteia, Revista Obstétrica. Ea a dat, de asemenea, lecții de gimnastică la Facultatea de Medicină și le-a îndrumat pe celelalte câteva studente care s-au înscris; una dintre acestea, Armandina Poggetti, a devenit în 1902 prima femeie din Argentina care a obținut o diplomă în Farmacologie. A ocupat funcții didactice la Școala de Arte Frumoase și la Școala Națională de Fete, unde a predat de la înființarea acesteia în 1907. S-a înscris în Partidul Socialist susținând feminismul și mișcarea de emancipare a femeilor. A locuit în pitorescul sat Los Cocos, provincia Cordoba, în timpul pensionării, practicând medicina de familie în mare parte pro bono și predând. Ea a inaugurat o școală în orașul rural, precum și o reședință pentru profesori și artiști. Niciodată căsătorită a decedat la vârsta de 74 de ani fiind înmormântată în cimitirul britanic.

Pe reversul bancnotei este prezentat Institutului Național de Boli Infecțioase “Dr. Carlos G. Malbrán” din capitala argentiniană. De mai bine de 30 de ani această unitate de înaltă performanță medicală este angajată față de sănătatea publică din Argentina și din întreaga lume.

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BOTOȘANI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

Insigna - (Expoziția) Astrofila Botoșani 1984

Astrofila este numele renumitei Grupări filatelice din municipiul Botoșani. Aceasta funcționează în cadrul Filialei Județene a Asociației Filateliștilor din România. Municipiul Botoșani are o mare tradiție în domeniul filateliei dar și al numismaticii, aici existând și o puternică Secție a Societății Numismatice Rromâne (SNR).

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu.

Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Insignă - Simpozionul național Eminescu

Ediția a XIII-a 15 iunie 2011 Botoșani

Insignă realizată de numismatul Stelian Brânzei

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici, născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. Mai jos redau câteva luări de poziție ale jurnalistului Mihai Eminescu, foarte valabile și astăzi:

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boierești și fudui, mult mai înfumurați decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale țării - despre clasa politică a României.
Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine.
Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege.
Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică
De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată.
A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare…
Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.

Turneul de vară - ediția a II-a 2022

Challenger Tenis - Botoșani

Produsul medalistic de mai sus este o medalie aparte realizată de firma privată Alex Sztankovits din municipiul Oradea, ce s-a conferit participanților la competiția sportivă Challenger Tenis – Turneul de vară, ediția a II-a, desfășurată în municipiul Botoșani în anul 2022.

Tenisul de câmp modern a apărut inițial în Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea ca si “tenis de camp”. Dupa crearea sa, tenisul s-a raspandit mai intai in clasa superioara a lumii engleze, apoi, incet-incet, in intreaga lume. Tenisul este acum un sport olimpic si este practicat de toate clasele sociale, indiferent de bani si de varsta, inclusiv de persoanele aflate in scaun cu rotile. In mod remarcabil regulile sale de bază au ramas neschimbate din anul 1890. In 1874, maiorul Walter Wingfield a achizitionat drepturile de brevet pentru echipamente si reguli de joc. In acelasi an, primele instante judecatoresti de tenis au aparut in Statele Unite. Jocul s-a raspandit curand in diferite parti ale lumii cum ar fi Rusia, Canada, China si India. Terenurile de crochet au servit ca terenuri de tenis in acea perioada. Primul teren de tenis a fost conceput de Wingfield si a fost in forma de clepsidra. Acest a fost mai scurt decat terenul modern pe care il avem astazi. Cel mai vechi turneu de tenis a a vut loc în anul 1877 la Wimbledon-Anglia, câștigat de Spencer Gore. Tenisul (mai rar, tenis de câmp) este un sport jucat fie între doi jucători (simplu), fie între două echipe a câte doi jucători (dublu). Jucătorii folosesc o rachetă pe bază de racordaj pentru a lovi o minge de cauciuc acoperită cu pâslă peste fileu, mingea trebuind să ajungă în terenul adversarului. Tenisul este acum un sport olimpic și este jucat indiferent de bani, de vârstă, în multe țări de pe glob. În mod remarcabil, în afara adoptării sistemului "Tiebreaker", regulile sale au rămas neschimbate din anul 1890. Lungimea unui teren de tenis de câmp este fixă, ea fiind de 23,78 metri. Lățimea sa variază în funcție de tipul jocului: de simplu sau de dublu. În cazul jocului de simplu meciurile se desfășoară pe lățimea de 8,23 metri, jocurile de dublu desfășurându-se și pe cele doua margini laterale care duc la o lățime standard de 10,97 metri. Distanța de la fileu la cele două linii de serviciu trebuie să fie de exact 6,40 metri, linia de centru aflându-se bineînteles la jumătatea terenului de tenis. Poziționarea fileului este deosebit de importantă pentru ca terenul să respecte standardele impuse de Federația Internaționala de Tenis, capetele fileului trebuie să se găsească la cel putin 0,91 metri depărtare de marginile exterioare ale terenului (incluzând aici și marginile laterale pentru jocul de dublu) iar pilonii care susțin fileul trebuie să aibă o înalțime de 1,07 metri. La mijlocul terenului, acolo unde fileul intersectează linia de centru, înălțimea fileului trebuie sa fie de 0,91 metri. Coborând la nivelul solului, grosimea liniilor desenate trebuie sa fie de:

5 cm pentru linia de centru
între 2,5 cm si 10 cm pentru cele două linii de baza (liniile de fund)
între 2,5 cm si 5 cm pentru toate celelalte linii ale terenului .

Dacă lungimea efectivă a terenului este de 23,78 metri, Federația Internațională de Tenis recomanda o lungime totala a suprafeței amenajate de 37 de metri, adică cel puțin 6,4 metri dincolo de fiecare linie de fund a terenului. În ceea ce privește lățimea, dimensiunea recomandată a incintei este de 18 metri, adică intre 3,50 si 3,65 metri suplimentari dincolo de marginile laterale ale terenului, necesare bineînteles jucătorilor pentru a ajunge la mingiile care trec de marginile terenului de tenis.

Medalia - Cupa Meiyo - Ediția a VI-a Botosani 16.10.2022

În luptă poți pierde totul în afară de onoare

Produsul medalistic de mai sus este o medalie aparte realizată de firma privată Alex Sztankovits din municipiul Oradea, ce s-a conferit câștigătorului locului I în cadrul competiției sportivă Cupa Meiyo la karate Isshin-Ryū, desfășurate în municipiul Botoșani, în perioada 1 – 6 octombrie 2022 (ediția a 4-a).

Isshin-Ryū este un stil de karate din Okinawa (Japonia), fondat în anul 1956 de către Tatsuo Shimabuku. În anul 1989, existau 336 de cluburi Isshin-ryū în întreaga lume, dintre care majoritatea erau concentrate în Statele Unite. Acest sport are răspândire și în alte zone ale globului: SUA, Brazilia, India etc. Figuri sau lovituri speciale din acest sport sunt:

Kata cu mâna goală – stilul învățăceilor
Seiunchin – existent și în alte stiluri generale de karate
Naihanchi – regăsit în majoritatea stilurilor generale
Chinto – reprezentând excelența în acest sport
Kusanku – pentru lupte nocturne
Sunsu – specific zonei Okinawa, existent din anul 1947
Sanchin – specific antrenamentelor

Principalele caracteristici ale Isshin-ryu sunt:

lovitură cu pumnul în poziție verticală, mai supla decât lovitura „tirbușon”, dar mai rapidă și mai seacă;
blocaje executate suplu și dur (există curente de Isshin-ryu unde nu există conceptul de blocaj) cu partea musculară a brațelor si picioarelor;
tehnici de picior executate biciuit, rapide si scurte;
complexitate tehnică deosebită: lovituri de braț și de picior, tehnici de blocaj de braț și de picior, chei, prize, proiecții, fixări, strangulări, luxări, acțiuni asupra punctelor sensibile ala organismului uman si punctelor de acupunctură (Kyosho jutsu);
tactica principală în luptă: lovituri de brațe la cap și tehnici de picioare în partea de jos a corpului, eventual în testicule sau pe articulații;
tehnici simple de învățat și metodică rațională, astfel încât într-un timp relativ scurt să se ajungă la eficiență pe stradă;
lipsă de prejudecăți în materie de tehnică. (sintagma „nu fac așa fiind că nu există” nu este folosită în Isshin-ryu);
tehnici energetice si de condiționare eficiente, multe dintre ele de sorginte chinezească: „ îmbinare între lovituri si chei, proiecții (tuite);
metodică de predare rațională astfel încât Isshn-ryu să nu fie doar apanajul unor indivizi solizi;

Primăria Dărăbani - Club sportiv Nord

Z.N. - Zilele Nordului

Produsul medalistic de mai sus este o medalie aparte realizată de firma privată Alex Sztankovits din municipiul Oradea, ce s-a conferit participanților la competiția sportivă Z.N. (Zilele Nordului) , desfășurate sub egida Clubului sportiv “Nord” din localitatea Dărăbani, județul Botoșani.

Zilele Nordului (ZN) este un festival de muzică, arte, sport și călătorii organizat de Asociația “Nord” și Clubul sportiv “Nord” din orașul Dărăbani desfășurat în mirificul peisaj de colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova. Sub sloganul “Rădăcinile Cresc”, festivalul mobilizează comunitățile locale și diaspora Nordului în proiecte de dezvoltare durabilă prin cultură care cresc an de an mândria locală, încrederea în comunitate și interesul publicului larg de a vizita regiunea. Festivalul și-a asumat următoarele misiuni:

Mobilizare oameni și resurselor în proiecte de transformare socială și regenerare urbană
Creșterea audienței pentru muzica bună, pentru artă în general, pentru sport și pentru subiecte care contează într-o comunitate
Promovarea Nordului ca nod cultural și turistic între cele trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova

Zilele Nordului au pornit în 2014 în orașul Darabani, cel mai nordic al României, rămas și azi inima festivalului. Aflat la sute de kilometri depărtare de marile orașe ale țării, micuțul oraș de pe malul Prutului deschide festivalul cu un week-end de concerte în Poiana Teioasa, conferințe cu personalități născute în Nord și o mulțime de alte activități culturale. ZN arată românilor de pretutindeni, dar și comunității de acasă, că Nordul e un loc care crește prin el însuși, un loc în care îți dorești să te întorci mereu. Asociația Sportivă Club Sportiv Nord este un club sportiv care a luat naștere la Darabani în anul 2018, ca urmare a proiectelor sportive desfășurate de către Asociația Nord.

Darabani este un oraș din județul Botoșani care include și satele: Bajura, Eșanca și Lișmănița. La recensământul din anul 2011 orașul număra 9893 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 11820 locuitori) dintre care: români – 95,35% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului botoșenean Darabani astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,71%, penticostali – 2,21%, adevntiști de ziua a șaptea – 4,19% ți restul – nedeclarată sau altă religie. Acum cinci sute de ani, oprindu-se pentru odihnă la Darabani după bătălia de la Lipnic, Ştefan cel Mare a sădit aici patru stejari pentru ca cei de după el să găsească umbră mai uşor. Şi George Enescu, Miron Costin, Ion Pillat şi mareşalul Averescu au trecut pe aici, în legendă sau în fapt, lăsând în urmă poveşti care nu vor fi uitate. Despre Darabani au scris cândva marii Eminescu și Iorga. De acest oraş se leagă şi istoria celui mai mare proces al secolului XIX, avându-i pe Titu Maiorescu şi Gheorghe Cimara ca avocaţi ai părţilor. Recent, orașul Darabani l-a dat țării și lumii pe doctorul Leon Dănăilă, întemeietor al școlii românești de neurochirugie, membru al mai multor academii din lume, distins de revista Time cu premiul „Omul anului în medicină”. Leon Dănăilă a efectuat până în prezent peste 40000 de operații pe creier, un număr de patru ori mai mare decât populația orașului în care s-a născut, Darabani. Din cauza îndepărtării sale geografice față de cele mai multe mari orașe ale țării (400 km față de Cluj, 500 km față de București, 600 km față de Constanța, 700 km față de Timișoara), orașul Darabani pare a fi o destinație improbabilă pentru mulți dintre români. Dar, dacă ajungem pe aici nu avem ce regreta, Dărăbanii fiind centrul geografic al unei regiuni cu un imens potențial turistic și cultural. Deasupra am postat stema și poza Primăriei din orașul Dărăbani. Obiectivele turistice ale zonei Darabani sunt:

Muzeul Nordului
Casa "Academician Leon Dănăilă"
Casa Memorială "Ștefan Ion Iacob Hozevitul"
Poiana celor Patru Stejari,
Delta Prutului,
Lunca Prutului;
Biserica Sf. Nicolae din Dărăbani,
Mănăstirea Sf. Treime din satul Eșanca;
Conacul Ion Pillat de la Miorcani,
Expoziția memorială Dimitrie Brândză de la Viișoara),
Nordul Extrem - Horodiștea,
Cimitirele evreiești (Darabani).

Botoșani este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Botoşani. La 20 februarie 2009 se estima că municipiul Botoşani ar avea o populație stabilă de 116110 locuitori. Oraşul este așezat în partea de sud-vest a județului şi este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sf. Maria ce datează din anul 1350. Amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, de-a lungul vremii, Botoşaniul a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești româneşti. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria care datează din anul 1350. Sus am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din Botoșani, din vremuri diferite.

Biserica Sfântul Gheorghe

Casa C. Ankele - Calea Națională

Biserica Sfântu Nicolae Popăuți (sec.XV)

Botoșani - Institutul Sofian

Casele Văsescu

Gara

Biserica catolică

Catedrala Uspenia

Vederi

Județul Botoșani este situat în nordul regiunii Moldova din România, care face parte din regiunea de dezvoltare Nord-Est. Judeţul are suprafaţa de 4986 km.p., numără aproximativ 450000 de locuitori şi are capitala în municipiul cu acelaşi nume, Botoşani. Ca subunităţi administrative este compus din 2 municipii - Botoșani, Dorohoi, 5 oraşe - Bucecea, Darabani, Flămânzi, Săveni, Ștefănești 71 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Botoșani, din vremuri diferite dar și alte frumoase locuri.