Epaminonda's Blog.....: MSENO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea cehă MSENO, denumire germană

WEMSCHEN, regiunea BOEMIA CENTRALĂ, din vremuri

diferite, câteva vechi trimiteri poștale ilustrate și o insignă locală

din aceiași localitate.

Primăria

Biserica Sfântul Martin

Piața primăriei

Gara

Ștrandul

Strada Kostelni

Vila Huliciusova

Strada Karlova

Școala

Vila Sokolovna

Restaurantul Halova

Școala

Trimiteri poștale

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Spitalul Militar Central - 150 ani 1831 - 1981

Spitalul militar central, denumire completă Spitalul Universitar de Urgență Militar Central (S.U.U.M.C.) „Carol Davila” este un spital din București, care a fost înființat în anul 1859 și care este situat pe Calea Plevnei, nr.134, sectorul 1, foarte aproape de Gara de Nord. Un număr de 18 pavilioane ale spitalului sunt clasificate ca monumente istorice de importanță națională sau locală. Principala misiune a spitalului este furnizarea asistenţei medicale de specialitate, atât la pace, cât şi la război, în situaţii de criză pentru personalul militar, civil şi membrii familiilor acestora, precum şi pentru răniţii şi mutilaţii din teatrele de operaţii, pensionarii militari şi veteranii de război, din formaţiunile militare aflate în aria de responsabilitate. La 21 august 1862, prin Înalt Decret Domnesc, semnat de Alexandru Ioan Cuza, au fost înfiinţate Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, atestându-se medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor armatei.Înainte de această atestare, s-au pus bazele pentru constituirea medicinei militare moderne, principalele repere fiind redate mai jos. La data de 13 septembrie 1831 ia fiinţă un lazaret, în baza regulamentului “miliţiei” Principatului Ţării Româneşti, structură ce va deveni, ulterior, Spitalul Militar Central. În perioada 1831 – 1832, Spitalul Militar va funcţiona, ca locaţie, iniţial în Spitalul Filantropia, apoi în Mânăstirea Mărcuţa şi, ulterior, la Beilic fostul palat al oaspeţilor turci. Începând cu toamna anului 1834 , Spitalul Militar se mută, pentru o perioadă de 25 de ani, în clădirea Mânăstirii Mihai Vodă. La solicitarea comandantului spitalului, în anul 1851. ia fiinţă primul serviciu permanent de gardă, în vederea asigurării asistenţei medicale în regim de urgenţă. În anul 1853 domnitorul Barbu Ştirbei încredinţează conducerea spitalului doctorului de origine franceză Carol Davila. Timp de 29 de ani, acesta, prin dăruire, capacitatea de organizare, planificare şi valorificare a oportunităţilor, elaborează primul regulament modern de funcţionare a Spitalului Militar, structurat pe asigurarea a două funcţii organice, respectiv, asistenţa medicală chirurgicală şi cea de medicină internă. Tot prin efortul său, se concretizează conceptul de infrastructură materială şi de suport logistic, prin dotarea serviciului medical pentru timp de pace, dar mai ales pentru război. Dr. Carol Davila pune bazele Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie, impulsionând procesul de formare şi perfecţionare medicală, bazate pe studii şi cercetări ştiinţifice. În perioada 1859 – 1899 spitalul militar funcţionează în Strada Ştirbei Vodă, dovedindu-şi utilitatea şi capabilităţile de intervenţie pentru victimele războiului pentru independenţă din perioada 1877-1878. Începând cu anul 1889 în Spitalul Militar Central sunt demarate ample lucrări de tip pavilionar, conform standardelor internaţionale arhitecturale şi operaţionale ale acelei perioade, în zona Străzii Ştefan Furtună, unde funcţionează şi în prezent. În timpul Primului Război Mondial, atât în perioada când a funcţionat în Bucureşti, cât şi atunci când a fost dislocat în Moldova, Spitalul Militar Central a avut rolul esenţial în acordarea îngrijirii de specialitate pentru răniţii şi mutilaţii din teatrul de operaţii. În noiembrie 1918, Spitalul Militar Central revine în sediul său de bază. Printr-un efort susţinut şi concertat al întregului corp, se diversifică specialităţile medicale şi se revizuieşte Legea de organizare a serviciului sanitar militar. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 25 iunie 1941 - Spitalul Militar Central îşi schimbă profilul din spital militar de pace în spital mixt de zonă interioară. Este grav avariat în urma bombardamentelor aeriene din primăvara anului 1944, pentru continuarea activităţii medicale fiind dispersat pe trei pavilioane. După anul 1946, Spitalul Militar va parcurge un amplu proces de transformare şi adaptare la cerinţele socio-profesionale, menţinând permanent, în pofida vicisitudinilor vremurilor, un nivel profesional ridicat. În acest context, au fost continuate activitatea didactică, ştiinţifică şi dialogul cu spitale militare, din ţară şi din străinătate, precum şi cu spitale şi clinici civile. Cutremurul devastator din anul 1977 şi Revoluţia din anul 1989 au constituit momente decisive în validarea atât a capacităţii infrastructurii medico- militare, cât şi a vitezei de intervenţie, de preluare şi asigurare a asistenţei medicale pentru un număr foarte mare de pacienţi aflaţi în stare gravă. La acest moment, în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” se poate vorbi despre operaţionalizarea, pe indicatori de performanţă şi management al riscului, despre un proces flexibil de modernizare şi eficientizare a activităţii. Conform Hotărârii CSAT, spitalul asigură asistenţă medicală şi pentru demnitarii ţării, printre pacienţi numărându-se preşedintele Traian Băsescu şi IPS Patriarhul Daniel. S.U.U.M.C. a asigurat, de asemenea, cu succes asistenţă medicală pe durata Summit-ului NATO de la Bucureşti. Aceasta este o prezentare sumară a evoluției Spitalului militar central din București, concretizată în timp prin trecerea de la o șină de cale ferată care îl traversa la anul 1800 până la heliport și spital NATO, adaptat secolului al XXI-lea.

Michael Jackson - București - Dangerous World Tour

Michael Joseph Jackson, supranumit „regele muzicii pop”, a fost un renumit cântăreț american, care a adus contribuții importante muzicii, dansului și modei. El s-a născut la data de 29 august 1958 și a decedat la data de 25 iunie 2009. Imensul succes comercial și o viață personală mult prea controversată l-au ținut în cultura muzicii timp de patru decenii. Al șaptelea copil al familiei Jackson, Michael a debutat în anul 1964 alături de frații săi, în formația The Jackson 5 ca principal vocalist, fiind cel mai tânăr membru. Și-a început cariera solo în 1971, în timp ce încă era membru al formației. Albumul Thrielle (1982) rămâne cel mai vândut album din toate timpurile. Michael este creditat ca fiind cel ce a transformat videoclipul dintr-un instrument de promovare într-o formă de artă desăvârșită, prin videoclipurile unor piese precum „Billie Jean”, „Beat it” sau „Thriller”. Prin intermediul prestațiilor scenice și a videoclipurilor, Michael Jackson a popularizat o serie de tehnici de dans complicate din punct de vedere fizic, precum robotul și moonwalk-ul. Stilul vocal, timbrul muzical și coregrafia lui au inspirat numeroși alți artiști spărgând barierele dintre generații, cele culturale și cele rasiale. Michael Jackson este unul dintre puținii artiști care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. Printre alte realizări se numără și 13 recorduri Guinness, incluzând recordul pentru „ cel mai de succes entertainer din toate timpurile”, 14 premii Grammy, 26 premii A.M.A.(American Music Awards), 12 premii W.M.A.(World Music Awards), 17 single-uri numărul unu în SUA și vânzări de peste 800 de milioane de discuri, fiind unul dintre cei mai vânduți artiști din istorie. Michael Jackson a strâns și a donat peste 300 de milioane de dolari prin intermediul a 39 de acțiuni de caritate și prin intermediul propriei sale fundații. Viața personală a lui Michael Jackson a generat numeroase controverse de-a lungul timpului. Înfățișarea lui Michael a suferit modificări încă din anii '70, devenind tot mai alb datorită bolii de care suferea, vitiligo. Deși a fost acuzat de pedofilie în anul 1993, ancheta penală a fost închisă din cauza lipsei de dovezi. A fost căsătorit de două ori și este tatăl a trei copii, provocând mai multe controverse în legătură cu creșterea lor. Moartea lui a atras atenția întregii lumi, ceremonia de comemorare fiind urmărită de aproximativ un miliard de oameni.

Dangerous World Tour a fost al doilea turneu mondial de concerte al cântărețului american care a promovat cel de-al optulea album de studio, denumit chiar Dangerous. Turneul a fost sponsorizat de Pepsi-Cola, toate profiturile fiind donate unor organizații caritabile.Turneul a avut loc între 27 iunie 1992 și 11 noiembrie 1993, susținând 69 de concerte pentru aproape 4 milioane de oameni. Echipamentul și tehnica de spectacol s-au transportat în toată Europa cu 65 de camioane. Încărcătura a însemnat: 1000 de lumini, 10 mile de cablu electric, 9 ecrane video, 168 de difuzoare și două tone de îmbrăcăminte (concepute de Michael Bush și Dennis Tompkins). Concertul din 1 octombrie 1992 din București a fost filmat pentru difuzare pe rețeaua HBO pe 10 octombrie. Jackson a vândut drepturile de film pentru concert cu 20 de milioane de dolari, atunci cea mai mare sumă pentru un concertist care a apărut la televizor.

Insigna - Fotbal club Rapid București 1923

Fotbal Club Rapid București a fost fondat în anul 1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Grivița sub numele de Asociația culturală și sportivă C.F.R.. Rapid a câștigat de 4 ori titlul național (de 3 ori Campionatul României – 1967, 1999 și 2003 și în 1942 un campionat de război al cărui trofeu purta denumirea de "Cupa Basarabia) și de 13 ori Cupa României. În iunie 2016, Rapid a fost declarat în instanță în faliment și s-a dsființat. După faliment, au demarat patru proiecte paralele de reconstrucție ale echipei, dintre care sustenabil s-a dovedit a fi unul : Mișcarea CFR, devenit Academia Rapid și mai apoi Fotbal Club Rapid (Liga a II-a în sezonul 2019-2020). În luna iunie 2018, Academia Rapid a obținut dreptul să se numească FC Rapid după ce a achiziționat la o licitație brandul clubului Rapid București fondat în 1923, marca și culorile, fapt recunoscut oficial de Federația Română de Fotbal. În sezonul 1932 – 1933 echiapa se înscrie în Divizia A, primul sezon al competiției în sistem divizionar. Începând cu acest an competițional, echipa are ca bază de antrenament și loc de disputare a meciurilor oficiale terenul Giulești. În anul 1940 Rapid este prima echipă de fotbal din România care a reușit calificarea în finala unei cupe europene, Cupa Europei Centrale, nedisputată din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Perioada anilor '60 a fost una din cele mai bune din istoria fotbalului giuleștean. În anul 1961 ajunge până în finala Cupei României, unde pierde cu Arieșul turda, scor 1-2. Și în sezonul următor ajunge în faza finală, pierzând în fața Stelei cu 1-5. În marea majoritate a acestor ani, echipa se regăsește în plutonul fruntaș al campionatului, situându-se pe primele 10 locuiri, culminând cu sezonul 1967, când Rapid reușește să cucerească primul titlul de campioană națională. După acest prim succes, în următoarele patru ediții de campionat urmează alte clasări frumoase după care începe să alunece în clasament. În sezonul 1973 - 1974 ocupă locul al 16-lea în clasament, retrogradând pentru a treia oară. După obicei, revine în primul eșalon după numai un an, sezon în care câștigă Cupa României, învigând în finală pe Universitatea Craiova cu 2-1. Anii 1975-1990 sunt cei mai negri pentru fotbalul feroviar. În perioada 1990 -2013 echipa este preluată de George Copos, reușind cele mai importante performanțe ale sale pe plan intern și internațional (2 victorii în capionatul național – 1999 și 2003, 4 victorii în cupa României – 1998, 2002, 2006 și 2007 dar și o calificare în Cupa UEFA. În Cupa UEFA rapidiștii au trecut de grupe, în șaisprezecimi au eliminat echipa germană Herta Berlin, în optimi au elimnat o altă echipă germană – SV Hamburg. Rapidul a întâlnit în sferturi pe Steaua București, cealaltă echipă românească aflată la cea mai mare performanță în Cupa UEFA din istorie. A fost o luptă dramatică, de unde învingători au ieșit steliștii, după 1-1 în „Giulești” și 0-0 pe Stadionul Național (steliștii s-au calificat datorită golului din deplasare).

A fost cea mai mare performanță europeană a echipei alb-vișinii de după cel de-al doilea război mondial. După acel sezon, situația financiară a Rapidului s-a complicat, în parte și din cauza condamnării penală a patronului Copos. La 10 mai 2013, Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a hotărât să nu acorde clubului licența pentru Liga 1 pentru sezonul 2013-2014. Pe 6 iulie Comitetul Executiv al FRF a hotărât ca în primul eșalon să participe 18 formații. Mircea Sandu a anunțat că pentru a decide cea de-a optsprezecea echipă se va disputa un baraj între Concordia și Rapid. Acest baraj a avut loc pe 13 iulie, pe Stadionul Dinamo și a fost câștigat de Rapid cu 2–1.Concordia a contestat însă legalitatea acestui baraj, întrucât Rapidul nu avea licență pentru Liga I. După ce deja se disputaseră două etape, la 2 august, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane a hotărât că organizarea barajului a fost neregulamentară, iar Concordia trebuie să rămână în Liga I, iar Rapid să retrogradeze. La 17 mai 2014, Comisia de Licențiere a Federației Române de Fotbal a decis neacordarea licenței pentru sezonul 2014-2015 al Ligii 1. Clubul Rapid a decis să facă recurs la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv, dar nu își putea permite suma de 30000 de euro; aceasta a fost strânsă printr-o colectă a fanilor echipei, iar TAS a admis recursul, obligând Federația să acorde Rapidului licența pentru sezonul de Liga I. În sezonul 2015–2016, Rapid a terminat pe locul întâi în Seria I a Liga a II-a, dar în condițiile în care clubul nu era redresat financiar, echipa de seniori a rămas cu doar câțiva jucători și fără antrenori. După ce o primă instanță a declarat clubul în faliment, FC Rapid nu a mai putut nici înregistra noi contracte, deci nu a putut alinia o echipă cu care să se înscrie în Liga 1 în sezonul 2016–2017. În sezonul 2017-2018, la inițiativa primăriei Sectorului 1 se înființează asociația sportivă, Academia Rapid, care s-a înscris in Liga a IV-a bucureșteană. Condusă de foști jucători ai Rapidului precum: Daniel Niculae (președinte), Daniel Pancu (director tehnic), Nae Stanciu (manager) și Constantin Schumacher (antrenor), Academia Rapid a obținut dreptul să se numească FC Rapid și apoi, în doua sezoane, a promovat din Liga 4 în Liga 2. Alte denumiri ale clubului au fost:

1923: Asociația culturală și sportivă Căile Ferate Române București
1937: Rapid București
1945: CFR București
1950: Locomotiva Grivița Roșie București
1958: Rapid București
1994: UFC Rapid București
2001: AFC Rapid București
2006: FC Rapid București
2016: Mișcarea CFR
2017: AS Academia Rapid
2018: F.C. Rapid București

Echipa are un imn foarte frumos, cunoscut și ca „Suntem peste tot acasă”, ce a fost compus de Victor Socaciu pe versurile lui Adrian Ppunescu.

Insigna - Asociația Old Boys D 2000 (Dinamo București)

Dinamo (la fel ca și Steaua) sunt un caz tipic de rescriere a istoriei si un exemplu ca spalarea creierelor a dat rezultate. Nu am nimic cu cei care sustin dezinteresat aceste echipe, chiar daca cei mai multi o fac din oportunismul si comoditatea de a tine cu cel mai tare la un moment dat. De altfel, sunt echipele cu cei mai multi suporteri de conjunctura. Vreau sa vorbesc despre ele nu din fanatism pentru alta echipa ci pentru ca mi se par exemple flagrante de falsificare a istoriei. Scopul infiintarii celor doua cluburi ale regimului comunist in Romania a fost acela de a arata ca intre tara noastra, proaspat anexata de blocul sovietic si “fratele mai mare”, U.R.S.S., exista legaturi “trainice”. “Masele” si-au insusit aceasta aluzie mai bine decat ar fi putut spera ocupantul sovietic si au inceput cu timpul chiar sa iubeasca sincer bocancul care le strivea. Ma rog, in cazul de fata, echipele purtatoare de bocanc. Minciuna cea mai draga a laudatorilor acestor corpuri straine din fotbalul romanesc e ca istoria sportiva incepe cu ei, respectiv ca aceste cluburi au adus glorie tarii. De doua ori fals. In primul rand, in Romania exista o miscare fotbalistica efervescenta inainte de al doilea razboi mondial. Cel putin la data infiintarii celor doua grupari exista nu numai un campionat cu traditie dar si ligi inferioare. Infiintarea Stelei si, anul viitor, a lui Dinamo direct in prima divizie constituie un pacat originar si o incalcare limpede a regulilor jocului. Imaginati-va ca ati infiinta acum un club de fotbal pe care ati cere sa il inscrieti direct in Liga Campionilor! Inca de la bun inceput se dadea semnalul ca nu avem de-a face cu simple echipe de fotbal ci cu echipele sistemului. Anul 1947, anul in care era infiintat Asociatia Sportiva a Armatei (viitoarea Steaua – nume pe care l-a primit abia in 1961) e unul dintre cei mai nefasti ani din istoria Romaniei. Cam care era atmosfera in tara? In februarie 1947, Consiliul de Ministri il proclama pe Stalin cetatean de onoare al Romaniei; Partidul National Taranist era desfiintat in urma unei inscenari comuniste, iar liderul sau Iuliu Maniu era condamnat la moarte si executat in acelasi an in care Regele Mihai era obligat sa abdice. Asocierea numelui Stelei cu cel al armatei e o manipulare grosolana, care dorea sa alipeasca aceasta echipa de un element propriu natiunii. De altfel, nicaieri in lumea libera nu exista echipe ale armatei sau ale politiei, aceasta fiind o absurditate cum ar fi existenta unei echipe a Guvernului sau a altor institutii ale statului. In anul 1947 trebuie retinut ca era vorba in fapt de o armata de ocupatie. Conducatorii militari care dusesera greul razboaielor fusesera asasinati sau marginalizati sub pretextul colaborarii cu aliatul german, locul lor la comnda fiind luat de membrii diviziei Tudor Vladimirescu. Acestia erau comunisti slab instruiti din punct de vedere militar dar indoctrinati prin stagii de pregatire la Moscova, multi alogeni, veniti literalmente pe tancurile sovietice in tara. Oricum, in acel an si aproape un deceniu dupa, in tara ultimul cuvant il avea o alta armata, armata rosie, care ocupase tara si isi impusese un guvern-marioneta. Ca si Dinamo, Steaua are si ea surate in tari din fosta Uniune Sovietica si imprejurimi, gen TSKA Sofia sau TSKA Moscova, de asemenea, club al armatei. Ca Steaua era de fapt un club care avea mai multe in comun cu armata rosie decat cu armata romana o dovedesc primele sale sigle, pe care sta la loc de cinste steaua rosie in cinci colturi de pe caschetele si tancurile sovietice. Abia in anii 60 aceasta stea va fi schimbata cu una de culoare galbena care sa induca ideea de patriotism, iar dupa Revolutie, steaua bolsevica avea sa fie denumita cu tupeu ca fiind „steaua crestina” de catre analfabetul care a devenit patronul clubului. Primele sigle ale clubului Steaua poarta nu doar steaua in cinci colturi ci si steagul rosu sau cununa cu spice din heraldica bolsevica. Tot rosul comunist e culoarea de baza si pentru Dinamo. Putini isi mai aduc aminte acum ca pana in 1989 si pe sigla clubului din Stefan cel Mare a figurat la loc de cinste o stea rosie in cinci colturi, ingalbenita mai apoi. Dupa Revolutie, conducatorii clubului Dinamo au mai renuntat la cateva simboluri definitorii, cum ar fi spicele de grau si litera D in grafia kirilica, aflat multi ani pe blazon. Anul in care Stalin dicta infiintarea unui club cu numele Dinamo si la Bucuresti (1948) e unul la fel de sumbru ca si precedentul, fiind anul deplinei comunizari a tarii. Parlamentul era inlocuit cu Marea Adunare Nationala, aleasa printr-un simulacru democratic, iar conducerea tarii era preluata in mod brutal si dictatorial de Gheorghe Gheorghiu-Dej. In cazul lui Dinamo, intentia lui Stalin de a arata ca exista legaturi multiple intre statele din imperiul comunist e mult mai vizibila. Echipe cu acelasi nume se vor regasi aproape in toate marile orase comuniste. De altfel, acestea se vor intalni periodic in competitii denumite dinamoviade si ramase in istorie prin aranjamentele proverbiale in urma carora castigatoarele erau stabilite in culise. Impunerea prin influenta politica in competitiile sportive va deveni marca acestor doua grupari asociate cu sistemul. Totul era permis. Jucatorii care nu puteau fi tentati de conditiile financiare excelente erau adusi prin cea mai sigura metoda de transfer imaginabila: recrutarea! Cum tot trebuiau sa-si satisfaca undeva stagiul militar obligatoriu nu avea decat de ales: la armata, la militie sau la puscarie. Diferenta nu era oricum prea mare. Steaua si Dinamo au inventat si sistemul cu false competitoare, umpland campionatul cu echipe satelit. Fata de Gloria Buzau de azi, inainte de 89, acele echipe purtau chiar in titulatura una din cele doua denumiri. Asa era cazul cu mai multe echipe gen ASA (Asociatia Sportiva a Armatei) Targu Mures, Steaua Mizil, Dinamo Pitesti, Dinamo Bacau, asta pentru a aminti exemple din „perioada romantica”. Spre sfarsitul anilor 80 in prima liga si-au facut intrarea triumfal FC Olt (echipa lui Piturca din satul natal al lui Ceausescu, Scornicesti) sau Victoria Bucuresti (echipa Securitatii, condusa de Mitica Dragomir). Prima a reusit promovarea in prima liga dupa un meci de pomina in care a reusit sa isi refaca golaverajul necesar. Scorul inregistrat, unul care nici nu batea la ochi in acele vremuri: 18-0 ! Cand toate aceste metode murdare nu erau suficiente se intervenea direct de catre „patronii” de facto ai cluburilor, respectiv Valentin Ceausescu pentru Steaua si Tudor Postelnicu (ministru de interne in 89) pentru Dinamo. De pomina a ramas episodul in care Steaua si-a trecut in palmares o Cupa a Romaniei pe care o pierduse pe teren cu un scandal monstru, printr-un decret semnat a doua zi de insusi Nicolae Ceausescu. De obicei, nici nu era nevoie sa se mai recurga la asemenea metode, dat fiind ca echipele reusisera sa devina adevarate representative nationale in conditiile in care isi alegeau practic orice jucator de pe piata interna. Sa te mandresti in asemnea conditii cu performante europene e o dovada de tupeu. Asemenea ispravi, gen castigarea Cupei Campionilor de catre Steaua in 1989 starneau doar ironii din partea presei straine care se amuza pe marginea hobby-ului beizadelei dictatorului de la Bucuresti. Sa fim seriosi, o echipa adunata cu forta de fiul unui Saddam sau Mobutu nu ar starni nimanui admiratia, ci ar intregi imaginea de tara subdezvoltata. Cum Steaua si Dinamo erau intr-o foame de trofee si medalii, trebuiau recuperate cam multe decenii in care alte cluburi adunasera performante si simpatizanti. Prin urmare, cele mai lovite au fost cluburile cu traditie. Unele, gen Ripensia Timisoara – primul club profesionist de fotbal din tara – au fost chiar desfiintate. Altele, ca Poli Timisoara, UTA Arad, Rapid Bucuresti, fortate sa retrogradeze. Gesturile de fronda costau si ele scump gruparile cu fani adevarati, pentru ca foarte multi ani cele doua cluburi au avut reale dificultati in a-si umple tribunele. Daca veti vedea imagini de la semifinala de Cupa Campionilor din 1986 veti vedea cadre bizare cu tribune intregi in verde. Asta pentru ca aducerea de autocare cu soldati chiar si la meciurile din cupele europene era o practica uzuala din lipsa de sustinatori. Sa nu uitam, privind acum numarul de fani oportunisti ai acestor doua echipe, si ca in anii 80 televiziunea de stat (singura existenta) nu mai transmitea meciuri din campionat decat daca una dintre competitoare era Steaua sau Dinamo. In 1990, ministrul sportului Angelo Niculescu a propus desfiintarea celor doua grupari care aduceau aminte de ocupatia comunista. Masura a fost luata in mai multe state care s-au rupt cu adevarat de acest sistem. Nume ca Dinamo Zagreb sau Varsovia au fost abandonate rapid pentru conotatia lor rusinoasa. La noi, insa, cum la putere ramasesera oameni din aceleasi structuri simpatizante ale echipelor cu epoleti, s-a optat, dupa cum se poate observa doar pentru unele cosmetizari ale unor sigle din care au fost sterse „discret” urmele trecutului.

Sursa - NET - Blogul lui Schmoukiz

Dinamo Bucureşti este unul dintre cele mai vechi cluburi sportive din capitală, fondat 1948, şi este împărţit în mai multe departamente sau discipline sportive. Palmaresul general al clubului se prezintă astfel:

JOCURILE OLIMPICE (1956 - 2008) -122 medalii (35 aur, 38 argint, 49 bronz)
CAMPIONATE MONDIALE - 797 medalii (243 aur, 260 argint, 294 bronz)
CAMPIONATE EUROPENE - 880 medalii (248 aur, 301 argint, 331 bronz)
CAMPIONATE BALCANICE - 3675 medalii (1254 aur, 1567 argint, 854 bronz)
JOCURI MONDIALE UNIVERSITARE - 179 medalii (70 aur)
CUPA CAMPIONILOR EUROPENI - 9 locuri I ( 3 volei masculin, 1 handbal, 1 rugby, 3 scrimă , 1 tenis); 5 locuri II (scrimă); 1 loc III (scrima)
CUPA CUPELOR - 1 loc I (volei masculin)
RECORDURI OLIMPICE : 5
RECORDURI MONDIALE : 4
RECORDURI NAŢIONALE : 2632
TITLURI DE CAMPIONI NAŢIONALI : 10751

Jeton - Casino - Bucharest

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Piesa de mai sus este un jeton de joc ce a fost emis de Casino Bucharest, are forma rotundă, este din plastic și are valoarea de 1 dolar. Casino Bucharest este situat pe Calea 13 Septembrie, la nr. 90. Grand Casino ofera deopotriva relaxare deosebita si o experienta de joc incomparabila. Asuma-ti riscul si bucura-te de joc intr-o atmosfera exclusivista. Jocurile live, aparatele de slot, masa de poker si loteriile pulseaza de frenezie sa le incerci. Locația asigură aer condiționat, parcare păzită, terasă exterioară, Wi-fi și program non stop.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva monumente de cultură și arhitectură bucureștene din vremuri diferite, dar și unele vechi trimiteri poștale ilustrate.