Epaminonda's Blog.....: MACERATA

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea italiană MACERATA, regiunea MARCHE,

din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate,

o insignă și o medalia din aceiași localitate

Primăria

Bulevardul Cavour

Turnul Civica

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Medalie locală

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Șoim al patriei (arte - muzică)

Șoimii Patriei a fost o organizație comunistă din România a copiilor preșcolari și școlari, în vârstă de 4-7 ani, înființată în anul 1976 (având ca model organizația „Octombriștilor” din Uniunea Sovietică). Ea avea menirea de a contribui la „educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei și respectului față de patrie și popor, față de Partidul Comunist Român. Organizația își desfășura întreaga activitate sub conducerea PCR, iar sarcina de îndrumare a activității ei revenea Organizației Pionierilor. La 10 decembrie 1976 s-a constituit, la nivel central, Comisia pentru îndrumarea activității Organizației Șoimii Patriei, din care făceau parte adulți și pionieri-membri ai Consiliului Național al Organizației Pionierilor (CNOP) - precum și reprezentanți ai Ministerului Educației și Învățământului, CC al UTC, UASCR și ai altor ministere, mame eroine. Sarcinile care incumbau educatorilor Șoimilor Patriei, pentru încadrarea în linia ideologic-educativă a acelor vremi, au fost trasate astfel de organul tutelar: „Cunoașterea Drapelului PCR, recunoașterea portretului tovarășului Nicolae Ceaușescu și al tovarășei Elena Ceaușescu, informarea copiilor asupra înaltelor funcții pe care le îndeplinesc pe linie de partid și de stat, prezentarea unor aspecte semnificative din copilărie și adolescență, principalelor momente din activitatea revoluționară din trecut și din ultimele decenii; sublinierea rolului hotărâtor al tovarășului Nicolae Ceaușescu și al tovarășei Elena Ceaușescu în asigurarea tuturor condițiilor de creștere și educare a copiilor, de dezvoltare economico-socială a patriei noastre. Inițierea asupra unor elemente accesibile lor cu privire la rolul conducător al partidului în societatea noastră, al calității acestuia de centru vital al națiunii noastre, asupra necesității de a urma întocmai îndemnurile și chemările partidului, ale conducerii sale.”

Uniforma șoimilor pentru activități consta în: fustiță sau pantalon albastru, bluză portocalie cu epoleți, fundă roșie cu tricolor, palarie albastră, ciorapi albi și ecuson. Intrarea copiilor în organizație avea loc într-un cadru festiv, în prezența părinților, reprezentanți ai organelor de partid și de stat (de nivel local sau central). Cu acest prilej, pionierii înmânau grupelor de șoimi ai patriei însemnele organizației: drapelul, fundele și insignele.

Insigna - Monitor

La mijlocul anilor ‘60 în România a început dezvoltarea turismului montan atât pentru turiști români cât și pentru cei străini. Tot atunci a început predarea lecțiilor de schi pentru persoane aflate în vacanță. Dezvoltarea acestei activități a dus la necesitatea formări unui grup specializat de monitori capabili să îndeplinească aceste cerințe. În România, de la mijlocul anilor ‘60 se întâlnește din ce în ce mai frecvent în lumea turismului montan ocupația de Monitor de schi , iar după apariția snowboardului și diversificarea domeniului de activitate, denumirea completă devine de "Monitor de schi snowboard și sporturi de alunecare pe zăpadă”. Meseria de monitor de schi s-a perpetuat și s-a transmis din generație în generație. Monitorul de Schi, Snowboard și alte Sporturi de Alunecare pe Zăpadă organizează cursuri de inițiere și perfecționare, după o metodică unică aprobată pe plan mondial de asociația internațional recunoscută (ISIA – Internațional Ski Instructors Association), pentru persoane interesate, de la copii la adulți, aflate în vacanșă sau timpul liber, supraveghează copiii aflați în stațiune, organizează activități de agrement sau actiuni turistice pentru cetățeni români și străini. Prin natura meseriei Monitorul indiferent că predă sau este în timpul liber este permanent pe pârtiile de schi, în cabanele sau restaurantele aflate pe domeniul schiabil sau în stațiuni. El ajută și îndrumă turiștii, dă sfaturi, fiind pe lângă altele unul din cei mai buni vectori de publicitate din turismul montan.

Ordinul "Meritul agricol" în grad de cavaler 1932 - 2000

În ţara noastră, tradiţia unei distincţii dedicate agriculturii începe in urmă cu un secol şi jumătate. Astfel, în primele luni ale anului 1859, imediat după alegerea sa ca domn al Principatelor Unite, Alexandru I. Cuza a avut iniţiativa înfiinţării unui Ordin al „Spicului de Aur”, inspirat în privinţa insemnului după „Legiunea de Onoare” franceză. Gândit a sublinia bogăţia cerealieră a Moldovei (iniţiativa pornea de la Guvernul acestui Principat), ordinul urma să fie acordat îndeosebi cetăţenilor francezi, ca semn de gratitudine pentru susţinerea pe care cel de-al Doilea Imperiu a acordat-o propăşirii cauzei româneşti. Proiectul va fi repede abandonat (aşa cum va fi, cinci ani mai târziu, şi proiectul „Ordinului Unirii”), din raţiuni care ţineau de statutul internaţional al Principatelor Unite, în acel moment. Încă înainte de obţinerea Independenţei, tânărul stat român a obţinut totuşi de la puterea suzerană – Înalta Poartă – dreptul de a bate câteva medalii de mai mică importanţă. Dintre acestea, Medalia „Bene Merenti”, instituită în 1876, era menită să răsplătească meritele acelor persoane care activau în diferite domenii ale vieţii civile, între care şi agricultura. O distincţie special dedicată agriculturii nu va apărea decât după aproape jumătate de veac, în cadrul reformei întreprinse de către regele Carol al II-lea în privinţa sistemului naţional de decoraţii, la începutul deceniului al patrulea al secolului trecut. Înfiinţate prin D.R. nr.1538/1932, Ordinul şi Medalia „Meritul Agricol” urmau, potrivit decretului de instituire, a fi reglementate printr-un act separat, care însă nu a mai apărut. Înfiinţarea acestor distincţii era firească, în condiţiile în care România Mare avea o economie bazată în principal pe cultura solului. Ordinul era organizat pe patru grade, de la Mare Ofiţer la Cavaler. Însemnul Ordinului se prezenta sub forma unei cruci „de Malta” emailată verde, având în centru monograma încoronată a regelui, înscrisă într-o cunună formată din spice de grâu, respectiv dintr-o ramură de stejar. Ataşată la însemn printr-un inel decorat cu frunze de laur, panglica era din rips verde, încărcat cu şapte dungi galben-aurii (modelul panglicii era comun atât pentru Ordin, cât şi pentru Medalie). Este de amintit faptul că placa gradului de Mare Ofiţer (având forma însemnului decoraţiei, cu raze aurii între braţe), se purta pe partea dreaptă a pieptului, prin excepţie de la modalitatea tradiţională de purtare a plăcilor de Mari Cruci şi Mari Ofiţeri. Medalia era încărcată, pe avers, cu însemnul Ordinului cu acelaşi nume, iar pe revers cu monograma regală însoţită de o frunză de trifoi, respectiv de două spice de grâu. Ordinul şi Medalia „Meritul Agricol” vor dispărea după 30 decembrie 1947. În deceniile următoare, sistemul de decoraţii al R.P.R./R.S.R. nu va mai cuprinde nicio distincţie destinată exclusiv răsplătirii meritelor din domeniile agriculturii, viticulturii, pomiculturii etc. (cu excepţia unor decoraţii ocazionale, precum medalia „În cinstea încheierii colectivizării agriculturii” din 1962). Abia în 1974, prin Decretele Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 5 şi 6, vor fi înfiinţate Ordinul şi Medalia „Meritul Agricol” (alături de alte distincţii pe domenii de activitate). Noul ordin va avea cinci clase, desenul însemnului – lucru valabil atât pentru Ordin, cât şi pentru Medalie – subliniind dezideratul mecanizării agriculturii. În fine, acelaşi domeniu va fi ilustrat printr-un ultim ordin, având o singură clasă: „Erou al Noii Revoluţii Agrare” (Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 326/1986). După instaurarea, la sfârşitul anului 1989, a regimului democratic, Ordinul şi Medalia „Meritul Agricol” au fost abrogate, împreună cu celelalte distincţii ale R.S.R. (o dată cu adoptarea Legii nr. 29/2000). În aceeaşi lege vor fi însă prevăzute noile distincţii destinate răsplătirii meritelor din domeniul agriculturii. Reglementate prin Legea nr.267/2004, Ordinul şi Medalia „Meritul Agricol” preiau tradiţia distincţiilor cu acelaşi nume dinainte de 1948. Însemnele s-au păstrat, în linii mari, neschimbate, cu înlocuirea însemnelor regale prin stema României (model 1992); împărţită pe trei clase, Medalia „Meritul Agricol” va avea însă panglica diferită de a Ordinului (cu cinci dungi galbene, în loc de şapte). Potrivit legii de instituire, cele două distincţii răsplătesc meritele din domeniile: agricultură, industrie alimentară, silvicultură, ape şi protecţia mediului, respectiv activitatea didactică şi de cercetare din domeniile amintite.

Insigna - M.F.A. - R.P.R.

(Ministerul Forțelor Armate - Republica Populară Română)

Ministerul Apărării Naționale (M.Ap.N.), denumiri alternative – Ministerul de Război sau Ministerul Forțelor Armate, este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României, prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională, pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale a țării și democrației constituționale. Ministerul Apărării Naționale răspunde în fața Parlamentului, a Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru modul de aplicare a prevederilor Constituției, a celorlalte acte normative în vigoare, a hotărârilor Guvernului și ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, precum și ale tratatelor internaționale la care România este parte, în domeniul său de activitate. Acest minister are în subordine următoarele instituții:

Oficiul Național pentru Cultul Eroilor
Colegiul Național de Apărare
Universitatea Națională de Apărare
Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială
Regia Autonomă Compania Română de Aviație “Romavia”
Muzeul Militar Național
Biblioteca Militară Națională
Cercul Militar Național
Compania Națională “Romtehnica”
Inspectoratul Muzicilor Militare

Acest minister a fost creat în anul 1862 și primul său conducător a fost Generalul Ion Emanoil Florescu, ca Ministru de Război.

Maestru emerit al artei (teatru și muzică)

Emerit este un titlu de onoare care s-a acordat oamenilor de ştiinţă, artiştilor, profesorilor, învăţătorilor, medicilor şi sportivilor care s-au distins în activitatea lor. Titlul a fost instituit la 11 august 1950 prin decret și, din nou, prin decretul nr. 190 din 27 iunie 1977 privind distincțiile de stat în Republica Socialistă România. Exemple:

om de știință emerit,
artist emerit, maestru emerit al artei, colectiv artistic emerit,
profesor universitar emerit, profesor emerit, învățător emerit,
medic emerit, medic veterinar emerit, zootehnist emerit
maestru al sportului emerit.

Titlul de „artist al poporului” era echivalent cu „artist emerit”. Aceste „titluri” aveau ca formă de recunoaștere exterioară niște insigne care se purtau la rever. Ele aduceau, mai ales în deceniile 5 și 6 ale secolului al XX-lea, o serie de avantaje materiale și sociale.

Premiul II - Clasa a V-a 1902 - 1903

Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor

Ministerul Educației Naționale este organismul Guvernului României care coordonează sistemul de învățământ din România, stabilește obiectivele sistemului de învățământ în ansamblul său, precum și obiectivele educaționale pe niveluri și profiluri de învățământ. În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației consultă, după caz, societățile științifice naționale ale cadrelor didactice, federațiile sindicale reprezentative la nivel de ramură, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, ca parteneri sociali, și organizațiile studențești și de elevi, recunoscute pe plan național. Ministerul Educației decide anual prin ordin al ministrului structura anului de învățământ din România.

De-a lungul vremii instituția a avut mai multe denumiri; Ministerul Educației Naționale, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Învăţământului, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Ministerul Învăţământului şi Culturii, Ministerul Învăţământului Public, Ministerul Instrucţiunii, Educaţiei, Cultelor şi Artelor, Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Instrucţiunii Publice, Ministerul Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor, Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Fiecare guvern și fiecare ministru a schimbat denumirea instituției și doar așa se explică “calitatea învățământului românesc”. A se observa ghilimelele aplicate!

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII