Epaminonda's Blog.....: FILATELIE

În data de 7 ianuarie 2020 Romfilatelia a introdus în circuitul filatelic mondial un nou set de mărci poștale uzuale cu tematica Flori.

1. Timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei reprezintă grafic narcisa, parte din familia Amaryllidaceae.

Este originară din regiunea mediteraniană, dar câteva specii se găsesc în Asia centrală și China. Denumirea genului vine de la cuvântul grecesc „narke” ce înseamnă somn adânc sau amorțeală, făcând referire la alcaloidul toxic ce se găsește în bulb. Există și o altă variantă de proveniență a numelui. O legendă spune că numele florii ar veni de frumosul tânăr Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de chipul său. Legenda spune că floarea a apărut la moartea sa, chiar pe mormântul său.În prezent există mii de varietăți horticole, floarea fiind, de obicei, galbenă sau albă și ocazional, portocalie, verde sau somon. Narcisele preferă solurile ușoare, argilo-nisipoase. Pentru o înflorire prelungită, ideal este să fie plantate sub arbori, unde lumina este filtrată. Bulbii se plantează toamna, în septembrie-octombrie. Narcisa este originară din nordul Africii, regiuni mediteraneene și Europa Centrală, astăzi cunoscându-se circa 32 specii de narcise. Bulbul este ovoid, rotund, piriform, piriform-lunguleț, globulos-piriform, gros-piriform. Frunzele sunt lat-liniare, puțin canaliculate, glaucesceate, cilindrice, ascuțite la vârf sau ensiforme.

Florile sunt, în funcție de specie, mici (miniatur), până la circa 10 cm diametru, tubuloase sau coronate, simple sau involte, albe sau galbene, cu petale albe și coronulă galbenă sau cu coronulă galbenă cu margine roșie etc, cu sau fără miros, cu tulpină unifloră sau multifloră. Elementele florale: 6 stamine, perigon compus din foliole mai mult sau mai puțin asemănătoare, ovate, oblonge sau uneori înguste, dispuse în formă de raze-farfurie, din centrul lor ridicându-se un tub sau un inel numit coronulă, antere mai mult sau mai puțin bilobate. Fructul este o capsulă. Planta se înmulțește prin divizarea bulbilor și, mai rar, prin semințe. Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri, grădini dar și ca flori tăiate la vază. În România sunt două mari rezervații naturale cu narcise:

Localitatea Vad, județul Brașov, depresiunea Făgărașului
Localitatea Râcaș, județul Sălaj

2. Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei este ilustrată floarea de piersic. Prunus persica este un pom fructifer din familia Rosaceae, genul Prunus. Originar din China, a fost adus în Europa de către persani. Este foarte cultivat pentru fructele sale în zonele temperate și subtropicale.

Piersicul este un arbore care atinge până la 10 m înălțime. Tolerează temperaturile până la aproximativ -20° C, dar necesită veri fierbinți pentru a-și matura fructele și o distincție clară între anotimpuri. Pentru o fructificare abundentă, se plantează în zone însorite cu sol bine drenat. Frunzele piersicului pe margini sunt ușor zimțate, au formă lanceolată, având lungimea între 8 - 15 cm și lățimea de 2 - 4 cm. Florile cu un diametru de 2,5 - 3,5 cm, au o formă de cupolă, fiind de culoare roză sau galbenă. Florile piersicului pot fi solitare sau gemene (apar în perechi). Au numeroase bractee, care sunt frunze modificate care protejează întreaga floare. Sepalele (partea florii care formează caliciul) sunt întregi erecte și petalele se termină într-un vârf rotunjit, de o culoare roz puternic. Ovarul poate fi pubescent sau glabru. Aceasta va da naștere fructului pe care îl cunoaștem cu toții sub numele de piersică sau piersică, care este o drupa subgloboză cu mezocarp (ceea ce numim „carne”) foarte cărnos. Sarcina polenizării revine insectelor polenizatoare, cum ar fi albinele, de exemplu. De îndată ce văd o floare deschisă, albinele se îndreaptă spre ea pentru a se hrăni cu nectarul pe care îl au, dar atunci când o fac, își umplu picioarele și antenele - și poate restul corpului - cu polen. O parte din acel polen va cădea pe o altă floare, deși are nevoie doar de un singur bob de polen pentru a fertiliza. Apoi ovarul va crește, se va coace și va da naștere fructului. Aveți grijă însă, pentru ca totul să meargă lin, copacul va avea nevoie de apă și hrană (îngrășământ organic) în mod constant, de aceea este foarte important să-l udăm între 2 și 4 ori pe săptămână și să-l fertilizăm. Fructele acoperite frecvent de peri, au forma sferică cu un diametru de 4 – 10 cm, având nuanțe de culoare de la verde deschis, galben la roșiatic. Sâmburele așezat central este de consistență dură.

Piersicul rezistă la temperaturi de până la -30 de grade Celsius în timpul iernii, însă dacă după înflorirea ramurilor, temperatura scade la mai puțin de -4 de grade, florile se scutură iar pomul nu mai poate produce fructe în anul respectiv. Astfel, înghețurile neașteptate din timpul primăverii sunt destul de problematice, întrucât piersicul înflorește destul de devreme (la începutul primăverii). De asemenea, pentru ca fructele să se coacă, este nevoie ca temperatura din timpul verii, în luna cea mai fierbinte, să fie între 20 și 30 de grade. Piersicul este răspândit pe tot mapamondul, fiind un pom fructifer destul de comun.

3. Dalia, ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 2,70 lei, face parte din familia Asteraceae. Este o plantă originară din America Centrală și de Nord. A fost adusă în Europa în secolul al XVI-lea, prin Spania, de unde s-a răspândit rapid în celelalte țări.

Daliile sunt foarte apreciate pentru florile de diverse forme și culori ce înfloresc de vara până toamna târziu. Sunt plante sensibile la ger, de aceea toamna se scot rădăcinile tuberizate și se păstrează în nisip, în locuri răcoroase și uscate. Se plantează în soluri bogate, argiloase, în zone însorite. Există 42 de specii de dalie, cu hibrizi crescuți în mod obișnuit ca plante de grădină. Formele florilor sunt variabile, ele cresc în vârful tulpinii și pot avea diametrul de 5 – 30 cm. Această mare varietate rezultă din faptul că daliile sunt octoploizi – adică au opt seturi de cromozomi omologi, în timp ce majoritatea plantelor au doar doi. Tulpinile sunt cu frunze, înălțimea variind de la 30 cm la mai mult de 1,8-2,4 m. Majoritatea speciilor nu produc flori parfumate. La fel ca majoritatea plantelor care nu atrag insecte polenizatoare prin miros, ele sunt viu colorate, cu excepția albastrului. Dalia a fost declarată floarea națională a Mexicului în 1963. Daliile sunt plante perene cu rădăcini tuberoase, deși sunt cultivate ca plante anuale în unele regiuni cu ierni reci. În timp ce unele au tulpini erbacee, altele au tulpini care se lignifică în absența țesutului secundar și reînnoadă după iarnă. Daliile cresc în mod natural în condiții climatice care nu prezintă îngheț, prin urmare nu sunt adaptate să reziste la temperaturi sub zero grade. Cu toate acestea, natura lor tuberoasă le permite să supraviețuiască perioadelor de repaus, iar această caracteristică înseamnă că pot crește în climă temperată cu îngheț, cu condiția ca tuberculii să fie ridicați de la sol și depozitați în condiții reci, dar fără îngheț în timpul iernii. Pentru plantare în grădină trebuie așteptat ca să treacă sezonul rece. Temperatura solului trebuie să fie undeva la 15-16 grade. Alege un loc de plantare cu soare din plin.

Daliile cresc mai multe flori dacă primesc 6 până la 8 ore de lumină directă a soarelui. Le place mult soarele dimineții. Alege o locație cu un pic de protecție împotriva vântului. Daliile se dezvoltă în sol bogat, bine drenat. Soiurile de dalii mici, care cresc de obicei de aproximativ 3 metri înălțime, ar trebui plantate la distanțe de 2 metri. Gaura în care plantezi trebuie să fie puțin mai mare decât rădăcina plantei și să încorporeze în sol niște mușchi de turbă. Sapă o gaură care are aproximativ 6-8 cm adâncime. Așează tuberculii în el, cu punctele de creștere sau „ochii”, cu fața în sus și acoperă cu câțiva centimetri de pământ. Pe măsură ce tulpina răsare, umple-o cu sol până când se află la nivelul solului. Daliile încep să înflorească la aproximativ 8 săptămâni după plantare, începând cu mijlocul lunii iulie. Nu uda tuberculii imediat după plantare; acest lucru încurajează putrezirea. Așteaptă până când mugurii au apărut deasupra solului pentru a uda.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

CÂTEVA

PLACHETE ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL PRAHOVA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Paul Constantinescu - compozitor

100 de ani de la naștere - 30 iunie 2009 - Ploiești

Paul Constantinescu a fost un compozitor român de origine evreiască, membru corespondent al Academiei Române (1963), care s-a născut la data de 30 iunie 1909 la Ploiești și a decedat la data de 20 decembrie 1963 la București. Profesor la Conservatorul de muzică "Ciprian Porumbescu" din București, el a fost un talent artistic cu certe aptitudini și față de literatură (poezie), artă plastică (desen, caricatură), cinematografie (operatorie). A manifestat o constantă preocupare față de folclor și melosul bizantin, transformându-se dintr-un cercetător pasional într-un creator de forme sonore novatoare, originale. Contrar generației anterioare ce și-a făcut studiile peste hotare, Constantinescu s-a călit la flacăra unor pedagogi de vocație din țară, reușind să-și apropie sursele de inspirație din solul natal, chiar de la debutul creator. Studiile muzicale le-a început la Ploiești în 1919, după care le-a continuat la Conservatorul din București (1929-1933), având ca profesori pe Mihai Jora (armonie, compoziție, contrapunct), Constantin Brăiloiu (Istoria muzicii) și Dimitrie Cuclin (estetica muzicală). Din 1933 și până în 1935 și-a perfecționat studiile muzicale la Viena cu Franz Schmidt, Joseph Marx (compoziție). A fost profesor de armonie, contrapunct și compoziție la Academia de muzică religioasă, apoi la Școala de muzică militară și mai apoi la Conservatorul bucureștean. Paul Constantinescu a avut o activitate multilaterală în calitate de violonist, dirijor, compozitor, profesor, 18 ani la rând fiind profesor de armonie la Conservatorul din București. A realizat culegeri de folclor, a susținut prelegeri, conferințe, emisiuni de radio și televiziune. A fost consilier pentru secția de cinematografie în Ministerul Propagandei Naționale din București și la Radiodifuziunea română. Întreaga sa creație arată orientarea spre valorificarea valențelor folclorului și ale melosului psaltic, bizantin. A compus practic în toate genurile muzicii clasice, de la operă la lied, de la balet la simfonie, de la muzică de film la oratoriu. Creația sa componistică poate fi categorisită astfel: muzică de teatru liric, muzică simfonică, muzică vocal-simfonică, muzică de cameră, muzică de pian, muzică corală, muzică vocală și muzică de film. Anual se organizează la Ploiești concursul național de interpretare și creație muzicală „Paul Constantinescu”, pentru elevi, studenți și absolvenți, cu următoarele secții: pian, vioară, canto, compoziție. În data de 28 mai 2009, lui Paul Constantinescu i s-a acordat post-mortem, titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Ploiești, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la naștere, pentru contribuția deosebită adusă la îmbogățirea zestrei de valori muzicale a municipiului Ploiești, precum și pentru promovarea imaginii orașului, prin creația sa componistică, pe plan național și internațional.

Insigna - Primăria Câmpina

Clădirea actualului sediu al Primăriei Câmpina, cunoscută și sub denumirea de „Casa cu Grifoni”, a fost construită în anii 1901-1902 de Gheorghe Ștefănescu, originar din Câmpina. Clădirea, construită pentru familia sa, a fost prima iluminată electric din Câmpina, având la subsol un grup electrogen adus din Germania. Costul foarte mare al clădirii nu a constituit o problemă pentru Gheorghe Ștefănescu deoarece acesta era un prosper om de afaceri în domeniul petrolului, având legături de afaceri cu firme din Germania și Belgia. Stilul ales a fost unul la modă în acea vreme, Beaux Arts, cu o arhitectură moderată și simetrică și finisaje de cea mai bună calitate. Numele casei vine de la cei doi grifoni de pe acoperiș, animale mitologice reprezentate cu trup de leu și cap și aripi de vultur, asociate cu zeul Apollo. Starea lor este, și în prezent, una foarte bună, similar celor două cupole acoperite cu tablă de zinc, în formă de solzi de pește și ornamentate cu roze ale vânturilor după moda timpului. În stilul casei se regăsesc influențe renascentiste: cele două coloane dorice monumentale de la intrare, dar și arhitectura ferestrelor și a ușii masive, specifice arhitecturii italiene. Casa, construită de Gheorghe Ștefănescu pentru familia sa, era cea mai luxoasă din Câmpina la acea vreme și, în curând, avea să fie și cea mai cunoscută după ce proprietarul său a înzestrat-o cu un grup electrogen adus din Germania. Acesta asigura iluminarea electrică, Casa cu Grifoni devenind prima din Câmpina cu această utilitate considerată un mare lux pentru o urbe de provincie la începutul secolului al XX-lea. Cei doi grifoni, de la care casa îşi trage numele, stau de gardă la mijlocul acoperişului deja de mai mult de un secol, fiind bine păstraţi, parcă acum ieşiţi din mâna meşterilor victorieni. Cele două magnifice cupole cu baza pătrată sunt acoperite de ţigle de zinc bine păstrate, dispuse în formă de solzi de peşte, structurile fiind încoronate de roze ale vânturilor de un model standard pe vremea aceea, cum am putut vedea la multe alte clădiri de sfârșit de secol din sudul şi estul României. Ansamblul monumental de intrare conţine două coloane de tip renascentist inspirate din cele ale ordinului doric, care flanchează o pitorească uşă din lemn păstrată în forma originală.Veranda de la primul etaj conservă încă rama originală de lemn a ferestrelor şi uşii, care este de tip renascentist nordic italian, încoronată de un arc ornamental frânt. După primul război mondial, Gheorghe Ștefănescu își lichidează afacerile și, fiind un om generos, donează Casa cu Grifoni pentru a funcționa în ea „Școala de Maiștri Sondori și Rafinori”, prima de acest gen din lume, înființată în 1904 la Câmpina si purtând numele cunoscutului inginer de petrol Constantin Alimănișteanu. A fost un gest filantropic cum nu se mai întâmplă în zilele noastre. Ar mai trebui precizat faptul că în primul război mondial, prin noiembrie 1916, clădirea a devenit sediul Comandaturii Etapei 300 a Armatei Germane. Din anul 2002 clădirea-monument istoric, a intrat în patrimoniul Primăriei Câmpina și din anul 2004 în această clădire se desfășoară activitatea Primăriei Câmpina, pe Strada Culturii, la nr.18.

Insigna - Liceul de arte plastice - Ploiești

Liceul de Artă, denumire actuală Colegiul de Artă ”Carmen Sylva” din municipiul Ploiești susține o educație în schimbare, orientată spre valori democratice și umaniste, care oferă șansa fiecărui copil, tânăr și cadru didactic de a atinge propria excelență, într-un mediu stimulativ, pentru a deveni un cetățean activ, într-o societate a cunoașterii, competitivă și dinamică. Adresa de corespondență a instituției de învățământ este: Strada Bobâlna, nr.44. Instituția de învățământ s-a înființat în baza Ordinului 735/13 iulie 1957 al Ministrului Învățământului și Culturii. Colegiul își propune își propune:

să formeze cei mai buni specialiști în profilul artistic,
să-și mențină poziția în topul liceelor cu profil artistic din țară,
să formeze personalități puternice,
să construiască un set de valori individuale de natură profesională, socială, culturală și artistică în funcție de care elevii să-și orienteze comportamentul și întreaga carieră.

Misiunea colegiului constă în:

pregătirea profesională de înalt nivel a elevilor, care să pună în valoare, atât nivelul intelectual al acestora, cât și măiestria artistică,
promovarea talentelor autentice care să conducă spre performanța artistică,
formarea unui artist complex care să corespundă oricăror exigențe ale comunității și lumii artistice,
dezvoltarea particularităților individuale ale elevilor pentru a-i determina să obțină o autodisciplină comportamentală, o implicare adecvată în sfera activităților artistice și culturale, cât și în sfera socială, comunitară.

Placheta - Muzeul memorial Cezar Petrescu - Bușteni

1967 - 50 ani - 2017

Muzeul județean de istorie și arheologie - Prahova

Casa memorială „Cezar Petrescu” din Bușteni este o secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, fiind situat pe strada Tudor Vladimirescu, nr.1. Clădirea-monument istoric a fost construită în anul 1918 de familia avocaților Elena și Dionisie Hobilescu, care a locuit-o temporar, până în 1937, când a fost cumpărată de Cezar Petrescu, care a locuit aici cu familia în perioada 1937 - 1961. Muzeul memorial “Cezar Petrescu" din Bușteni s-a deschis la 17 decembrie 1967, în casa în care scriitorul s-a statornicit în anul 1937. Interiorul casei, păstrând neștirbit vechiul stil: mobilier rustic, scoarțe vechi, ceramică românească, statui și tablouri, peste 10000 de volume de carte, ziare și reviste, dezvăluie la Cezar Petrescu două trăsături majore: prețuirea pentru arta populară și marea-i pasiune pentru carte. La intrarea în muzeu vizitatorul este întâmpinat de semne ale prieteniei lui Cezar Petrescu cu artiștii plastici ai epocii: statuile celor trei martiri Horia, Cloșca și Crișan, dăruite scriitorului de sculptorul Oscar Han, sau tablouri semnate Iser, Jiquidi ori Demian. Sufrageria ilustrează în cel mai autentic stil oltenesc și perdelele lucrate ornamental pe pânză prin obiectele expuse aici, dragostea scriitorului pentru arta populară și bunul gust: mobilier lucrat în stil popular, ceramică din Transilvania, o icoană pe sticlă. Două tablouri semnate Bilțiu- Dăncuș completează acest interior. In biroul de primire, mobilierul a fost comandat special după gustul scriitorului, covorul a fost topită. Biblioteca numără peste 1700 volume, majoritatea în limba franceză. Etajul al II-lea al casei reprezintă locul unde scriitorul se retrăgea să lucreze. Camera de lucru (biroul de iarnă) păstrează masa de lucru a scriitorului, fotoliul și uneltele zilnice de scris, scrumiera (a fost un fumător pasionat), ibricul și serviciul de cafea. Biroul de vară era reprezentat de veranda, unde pe masa de lucru a rămas un ultim articol, iar alături, pe o măsuță rotundă, veghează și astăzi serviciul de cafea, alături de țigări și medicamente. Cu excepția dormitorului, în toate încăperile de la acest nivel al casei, sunt biblioteci, adăpostind cele 10000 volume, cât numără biblioteca scriitorului.

Cezar Petrescu (1892 – 1961) a fost un romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena. A scris romanul în 2 volume – Întunecare.

Bușteni este un oraș din județul Prahova, care mai include localitatea Poiana Țapului, fiind situat la 135 km depărtare de București. Altitudinea medie a orașului Bușteni este de 850 m. Este una din cele mai populare stațiuni de munte, oferind panorame spectaculoase, o mulțime de oportunități și activități de vacanță, de la schi la excursii montane. La recensământul din anul 2011 orașul număra 8894 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 94,33% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației orașului astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 93,22% și restul – nedeclarată sau altă religie. Practic nu există un document care să ateste cu siguranță începuturile localității. Sursele vremii amintesc doar că pe la sfârșitul veacului al XVII-lea „nici vorbă nu era de vreun sat”. Cel mai important an este 1782, când domnitorul Mihai Șuțu înființează, cu 24 de familii de scutelnici ai Mănăstirii Sinaia, primul cătun - Izvorul, care va fi la originea apariției viitoarelor așezări de mai târziu. Pe la 1790 se spune că locul unde Valea Cerbului se varsă în râul Prahova, se numea „La Bușteni”, terenul nefiind locuit, dar aglomerat cu buștenii cărați de ape, de aici și numele viitoarei localități – Bușteni. Enumăr mai jos câteva atracții turistice ale acestei localități; Crucea de pe Caraiman, Casa-muzeu Cezar Petrescu, Castelul Cantacuzino, Biserica Domnească și Mănăstirea Caraiman. E de notorietate faptul că localitatea are un mare potențial turistic, atât iarna cât și vara.

Insigna - Muzeul Ceasului Ploiești - Ceasul lui George Coșbuc

Muzeul Ceasului “Nicolae I. Simache” din Ploiești este unicul muzeu de acest fel din România, care cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de artă. Organizat din inițiativa profesorului N.I. Simache, ca secție a Muzeului de Istorie, el datează din 1963. A fost instalat mai întâi într-o sală din Palatul Culturii, până când, prin achiziții, a căpătat un patrimoniu atât de bogat încât a avut nevoie de un local propriu. I s-a pus atunci la dispoziție Casa Luca Elefterescu, care a fost adaptată noului scop; lucrările de amenajare sau terminat în anul 1971 și muzeul s-a deschis în ianuarie 1972. În prezent, muzeul are o colecție de aproape 1000 de piese (numai în parte expuse), printre care: cadran solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar („oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de meșterii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Ia-cob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess). Pot fi văzute ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Marseilleza, Deșteaptă-te române!, valsurile lui Strauss. Sunt prezentate prezentate ceasuri care au aparținut unor mari personalități române, (Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, Păstorel Teodoreanu, Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu Hașdeu, I. L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, etc.), ceasuri distractive (al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc.), ceasuri cu diverse indicații în afara orelor, ca și alte obiecte legate de temă. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul Muzeului ceasului - Ploiești.

Nicolae I. Simache (născut la data de 5 noiembrie 1905 și decedat la data de 6 ianuarie 1972) a fost un profesor, publicist și istoric român.

Municipiul Ploiești este unul dintre marile orașe ale României și reședință a județului Prahova, fiind situat la 60 de kilometri depărtare de București. Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin din România. Ploieștiul este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă capitala București de provinciile istorice Transilvania și Moldova. este supranumit „capitala aurului negru”, orașul fiind vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere). Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă faptul că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din anul 1567, semnat de către domnitorul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Ploieșți și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din Ploiești, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Banca Creditul Prahovei

Liceul Sfinții Petru și Pavel

Muzeul I.L.Caragiale

Primăria

Școala Secundară de Fete

Strada Lipscani

Baia municipală

Palatul Societății "Cooperativa"

Biserica Sfânta Vineri

Statuia Libertății - Piața Unirea

Hotel Europa

Gara

Monumentul Vânătorilor

Bulevardul Independenței

Calea Câmpinei

Biserica Sfinții Împărați

Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România. Este cel mai populat județ din România (cu excepția capitalei București, oraș aflat în vecinătatea sa, la sud) deși este doar al 33-lea din țară ca suprafață. Județul se întinde pe o suprafață de 4716 kilometri pătrați, numără aproximativ 830000 de locuitori și își are reședința în municipiul Ploiești. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Ploiești și Câmpina, 12 orașe - Azuga, Băicoi, Boldești - Scăieni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlași, Văleni de Munte și 90 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Prahova precum, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură, din județul Prahova, dar și câteva vechi cărți poștale ilustrate din acest e locuri de vizitat în acest județ.