Epaminonda's Blog.....: CHARLEROI

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din orașul belgian CHARLEROI, provincia

HAINAUT, regiunea VALONIA din vremuri diferite dar și un

jeton, o medalie și o insignă din același oraș.

Stația metrou Est

Ateneul Royal

Cazarma

Aeroportul Bruxelles Sud

Biserica Saint Christophe

Palatul de justiție

O intrare în oraș

Bulevardul Charles II

Gara de Sud

Cazarma Caporal Tresignies

Bufetul gării

Pasarela

Piața comercială

Piața de Nord

Palatul Artelor Frumoase

Magazinul Mc Donald's

Puțul minier Mambourg

Universitatea muncii

Piața de Sud

Hotelul Telefoanelor

Strada muntelui

Stadionul țării

Strada Franței

Strada Gării

Teatrul Eden și Bulevardul Jacques Bertrand

Insignă locală

Medalie locală

Jeton local

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

150 ani de industrie petrolieră

După mai bine de un secol și jumătate de producție petrolieră, majoritatea zăcămintelor au devenit mature iar producția tării este de sub 10% din cea a marilor producători ai Europei. Totuși, descoperirile recente de gaze naturale din apele de mare adâncime ale Mării Negre indică un potențial semnificativ. O.M.V. Petrom este urmașul acestei istorii bogate. Consumul României în anul 2007 a fost de circa 3 milioane tone de benzină pe an și circa 4 milioane tone de motorină dar se preconizează o creștere puternică al consumului în următorii ani datorită dezvoltării parcului auto. Conform estimărilor din anul 2007, rezervele României sunt de 74 milioane tone țiței, care se vor epuiza în circa 13 ani. România are o istorie de peste 160 de ani în producția și rafinarea țițeiului. A fost printre primele țări producătoare din lume și unul dintre cei mai mari producători la începutul secolului al XX-lea. În secolul al XV-lea (1440–1442) sunt menționate gropile de păcură de la Lucăcești (cartier al Moineștiului, jud. Bacău), iar în secolul al XVIII-lea cele din sudul Depresiunii Dărmănești și în jurul localității Moinești. Extracția petrolului este cunoscută în această regiune de peste cinci secole. Inițial reprezentată prin exploatări primitive, apoi începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin sonde mecanice și în zilele noastre prin foraje de mare adâncime, de la 150 m până la 1000 m, extracția a fost o prezență permanentă în peisajul industrial al zonei. Începuturile industriei petroliere în România au loc în bazinul râului Trotuș, respectiv pe Valea Tazlăului și în Depresiunea Dărmănești. Mai târziu, perimetrele petrolifere se lărgesc mult, cuprinzând spații tot mai mari în zona paleogenului carpatic. Prima sondă cu foraj mecanic din România a fost folosită la Poieni (Târgu Ocna – Bacău), în anul 1861 și consta în sapă percutantă cu prăjini de lemn. Prima sondă comercială din lume a apărut în satul Lucăcești (Moinești) în jurul secolului al XIX-lea. La Lucăcești apăruseră deja primele distilerii de petrol cu caracter industrial încă din 1837–1840, urmate fiind de cea de la Moinești (1844). La începutul lui 1857, la Ploiești, se dădea în funcțiune „Fabrica de gaz” a lui Marin Mehedințeanu, care era și prima de acest fel din România și din lume. Era o rafinărie, cu o dotare primitivă, dar care a însemnat un mare pas către civilizație. În anul 1857, România a fost prima țară care a raportat producția de țiței și care are prima rafinărie din Europa (Mehedințeanu) construită lângă Ploiești. Este anul în care debutează fascinanta călătorie a industriei de țiței și gaze în România. Până la începutul Primului Război Mondial, industria a cunoscut o dezvoltare fulminantă, în special datorită investițiilor străine. Înainte de Primul Război Mondial, aproximativ 75% din capitalul investit in industria petrolieră din România era german, britanic și olandez, în timp ce capitalul românesc avea o pondere de doar 8%. Jucătorii internaționali care au fost atrași de zăcămintele petroliere din România includeau Standard Oil (sucursala Româno-Americană, înființată în 1904) și Shell (sucursala Astra Română, înființată în 1910). Perioada 1947-1989 este cunoscută drept Epoca Comunistă în istoria României. Toate companiile petroliere au fost naționalizate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial iar activele acestora au fost exploatate de Sovrom Petrol, o companie deținută de statul român și Uniunea Sovietică. În 1976, a fost atins un vârf istoric al producției de țiței, de 15 milioane de tone, după care producția a început să scadă. După revoluția din 1989, toate activitățile de explorare și producție din România au fost preluate de Compania Română de Petrol, o companie de stat. Compania s-a confruntat în continuare cu provocări legate de lipsa investițiilor și interferențe politice. În 1997, a devenit SN Petrom, care includea și două rafinării - Arpechim și Petrobrazi, confruntate, de asemenea, cu lipsa investițiilor și marje de rafinare negative. În anul 1996 a fost înființată Compania Română de Petrol, ca societate comercială pe acțiuni, constituită prin reorganizarea RAFIROM, PECO și PETROTRANS, care au fost comasate și și-au încetat activitatea. Compania Română de Petrol deținea toate cele zece rafinării din România, alături de câmpurile de extracție, de depozite și de stațiile de benzină. În anul 1997 Compania Română de Petrol a fost împărțită, 8 dintre rafinării funționând pe cont propriu, restul activelor intrând în proprietatea Societății Naționale a Petrolului (SNP) Petrom. Astfel SNP Petrom a moștenit două rafinării (Arpechim Pitești și Petrobrazi Ploiești), toată fosta rețea de distribuție PECO, sistemul de conducte al PETROTRANS și dreptul exclusiv de a extrage țiței din câmpurile petrolifere din România. În anul 2000 omul de afaceri Ovidiu Tender a cumpărat de la Statul Român societatea Prospecțiuni S.A, singura societate din țară care asigura prospecțiuni geologice pentru foraj. În anul 2002 a luat naștere compania Petromservice prin desprinderea din Petrom a sucursalei Petroserv. În anul 2004, OMV, grupul lider de petrol și gaze din Europa Centrală și de Est, a achiziționat 51% din acțiunile Petrom de la statul român pentru suma totală de 1,53 miliarde Euro. La sfârșitul lui 2004, OMV Petrom a fost privatizat, iar compania austriacă OMV AG devine noul acționar majoritar. Compania a trecut printr-un amplu proces de reorganizare și restructurare și a beneficiat de investiții majore pentru modernizare (13,5 mld euro între 2005 și 2017). În România există în momentul de față 10 rafinării, care pot fi încadrate în două mari grupe: rafinăriile mari, care concentrează circa 85% din capacitatea de prelucrare și rafinariile mici. Rafinăriile mari sunt: Petrobrazi Ploiești, Petromidia, RAFO Onești, Arpechim Pitești și Petrotel Ploiești, iar rafinăriile mici sunt: Astra Ploiești, Vega Ploiești, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmănești și Petrolsub Suplacu de Barcău. Toate aceste rafinării au o capacitate totală de 34 milioane tone pe an, cu mult peste consumul intern al României. Pe marginea contractului semnat cu Iranul, în timpul regimului comunist, România primea mari cantități de țiței din această țară și îl prelucra în rafinăriile românești, pentru că dupa aceea mare parte din produsele finite să fie vandute, la preț de dumping către țările occidentale. În schimbul țițeiului iranian, România livra acestei țări tractoare, ciment și alte produse ale industriei prelucrătoare. Prima platformă maritimă românească, numită Gloria, a fost lansată în anul 1975. Ulterior au fost construite încă șase platforme: Orizont, Prometeu, Fortuna, Atlas, Jupiter și Saturn.

Aflate în posesia companiei Petrom, șase dintre cele șapte platforme au fost vândute companiei Grup Servicii Petroliere, la sfârșitul anului 2005. Petrom mai operează doar platforma numită „Gloria” La data de 3 februarie 2009, Curtea Internațională de Justiție de la Haga a decis că că României îi revin în plus 9700 kilometri pătrați din teritoriul Mării Negre, din care vreo 6000 de km pătrați nu sunt concesionați. Zona cuprinde zăcăminte estimate la 70 miliarde metri cubi de gaze, respectiv 12 milioane tone de țiței, care necesită investiții de ordinul zecilor de miliarde de euro în explorare, dezvoltare de zăcăminte, construcție de gazoducte, servicii și echipamente de profil, respectiv construcția de terminale pe malul Mării Negre. Această zonă s-a aflat în litigiu cu țara vecină, Ucraina pentru 42 de ani. După 1990 încercările companiilor românești sau străine de a găsi noi rezerve de petrol și gaze pe teritoriul României au costat până în anul 2007 aproximativ un miliard de euro. Câteva dintre cele mai importante descoperiri sunt: Sighișoara, Torcești (lângă Tecuci) și Padina (Buzău). Cele mai mari companii explorare, prezente în România sunt: Sterling Resources (Marea Britanie – în Marea Neagră), Pannonian Energy și Falcon Oil (SUA – în zona Petroșani) și Regal – în Moldova.

Insigna - Fruntaș în muncă U.T.M.

(Uniunea Tineretului Muncitor)

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Fruntaș în muncă – UTM. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsește drapelul roșu al partidului comunist și chipul lui Gheorghe Gheorghiu Dej.

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României.

Gheorghe Gheorghiu-Dej (nume original: Gheorghe Gheorghiu, născut la data de 8 noiembrie 1901 la Bârlad şi a decedat la data de 19 martie 1965 la Bucureşti) a fost liderul comunist al României din anul 1948 şi până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 - 18 martie 1965.

Insigna - Federația română de atletism

Fundația Atletismul românesc

Federatia Romana de Atletism (FRA) patroneaza toate sectiile de atletism ale cluburilor si asociatiilor sportive din Romania, desfasurandu-si activitatea in conformitate cu Statutul si Regulamentele proprii. FRA are la bază principiile fundamentale ale atletismului si ale sportului in general, considerand ca sunt esentiale fair-play-ul si respectarea regulilor competitionale de catre toti cei implicati in activitatile atletice. Printre valorile promovate de Federatia Romana de Atletism se numara respectul fata de ceilalti competitori, onestitatea, spiritul de echipa. Astfel, sunt incurajate: cooperarea, responsabilitatea, sportivitatea, increderea, implicarea etc. Mai mult, FRA considera ca atletii si antrenorii trebuie sa integreze valorile etice ale sportului atat in competii, cat si in antrenamentele zilnice. Sus am postat logo-ul FRA şi o aripă a clădirii FRA din Bucureşti.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Insigna - Campionatele universitare II (baschet)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată cu ocazia unor Campionate universitare de baschet. Insigna nu oferă indicii din ce an este. Campionatul universitar este o competiție sportivă ce are loc periodic în diverse discipline sportive și la care participă doar sportivi studenți. Există astfel de insigne realizate și în alte culori.

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă. Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii (ochire) prin coș de sus; echipa care acumulează mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri. Actele fizice nesportive sunt penalizate și există restricții asupra modului în care este folosită mingea. De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obișnuite de ochire, pasare și driblare, dar și de poziționare a jucătorilor, precum și structurile ofensive și defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalți vor ocupa centrul sau una dintre cele două poziții de înaintare, iar jucătorii mai mici de statură sau cei care au viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii, vor ocupa poziția de pază. În timp ce baschetul competițional are niște reguli bine stabilite, numeroase variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile ocazionale. În anumite țări, baschetul este un sport popular, cu mulți spectatori.

Insigna - Instructor sportiv

Produsul medalistic de mai sus este o insignă ce se conferea instructorilor sportivi, indiferent de disciplina sportivă în care activau. Piesa este confecționată din metal brut, este colorată în mod strident și încărcată cu diverse simboluri comuniste. Laurii simbolizau încrederea în victoria finală a socialismului, razele soarelui – viitorul luminos al omenirii, făclia – necesitatea de a învăța și tricolorul național – sentimentul patriotic și dragostea de țară.

De-a lungul secolelor, marii artiști ai lumii au lăsat omenirii moșteniri culturale neprețuite. Arta sculpturii a dat naștere unor capodopere care, prin măreția, valoarea și spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodoperă a Antichității grecești, ce datează din perioada 460 - 450 Î.Hr. Din păcate, originalul grecesc din bronz nu mai există, însă a devenit celebru prin numeroasele copii realizate în marmură de către artiști din Imperiului roman, atât la scară reală, cât și redimensionate. Celebra sculptură exprimă forța și energia atletică în cel mai armonios și echilibrat mod. Deși, în prezent, se consideră că poziția aruncătorului este nefirească și reprezintă o manieră ineficientă de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate în redarea fiecărui mușchi încordat de pe corpul atletului.

Insigna - Federația Română de Gimastică - Categoria III

Federația Română de Gimnastică (F.R.G.) este organismul național de conducere al gimnasticii românești. Înființată în anul 1906, este membră a Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) și afiliată Federației Internaționale de Gimnastică (FIG). Conform documentelor, începuturile organizării activității de educație fizică și sport din țara România aparțin celei de-a două jumătăți a secolului al XIX-lea. În anul 1866, la data de 8 iunie, se înființează, Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică și Dare la Semn, primul for conducător al mișcării sportive din România. Un alt moment important către constituirea unui for cu responsabilități la scara întregii țări îl reprezintă fondarea, în 1879, a Institutului de Gimnastică medicală și Ortopedie din București. Federația Română de Gimnastică a fost fondată în anul 1906 la București în timpul Congresului Societăților de Gimnastică. Cei mai recenți președinți ai FRG au fost: Nicolae Vieru (1987 - 2005), Adrian Stoica (2006 - 2017), Andreea Răducan (2017 – 2020) și Carmencita Constantin (2020 - prezent).

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII