Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează personalitatea lui Francois Mitterand. În centrul aversului monedei se prezintă portretul stilizat, privind spre stânga al lui Francois Mitterand. În jurul portretului, pe părțile laterale și superioară, este aplicată inscripția: “Francois MITTERAND” iar sub gâtul personajului este gravat anul emiterii monedei: ”2015”, încadrat de două ornamente decorative abia vizibile. Pe revers, central este reprezentat simbolul monedei euro întrepătruns cu un fir de trandafir și dedesubt anii între care Francois Mitterand a condus statul francez “1981 - 1995”. În dreapta reversului pe trei rânduri orizontale sunt aplicate inscripțiile “10 / EURO / RF” reprezentând valoarea monedei și inițialele numelui statului francez – Republica Franceză.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2015, valoarea – 10 euro, forma – aproximativ rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – argint, puritatea – 90%, tiraj – 500 exemplare, calitatea – proof, gravor – Christian Lacroix și preț unitar de achiziție de la Banca Franței – 50 Euro.

François Mitterrand, născut François Marie Adrien Maurice Mitterrand, a fost președinte al Franței între anii 1981 – 1995. El s-a născut la data de 26 octombrie 1916 și a decedat la data de 8 ianuarie 1996. După absolvirea studiilor sale, în anul 1939, a fost mobilizat în armată, iar în anul 1940 a fost în captivitate germană. În anul 1941 a evadat și apoi a devenit membru al Rezistenței franceze. Mitterrand a evoluat din punct de vedere ideologic de la poziția socialismului reformator la aceea a pragmatismului caracteristic unui reprezentant al națiunii, susținător al rolului cheie, din punct de vedere militar și cultural, pe care Franța era chemată să-l joace în arena internațională. Franța lui Mitterrand a ocupat un loc de frunte în edificarea Uniunii Europene. În anul 1988 a fost distins cu Premiul Carol cel Mare, alături de cancelarul german Helmuth Kohl. François Mitterand a inițiat sau a susținut o serie de remarcabile construcții la Paris:

La Grande Arche - un impozant arc de triumf la intrarea în cartierul „La Défense“.
Piramida din curtea Muzeului Luvru, noua intrare în muzeu.
Opéra Bastille
Bibliothèque nationale de France
Institut du monde arabe“
Monument des Droit de l’homme
Barque Solaire de la „Château de Rambouillet“ (barcagiul poartă trăsăturile lui Mitterrand).

2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 130 de ani de la nașterea lui Andre Citroen. În centrul aversului monedei se prezintă portretul stilizat, privind ușor spre stânga al lui Andre Citroen. Periferic circular, la partea superioară, este aplicată inscripția “Andre CITROEN”. În dreapta este reprezentat logo-ul fabricii de automobile Citroen și dedesubt sunt marcați anii între care a trăit personajul “1878 - 1935”. Pe revers, central este reprezentat un automobil Citroen orientat cu fața ușor spre stânga. Periferic circular, pe partea dreapta sus este aplicată inscripția “Republique Francaise” (numele statului), iar sub automobil pe două rânduri orizontale sunt aplicate inscripțiile “Liberte, Egalite, Fraternite” (deviza națională a statului francez) și “2008” (anul emiterii monedei) între două ornamente decorative abia vizibile. În partea stângă superioară este aplicată pe două rânduri orizontale inscripția “1,5 EURO” (valoarea monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2008, valoarea – 1,5 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – aliaj argint, tiraj – 500 exemplare și calitate – proof.

André-Gustave Citroën a fost un constructor francez de automobile, care s-a născut la data de 5 februarie 1878 și a decedat la data de 3 iulie 1935. Când avea șase ani, tatăl său Levie s-a sinucis. După ce a terminat școala primară cu note excelente a intrat la Ecole Polytechnique, apoi a intrat ca ofițer tehnic în armată. Vizionar în ceea ce privește metodele revoluționare, André Citroën este fără putință de tăgadă una dintre cele mai importante figuri de la începutul secolului douăzeci. Curajos, intuitiv, înaintea timpului său, dotat cu un simț surprinzător pentru comunicare, acest om ieșit din comun, cu simț de acțiune și de aventură a fost mereu la originea progreselor sociale, economice, tehnologice și culturale ale epocii sale. La sfârșitul anilor 20, marele patron a construit un remarcabil imperiu industrial și a inventat, pentru a-și vinde mașinile, comerțul modern de automobile, postvânzarea și multe alte servicii. În anul 1912 cu ocazia unei călătorii în Statele Unite, vizitează uzinele Henry Ford și observă cu atenție modul de organizare al atelierelor. La data de 27 mai 1914, se căsătorește cu Georgina Bingen, fiica unui bancher. Două luni mai târziu începe războiul. André este căpitan în regimentul 2 de artilerie grea din armata a 4-a. Se duce lipsă de obuze. André Citroën propune ministerului de război să fabrice fără întârziere pentru trei sau patru luni câte 5 000 până la 10 000 de obuze Shrapnel pe zi. Instalează o nouă uzină ultra modernă pe 15 hectare în cartierul Javel. Metodele de producție sunt cele stabilite de către Frederick Taylor. La data de 11 noiembrie 1918, uzina Citroen fabricase peste optzeci de milioane de obuze. Capacitățile sale formidabile de a conduce oamenii și de organizare îl fac să fie chemat deseori de către guvern. În anul 1917, reorganizează revitalizarea uzinelor de război organizând și serviciile poștale militare. În anul 1918 va conduce la distribuirea în douăzecișipatru de ore a tichetelor pentru rațiile de pâine în regiunea pariziană. Odată cu încheierea războiului uzina din Javel este recondiționată. Aici se va fabrica un automobil model unic și pentru prima oară în Europa, în serie mare pentru a reduce prețul și pentru a-l face accesibil unui număr mai mare de oameni. Uzina este un model de organizare. Este dotată cu echipamente sociale de avangardă. Totuși în afara uzinelor André Citroën nu deține nimic. Își închiriază apartamentul așa cum își închiria și vila de vacanță "les Abeilles" de la Deauville încă din anul 1923, nu banii îl interesează direct aceștia sunt doar modul de a-și obține scopurile. La începutul anilor 30, realizase deja majoritatea visurilor marilor cuceritori industriali. Totuși criza economică nu îl scutește de neplăceri. În anul 1934, băncile nu mai împrumută, datoriile sunt dificile, frații Michelin preiau o participație din uzinele Citroën și apoi la cererea băncilor preiau chiar conducerea și administrarea. O nouă provocare, lansarea modelului Traction avant nu-l va salva însă de faliment.Bolnav de cancer, André Citroën moare la data de 3 iulie 1935. Se odihnește în cimitirul Montparnasse.
3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 130 de ani de la inaugurarea Turnului Eiffel din Paris. În centrul aversului monedei se prezintă portretul stilizat, privind ușor spre dreapta, al lui Gustave Eiffel și silueta Turnului Eiffel peste un ornament dispus în jumătatea superioară a aversului. În dreapta siluetei turnului este inscripționat anul emiterii monedei “2009” având dedesubt două ornamente decorative greu descifrabile. La partea de jos, pe două rânduri orizontale, sunt aplicate inscripțiile “GUSTAVE EIFFEL” (numele personajului) și “1832 - 1923” (anii de viață ai personajului). Pe revers, central este reprezentată stilizat o îmbinare de grinzi metalice din structura turnului și o siluetă a turnului. Periferic circular, pe partea stângă, superioară și dreapta este aplicată inscripția “LIBERTE, EGALITE, FRATERNITE”, (deviza națională a statului francez) iar dedesubt pe două rânduri orizontale sunt aplicate inscripțiile “10 EURO” (valoarea monedei) și “RF” (inițialele denumirii statului francez)

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2009, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – aliaj argint, tiraj – 10000 exemplare și calitate – proof.

Turnul Eiffel este o construcţie faimoasă pe schelet de oţel din Paris ce măsoară 324 m înălţime. Turnul a devenit simbolul Franţei cel mai răspândit la nivel mondial. A fost conceput de către Emile Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen Sauvestre, la compania Eiffel & Co. Gustave Eiffel iniţial reticent cu privire la proiect, a devenit ulterior un mare susţinător al său şi a cumpărat brevetul. Turnul, care poartă numele său, este una dintre principalele destinaţii turistice ale Parisului şi lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Structura a fost construită între anii 1887-1889. Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziţia Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluției franceze. Turnul a fost inaugurat la 31 martie 1889 şi deschis pentru public la 6 mai. 300 de muncitori au unit 18038 de piese de oțel, folosind două milioane şi jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranţă din acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit la construcţia turnului, şi anume în timpul instalării lifturilor. Lifturile originale funcţionau cu ajutorul unui sistem hidraulic, pe când lifturile actuale sunt electrice. Întreţinerea turnului include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel îşi schimbă înălţimea cu câţiva centimetri datorită contracţiei şi dilatării aliajului de metale. Cel puţin la începuturile sale, publicul a întâmpinat cu multă reticenţă această construcţie, considerând-o inestetică. Astăzi însă este considerat drept simbolul oraşului şi una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din lume. La început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul în viaţă timp de 20 de ani, dar ţinând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicaţiilor, s-a renunţat la demontarea sa. Turnul are 3 niveluri: accesul publicului la primul şi al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât şi cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul. Clădirea, unde lucrează 500 de persoane (250 de salariaţi direcţi ai SETE şi 250 ai diferiţilor concesionari ai monumentului), este deschisă publicului pe tot parcursul anului. Turnul Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie 1964 şi face parte din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1991. Furnizorul materialului de construcţie pentru Turnul Eiffel a fost compania Forges et Usines Fould-Dupont. Minereul de fier utilizat a fost extras în Algeria, la Zaccar şi Rouina.

Alexandre Gustave Eiffel a fost un inginer francez, cunoscut în special pentru realizarea Turnulu Eiffel, care s-a născut la data de 15 decembrie 1832 și a decedat la data de 27 decembrie 1923. Deși în școală nu a fost prea studios a terminat liceul cu două diplome: istorie și literatură. Ulterior a intrat la Ecole Centrale des Arts et Manufactures din Paris, universitate particulară cunoscută drept una din universitățile de frunte în inginerie din Europa, pe care a absolvit-o în anul 1855, în același an când Parisul a fost gazda primei expoziții internaționale. După absolvire, i s-a oferit o slujbă în Dijon și până la urmă a acceptat alt post într-o companie din Bordeaux, care proiecta poduri pentru calea ferată. Gustave Eiffel a călătorit și prin România lăsând importante urme:

Podul Eiffel de la Ungheni
Hotelul Traian din municipiul Iași
Hala Mare din municipiul Iași, demolată în anii ‘60

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE, O PLACHETĂ ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Industria de petrol din România 18737 - 1981

După mai bine de un secol și jumătate de producție petrolieră[, majoritatea zăcămintelor au devenit mature iar producția tării este de sub 10% din cea a marilor producători ai Europei. Totuși, descoperirile recente de gaze naturale din apele de mare adâncime ale Mării Negre indică un potențial semnificativ. OMV Petrom este urmașul acestei istorii bogate.

Consumul României în anul 2007 a fost de circa 3 milioane tone de benzină pe an și circa 4 milioane tone de motorină dar se preconizează o creștere puternică al consumului în următorii ani datorită dezvoltării parcului auto. Conform estimărilor din anul 2007, rezervele României sunt de 74 milioane tone țiței, care se vor epuiza în circa 13 ani. România are o istorie de peste 160 de ani în producția și rafinarea țițeiului. A fost printre primele țări producătoare din lume și unul dintre cei mai mari producători la începutul secolului al XX-lea. În secolul al XV-lea (1440–1442) sunt menționate gropile de păcură de la Lucăcești (cartier al Moineștiului, jud. Bacău), iar în secolul al XVIII-lea cele din sudul Depresiunii Dărmănești și în jurul localității Moinești. Extracția petrolului este cunoscută în această regiune de peste cinci secole. Inițial reprezentată prin exploatări primitive, apoi începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin sonde mecanice și în zilele noastre prin foraje de mare adâncime, de la 150 m până la 1000 m, extracția a fost o prezență permanentă în peisajul industrial al zonei. Începuturile industriei petroliere în România au loc în bazinul râului Trotuș, respectiv pe Valea Tazlăului și în Depresiunea Dărmănești. Mai târziu, perimetrele petrolifere se lărgesc mult, cuprinzând spații tot mai mari în zona paleogenului carpatic. Prima sondă cu foraj mecanic din România a fost folosită la Poieni (Târgu Ocna – Bacău), în anul 1861 și consta în sapă percutantă cu prăjini de lemn. Prima sondă comercială din lume a apărut în satul Lucăcești (Moinești) în jurul secolului al XIX-lea. La Lucăcești apăruseră deja primele distilerii de petrol cu caracter industrial încă din 1837–1840, urmate fiind de cea de la Moinești (1844). La începutul lui 1857, la Ploiești, se dădea în funcțiune „Fabrica de gaz” a lui Marin Mehedințeanu, care era și prima de acest fel din România și din lume. Era o rafinărie, cu o dotare primitivă, dar care a însemnat un mare pas către civilizație. În anul 1857, România a fost prima țară care a raportat producția de țiței și care are prima rafinărie din Europa (Mehedințeanu) construită lângă Ploiești. Este anul în care debutează fascinanta călătorie a industriei de țiței și gaze în România. Până la începutul Primului Război Mondial, industria a cunoscut o dezvoltare fulminantă, în special datorită investițiilor străine. Înainte de Primul Război Mondial, aproximativ 75% din capitalul investit in industria petrolieră din România era german, britanic și olandez, în timp ce capitalul românesc avea o pondere de doar 8%. Jucătorii internaționali care au fost atrași de zăcămintele petroliere din România includeau Standard Oil (sucursala Româno-Americană, înființată în 1904) și Shell (sucursala Astra Română, înființată în 1910). Perioada 1947-1989 este cunoscută drept Epoca Comunistă în istoria României. Toate companiile petroliere au fost naționalizate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial iar activele acestora au fost exploatate de Sovrom Petrol, o companie deținută de statul român și Uniunea Sovietică. În 1976, a fost atins un vârf istoric al producției de țiței, de 15 milioane de tone, după care producția a început să scadă. După revoluția din 1989, toate activitățile de explorare și producție din România au fost preluate de Compania Română de Petrol, o companie de stat. Compania s-a confruntat în continuare cu provocări legate de lipsa investițiilor și interferențe politice. În 1997, a devenit SN Petrom, care includea și două rafinării - Arpechim și Petrobrazi, confruntate, de asemenea, cu lipsa investițiilor și marje de rafinare negative. În anul 1996 a fost înființată Compania Română de Petrol, ca societate comercială pe acțiuni, constituită prin reorganizarea RAFIROM, PECO și PETROTRANS, care au fost comasate și și-au încetat activitatea. Compania Română de Petrol deținea toate cele zece rafinării din România, alături de câmpurile de extracție, de depozite și de stațiile de benzină. În anul 1997 Compania Română de Petrol a fost împărțită, 8 dintre rafinării funționând pe cont propriu, restul activelor intrând în proprietatea Societății Naționale a Petrolului (SNP) Petrom. Astfel SNP Petrom a moștenit două rafinării (Arpechim Pitești și Petrobrazi Ploiești), toată fosta rețea de distribuție PECO, sistemul de conducte al PETROTRANS și dreptul exclusiv de a extrage țiței din câmpurile petrolifere din România. În anul 2000 omul de afaceri Ovidiu Tender a cumpărat de la Statul Român societatea Prospecțiuni S.A, singura societate din țară care asigura prospecțiuni geologice pentru foraj. În anul 2002 a luat naștere compania Petromservice prin desprinderea din Petrom a sucursalei Petroserv. În anul 2004, OMV, grupul lider de petrol și gaze din Europa Centrală și de Est, a achiziționat 51% din acțiunile Petrom de la statul român pentru suma totală de 1,53 miliarde Euro. La sfârșitul lui 2004, OMV Petrom a fost privatizat, iar compania austriacă OMV AG devine noul acționar majoritar. Compania a trecut printr-un amplu proces de reorganizare și restructurare și a beneficiat de investiții majore pentru modernizare (13,5 mld euro între 2005 și 2017). În România există în momentul de față 10 rafinării, care pot fi încadrate în două mari grupe: rafinăriile mari, care concentrează circa 85% din capacitatea de prelucrare și rafinăriile mici. Rafinăriile mari sunt: Petrobrazi Ploiești, Petromidia, RAFO Onești, Arpechim Pitești și Petrotel Ploiești, iar rafinăriile mici sunt: Astra Ploiești, Vega Ploiești, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmănești și Petrolsub Suplacu de Barcău. Toate aceste rafinării au o capacitate totală de 34 milioane tone pe an, cu mult peste consumul intern al României. Pe marginea contractului semnat cu Iranul, în timpul regimului comunist, România primea mari cantități de țiței din această țară și îl prelucra în rafinăriile românești, pentru că după aceea mare parte din produsele finite să fie vândute, la preț de dumping către țările occidentale. În schimbul țițeiului iranian, România livra acestei țări tractoare, ciment și alte produse ale industriei prelucrătoare. Prima platformă maritimă românească, numită Gloria, a fost lansată în anul 1975.

Ulterior au fost construite încă șase platforme: Orizont, Prometeu, Fortuna, Atlas, Jupiter și Saturn. Aflate în posesia companiei Petrom, șase dintre cele șapte platforme au fost vândute companiei Grup Servicii Petroliere, la sfârșitul anului 2005. Petrom mai operează doar platforma numită „Gloria” La data de 3 februarie 2009, Curtea Internațională de Justiție de la Haga a decis că că României îi revin în plus 9700 kilometri pătrați din teritoriul Mării Negre, din care vreo 6000 d ekm pătrați nu sunt concesionați. Zona cuprinde zăcăminte estimate la 70 miliarde metri cubi de gaze, respectiv 12 milioane tone de țiței, care necesită investiții de ordinul zecilor de miliarde de euro în explorare, dezvoltare de zăcăminte, construcție de gazoducte, servicii și echipamente de profil, respectiv construcția de terminale pe malul Mării Negre. Această zonă s-a aflat în litigiu cu țara vecină, Ucraina pentru 42 de ani. După 1990 încercările companiilor românești sau străine de a găsi noi rezerve de petrol și gaze pe teritoriul României au costat până în anul 2007 aproximativ un miliard de euro. Câteva dintre cele mai importante descoperiri sunt: Sighișoara, Torcești (lângă Tecuci) și Padina (Buzău). Cele mai mari companii de explorare, prezente în România sunt: Sterling Resources (Marea Britanie – în Marea Neagră), Pannonian Energy și Falcon Oil (SUA – în zona Petroșani) și Regal – în Moldova.

Fruntaș în muncă - Direcția comercială

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Fruntaș în muncă – Direcția comercială. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort și fiind strident colorate.

Placheta - Federația română de națație

Cupa Speranțelor - 1968 - Eugenia Cristescu 21.XII.1968

Federaţia română de nataţie şi pentatlon modern, denumire iniţială - Federaţia română de nataţie, a fost fondată în anul 1930. Este o organizaţie nonguvernamentală care se ocupă cu organizarea competiilor din aceste discipline sportive în România. Prima incercare de introducerea pentatlonului modern in Romania a avut loc in toamna anului 1938, din initiativa forului sportiv UFSR. Actiunea a ramas numai in stadiul de intentie din cauza izbucnirii celui de-al II-lea razboi mondial. O a doua incercare, neizbutita si ea, s-a petrecut in anul 1947, cind pe baza unei decizii a Comitetului Executiv al O.S.P. (forul sportiv din 1947), s-a incercat infiintarea unei Comisii de Pentatlon Modern pe linga Federatia Equestra Romana. In final, eforturile de constituire se vor concretiza in anul 1953. Comitetul de Cultura Fizica si Sport de pe linga Consiliul de Ministri (C.C.F.S./C.M.), pe baza prevederilor art. 4 din Decretul 329/9 august 1949 a dispus prin decizia nr.1312/11 noiembrie 1953 instituirea Pentatlonului Modern in Romania. In 1958 ia fiinta "Federatia Romana de Calarie si Pentatlon Modern (F.R.C.P.M.) prin desprinderea federatiei de scrimă. Asocierea "calarie-pentatlon modern" a durat pina in anul 1990 cind a fost constituita Federatia Romana de Pentatlon Modern (F.R.P.M.), organ de specialitate, autonom, cu personalitate juridica si statut propriu. La data de 1 ianuarie 1998 prin fuziune cu F.R.Natatie se formeaza Federatia Romana de Natatie si Pentatlon Modern (F.R.N.P.M.). Este de retinut ca in Romania, Campionatele nationale de pentatlon modern au debutat la data de 24 - 28 aug.1955 la Sibiu. Sus am postat logo-ul Federației române natație și pentatlon modern.

Federația română de atletism

România - Canda - R.D.Germană - fete 1971

Federatia Romana de Atletism (FRA) patroneaza toate sectiile de atletism ale cluburilor si asociatiilor sportive din Romania, desfasurandu-si activitatea in conformitate cu Statutul si Regulamentele proprii. FRA are la baza principiile fundamentale ale atletismului si ale sportului in general, considerand ca sunt esentiale fair-play-ul si respectarea regulilor competitionale de catre toti cei implicati in activitatile atletice. Printre valorile promovate de Federatia Romana de Atletism se numara respectul fata de ceilalti competitori, onestitatea, spiritul de echipa. Astfel, sunt incurajate: cooperarea, responsabilitatea, sportivitatea, increderea, implicarea etc. Mai mult, FRA considera ca atletii si antrenorii trebuie sa integreze valorile etice ale sportului atat in competii, cat si in antrenamentele zilnice. Sus am postat logo-ul FRA şi o aripă a clădirii FRA din Bucureşti.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Coloana Infinită, cunoscută în mod greșit și sub denumirea "Coloana infinitului" este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească". Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan, proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei. Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:

Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m; Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos;
"Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17:
Un semielement de bază, cu înălţimea de 136 cm; 15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare;
Un semielement la vârf cu înălţimea de 90 cm.

Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg. Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Nașională Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

Insigna - Campionatele universitare - locul III (baschet)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată cu ocazia unor Campionate universitare de baschet. Insigna nu oferă indicii din ce an este. Campionatul universitar este o competiție sportivă ce are loc periodic în diverse discipline sportive și la care participă doar sportivi studenți. Există astfel de insigne realizate și în alte culori.

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă. Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii (ochire) prin coș de sus; echipa care acumulează mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri. Actele fizice nesportive sunt penalizate și există restricții asupra modului în care este folosită mingea. De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obișnuite de ochire, pasare și driblare, dar și de poziționare a jucătorilor, precum și structurile ofensive și defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalți vor ocupa centrul sau una dintre cele două poziții de înaintare, iar jucătorii mai mici de statură sau cei care au viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii, vor ocupa poziția de pază. În timp ce baschetul competițional are niște reguli bine stabilite, numeroase variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile ocazionale. În anumite țări, baschetul este un sport popular, cu mulți spectatori.

Insigna - Instructor sportiv

Produsul medalistic de mai sus este o insignă ce se conferea instructorilor sportivi, indiferent de disciplina sportivă în care activau. Piesa este confecționată din metal brut, este colorată în mod strident și încărcată cu diverse simboluri comuniste. Laurii simbolizau încrederea în victoria finală a socialismului, razele soarelui – viitorul luminos al omenirii iar steaua roșie, în cinci colțuri, de proveniență sovietică – superioritatea societății socialiste față de orice altă societate.

De-a lungul secolelor, marii artiști ai lumii au lăsat omenirii moșteniri culturale neprețuite. Arta sculpturii a dat naștere unor capodopere care, prin măreția, valoarea și spectaculozitatea lor, au devenit faimoase.

Discobolul lui Miron este o capodoperă a Antichității grecești, ce datează din perioada 460 - 450 Î.Hr. Din păcate, originalul grecesc din bronz nu mai există, însă a devenit celebru prin numeroasele copii realizate în marmură de către artiști din Imperiului roman, atât la scară reală, cât și redimensionate. Celebra sculptură exprimă forța și energia atletică în cel mai armonios și echilibrat mod. Deși, în prezent, se consideră că poziția aruncătorului este nefirească și reprezintă o manieră ineficientă de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate în redarea fiecărui mușchi încordat de pe corpul atletului.

________ooOoo________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII