1. Moneda euro
franceză de colecție de mai jos celebrează personalitatea lui Francois Mitterand. În centrul aversului monedei se prezintă portretul stilizat,
privind spre stânga al lui Francois Mitterand. În jurul portretului, pe
părțile laterale și superioară, este aplicată inscripția: “Francois MITTERAND”
iar sub gâtul personajului este gravat anul emiterii monedei: ”2015”, încadrat
de două ornamente decorative abia vizibile. Pe revers, central este reprezentat
simbolul monedei euro întrepătruns cu un fir de trandafir și dedesubt anii
între care Francois Mitterand a condus statul francez “1981 - 1995”. În dreapta reversului pe trei rânduri orizontale sunt aplicate inscripțiile “10 / EURO / RF”
reprezentând valoarea monedei și inițialele numelui statului
francez – Republica Franceză.
Moneda are următoarele
caracteristici tehnice: anul emiterii – 2015, valoarea – 10 euro, forma –
aproximativ rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material
compoziție – argint, puritatea – 90%, tiraj – 500 exemplare, calitatea – proof,
gravor – Christian Lacroix și preț unitar de achiziție de la
Banca Franței – 50 Euro.
François
Mitterrand, născut François
Marie Adrien Maurice Mitterrand, a fost președinte al Franței între
anii 1981 – 1995. El s-a născut la data de 26 octombrie 1916 și a decedat
la data de 8 ianuarie 1996. După absolvirea studiilor sale, în anul 1939,
a fost mobilizat în armată, iar în anul 1940 a fost în captivitate germană.
În anul 1941 a evadat și apoi a devenit membru al Rezistenței
franceze. Mitterrand a evoluat din punct de vedere ideologic de la poziția
socialismului reformator la aceea a pragmatismului caracteristic unui
reprezentant al națiunii, susținător al rolului cheie, din punct de vedere
militar și cultural, pe care Franța era chemată să-l joace în arena
internațională. Franța lui Mitterrand a ocupat un loc de frunte în
edificarea Uniunii Europene. În anul 1988 a fost distins
cu Premiul Carol cel Mare, alături de cancelarul german Helmuth Kohl.
François Mitterand a inițiat sau a susținut o serie de remarcabile construcții
la Paris:
- La Grande Arche
- un impozant arc de triumf la intrarea în cartierul „La Défense“.
- Piramida din
curtea Muzeului Luvru, noua intrare în muzeu.
- Opéra Bastille
- Bibliothèque nationale
de France
- Institut du
monde arabe“
- Monument des
Droit de l’homme
- Barque Solaire
de la „Château de Rambouillet“ (barcagiul poartă trăsăturile lui Mitterrand).
2. Moneda euro
franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 130 de ani de la nașterea lui Andre Citroen. În centrul aversului monedei se prezintă portretul stilizat,
privind ușor spre stânga al lui Andre Citroen. Periferic circular, la
partea superioară, este aplicată inscripția “Andre CITROEN”. În dreapta este reprezentat logo-ul fabricii de automobile
Citroen și dedesubt sunt marcați anii între care a trăit personajul
“1878 - 1935”. Pe revers, central este
reprezentat un automobil Citroen orientat cu fața ușor spre stânga. Periferic
circular, pe partea dreapta sus este aplicată inscripția “Republique Francaise”
(numele statului), iar sub automobil pe două rânduri
orizontale sunt aplicate inscripțiile “Liberte, Egalite, Fraternite” (deviza națională a statului francez) și “2008” (anul emiterii monedei)
între două ornamente decorative abia vizibile. În partea
stângă superioară este aplicată pe două rânduri orizontale inscripția
“1,5 EURO” (valoarea monedei).Moneda are următoarele
caracteristici tehnice: anul emiterii – 2008, valoarea – 1,5 euro, forma –
rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție
– aliaj argint, tiraj – 500 exemplare și calitate – proof.
André-Gustave
Citroën a
fost un constructor francez de automobile, care s-a născut la data de 5
februarie 1878 și a decedat la data de 3 iulie 1935. Când avea șase ani, tatăl
său Levie s-a sinucis. După ce a terminat școala primară cu note excelente a
intrat la Ecole Polytechnique, apoi a intrat ca ofițer tehnic în armată. Vizionar
în ceea ce privește metodele revoluționare, André Citroën este fără putință de
tăgadă una dintre cele mai importante figuri de la începutul secolului
douăzeci. Curajos, intuitiv, înaintea timpului său, dotat cu un simț
surprinzător pentru comunicare, acest om ieșit din comun, cu simț de acțiune și
de aventură a fost mereu la originea progreselor sociale, economice,
tehnologice și culturale ale epocii sale. La sfârșitul anilor 20, marele patron
a construit un remarcabil imperiu industrial și a inventat, pentru a-și vinde
mașinile, comerțul modern de automobile, postvânzarea și multe alte servicii. În
anul 1912 cu ocazia unei călătorii în Statele Unite, vizitează uzinele Henry
Ford și observă cu atenție modul de organizare al atelierelor. La data de
27 mai 1914, se căsătorește cu Georgina Bingen, fiica unui bancher. Două luni
mai târziu începe războiul. André este căpitan în regimentul 2 de
artilerie grea din armata a 4-a. Se duce lipsă de obuze. André Citroën propune
ministerului de război să fabrice fără întârziere pentru trei sau patru luni
câte 5 000 până la 10 000 de obuze Shrapnel pe zi. Instalează o nouă uzină
ultra modernă pe 15 hectare în cartierul Javel. Metodele de producție sunt
cele stabilite de către Frederick Taylor. La data de 11 noiembrie 1918,
uzina Citroen fabricase peste optzeci de milioane de obuze. Capacitățile
sale formidabile de a conduce oamenii și de organizare îl fac să fie chemat
deseori de către guvern. În anul 1917, reorganizează revitalizarea uzinelor de
război organizând și serviciile poștale militare. În anul 1918 va conduce la
distribuirea în douăzecișipatru de ore a tichetelor pentru rațiile de pâine în
regiunea pariziană. Odată cu încheierea războiului uzina din Javel este
recondiționată. Aici se va fabrica un automobil model unic și pentru prima oară
în Europa, în serie mare pentru a reduce prețul și pentru a-l face accesibil
unui număr mai mare de oameni. Uzina este un model de organizare. Este dotată
cu echipamente sociale de avangardă. Totuși în afara uzinelor André Citroën nu
deține nimic. Își închiriază apartamentul așa cum își închiria și vila de
vacanță "les Abeilles" de la Deauville încă din anul 1923, nu banii
îl interesează direct aceștia sunt doar modul de a-și obține scopurile. La
începutul anilor 30, realizase deja majoritatea visurilor marilor cuceritori
industriali. Totuși criza economică nu îl scutește de neplăceri. În anul 1934,
băncile nu mai împrumută, datoriile sunt dificile, frații Michelin preiau o
participație din uzinele Citroën și apoi la cererea băncilor preiau chiar
conducerea și administrarea. O nouă provocare, lansarea modelului Traction
avant nu-l va salva însă de faliment.Bolnav de cancer, André Citroën moare la
data de 3 iulie 1935. Se odihnește în cimitirul Montparnasse.
3. Moneda euro
franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 130 de ani de la
inaugurarea Turnului Eiffel din Paris. În
centrul aversului monedei se prezintă
portretul stilizat, privind ușor spre dreapta, al lui Gustave Eiffel și
silueta Turnului Eiffel peste un ornament dispus în jumătatea superioară a
aversului. În dreapta siluetei turnului este inscripționat anul emiterii
monedei “2009” având dedesubt două ornamente decorative greu descifrabile. La
partea de jos, pe două rânduri orizontale, sunt aplicate inscripțiile “GUSTAVE
EIFFEL” (numele personajului) și “1832 - 1923” (anii de viață ai personajului). Pe revers, central este reprezentată
stilizat o îmbinare de grinzi metalice din structura turnului și o siluetă a
turnului. Periferic circular, pe partea stângă,
superioară și dreapta este aplicată inscripția “LIBERTE, EGALITE, FRATERNITE”,
(deviza națională a statului francez) iar dedesubt pe două
rânduri orizontale sunt aplicate inscripțiile “10 EURO” (valoarea monedei) și “RF” (inițialele denumirii statului francez)
Moneda are următoarele
caracteristici tehnice: anul emiterii – 2009, valoarea – 10 euro, forma –
rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție
– aliaj argint, tiraj – 10000 exemplare și calitate – proof. Turnul Eiffel este o construcţie
faimoasă pe schelet de oţel din Paris ce măsoară 324 m înălţime. Turnul
a devenit simbolul Franţei cel mai răspândit la nivel mondial. A fost conceput
de către Emile Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen Sauvestre, la
compania Eiffel & Co. Gustave Eiffel iniţial reticent cu privire la
proiect, a devenit ulterior un mare susţinător al său şi a cumpărat brevetul.
Turnul, care poartă numele său, este una dintre principalele destinaţii
turistice ale Parisului şi lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori
anual. Structura a fost construită între anii 1887-1889. Aceasta urma să
servească drept arc de intrare la Expoziţia Universală (1889), un târg mondial
ce sărbătorea centenarul Revoluției franceze. Turnul a fost inaugurat
la 31 martie 1889 şi deschis pentru public la 6 mai. 300 de
muncitori au unit 18038 de piese de oțel, folosind două milioane şi
jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranţă din acel
moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit la construcţia
turnului, şi anume în timpul instalării lifturilor. Lifturile originale funcţionau
cu ajutorul unui sistem hidraulic, pe când lifturile actuale sunt electrice. Întreţinerea
turnului include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7
ani. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel îşi schimbă înălţimea cu
câţiva centimetri datorită contracţiei şi dilatării aliajului de metale. Cel
puţin la începuturile sale, publicul a întâmpinat cu multă reticenţă această
construcţie, considerând-o inestetică. Astăzi însă este considerat drept
simbolul oraşului şi una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din
lume. La început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul în viaţă
timp de 20 de ani, dar ţinând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul
comunicaţiilor, s-a renunţat la demontarea sa. Turnul are 3 niveluri: accesul
publicului la primul şi al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât şi cu
liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul. Clădirea,
unde lucrează 500 de persoane (250 de salariaţi direcţi ai SETE şi 250 ai
diferiţilor concesionari ai monumentului), este deschisă publicului pe tot
parcursul anului. Turnul Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie
1964 şi face parte din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1991.
Furnizorul materialului de construcţie pentru Turnul Eiffel a fost
compania Forges et Usines Fould-Dupont. Minereul de fier
utilizat a fost extras în Algeria, la Zaccar şi Rouina.
Alexandre
Gustave Eiffel a
fost un inginer francez, cunoscut în special pentru realizarea Turnulu
Eiffel, care s-a născut la data de 15 decembrie 1832 și a decedat la data de 27
decembrie 1923. Deși în școală nu a fost prea studios a terminat liceul cu două
diplome: istorie și
literatură. Ulterior a intrat la Ecole Centrale des Arts et Manufactures din
Paris, universitate
particulară cunoscută drept una din universitățile de frunte în inginerie
din Europa, pe care a absolvit-o în anul 1855, în același an când Parisul
a fost gazda primei expoziții internaționale. După absolvire, i s-a oferit o
slujbă în Dijon și până la urmă a acceptat alt post într-o companie din Bordeaux,
care proiecta poduri pentru calea ferată. Gustave Eiffel a călătorit și prin
România lăsând importante urme:
- Podul Eiffel de
la Ungheni
- Hotelul Traian
din municipiul Iași
- Hala Mare din
municipiul Iași, demolată în anii ‘60
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
_________xxx_________
O MEDALIE, O PLACHETĂ ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi
subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în
articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei
persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani
și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare
societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică,
religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de
participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură,
etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi
(medaille) şi spanioli (edala).
Insigna - Industria de petrol din România 18737 - 1981
După mai bine de un secol și jumătate de producție
petrolieră[, majoritatea zăcămintelor au devenit mature iar producția tării
este de sub 10% din cea a marilor producători ai Europei. Totuși, descoperirile
recente de gaze naturale din apele de mare adâncime ale Mării Negre indică un
potențial semnificativ. OMV Petrom este urmașul acestei istorii bogate. Consumul României în anul 2007 a fost de circa 3 milioane tone de benzină pe an
și circa 4 milioane tone de motorină dar se preconizează o creștere puternică
al consumului în următorii ani datorită dezvoltării parcului auto. Conform
estimărilor din anul 2007, rezervele României sunt de 74 milioane tone
țiței, care se vor epuiza în circa 13 ani. România are o istorie de peste 160
de ani în producția și rafinarea țițeiului. A fost printre primele țări
producătoare din lume și unul dintre cei mai mari producători la începutul
secolului al XX-lea. În secolul al XV-lea (1440–1442) sunt menționate gropile
de păcură de la Lucăcești (cartier al Moineștiului, jud. Bacău), iar în
secolul al XVIII-lea cele din sudul Depresiunii Dărmănești și în jurul
localității Moinești. Extracția petrolului este cunoscută în această
regiune de peste cinci secole. Inițial reprezentată prin exploatări primitive,
apoi începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin sonde mecanice și
în zilele noastre prin foraje de mare adâncime, de la 150 m până la 1000 m,
extracția a fost o prezență permanentă în peisajul industrial al zonei.
Începuturile industriei petroliere în România au loc în
bazinul râului Trotuș, respectiv pe Valea Tazlăului și în
Depresiunea Dărmănești. Mai târziu, perimetrele petrolifere se lărgesc
mult, cuprinzând spații tot mai mari în zona paleogenului carpatic. Prima sondă
cu foraj mecanic din România a fost folosită la Poieni (Târgu Ocna –
Bacău), în anul 1861 și consta în sapă percutantă cu prăjini de lemn. Prima
sondă comercială din lume a apărut în satul Lucăcești (Moinești) în jurul
secolului al XIX-lea. La Lucăcești apăruseră deja primele distilerii de
petrol cu caracter industrial încă din 1837–1840, urmate fiind de cea de la
Moinești (1844). La începutul lui 1857, la Ploiești, se dădea în funcțiune
„Fabrica de gaz” a lui Marin Mehedințeanu, care era și prima de acest fel din
România și din lume. Era o rafinărie, cu o dotare primitivă, dar care a
însemnat un mare pas către civilizație. În anul 1857, România a fost prima țară
care a raportat producția de țiței și care are prima rafinărie din Europa
(Mehedințeanu) construită lângă Ploiești. Este anul în care debutează
fascinanta călătorie a industriei de țiței și gaze în România. Până la
începutul Primului Război Mondial, industria a cunoscut o dezvoltare
fulminantă, în special datorită investițiilor străine. Înainte de Primul Război
Mondial, aproximativ 75% din capitalul investit in industria petrolieră din
România era german, britanic și olandez, în timp ce capitalul românesc avea o
pondere de doar 8%. Jucătorii internaționali care au fost atrași de zăcămintele
petroliere din România includeau Standard Oil (sucursala Româno-Americană,
înființată în 1904) și Shell (sucursala Astra Română, înființată în 1910).
Perioada 1947-1989 este cunoscută drept Epoca Comunistă în istoria României.
Toate companiile petroliere au fost naționalizate la sfârșitul celui de-al Doilea
Război Mondial iar activele acestora au fost exploatate de Sovrom Petrol, o
companie deținută de statul român și Uniunea Sovietică. În 1976, a fost atins
un vârf istoric al producției de țiței, de 15 milioane de tone, după care
producția a început să scadă. După
revoluția din 1989, toate activitățile de explorare și producție din România au
fost preluate de Compania Română de Petrol, o companie de stat. Compania s-a
confruntat în continuare cu provocări legate de lipsa investițiilor și
interferențe politice. În 1997, a devenit SN Petrom, care includea și două
rafinării - Arpechim și Petrobrazi, confruntate, de asemenea, cu lipsa
investițiilor și marje de rafinare negative. În anul 1996 a fost
înființată Compania Română de
Petrol, ca societate comercială pe acțiuni, constituită prin
reorganizarea RAFIROM, PECO și PETROTRANS, care au fost comasate și și-au
încetat activitatea. Compania Română de Petrol deținea toate cele zece
rafinării din România, alături de câmpurile de extracție, de depozite și de
stațiile de benzină. În anul 1997 Compania Română de Petrol a fost împărțită, 8
dintre rafinării funționând pe cont propriu, restul activelor intrând în
proprietatea Societății Naționale a Petrolului (SNP) Petrom. Astfel SNP Petrom
a moștenit două rafinării (Arpechim Pitești și Petrobrazi Ploiești), toată
fosta rețea de distribuție PECO, sistemul de conducte al PETROTRANS și dreptul
exclusiv de a extrage țiței din câmpurile petrolifere din România. În anul
2000 omul de afaceri Ovidiu Tender a cumpărat de la Statul Român
societatea Prospecțiuni S.A, singura societate din țară care asigura
prospecțiuni geologice pentru foraj. În anul 2002 a luat naștere
compania Petromservice prin desprinderea din Petrom a
sucursalei Petroserv. În anul 2004, OMV, grupul lider de petrol și gaze
din Europa Centrală și de Est, a achiziționat 51% din
acțiunile Petrom de la statul român pentru suma totală de 1,53
miliarde Euro. La sfârșitul lui 2004, OMV Petrom a fost privatizat, iar
compania austriacă OMV AG devine noul acționar majoritar. Compania a trecut
printr-un amplu proces de reorganizare și restructurare și a beneficiat de
investiții majore pentru modernizare (13,5 mld euro între 2005 și 2017). În
România există în momentul de față 10 rafinării, care pot fi încadrate în două
mari grupe: rafinăriile mari, care concentrează circa 85% din capacitatea de
prelucrare și rafinăriile mici. Rafinăriile mari sunt: Petrobrazi
Ploiești,
Petromidia, RAFO Onești, Arpechim Pitești și Petrotel Ploiești, iar rafinăriile
mici sunt: Astra Ploiești, Vega Ploiești, Steaua Română
Câmpina, Rafinăria Dărmănești și Petrolsub Suplacu de Barcău. Toate aceste rafinării au o capacitate totală de 34
milioane tone pe an, cu mult peste consumul intern al României. Pe marginea
contractului semnat cu Iranul, în timpul regimului comunist, România
primea mari cantități de țiței din această țară și îl prelucra în rafinăriile
românești, pentru că după aceea mare parte din produsele finite să fie vândute,
la preț de dumping către țările occidentale. În schimbul țițeiului iranian,
România livra acestei țări tractoare, ciment și alte produse ale industriei
prelucrătoare. Prima platformă maritimă românească, numită Gloria, a fost
lansată în anul 1975.
Ulterior au fost construite încă șase platforme:
Orizont, Prometeu, Fortuna, Atlas, Jupiter și Saturn. Aflate în posesia
companiei Petrom, șase dintre cele șapte platforme au fost vândute
companiei Grup Servicii Petroliere, la sfârșitul anului 2005. Petrom mai
operează doar platforma numită „Gloria” La data de 3 februarie
2009, Curtea Internațională de Justiție de la Haga a decis că că României îi
revin în plus 9700 kilometri pătrați din teritoriul Mării Negre, din care
vreo 6000 d ekm pătrați nu sunt concesionați. Zona cuprinde zăcăminte estimate
la 70 miliarde metri cubi de gaze, respectiv 12 milioane tone de țiței, care
necesită investiții de ordinul zecilor de miliarde de euro în
explorare, dezvoltare de zăcăminte, construcție de gazoducte, servicii și
echipamente de profil, respectiv construcția de terminale pe malul Mării Negre.
Această zonă s-a aflat în litigiu cu țara vecină, Ucraina pentru 42 de
ani. După 1990 încercările companiilor românești sau străine de a găsi noi
rezerve de petrol și gaze pe teritoriul României au costat până
în anul 2007 aproximativ un miliard de euro. Câteva dintre cele mai
importante descoperiri sunt: Sighișoara, Torcești
(lângă Tecuci) și Padina (Buzău). Cele mai mari companii de explorare, prezente în România
sunt:
Sterling Resources (Marea Britanie – în Marea Neagră), Pannonian Energy și
Falcon Oil (SUA – în zona Petroșani) și Regal – în Moldova.
Fruntaș în muncă - Direcția comercială
În
timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și
medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai
muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia.
Aici se încadrează
și insigna Fruntaș în muncă –
Direcția comercială. Baterea
și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână
pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre
“formarea omului nou, constructor și
apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o
eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice
fel, la sânge”. Aceste
distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din
metal mort și fiind strident colorate.
Placheta - Federația română de națație
Cupa Speranțelor - 1968 - Eugenia Cristescu 21.XII.1968
Federaţia română de nataţie şi pentatlon
modern, denumire iniţială - Federaţia română de nataţie, a fost
fondată în anul 1930. Este o organizaţie nonguvernamentală care se ocupă cu
organizarea competiilor din aceste discipline sportive în România. Prima
incercare de introducerea pentatlonului modern in Romania a avut loc in toamna
anului 1938, din initiativa forului sportiv UFSR. Actiunea a ramas numai in
stadiul de intentie din cauza izbucnirii celui de-al II-lea razboi mondial. O a
doua incercare, neizbutita si ea, s-a petrecut in anul 1947, cind pe baza unei
decizii a Comitetului Executiv al O.S.P. (forul sportiv din 1947), s-a incercat
infiintarea unei Comisii de Pentatlon Modern pe linga Federatia Equestra
Romana. In final, eforturile de constituire se vor concretiza in anul 1953.
Comitetul de Cultura Fizica si Sport de pe linga Consiliul de Ministri
(C.C.F.S./C.M.), pe baza prevederilor art. 4 din Decretul 329/9 august 1949 a
dispus prin decizia nr.1312/11 noiembrie 1953 instituirea Pentatlonului
Modern in Romania. In 1958 ia fiinta "Federatia Romana de Calarie
si Pentatlon Modern (F.R.C.P.M.) prin desprinderea federatiei de scrimă. Asocierea
"calarie-pentatlon modern" a durat pina in anul 1990 cind a fost
constituita Federatia Romana de Pentatlon Modern (F.R.P.M.), organ de
specialitate, autonom, cu personalitate juridica si statut propriu. La data de
1 ianuarie 1998 prin fuziune cu F.R.Natatie se formeaza Federatia Romana
de Natatie si Pentatlon Modern (F.R.N.P.M.). Este de retinut ca in
Romania, Campionatele nationale de pentatlon modern au debutat la data de 24 -
28 aug.1955 la Sibiu. Sus am postat logo-ul Federației române natație și
pentatlon modern.
Federația română de atletism
România - Canda - R.D.Germană - fete 1971
Federatia Romana de
Atletism (FRA) patroneaza toate sectiile de
atletism ale cluburilor si asociatiilor sportive din Romania, desfasurandu-si
activitatea in conformitate cu Statutul si Regulamentele proprii. FRA are
la baza principiile fundamentale ale atletismului si ale sportului in
general, considerand ca sunt esentiale fair-play-ul si respectarea regulilor
competitionale de catre toti cei implicati in activitatile atletice. Printre
valorile promovate de Federatia Romana de Atletism se numara respectul
fata de ceilalti competitori, onestitatea, spiritul de echipa. Astfel, sunt
incurajate: cooperarea, responsabilitatea, sportivitatea, increderea,
implicarea etc. Mai mult, FRA considera ca atletii si antrenorii trebuie sa
integreze valorile etice ale sportului atat in competii, cat si in
antrenamentele zilnice. Sus am postat logo-ul FRA şi o aripă a clădirii FRA din
Bucureşti.
Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului
XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul
vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari,
sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc
in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava
si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in
general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar
mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt
organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor
scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din
diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism,
alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor
Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism
(FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la
IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate
in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu,
in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care
devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor
avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele
Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru
juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a
Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o
astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din
Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al
doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la
editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti
romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in
Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza
seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele
Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu
regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu
fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.
Coloana
Infinită, cunoscută în mod greșit și sub denumirea "Coloana
infinitului" este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte
a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana
Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938,
coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici
suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o
jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor.
Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României.
Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată
soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la
geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că
proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui
Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de
lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect
arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa
personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit
celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un
proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta
cerească". Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937
la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul
Ştefan Georgescu Gorjan, proiectul de executie şi calculele au fost făcute
de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată
de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn
al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în
colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a
supraveghea turnarea coloanei. Elementele componente ale coloanei sunt
următoarele:
- Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm,
asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4
m; Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de
trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos;
- "Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă,
"înşirate" pe nucleu, în număr de 17:
- Un semielement de bază, cu
înălţimea de 136 cm; 15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm
fiecare;
- Un semielement la vârf cu înălţimea de 90 cm.
Alămirea
coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă.
Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în
România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei
(nucleu + "mărgele") este de 29173 kg. Cea care a comandat
lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Nașională Femeilor
Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi
l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul
român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze
coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de
sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în
aplicare.Insigna - Campionatele universitare - locul III (baschet)
Produsul
medalistic de mai sus este o insignă realizată cu
ocazia unor Campionate universitare de
baschet. Insigna nu oferă indicii din ce an este. Campionatul universitar
este o competiție sportivă ce are loc periodic în diverse discipline sportive și
la care participă doar sportivi studenți. Există astfel de insigne realizate și
în alte culori.
Baschetul este
unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se
caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și
tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor,
toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și
de sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă. Punctele sunt marcate
prin aruncarea mingii (ochire) prin coș de sus; echipa care acumulează mai multe
puncte la sfârșitul jocului câștigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe
teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri. Actele fizice
nesportive sunt penalizate și există restricții asupra modului în care este
folosită mingea. De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat
tehnicile obișnuite de ochire, pasare și driblare, dar și de
poziționare a jucătorilor, precum și structurile ofensive și defensive. De
obicei, jucătorii cei mai înalți vor ocupa centrul sau una dintre cele două poziții de înaintare, iar jucătorii mai mici de
statură sau cei care au viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii,
vor ocupa poziția de pază. În
timp ce baschetul competițional are niște reguli bine stabilite, numeroase
variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile ocazionale. În anumite
țări, baschetul este un sport popular, cu mulți spectatori.
Insigna - Instructor sportiv
Produsul
medalistic de mai sus este o insignă ce se conferea instructorilor sportivi,
indiferent de disciplina sportivă în care activau. Piesa este confecționată din
metal brut, este colorată în mod strident și încărcată cu diverse simboluri
comuniste. Laurii simbolizau încrederea în victoria finală a socialismului,
razele soarelui – viitorul luminos al omenirii iar steaua roșie, în cinci
colțuri, de proveniență sovietică – superioritatea societății socialiste față
de orice altă societate.
De-a lungul secolelor, marii artiști ai lumii au lăsat
omenirii moșteniri culturale neprețuite. Arta sculpturii a dat naștere unor
capodopere care, prin măreția, valoarea și spectaculozitatea lor, au devenit faimoase.
Discobolul lui
Miron este o capodoperă a Antichității grecești, ce datează din perioada
460 - 450 Î.Hr. Din păcate, originalul grecesc din bronz nu mai există, însă a
devenit celebru prin numeroasele copii realizate în marmură de către artiști
din Imperiului roman, atât la scară reală, cât și redimensionate. Celebra
sculptură exprimă forța și energia atletică în cel mai armonios și
echilibrat mod. Deși, în prezent, se consideră că poziția aruncătorului este
nefirească și reprezintă o manieră ineficientă de a arunca discul, sculptura
constituie un model de rigurozitate în redarea fiecărui mușchi încordat de pe
corpul atletului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu