Epaminonda's Blog.....: SCARDENBERG

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea austriacă SCARDENBERG,

bundes landul AUSTRIA SUPERIOARĂ, câteva vechi

cărți poștale ilustrate precum și o insignă locală

Mănăstirea Hamberg

Capela Fatima

Cazarma de pompieri

Hotelul Waldschloss

Biserica

Capela Kneiding

Trimiteri poștale

Vedere generală

Arhitectură locală

Medalie locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

CÂTEVA INSIGNE SPORTIVE

DIN JUDEȚUL BIHOR

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna sportivă - N.T.K. 1914 - 1934

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR). N.T.K. am fost un puternic și cunoscut club de ciclism orădean.

Insigna sportivă - Bihoreana Marghita

Bihoreana Marghita este numele unei asociații sportive – club din municipiul Marghita, județul Bihor, axat în mod special pe fotbal. Echipa joacă de mai mulți ani în Liga a IV-a – Campionatul județean, încercând promovarea în Liga a III-a.

Marghita, în limba maghiară - Margitta, în limba germană – Margarethen, este un municipiu din județul Bihor, care include și satele: Cheț și Ghenetea, situat la 56 km nord-est de Oradea. Cele mai vechi descoperiri arheologice datează din epocile de piatră, bronz și fier. Prima atestare documentară a localității Marghita datează din anul 1216. În anul 1376 regele Ludovic I al Ungariei a acordat Marghitei dreptul de a ține târguri, ceea ce face ca localitatea să cunoască o dezvoltare economică, devenind un important târg. Vreme de câteva sute de ani, localitatea s-a aflat în proprietate regală maghiară sau a unor familii nobiliare. În timpul feudalismului în această zonă au loc unele framântări sociale, cum au fost cele din anii 1467 și 1514. După înfrângerea din Bătălia de la Mohacs (1526), regatul maghiar devine pașalâc turcesc, situație în care ajunge și ținutul bihorean. Localitatea rămâne totuși un important centru agricol și comercial. La începutul secolului al XVIII-lea, o dată cu slăbirea puterii turcești, Marghita trece sub stăpânirea Imperiului habsburgic. În anul 1823 un mare incendiu a distrus aproape jumătate din localitate. Anul revoluționar 1848 a fost marcat și la Marghita de puternice frământări sociale ale populației locale. Deși înfrântă, revoluția a avut urmări importante pentru Marghita. Iobăgia a fost desființată. Acest lucru a dus la transformări esențiale în viața economică și socială a localității. Crește numărul manufacturilor și se diversifică producția, iar târgurile se țin săptămânal. Ziua de vineri a fost stabilită atunci drept zi de piață. Agricultura din zonă s-a dezvoltat și au apărut primele relații de producție capitaliste. Munca în agricultură era organizată pe ferme, la o parte din lucrări folosindu-se mașini agricole aduse de la Viena și Praga. La începutul secolului al XX-lea Marghita cunoaște o intensă dezvoltare a meșteșugurilor. Apar ateliere de cizmărie, croitorie, tâmplărie, ceramică, etc. După primul război mondial, odată cu Unirea de la 1 decembrie 1918, Marghita a devenit parte a Regatului Român. În perioada interbelică, 1918-1940, Marghita se consolidează ca centru comercial și de producție. În timpul celui de-al doilea război mondial, Dictatul de la Viena din august 1940 aduce Marghita sub ocupație fascisto-horthystă. În perioada 1940-1944 circa 1700 de evrei din Marghita și satele învecinate au fost deportați în lagărele de concentrare naziste. Instaurarea regimului comunist în România, în anul 1947, se face resimțită dureros și în Marghita, la fel ca în întreaga țară. Pământurile, magazinele și fabricile sunt luate de stat. În anii care vor urma, localitatea va cunoaște perioada de cea mai intensă dezvoltare. Apar primii germeni ai industriei serioase. În perioada 1949-1960 se înființează primele întreprinderi de confecții, construcții metalice, încălțăminte, morărit, etc.După 1989 s-au înființat mai multe societăți comerciale private, mulți oameni deschizându-și propria afacere, firme de producere a îmbrăcămintei și încălțămintei. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 15770 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 17291 locuitori), dintre care: români – 43,39%, maghiari - 40,25%, romi – 5,57% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului bihorean Marghita astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 43,03%, romano catolici – 12,7%, reformați – 27,69%, penticostali – 3,8%, greco catolici – 4,55%, baptiști – 2,855 și restul – nedeclarată sau altă religie. În data de 27 octombrie 1967 localitatea Marghita a fost declarată oraș. Atracțiile turistice ale orașului sunt Castelul Csaky și ștrandul termal, care folosește apă geotermală în scop balnear. Sus am postat stema și sediul Primăriei din Marghita.

Insigna sportivă - C.S.M. Oradea (Clubul sportiv municipal)

C.S.M. Oradea este un club românesc de baschet masculin cu sediul în Oradea, înființat în anul 2003, din anul 2005 evoluând an de zile în Divizia A. Echipa a jucat trei finale de campionat, dintre care două câștigate în sezonul 2015-2016, împotriva echipei BC Mureș Târgu-Mureș și în sezonul 2017-2018, împotriva echipei CSM Steaua Eximbank. În sezonul 2013–2014, echipa a jucat pentru prima oară într-o competiție europeană, EuroCahallenege. De asemenea, a ajuns în finala Cupei României și a Ligii Naționale, pierzându-le pe amândouă.Trecând de ambele tururi din calificări, sezonul 2016 – 2017, joacă în grupele Champions League, fiind prima echipă din România care reușește să participe în competiția continentală, unde reușesc victorii impresionante împotriva unor echipe precum Avtodor Saratov (RUSIA) sau Kataja Basket (FINLANDA), meci în care Martin Zeno a egalat recordul numărului de puncte marcate într-o partidă (42 puncte). În urma celor 18 meciuri (cele mai multe disputate de vreo echipă de pe continent în acel sezon), echipa orădeană reușește calificarea în optimile de finală ale competiției FIBA EURO CUP, unde este învinsă în urma celui de-al doilea meci jucat în acea manșă. După un număr record de meciuri oficiale jucate de oricare altă echipă românească (64 de meciuri în competiții naționale și internaționale), CSM Oradea câștigă medalia de bronz în meciul decisiv disputat împotriva echipei BC CSU Sibiu (2-1 la general).

În sezonul 2017-2018, CSM Oradea are ocazia de a juca din nou într-o competiție europeană, dar ratează calificarea după primul tur. Reușește să joace din nou finala Cupei României, dar cedează în fața echipei din Cluj. În ciuda rezultatelor negative, echipa bihoreană are un parcurs aproape perfect în faza a doua a campionatului, ieșind învingătoare în majoritatea meciurilor din Top 6. În play-off se confruntă cu echipele din Pitești și Sibiu, iar în finală întâlnește formația din capitală, CSM Steaua Eximbank București, în fața căreia se impune în 4 meciuri, scorul fiind de 3-1 și astfel leii roșii cuceresc al doilea titlu de campioană a României în 3 ani. Echipa alintată cu numele “Leii roșii” joacă meciurile de acasă pe Arena “Antonio Alexe” din Oradea ce are 2500 locuri pe scaune. Echipamentul tradițional de joc al echipei pentru meciurile de acasă este maieu-chilot alb iar pentru deplasări maieu-chilot roșu.

Insigna sportivă - N.A.C. (Nagyvaradi Atletikai Club)

(Clubul atletic Oradea)

Asociația Club Sportiv CAO 1910 Oradea, cunoscut sub numele de Club Atletic Oradea, CA Oradea, sau pur și simplu CAO, este un club de fotbal din Oradea, care evoluează în Liga a III-a. Echipa a fost înființată ca Nagyváradi Atletikai Club (N.A.C.) în data de 25 mai 1910, când Transilvania făcea parte din Austro - Ungaria. Momentul istoric al fondării clubului a avut loc la Cafeneaua Emke (instalată la parterul actualului Hotel Astoria). Membrii fondatori și implicit membrii primului consiliu director al CAO/ NAC au fost: dr. Emil Jónás (președinte), Béla Mikló (președinte executiv), Andor Szabó (secretar), respectiv dr. Kálmán Kovács (casier). Alte denumiri ale echipe în timp au fost: Libertatea, Întreprinderea Comunală (ICO), Progresul și Clubul sportiv Crișana. De-a lungul istoriei sale, CAO a câștigat un titlu naționl românesc, un titlu național maghiar și o Cupă a României. S-a dizolvat în 1963, dar a fost refondat în 2017 și a început să joace în divizia a cincea. Locul unde "alb-verzii" își desfășoară meciurile de pe teren propriu este Stadionul Iuliu Bodola, cea mai mare arenă a județului Bihor, numit astfel după Iuliu Bodola, jucătorul legendar al CAO din anii '30 și '40. Stadionul a fost inaugurat în 1924 și a fost renovat de mai multe ori, la renovarea din 2007 băncile de lemn fiind înlocuite cu scaune de plastic, reducând astfel capacitatea arenei de la 18000 la 11155 locuri. Centru comercial și nod de transport, orașul Oradea a fost un leagăn timpuriu al jocului de fotbal, care a apărut aici în 1902, datorită locuitorilor săi care se întorceau de la studii sau de la muncă din străinătate sau din Budapesta. Sportul câștiga în popularitate, dar nu exista încă un club organizat care să reprezinte orașul în meciurile împotriva unor orașe precum: Kolozsvar (Cluj-Napoca) sau Temesvar (Timișoara). Înființată în 1910, când Transilvania era încă parte a Austro-Ungariei, Nagyváradi Atletikai Club - în limba română: Club Atletic Oradea - va deveni în curând simbolul fotbalului din orașul de pe Crișul Repede. Adunarea de constituire a avut loc la 25 mai 1910, în cafeneaua orădeană Emke, consiliul director fiind format din dr. Emil Jonas, președinte, Bela Miklo, președinte executiv, Andor Szabo, secretar, și dr. Kalman Kovacs, casier, iar afilierea la Federația Ungară de Fotbal a fost semnată imediat. La 31 iulie, NAC a jucat primul său meci împotriva clubului KVSC din Kolozsvar (Cluj Napoca). Luna următoare, o echipă din Anglia care se afla în turneu a venit în oraș: este vorba de Bishop Auckland, campioana Ligii Nordului în acel sezon; NAC a câștigatul meciul cu un neverosimil 8-0. Înainte de primul război mondial, clubul a activat doar la nivel local și regional; după ce s-a alăturat Diviziei de Est a Ligii de Sud a Ungariei, în 1913 NAC a câștigat 25 dintre cele 31 de meciuri. În 1914, în calitate de campioană a diviziei, NAC a avut dreptul să participe la turneul final de la Budapesta, dar această competiție nu a mai avut loc niciodată din cauza izbucnirii războiului, în iunie. Echipele transilvănene s-au alăturat campionatului național românesc în sezonul 1921- 1922, dar NAC - acum cunoscut și sub denumirea de Clubul Atletic Oradea - a fost învins în faza orășenească a campionatului de Stăruința Oradea și apoi de Înțelegerea Oradea pentru primele câteva sezoane și, astfel, nu s-a calificat pentru turneul final până în sezonul 1923-24. În 1932, conducerea clubului a decis că stabilirea de contacte cu fotbalul din alte țări ar contribui la dezvoltarea acestui sport în Oradea. Așa că au efectuat un turneu de douăsprezece meciuri în Franța și Elveția, în timpul cărora au învins Olympique Lillois cu 5-2, echipă care în acel sezon va deveni campioana Franței. În anul următor turneul a fost în Franța și în coloniile sale din Africa de Nord, iar Oradea și fotbalul românesc și-au răspândit faima în jurul continentului. În timpul perioadei interbelice, CAO a furnizat optsprezece internaționali români, majoritatea dintre ei fiind constituită, în mod întâmplător, din etnici maghiari, evrei și germani. După Dictatul de la Viena echipa a jucat în campionatul maghiar, pentru ca în sezonul 1943-44 a devenit prima echipă din afara Budapestei care a câștigat campionatul maghiar în istoria sa de 44 de ani, terminând cu 13 puncte înaintea celei de-a doua echipe, Ferencvaros. Nume de jucători mari ai acestei echipe în timpul câștigării primului titlu au fost: Gyula Lorant, Iuliu (Gyula) Bodola, József Pecsovszky (Iosif Petschovschi), Francisc Spielmann, Gusztav Juhasz, Nicolae Simatoc, etc. Antrenorul NAC, în perioada succesului maghiar al clubului, a fost vedeta alb-verzilor din anii '20, Francisc Ronay. Sub numele - Progresul Oradea, clubul a câștigat Cupa României în anul 1956. Orașul Oradea a strălucit puternic pe firmamentul fotbalului regional și național, cu câțiva dintre cei mai mari jucători ai Ungariei și României din acele vremuri - o cupă și un titlu de campion în două țări - dar acum se află mult în umbră: FC Bihor a fost declarat falimentar la 12 ianuarie 2016, după o istorie furtunoasă, iar în primăvara anului 2017, acest faliment a provocat o situație stranie, inversă față de cea de la începutul anilor '60, CAO reapărând și înlocuind-o acum ea pe FC Bihor. Principala rivală a CAO este considerată Ripensia Timișoara, dar rivalitățile zonale precum cele cu UTA sau Poli Timișoara sunt și ele recunoscute. În trecut CAO a avut importante rivale și la nivel local, meciurile împotriva unor echipe precum Stăruința sau Crișana fiind recunoscute pentru intensitatea lor.

Insigna - Clubul sportiv Luceafărul - Oradea

C.S. (Clubul sportiv) Luceafărul Oradea este o echipă de fotbal din oraș, care evoluează în Liga a III-a. Clubul a fost înființat în anul 2001, fondator fiind omul de afaceri Gavrilă Ghilea. Echipa a fost formată din juniori născuți preponderent în anul 1988 și mai mici, antrenorul grupei fiind Florin Farcaș. Copii au crescut și au început să participe la competițiile naționale ale juniorilor republicani B, ulterior A, unde au reușit rezultate importante, cum ar câștigarea seriei zonale și participarea la turneele finale. Pasul următor a fost înscrierea în competițiile de seniori organizate de Asociația Județeană de Fotbal Bihor. Luceafărul a reușit să câștige ediția 2008/2009 din Liga a IV-a Bihor, după o luptă palpitantă cu Unirea Valea lui Mihai, și a participat la barajul de promovare în eșalonul trei al fotbalului românesc. Meciul de baraj cu FC Arieșul Turda II s-a disputat la Zalău și a fost câștigat de bihoreni cu scorul de 2-1 (1-1), goluri marcate de Iova '39 și 90+1, respectiv A. Timar '33. În primul sezon de Liga a III-a Luceafărul a început mai ezitant, dar după un retur aproape fără greșeală a ocupat finalmente locul 5. O performanță notabilă pentru o nou promovată, care s-a bazat aproape exclusiv pe jucători bihoreni. După un sezon de acomodare, Luceafărul a avut un sezon excelent în campionatul 2010/2011 pe care a reușit să-l câștige detașat, promovarea matematică în Liga a II-a fiind sărbătorită cu șase etape înainte de final.

Cea mai importantă performanță din istoria clubului a coincis cu sărbătorirea a zece ani de la înființarea CS Luceafărul. După evoluțiile bune din Cupa României și Liga 2, unde termină pe 6 în 2012, respectiv pe 10 la finalul sezonului 2012–13, Luceafărul este sacrificată de finanțatorul Gavrilă Ghilea în scopul salvării FC Bihor, clubul fanion al județului, aflat în mare suferință la acea vreme și în nevoie acută de jucători. Cu lotul remaniat și bugetul restrâns, Luceafărul se înscrie în Liga 4, unde are un parcurs modest încheind pe poziția a 12-a din 16. În vara lui 2014 însă, principalul finanțator al echipei devine omul de afaceri Ioan Blidaru, persoană aflată și până atunci în anturajul echipei, tot din funcția de finanțator sau sponsor. La finalul sezonului 2014–15 Luceafărul câștigă la pas seria bihoreană a ligii a 4-a. Revenirea în Liga 3 a dat și mai mult avânt echipei, iar după un singur sezon în care a avut un parcurs aproape impecabil, cu doar 5 egaluri și o înfrângere în 26 de etape, luceferii sărbătoreau revenirea în eșalonul secund la doar 3 ani de la abandon. Urmare a unor schimbări în conducerea clubului dar și în componența echipei au început să apară rezultate oscilante, echipa evoluând în prezent în Liga a III-a pe la mijlocul clasamentului.

Insigna sportivă - Minerul Bihor

Minerul Bihor este numele unui club (asociație sportivă) din județul Bihor, fondat în anul 1954. Disciplina sportivă de bază a acestui club este fotbalul. Echipa de fotbal Minerul Bihor a evoluat în Liga a IV-a Campionatul județean, pe are l-a câștigat în mai multe rânduri.

Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite.

Banca austro-ungară

Palatul Vulturul Negru

Gimnaziu

Piața Sfântul Lazslo

Gara

Hotelul Pannonia

Biserica Premonstratensă

Facultatea de medicină

Direcția financiară

Catedrala greco catolică

Cetatea

Cazarma honvezilor

Palatul episcopal și Catedrala

Cafeneaua Metropol

Bulevardul Regele Ferdinand

Județul Bihor este situat în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și 90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar jos câteva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură bihorene, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate din acest județ.