Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. În data de 25 octombrie 2021 Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o replică proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru. Pe avers sunt redate figurile suprapuse ale lui Mihai Viteazu, regelui Ferdinand și regelui Mihai într-un cerc, în exterior circular inscripția “ARDEALUL NOSTRU” și anii „1601, 1918 și 1944”. Pe exemplarul replică, la ceafa regelui Mihai este aplicată litera R.

Pe revers este redată curbată inscripția ROMÂNIA sub capul încoronat al acvilei românești cu crucea în cioc și împrejur sunt redate stemele celor unsprezece județe transilvănene răpite de Ungaria în anul 1940, așezate în ordine trigonometrică, de la ora 12 încolo, după cum urmează: Trei Scaune, Năsăud, Odorhei, Cluj, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Maramureş, Mureş, Ciuc şi Someş.

Caracteristicile medaliei originale și replică (în paranteză) sunt următoarele: metal – aliaj aur, titlu – 90% aur și 10 % cupru, forma – rotundă, diametrul – 21 milimetri, greutate – 6,55 grame, cant – inscripționat cu “NIHIL SINE DEO” - nimic fără Dumnezeu, calitate – (prof) , tiraj – 1 000 000 exemplare (10000), gravor avers – Haralambie Ionescu, gravori revers – Ioana Bassarab Starostescu și Ștefan Iordan și preț unitar de achiziție fără TVA – (2200 lei). Medalia originală a fost bătută pentru „a încrusta în aur evocator ziua dezrobirii Ardealului de Nord şi pentru a transmite şi a se moşteni din generaţie în generaţie amintirea concretă a acelor pagini de istorie”.Medalia a fost legată de Împrumutul Refacerii Naţionale, un împrumut public ce urma să fie utilizat pentru plata despăgubirilor de război ale României. O astfel de medalie se putea cumpăra contra a 15000 de lei de către cel care cumpăra titluri de stat în sumă de 50000 de lei.S-ar putea obiecta că această piesă nu are nici una din caracteristicile unei monede moderne, de vreme ce nu se vede nicăieri valoarea nominală a piesei. De fapt piesa „Ardealul nostru" bătută în 1945 aproape că se conformează standardului Uniunii Monetare Latine după care au fost realizate monedele româneşti de douăzeci de lei din secolul al XIX-lea şi al XX-lea (1868, 1870, 1883, 1884, 1890, 1906 și 1922. Acestea (cunoscute şi sub numele de cocoşei - pentru că aveau aceeaşi valoare ca piesele franţuzeşti de douăzeci de franci bătute la începutul secolului al XIX-lea) continuau să circule graţie valorii intrinseci. Nu ar fi avut nici un sens să se scrie 20 Lei pe moneda-medalie din 1945, dată fiind inflaţia vremii, asta e ideea, iar ipoteza că ar fi vorba doar de o medalie speculativă, vizînd pe colecţionari adică, se exclude dat fiind că „Ardealul nostru" a avut un tiraj maxim de un milion de exemplare. Această piesă poate fi privită ca o monedă de aur în accepţia medievală şi antică - valoare intrinsecă fără o inscripţie de impunere a puterii de circulaţie. (Chiar şi în zilele noastre în România în anumite medii mai circulă monede de aur, ignorîndu-se valoarea de piaţa avută cîndva şi trecută pe acestea.) Mai mult, trebuie menţionat că piesa a fost efectiv utilizată în epocă pe post de monedă, deşi această utilizare nu era legală. Medaliile comemorative „Ardealul nostru" au fost bătute şi puse în vînzare pe baza legii nr. 656, publicate în Monitorul oficial nr. 298 din 23 decembrie 1944. Reproducem mai jos articolele acestei legi. Legea nr. 284 din 15 august 1947 prevedea obligativitatea cedării către Banca Naţională a Romaniei a aurului, valutelor efective şi a altor mijloace de plată străine. Medalia „Ardealul nostru" era menţionată în mod explicit în mai multe articole ale acestei legi (articole citate în continuare). Redau câteva articole din această lege:

Articolul 1. Persoanele stabilite în ţară, avînd în proprietate sau posesiune cu orice titlu, valorile specificate mai jos, sunt obligate a le ceda Băncii Naţionale a României contra plăţii în lei, la cursul oficial, în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul oficial.[...]
Articolul 2. Se va ceda: Aurul sub orice formă, precum şi medaliile jubiliare emise în baza Decretului-lege nr. 656 din 1944, cu câteva excepţiuni.
Articolul 14. Cine încalcă dispoziţiunile prezentei legi se pedepseşte cu confiscarea valorilor necedate sau nedeclarate, cu închisoare de la 5 - 25 ani şi cu amendă egală cu încincitul valorilor confiscate, fără a se putea acorda circumstanţe atenuante. [...] Valorile confiscate în folosul Statului vor fi lichidate pentru stat la cursul oficial. Banca Naţională a României va reţine din contravaloarea în lei a valorii confiscate 25% pentru cheltuielile sale de urmărire şi 20% pentru a fi distribuite drept prime, din care 10% denunţătorului şi 10% constatatorului.

Mihai Viteazul, primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti, a trăit între 1558 şi 1601. Domnitorul a avut un caracter dârz şi şi-a folosit de toate mijloacele, inclusiv de cuceririle amoroase, pentru a-şi duce la îndeplinire năzuinţele. Mihai Viteazul a rămas în istorie ca primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă.

Pentru a-şi realiza scopurile, Mihai Viteazul s-a folosit de oricine, chiar şi de ibovnicele sale. Istoricii sunt de părere că s-a căsătorit cu Doamna Stanca pentru a reuşi să acceadă la putere.
Nu se cunoaşte cu exactitate locul naşterii. Mihai Viteazul s-a născut, după unele surse, în Oraşul de Floci sau Târgul de Floci (n.r. - denumire care vine de la târgul de lână care funcţiona aici) situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atestă că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vâlcea.
Mihai Viteazul a crescut fără tată. Potrivit unor istorici, Mihai Viteazu este fiul nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, domnitor al Ţării Româneşti. Argumentul principal împotriva acestei variante este acela că Mihai Viteazu s-a născut în anul 1558, la un an după moartea lui Pătraşcu cel Bun. Astfel, este greu de crezut că acesta a avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli.
Mama lui Mihai Viteazul, de viţă nobilă sau comerciantă de rachiu. Există două versiuni care circulă cu privire la mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino. Potrivit celor mai mulţi istorici, ea este de neam grecesc şi se trage din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor, fiind soră cu Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul domnului Munteniei la Constantinopol, o persoană foarte influentă. „Un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor“, notează istoricul Neagu Djuvara în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“. Conform altor surse, Teodora era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cert este că s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.
Ce caracter avea Mihai Viteazul. Domnitorul era un om dintr-o bucată şi foarte hotărât în toate deciziile pe care le lua. De asemenea, se folosea de toate mijloacele pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile, de multe ori parafând alianţe cu parteneri pe care nu-i agrea.
Mihai Viteazul a fost comerciant de vite. La început, domnitorul a făcut comerţ cu vite şi, apoi, cu giuvaieruri. A cunoscut, astfel, lumea comerţului şi a avut multe de învăţat. A deprins limbile greacă şi turcă, dar a intrat în contact cu marea boierime munteană. Ajunsese să deţină o avere imensă. Cumpărase din 44 de sate, în timp ce un boier obişnuit avea 8-9 sate.
S-a căsătorit din interes cu Doamna Stanca? Mihai Viteazu s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu doamna Stanca, descendenta unei mari familii de boieri. Ea era nepoata banului Dobromir al Craiovei şi a logofătului Gheorghe din Corbi. Provenea din puternicul neam al boierilor din Izvorani, zona Muscelului sau, conform altor surse, dintr-o familie înruditã cu fraţii Buzeşti. Căsătoria cu Doamna Stanca i-a deschis tânărului Mihai drumul spre putere. Astfel, unii istorici contemporani au suspectat o căsătorie din interes.
Fermecătoarea fiică a lui Mihai Viteazu. Domnitorul şi Doamna Stanca au avut doi copii, Florica şi Nicolae, cel care avea să ocupe, o perioadă, cât marele voievod era în Ardeal, tronul Ţării Româneşti. Florica avea un farmec special, care a ajuns să-l copleşească chiar şi împăratul Rudolf al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cei doi ajunseseră chiar în pragul căsătoriei. Numai intervenţia energică a mamei acestuia, Maria de Spania, a oprit căsătoria dintre cei doi.
Marula, fiica nelegitimă. Mihai Viteazul a mai avut o fiica, Marula, care s-a născut în anul 1599, dintr-o relaţie a domnitorului cu o ţiitoare cunoscută drept „Tudora din Târgşor“. Mihai nu îşi ascundea relaţiile extraconjugale şi chiar se afişa cu amantele. Astfel, nu a făcut nici un secret din naşterea fiicei sale nelegitime. Domnitorul şi-a vizitat iubita şi fiica în vârstă de doar un an şi i-a oferit un hrisov prin care-i lăsa moştenire, după moartea mamei sale mai multe sate.
Povestea de iubire cu fiicele dregătorului muntean Ivan Norocea. Relaţia dintre Mihai Viteazul şi soţia, Doamna Stanca, se degradează, astfel că domnitorul îşi îndreaptă afecţiunea în altă direcţie. Surorile Zamfira şi Velica, fiicele lui Ivan Norocea, i-au atras atenţai lui Mihai Viteazul atunci când a ajuns la Alba Iulia. Acestea deveniseră sfătuitoarele apropiate ale domnitorului şi apăreau mereu în preajma lor. Dacă despre, Zamfira istoricii susţin că nu există informaţii certe cu privire la o legătură amoroasă cu Mihai Viteazul, în privinţa Valicăi lucrurile sunt certe. Domnitorul se afişa cu aceasta, iar femeia nutrea speranţa că va deveni Doamnă.
Apropierea de soţia lui Sigismund Bathory. Mihai Viteazul apare într-o pictură realizată la Praga de Frans Franken alături de Maria Christierna, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Unii istorici sugerează că între cei doi a avut loc o poveste amoroasă. A divorţat de acesta, iar succesorul la tronul Transilvaniei, Andrei Báthory, vărul lui Sigismund, îi face avansuri din ce în ce mai agresive. Astfel, Maria Christierna se refugiază la curtea regală de la Pragă. Aceasta i-ar fi pus o vorbă bună lui Mihai la regele Rudolf, pentru a-l spRijini să lupte împotriva lui Andrei Báthory. SURSA – NET Adevărul.ro Târgu Jiu

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit următorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.
2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 25 noiembrie 2006 prin care se popularizează Farul Roncadoira.

Având în vedere numărul mare de accidente navale ce au avut loc pe coasta Xove, la 24 iulie 1974, Direcția generală portuară spaniolă a autorizat construirea acestui far ca legătură între farurile San Cibrao și Estaca de Bares, pentru a accede mai ușor în estuarul Viveiro. Farul Roncadoira a fost dat în funcțiune provizoriu la data 25 februarie 1984 și definitiv la data de 10 aprilie 1986. Situat pe pintenul cel mai apropiat de mare si la 80 m inaltime, se inalta un turn cilindric de 14 m inaltime si 3 m diametru, de tipologie standard, cu un felinar de 2,25 m diametru si echipament de iluminat cu oglinda rotativa, compus din 12 reflectoare cu 220V/250W. lămpi cu halogen, iar restul cu lămpi de urgență cu incandescență de 12V/30W. Pe de altă parte, bateriile și două generatoare asigurau suficientă rezervă pentru orice urgență. Caracteristica sa este aceea a blițurilor izolate la fiecare 7,5 secunde. Vederea de la far oferă o vedere splendidă a stolurilor de păsări marine și o vedere panoramică de neegalat asupra insulelor Coelleira, Os Netos, Sarón și Farillóns, a stâncilor înalte și zimțate din Estaca de Bares și a stâncilor de hârtie din Cabo Morás. Ca să ajungi la far pornești din Xove spre Vilapol și de aici spre Portocelo. Din Portocelo urcăm în satul Vilachá și acolo luăm a doua intersecție pe partea dreaptă, urmăm pista până ajungem la far, după 1,5 km. aproximativ.
3. În data de 7 iulie 2021 Banca centrală a statului african Zimbabwe a lansat în circulație o nouă bancnotă cu valoarea de 50 dolari zimbabueani.

Bancnota este tipărită pe un suport de material compozit şi are culoarea predominantă maro, fiind tipărită într-un tiraj de 7200000 de exemplare.

Imaginea principală de pe avers este formaţiunea geologică de stânci în balans Chiremba, situate în Epworth, la aproximativ 8 km de capitala Harrare. Rocile în echilibru Chiremba / Epworth sunt binecunoscute la nivel local deoarece una dintre formațiunile ciudate de granit apare pe bancnotele dolari din Zimbabwe, devenind apropae un simbol național. Vizitatorii se întreabă mereu cum s-au format aceste blocuri uriașe și colțuroase de granit „îngrămădite unul deasupra altuia și unul lângă altul, formând stâlpi și stive, ca blocurile de construcție ale unui copil”. Geologia din spatele formării lor naturale este fascinantă. În urmă cu miliarde de ani, magma din interiorul scoarței terestre a urcat către suprafață din cauza slăbiciunilor din roci. Pe măsură ce s-a răcit și s-a solidificat încet, s-a format într-o rocă cristalină tare, este cazul acestor roci de granit. Granitii de la Epworth sunt tipici rocilor vulcanice și sunt cunoscute pentru duritatea lor.

Pe revers sunt prezentate Monumentul Soldatului Necunoscut din capitala Harare şi portretul lui Mbuya Nehanda (1840 – 1898), lideră spirituală a poporului Shona şi luptătoare împotriva forţelor coloniale britanice. Monumentul național al eroilor este un cimitir și monument național din Harare. Situl se întind epe 23 de hectare pe creasta unui deal la 7 kilometri depărtare de Harare. Toți cei îngropați aici sunt considerați eroi ai statului Zimbabwe. Monumentul a fost executat de firma nord-coreană Mansudae Overseas Projects și se aseamănă cu monumentul din Cimitirul Martirilor Revoluționari din Taesong-guyok de la periferia Phenianului. Lucrarea de realizare a monumentului a început la un de la obținerea independenței naționale. Aici au fost înhumați 47 de eroi. Monumentul Soldatului Necunoscut recunoaște și comemorează și insurgenții neidentificați care și-au pierdut viața în timpul războiului de eliberare. La monument arde o flacără veșnică, în vârful unui turn înalt de 40 metri, ce simbolizează spiritul independenței Zimbabwe. Pe părțile laterale ale monumentului sunt realizate picturi murale cu aspecte din istoria națională.

Mbuya Nehanda, nume real Nehanda Charwe Nyakasikana ( 1840–1898) a fost un mediu spiritual al poporului Zezuru Shona. Ca orice lider spiritual, ea a fost unul dintre liderii revoltei împotriva Africii de Sud britanice. Ea și probabil soțul ei, Sekuru Kaguvi au fost în cele din urmă capturați și executați sub acuzația de crimă. Ea a fost comemorată de zimbabweeni prin construirea de statui în numele ei, nume de străzi, spitale, cântece, romane și poezii. Moștenirea mediului a continuat să fie legată de tema rezistenței, în special de războiul de gherilă care a început în 1972. Numele ei a devenit din ce în ce mai important pentru mișcările naționaliste din Zimbabwe. Eroismul lui Nehanda a devenit o sursă semnificativă de inspirație în lupta naționalistă pentru eliberare din anii 1960 și 1970.
4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează automobilele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 17 aprilie 2003 prin care se popularizează automobilul Fiat Zero 1914.

Automobilul Fiat Zero, cunoscut și sub numele de Fiat 12/15 cp , a fost o masina produsa de compania italiană FIAT între anii 1912 - 1915.La lansare automobilul s-a vândut pentru 8.000 de lire, și mai apoi cu 6900 lire, echivalentul a 23250 € în 2003. Automobilul era echipat cu un motor de 1,8 litri, 18 CP (13,2 kW), care atingea viteza maximă de 80 km/h). În anul 1915, producția s-a oprit , fabrica fiind transformată pentru producție de război. Aceasta a fost o mașină de familie (4 locuri) ce avea motor de 1847 cc și 18 CP. Mașina era lungă de 3,66 metri, lată de 1,45 metri și cântărea 900 kg fără pasageri. S-au fabricat și versiuni mai ușoare care dezvoltai viteze mai mari. Compartimentul motorului era o construcție cu cinci panouri cu margini rotunjite. Pe laterale, între ușile din față și pasajele roților, producătorul auto a montat roțile de rezervă pe ambele părți. Mașina avea patru uși pentru a ușura intrarea și ieșirea. Capacul său era complet detașabil și putea fi lăsat în garaj sau doar retras și depozitat în spatele scaunelor din spate. Întrucât era un vehicul cu capul deschis, Fiat a luat în considerare echiparea mașinii cu bănci din piele, atât în față, cât și în spate. Panoul său de bord a fost foarte similar cu cel montat pe predecesorul său, Brevetti, cu un volan cu patru spițe și un panou de instrumente montat în centru. Fiat a oferit Zero cu un motor mic, de 1,9 litri. A fost asociată standard cu o cutie de viteze manuală cu patru trepte și și-a trimis puterea către roțile din spate printr-un lanț.
5. La data de 01 iulie 2021, Banca Regală a Scoției (RBS) a pus în circulaţie noua versiune a bancnotei de 50 de Lire Sterline, din polimer şi de culoare predominant roşie (versiunea veche a bancnotei era tipărită pe hârtie specială şi de culoare verde). Tematica bancnotei a rămas în continuare cea a podurilor.

Aversul bancnotei prezintă portretul scriitorului Walter Scott şi sediul Royal Bank of Scotland, fiind aversul comun al tuturor bancnotelor emise de RBS. Un aspect interesenta este faptul că ferestrele sediului băncii sunt transparente, o adaptare ingenioasă a acestui sistem de securitate al bancnotelor din polimer. Reversul prezintă podul rotativ Falkirk Wheel.

Sir Walter Scott (1771 – 1832) a fost un scriitor scoțian prolific și un poet popular în Europa în timpul vieții sale. Se poate spune că Scott a fost primul autor de limbă engleză care a avut o carieră internațională în timpul vieții, cu mulți cititori din întreaga Europa, Australia și America de Nord. Poeziile și proza lui sunt încă citite și multe din scrierile lui rămân scrieri de referință atât pentru literatura engleză, cât și pentru literatura scoțiană.

Banca Scoției este o bancă comercială și de compensare cu sediul în Edinburgh, Scoția. Ea ființează din secolul al XVII-lea, fiind cea de-a cincea cea mai veche bancă supraviețuitoare din Regatul Unit (Banca Angliei fiind înființată cu un an înainte) și este singura instituție comercială creată de Parlamentul Scoției și care există și azi. A fost una dintre primele bănci din Europa care își imprima și își imprimă încă propriile bancnote lire sterline în cadrul unor acorduri juridice prestabilite.

Podul rotativ Falkirk Wheel este un pod-lift ce ridică ambarcaţiuni și apă (maxim 500 tone) până la o înălţime de 25 m, fiind inaugurat în 2002. Este unul dintre cele două poduri de aceste tip din Regatul Unit, dar singurul rotativ din Regat şi din lume. Podul face legătura între canalele Forth şi Clyde şi canalul Union. Initial trecerea între canale se făcea prin intermediul a 11 ecluze și dura o zi, acestea fiind demolate în anul 1933. În anul 1998 s-a declanșat ambițiosul proiect de reunire a canalelor. Piesele au fost construite și asamblate la Derbyshire, apoi demontate și transportate cu 35 de camioane, fiind apoi montate pe poziție cu ajutorul unor macarale puternice. Roata cântărește 1200 tone de oțel, are înălțimea de 35 metri, la realizarea ei participând peste 1000 de angajați. Structura conține 15000 șuruburi, fiecare strânse manual. Inaugurarea construcției s-a făcut în prezența Reginei Elisabeta a II-a. La o rotație completă roata consumă 1,5 kWh energie electrică. De la inaugurare (anul 2002) peste 5,5 milioane de turiști au vizitat obiectivul.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Unealtă masonică - Cheia din fildeș

Produsul medalistic de mai sus este o unealtă masonică - miniatură – Cheia din fildeş (însemn pentru gradul 4), având lungimea de 75 milimetri.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Liga culturală română - Basarabia din noi!

"Hotarul nostru este o religie" - Nicolae Iorga

Podul de flori - România - Basarabia - Prut - 6 mai 1990 - 2010

La confluenta de secole, evenimente nefiresti au provocat nasterea Ligii pentru Unitatea Culturala a Românilor, denumire actuală Liga Culturală Română, ai carei presedinti au fost, printre altii, Grigore Bratianu, V. A. Urechia, Vasile Lucaciu, Nicolae Iorga, dr. Constantin Angelescu. Scopul central era apararea drepturilor limbii române, asa cum s-a afirmat la 24 ianuarie 1891, zi cardinala pentru Moldova, Tara Româneasca, dar si pentru Transilvania. Intr-un apel-manifest comunicat presei la aceasta data, se spunea raspicat: „Graiul românesc este nu numai alungat din scolile nationale, dar e amenintat de a fi înabusit chiar în vatra familiei române…“ Ce se întâmplase? In 1890, a fost elaborat un proiect de lege prin care se cerea „ca limba maghiara sa fie introdusa si în azilele si gradinitele de copii în vârsta de 3-6 ani“. A fost organizata imediat o conferinta a Partidului National Român din Transilvania (Sibiu, 16/27 octombrie) si s-au initiat proteste ale presei din Bucuresti si din numeroase capitale europene. Cu toate acestea, la inceputul lui 1891, proiectul de lege a fost votat. La Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, în aceeasi zi – 16 oct. -, a avut loc o întrunire a studentilor, dintre care unii au devenit nume sonore în cultura româna: Simion Mehedinti, P. P. Negulescu, Mihail Dragomirescu, I. Radulescu-Pogoneanu, Gh. Murnu, Simion Mândrescu s.a.

Multi ani la rând Liga s-a dovedit o puternica tribuna pentru mentinerea drepturilor populatiei autohtone, „în marea lupta nationala pentru limba, pentru constituirea deplinei sale individualitati, pentru marirea sa“ (V. A. Urechia, catre filialele din Principatele Unite, în 1893). Un nedorit prilej de a-si arata clarviziunea a fost în 1909: „E vorba de procesul Anei Vlad de la Orastie, sotia deputatului român Aurel Vlad, care, împreuna cu mama acestuia, a fost trimisa în judecata pentru faptul de a fi cerut ca la examenele de la scolile primare comunale elevii a caror limba materna era limba româna, siliti sa învete însa ungureste, sa dea raspunsurile si în româneste, pentru a se constata astfel daca si-au însusit sau nu cunostintele necesare“ Urmarea: Ana Vlad a fost condamnata la o luna de închisoare si la plata unei amenzi de 300 de coroane. Evident, a urmat alt sir de proteste. A fost nevoie de întarirea însemnelor românesti, asa ca pe tricolorul Ligii s-a scris: „Unirea face taria“ (pe albastru), „Liga pentru Unitatea Culturala a Tuturor Românilor“ (pe galben) si respectiv „In hoc signo vinces“/În acest semn vei învinge (pe rosu). Anterior (în 1893), D. Costandache, delegatul sectiei din Bacau, a cerut fixarea unei zile ca sarbatoare nationala pentru românii din provinciile istorice ale Daciei. Propunerea a fost sustinuta entuziast de Barbu Delavrancea si de carturarul I. Bianu. Biruinta de la 1 Decembrie 1918 are si amprenta Ligii pentru Unitatea Culturala a Românilor.

Podul de Flori este denumirea acțiunilor ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor 1990 respectiv 1991, si mai apoi in 2015. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective. Primul Pod de Flori a avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acțiunii, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără pașaport și viză. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Rererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu - Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești.La eveniment au participat aproximativ 1200000 de oameni.După această acțiune, procedurile de trecere a frontierei sovieto-române au fost simplificate considerabil.

Federația națională a sindicatelor din electricitate - UNIVERS - România

Federația UNIVERS 15 ani de activitate 1990 - 2005

Federatia Nationala a Sindicatelor din Electricitate “Univers” are in componenta Sindicate din cadrul Directiei Generale de Transport si Distributie Energie. Federatia Nationala a Sindicatelor din Electricitate Univers a fost infiintata in anul 1990, avand in componenta sindicate din cadrul Directiei Generale de Transport si Distributie Energie Electrica. In prezent, FNSE Univers este formata din sindicate membre cu peste 19.000 de salariati. Pe plan local, FNSE Univers este afiliata la Confederatia Blocul National Sindical. Pe plan international, aceasta este afiliata la Internationala Serviciilor Publice si la Federatia Europeana a Serviciilor Publice. Adresa de corespondență a acestei federații sindicale este: Strada Grigore Alexandrescu, nr. 9, etaj 4, sector 1, București.

Distincția - Fruntaș în întrecerea socialistă 1965 - Miliția

Apariţia fenomenului social-economic comunist numit “întrecere socialistă”, se datorează lui Alexei Stahanov, care a fost primul fruntaş în mişcarea de întrecere socialistă în muncă, şi că exemplul actului său de “eroism în muncă” a fost promovat extrem de agresiv nu numai în Uniunea Sovietică ci şi exportat şi în celelalte state comuniste, inclusiv în România. În anii celui de al doilea cincinal sovietic (1933-1937), aşa numita mişcare “stahanovistă” şi-a luat numele de la minerul din Donbass care, într-un singur schimb de lucru, a reuşit, se zicea, să extragă 102 tone de cărbune, faţă de norma de 7 tone. S-a aflat ulterior că minerul a fost ajutat în obținerea recordului său și de către autoritățile politice ale minei. Alexsei Stahanov a fost recompensat cu montarea unui telefon, primind un cal cu şaretă, să poată veni mai repede omul la serviciu. Oricum, mişcarea stahanovista a fost promovată de Partid în toate domeniile de activitate din societatea comunistă, ajungând să cuprindă într-o formă sau alta şi pe contabili, şi pe cercetători, şi pe învăţători, şi pe miliţieni, securişti şi torţionari. Partidul a avut grijă să-i recompenseze pe câştigătorii acestor întreceri în muncă cu diverse diplome, medalii, chiar şi ordine ale muncii, acordând şi recompense materiale, dar numai pentru câştigătorii plasaţi pe primele 3 locuri.

Ceilalţi participanţi, care reprezentau de fapt majoritatea oamenilor muncii, se alegeau în cel mai bun caz (aveau prioritate cei cu “origine sănătoasă”) cu evidenţierea lor într-una din frecventele şedinţe, organizate cu râvnă de către Partid şi sindicate, sau numele lor (uneori, însoţite şi de fotografii) erau atârnate la gazeta de perete. Nu se poate spune că recompensarea muncii în societatea comunistă “multilateral dezvoltată” din România nu avea şi portiţe care permiteau un câştig mai mare decât cel bazat pe “gradaţiile” sistemului de salarizare. Existau şi metode de salarizare în acord direct, pentru munca individuală cu bucata (metrul, tona, etc., după caz), sau în acord global pentru munca normată a unui colectiv în ansamblul sau, cu redistribuirea sporului de câştig peste limita salariului tarifar în funcţie de realizările bazate pe o normare internă. Numai că organele de partid şi de sindicat, împreună cu organele administrative superioare şi cele tutelare din ministere, aveau grijă să limiteze fondul de salarii în aşa fel încât rareori se putea obţine un câştig mai mare decât cu 20-25% peste salariul nominal.

Primele atestări privind Poliția Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituției agiei), continuă cu domnia lui Mihai Şutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate și reglementarea portului armelor) iar din anul 1806, organele de pază și ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIȚIE. In anul 1821 Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe și impozite celor însărcinați să mențină ordinea publică și să apere proprietatea cetățenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuțiile poliției sunt extinse. În timpul Revoluției de la 1848 are loc reorganizarea poliției, prin apariția instituției șefului poliției Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.

La 9 iunie 1950 domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica polițienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliții” și "obișnuitei poliții”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuții în organizarea și coordonarea activităților polițienești. Începând cu Legea de organizare a poliției, a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) și de Legea pentru organizarea poliției generale a statului (8 iulie 1929), competențele organelor de poliție sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate. Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înființează MILIŢIA, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînființează Poliția Română ale cărei competențe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 și prin Legea 218 din 23 aprilie 2002. Deci Miliţia este denumirea nouă a Poliţiei, în regimul comunist.

Insigna - F.R.T.M. (Federația română de tenis de masă)

Federaţia română de tenis de masă este forul tutelar românesc care se ocupă de organizarea competiţiilor sportive specifice jocului de tenis de masă. Sus am postat logo-ul Federaţiei Române de Tenis de masă.

Tenisul de masă sau ping-pong-ul este un sport în care doi sau patru jucători lovesc o minge ușoară de la unii la alții cu ajutorul unor palete. Jocul are loc pe o masă separată în două de un fileu. Un jucător trebuie să lase mingea jucată spre el să cadă o singură dată pe partea sa de masă și trebuie să o trimită înapoi pe partea de masă a adversarului. Jocul se desfășoară cu viteză mare și necesită reflexe rapide. Un jucător bun poate imprima efect mingii, ceea ce face ca ricoșeul din masă sau paleta adversarului să fie imprevizibil. Tenisul de masă este foarte popular, în Asia de Est, fiind unul dintre cele mai populare sporturi din lume ca număr de jucători.

__________ooOoo__________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ