Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de
cultură și arhitectură din localitatea olandeză HELDER,
provincia OLANDA DE NORD, din vremuri diferite, câteva
vechi trimiteri poștale ilustrate, o monedă, o medalie și două
insigne locale.
Primăria veche
Monumentul Zee
Farul Huisdunen
Panoramă
Biserica Nieuwe
Strada Crocus
Strada Dijk
Cazarma
Canalul
Strada Koning
Strada West
Trimiteri poștale
Arhitectură locală
Monedă locală
Medalie locală
Set 2 insigne locale
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
__________xxx__________
O PLACHETĂ, CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi
subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în
articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei
persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani
și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare
societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică,
religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de
participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură,
etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi
(medaille) şi spanioli (edala).
Spătarul Nicolae Milescu 1636 - 1708
The First Romanian Traveler Across Asia
(Primul călător român în Asia)
Nicolae Milescu s-a născut în 1636 în județul
Vaslui. În timpul vieții, acesta s-a semnat mereu în documente – Nicolae
Spătarul, numele de Milescu a fost adăugat mai târziu după ce a ieșit la iveală
cronica lui Ion Neculce tipărită de Mihail Kogălniceanu în 1845. De aceea, este
posibil să fi auzit deja de el cu numele de ”Nicolae Spătarul”. În ceea ce
privește educația sa, Nicolae Spătarul a frecventat cursurile Școlii Domnești
de la Iași (înființată de Vasile Lupu, 1639). Este foarte probabil ca, în
cadrul orelor frecventate la școală, viitorul spătar să fi dovedit calități
intelectuale deosebite. Ele au atras atenția profesorilor și prin ei a lui
Vasile Lupu care l-a sprijinit financiar pentru a învăța mai departe la Marea
Școală a Patriarhiei din Istanbul. Despre Milescu s-a spus întotdeauna că a
fost un curios amestec de cultură bizantină și occidentală și asta s-a datorat
în mare parte educației primite la Istanbul. Aici, boierul moldovean a studiat
limba latină, greaca și a intrat în contact cu ideile Renașterii. Tot acestei
perioade i se datorează și cunoștințele pe care le avea de teologie, filosofie
și istorie. Respectându-se limitele cerute de contextul politic și religios, în
această școală se putea învăța, discuta și aprofunda scrierile lui Platon,
Aristotel și ale celorlalți gânditori greci, latini și medievali la orele de
filosofie, logică, etică, cosmologie, literatură în paralel cu textele
patristice prezentate la cursurile de teologie. Toate cursurile se predau și se
discutau în latină și greacă, dar discuțiile libere se purtau în italiană. La
întoarcerea în Moldova a deținut funcția de grămătic – secretar al domnului
Gheorghe Ștefan. Asta l-a făcut pe Nicolae Milescu direct sau indirect, să
cunoască intensa activitate diplomatică desfășurată de Țara Moldovei în vremea
lui Gheorghe Ștefan. În timpul noului domn, Grigore Ghica (1658-1659), Nicolae
Milescu este ridicat la rangul de spătar (al doilea spătar). După trecerea lui
Grigore Ghica în Țara Românească, Nicolae Milescu își urmează protectorul
plecând de la Iași la București. Numărându-se printre favoriții domnului, în
relații foarte bune cu familia Cantacuzino, este înălțat în degătorie – fiind
numit mare spătar – pe care și-o va adăuga la prenume întreaga viață, în final
transformând-o în patronimicul Spafariov, Spafarii. Numele lui Nicolae Milescu
este acceptat de toți istoricii literaturii vechi ca al traducătorului primei
variante în limba română a Vechiului Testament, ce a fost întegrată mai tarziu
în textul Bibliei de la București. Milescu a folosit pentru traducere textul
Bibliei traduse de protestanți la Frankfurt, în 1597. După 1668, Nicolae
Milescu pleacă în Rusia la curtea țarului Alexei Mihailovici Romanov
(1645-1676). La curtea țarului a fost profesor de la latină și greacă pentru
mai mulți boieri și fii de boieri, printre care Artimon Matveev (om cu mare
influență la Moscova) și prințul Golițîn. În această perioadă a tradus și a
scris mai multe lucrări pentru cancelaria țarului inspirat de reforma începută
de Matveev. Pe 3 martie 1675, părăsește Moscova însărcinat de țar să conducă o
misiune diplomatică în China împăratului Kang Ci, din dinastia Quing. Scopul
era: cercetarea imensului teritoriu al Siberiei, stabilirea unor relații
comerciale – mătăsuri și pietre prețioase din China și blănuri din Rusia,
găsirea unei limbi accesibile de comunicare între cele două puteri; să medieze
conflictele de la granița aflată în jurul râului Amur, alcătuirea unei hărți,
aducerea unor meșteri pentru construcția de poduri și drumuri; trebuia să
descrie amănunțit drumul și imperiul chinez.Tot în această perioadă traduce, în
1661, ”Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale
credinței noastre”. Aceasta reprezintă prima traducere integrală a unui text
patristic, direct după un original grec. Traducerea deține și o serie de
însemnări personale ale spătarului. Și tot în 1661 traduce primul poem
filosofic în limba română: Despre rațiunea dominantă. Este probabil ca între
1662-1664 să fi fost reprezentant al domnilor români la Istanbul. În această
perioadă se pare că a lucrat la traducerea Vechiului Testament. Milescu este
considerat primul european cult, cu orizont larg și înțelegere profundă, care a
străbătut Siberia, despre care a oferit informații în detaliu în scrierile sale
– despre râuri, așezări, popoare; descrierea Lacului Baikal. Ajunge în China în
1676 și, după 30 de zile de călătorie pe teritoriul țării, a ajuns la Beijing.
Nu i s-a dat voie să călătorească prin oraș, însă ajunge să îi cunoască pe
iezuiții din oraș, care se bucurau de trecere la curtea imperială. Împăratul
i-a acordat 3 audiențe și, spre surprinderea sa, la prânzul la care a fost
invitat, a fost servit cu vin, ce era făcut în fiecare an pentru împărat de
către iezuiți. Influența lui va crește odată cu călătoria în China dintre 1675-1677,
când va fi recunoscut ca un specialist în afacerile cu Orientul și un punct de
reper pentru toți cei care erau interesați de China – căpătând mare faimă în
cercurile europene. După revenirea din China, spătarul s-a căsătorit, se pare,
cu o moscovită cu care a avut doi fii ce apar mai târziu în armata țarului.
După 37 de ani de muncă în serviciul diplomatic al țarului, Nicolae Milescu s-a
stins din viața în 1708. Așa cum ne spune cronicarul: ”Și au trăit
Cârnul până la cea de a doua domnie a lui Mihai vodă Racoviță și atuncea au
murit. Care mare cinste i-au făcut împăratul la moartea lui și mare părere de
rău au avut după dânsul, că era trebuitoriu la acele vremi.”
Insigna - Daciada
Marșul factorilor poștali - ediția a VIII-a 1984
Primul document
privind existenţa serviciilor poştale pe
teritoriul ţării noastre este "Hrisovul" dat de domnitorul Mircea cel
Batrân, în anul 1399, la Giurgiu. Prin acesta, localităţile erau obligate să
pună la dispoziţia curierilor domneşti mijloace de transport, cai şi căruţe pe
două roţi, numite olace. La începutul ei, poşta cuprindea mai ales serviciul de
transport al călătorilor şi al corespondenţei oficiale a domnilor şi marilor
dregători. În a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin
Mavrocordat stabileşte ca toţi curierii să treacă la stat, cu toate cheltuielile.
Se construiesc localuri pentru călători şi funcţionari - aşa numitele hanuri de
poştă, grajduri pentru cai şi se acceptă şi călătoria publicului cu
poştalioanele, contra unei taxe. Până la Revoluţia din 1848, poştele au fost
arendate unor particulari, de regulă pentru perioade de câte 3 ani. După 1850,
în oraşele de reşedinţă administrativă, staţiile de poştă orăşeneşti au fost
transformate în birouri poştale. În acea perioadă existau 30 de curse poştale,
cu staţii de poştă, al căror punct nodal era Craiova. Din anul 1852 este
organizat serviciul de corespondenţă pentru particulari, sub supravegherea
Ministerului de Finanţe. La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iaşi a
hotărât introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Au fost tipărite
cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni
"Cap de bour", pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858. La 23 iulie
1862, a fost emis Decretul 527 privind unificarea administraţiilor poştale din
Moldova şi Muntenia, măsură realizată începând cu 1 august 1862. În urma
unificării, conducerea direcţiei generale a fost încredinţată lui Panait
Sevescu, care din decembrie 1860 ocupa aceeaşi funcţie şi în Muntenia. Perioada
poştei moderne a început în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit
serviciul poştal cu cel telegrafic, la care, în 1893 s-a adaugat şi serviciul
telefonic, luând naştere simbolul PTT. Aceasta decizie a fost luată în şedinţa
Consiliului de Miniştri, care a avut loc în ziua de 29 august 1864, şedinţa
desfăşurată sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În calitate de
director general al poştelor şi telegrafelor, a fost numit maiorul Cezar
Librecht, care ocupă funcţia de inspector general al telegrafelor încă din luna
mai 1859. Compania Naţională "Poşta Română", denumirea actuală a
poștei române, s-a înființat prin HG nr.371 din iulie 1998, prin transformarea
fostei regii autonome Poșta Română.
Născută
în urma unei "indicaţii" venite direct de la cabinetul 1, Daciada a fost gândită drept o mişcare sportivă de amploare,
organizată din doi în doi ani, având finale pe întreaga ţară la toate
disciplinele sportive. A apărut la ideea lui Nicolae Ceauşescu şi a fost
botezată astfel parcă special pentru a satisface nevoia conducătorului ţării
de a sublinia încă o dată originea daco-romană a naţiunii. Practic, obiectul Daciadei îl constituia sportul de
masă. Sub imensa "pălărie" a acestei competiţii se reuneau toate
disciplinele sportive, practicate teoretic numai de amatori. Dar amatori erau
toţi, deoarece, indiferent că era vorba de fotbal, handbal, oină, popice sau
aero-modelism, toţi sportivii trebuiau în mod obligatoriu să fie încadraţi în
câmpul muncii, în timp ce activitatea de performanţă ar fi apărut doar în urma
pregătirii din timpul liber. O aberaţie, desigur, mai ales că toţi sportivii
care au avut rezultate internaţionale înainte de decembrie ’89 au fost cât se
poate de profesionişti. Însă, pentru că ideologia comunistă nu permitea oficial
deviaţionisme de tipul sportivului profesionist, toţi performerii şi-au mascat
adevărata activitate sub forma unor încadrări în serviciu în funcţie de
cluburile la care activau. La Steaua erau trecuţi în Armată, la Dinamo, în
Ministerul de Interne ş.a.m.d. Sus am postat logo-ul competiţiei sportive
naţionale "Daciada".
(Maica Domnului) Amintire de la Maglavit 1935
Maica Domnului sau Fecioara Maria a fost, conform scrierilor Noului
Testament, mama lui Iiisus din
Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost
fiica lui Ioachim și Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus
Hristos, fapt ce i-a fost revelat de către Arhanghelul Gabriel,ea era logodnica
lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și
luterană) precum și în cea musulmană, a
rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus. Conform
definițiilor dogmatice adoptate de Sinodul ecumenic de la Efes, din anul 431,
la fel cum păcatul a venit în lume printr-o femeie – Eva - tot printr-o femeie
– Maria - a venit în lume și mântuirea. Maria a fost denumită de aceea "noua
Evă". Venerarea Mariei ca fecioară joacă un rol important deopotrivă în
bisericile ortodoxe, cea catolică, cea anglicană și cele orientale. Un număr
foarte mare de biserici și catedrale îi poartă numele, și, ca exemplu,
aproximativ 70% din catedralele franceze. Insigna - Orientare 25 ani
Istoria orientării turistice isi are originile la sfarsitul secolului al
XIX-lea in Suedia. Termenul original de orienteering, corespondentul englezesc
al orientarii turistice, a fost folosit pentru prima oara in 1886 si inseamna
traversarea unui teren necunoscut cu ajutorul unei harti si a unui
compas. In Suedia, orientarea s-a dezvoltat din antrenamentele militare
ale navigarii pe teren intr-un sport de competitie adresat intai ofiterilor
militari, apoi civililor. Prima competitie de orientare sportiva destinata
ofiterilor a vaut loc pe 28 mai 1893 in Stockholm. Prima competitie deschisa
publicului s-a tinut in Norvegia pe 31 octombrie 1897, langa Oslo. Primul
concurs international s-a tinut in anul 1932, intre Suedia si Norvegia, tot
langa Oslo. Inca de la inceput, locatiile pentru orientare turistica au fost
alese in principal pentru frumusetea naturala sau creata de oameni. Sportul
si-a castigat popularitatea in timpul anilor ’30. Pana in 1934, peste un sfert
de milion de suedezi erau practicanti iar orientarea turistica s-a extins si in
Finlanda, Elvetia, Ungaria si Uniunea Sovietica. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sportul s-a extins in intreaga
Europa dar si in Asia, America de Nord si Oceania. In 1959, in Suedia a avut
loc o conferinta internationala la care au participat reprezentanti din 12 tari
ale lumii. Ca urmare a acestei conferinte, in anul 1961, 10 organizatii
naționale europene de orientare fondeaza IOF (International Orienteering
Federation). Pana in 2006, 67 de organizatii nationale de orientare sportiva
erau membre ale IOF. In 1962, are loc primul Campionat European de Orientare,
organizat in Norvegia, la care participa 9 tari, iar in 1966, se desfasoara
primul Campionat Mondial de Orientare eveniment la care au participat 12 tari.
In
Romania, orientarea s-a desfasurat si inainte de 1989, in mod organizat si fara
ca cineva sa fie fortat sa o practice. Nu exista o federație
națională de orientare turistică dar exista FRTA (Federatia Romana de Alpinism
si Turism) in cadrul careia erau mai multe comisii printre care si Comisia
Centrala de Orientare. Aceasta comisie se ocupa cu organizarea Campionatelor de
Orientare din Romania si urmarea desfasurarea Cupelor organizate la nivel
national de catre cluburile din tara. Data de 26 Octombrie 1947, este considerată ziua de naştere a
orientării turistice din România. La această dată, după ce luase la cunoştinţă
de orientarea turistică din Ungaria, Davidhazy Coloman Arad, organizează sub
egida Organizaţiei Sportului Popular ( OSP) şi a Societăţii de Gimnastică din
Arad, primul concurs de orientare turistică din România, organizat pe dealurile
din împrejurimile Lipovei. La prima ediţie a Cupei Zarandului din 1947, au luat
parte 15 echipe mixte compuse din câte 3 turişti, din sindicatele şi şcolile
din Arad, pe parcursul unei singure etape de zi. Acest eveniment a reprezentat de fapt nasterea acestei discipline
sportive in tara noastra. Disciplina sportivă Orientare turistică înseamnă
deplasare (mers vioi și alergare, câțiva kilometri buni) prin păduri, prin
trasee necunoscute dar marcate, folosind doar busola și o harta sumară a
locului.
Justiția suprema lex
Uniunea Juriștilor din România - 1995
Uniunea Juriștilor din România (U.J.R.) s-a constituit cu actuala sa structură în ziua de 21
decembrie 1989 și a dobândit personalitate juridică în 20 ianuarie 1990, ea
continuând activitatea anterioară desfășurată de Asociația Juriștilor. Uniunea desfășoară
o bogată activitate științifică în domeniul dreptului. Această are, în
principal, două componente:
- Activitatea publicistică
- Organizarea de manifestări științifice
- În domeniul publicistic, UJR
editează publicațiile “Dreptul” (directorul publicațiilor: prof. univ. dr.
Ovidiu Predescu) care reunesc:
- Revista
“Dreptul”, editată lunar pe suport de hârtie
și suport electronic ujr.revistadreptul.ro
- “Law Review”, cu
apariție, format online www.internationallawreview.eu
Împreună cu Societatea “Titu Maiorescu” se editează revista lunară de informare și cultură juridică “Palatul de Justiție”. Manifestările științifice se organizează, de regulă, trimestrial, ele având drept scop dezbaterea unor probleme importante ale actualității juridice. Uniunea Juriștilor din România organizează anual, în prima duminică a lunii iulie, de regulă în colaborare și cu alte instituții, sărbătorirea Zilei Justiției. Evenimentul este marcat printr-o amplă manifestare științifică cu participarea largă a unor personalități ale vieții juridice și publice.Uniunea Juriștilor din România organizează anual, în a doua jumătate a lunii decembrie, înmânarea premiilor științifice; acestea sunt atribuite celor mai valoroase lucrări de drept apărute în anul în curs.Uniunea Juriștilor din România a constituit o bogată bibliotecă documentară de carte juridică care cuprinde aproape 3000 de volume cu noutăți editoriale la zi. Programul de funcționare al bibliotecii este luni-vineri, între orele 9.00 – 12.00. Accesul pentru consultarea fondului de carte este gratuit. Uniunea Juriștilor din România este membru activ al Asociației Internaționale a Juriștilor Democrați de la Bruxelles (cu statut de observator la ONU), fiind titulara unui post de vicepreședinte al acestei organizații.
____________ooOoo____________
O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
ÎN LIMBILE ROMÂNĂ ȘI
FRANCEZĂ CU CUPOANE
DETAȘABILE
Acțiune la purtător 500 lei
Societatea franco-română de petrol "COLUMBIA"
Detaliu vignetă de pe o acțiune românească
Detaliu vignetă de pe o acțiune românească
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 07.11.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu