Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE – JUDEȚUL BIHOR: LOCALITĂȚILE ARPĂȘEL ȘI BĂIȚA, BISERICILE ORTODOXĂ ȘI ROMANO CATOLICĂ, CASA DE CULTURĂ ȘI CASTELUL BATTHANY

1. Arpășel, în limba maghiară – Árpád, este un sat de 864 locuitori din comuna Batăr, județul Bihor. În acest sat, în data de 2 ianuarie 1928, s-a născut compozitorul Tiberiu Olah.

În tradiția populară, această localitate a devenit renumită, prin zvonul eronat, că ar fi locul de înmormântare a domnitorul maghiar Árpád. Deși prima mențiune a acestei localități, aflate la hotarul pădurilor Bihorului, datează din anul 1326, cel mai probabil, localitatea a fost, construită pe vremea domnitorului Árpád.

Inițial a fost o proprietate regală, iar apoi, în 1423, prin donația regelui Sigismund, domeniul a ajuns în proprietatea familiei Csáky ca parte a domeniului din Cheresig. Atracția turistică a satului este Castelul Moskovits, construit în anul 1896.

Castelul a aparținut familiei contelui Kálmán Markovits de Spizza és Kisterpest și abia mai târziu intrat în proprietatea familiei Moskovits de Zemplén. Castelul care a servit drept grădiniță și în ultimele decenii a suferit daune, astăzi se află în proces de renovare. Grădina, odinioară frumoasă și unică, cu plante rare, astăzi, se află deasemenea într-o stare neglijată.

Batăr, colocvial – Bátor, este o comună din județul Bihor care include și satele: Arpășel, Talpoș și Tăut. La recensământul populației din anul 2011 comuna număra 4920 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 5222 locuitori), dintre care: români – 56,23%, maghiari – 14,32%, romi – 24,32% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei bihorene Batăr astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 49,47%, romano catolici – 1,28%, reformați – 12,82%, penticostali – 12,98%, baptiști – 17,13% și restul – nedeclarată sau altă religie. Atracțiile turistice ale comunei Batăr sunt:

Biserica ortodoxă „Sfântul Gheorghe” din satul Tăut, construcție 1789, monument istoric
Castelul „Markovics” din satul Arpășel, construcție 1896, monument istoric

2. Băița, în limba maghiară - Rézbánya, în traducere - Baia de Aramă (Mina de Cupru) este o localitate componentă a orașului Nucet din județul Bihor, ce este situată în apropiere de izvorul Crișului Negru și Curcubăta Mare (1849 metri) în Munții Apuseni.

Numărul locuitorilor stabili ai satului a variat între 1500 și 2000, majoritatea români. Datorită faptului că rocile regiunii sunt calcaroase, în zona acestei localități se găsesc multe peșteri și cariere de marmură. Înainte cu circa 400 de ani au fost colonizați germani ca mineri în zonă, mai târziu a fost clădită și o biserică catolică în timpul împărătesei Maria Tereza.

Localitatea este atestată documentar pentru prima dată în anul 1585. De aici s-au extras metale neferoase precum argint, molibden și bismut. În anii 50 s-a început o exploatare masivă de uraniu, numărul minerilor a crescut la circa 20000, iar numărul soldaților care au lucrat în mină circa 10000, într-o perioadă de 10 ani s-a transportat în Uniunea Sovietică numai de la mina "Avram Iancu" peste 300000 de tone de minereu de uraniu de calitate superioară.

Această cantitate de uraniu era suficientă pe o perioadă de 300 de ani pentru reactorul atomic de la Cernavodă, sau 30 de ani acoperea necesarul de curent electric al țării. În această perioadă de exploatare intensivă a crescut numărul locuitorilor și au apărut două orașe noi pe harta României, Ștei (Petru Groza) la 15 kilometri și orașul Nucet (anul 1952) la 2 kilometri de Băița. Reziduurile radioactive rămase sunt o problemă serioasă pentru această regiune. Aici poate fi admirată rezervația naturală Groapa Ruginoasă – Valea Seacă (20,4 hectare).
***
Nucet este un oraș în județul Bihor care mai include și satele Băița și Băița-Plai și satul de vacanță Vârtop. Orașul Nucet are o istorie recentă, prima atestare documentară oficială parvine din data de 2 februarie 1956. Chiar dacă orașul este relativ nou, istoria locului este mult mai veche. Încă din anul 1270, pe aceste meleaguri ocupația de bază a fost mineritul. Apariția pe harta țării se datorează existenței bogățiilor mineraliere (uraniu, molibden, bismut, fier, argint, cupru, aur) din zona localității Băița, sat care are o tradiție minieră de câteva secole. La recensământul din anul 2011 orașul număra 2165 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 88,49%, romi – 3,69%, maghiari – 3,41% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională actuală a populației orașului se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 81,38%, penticostali – 5,21%, greco catolici – 2,95%, romano catolici – 2,26%, reformați – 1,1% și restul – necunoscută sau altă religie. În anul 1956 orașul număra 9879 locuitori mulți ocupați cu mineritul.
3. Biserica romano catolică din orașul bihorean Aleșd este un semeț lăcaș de cult, ce a fost proiectat în stil neo-romanic de inginerul constructor Siegel Albin din Budapesta.

Lăcașul de cult, cu numele „Neprihănita zămislire” a fost construit în anul 1914, cu sprijinului financiar al grofului Bethlen Aladár, și sfințit la data de 7 decembrie 1914 de către episcopul de Oradea, contele Szechenyi Miklos.

Pictura altarului principal a fost realizată de groful Széchenyi Jenő, iar lemnăria de sculptorul Csík Béla, din Budapesta. Orga a fost construită la mijlocul secolului a XIX-lea, fără a se ști meșterului. Statuia Pietate din grădina bisericii a fost realizată de sculptorul budapestan - Csányi Katalin.

Deasupra intrării principale în biserică poate fi admirată stema familiilor Batthiany-Bethlen, vechii proprietari ai localității. Picturile altarului principal au fost executate de preotul Szecheny Jeno, fratele episcopului. Altarul este executat din lemn de către sculptorul budapestan Csik Bela. Construcția are forma dreptunghiulară, o singură navă și un turn de înalt de 37 metri.

Biserica catolică din Aleșd a fost centrul diasporei catolice din zona, în prezent a devenit și centrul catolicilor slovaci, azi fiind frecventată de credincioșii de naționalitate maghiară și slovacă. Adresa de corespondență a bisericii este Strada Avram Iancu, nr.2, Aleșd, județul Bihor.
4. Biserica ortodoxă din orașul Aleșd, județul Bihor, cu hramul Adormirea Maicii Domnului este construită în centrul oraşului, pe locul unde în anul 1904 au fost omorâţi 30 de români, răsculaţi împotriva nobilimii maghiare.

Construirea ei a început în vara anului 1939, în timpul regelui Carol al II-lea, terminându-se în numai 75 de zile, de către Armata română respectiv de Brigada 1 Mixtă Munte Sinaia sub comanda generalului Petre Bălănescu. Biserica a fost sfințită în anul 1945. Arhitectul edificiului a fost Fr. Starill, iar constructor J. Waxmundszky. Pictura a fost executată în tehnica fresco de pictorul bucureștean Mihail Fordea.

La intrarea în pridvorul bisericii s-au aşezat 2 plăci comemorative din marmură alba una în dreapta şi alta în stânga. Pe una din plăci se poate citi: “Pentru propășirea poporului român și izbânda armatei sale, pentru preamărirea legii strămoșești și pomenirea eroilor neamului românesc ziditu-s-a această Sfântă Biserică ortodoxă în 75 de zile în anul 1939 cu sprijinul, conducerea și munca ofițerilor și ostașilor Brigadei 1 Mixtă Munte – Sinaia de sub comanda domnului General Petre Bălănescu, Șed de Sta Major fiind domnul Lt.colonel Virgil Ignat, cărora credincioșii ortodocși din regiune le păstrează nețărmurită recunoștința”.

Pe cealaltă placă stă scris: ”Pe acest loc, unde în anul 1904 au fost omorâți 30 de români, ridicatu s-a această Biserică în anul domnului 1939 în zilele M.S Regelui Carol II al tuturor românilor, Patriarh fiind Preafericirea sa Dl. Nicodim Munteanu. Mitropolit al Ardealului I.P.S.S. Dl. Nicodim Munteanu, Episcop al Oradiei P.S.S. Dl. Nicolae Popovici, Protopop și paroh al Aleșdului S.S. Alexandru Drâmba, Ministrul Cultelor și Artelor Dl. Nicolae Zigre, Rezident regal al ținutului Someș Dl. Coriolan Tătaru, Prefectul județului Bihor Dl Colonel Dimitrie Georgescu, Pretor al plășii Aleșd Dl. Iancu Pop, Notar al comunei Aleșd Dl.Romul Vușcan, Primar al comunei Aleșd Dl. Nicolae Poenaru Culi, Epitropi (3 pers), Membri ai Consiului parohial (16 pers)m, Arhitect Fr. Staril și Constructor J.Waxmundszky”.
5. Casa de cultură a orașului bihorean Aleșd, este situată în centrul orașului, undeva pe strada Bobâlna.

Acest edificiu se dorește a fi centru cultural al orașului de pe Crișului Repede deși arată într-o stare jalnică. Sunt informații că de mai bine de 3 ani clădirea și-a înschis porțile aștept fonduri pentru renovare. Abia astăzi Primăria orașului informează că s-au alocat fonduri importante pentru transformarea clădirii într-un veritabil centru cultural. Să de Dumnezeu să fie așa!
6. Castelul Batthany-Bethlen din orașul Aleșd, azi Spitalul orășenesc, este un monument istoric situat pe strada 1 Decembrie, la nr. 3.

Castelul Batthányi-Bethlen a fost construit de Batthányi József, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Nepoata sa, Batthány Vilma s-a căsătorit în anul 1887 cu Bethlen Aladár, de aici rezultând denumirea actuală a castelului. Tinerii nu au trăit mult timp în Aleșd, în 1920 au fost nevoiți să fugă în străinătate. În anul 1920, castelul a fost cumpărat de preotul Iacob Samuel, din Peșteana, și până în 1939 într-o aripă a castelului se țineau slujbele religioase ortodoxe. În anul 1948 castelul a fost naționalizat pentru ca din 1950 să devină sediul Consiliului Raional. Din anul 1968 castelul a primit destinația de atelier de lăcătușerie, după care a devenit sediul unui spital.

Castelul este în formă de ”U”, cu un singur etaj, fațada principală dând spre stradă. Cele două nivele ale castelului sunt separate printr-un brâu median, care înconjoară clădirea. La parter, ferestrele sunt prevăzute cu coronament în consolă, cu elemente de tencuieli cu terminație în segment de cerc, prevăzut cu cheie de boltă, iar la etaj ferestrele sunt prevăzute cu pervaz și cu coronament drept, ornat. În axa principală a rezalitului central, se află o intrare principală cu forma arcuită, iar la margini câte o fereastră cu coronament prevăzut cu ornamente de tencuială. La etaj, ferestrele cu coronament ornat sunt delimitate de pilaștri cu capiteluri în stil ionic. Fațada principală este compusă din câte 5 segmente pe ambele părți ale rezalitului. Ferestrele aflate la etaj sunt delimitate între ele de oglinzi. În partea dreaptă a clădirii se observă poarta mare, stil baroc, iar pe partea stângă, o terasă cu acoperiș din geam, situat pe șapte stâlpi cu capiteluri în stil ionic. Fațada posterioară este accentuată de un rezalit și o ușă de intrare cu ornament bogat, iar la etaj, două geamuri gemene prevăzute cu un singur coronament și pervaz, având la marginil pilaștri cu capitel în stil ionic. Golurile de ferestre și uși ale fațadei posterioare sunt similare cu cele de pe fațada principală. Capătul fațadei posterioare cuprinde câte o aripă cu etaj, acestea fiind liniile formei de ”U”, în acestea regăsindu-se casa scărilor. Intrarea principală s-a situat pe partea aripii de nord, parterul clădirii fiind conceput în șiruri.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx____________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - YO (Radioamator)

Conform DEX, Radioamator se numește persoana care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio proprie și o stație de radio străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. Radioamatorul este membru al unei comunități de persoane care împărtășesc un hobby comun, acela de a comunica liber, prin intermediul undelor radio, utilizând echipamente de emisie recepție. Diferența față de ceilalți utilizatori de comunicații radio este faptul că activitatea se desfășoara fără o remunerare, în afara cadrului profesional. Radioamatorii dobândesc această calitate prin susținerea unor examene prin care li se verifică nivelul de cunoștințe specifice. Radioamatorii utilizează frecvențe radio, special puse la dispoziție de autoritățile de reglementare din diferitele țări din care provin, în baza unor acorduri dintre administrații și asociația mondială a radioamatorilor (IARU). Conform DEX, prin Radioamatorism se înțelege practicare a radiocomunicațiilor de către persoane care manifestă interes pentru radiotehnică și stabilesc legături între radiostații proprii de mică putere. Radioamatorismul, ca mișcare de amatori de radiotelegrafie a apărut pentru prima dată în SUA (1919), în anul 1925 înființându-se Uniunea internațională a radioamatorilor. În România, primul radioclub a fost inițiat în anul 1926, iar în 1936 a luat ființă „Asociația Amatorilor Români de Unde Scurte”. În prezent, radioamatorii din România sunt reprezentați la IARU de „Federația Română de Radioamatorism”. Federaţia Română de Radioamatorism (F.R.R.) a fost înfiinţată la 1 martie 1936 sub numele de Asociaţia Amatorilor Români de Unde Scurte. În 1950 numele i s-a schimbat în Asociaţia Radioamatorilor de Emisie din România, pentru ca în 1967 denumirea să devină Federaţia Română de Radioamatorism din cadrul UCFS. Reorganizarea în conformitate cu Legea Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000 s-a făcut la data de 17.11.2001. Federaţia Română de Radioamatorism este structură sportivă de interes naţional, constituită prin asocierea tuturor cluburilor cu secţii de radioamatorism, a asociaţiilor judeţene de radioamatorism şi a Municipiului Bucureşti, afiliate şi recunoscute de aceasta. Federaţia Română de Radioamatorism este singura autorizată să organizeze şi să controleze activitatea de radioamatorism din România. Federaţia Română de Radioamatorism organizează sau tutelează competiţiile oficiale de radioamatorism cu caracter naţional şi cele internaţionale care au loc pe teritoriul României; are drept scop dezvoltarea activitåtii de radioamatorism pe plan local, national si international în domeniile: unde scurte si ultrascurte, telegrafie vitezå, radiogoniometrie de amator și creatie tehnicå. F.R.R are sediul în Bucureşti, str. Lipscani nr.19, sector 3.

Insigna - Pionier cercetător gradul II

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”.

Insigna - Membru al organizației de pionieri

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației).

În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri, iar dedesubt admiri o diplomă de grupă pionierească fruntașă și un carnet de evidențiere a activității pionierului.

Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea).

Societatea de cruce roșie din Republica Socialistă România

100 de ani 1876 - 1976

România a devenit Parte semnatară la prima Convenție de la Geneva din anul 1864 și a ratificat-o în anul 1874. Doi ani mai târziu, la data de 4 iulie 1876, a luat ființă Societatea Crucea Roșie din România și și-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București. Printre semnatarii actului de înființare a Crucii Roșii Române, se regăsesc importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino și Dr. Carol Davila. Sus am postat logo-ul Societății de Cruce roșie din România precum și un Carnet de membru elev al Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1963.

Primul președinte al Crucii Roșii Române a fost Prințul Dimitrie Ghica, în perioada 1876-1897.

La nici trei săptămâni de la înființare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. Pe baza solidarității ce unește Societățile Naționale surori, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabăra din care făceau parte. Sus am postat poza lui Dimitrie Ghica și un Brevet de soră infirmieră voluntară din anul 1942.

Deasupra am postat o Diplomă de Post școlar fruntaș de Cruce roșie, din anul 1960.

Sus am postat o Diplomă "Gata pentru apărarea sanitară" a Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1958.

Sus am postat un Carnet de Medic evidențiat în munca medico-sanitară din anul 1960.

Medalie premiu (Regele Mihai) - Ministerul Instrucțiunii - Premiul I

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor.

Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.

Placheta - Primul festival și concurs internațional de folclor - România '69

Primul festival internațional de folclor “România ‘69” a avut loc la București în perioada 26 august - 4 septembrie 1969. Aici au participat artiști solo, grupuri vocale și de dans, formațiuni de meșteri populari din principalele zone folclorice ale țării dar și din alte țări. Dau ca exemplu participarea județului Vâlcea la acest festival. Din Vâlcea a participat grupul folcloric din Bărbătești (care a evoluat la Parada portului popular, desfășurată pe arterele Capitalei).Tot județul Vâlcea a amenajat, în parcul Herăstrău, în cadrul “Zilei folclorului românesc”, un “sat vâlcean”, cuprinzând: ateliere și standuri meșteșugărești, cu cei mai valoroși meșteri populari; petreceri populare tradiționale (cazan cu țuică, stână ciobănească, hora satului), animate de grupurile folclorice din Vaideeni, Mihăești și Călimănești.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII