Epaminonda's Blog.....: PESCOPAGANO

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea italiană PESCOPAGANO,

provincia POTENZA, regiunea BASILICATA, din vremuri

diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Parcul Rimembranza

Castelul

Piața mare

Colegiata Santa Maria Asunto

Fântâna din Piața Victoriei

Panorama de sud-est

Banca populară cooperativă

Panoramă

Lacul artificial Saetta

Trimiteri poștale

Vedere generală

Arhitectură locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINATAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE ȘI

MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc

Insignă radioamator - YO R.S.R. (Republica Socialistă România)

Conform DEX, Radioamator se numește persoana care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio proprie și o stație de radio străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare. Radioamatorul este membru al unei comunități de persoane care împărtășesc un hobby comun, acela de a comunica liber, prin intermediul undelor radio, utilizând echipamente de emisie recepție. Diferența față de ceilalți utilizatori de comunicații radio este faptul că activitatea se desfășoară fără o remunerare, în afara cadrului profesional. Radioamatorii dobândesc această calitate prin susținerea unor examene prin care li se verifică nivelul de cunoștințe specifice. Radioamatorii utilizează frecvențe radio, special puse la dispoziție de autoritățile de reglementare din diferitele țări din care provin, în baza unor acorduri dintre administrații și asociația mondială a radioamatorilor (IARU). Conform DEX, prin Radioamatorism se înțelege practicare a radiocomunicațiilor de către persoane care manifestă interes pentru radiotehnică și stabilesc legături între radiostații proprii de mică putere. Radioamatorismul, ca mișcare de amatori de radiotelegrafie a apărut pentru prima dată în SUA (1919), în anul 1925 înființându-se Uniunea internațională a radioamatorilor. În România, primul radioclub a fost inițiat în anul 1926, iar în 1936 a luat ființă „Asociația Amatorilor Români de Unde Scurte”. În prezent, radioamatorii din România sunt reprezentați la IARU de „Federația Română de Radioamatorism”. Federaţia Română de Radioamatorism (F.R.R.) a fost înfiinţată la 1 martie 1936 sub numele de Asociaţia Amatorilor Români de Unde Scurte. În 1950 numele i s-a schimbat în Asociaţia Radioamatorilor de Emisie din România, pentru ca în 1967 denumirea să devină Federaţia Română de Radioamatorism din cadrul UCFS. Reorganizarea în conformitate cu Legea Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000 s-a făcut la data de 17.11.2001. Federaţia Română de Radioamatorism este structură sportivă de interes naţional, constituită prin asocierea tuturor cluburilor cu secţii de radioamatorism, a asociaţiilor judeţene de radioamatorism şi a Municipiului Bucureşti, afiliate şi recunoscute de aceasta. Federaţia Română de Radioamatorism este singura autorizată să organizeze şi să controleze activitatea de radioamatorism din România. Federaţia Română de Radioamatorism organizează sau tutelează competiţiile oficiale de radioamatorism cu caracter naţional şi cele internaţionale care au loc pe teritoriul României; are drept scop dezvoltarea activitåtii de radioamatorism pe plan local, national si international în domeniile: unde scurte si ultrascurte, telegrafie vitezå, radiogoniometrie de amator și creatie tehnicå. F.R.R are sediul în municipiul Bucureşti, str. Lipscani, nr.19, sectorul 3.

Insigna - Pionier cercetător gradul I

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”.

Insigna - Membru al Organizației de Pionieri

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației).

În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri, iar dedesubt admiri un carnet de evidențiere a activității pionierului (cl. V - VIII) și o diplomă de grupă fruntașă de pionieri.

Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Insigna - Organizația națională de Cruce Roșie - România

România a devenit Parte semnatară la prima Convenție de la Geneva din anul 1864 și a ratificat-o în anul 1874. Doi ani mai târziu, la data de 4 iulie 1876, a luat ființă Societatea Crucea Roșie din România și și-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București. Printre semnatarii actului de înființare a Crucii Roșii Române, se regăsesc importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino și Dr. Carol Davila. Sus am postat logo-ul Societății de Cruce roșie din România precum și un Carnet de membru elev al Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1963.

Primul președinte al Crucii Roșii Române a fost Prințul Dimitrie Ghica, în perioada 1876-1897.

La nici trei săptămâni de la înființare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. Pe baza solidarității ce unește Societățile Naționale surori, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabăra din care făceau parte. Sus am postat poza lui Dimitrie Ghica și un Brevet de soră infirmieră voluntară din anul 1942.

Deasupra am postat o Diplomă de Post școlar fruntaș de Cruce roșie, din anul 1960.

Sus am postat o Diplomă "Gata pentru apărarea sanitară" a Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1958.

Sus am postat un Carnet de Medic evidențiat în munca medico-sanitară din anul 1960.

Medalie premiu (Regele Mihai)

Premiul II - Ministerul instrucțiunii

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor.

Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.

Primul festival concurs internațional de folclor

România '69 - Laureat Premiul I

Primul festival internațional de folclor “România ‘69” a avut loc la București în perioada 26 august - 4 septembrie 1969. Aici au participat artiști solo, grupuri vocale și de dans, formațiuni de meșteri populari din principalele zone folclorice ale țării dar și din alte țări. Dau ca exemplu participarea județului Vâlcea la acest festival. Din Vâlcea a participat grupul folcloric din Bărbătești (care a evoluat la Parada portului popular, desfășurată pe arterele Capitalei).Tot județul Vâlcea a amenajat, în parcul Herăstrău, în cadrul “Zilei folclorului românesc”, un “sat vâlcean”, cuprinzând: ateliere și standuri meșteșugărești, cu cei mai valoroși meșteri populari; petreceri populare tradiționale (cazan cu țuică, stână ciobănească, hora satului), animate de grupurile folclorice din Vaideeni, Mihăești și Călimănești.

____________ooOoo______________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBILE ROMÂNĂ ȘI FRANCEZĂ