Epaminonda's Blog.....: BALASSAGYARMAT

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea maghiară BALASSAGYARMAT,

județul NOGRAD, din vremuri diferite, câteva vechi trimiteri

poștale ilustrate, o insignă și o medalie locale.

Primăria

Biserica romano catolică

Biserica evanghelică

Muzeul

Gimnaziul

Monumentul Hosok

Tribunalul

Cazinoul

Hotelul

Statuia Madach

Ștrandul

Podul

Monumentul Civitas Fortissima

Școala

Centrul cultural

Cazarma

Gara

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

Insignă locală

Medalie locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - 25 ani F.P.C.I.

(Formațiunea de pază contra incendiilor )

Despre stingerea organizată a incendiilor pe teritoriul de astăzi al României există dovezi încă din timpul Daciei romane, însă instituţia pompierilor este atestată la mijlocul secolului al XVIII-lea prin „steagurile de foc” din Bucureşti şi Iaşi, organizări bazate pe solidaritatea comunităţii în faţa primejdiei focului. Condiţiile concrete de la începutul veacului următor au determinat apariţia, la Bucureşti şi Iaşi, în 1845 şi, respectiv, în 1835, a primelor unităţi de pompieri militari, încadrate în armata permanentă, soldaţii urmând instrucţia de infanterie în paralel cu cea pompieristică. Istoria începuturilor a consemnat participarea efectivelor de pompieri din Bucureşti la stingerea „Focului cel mare” din data de 23 martie 1847, sinistru care a distrus atunci peste 1800 de case şi prăvălii, precum şi la Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc la data de 13 septembrie 1848, moment de seama al revoluţiei democratice din acel an. În memoria celor aproape o sută de ostaşi pompieri care au căzut în luptă, în Bucureşti a fost înălţat „Monumentul Pompierilor”. Ulterior, după modelul primelor două unităţi, în principalele oraşe ale României, s-au înfiinţat servicii de pompieri profesionişti cu accentuat caracter militar, subordonate primăriilor. În anul 1874 s-au pus bazele Corpului Pompierilor Militari care cuprindea 15 unităţi care aveau în dotare şi baterii de artilerie. La războiul din 1877 – 1878, pompierii - artilerişti au participat cu forţa a şase baterii în compunerea armatei române, atât pentru apărarea teritoriului, cât şi la luptele din sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi, împotriva armatei otomane. Contactele europene, mai ales cu Regimentul de pompieri din Paris, aderarea la primul organism internaţional de profil, constituit în anul 1900, „Comitetul Tehnic Internaţional al Focului”, la care România este membru fondator, au impus începerea reorganizării pompierilor români, proces întrerupt de primul război mondial. Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929, prin înfiinţarea Comandamentului Pompierilor, care făcea parte din structurile armatei române, iar, sub aspect administrativ, depindea de Ministerul de Interne. Această organizare a fost legiferată în anul 1936 când, pentru prima oară, se defineau misiunile pompierilor militari: „prevenirea şi combaterea sinistrelor pe tot cuprinsul tării”. Tot din acea perioadă datează şi investirea acestora cu atribuţii concrete în domeniul protecţiei civile, cel de-al doilea război găsindu-i organizaţi, până la nivelul subunităţilor, ca formaţiuni militare de pompieri - apărare pasivă. Anii postbelici au conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel material, la nivelul realităţilor tehnico – economice. Pe toate aceste insigne abundă simbolurile comuniste; steaua de inspiraţie sovietică, laurii victoriei şi făcliile succesului.

Astăzi pompierii îşi desfăşoară activitatea în cadrul ISU (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă), cu structuri la nivel naţional dar şi la nivelul fiecărui judeţ.

Dacia 1300 - România

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 2021 la Monetăria Statului pentru a omagia autoturismul de suflet al românilor – DACIA – 1300. Cu această marcă autohtonă de autoturism se identifică majoritatea românilor. Produsul medalistic s-a realizat în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici tehnice:

Material – argint, puritatea - 99,9%, seria – mașini românești care au făcut istorie, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri , greutatea – 31,11 grame, calitatea – proof, tiraj – 500 bucăți și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 254 lei.
Material – cupru, seria – mașini românești care au făcut istorie, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri , greutatea – 31,11 grame, calitatea – proof, tiraj – 200 bucăți și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 81 lei.

Cea mai cunoscută și apreciată marcă românească de maşini trezește amintiri celor care au mers în vacanțe cu parinții, celor care au făcut școala de șoferi sau celor care au condus zilnic. La Uzina de Automobile Pitești – pe 20 august 1969 – erau fabricate primele exemplare Dacia 1300. Notorietatea modelului „Dacia 1300” fabricat la Pitești a crescut rapid, mașina urmând să devină un adevărat simbol al României. În anul 1998, după trei decenii de la producerea primului automobil Dacia, de pe porţile uzinei a ieşit autoturismul cu numărul 2000000. Producția autoturismului de familie Dacia 1300 (versiunile Berlină și Break) încetează în anul 2004, în timp ce gama Dacia Pick-Up este retrasă din fabricație în anul 2006. “Pe parcursul timpului, Dacia 1300 a evoluat constructiv prin face-lifturi anemice, însă nu uşor de asimilat în industria orizontală a vremii. După versiunea iniţială „Dacia 1300 standard”, a urmat „1300 Super”, apoi Dacia 1301 (1977) şi din 1979, Dacia 1310, cu 6 variante. De remarcat că, din 1973, odată cu introducerea în serie a break-ului, Dacia devenise cel de al treilea fabricant Renault în exteriorul Franţei şi perspectivele păreau pline de speranţe.” – declară Constantin Stroe, fost director general al Întreprinderii de autoturisme Dacia din Pitești.

Insigna - Fruntaș în gospodărirea orașului 1983

Aceste insigne sunt din metal mort emailat, cântăresc câte 6 grame fiecare și au dimensiunile de 18 x 36 milimetri. Prin acordarea acestor insigne regimul comunist încerca să mobilizeze cetăţenii în gospodărirea, îngrijirea şi înfrumuseţarea localităţilor în care ei trăiau.

În această largă acțiune intrau acțiuni de curățenie și înfrumusețare a propriei gospodarii dar și acțiuni de muncă patriotică în folosul comunității. În cadrul acțiunilor de înfrumusețare a propriei gospodării intrau; văruirea gardurilor de la drum și a podețelor de la intrarea în curte, curățarea șanțurilor de la drum din dreptul propriei locuințe, curățarea și văruirea copacilor, adunarea frunzelor și vegetației uscate, precum și cultivarea și întreținerea culturilor din intravilan. În cadrul acțiunilor de muncă patriotică în folosul comunității intrau cam aceleași activități dar aferente instituțiilor de interes public ale satului; școala, primăria, biserica, dispensarul local, etc. precum și acțiunile de deszăpezire, îndiguire, desfundare canale de scurgere sau împăduriri în folosul comunității. Cetățenii participanți la astfel de acțiuni erau distinși, cu mare fast, în adunări publice, cu aceste insigne - distincții care se acordau anual. Apreciez că acordarea acestor distincții erau totuși o formă de propagandă comunistă care arătă ce înseamnă munca în folosul comunității, ce înseamnă ordinea și disciplina în tot și în toate.

Clubul ciclist Principele Nicolae

Fond - Premiul II - 29 mai 1927

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Jeton - La mulți ani cu sănătate! 2012

1 Martie - Carreforur - România

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa prezentată mai sus a fost emisă la comanda lanțului de magazine Carefour, în anul 2012, ca modalitate de promovare, și s-a conferit personalului. Pe avers în interiorul unui circ liniar exterior continuu este redat logo-ul Carrefour timbrat de un personaj fabulos în zbor, iar în stânga acestuia este gravat pe rânduri orizontale mesajul: “LA / MULȚI * ANI! / CU / SĂNĂTATE / 2012”, iar în exergă, în partea de jos, curbat, este aplicat textul: “CARREFOUR – ROMÂNIA”. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, este aplicată inscripția: “1 MARTIE” însoțită de un miel alături de un personaj feminin, cu furcă și fus, torcând manual firul buclat legat de mărțișor ca semn al sosirii primăverii, adus de o rândunică, într-o alegorie cu munți, raze de soare și o cunună de trandafiri și crini. Jetonul este confecționat din alamă, este rotund și are diametrul de 25 milimetri.

Carrefour este o companie multinațională franceză cu peste 12300 de magazine, având afaceri de 10 miliarde de lei în 2018. Carrefour a deschis in 2001 primul hipermarket din România in zona Militari de la intrarea pe Autostrada A1, într-un proiect dezvoltat de EMCT, propietarul Sun Plaza. Carrefour a preluat în 2006 restul pachetului de 50% la subsidiara din România, după ce a hotărât să numai opereze hipermarketuri în franciză și a cumpărat grupul Hyparlo. Carrefour România a preluat, în toamna lui 2007, lanțul de supermarketuri Artima, pentru 55 milioane de euro, marcând prin aceasta intrarea pe segmentul de supermarketuri. Rețeaua Artima deținea 21 de magazine, concentrate în vestul țării, cu o suprafață totală de vânzări de 21000 de metri pătrați. După preluare, magazinele Artima au fost redenumite în Carrefour Express și apoi Carrefour Market. Carrefour România a mai preluat, în 2017, lanțul de supermarketuri Billa din România pentru 97 milioane de euro. După preluare, majoritatea magazinelor Billa au fost redenumite Carrefour Market, iar altele Supeco și Carrefour Expres. Compania urmează o tendință de fond prin care vinde produse sub marcă proprie, care în fiecare an devine din ce în ce mai importantă.

____________ooOoo____________

O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBILE ROMÂNĂ ȘI

FRANCEZĂ CU CUPOANE

DETAȘABILE