Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. Prin anii 1928 – 1929 s-a bătut la Monetăria Regală din Londra o monedă din aliaj de aur, cu valoarea de 100 lei, având pe ea chipul regelui Ferdinand al României și marcat anul 1922. Probabil această emisiune monetară s-a dorit a fi un omagiu la cea de-a cincea aniversare a încoronării lui Ferdinand I şi a Mariei ca rege şi regină, încoronare ce avusese loc în octombrie 1922 la Alba Iulia; decretul de emitere a acestor monede a fost publicat în Monitorul Oficial al României pe 4 iunie 1927, iar regele Ferdinand a murit pe 20 iulie în acelaşi an). Această monedă a fost gravată de renumitul artist francez Paul Marcel Dammann (1885 - 1939). Cotarea pe piaţă a pieselor din această serie indică faptul că o mare parte din tiraj nu a fost pusă în circulaţie. Se pare că o parte din tiraj a fost retopit și folosit pentru baterea altor piese. Pe această monedă Ferdinand poartă cunună de lauri, marcând astfel încheierea victorioasă a Marelui Război pentru Reîntregirea Neamului. Pe avers în interiorul unui cerc perlat exterior este redată stema mijlocie a regatului, deasupra periferic circular fiind aplicată inscripția: “ROMÂNIA” și dedesubt fiind gravată valoarea monedei: “100 LEI”. Pe revers în interiorul unui cerc perlat exterior este redat chipul regelui Ferdinand, privind spre dreapta, și având pe cap o coroană de lauri. Sub gât este marcat numele gravorului: “P.M.DAMMANN” și de jur împrejur este aplicată inscripția:”FERDINAND I – REGELE ROMÂNILOR - 1922”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 100 lei, metal compoziție – aliaj aur (90% aur și 10% cupru), anii emiterii – 1928 (1929), forma – rotundă, diametrul – 35 milimetri, greutatea – 32,26 grame, tiraj – 30000 exemplare și cant – neted și inscripționat: “PATRIA * ȘI* DREPTUL* MEU******”.

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).
2. În data de 11 octombrie 2021, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă din argint și o alta din tombac cuprat cu tema 100 de ani de la înființarea Institutului ,,Cantacuzino”.

Aversul monedei din argint prezintă portretul și numele doctorului Ioan Cantacuzino, inscripția verticală „ROMANIA”, stema României, anul de emisiune „2021” și valoarea nominală „10 LEI”, suprapuse peste inscripția repetată, scrisă ca microtext, ,,INSTITUTUL CANTACUZINO”. Caracteristicile tehnice ale acestei monede sunt următoarele: valoarea – 10 lei, data emiterii - 11 octombrie 2011, material (compoziție) – argint, titlu – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, calitatea – proof, cant – zimțat, tiraj – 5000 exemplare și preț unitar de achiziție cu T.V.A. inclus – 415 lei.

Aversul monedei din tombac cuprat prezintă portretul și numele doctorului Ioan Cantacuzino, inscripția verticală „ROMANIA”, stema României, anul de emisiune „2021” și valoarea nominală „1 LEU”, suprapuse peste inscripția repetată, scrisă ca microtext, ,,INSTITUTUL CANTACUZINO”. Pe reversul comun al monedelor din argint și din tombac cuprat redă clădirea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ,,Cantacuzino” și inscripțiile ,,100 DE ANI” și «INSTITUTUL ,,CANTACUZINO”». Caracteristicile tehnice ale acestei monede sunt următoarele: valoarea – 1 leu, data emiterii - 11 octombrie 2011, material (compoziție) – tombac cuprat, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 23,5 grame, calitatea – proof, cant – zimțat, tiraj – 5000 exemplare și preț unitar de achiziție cu T.V.A. inclus – 110 lei.

Ion Cantacuzino, cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, (născut la data de 25 noiembrie 1863 în Bucureşti şi decedat la data de 14 ianuarie 1934 tot la Bucureşti ) a fost un academician, medic, microbilog, profesor universitar român, fondatorul școlii românești de imunololgie şi patologie experimentală. Ion Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Începând cu anul 1986 publică lucrări despre sistemele și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită Metoda Cantacuzino, metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în anul 1926 vaccinul BCG, având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică. Ion Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române, din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa: Lyon – 1922, Bruxelles – 1924, Montpellier – 1930, Atena – 1932 și Bordeaux – 1934.

Institutul „Cantacuzino” a fost înființat la 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele Ferdinand I, sub denumirea de Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino". De-a lungul unei perioade de aproape 100 de ani, în Institutul Cantacuzino s-au efectuat cercetări în toate domeniile importante ale microbiologiei și științelor conexe, s-au produs o serie de vaccinuri si seruri terapeutice, specialiștii săi fiind implicați în activități de sănătate publică (în special prin activitatea de îndrumare metodologică a Institutelor de sănătate publică din România), de supraveghere epidemiologică a teritoriului, de documentare și pregătire a personalului medical de specialitate. Școala științifică ce s-a format în și pe lângă Institutul Cantacuzino a concentrat eforturile de cercetare în domeniile microbiologiei si patologiei experimentale, favorizând dezvoltarea acestora în România. Institutul Cantacuzino a devenit treptat unul dintre cele mai importante centre de cercetare în domeniile științelor biomedicale, igienă și epidemiologie, patologie comparată și patologie infecțioasă, biochimie, enzimologie, imunologie, etc. Pe lângă activitatea științifică, în institut, se desfășoară și o susținută activitate de sănătate publică, concentrată în Centre de Referință. Institutul Cantacuzino găzduiește astfel Colecția Națională de Tulpini Microbiene și o serie de colecții de tulpini virale de referință. Tot aici, se desfășoară și o intensă activitate de învățământ, în cadrul catedrei de Microbiologie si Epidemiologie a Facultății de Medicină din UMF „Carol Davila”, București, (cursuri și lucrări practice pentru studenți, cursuri, demonstrații și stagii practice pentru medici rezidenți, stagii și cursuri de pregătire medicală continuă pentru medici specialiști microbiologi, epidemiologi și biologi). În laboratoarele institutului, absolvenții facultăților de medicină și biologie își pregătesc tezele de licență și de doctorat. Din 2017, Institutul a fost trecut de la Ministerul Sănătății în subordinea Ministerului Apărării Naționale, sub denumirea de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, cu scopul de a-l revigora și a se relua producția de vaccinuri și de alte produse prin care s-a făcut renumit.
3. În data de 25 octombrie 2021 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României. Aversul redă corpul central al Palatului Regal din București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „500 LEI” și anul de emisiune „2021”. Reversul prezintă portretul Regelui Mihai I al României și inscripțiile în arc de cerc ,,REGELE MIHAI I” și ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 25 octombrie 2021, valoarea – 500 lei, material (compoziție) – aur, titlul – 99,9%, forma - rotundă, diametrul – 35 milimetri, greutatea – 31,103 grame, cant – neted, calitate – proof, tiraj – 1000 exemplare și preț unitar de achiziție fără TVA – 11600 lei.

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.

Palatul Regal nou, denumire actuală Muzeul Național de Artă al României, este o clădire monumentală din municipiul București, situată pe Calea Victoriei, în Piața Palatului (redenumită Piața Revoluției, după evenimentele din decembrie 1989), undeva pe locul vechiului Palat Regal. Clădirea simbolizează centrul puterii monarhice în România și reprezintă principala reședință regală din București. Ea a fost folosită efectiv pentru găzduirea activităților oficiale ale familiei regale a României până la 24 august 1944, dată la care a fost bombardată și a rămas nelocuibilă până în momentul plecării Regelui Mihai în exil. În anul 1926 clădirea vechiului palat este distrusă parțial de un incendiu, însă Regina Maria a ales doi arhitecți, N.N. Nenciulescu și Karel Liman, care să întocmească planurile de refacere ale palatului. Din anul 1930 până în anul 1944, palatul trece prin diverse modificări; se construiește aripa de sud a palatului, există spații destinate unor expuneri muzeale și este construită o nouă aripă în partea de nord, care însă este distrusă parțial în timpul unui bombardament din 1944. Abia în anul 1948, după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, perspectivele de utilizare a Palatului Regal se măresc considerabil. Acesta trece în administrarea și folosința Ministerului Artelor și Informațiilor, cu scopul de a deschide un muzeu național de artă, elementele arhitecturale care aminteau de monarhie fiind înlăturate sau ascunse. Doi ani mai târziu, în 1950, este inaugurată prima galerie a muzeului, acesta fiind punctul de pornire pentru multe alte galerii de artă universală și artă veche românească. În timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, Sala Tronului era cunoscută ca „Sala Consiliului de Stat a Republicii Socialiste România”, fiind folosită pentru unele evenimente oficiale ale regimului comunist. Tot începând din perioada comunistă, sala de spectacole din interiorul Palatului („Sala Mică a Palatului”) a fost deschisă publicului, ca cinematograf. În prezent, clădirea adăpostește Muzeul Național de Artă al României și Sala de concerte „Auditorium”. Muzeul are în patrimoniul său una dintre cele mai mari colecții de picturi din România, în total peste 70000 de exponate.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Napoleon al III-lea (1808 - 1873) 200 de ani de la naștere

Napoleon al III-lea, nume real și complet Charles-Louis-Napoléon Bonaparte a fost primul președinte al celei de-a 2-a Republici Franceze în 1948, devenit apoi, în urma unei lovituri de stat în anul 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea. El a trăit în perioada 20 aprilie 1808 – 9 ianuarie 1873. El a fost inițiatorul mai multor lovituri de stat pentru reinstaurarea imperiului, toate eșuate, drept pentru care a fost închis. După Revoluția din 1848 i-a fost permisă întoarcerea la Paris, unde a devenit deputat în Assemblée Nationale. În 20 decembrie 1848 a fost ales președinte al Republicii Franceze, prin lovitura de stat din 2 decembrie 1851 el a primit titlul de "principe-președinte" și puteri dictatoriale. Exact după un an de la lovitura sa de stat și la 48 de ani de la încoronarea unchiului său a fost numit Napoleon al III-lea ca împărat al francezilor, pe data de 2 decembrie 1852. Investirea fusese validată de un plebiscit. Împăratul s-a căsătorit în 30 ianuarie 1853 cu contesa spaniolă Eugenie de Montijo, cu care a avut un fiu, pe Louis Napoleon. Epoca celui de-al doilea Imperiu Francez este caracterizată de o industrializare rapidă și de modernizarea instituțiilor economice și administrative ale statului. După războiul din Crimeea (1854 - 1856) și implicarea în unificarea Italiei, Franța a redevenit o mare putere europeană. După eșecul expediției militare din Mexic (1862 - 1867) și neputința sa de a evita conflictul cu Prusia renumele politic al lui Napoleon III a apus și nu a mai putut fi restabilit nici prin reformele liberale din 1869. În urma înfrângerii de la Sedan împăratul a căzut, pe data de 1 septembrie 1870, în captivitate germană și a fost închis în Castelul Wilhelmshohe din Kassel. După eliberarea din detenție la data de 19 martie 1871, Napoleon III s-a stabilit la Chislehurst, unde a decedat la data de 9 ianuarie 1873.

Insigna - Clubul alpin Hășmaș - Piatra singuratică

Clubul alpin Hășmaș, cunoscut și sub numele Clubul speo-alpin Hășmas, este asocierea unor tineri entuziaști îndrăgostiți de munte, turism, peșteri, care vizitează anual, iarna și vara frumoasele meleaguri ale Munților Hășmaș din Carpații Orientali. Nu știu precis unde își are sediul acest interesant club de turism, pentru că aș alerga și eu să mă înscriu în el.

Cabana “Piatra singuratică”(1504 metri), situată la poalele masivului Hășmașu Mare, două ore de mers lejer din orașul Bălan, județul Harghita, este recent reconstruită și are o capacitate de cazare de 28 locuri iarna și maximum 50 locuri vara, astfel:

1 cameră cu patru locuri – rezervată salvamontiștilor
1 cameră cu 10 locuri
1 cameră cu 18 locuri
Prici (în pod) până la 25 locuri - neîncălzit

Încălzirea se face cu sobe din tablă (în condiții de iarnă fiind necesar sacul de dormit sau cineva care să alimenteze soba continuu). Cabana are curent electric de la panouri solare sau generator. Cel mai ușor se ajunge cu mașina sau trenul până la Izvorul Olt, cu autobuzul până în orașul Bălan, apoi pe strada Kovacspatak, pe lângă biserica catolică și apoi 75 – 90 minute mers pe jos până la cabană. De aici se poate ajunge pe Vârful Hășmașu Mare (1792 metri) dar și în stațiunea Lacu Roșu (circa 6 ore de mers).

Insigna - Miner fruntaș - R.P.R. (Republica Populară Română)

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Miner fruntaș RPR. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe marginea de jos, simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou” dar și drapelul roșu al Partidului Comunist Român.

Insigna - Clubul vehiculelor de epocă din România

Pe data de 17 Iulie 1992 un grup de sapte posesori de vehicule de epoca, au infiintat “Clubul vehiculelor de epocă” (CVE), persoana juridica romana, ca o organizatie independenta si non-profit. Membrii CVE in numar de 104 detin automobile si motociclete produse intre anii 1912 si 1983. Clubul promoveaza pasiunea pentru restaurarea si conservarea vehiculelor istorice ca parte a patrimoniului tehnic national. CVE este afiliat la FIVA prin intermediul Retromobil Club Romania si este afiliat la FIA prin intermediul Automobil Clubului Roman. Programul CVE cuprinde parade si expozitii cu diverse ocazii: Targul Anticarilor (Bucuresti sect 2 si 4) ; participari la Zilele oraselor : Cluj, Tg Mures, Sovata, Sibiu, Ploiesti, Pitesti, Rm Valcea, Curtea de Arges, Tg Jiu, Tulcea, Galati, Cp Lung Muscel, Plopeni, Campina, Breaza, Buftea, Drobeta Turnu Severin, Deva; parada Litoralului; festivalul Sinaia Forever la diverse expozitii: Classic Car Show(World Trade Center Bucuresti), Mamaia, Tiriac Auto; Targuri de turism sau raliul VIP la Romexpo; Raliuri: Raliul Cheia, raliul Domnesti. CVE participa la Campionatul National de Indemanare Auto cu propria echipa Old Rally Team cat si in Campionatul National de Viteza in Coasta organizat de Federatia Romana de Automobilism Sportiv. Activitatile clubului se finanteaza din cotizatii si din sponsorizari. Avand in vedere caracterul exceptional al acestor manifestari ce atrag un numeros public, ele reprezinta oportunitati deosebite sub aspectul reclamei si publicitatii oferite sponsorilor pe intregul parcurs si pe toata durata desfasurarii evenimentelor.

Insigna - Frontul plugarilor

Frontul Plugarilor a fost o organizație politică de stânga a țăranilor români, înființată în ianuarie 1933 la Deva, sub conducerea lui Petru Groza, cu scopul de a mobiliza la luptă masele țărănești pentru apărarea drepturilor și libertăților lor. Inițiată în județul Hunedoara (după plecarea lui Petru Groza din Partidul Poporului, al generalului Averescu, comandantul de la Mărăști, mișcarea s-a răspândit curând în Banat, iar apoi și în celelalte zone ale României.În septembrie 1935, Frontul Plugarilor a semnat un acord cu Uniunea oamenilor muncii maghiari din România (MADOSZ), iar la 6 decembrie 1935, la Țebea, sub gorunul lui Horea, a încheiat o înțelegere cu Blocul Democratic (organizație aflată sub influența Partidului Comunist Român, pe atunci în ilegalitate) și Partidul Socialist. După încheierea celui de-al doilea război mondial, la 12 octombrie 1944, organizația a participat la constituirea Frontului Național Democrat (F.N.D.), împreună cu PCR și alte partide de stânga. A contribuit la guvernare și la instaurarea comunismului în România, alături de PCR (respectiv Partidul Muncitoresc Român).La alegerile din anul 1946 a fost aliat al comuniștilor în cadrul blocului Partidelor Democrate. A sfârșit prin a se autodizolva în anul 1953.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII