Epaminonda's Blog.....: SENFTENBERG

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă SENFTENBERG, bundes

landul AUSTRIA INFERIOARĂ, o vedere generală, câteva

vechi trimiteri poștale ilustrate, o insignă și un ecuson local.

Biserica și Casa parohială

Arhitectură locală

Vedere aeriană

Trimiteri poștale

Insignă locală

Ecuson local pompieri

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA JETOANE

DIN JUDEȚUL BACĂU

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Jetonul - Administrația Schitu Frumoasa - 1 leu 1903

poansonat ulterior cu cifra 3 pe avers

Aceste jetoane au fos emise de administrația fabricii de cherestea „Obștea Bradul” din localitatea Schitu Frumoasa, județul Bacău, în anul 1903, după cum scrie pe ele. Satul Schitu Frumoasa aparține comunei Balcani situate în nordul Depresiunii Tazlău, fiind străbătută de șoseaua DJ 156A, la 50 km de Bacău, 40 km de Piatra Neamț și 25 km de Moinești. Drumul comunal 186 Balcani-Schitu Frumoasa permite acesul într-o zonă montană de o rară frumusețe. Primele documente care se cunosc și care se referă la așezări din teritoriul actual al comunei Balcani aparțin secolului al XV-lea. La 15 octombrie 1491 Ștefan cel Mare, după ce a cumpărat mai multe sate și terenuri de pe valea râului Tazlăul Mare, le-a donat Mănăstirii Tazlău. Legenda spune că Ștefan cel Mare ar fi avut aici o iubită foarte frumoasă, pe care o vizita des și de aici numele satului Frumoasa. În Anuarul Socec din anul 1912 este consemnată ca funcțională la Schitu Frumoasa fabrica de cherestea a lui Theiler Lipa, care deținea și un depozit de lemne de construcții la Târgu Ocna. Într-o listă a societăților cooperative de exploatare păduri, publicată în anul 1935 în Anuarul cooperației române 1928 – 1933 este consemnată și societatea „Bradul” din Schitu Frumoasa, cu 114 membri și vânzări de peste două milioane lei , cu un profit de circa 198 mii lei. Se poate presupune că jetoanele de la Schitu Frumoasa au fost emise pentru a fi utilizate ca înlocuitor de monedă măruntă pentru plata alimentelor sau a altor produse necesare la o cantină a muncitorilor forestieri organizată de administrația fabricii de cherestea din zonă. În privința monogramei TH, care ar putea lămuri enigma emitentului acestor jetoane, se presupune că cele două inițiale ar veni de la numele industriașului Herman Theiler, mare exploatator de pădure, din Moinești, cu afaceri și în domeniul petrolier.

Acesta deținea o fabrică de cherestea în orașul Moinești. În septembrie 1903 statul a scos la licitație pentru tăiere peste 4500 de hectare de pădure brad și molid, în zona localității Schitu Frumoasa, după modelul celei din Moinești. În 1931 Herman Theiler împreună cu alți asociați a fondat Societatea anonimă română pentru comerțul de combustibil și cherestea “Herman Theiler” având drept scop:

Comerțul și exploatarea lemnului de foc, comerțul de cărbuni, cocs, țiței și orice alt combustibil
Comerțul de cherestea și orice alte materiale de construcții, industria și exploatarea de păduri
A crea industrii în legătură directă sau indirectă cu obiectul societății

Nu există o dovadă certă că Herman Theiler ar fi emitentul acestor jetoane.

Jetonul - Administrația Schitu Frumoasa - 1 leu 1903

Aici s-au prezentat două jetoane de 1 leu 1903 emise de Administrația fabricii Schitu Frumoasa. Diferența dintre ele este că pe unul dintre ele este poansonată, ulterior emiterii acestuia, cifra 3 în dreapta valorii “1”. Pe aversul acestor jetoane, în interiorul unui cerc perlat la exterior sunt reprezentate monogramat literele „H și T” iar în jurul grupului monogramat de litere, periferic circular, este aplicată inscripția: “ADM. FABRICEI SCHITU FRUMOASA”. Pe reversul acestor jetoane, în interiorul unui cerc perlat la exterior sunt aplicate pe trei rânduri orizontale inscripțiile: ”1 LEU 1903”. După cum am precizat și mai sus, pe reversul unui astfel de jeton s-a poansonat, ulterior emiterii sale, cifra 3, undeva în dreapta valorii 1. Aceste jetoane sunt confecționate din alamă, au forma rotundă și diametrul de 22 milimetri.
Sursa documentării: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor Dorel Bălăiță

Jetonul - Bazarul Porumbaru - 5

Istoria acestui jeton, aparent banal, cu inscripții puține și lacunare – la fel ca în cazul multor jetoane – care fac dificilă atât identificarea emitentului cât și a localității în care a fost utilizat, este strâns legată de istoria întemeierii unei industrii autohtone de hârtie și, în mod particular, de înființarea primei fabrici românești de hârtie – Letea Bacău. Jetonul este confecționat din alamă, este rotund și are diametrul de 17 milimetri. Pe avers, în interiorul unui cerc perlat la exterior este inscripționată cifra 5 și în jurul acesteia este aplicată inscripția: “BAZARUL PORUMBARU”, în partea de jos fiind aplicată în relief o stea cu șase colțuri. Pe revers, în interiorul unui cerc perlat la exterior este inscripționată doar cifra 5. Nu se știe ce reprezintă exact această cifră. Se pare că acest jeton a fost emis la Letea de băcănia Radu C. Porumbaru, care a fost unul dintre primii directori ai Fabricii de hârtie Letea. Ideea întemeierii unei industrii naționale era vehiculată în cercurile de intelectuali și politicieni români încă dinainte de Unirea Principatelor. Au existat mai multe încercări pentru deschiderea unor fabrici de hârtie, eșuate din diferite motive. Până în 1881 România cumpăra hârtie din Germania și Imperiul Austro-Ungar. Un grup de români cu inițiativă, sprijiniți de premierul liberal Ion C .Brătianu, s-au asociat și au fondat o societate pe acțiuni. Juridic Fabrica Letea a fost creată în data de 17 ianuarie 1881, în fruntea căreia a fost numit Constantin Porumbaru, tatăl inginerului Radu C. Porumbaru. În capul listei de acționari, cu scopul de a mări veniturile coroanei și de atragere în acest proiect și a altor persoane cu posibilități financiare, s-a trecut însuși Regele Carol I. Fabrica s-a construit în zona unor centre forestiere dar și a unor importante surse de apă, locul ales fiind situat în localitatea Letea Nouă, pe malul râului Bistrița, la 3 kilometri depărtare de orașul Bacău. Construcția propriu zisă a fabricii a demarat în data de 12 iulie 1882, sub îndrumarea lui Radu C.Porumbaru, iar prima capacitate de producție a intrat în funcțiune în anul 1884. Radu C. Porumbaru (1854 - 1913) a făcut studii superioare la Paris, obținând diploma de inginer de mine.

Ca fapt divers precizez că el a fost primul român care a escaladat vârful Mont Blanc (altitudine - 4807 metri) în data de 2 octombrie 1877. Într-o vreme a fost deputat și senator de Bacău și în anul 1907 a fost numit prefect de Bacău. Tot ca fapt divers se știe că în anul 1884 el ar fi orchestrat niște acțiuni antisemite în oraș. Acesta își doarme somnul de veci în incinta Fabricii Letea. Cândva, despre el, Nicolae Iorga a scris: “un om și jumătate... rareori am văzut pe cineva bucuros de a crea, de a organiza și de a cârmui...un bărbat între două vârste, de o distincție și o amabilitate rarisime.” Muncitorii calificați ai fabricii erau cetățeni străini (germani, austrieci sau polonezi), iar cei necalificați erau localnici din satele învecinate. Pentru aceștia trebuiau asigurate niște facilități iar pentru străini, în mod special, niște modalități de recreere. În acest scop Radu C.Porumbaru a înființat un parc dar și un bazar, care a primit firesc numele Bazarul Porumbaru. De aici lucrătorii se aprovizionau cu alimente sau alte produse necesare traiului. Bazarul Porumbaru a fost un fel de supermarket al începutului secolului al XX-lea. Deși, la prima vedere, bazarul părea un lucru bun, dar au existat și nemulțumiri, exprimate în presa vremii sub anonimat. După decesul lui Porumbaru bazarul a fost cumpărat de fabrică. Nu se știe exact când s-a înființat bazarul dar se poate deduce că doar atunci când numărul de muncitori a ajuns suficient de mare astfel încât să justifice existența unei astfel de afaceri, probabil după 1897. Jetonul prezentat aici se poate să fi fost emis la începutul secolului al XX-lea și să fi circulat până la moartea lui Porumbaru (anul 1913). Jetoanele erau date ca rest clienților care puteau să le utilizeze doar la Bazarul Porumbaru. Se pare că înscrisul 5 de pe jeton ar însemna „Bani”, având în vedere că jetoanele anterioare primului război mondial aveau, în general, valoarea exprimată în bani. Nu se cunosc astfel de jetoane având și alte valori.
Sursa documentării: NET: Cercetări numismatice – 2010, autor Dorel Bălăiță

Jetonul - Cantina fabricii geamuri M.A.W & Cie - Ciobănuși - 2 lei

Produsul medalistic de mai sus este un jeton executat pentru Cantina Fabricii de geamuri M.A.W. & Cie Ciobănuș. Acest jeton are formă pătrată, cu latura de 24 milimetri și este confecționat din zinc. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui chenar perlat la exterior este aplicată pe cinci rânduri următoarea inscripție: „CANTINA / FABRICEI / GEAMURI / M A W & Cie / CIOBĂNUȘI”. În centrul câmpului reversului, în interiorul unui chenar periferic continuu este inscripționată pe două rânduri valoarea “2 LEI”. Martori ignoranți ai istoriei, jetoanele sunt documente exonumismatice ce aduc mărturii despre entități comerciale care de cele mai multe ori au dispărut din viața economică a României, dar au marcat destine umane sau au contribuit la dezvoltarea unor localități. Necunoscându-se zona unde a funcționat această fabrică, acest jeton este încadrat în categoria emisiunilor nelocalizate. Această piesă, singura cunoscută deocamdată, poate fi admirată în colecția Muzeului “Maria și dr. George Severeanu” din Bucuresti. În România, se pare că primele glăjării (topitorii de sticlă), au apărut în Transilvania, la Tălmaciu, în anul 1614 și apoi la Porumbacu de Sus. Localitatea Ciobănuș (Ciobănuși sau Ciobănașul) aparține în prezent de comuna Asău, județul Bacău, fiind situată în nord-vestul depresiunii Dărmănești, la confluența râurilor Ciobănuș cu Trotuș, la 6 km vest de satul Asău. Aici a funcționat mai bine de 100 de ani, între 1810 – 1917, o fabrică de sticlă, cea care avea să emită jetonul prezentat mai sus. Ideea înființării acesteia se pare ca i-a venit boierului Costachi Ghika-Comănești, care deținea în zonă exploatări de lemn, cărbune și păcură. În anul 1810 boierul Ghika a încheiat cu austriacul Leiba David un contract care prevedea construirea unei fabrici de sticlă pe moșia sa. La început în fabrică lucrau în jur de 35 de muncitori maghiari și germani și un număr mai mic de localnici, în special pentru munci necalificate. Începând cu data de 15 iulie 1899 fabrica de la Ciobănuș, aflată în proprietatea firmei Bailey & Cie a beneficiat de ajutor de la stat în baza legii de încurajare a industriei autohtone. În anul 1909 a fost declarată în faliment, deoarece nu mai putea să-și plătească creditorii. Conditiile in care s-a lucrat in aceasta fabrica erau detestabile. Condițiile în care munceau acești oameni se resimțeau asupra fizicului lor. Toți erau palizi, cu figuri obosite și cu înfățișarea bătrâneții auspra fizicului lor. În anul 1917 fabrica a fost bombardată și distrusă, nemaifiind refacută.

Dovezi ale existenței acesteia ne-au ramas doar jetonul prezentat aici și două cărți poștale. Jetoanele, asemeni celui prezentat, erau primite de lucrătorii fabricii în contul unei părți din salariu și puteau fi utilizate la cantina fabricii pentru procurarea de alimente sau alte produse necesare traiului de zi cu zi sau lucrului în fabrică. Se crede că acest jeton a circulat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începtul secolului al XX-lea, probabil până la distrugerea sa, prin bombardamentul din anul 1917. Inscripția M.A.W. & Cie ce apare pe versoul acestui jeton amintește de numele lui Bertie Maw, asociat al firmei engleze Bailey & Cie și director general al fabricii.
Sursa documentării: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor Dorel Bălăiță

Jetonul - Cantina fabricii Dărmănești D & W Bun pentru 1 leu

Produsul medalistic de mai sus este un jeton executat pentru Cantina Fabricei Dărmănești. Acest jeton are formă rotundă, cu diametrul de 25,4 milimetri și este confecționat din zinc argintat. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior este aplicată inscripția: „ D & W’’, iar periferic circular este aplicată inscripția: „CANTINA FABRICEI DĂRMĂNEȘTI*”. În centrul câmpului reversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior este aplicată cifra „1” și, dedesubt orizontal, este aplicată inscripția „LEU”. Periferic circular, la partea superioară, este aplicată inscripția „BUN PENTRU”. Cifra 1 este încadrată de literele majuscule D și V aplicate ulterior emiterii prin poansonare. Luându-ne după cele două litere (D și V) inscripționate pe jeton se crede că acest jeton a fost emis de Fabrica de cherestea Dienerman și Wecsler din localitatea Dărmănești, județul Bacău. Ținând cont de ortografierea numelui localității Dărmănești, cu un singur I în final și nu cu doi (forma învechită) ca în cazul jetoanelor anterioare se poate emite ipoteza că acest jeton face parte dintr-o ediție ulterioară pieselor prezentate altă dată. Luând în considerare și faptul că pe revers apare inscripția „Bun pentru” similară cu cea de pe monedele aflate în circuație oficială în anul 1924, s-ar putea crede că acest jeton este cam din acea perioadă. Exploatarea sistematică a lemnului din aceste păduri seculare de conifere a început cu venirea boierului Costache Ghica, care, în anul 1806, a făcut o învoială cu răzeșii din Dărmanești prin care aceștia s-au obligat să-i vândă lui toate scândurile tăiate în fierăstraiele lor. În anul 1810 boierul își face fierăstrău propriu. În anul 1842 existau în zonă numeroase fierăstraie (Comănești – 20, Asău – 17, Dărmănești – 16, Larga – 6 și Dofteana – 8). Această fabrică a fost prima din Valea Uzului dacă nu luăm în calcul fierăstraiele ce funcțíonau cu mult timp înainte pe aceste locuri. Fabrica a funcțíonat înainte de anul 1880 fiind administrată de către Dinerman și Vexler, niște aventurieri curajoși ispitiți de negustorul Lezer, care avea cârciumă în centrul localității Dărmănești și vorbea foarte convingător despre frumusețea zonei și bogăția de lemn de pe Valea Uzului. Administratorii au cumpărat pădure pe râurile Bărzăuța și Plopu-Lapoș. Copacii erau tăiațí numai dacă trunchiul avea grosimea de 30 centimetri și costa 5 lei copacul, îți amintește unul dintre pădurarii timpurilor de atunci. Negustorul Lezer, pe lângă altele, a fost fondatorul unei prăvălii (cantină de pădure) pentru angajații fabricilor din zonă. De aici muncitorii puteau să cumpere diverse produse alimentare sau alte bunuri materiale pentru interes personal sau lucru la pădure. Este posibil că aceasta a fost cantina la care salariații fabricii Dinerman & Wecsler să-și fi putut utiliza jetoanele cu care erau plătiți de fabrică pentru munca prestată. În perioada 22 aprilie 1892 – 22 aprilie 1907 fabrica a beneficiat de avantajele legii industriale, obțínând ajutor de la stat. Avantajele acordate constau în scutire de dări directe către stat, județ și comună și scutiri de la plata taxelor vamale pentru piesele și accesoriile de mașini importate. Există două variante privind închiderea fabricii din Dărmanești. Unii susțin că fabrica a fost puternic bombardată în timpul primul război mondial și nu a mai fost refăcută. Cealaltă variantă susține idea asasinării unicului casier (rudă a patronilor) care urca la munte cu toți banii de salarii pe mai multe luni ale muncitorilor. Urmare a acestui eveniment patronii au oprit gaterul, au vândut cheresteaua și au mutat fabrica în Vrancea, lăsând toți muncitorii șomeri. Aproape de necrezut. Despre naționalitatea celor doi întreprinzători există variantele că ar fi evrei sau germani.
Sursa documentării: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor Dorel Bălăiță

Jetonul - C.G.P. - Cantina Gh. Patriche - Slănic Moldova - 2 lei

Jetonul prezentat mai sus se află într-o colecție particulară din Germania și se pare că este singurul cunoscut. Jetonul are forma octogonală, cu diametrul de 24 milimetri și este confecționat din zinc. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui chenar octogonal perlat exterior, este redat monogramat grupul de litere: “G și P”. Acest grup de litere este înconjurat de un cerc liniar continuu. Între cercul liniar continuu și chenarul octagonal perlat exterior, este aplicată următoarea inscripție circulară: “CANTINA GH. PATRICHE * SLĂNIC MOLDOVA*”. În centrul câmpului reversului, în interiorul unui chenar octogonal perlat exterior, pe două rânduri orizontale, este aplicată inscripția: “2 LEI”. Despre eventualul emitent al jetonului se știu lucruri foarte puține. A existat un comerciant Gheorghe Patriche, născut la data de 26 octombrie 1879 în localitatea Luncani. Se știe că el a avut o cârciumă cu băuturi spirtoase, băcănie și mărunțișuri în satul Grozești, comuna Oituz, locaitatea situată aproape de Slănic Moldova. Data inaugării magazinului său este 11 octombrie 1907. Același Gheorghe Patriche se pare că ar fi fost președintele Băncii populare “Santinela” , fondate la 20 ianuarie 1904 și având sediul în același sat – Grozești – Oituz. Este posibil ca acest Gheorghe Patriche, mare comerciant în zonă, să-și fi deschis în perioada sezonului balnear de la Slănic Moldova, o cantină unde turiștii puteau servi masa, achitând consumația cu astfel de jetoane probabil achiziționate din vreme. Sistemul era similar celui de masă pe bază de bonuri valorice practicat încă pe litoralul românesc. Monograma de pe avers provine de la inițialele numelui emitentului acest jeton. În perioada interbelică în Slănic Moldova au existat mai multe cantine unde prețul alimentelor era pentru toate buzunarele.
Sursa documentării: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor Dorel Bălăiță

Municipiul Bacău, în maghiară Bako, în germană Barchau şi în poloneză Bakow, supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 kilometri pătrați, iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Mărgineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură băcăuane, din vremuri diferite.

Biserica armeană

Palatul municipal

Vedere din centru

Cazarma artilerie

Biserica Precista

Biserica catolică

Primăria

Cazarma Regimentului 27 Infanterie

Consiliul popular județean

Hotelul și restaurantul Bistrița

Casa de cultură Vasile Alecsandri

Vederi

Calea Mărășești

Banca Românească

Bacăul este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Bacău, din vremuri diferite, dar și unele cărți poștale ilustrate.