Epaminonda's Blog.....: JAVORNIK

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea cehă JAVORNIK, denumire germană

JAUERING, regiunea OLOMUC, câteva vechi trimiteri poștale

și o insignă locală.

Primăria

Piața Primăriei

Poșta

Hotelul

Gara

Castelul Johannesberg

Turnul de observație

Vedere generală

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Ansamblul artistice german Liedertafel - București 1852

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat pentru a fi purtat la reverul hainei de către membrii Ansamblului german "Liedertafel" din municipiul Bucuresti, fiind un fel de recunoaștere a calității de membru cu drepturi depline a acestui ansamblu. Ansamblul era organizat de către societatea-fundatie "Liedertafel", înființată încă din septembrie 1852 când, la inițiativa profesorului transilvănean Friedrich Walter, circa douăzeci de iubitori de muzică din Germania, Austria și Transilvania au pus bazele la București a unei fundații care să cultive muzica, dar și alte valori culturale.

Societatea avea mai multe coruri si organiza diferite manifestari culturale, conferințe pe teme muzicale, literare sau științifice, pentru a face cât mai bine cunoscută cultura germană. Incepand cu 1862, corul Liedertafel a realizat turnee si spectacole in tara dar si străinătate: Brașov, Sinaia, Constantinopol, Viena, Turnu-Severin, Pitești, Breslau, Cairo, Alexandria sau Nürnberg. Din anul 1887, societatea a beneficiat de un sediu pe Strada Academiei unde a construit o sală de concerte, una mai mică pentru repetiții și consfătuiri și mai multe încăperi pentru birouri.

Sala Liedertafel (sala principală) a fost construită în anul 1900 la interescția străzilor Edgar Quinet și Academiei, pe locul vechii Gradini Stavri si a unui teren apartinand lui Nasturel-Herescu. Aici aveau loc spectacole de teatru in limba germana sau romana, serate muzicale, expozitii. Aici a debutat pe scena maestrul Radu Beligan. Dupa construirea Salii Dalles această sală a pierdut din importanta, după 1945 numindu-se Sala Libertatea. Ulterior sala a fost demolata pentru a face loc aripii noi a Facultății de Arhitectura.

Insigna - Facultatea de Farmacie - București - 1989

Promoția 1974 - 15 ani

Prezint mai jos un scurt istoric al Facultăţii de Farmacie din București. Carol Davila este cele care a pus bazele învăţământului medico-farmaceutic în România. Medic al oştirii din 1854, acesta a început reorganizarea Spitalului oştirii care funcţiona în fosta mânăstire Mihai Vodă din Bucureşti; el înfiinnd o farmacie militară. Prin Ofisul nr. 1092 din 1858 s-a aprobat înfiinţarea „Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie”. Scopul acestei şcoli conform Regulamentului era de a forma ofiţeri de sănătate şi farmacişti pentru serviciul sanitar al armatei, al spitalelor şi districtelor precum şi veterinari. Diplomele şi titlurile pe care le dădea şcoala erau acelea de ofiţeri de sănătate, de maeştri în farmacie şi de veterinari. Prima programă independentă pentru şcoala de farmacie a fost cea din semestrul I a anulului de învățământ 1860-1861 şi cuprindea botanica, farmacognostica, zoologia, farmacologia, materia medicală, chimia, limba latină, limba franceză. Datorită eforturilor comune ale lui Nicolae Kretzulescu şi ale lui Carol Davila, odată cu înfiinţarea Facultăţii de medicină (anul 1869), învăţământul farmaceutic a devenit Şcoala superioară de farmacie. În anul 1898 prin contribuţia lui Ştefan Minovici, învăţământul farmaceutic a devenit universitar, absolvenţii obţinând titlul academic de farmacist. Tot atunci s-a înfiinţat Doctoratul în Farmacie. În 1901 s-a inaugurat local din bulevardul Independenţei, unde au funcţionat şi o parte din laboratoarele secţiei de farmacie. În anul 1914 Consiliul Facultăţii de Medicină a cerut separarea învăţământului farmaceutic de cel medical. Din cauza războiului, apariţia Facultăţii de Farmacie s-a amânat până după Marea Unire. În anul 1923 învăţământul farmaceutic s-a separat de facultatea de medicină (Monitorul oficial nr. 54 din 12 iunie 1923) şi s-a înfiinţat Facultatea de Farmacie cu patru catedre fundamentale: Farmacie chimică şi galenică, Chimie analitică, Botanică farmaceutică, Analiza alimentelor şi băuturilor şi 9 conferinţe. Planul de învăţământ farmaceutic prevedea 3 ani de studii în facultate şi 2 ani de stagiu în farmacie. În anul universitar 1941-1942- învăţământul farmaceutic se întindea pe o perioadă de 6 ani de studiu şi era structurat astfel: un an practică în farmacie, anii I şi II de studiu în facultate, anul III de practică în farmacie, anii IV şi V de studiu în facultate. După bombardamentele din 1944 aripa centrală a universităţii, unde erau instalate majoritatea laboratoarelor Facultăţii de Farmacie a fost distrusă, acestea funcționând în diferite alte spaţii. În anul 1952 a apărut un nou plan de învăţământ, care reprezenta o sinteză a experienţei învăţământului farmaceutic universitar. În 1976 facultatea se mută din Str. Dimitrie Gerota (fostă Sahia) nr.1 în actualul sediu din Str. Traian Vuia nr. 6, iar numărul catedrelor ajunge la 18. În anul 1986, pentru o scurtă perioada de timp, Facultatea de Farmacie îşi pierde identitatea, formând împreună cu Facultatea de Stomatologie un hibrid: Facultatea de Stomatologie şi Farmacie , pentru ca în anul 1989 să își recapete identitatea, revenind la statutul de facultate independentă din cadrul U.M.F. Carol Davila. În anul 1990 a avut reforma de fond în învăţământul farmaceutic, prin eliminarea disciplinelor cu caracter politic, practica agricolă şi militară.

Insigna sportivă - C.S.A.R. (Clubul sportiv Arsenalul Român - București)

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat la comanda Clubului Sportiv Arsenalul Român (C.S.A.R.) din municipiul București și s-a distribuit membrilor acestul club dar și fanilor clubului. Acest club a existat în perioada interbelică, dar nu se știe cu exactitate ce sporturi se practicau în cadrul acestu club. Dacă cineva dintre cititori are mai multe informații despre acest club îl rog să le consemneze la rubrica “comentarii” de la partea de jos a acestui articol. Cu mulțumiri!

Insigna - Fanfara I.T.B. - 10 ani de activitate 1971 - 1981

(Întreprinderea de transport București)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă care omagiază existența de 10 ani a Fanfarei de pe lângă Întreprinderea de Transport București (ITB). Personalul acestei formații artistice delecta personalul ITB și nu numai, ci și pe toți bucureștenii deoarece fanfara susținea concerte în piețe deschise și în prcuri, unde era liber accesul oamenilor. Prezint mai jos o istorie a Întreprinderii de Transport din București. Se facea ca pe la 1871 apareau in oras primele tramvaie (trase de cai), iar depoul se afla pe undeva pe la intersectia (de azi) Vasile Lascar cu Stefan cel Mare, pe strada Teilor. Progresul ajunge catinel si pe plaiul mioritic, in 1883 vine curentul electric in Bucuresti, astfel incat in decembrie 1894 aparea si concurenta tramvaiului cu cai, adica tramvaiul electric, cu care bucurestenii se puteau deplasa din Cotroceni in Obor. Desi bidivii poate au sperat sa fie eliberati cat mai repede din functie si lasati la vatra inapoi la grajd, asta nu s-a intamplat chiar asa de repede: Societatea Romana de Tramvaiuri a fuzionat cu noua organizatie, iar in 1909 se adopta si Legea pentru infiintarea "Societatii comunale pentru constructiunea si exploatarea tramvaielor in Bucuresti", cunoscuta si drept Societatea de Tramvaie Bucuresti sau S.T.B. In 1929 se incheie era tramvaielor cu cai. Transportul se face cu autobuze, care nu semanau nici macar cu ceea ce numim noi azi microbuze, si cu tramvaie electrice. S.T.B. obtine in 1936 exclusivitatea transportului bucurestenilor, ocupandu-se atat de oras, cat si de comunele din jur. Parcul de autobuze avea deja 392 de masini, marcile Renault, Chevrolet si Henschel, care functionau pe 22 de trasee. In 1949 apare si primul troleibuz pe traseul Piata Victoriei-Hipodromul Baneasa, iar in 1950 S.T.B. se redenumeste Intreprinderea de Transport Bucuresti, adica I.T.B., cum i-a ramas numele pana după Revoluție. Ceea ce ni se pare remarcabil este faptul ca in 1950 I.T.B. era a doua intreprindere din tara ca numar de angajati: 11000, prima fiind Uzina Resita, cu 22 de mii. Ca o intreprindere care se respecta, I.T.B. a dezvoltat modele proprii. Vagonul de mare capacitate pe 4 osii, 1951, si troleibuz romanesc, 1955. In anii 80 progresul continua: pare troleibuzul dublu-articulat, ale carui batrane modele inca se mai tarasc pe anumite rute din oras, se "trage" tramvai peste Podul Grant (in '83), iar in '85 se incepe productia pentru alte orase: Constanta, Ploiesti, Craiova, Brasov. Din 1990 I.T.B. devine R.A.T.B., iar restul e istorie contemporana. Întreprinderea de transport București (I.T.B.), nume actual Regia Autonomă de Transport București este principala companie de transport public de persoane din București și județul Ilfov. Transportul public de suprafață în București este în responsabilitatea Regiei Autonome de Transport București (R.A.T.B.), și include un sistem extensiv de autobuze, troleibuze, tramvaie și o linie de metrou ușor. Rețeaua R.A.T.B. este una dintre cele mai dense din Europa, fiind a patra cea mai întinsă de pe continent, constând în 106 linii de autobuz, 18 linii de troleibuz și 23 linii de tramvai (incluzând și metroul ușor). Începuturile transportului public în București datează din anul 1871, când este înființată „Societatea Română de Tramvaiuri”. Pe data de 9 decembrie 1894 circulă primul tramvai electric în București. După război, numele societății este schimbat în "Întreprinderea de Transport București" (I.T.B.) și se înființează prima linie de troleibuz, pe traseul Piața Victoriei – Hipodrom. În anul 1990 „Întreprinderea de Transport București” se transformă în „Regia Autonomă de Transport București”, serviciile de taxi și maxi-taxi fiind despărțite de R.A.T.B..

Institutul de căi ferate - București

Facultatea de exploatare feroviară 1958 - 1988

Gaudeamus igitur juvenes dum sumus

Per aspera ad astra - Magna cum laude

(Să ne bucurăm cât suntem tineri)

(Prin greutăți către stele - Mare de laude)

Încerc mai jos un istoric al cercetării feroviare în România. Anul 1880 a marcat infiintarea "Directiunii Princiare a Cailor Ferate Romane" prin preluarea cailor ferate existente de la concesionarii straini. Exploatarea si extinderea retelei feroviare a necesitat un efort propriu intens pentru rezolvarea problemelor tehnice in toate ramurile. Aceasta a condus la infiintarea unor compartimente (pe care astazi le-am denumi de cercetare-dezvoltare) sub denumirea de "Birouri de studii". Primul birou de studii a aparut in acelasi an (1880) in cadrul Serviciului de Ateliere si Tractiune. In 1885 existau deja patru asemenea birouri (tractiune, ateliere, economat si intretinere). În data de 8 ianuarie 1929 a luat fiinta Institutul Tehnologic CFR, subordonat Directiei Economatului. In anul 1930 acest institut avea 7 laboratoare, care aveau ca domenii de lucru chimia anorganica, uleiuri, vopsele, materiale, metalografie, combustie, materiale de constructii. In decursul timpului, Institutul Tehnologic CFR s-a dezvoltat ca urmare a extinderii retelei feroviare, a cresterii intensitatii traficului si a dezvoltarii explozive a tehnicii in ultimele decenii. Institutul a avut diverse forme de organizare si denumiri, dar si-a pastrat specificul activitatii (cu exceptia activitatii de proiectare a infrastructurii, care s-a separat si s-a dezvoltat in cadrul ISPCF). Intre 1951 si 1959 a functionat Institutul de Cercetari CFR, care a concretizat cercetarile tehnico-stiintifice feroviare, notiunea de cercetare capatand semnificatia actuala. In cadrul lui au fost abordate si finalizate cateva probleme importante, precum:

cercetarea si elaborarea de norme pentru consumul de lubrifianti la materialul rulant,
cercetarea si elaborarea de norme si masuri pentru folosirea rationala a combustibililor,
determinarea unor solutii eficiente de imbunatatiri in constructia si exploatarea materialului rulant etc.

Intre 1959 si 1966 a functionat Institutul de Cercetari Transporturi si Telecomunicatii, cu cercetari in domeniul optimizarii exploatarii transporturilor, cu experimentari si studii privind locomotivele diesel-electrice, cu cercetari privind sporirea sigurantei circulatiei (autostop punctal, circuite de cale tranzistorizate). Intre 1966 si 1969 a functionat Institutul de Cercetari Cai Ferate (ICCF), ale carui sarcini principale cuprindeau:

efectuarea de cercetari stiintifice cu caracter tehnic, economic si medico-psihotehnic in domeniul feroviar, axate pe extinderea tehnicii noi,
colaborarea cu alte institutii si organisme de cercetare din tara si strainatate la rezolvarea problemelor comune privind dezvoltarea in perspectiva a transporturilor pe calea ferata,
executarea lucrarilor de incercari, analize si expertize si acordare de asistenta tehnica, stiintifica in probleme referitoare la introducerea tehnicii noi, a proceselor de modernizare, la elaborarea de standarde de stat, norme interne etc.

Intre 1969 si 1974 a functionat Institutul de Studii si Cercetari Transporturi (ISCT) care între 1974 si 1993 a functionat sub numele Institutul de Cercetare si Proiectare Tehnologica in Transporturi - ICPTT, care cuprindea, in principal, urmatoarele activitati:

activitatea de conceptie: informare-documentare, cercetare, proiectare tehnologica, incercari-omologari, pregatire tehnologica, tehnologii de exploatare, inventii-inovatii, sinteze-prezentare;
activitatea de investitii pentru utilitati si baza proprie: proiectarea investitiei, dezvoltarea de noi capacitati, modernizarea capacitatilor existente;
activitatea de organizare pentru ramura si in domeniul propriu: organizarea productiei,organizarea muncii;
activitatea de microproductie pentru dotarea proprie, precum si pentru dotarea unitatilor de productie din profilul MTTc cu anumite echipamente unicat sau in numar restrans de exemplare.

Prin HG 162/1993 se separa activitatea de cercetare feroviara de restul activitatilor de transport, prin organizarea a doua institutii independente:

Regia autonoma Registrul Feroviar Roman - REFER,
Societatea comerciala Institutul de Cercetari in Transporturi - INCERTRANS.

In cadrul REFER a continuat activitatea de cercetare si incercari pentru rezolvarea problemelor specifice de exploatare feroviara, dar au aparut si directii noi legate de informatizarea activitatii proprii sau a unor unitati ale SNCFR, protectia mediului si, mai ales, de realizarea de studii privind trecerea activitatii feroviare la o economie de piata si deschiderea catre Uniunea Europeana. Prin Ordonanta nr. 95/1998 s-a infiintat Autoritatea Feroviara Romana - AFER, care s-a constituit prin preluarea personalului, activelor si pasivelor REFER, la care s-a adaugat personalul Inspectoratului Feroviar care functiona in cadrul Ministerului Transporturilor. La functiile de registru feroviar s-au adaugat functiile inspectiei de stat in domeniul feroviar. In intervalul 1998 - 2009 cât și după s-au facut mai multe reorganizari ale AFER.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul București, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale vechi.