Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează stilul arhitectonic gotic. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu, se prezintă fațadă frontală a Catedralei Notre Dame din orașul Paris și o femeie care se pare că gravează sau desenează ceva pe un suport bogat onamentat. Deasupra catedralei și central este aplicată inscripția: “10 euro” (valoarea monedei). Între catedrală și femeie, undeva la partea superioară, ușor curbată și verticală, este aplicată inscripția: “Notre-Dame de Paris” (numele catedralei reprezentate). Pe revers, în interiorul a trei cercuri periferic, două continuie și unul discontinuu, este reprezentată Marianne. În sectorul circular exterior este aplicată inscripția: “EUROPE GOTHIQUE” (Europa – stilul arhitectonic gotic). În cel de-al doilea sector circular este aplicată inscripția: ”REPUBLIQUE FRANCAISE” (denumirea țării – Republica Franceză). Pe cercul discontinuu, în partea stîngă jos este gravat anul emiterii monedei: “2020”. La partea inferioară a reversului sunt marcate nomogramele Monetărie franceze cât și ale designerului monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 01 aprilie 2020, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, puritate – 90%, tiraj – 5000 exemplare, calitatea – proof, prețul unitar de achiziție de la Banca Franței – 75 euro și designer – Jimenez Joachim.

Catedrala Notre-Dame din Paris este un monument al arhitecturii gotice timpurii din Franța, ea fiind situată pe Île de la Cite, în centrul orașului. Construcția edificiului a început în anul 1163 pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon Ștefan. În anul 1182 episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția catedralei a durat până în anul 1345. Construcția clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe fațada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIV-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele inițiale și strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluții arhitecturale specifice stilului gotic. Fațada dantelată și cele două turnuri patrulatere, de câte 69 m fiecare, radiază mult echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile stilului gotic târziu. Impresia spațială în interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri de coloane. De proporții impozante, 130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, unde încap până la 10000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui și picturi. În timpul iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanată devenind Templu al Rațiunii și loc unde erau citite și dezbătute operele iluminiștilor în timp ce era venerată Ființa Supremă. Catedrala a redevenit catolică în urma concordatului lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din 1801, Napoleon fiind încoronat aici împărat al Franței pe data de 2 decembrie 1804.Catedrala Notre-Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 30000 de oameni. În zilele cu afluența ridicată, pricinuită de sărbători sau evenimente importante, se poate ajunge chiar și la 50000 de oameni. Vorbind despre vitralii, trebuie să amintim de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale creștinătății. Roza de sud, numită și La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Ludovic al IX-lea al Franței și este consacrată Noului Testament.În data de 15 aprilie 2019 ora 19.50 (ora Europei de Est) a a izbucnit un incendiu la acoperișul catedralei. Se presupune că incendiul ar fi fost cauzat de lucrările de renovare realizate pe clădire. Incendiul a produs mari daune monumentului, dar de îndată a început renovarea monumentului, acțiunea fiind încă în curs de realizare.

Marianne este figură alegorică a Republicii Franceze. Sub aparența unei femei purtând o bonetă frigiană, Marianne încarnează Republica Franceză și reprezintă, prin ea-însăși, valorile republicane franceze conținute în deviza «Liberté, Égalité, Fraternité».

Prenumele Marianne provine de la contracția renumelor Marie și Anne, două prenume foarte răspândite în secolul al XVIII-lea în Franța, fiind purtate de mai multe regine. Aceste nume erau foarte răspândite, și în mediile populare, în special la țară, ori în rândul personalului casnic din casele burgheze. Primele reprezentări ale unei femei purtând o bonetă frigiană, alegorie a Libertății și a Republicii, apar în timpul Revoluției Franceze. De-a lungul timpului, reprezentările diferă potrivit cu epocile în care au fost realizate și cu preocupările poporului francez, și nu poartă, în mod sistematic, totalitatea simbolurilor.

Începând cu secolul al XX-lea, imaginea Mariannei va fi gravată și pe obiecte de foarte largă difuziune în rândul populației, cum sunt monedele sau mărcile poștale. Simbolurile Marianei sunt adesea împrumutate din antichitatea greco-romană greco-romană sau din francmasonerie. Iată ce reprezintă câteva dintre aceste simboluri: boneta frigiană – sclav eliberat în antichitate, coroana – invincibilitatea, sânii goi – mamă hrănitoare și emancipare, platoșa – puterea politică, leul – curajul și forța poporului, steaua – inteligența, triunghiul – egalitatea, lanțurile rupte – libertatea, mâinile încrucișate – fraternitate (frăția), fasciile – autoritatea statului, balanța – justiția și stupul – munca.

2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează personalitatea lui Clovis I. În centrul aversului monedei se prezintă portretul stilizat, privind spre dreapta al lui Clovis I. În jurul portretului pe părțile stângă, superioară și dreapta este aplicată inscripția: “CLOVIS” (numele personajului), iar la partea inferioară este gravat anul emiterii monedei: “2011” între două ornamente decorative abia vizibile. În centrul reversului este reprezentat un vas de botez (cristelniță) deasupra căruia se apropie un porumbel stilizat, în zbor (simbolul sfântului duh la creștini). În stânga vasului, orizontal, pe două rânduri este aplicată inscripția: “481 - 511” (anii în care a condus). În dreapta vasului și tot orizontal, pe două rânduri, este aplicată inscripția: “10 EURO” (valoarea monedei). Sub vas sunt aplicate literele majuscule: “R și F” (inițialele numelui statului – Republica Franceză).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2011, valoarea – 10 euro, forma – aproximativ rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – argint, tiraj – 20000 exemplare, calitatea – proof și prețul unitar de achiziție de la Banca Franței – 50 euro.

Clovis I, scris și Chlodowech sau Chlodwig, (cca 466 – 27 noiembrie 511) a fost primul rege al francilor care a unit această națiune în întregime, numai prin lupte de cucerire. Este considerat fondatorul Franței cât și al Dinastiei Merovingiene, care s-a aflat la conducerea francilor în următoarele două secole. Căsătorit cu prințesa burgundă Clotilda (493) și, după victoria de la Tolbiac, s-a convertit în anul 496 la religia ei - creștină de rit latin. Acest lucru a reprezentat o schimbare importantă față de alți regi germanici, precum vizigoții și vandalii. Cu puțin timp înainte de moartea sa, Clovis a convocat un sinod de episcopi gali la Orleans, pentru a reforma biserica și a crea o legătură puternică între coroană și episcopatul catolic. Acesta a fost Primul Conciliu de la Orleans. Este îngropat la Basilica Saint Denis din Paris. Moștenirea lui Clovis se bazează pe trei acțiuni importante: unificarea națiunii france, cucerirea Galiei și convertirea la religia romano-catolică. Prin prima acțiune, și-a asigurat influența asupra poporului său în probleme majore, lucru pe care un mic rege regional nu l-ar fi putut realiza. Prin a doua acțiune, a pus bazele unui stat național ulterior: Franța. În sfârșit, prin a treia acțiune, a devenit aliatul papalității și protectorul ei, precum și al poporului, în majoritate catolic.

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează personalitatea lui Charlemagne. În centrul aversului monedei se prezintă portretul stilizat, privind spre dreapta al lui Charlemagne. În jurul portretului pe părțile stângă, superioară și dreapta este aplicată inscripția: “CHARLEMAGNE” (numele personajului), iar la partea inferioară este gravat anul emiterii monedei: “2011” între două ornamente decorative abia vizibile. În centrul reversului este prezentat un glob terestru înconjurat de o cruce cu care este reprezentat adesea personajul. Acest glob reprezintă puterea imperială, iar crucea simbolizează originea divină a acestei puteri. În dreapta globului este înscrisă orizontal pe două rânduri, valoarea nominală „10 euro”. În stânga globului împăratului, sunt gravate datele sale de domnie ca rege al francilor și apoi împărat: 768 - 814. Sub vas sunt aplicate literele majuscule: “R și F” (inițialele numelui statului – Republica Franceză).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2011, valoarea – 10 euro, forma – aproximativ rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – argint, tiraj – 20000 exemplare, calitatea – proof , prețul unitar de achiziție de la Banca Franței – 50 euro și designer – Christian Lacroix.

Charlemagne, în limba română - Carol cel Mare, în limba germană -Karl I, der Große, în limba latină - Carolus Magnus, a fost rege al francilor din anul 768 și până la moarte și fondator al Imperiului Carolingian. El a trăit în perioada 2 aprilie 748 – 28 ianuarie 814. În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat Imperator Augustus de către Papa Leon al III-lea, pe 25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a reînvia Imperiu Roman de Apus. Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin). Carol cel Mare face parte din Dinastia Carolingiană și este considerat uneori ca părintele fondator al Franței cât și al Germaniei. Unii istoriografi îl consideră drept părinte al Europei. A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală de la prăbușirea Imperiului Roman, cu capitala la Roma. În timpul domniei sale, în plan cultural, a avut loc dezvoltarea artei și științei, mișcare cunoscută drept renașterea carolingiană.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DIN INTELIGENȚA ȘI SPIRITUALITATEA

POPOARELOR LUMII

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Pantelimon Halipa 1883 - 1979 Sfatul țării

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa a fost un publicist și om politic român basarabean, care s-a născut la data de 1 august 1883 în localitatea Cubolta (Republica Moldova) și a decedat la data de 30 aprilie 1979 la București. El a fost unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România. A fost președintele Sfatului Țării, care a votat marea unire din anul 1918. A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist și închis la Sighet. A fost membru corespondent al Academiei Române, exclus în 1948 și repus în drepturi în anul 1990. A urmat școala primară din satul natal, apoi cursurile Școlii Spirituale din Edințe și ale Seminarului Teologic din Chișinău. După absolvirea seminarului s-a înscris la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Dorpat (astăzi Tartu – Etonia). Un an mai târziu a izbucnit revoluția și Halippa s-a văzut nevoit să renunțe la studii. Revenit la Chișinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români, colaborând la revista Basarabia, prima publicație română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluționar Deșteaptă-te, române!, fapt pentru care a fost urmărit de autoritățile țariste. S-a refugiat la Iași și s-a înscris la facultatea de litere și filosofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 – 1912, colaborând acum la diverse reviste românești.

Activitatea sa politică s-a intensificat, iar în 1917 a înființat Partidul Național Moldovenesc, situându-se în fruntea curentului pro-unire, drept pentru care a fost ales vicepreședinte, apoi președinte al Sfatului Țării. După 1918 a deținut în repetate rânduri funcții de ministru sau secretar de stat. În anul 1923 devine membru emerit al Suveranului Sanctuar al României și, în același an, la 29 decembrie, reprezenta Loja Libertatea, din Chișinău, la Conventul anual al Marii Loji Naționale din România (MLNR). În 1925 a făcut parte din Comisia de relații externe a MLNR. A mai îndeplinit și funcția de garant de amiciție în România al Supremului Consiliu de grad 33 din Santo Domingo. Pantelimon Halippa este întemeietorul Universității Populare din Chișinău (1917), al Conservatorului Moldovenesc, al Societății Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni, al Societății de Editură și Librărie “Luceafărul” din Chișinău. În anul 1950 a fost arestat și închis pentru șapte în închisoarea de la Sighet. Își doarme somnul de veci la Mănăstirea Cernica.

I.S.P.A.I.M. - 50 (ani) - 2019

Institutul pentru studii politice de apărare și istorie militară 1969 - 2019

Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară (ISPAIM) este o structură de cercetare științifică a Ministerului Apărării Naționale și funcționează în subordinea DPAPRI. Este atestat de către Ministerul Educației Cercetării și Inovării/ Autoritatea Națională pentru Cercetare Stiințifică drept instituție aptă să desfășoare activitate de cercetare științifică. Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară acoperă trei domenii de cercetare: securitate internațională; politica de apărare; istorie militară - inițiind și dezvoltând cercetări fundamentale și aplicative. Atribuțiile institutului vizează:

prezentarea aspectelor curente ale procesului de transformare din cadrul NATO, UE și din cadrul Armatei României;
cercetarea istoriei militare românești și universale în vederea evaluării corecte a evoluției actuale și de perspectivă a societății românești;
formarea culturii de securitate și a culturii istorice militare a personalului armatei;
participarea la viata științifică internă și internațională, în scopul consolidării statutului României de țară membră a NATO și a UE;
studierea aspectelor privind prevederile Politicii Europene de Vecinătate a UE în relația cu statele din estul și sud-estul Europei, îndeosebi a celor privind securitatea energetică;
studierea conflictelor militare în curs de desfășurare în lume, dar și a situației din zona conflictelor "înghețate" și, în general, a mediului de securitate din Regiunea Extinsă a Mării Negre;
informarea personalului militar și civil din comandamente și garnizoane cu problematica securității naționale și internaționale a apărării și istoriei militare;
diseminarea și promovarea în rândul publicului-țintă a valorilor istoriei militare naționale și internaționale, rememorarea și evaluarea critică a trecutului, omagierea și cinstirea faptelor de arme ale înaintașilor, asumarea erorilor acestora, identificarea tuturor învățămintelor rezultate din campaniile și bătăliile purtate de Armata României;
cultivarea respectului fata de valorile europene ale culturii și civilizației, promovarea spiritului de toleranță și înțelegere între etnii, popoare și națiuni, dezvoltarea spiritului civic și a conștiinței datoriei morale;
formarea unei culturi generale de securitate menite să faciliteze înțelegerea evenimentelor
elaborarea și publicarea de analize, studii și expertize în domeniul securității (naționale, regionale și internaționale, cu deosebire în Balcanii de Vest și în regiunea extinsă a Mării Negre) și apărării, aflat în continuă schimbare;
reflectarea participării Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară la schimbul internațional de idei pe probleme ale securității europene și euroatlantice;
introducerea revistelor editate de Institut în circuitul publicistic internațional.

Insigna - O.N.T. Carpați (Oficiul național de turism)

Până la instaurarea comunismului, turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V. – Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), în parte au fost patronate şi de acesta. Toate aceste asociaţii au fost dizolvate prin hotărârea Consiliului de Miniştri din 11 iunie 1948, iar patrimoniul acestora a trecut la Oficiul Naţional de Turism, cu cele două structuri interne; ONT Carpaţi şi ONT Litoral.

Deasupra am postat o știre Agerpres interesantă, publicată în ziarul Scânteia, al Partidului Muncitoresc Român, din data de 7 septembrie 1955, cu referire la referire la înființarea ONT Carpați.

Sfântul Stelian

Sfântul Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor si al familiei crestine, este praznuit pe 26 noiembrie. Sfantul Stelian s-a nascut in secolul al VI-lea, la Adrianopolis, in provincia Paflagonia din Asia Mica (pe teritoriul Turciei de astazi), intr-o familie foarte bogata. Sfantul Stelian, cunoscut indeobste ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfintit si s-a facut locas al Duhului Sfant inca din pantecele maicii sale. Intru toate era curat si plin de dragoste. Pentru aceasta, la vremea potrivita, si-a impartit bogatia pe care o avea saracilor si s-a facut monah. Dorind sa se adanceasca in rugaciune si in cunoasterea lui Dumnezeu, a plecat in pustie. A intrat intr-o pestera in care primea hrana de la dumnezeiescul inger. Primeste puterea de vindeca poporul de diverse boli. Din viata sa aflam ca intr-o zi, a venit in popor o boala aducatoare de moarte si mureau intr-una pruncii, iar parintii ramaneau fara de copii. Stiind mai multi de nevoitorul si pustnicul Stelian, au inceput a-l lua mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfantului Stelian au dobandit alti prunci, iar pruncii bolnavi au fost tamaduiti. Sfantul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat in mod obisnuit cu un copil in brate, pentru neobosita sa misiune de a-i apara pe cei mici, ajutandu-i in mod special pe copiii bolnavi. Moaștele sale sunt păstrate cu sfințenie la Biserica Sf. Stelian (Lucaci) din București.

Insigna - Federația română de gimnastică -Categoria I

Federația Română de Gimnastică (F.R.G.) este organismul național de conducere al gimnastăcii din România. Înființată în data de 14 noiembrie 1906, este membră a Comitetului Olimpic Român și afiliată Federației Internaționale de Gimnastică. Conform documentelor, începuturile organizării activității de educație fizică și sport din țara România aparțin celei de-a două jumatăți a secolului al XIX-lea. În 1866, la 8 iunie, se înființează, Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică și Dare la Semn, primul for conducător al mișcării sportive din România. Un alt moment important către constituirea unui for cu responsabilități la scara întregii țări îl reprezintă fondarea, în 1879, a Institutului de Gimnastică medicală și Ortopedie din București. Sediul federației este situat în București, pe Strada Vasile Conta, nr. 16, Sectorul 2.

Gimnastica este un sport care implică o serie de mișcări ce necesită forță fizică, flexibilitate, echilibru, rezistență, grație și conștientizare chinestezică. Gimnastica artistică este cea mai cunoscută ramură a acestui sport. Probele la feminin sunt sărituri, paralele, bârnă, sol, iar la bărbați - sol, sărituri, cal cu mânere, inele, paralele și bara fixă. Alte ramuri ale gimnasticii de performanță sunt gimnastica ritmică, gimnastica aerobică, gimnastica acrobatică și săriturile la plasa elastică.

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ