Epaminonda's Blog.....: FILATELIE – LOCOMOTIVE, MOCĂNIȚE

Pe data de 24 august 2018, pentru pasionații de tehnică, dar și de tradiții, Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale Locomotive, Mocănițe. Pe timbrele emisiunii sunt ilustrate unele dintre mocănițele reprezentative ale României. Celebră, atât în țară, cât și în străinătate, mocănița este un tren de linie îngustă, dirijat de o locomotivă cu aburi. Acesta circulă în regiunile de munte, în trecut asigurând transportul mărfurilor și în special al lemnelor. Numele acestui pitoresc mijloc de transport se datorează mocanilor, așa cum sunt denumiți localnicii din zona Munților Apuseni. Calea ferată îngustă care traversa Apusenii s-a înființat între anii 1910-1912. Mocănița, atracție turistică de un farmec aparte, s-a păstrat peste timp, astfel încât, astăzi, a devenit un obiectiv turistic apreciat, un mijloc de transport care oferă turistului posibilitatea de a admira peisaje unice, într-o manieră inedită.
1. Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 lei este reprodusă Mocănița Brad-Crișcior, inaugurată în anul 1907. Scopul mocăniței era acela de a asigura transportul cărbunelui, activitate derulată peste 90 de ani, până în 1998. Începând cu anul 2001, linia a fost valorificată turistic. Cei 7 km dintre Brad și Crișcior se parcurg în aproximativ o jumătate de oră.

Mocănița circulă în fiecare an înainte de Crăciun, de Paști și de „Zilele Bradului”. Reprezentanții Asociației pentru Păstrarea Liniilor Înguste din România, au făcut public programul de funcționare al mocăniței pentru acest an. Astfel, conform orarului stabilit, trenul tras de locomotiva cu aburi va circula, în fiecare sâmbătă și duminică, câte trei curse pe zi. Prețul biletelor este de 20 de lei pentru adulți, dus-întors, iar pentru copii prețul unui bilet dus-întors este de 10 lei. Asociația sus amintită este condusă de Georg Hocevar (cetățean austriac de aproximativ 50 de ani), om de afaceri, ce s-a stabilit de mai mulți ani în Crișcior, el fiind cel care a repus în funcțiune linia de cale ferată îngustă din Țara Moților, pentru că este pasionat de trenurile vechi, de epocă. Mocănița străbate cei şapte kilometri ai traseului dintre localitățile Brad şi Crişcior, în 45 de minute cu o viteză de circa 15 kilometri la oră. Georg Hocevar a preluat Atelierele centrale din Crişcior şi linia industrială cu o lungime de aproape 10 kilometri, veche de peste 110 ani, şi a iniţiat procedura de clasare a acesteia pe lista monumentelor istorice, demers finalizat cu succes.

De aproape două decenii, în preajma sărbătorilor şi a vacanţelor, localnicii şi turiştii care vizitează Ţara Zarandului se pot plimba pe calea ferată îngustă Brad – Crişcior, în vagoane de epocă ataşate unei locomotive cu abur, construită în anul 1957 în Combinatul Metalurgic din Reşiţa. Calea ferată îngustă de la Brad a fost construită la începutul secolului al XX-lea, de Asociaţia Minieră Ruda 12 Apostoli şi a fost utilizată între anii 1907 şi 1998 în principal pentru transportul cărbunelui şi al minereului. Calea ferată îngustă între Brad şi Crişcior a supravieţuit, după ce austriacul Georg Hocevar a preluat atelierele de recondiţionare a pieselor feroviare şi a locomotivelor şi vagoanelor de cale ferată îngustă din Crişcior şi a avut ideea să o transforme în obiectiv turistic.
2. Mocănița Moldovița este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 7 lei. Botezată de localnici Huțulca, reprezintă pentru turiști o ocazie ideală de a admira minunatele peisaje naturale din această parte a Bucovinei.

Calea ferată cu ecartament îngust de la Moldovița a fost construită de un proprietar de gater din München, Louis Ortieb. A fost dată în folosință în anul 1888, pentru transport de masă lemnoasă, de la pădure la gater. Mocănița de la Moldovița circulă astăzi pe un traseu de 12 kilometri, pornind din gara Moldovița și până în localitatea Argel, efectuând patru curse pe zi. Investitorul Georg Hocevar, care a revitalizat traseul trenulețului de munte, a făcut posibilă plecarea mocăniței în condiții civilizate și de igienă din Gara Moldovița, unde au fost amenajate noi condiții de îmbarcare, cu locuri de așteptare și toalete moderne, care au crescut nivelul de calitate al călătoriilor. În aceeași măsură a crescut în ultima perioadă calitatea materialului rulant, cu vagoane moderne, curate și în noile condiții, bine dezinfectate, care creează un nivel mărit de siguranță și confort călătorilor, ce se pot bucura de peisajele minunate ale văii Moldoviței. Garniturile de tren sunt tractate de trei locomotive cu abur de tip Reșița, modele ale anilor 50 ai secolului trecut, acționate cu lemn și cărbune.

Cele trei locomotive ”botezate” cu nume precum ”Bucovina”, ”Huțulca” și ”Moldovița” își așteaptă iubitorii călătoriilor în timp pe un traseu pitoresc, care urmărește pârâul și valea cu același nume, o zonă cu case bucovinene, livezi cu căpițe de fân și fânare risipite pe văile muntelui. După o călătorie de 12 kilometri printr-un decor de basm, micului trenuleț de munte se oprește într-o poiană din satul Argel, aflată la marginea pădurii de brad, unde turiștii sunt așteptați la masă cu mâncăruri bucovinene din zona de munte și unde pot gusta o afinată preparată după o rețetă a locului.
3. Timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei ilustrează Mocănița Sovata. Aceasta face parte din lotul de zece locomotive construite în anul 1949, la fabrica Chrzanowo din Polonia, din care două au ajuns în România.

Au fost conservate până în anul 2011, în depoul Sibiu. Garnitura de tren are trei vagoane, două închise și unul tip gondolă. Vagonul gondolă a fost construit în 1953, iar celelalte două în anii 1985 și 1991. Traseul mocăniței de la Sovata are o lungime de 14 km, iar durata călătoriei dus-întors este de aproximativ două ore. În luna martie a anului 1912 a început construcția căii ferate înguste Târgu Mureș - Praid, pentru ca în data de 31 ianuarie 1915 să circule prima garnitură pe acest traseu. În perioada 1988 – 1992 au avut loc lucrări de refacere a căii fertae înguste Târgu Mureș - Sovata, iar între noiembrie 2010 și iulie 2011 s-a refăcut și tronsonul îngust de cale ferată Sovata – Câmpu Cetății. În august 2011 s-a pus în funcțiune Mocănița Sovata pe ruta Sovata – Câmpu Cetății.

Mocăniţa „Sovata”, sau locomotiva cu aburi pentru linie îngustă seria 764052, s-a construit în anul 1949, la fabrica Chrzanow Polonia. Ea funcșionează pe bază de cărbune și lemn de esenţă tare. Garnitura de tren are 4 vagoane tip gondolă. Toate vagoanele au o lungime cuprinsă între 11 şi 12 metri. Viteza maximă a Mocăniţei este de 35 km/h, iar autonomia este de 30 km.
4. Mocănița Valea Vaserului, reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, are unul dintre traseele cele mai lungi din România, respectiv o cursă de aproximativ 21,6 km.

Aceasta se numără printre ultimele construite în țară, fiind inaugurată în 1933, la aproape 30 de ani după prima mocăniță dată în folosință în România. Străbate valea pitorească a râului Vaser, de la Vișeu de Sus până la Paltin, lângă granița cu Ucraina. Drumul prin munți se face alene, cu opriri periodice pentru realimentare cu apă. De menționat faptul că, din 2007, Valea Vaserului face parte din Parcul Natural Munții Maramureșului, oferind vizitatorilor călătorii de neuitat, în locuri pitorești. Mocănița de la Vişeu de Sus este ultima cale ferată forestieră cu abur din Europa care încă mai este folosită pentru transportul lemnului. Construită ca şi soluție tehnică mai facilă pentru transportul materialului lemnos decât cel pe apă, calea ferată forestieră funcționează şi astăzi, atât pentru rolul inițial, cât şi pentru transportul turiştilor. Lucrările la linia ferată au început în anul 1932 și s-au realizat după modelul austro-ungar, cu ecartament îngust, de 760 mm, iar de atunci CFF Vişeu de Sus funcţionează aproape fără întrerupere. Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a iniţiat de la începutul secolului al XVIII-lea, a înflorit în regimul comunist (cu peste 3000 de km de cale ferată în toată țara și fabricarea de noi locomotive cu abur la noi în țară) dar a avut de suferit imediat după căderea acestuia, când CFF-urile naționale au fost toate scoase din funcţiune, demontate, locomotivele şi vagoanele date la fier vechi sau vândute ș.a.m.d. După anul 2000, exploatarea feroviară pe Valea Vaserului este realizată de o firmă privată care are ca obiect de activitate fabricarea de furnire şi panouri din lemn și care a dezvoltat componenta turistică și a readus la viață Mocănița de pe Valea Vaserului. Astfel s-au repus în funcţiune locomotive care fuseseră retrase, s-au procurat noi vagoane de persoane şi s-au restaurant depoul şi clădirea istorică a gării. Astăzi circulă din mai până în octombrie, în mod regulat, trenuri cu abur pentru turişti şi iubitori de căi ferate, până la stația Paltin, 21,6 km, punctul terminus al Mocăniței.

Traseul Mocăniței pornește de la altitudinea de 400 metri, stația CFF Viseu de Sus și străbate pădurile virgine de-a lungul râului Vaser, traversând poduri și sfredelind tuneluri, printr-o zonă împădurită greu accesibilă, unde nu există drumuri de acces sau așezări omenești și unde animalele sălbatice sunt la ele acasă. Pentru cei care doresc un tren special - charter, (în afara sezonului!), traseul poate continua din stația Paltin (de ex. pentru pasionații de fotografie sau drumeție), prin trei tuneluri scurte aflate între cantonul Bardău și stația Botizu, la cerere până la stația Botizu, la ultimul tunel sau până la Făina, unde în apropiere de gară se poate vizita o capelă construită de coloniştii austrieci, închinată Prinţesei Elisabeta („Sissi“). În prezent, există mai multe locomotive cu aburi care funcţionează pe această rută, între care Bavaria (o locomotivă cu abur veche din 1954, fabricată la Reșița), Elveția (tot la Reșița), iar cele mai vechi locomotive de aici sunt Măriuța și Krauss. Prima e construită la Berlin (1910) și e favorita turiștilor. A doua este din anul 1921, fiind fabricată la Linz.

xxx

UN MADRIGAL PROPRIU

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL CONSTANȚA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Direcția hidrografică maritimă

Până în anul 1882 navele româneşti foloseau pentru navigaţie, rutele dunărene întocmite de specialişti ruşi şi hărţi marine întocmite de specialişti englezi. Odată cu creşterea prezenţei navelor militare pe Dunăre şi înfiinţarea Şcolii Copiilor de Marină s-a simţit nevoia întocmirii şi folosirii unor documente româneşti. În acest sens, maiorul de marină Mihail Drăghicescu, ajuns Şef de Stat Major al Flotilei, a ordonat ca pe timpul marşurilor de instrucţie pe Dunăre şi executării practicii elevilor la bordul bastimentelor româneşti, să se execute măsurători pe Dunăre, pentru a se cunoaşte cu precizie şenalul navigabil şi obstacolele de navigaţie existente. Astfel, în anii 1882 şi 1883 Maior Mihail DRAGHICESCU echipajele şi practicanţii ambarcaţi pe navele Fulgerul şi Lebăda au adunat un bogat material care, folosit cu pricepere de maiorul de marină Drăghicescu, a dus la întocmirea primei hărţi româneşti a Dunării. Această hartă a fost reprodusă la scara 1:28 000 în anul 1895, fiind actualizată permanent de către echipajele navelor militare pe timpul executării marşurilor pe Dunăre. Harta a fost utilizată în condiţii foarte bune până în anul 1904. În anii 1885-1886 s-au executat primele lucrări hidrografice pe litoralul românesc al Mării Negre, în zona Sulina – Gura Portiţei de la bordul canonierei Griviţa cu scopul de a se studia posibilităţile de intrare în lacul Razelm. Din anul 1893, un grup de cercetători hidrografi şi hidrologi, condus de Grigore Antipa, a efectuat mai multe campanii de lucrări de la bordul crucişătorului Elisabeta, bricului Mircea şi canonierei Griviţa. Prima structură de cercetare hidrografică a fost Secţia specială pentru lucrări hidrografice la Dunăre şi la Mare înfiinţată în anul 1897 şi condusă de locotenent comandorul Alexandru Cătuneanu, specialist hidrograf, cu studii de specialitate în Franţa şi participant la două campanii hidrografice în Orientul Îndepărtat şi Caledonia. La 30 iunie 1897 au fost detaşaţi mai mulţi ofiţeri la Secţia Specială pentru lucrări hidrografice care, sub comanda locotenent Comandorului Alexandru Cătuneanu au început ridicarea hidrografică a coastei româneşti. S-au executat sondaje până la distanţa de 10 km de coastă, pe linii de sondaj la distanţe de 2500 m unele faţă de altele. În anul 1900, după o activitate laborioasă de patru ani, pe baza materialelor rezultate din lucrările hidrografice şi hidrologice, executate cu bricul Mircea şi şalupa Rahova, s-a întocmit prima hartă marină românească, cunoscută sub denumirea Harta Cătuneanu. Aceasta a fost imprimată la Paris în acelaşi an şi a primit medalia de aur la expoziţia universală organizată în capitala Franţei. Actualizată şi reimprimată în anul 1929, ea a fost folosită în marina română până în anul 1952. În anul 1900, cu ocazia delimitării frontierei româno-bulgare, ofiţerii români împreună cu inspectorul Kehaia D. au executat ridicări hidrografice la Dunăre, în zona Silistra – Gura Văii, în urma cărora s-a întocmit o Hartă la scara 1:50 000 a Dunării şi alta a Ostroavelor la scara 1:20 000. În anul 1904 s-a înfiinţat la Galaţi, un Serviciu de pilotaj şi hidrografie fluvială al Marinei Militare, în cadrul căruia a funcţionat o şcoală practică de pilotaj fluvial. La 23 februarie 1926, prin Decizia Ministerială nr. 126, emisă în baza prevederilor Legii de organizare a Marinei din 1898 şi ale art. 1 din Regulamentul de funcţionare a Marinei Militare din 1912, a fost înfiinţat Serviciul Hidrografic Maritim, cu sediul în clădirea Şcolii Navale din Constanţa (în prezent clădirea adăpostind Muzeul Marinei Române). În perioada 1926-1940, Serviciului Hidrografic Maritim a executat numeroase acţiuni specifice, dintre care mai importante au fost: executarea de măsurători hidrografice la gurile Dunării, executarea de prospecţiuni pentru extinderea portului Constanţa, editarea hărţilor de navigaţie la scara 1: 50.000 în zona de litoral românesc. Între anii 1940-1945, Serviciului Hidrografic Maritim a asigurat din punct de vedere hidrografic şi hidrometeorologic acţiunile de luptă ale Marinei Militare. La 11 noiembrie 1955, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al R.P.R. nr. 2444, Serviciul Hidrografic Maritim a fost reorganizat în Direcţia Hidrografică Maritimă (DHM) comandor Alexandru Cătuneanu. În perioada 1955 – 1990, Direcţia Hidrografică Maritimă a executat acţiuni de o mare diversitate în folosul navelor româneşti militare şi civile, pentru asigurarea de navigaţie în zona de responsabilitate a României, dintre care mai importante au fost: construirea şi punerea în funcţiune a farurilor Constanţa (1960) şi Sf. Gheorghe (1968), editarea “Cărţii Pilot a Mării Negre” şi a avizelor pentru navigatori. Din anul 1966 DHM a devenit reprezentanta guvernului României, în calitate de stat Membru al Asociaţiei Internaţionale de Semnalizări Maritime (IALA/AISM). Din anul 1971 şi până în prezent, DHM - instituţie cu profil unic în ţară, principalul expert al României în problemele privind geografia maritimă şi delimitările maritime - participă cu specialişti în Comisia Naţională Interministerială de negociere privind delimitarea zonei economice exclusive şi a platoului continental al Mării Negre. După anul 1990, instituţia a fost reorganizată, s-a mutat în sediul actual şi a realizat, printre altele: editarea a 37 de hărţi de navigaţie naţionale, editarea “Cărţii farurilor, semnalelor de ceaţă şi radiofarurilor din Marea Neagră şi Marea Marmara” şi a “Tablelor Nautice”. În perioada 2002 – 2003 a fost realizat Sistemul Meteorologic Integrat Naţional al Forţelor Navale (SIMIN – FN). În anul 2004 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 941, Legea nr. 395 privind activitatea hidrografică maritimă, lege ce stabileşte şi reglementează activitatea Direcţiei Hidrografice Maritime şi care acordă instituţiei noastre statutul de autoritate naţională în domeniul acestei activităţi. Din ianuarie 2007, DHM a devenit reprezentanta guvernului României, în calitate de stat Membru al Organizaţiei Hidrografice Internaţionale (OHI). Începând cu anul 2008 DHM este acreditată ca instituţie care desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică fiind implicată în proiecte cu finaţare naţională şi europeană. În anul 2008 Direcţia Hidrografică Maritimă participă cu un specialist cartograf în delegaţia naţională privind delimitarea maritimă în Marea Neagră la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, acţiune legată de stabilirea şi delimitarea platoului continental al Mării Negre între România şi Ucraina, activitate finalizată în anul 2009, prin pronunțarea deciziei curții. Începând cu anul 2011 DHM publică avizele pentru navigatori anuale şi lunare în limbile română şi englezță. Din anul 2012 Direcția Hidrografică Maritimă a devenit al 27-lea oficiu hidrografic recunoscut pe plan mondial ca producător de hărți electronice de navigație prin afilierea la Centru Internațional pentru hărți electronice de navigație (IC-ENC) de pe lângă Oficiul Hidrografic al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Începând cu anul 2016 laboratorul avize pentru navigatori (AWNIS) are şi atribuţii specifice unei celule AWNIS (Serviciul de informaţii de Navigaţie Aliat Global). Celula AWNIS participă la exerciţiile militare internaţionale ale Forţelor Navale cu informaţii privind securitatea şi siguranţa navigaţiei (SASON) pentru asigurarea libertăţii de navigaţie. Începând cu acest an toate hărţile de navigaţie româneşti sunt compilate în sistemul geodezic internaţional WGS84. În anul 2016 au fost validate de IC-ENC 6 hărţi electronice de navigaţie în benzile de utilizare. A fost elaborată publicaţia nautică Simboluri şi abrevieri folosite pe hărţile de navigaţie româneşti (DH-105), ediţia a 2-a. Sediul actual al instituției este situat pe Strada Fulgerului, la nr. 1.

Insigna - Liceul teoretic "Traian" Constanța - A 25-a aniversare

Liceul Teoretic “Traian” Constanţa a fost înfiinţat la data de 1 septembrie 1977, prima denumire fiind Liceul Industrial nr.6 Constanţa, patronat de Întreprinderea Mecanică Navală. Încadrarea cu personal didactic din perioada 1977 – 1990 este specifică liceelor industriale, în care disciplinele de specialitate deţineau o pondere importantă în planul de învăţământ. Dacă în anul 1978 erau 32 profesori, 10 ingineri-profesori şi 10 maiştri instructori, în 1990 ponderea profesorilor este esenţială în comparaţie cu cea a inginerilor şi a maiştrilor instructori: 46 profesori, 8 ingineri profesori, 6 maiștri instructori. În anul 1990, perioada ianuarie-martie, are loc transformarea unităţii şcolare în Liceul Teoretic “Traian”, iniţial de matematică-fizică, ulterior cu mai multe specializări: matematică-informatică, matematică-fizică, chimie-biologie şi limbi moderne. Deoarece şcoala este chemată să răspundă solicitărilor tinerei generaţii, Liceul Teoretic “Traian” înfiinţează noi specializări: matematică-informatică (1996) şi ştiinţe socio-umane (1999). În anii 1999 şi 2000 liceul nostru a fost declarat unitate scolară reprezentativă. Prin rezultatele obţinute în pregătirea elevilor, prin premiile obţinute la olimpiadele şcolare, inclusiv la faza naţională, la sesiunile de referate şi comunicări ştiinţifice, la alte concursuri organizate de Inspectoratul Şcolar, Liceul “Traian” şi-a conturat o puternică personalitate, realizând în ultimii ani salturi spectaculoase în topul liceelor din Constanţa şi din ţară. Sus am postat logo-ul și o poză cu clădirea actuală a Liceului teoretic Traian din Constanța.

Împăratul Traian, nume complet, Marcus Ulpius Nerva Traianus(născut la data de 18 septembrie 53 în localitatea Italica Santiponce şi decedat la dat de 9 august 117 în localitatea Selinus Cilicia), împărat roman între anii 98 – 117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului roman (Dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

Insigna - Stema orașului Hârșova

Hârșova, în limba turcă - Hırsova, în limba rusă - Гирсово, în limba bulgară - Хърсово (Hârsovo), denumire antică Carsium, este un oraș din județul Cconstanța, care include și localitatea Vadu Oii. Hârșova este o localitate cu vechime de șapte milenii. În partea de sud-est a localității, pe malul Dunării, se găsește o așezare neo-eneolitică dezvoltată sub forma unei ridicături de cca. 12 m ca urmare a distrugerii și refacerilor succesive a locuințelor din lut. Cercetările de aici au identificat o comunitate umană care s-a ocupat cu vânătoarea, pescuitul, cultivarea pământului și creșterea animalelor. Au fost identificate, prin cercetări, schimburi comerciale cu comunități de pe spații mult mai îndepărtate. Epocile următoare sunt bine ilustrate. Pe vatra localității se găsesc mai multe așezări de epoca bronzului și fierului. În antichitate, comunitățile de aici au cunoscut cea mai mare dezvoltare. În a doua jumătate a secolului I p. Chr. s-a clădit fortificația cunoscută în izvoarele romane cu numele Carsium (un toponim de origine tracică legat de aspectul stâncos al zonei, de la care derivă și numele de astăzi, slavizat, al localității). În timpul primului război mondial orașul a fost ars în întregime. Distrugeri mari s-au făcut și în al doilea război mondial. Epoca regimului comunist a marcat începutul decăderii orașului. Dintr-un centru al comerțului cu cereale, centru administrativ și judecătoresc, a fost reclădit cu o nouă identitate. Au fost închise Judecătoria, Procuratura, Muzeul. Economia a căpătat un caracter meșteșugăresc. Lipsit de resurse, orașul a decăzut. În ultimii ani ai regimului comunist, toate clădirile vechi, istorice din partea centrală a orașului, lăsate special în ruină, au fost demolate și s-au construit blocuri. În vecinătate s-a ridicat și o platformă industrială unde s-a construit o întreprindere de sîrmă și cabluri care funcționează și, parțial, un șantier naval, ruginit astăzi. La 20 de ani după prăbușirea regimului comunist, localitatea nu-și regăsește vechiul destin.Cei care au administrat localitatea visează încă să o facă un puternic centru industrial, ceea ce este imposibil, în lipsa unor resurse naturale și infrastructuri adecvate. Așa se face că de pe stema orașului adoptată în 1933, crucea și semiluna au fost înlocuite cu semiroata dințată, simbol al unei industrii aproape inexistente, și ancora, simbol portuar, dar și al speranței, în cazul de față, cu totul întâmplător. Pornind de la experiența altor așezări similare din Europa și din spațiul apropiat, trebuiesc puse în valoare resursele existente: lutul, foarte bun pentru materiale de construcții, calcarul, monumentele istorice care pot fi o bază solidă pentru turismul cultural și apele termo-sulfuroase din amonte, excelente pentru afecțiuni reumatismale. La recensământul din anul 2011 orașul număra 9642 locutori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 10097 locuitori), dintre care; români – 76,77%, romi – 5,31%, turci – 8,43% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Hârșova astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 7,41%, musulmani – 11,74% și restul – nedeclarată sau altă religie. Principalele atracții turistice ale orașului Hârșova sunt: Castrul roman Carsium, Monumentul eroilor locali din fața Primăriei realizat de sculptorul Ion Schmidt Faur și Moscheea Sultan Mahmut.

Jetonul - Restaurant comercial N.Lilios - Constanța - 40 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul de mai sus a fost realizat în anul 1907 pentru Restaurantul comercial N.Lilios din municipiul Constanța. El este confecționat din alamă, are forma unui octogon, cu diametrul de 26,5 milimetri. Pe una din fețele jetonului, în interiorul unui cerc perlat exterior, centrat este gravat anul emiterii: “1907” și deasupra, puțin curbată este aplicată inscripția: “N.LILIOS”. În jurul acestor două inscripții, circular, este aplicată inscripția: “RESTAURANT COMERCIAL * CONSTANȚA*” cuvântul Constanța fiind încadrat de câte o stea în relief având cinci colțuri. Pe cealaltă față a jetonului în interiorul unui cerc liniar continuu, pe două rânduri orizontale, este gravată valoarea jetonului: “40 LEI”. Având în vedere valoarea cam mare a acestui jeton nu înțeleg cam în ce mod s-ar fi putut folosi.

Insigna - Fruntaș în creșterea porcilor - Regiunea Dobrogea 1964

Regimul comunist din România a instituit un sistem complet de insigne din metal comun, dar atractiv colorate prin emailare, insigne de fruntaș în toate domeniile economiile naționale, în toate ramurile și profesiile existente pentru a încuraja masa de oameni ai muncii pentru muncă eficientă și economie drastică de materiale de consum de orice fel. Și insigna Fruntaș în creșterea porcilor se înscrie în acest sistem de insigne.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședință a judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 Î.E.N., când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Palatul administrativ

Primăria

Banca Marmorosch

Geamia

Gara maritimă

Fântâna cinetică

Banca Românească

Muzeul de arheologie

Muzeul marinei române

Farul Regele Carol I din port

Vedere din port

Interiorul catedralei

Piața gării

Promenada cu Cazinoul și Statuia reginei Elisabeta

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva clădiri monumente de cultură și arhitectură ale judeţului Constanţa, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.