Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO ESTONIENE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos celebrează centenarul nașterii lui Raimond Valgre. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc continuu periferic, central, sunt redate trei portative având pe ele aplicate note muzicale. Între portativul superior și cel de mijloc apare semnatura lui Raimond Valgre. Sub cele trei portative este gravată valoarea monedei: “7 E” (7 euro). Periferic circular, pe părțile laterale sunt aplicate două inscripții identice: “RAIMOND VALGRE 100” (centenarul personajului). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, central, este aplicată stema Republicii Estonia, deasupra fiind aplicată inscripția: “EESTI VABARIIK” (denumirea statului - Republica Estonia), iar dedesubt este gravat anul emiterii monedei: “2013”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 7 octombrie 2013, valoarea – 7 euro, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 28,28 grame, meatal compoziție – argint, calitatea – proof, tiraj – 7500 bucăți și gravor – Berbel Latt.

Raimond Valgre, născut Raimond Tiisel, a fost un compozitor și muzician

eston, care s-a născut la data de 7 octombrie 1913 și a decedat la data de 31 decembrie 1949. În timpul celui de-al doilea război mondial Raimond a fost membru al orchestrei Corpului 8 Estonian al Armatei Roșii. Se crede că, ca urmare a serviciului său pe frontul de est Raimond a dat în patima alcoolismului. Muzica sa a fost interzisă în anul 1948 de către autoritățile sovietice. El cânta muzică folk cu vocea, la tobe, pian, acordeon sau chitară. Începând cu anul 1960 compozițiile lui Valgre au fost reactivate în Uniunea Sovietică.

2. Moneda de mai jos celebrează 150 de ani de la nașterea Miinei Harma.

Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc continuu periferic, central, sunt redate o multitudine de cerculețe albe care înconjoară un diapazon stilizat. Undeva în partea stîngă orizontal, pe un singur rând, este gravată valoraea monedei: “10 E” (10 euro). Periferic, circular, pe conturul monedei, pe partea superioară și dreaptă, este plicată inscripția: ”MIINA HARMA 150” (150 de ani de la naerea personajului). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, central, este aplicată stema Republicii Estonia, deasupra fiind aplicată inscripția: “EESTI VABARIIK” (denumirea statului - Republica Estonia), iar dedesubt este gravat anul emiterii monedei: “2014”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2014, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, metal compoziție – argint, calitatea – proof și tiraj – 7500 bucăți.

Miina Härma, născută Miina Hermann, a fost un compozitor eston, al doilea muzician eston cu studii superioare, care s-a născut la data de 9 februarie 1864 și a decedat la data de 16 noiembrie 1941. Era are meritul că a adus muzica de orgă în mediul rural, deoarece practic niciun organist priceput nu susținea concerte în afara orașelor. În timpul carierei sale a scris peste 200 de cântece corale, 10 cavatine, un canto și multe altele. A compus în principal muzică vocală. În anul 1883, Härma a intrat la conservatorul din Sankt Petersburg, pe care l-a absolvit în anul 1890. A continuat să locuiască în Sank Petersburg, deoarece în guvernoratele baltice se găseau foarte greu de muncă. În 1894, a avut loc al cincilea Festival al Cântecului Eston, ocazie cu care Harma și-a format un cor propriu. Din cauza începutului primului război mondial s-a retras în orașul estonian Tartu, devenind profesoară de muzică într-o școală ce ulterior a devenit Gimnaziul Miina Harma.

3. Moneda de mai jos celebrează 150 de ani de la nașterea lui Eduard Vilde. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc continuu periferic, este redat un caroiaj în care sunt introduse pare-se dezordonat litere mari de tipar pe fond deschis, sau poate numele unor opere ale personajului. Se disting totuși, pe fond închis, două inscripții orizontale și pe un singur rând: ”10 E” (10 auro – valoarea monedei) și “EDUARD VILDE” (numele personajului). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, central, este aplicată stema Republicii Estonia, deasupra fiind aplicată inscripția: “EESTI VABARIIK” (denumirea statului - Republica Estonia), iar dedesubt este gravat anul emiterii monedei: “2014”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 11 februarie 2015, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, metal compoziție – argint, calitatea – proof și tiraj – 5000 bucăți.

Eduard Vilde a fost un scriitor și diplomat estonian, pionier al realismului critic în literatura estonă, care s-a n[scut la data de 4 martie 1865 și a decedat la data de 26 decembrie 1933. A publicat scrieri clasice precum Mahtra sõda (1902) și Mäeküla piimamees (1916). Este unul dintre cei mai apreciați scriitori estonieni, fiind considerat, în general, primul scriitor profesionist al Estoniei. În anul 1883 a început să lucreze ca jurnalist. El a călătorit în străinătate într-o mare parte din viața lui și a trăit o perioadă de timp la Berlin în anii 1890, unde a fost influențat de materialism și socialism. După înființarea Republicii Estonia în anul 1919, a îndeplinit timp de mai mulți ani funcția de ambasador la Berlin și și-a petrecut ultimii ani din viață editând și revizuind operele sale complete.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA INSIGNE ȘI MEDALII

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Facultatea de medicină militară - București 100 ani

01 octombrie 1884 - 1984

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea Gen. Prof. Dr. Carol Davila pune bazele serviciului medical al armatei, din dorinta de a participa la limitarea efectelor epidemiilor de tuberculoza, holera, dizenterie, tuberculoza sau febra tifoida in contextul conflictelor armate ale vremii. Ulterior, se infiinteaza Societatea Stiintifica a Corpului Sanitar Militar Roman (infiintata la 21 august 1862, prin Inaltul Decret Romanesc nr. 4629, atestandu-se astfel, medicina militara ca element specializat pentru asigurarea sanatatii efectivelor militare, de altfel pe 21 august se sarbatoreste ziua Medicinei Militare). Astfel Romania intra in randul select al unor tari ca Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, Turcia, state cu traditie in medicina militara. Dupa 1989 Medicina Militara romaneasca se remarca prin participarea cu spitale militare de campanile in cadrul fortelor de mentinere a pacii din diferite teatre de operatiuni din lume. In prezent institutia care guverneaza organizarea medico-militara este reprezentată de Directia Medicala din cadrul Ministerului Aparararii Nationale. Medicii militari sunt ofiteri ai Armatei Romane avand responsabilitati si beneficii caracteristice statutului militar desfasurandu-si activitatea medico-militara in unitati si spitale ale Ministerului Apărării. Institutul Medico-Militar este institutia militara de invatamant superior subordonata Ministerului Apararii Nationale, care potrivit Hotararii de Guvern Nr. 585 din 21/05/1990 se ocupa impreuna cu Universitatile de Medicina si Farmacie din Bucuresti si Targu-Mures de pregatirea viitorilor medici militari. Sus am postat logo-ul și sediul Institului Medico-Militar din București.

Doctor în Teologie - Institutul Teologic din București

Inaugurarea învățământului teologic românesc a avut loc la data de 12 noiembrie 1881, însă abia în anul 1890 s-a publicat Legea privind Facultatea de Teologie din București, publicată în Monitorul Oficial, nr. 74, din ziua de marți 3 / 15 iulie 1890, ce recunoaște înființarea acestei instituții. Noua situație politică de după 1948 i-a schimbat cadrul juridic, fiind reanexată Universității abia în anul universitar 1991-1992. Protocolul încheiat între Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei, Secretariatul de Stat pentru Culte şi Patriarhia Română, privind includerea învăţământului teologic superior în cadrul Universităţilor de Stat, la data de 30-31 mai 1991, prevedea la Art. 2 că: „Institutele Teologice de grad Universitar din Bucureşti, Sibiu şi Iaşi devin Facultăţi de Teologie în cadrul Universităţilor de Stat din oraşele respective, începând cu anul universitar 1991-1992″. Protocolul preciza că cifra de școlarizare va fi stabilită pentru Specializarea Teologie Pastorală de către Patriarhia Română, iar pentru dubla specializare de către Patriarhie și Instituția de Învățământ superior. De asemenea, se stipula: Participarea studenților teologi la programul liturgic fixat de biserică pentru facultpșile de teologie rămâne o componentă indispensabilă a programului de fprmare teologică și deci, oblicatorie. În prezent, studiile de licenţă sunt organizate pe un singur domeniu, acela al Teologiei Ortodoxe, cu patru specializări: Teologie Ortodoxă Pastorală (4 ani), Teologie Ortodoxă Didactică (3 ani), Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială (3 ani), Artă Sacră (3 ani). De asemenea, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” organizează studii universitare de master (2 ani) şi studii universitare de doctorat (3 ani). Astăzi, Facultatea de Teologie Ortodoxă funcționează în cadrul Universității din București și se află sub o dublă coordonare: a Bisericii Ortodoxe Române și a Ministerului Educației Naţionale. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitate de Arhiepiscop al Bucureștilor, conduce din punct de vedere bisericesc Facultatea de Teologie Ortodoxă. Structura de conducere, precum și cadrele didactice, funcționează cu binecuvântarea Preafericirii Sale. Personalul care asigură buna desfăşurare a activităților didactice este format din cadre didactice titulare – profesori, conferenţiari, lectori şi asistenţi, cu experienţa necesară derulării unui proces optim de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică, recunoscute pe plan naţional şi internațional. Cei mai buni absolvenți pot ocupa prin concurs posturi de asistent în învățământul superior. Absolvenții specializării Teologie Ortodoxă Pastorală pot fi hirotoniți ca preoți pentru parohii sau pentru capele (în spitale, azile, unități militare, penitenciare) sau se pot axa pe cercetare. Absolvenții specializării de Teologie Ortodoxă Didactică se pot titulariza ca profesori de religie în învățământul preuniversitar. Absolvenții specializării Teologie Socială pot profesa ca asistenți sociali pe lângă parohii, protopopiate și centre eparhiale, azile, fundații, centre de ocrotire a minorilor etc., aflate sub patronajul Bisericii și al unor diverse asociații. Absolvenții specializării Teologie Artă Sacră pot deveni pictori bisericești, restauratori de biserici sau de pictură bisericească. Sediul Facultății teologice ortodoxe “Justiniuan Patriarhul” din cadrul Universității București este situat pe Strada Sfânta Ecaterina, nr. 2-4, sector 4. Sus admiri logo-ul și sediul instituției de învățământ.

Insigna - Clubul sportiv Politehnica București

După cum reiese și din denumirea clubului, Clubul sportiv Politehnica București, a existat și poate că încă există pe lângă Institutul Politehnic (Universitatea Politehnică) din municipiul București. Era deci un club studențesc în care tinerii făceau sport de performanță sau poate doar de plăcere. Se știe că astăzi pe lângă forul bucureștean universitar de învățământ ființează clubul ACSU Poli București al cărui logo l-am postat deasupra. Clubul are ca obiectiv de activitate descoperirea, selecția, inițierea si pregătirea de sportivi în diverse ramuri de sport. ACSU Poli București este un club sportiv, ce are ca scop desfăşurarea de activitati sportive, în principal in randul studentilor din Universitatea Politehnica din Bucuresti, dar nu numai, in mai multe ramuri sportive precum: fotbal, badminton, biliard pool, bridge, dans, darts, fotbal tenis, orientare, popice-bowling, scrabble, sah, table-backgammon, tenis, tenis de masa etc. Pentru atingerea scopului propus, clubul are ca obiect de activitate descoperirea, selecţia, iniţierea şi pregatirea de sportivi in ramurile de sport menţionate, prin participarea la competitii sportive interne si internaţionale, precum si alte activităţi conexe acestora.

Placheta - Faur București - 23 August

S.C. „Faur S.A.", denumiri vechi – Uzinele “Malaxa” sau Uzinele “23 August”, este un ansamblu industrial situat la periferia estică a municipiului București (Bulevardul Basarabia, nr. 256, sector 3), specializat pe realizarea și repararea de material rulant. Dacă înainte de anul 1989 uzina avea în jur de 20000 de muncitori, dar în prezent (martie 2010) au mai rămas aproximativ 400. Ansamblul de clădiri ocupă o suprafață de teren de peste 90 hectare. Acesta cuprinde: laboratoare, hale, clădiri de serviciu, locuințe ș.a., din care numai o parte sunt funcționale, unele clădiri fiind declarate monumente istorice. Construirea uzinelor se datorează industriașului român de origine greacă Nicolae Malaxa, care a dezvoltat începând cu anii 1920 ateliere de reparare și producție de locomotive. În anul 1921, Malaxa a cumpărat un teren aflat la periferia Bucureștiului și construiește un atelier de reparații pentru locomotive, care primește numele industriașului. Proiectul este un succes, astfel încât fabrica se dezvoltă într-un ritm rapid. Nicolae Malaxa incheie un contract cu Caile Ferate Romane, beneficiaza in urma acestuia de un avans oferit de C.F.R. (Caile Ferate Romane), obtine credite de la diferite banci si da nastere cele mai performante uzine europene din acele timpuri. Uzina era echipata cu utilaje cumparate de Nicolae Malaxa din Germania in numar de 81 de bucati. Personalul calificat fiind adus tot din Germania, numarand 180 de muncitori. Malaxa infinteaza si o scoala de ucenici pentru calificarea personalului roman, astfel numarul de angajati al Uzinelor "Malaxa" ajunge la peste 8000, iar in 1928 iese de pe banda prima locomotiva cu aburi romaneasca "Malaxa". Dupa 1931, Uzinele "Malaxa" incep constructia de locomotive Diesel tip Gans. In acea perioada, locomotivele "Malaxa" ajung sa fie renumite, fiind considerate cele mai bune din Europa. Romania ajunge sa nu mai importe locomotive, toate locomotivele C.F.R. (Caile Ferate Romane) fiind asigurate de Uzinele "Malaxa". Tot in perioada anilor '30, Nicolae Malaxa initiaza un nou proiect la uzinele sale, acela de a produce tevi petroliere fara sudura tip "Stiefel". Procedeul american de laminare "Stiefel" a fost folosit pentru prima data in Europa la Uzinele "Malaxa". Astfel complexul industrial se extinde ocupand pana la 90 de hectare prin constructia Uzinei de Tuburi si Otelari. Uzina de Tuburi si Otelari, care devine mai tarziu Uzina "Republica", ajunge sa produca 200.000 de tone de teava pe an, astfel devenind cea mai mare uzina de pe teritoriul romanesc. Responsabil de arhitectura uzinei este ales Horia Creanga, nepotul scriitorului Ion Creanga.

Acesta demareaza un proiect de arhitectura industriala in stil art deco ce include o serie de hale si cladiri ale incintei Uzinelor "Malaxa", printre care cunoscuta hala Laminorului a uzinii Republica. Între anii 1937 - 1938, in incinta complexului "Malaxa", ia nastere fabrica de armament si munitii. Aici producandu-se armament si munitii de artilerie dupa principii romanesti, precum si tehnica de lupta sub forma de masini senilate sub licenta Renault. Nicolae Malaxa, simpatizant al Miscarii Legionare din Romania, sprijina aceasta cu doua senilate in timpul rebeliunii legionare din 1941, fapt ce a condus la imchiderea uzinelor Malaxa la ordinul maresalului Antonescu. Dupa executia lui Antonescu, Nicolae Malaxa isi reia activitatea uzinelor sale pana in 1948 cand acesta emigreaza in America la New York. Aceasta emigratie se datoreaza acuzatiei din partea regimului comunist, aflat la conducerea statului din 1947, cum ca armamentul produs de uzina "Malaxa" in timpul razboiului a fost folosit impotriva U.R.S.S., iar Nicolae Malaxa fiind acuzat de crime impotriva umanitatii si condamnat la pedeapsa cu moartea. Comunistii preia activitatea Uzinelor "Malaxa" si le schimba numele in Uzinele "23 august", acestia aduc modificari arhitecturii complexului prin infintarea de noi corpuri. Uzinele "23 august" devin o mandrie a Republicii Socialiste Romania.

Institutul Urechia - București - 1876 iunie 1

Primari laureați: C.Ghyca, M.Cotiescu, Alceu Urechia,

M.Catargi, M.Kalendern, M.Demetrescu, T.Berea

Cu referire la produsul medalistic de mai sus nu am gasit niciun fel de informații în lumea internetului. Dacă cineva dintre cititori deține astfel de informații este rugat să le scrie în rubrica “comentarii” de la partea de jos a acestui articol. Cu mulțumiri!

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, de acum sau altădată.