Epaminonda's Blog.....: OBERWEILLER - TIEFENBACH * GERMANIA

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea germană OBERWEILLER -

TIEFENBACH, districtul KUSEL, landul RENANIA PALATINAT,

o vedere generală și o insignă locală.

Memorialul eroilor locali

Vedere generală

Arhitectură locală

Insignă locală

xxx

DE LUAT AMINTE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O POEZIE PROPRIE

__________xxx_________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL CONSTANȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Academia navală "Mircea cel Bătrân"

Academia navală “Mircea cel Bătrân” din Constanța este o instituție de învățământ superior din România. Academia Navala "Mircea cel Batran" isi are sorgintea in Scoala Flotilei, infiintata prin Decizia Ministerului de Razboi nr.15 din 17 noiembrie 1872 cu sediul la Galati. Pe parcursul a doi ani de studiu, in aceasta institutie s-au pregatit ofiteri si subofiteri care au indeplinit diferite functii de la bordul navelor Marinei Militare, dar si ale Flotei Comerciale Romane. Ulterior invatamantul superior de marina a evoluat sub diferite denumiri conform organizarilor si reorganizarilor invatamantului militar. Dupa 1878 o parte a ofiterilor de marina au provenit de la scolile armatei de uscat, indeosebi de la Scoala Militara de Artilerie, Geniu si Marina. Pentru pregatirea speciala de marina a ofiterilor repartizati in flota militara la scolile militare, la 26 februarie 1896 s-a infiintat Scoala de Aplicatie a Sublocotenentilor de Marina, ce a functionat la Galati pana in anul 1901 cand a fost mutata la Constanta. La 29 octombrie 1909, Scoala de Aplicatie a Sublocotenentilor de Marina a fost organizata pe alte baze, superioare din punct de vedere teoretic si practic, primind denumirea de Scola Navala Superioara. Ea a functionat la Constanta pana la primul razboi mondial.Dupa razboi, sectia de marina din Scoala de Artilerie, Geniu si Marina si-a reluat activitatea la 9 iunie 1920, prin decizia ministrului de razboi, aceasta sectie a fost mutata la Constanta reorganizata intr-o institutie de invatamant superior complexa, cu denumirea de Scoala Navala, care incepand cu anul de invatamant 1925/1926 in cadrul Scolii Navale a functionat cu unele intreruperi, pana in anul 1939/1940, o sectie pentru elevii cu termen redus (T.R.).

Pentru formarea personalului specializat necesar navelor comerciale, la 1 octombrie 1938, in cadrul Scolii Navale s-a infiintat Sectia Marinei de Comert. Dupa al doilea razboi modial institutia si-a schimbat denumirea in Scoala Navala si Scoala de Maistri (martie-decembrie 1948), Scolile Marinei Militare (decembrie 1948-iunie 1950), Scoala de Ofiteri de Marina (iunie 1950-1952), Scoala Militara de Marina (1952-1954), Scoala Militara Superioara de Marina (1954-1968). La 1 septembrie 1959, reinnodand o traditie, s-a reinfiintat Sectia Marinei Comerciale. Incepand cu 1 ianuarie 1969 s-a schimbat din nou denumirea in Scoala de Ofiteri Activi de Marina "Mircea cel Batran", continuand sa pregateasca pe parcursul a patru ani ofiteri pentru Marina Militara si Marina Comerciala. La 29 august 1973 Scoala Militara de Ofiteri Activi de Marina a fuzionat, prin Decretul Consiliului de Stat, cu Institutul de Marina Civila creat in 1972, noii institutii de invatamant superior atribuindu-i-se numele de Institutul de Marina "Mircea cel Batran". Prin Hotararile de Guvern nr. 406 din 23 aprilie si 551 din 17 mai 1990, Institutul de Marina a fost reorganizat ca urmare a consecintelor Revolutiei din decembrie 1989, infiintandu-se Academia Navala "Mircea cel Batran", institutie militara de invatamant superior de specialitate.

Insigna turistică - Mamaia

Mamaia este o localitate componentă a municipiului Constanța, ce se află în nordul municipiului. Este o stațiune turistică de vară a litoralului românesc, cu foarte puțini locuitori permanenți (7 la recensământul din 2002}), însă suprapopulată pe parcursul verii. Mamaia este situată pe un grind litoral între Marea Neagră și limanul Siutghiol. Grindul are o lungime de 8 km, însă o lățime de doar 300 m. Plaja foarte lungă, cu o lățime de până la 250 m, este acoperită cu un nisip foarte fin, parte mineral, parte cochilifer. De-a lungul acesteia se află multe magazine, restaurante, terase, cluburi și discoteci. Mamaia era inițial un sătuc dobrogean costier tipic, cu pescari greci greci și lipoveni, oieri români și crescători de cai tătari, denumirea provenind de la un proprietar tătar al locului din vremea stăpânirii turcești, pe nume Mamai. Amplasamentul actual al Mamaiei era neconstruit până în anul 1906, când apar primele cabine de lemn reunite sub două Pavilioane, terminate cu câte un foișor, și o punte care înainta în mare. Inaugurarea primelor construcții a avut loc pe 22 august 1906, acestea fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont, în urma extinderii portului către plajele existente din sudul Constanței și a mutării "băilor de mare" spre nord, respectiv în actuala Mamaia. Pentru a înlesni accesul turiștilor către Mamaia (mai precis spre ceea ce este acum zona Cazinoului din Mamaia), între gara Constanța și stațiune se montează o linie de cale ferată pe traseul ocupat astăzi de Bulevardul Mamaia. Aceasta cale ferată a dispărut prin anii 1960. Aceste prime construcții au reprezentat centrul activităților turistice din stațiune până la dispariția lor într-un incendiu în anul 1920. Imediat după încheierea primului război mondial stațiunea se dezvoltă și începe amenajarea ei, odată cu construirea rezidenței de vară a familiei regale, în actualul Club Castel. În anul 1935 se construiește Cazinoul iar în anul 1934 apare primul hotel, de fapt o vilă mare. Primul hotel în adevăratul sens, a fost Rex (1936), dar abia în 1957 încep să apară și hotelurile-bloc, primele fiind hotelul Parc și cel numit atunci București (actual IAKI), care și astăzi reprezintă două dintre hotelurile mai înalte ale Mamaiei. În perioada comunistă, la Mamaia s-au realizat o serie de construcții fără un plan de urbanizare, pentru a putea fi suportat valul de turiști atrași de nisipul fin. Dezvoltarea stațiunii a fost în două etape: între anii 1959 – 1965 s-a dezvoltat partea sudică, iar partea nordică a fost ridicată în mare parte în timpul lui Ceaușescu, adică între anii 1982 – 1985. În această perioadă, Mamaia a devenit un adevărat „aspirator de valută”, atrăgând nu numai turiștii români sau din celelalte țări comuniste, dar și un mare număr de „oaspeți” din „țările imperialiste”.

Municipiul Mangalia

Medalie de onoare - Mangalia

Mangalia (în turcă Mankalya) este un municipiu din județul Constanța, situat pe litoralul Mării Negre, la 40 km sud de orașul Constanța și 14 km față de granița cu Bulgaria. Localitatea este menționată sub numele de Pangalla sau Pancalia în portulanele genoveze din secolul al XIII-lea. Forma „Mangalia” apare prima dată în anul 1593. Asemănarea cu denumiri tătărești din Bugeac (Coștangalia, Șamangalia, Gioltaigalia) și prezența, de multe veacuri, a unei importante comunități de tătari în oraș, atestă originea tătărească a denumirii. Anterior secolului al XIII-lea, localitatea apare sub numele antic de Callatis (Callata în portulanele genoveze, uneori între paranteze sub Pangalla sau Pancalia). Callatis a fost o colonie a cetății grecești Heraclea Pontica (azi Ereğli în Turcia) din secolul al VI-lea î.Hr.. Portul și jumătate din orașul din antichitate sunt acum acoperite de ape. În ciuda inevitabilelor războaie și schimbări de stăpâni, orașul a prosperat timp de 1200 de ani, uneori liber, alte ori sub stăpânirile succesive ale perșilor, ale macedonenilor, ale dacilor sau romanilor. Cetatea, însă, este distrusă odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele VIII - IX, din ea rămânând o simplă așezare de pescari. La recensământul din anul 2011 orașul număra 36364 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 82,4%, turci – 4,05%, tătari – 3,25% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională aproximativă a populației orașului, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 81,22%, musulmani – 7,52% și restul – nedeclarată sau altă etnie.

Insigna - Liga Navală Română

Liga Navală Română (LNR) a fost înființată în anul 1928 ca asociație patriotică, culturală și de utilitate publică. LNR este o organizatie nonprofit, neguvernamentala (ONG) și în afara politicilor oricărui partid, printre cele mai vechi din țară. Liga Navală Română este forumul de exprimare al celor care iubesc deopotrivă Marea Neagra si Dunarea, de promovare a valorilor și tradițiilor marinei romane, a intereselor pe ape ale României și promotor al culturii marinaresti. LNR are printre preocupări orientarea profesională marinărească a tinerilor și susținerea ocupațiilor conexate mării și fluviului. LNR urmărește realizarea în societatea noastră a unei stări de spirit, a unor atitudini și mentalități favorabile marinei, constructiilor navale, porturilor, învățământului de marină și reunește în rândurile sale tineri și vârstnici care sunt legați sufletește de activitățile maritime și fluviale. Liga Navală Română editează revista Marea Noastra. Sediul central al Ligii Navale Române este în Bucuresti, Calea Griviței, nr. 121, Sectorul 1. Sus am postat doua logo-uri ale Ligii Navale Romane.

Insigna - Autoritatea navală română

Autoritatea Navală Română (ANR), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, este o instituție publică cu finanțare extrabugetară, cu personalitate juridică, înființată prin fuziunea Inspectoratului Navigației Civile cu Regia Autonomă „Registrul Naval Român” În mai 2010, organigrama ANR cuprindea 734 de posturi aprobate la nivel de țară din care un număr de 35 erau vacante. În anul 2009 Autoritatea Navală Română a înregistrat venituri de 63,2 milioane lei, iar în anul 2008 a avut venituri de 61,7 milioane lei. Sediul instituției este situat în incinta Portului Constanța. Structura organizatorică a Autorităţii Navale cuprinde aparatul propriu central (constituit din direcţii, servicii, birouri) şi organele teritoriale operative, care îşi desfăşoară activitatea în teritoriu. Aparatul central al ANR are în componenţa sa serviciile funcţionale, Direcţia Personal Navigant, Direcţia Inspecţii, Siguranţă şi Securitate Navală, Direcţia Tehnică, Direcţia Economică şi Direcţia Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale. Organele teritoriale operative sunt unităţi fără personalitate juridică, aflate în subordinea aparatului central, constituite din căpitănii de port şi inspectorate tehnice. În subordinea Autorităţii Navale se află 5 căpitănii zonale la Constanţa, Tulcea, Galaţi, Giurgiu şi Drobeta Turnu Severin, cărora li se subordonează căpităniile de port şi oficiile de căpitănie din zonele de jurisdicţie specifice. Zonele de jurisdicţie ale organelor teritoriale operative se stabilesc de către directorul general şi se aprobă de către Consiliul de Conducere al ANR. În exercitarea atribuțiilor sale, ANR urmărește îndeplinirea următoarelor obiective strategice:

asigurarea și dezvoltarea standardelor de siguranță a navigației în porturile românești;
perfecţionarea sistemului de examinare și certificare a personalului navigant român;
asigurarea activității de căutare și salvare, conform prevederilor convenției SAR 79;
efectuarea de controale pentru prevenirea poluărilor de la nave;
monitorizarea debalastărilor, a bunkerărilor și a predării deșeurilor;
investigarea incidentelor de poluare de la nave, în urma sesizărilor (exclusiv cele cu caracter penal);
transpunerea în legislația română a acquis-ului comunitar;
monitorizarea în timp real a acquis-ului comunitar și adoptarea în mod corespunzător a măsurilor operative ce se impun, coordonarea activității de transpunere a acestuia în legislația română;
coordonarea activității de transpunere în legislația românească a convențiilor și a altor reglementări de interes pentru țara noastră, a amendamentelor la convențiile internaționale la care România este parte;
identificarea obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte, în domeniul transporturilor navale;
întărirea disciplinei economico-financiare, creșterea constantă a veniturilor prin atragerea de noi surse de venituri, precum și prin controlul judicios al costurilor, inclusiv prin reducerea continuă a creanțelor;
consolidarea bazei tehnico-materiale prin continuarea politicii de dezvoltare și modernizare a patrimoniului instituției;
dezvoltarea sistemului informatic și de comunicații al instituției, integrarea în proiectele internaționale privind schimbul de informații în domeniul maritim;
motivarea și implicarea întregului personal ANR în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice ale instituției;
ridicarea nivelului de cunoștințe de specialitate a personalului ANR și creșterea performanțelor profesionale ale angajaților prin efectuarea de cursuri de instruire;
îmbunătățirea continuă a calității serviciilor prestate către clienți, reducerea birocrației și eficientizarea activității.

Principalele atribuții ale Autorității Navale Române sunt:

inspecţia, controlul şi supravegherea navigaţiei;
controlul statului pavilionului şi controlul statului portului;
coordonarea activităţilor de asistenţă, căutare şi salvare în apele naţionale navigabile şi a acţiunilor în caz de calamităţi naturale şi sinistru naval;
protecţia apelor navigabile împotriva poluării de către nave;
sancţionarea contravenţiilor, cercetarea evenimentelor şi accidentelor de navigaţie;
înmatricularea şi evidenţa navelor sub pavilion român;
evidenţa, atestarea şi brevetarea personalului navigant;
supravegherea tehnică, clasificarea şi certificarea navelor;
aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte privind domeniul său de activitate;
reprezentarea statului român în organisme internaţionale din domeniul transporturilor navale, pe bază de mandat;
implementarea normelor, regulilor şi convenţiilor internaţionale în legislaţia română;
elaborarea, avizarea şi supunerea spre aprobarea Ministerului Transporturilor a proiectelor de acte normative şi norme obligatorii;
auditarea pentru certificare ISM (Certificatul de Siguranţă al Navei) şi ISPS (Codul Internațional pentru Siguranţa Navelor şi Securitatea Facilităţilor Portuare) a navelor şi a companiilor de navigaţie.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședință a judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 ÎEN, când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș, din vremuri diferite, dar și alte trimiteri poștale ilustrate.

Banca Marmorosch (azi Sucursala BNR)

Strada Carol I

Primăria

Farul genovez

Banca Românească

Prefectura și Palatul justiției

Piața Ovidiu

Farul Regele Carol I

Biserica greacă

Catedrala ortodoxă

Portul nou

Piața Independenței

Grand Hotel

Geamia

Strada Ștefan cel Mare

Hotelul Continental

Gara maritimă

Hotelul Palace

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Palatul administrativ

Delfinariul

Hotelul Carol

Muzeul de arheologie

Cazinoul

Piața gării

Cercul militar

Muzeul marinei

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Constanța, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate de vremuri diferite.