Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE - COMUNELE: ANDRID, APA, CĂUAȘ, CIUMEȘTI, FOIENI ȘI HODOD DIN JUDEȚUL SATU MARE

1. Andrid, în limba maghiară - Érendréd, în limba germană -Ehrendred, Heidrichsdorf, Andreasdorf sau Enderit, este o comună din județul Satu Mare, care mai include și satele Dindești și Irina.

La recensământul din anul 2011 comuna număra 2506 locuitori în scăderea față de recensământul anterior (anul 2002) dintre care: români - 47,76%, maghiari - 42,49%, romi - 6,82% și restul - necunoscută sau altă etnie. Actuală structură confesională a populației comunei se pprezintă aproximativ astfel: ortodocși - 49,8%, reformați – 39,66%, romano catolici – 2,95% penticostali – 1,71%, greco catolici – 1,47%, baptiști – 1,23% și restul – nedeclarată sau altă religie. Teritoriul comunei prezinta numeroase urme de cultura materiala reprezentative pentru diferitele epoci ale istoriei stravechi si vechi. Teritoriul comunei Andrid este situat in Campia de Vest a tarii, pe subunitatile acesteia: Campia Careiului si Campia Ierului. Prima atestare documentara a satelor componente ale comunei Andrid parvine din anii: Irina – 1278, Dindesti – 1323, Andrid – 1332.In perioada 1829 – 1839 teritoriul comunei Andrid a fost marcat de puternice miscari telurice. Astfel, s-au produs 6 cutremure importante cu magnitudinea intre 6 -7 grade pe scara Richter, urmate de mai multe replici. Consecintele au fost devastatoare: toate casele din zona au fost daramate, iar bisericile grav afectate, unele chiar distruse.
***
Domnul Dobriban Arpad Mihaly din orașul Dumbrăveni, județul Sibiu, prietem facebook, mi-a scris; “Grandioasa clădire Kulin a aparținut străbunicului meu, din partea mamei, care a fost judecător și s-a numit Kulin Imre. El provine dintr-o veche familie de croați, de pe la 1200, familie care a dat și bani (conducători) ai statului croat. Străbunicul a decedat în anul 1937, la Debrețin, în Ungaria. Informații despre el pot fi citite și într-o monografie a județului Satu Mare, tipărită pe la anul 1900.” Îi mulțumesc și pe această cale!
2. Apa, în limba maghiară - Apa) este o comună din județul Satu Mare care mai are în compunere satele: Lunca Apei și Someșeni.

Comuna este situată în partea de est a județului Satu Mare, în Câmpia Someșului, având la est Munții Gutâi, iar la sud, Dealurile Codrului. Prima atestare documentară a localității Apa apare în anul 1215 in lucrarea lui Makrai: „ A Középkori Szatmár Megye”. La recensământul din anul 2011 populația comunei număra 2681 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 67,73%, romi – 14,24%, maghiari – 11,97% și restul – necunoscută sau altă etnie. Astăzi structura confesională a populației comunei se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 75,75%, reformați – 12,01%, creștini după evanghelie – 3,13% și restul – nedeclarată sau altă religie. Pe la sfârșitul secolului al XIII-lea proprietăți mai importante au deținut familiile Wesselényi, Vécsey, Boros, Gáspár, Katona, Daróczi, Szent-Iványi, Gabányi. La începutul anilor 1900 cea mai mare moșie era a lui Berenczei Kováts Gyula și Szent-Ivány Gyula. Enumăr mai jos câteva dintre atracțiile turistice ale acestei comune; Biserica Reformată (datată 1640), Biserica Ortodoxă (datată 1870), Casa memorială Vasile Lucaciu și Zona de agrement: Balastiera Apa.
3. Căuaș, în limba maghairă - Erkávás, colocvial – Kavas, în limba germană –Kawesch, este o comună din județul Satu Mare care include și satele: Ady Endre, Ghenci, Ghilești, Hotoan și Rădulești.

La recensământul din anul 2011 comuna număra 2388 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2012), dintre care: români – 45,89%, maghiari – 34,75%, romi – 16,79% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Căuaș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 39,74%, reformați – 33,58%, greco catolici – 17,33%, romano catolici – 5,77% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Numele localității Căuaș apare pentru dată în acte consemnate în anul 1215. Din 1370 localitatea este proprietatea familiei Kávási. În secolul XVII-lea localitatea a fost pustiită și depopulată. Tot în secolul al XVII-lea cel mai important moșier devine familia Károlyi.

Repopularea localității începe în anul 1718. Pe lista moșierilor din secolul al XVIII-lea apar familiile Károlyi, Bánfy, Vay și Kávási. Numele satului Ady Endre vine de la cunoscutul poet maghiar născut aici. În acest sat se poate vedea modesta modesta casă memorială a poetului.
4. Ciumești, mai demult Ciomocoz, în limba germană - Schamagosch, în limba maghiară – Csomaköz, este o comună din județul Satu Mare, care include și satele; Berea și Viișoara.

La recensământul din anul 2011 comuna număra 1407 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 1441 locuitori), dintre care: români – 9,02%, maghiari – 67,16%, romi – 4,76%, germani – 18,33% și restul – necunoscută sau altă etnie.

Componența confesională a comunei sătmărene Ciumești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 8,88%, romano catolici – 80,73%, reformați – 8,81% și restul – nedeclarată sau altă religie. În Muzeul Național de Istorie din București se păstrează Coiful de la Ciumești (secolul al IV-lea Î.E.N) coif ceremonial celtic din epoca fierului. Ca obiectiv turistic în această comună poate fi precizat Biserica reformată-calvină (inițial romano-catolică) din secolul al XV-lea, cu caracter gotic netransformat, plan dreptunghiular, cor decroșat cu absidă, în prezent transformată în muzeu local, ne mai slujindu-se în ea.
5. Foieni, în limba maghiară - Mezőfény, în limba germană - Fienen, Fiend, Fina sau Fienenfeld, este o comună din județul Satu Mare, formată numai din satul de reședință cu același nume.

La recensământul din anul 2011 populația comunei număra 1840 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 3,75%, maghiari – 68,8%, germani – 20,86%, romi – 5,65% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Foieni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 2,44%, romano catolici – 93,04%, reformați - 1,9%, greco catolici – 1,3% și restul – nedeclarată sau altă etnie.

Principalele atracții turistice ale comunei sunt: Rezervația naturală "Dunele de nisip Foieni" – în suprafață de 10 hectare, Muzeul comunal, Biserica romano-catolică și Pădurea mare.Urme din epoca bronzului dovedesc că teritoriul comunei a fost locuit încă din antichitate. În anul 1658 aşezarea a fost distrusă de tătari. Istoria comunei locale începe cu anul 1720, când comuna a fost populată cu colonişti din Germania, din jurul oraşului Ulm, din ţinuturile Wurtenbergului cu meşteşugari şi agricultori. Datorită hărniciei specifice acestei etnii comuna a cunoscut o dezvoltare accentuată.
6. Hodod, în limba maghiară - Hadad, în limba germană – Kriegsdorf, este o comună din județul Satu Mare care include și satele: Giurtelecul Hododului, Lelei și Nadișu Hododului.

Localitatea Hodod este situată în sud-vestul județului, la o distanță de 68 kilometri de municipiul Satu Mare, orașul reședință de județ, pe drumurile județene: DJ196, Cehu Silvaniei – Supuru de Jos și DJ110A, Guruslău - Hodod. Așezarea este atestată documentar pentru prima dată în anul 1334 sub numele de Hodod. La recensământul populației din anul 2011 comuna număra 3056 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 3199 locuitori), dintre care: români – 25,45%, maghiari – 67,37%, romi – 4,77% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Hodod astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 24,47%, reformați – 58,275, penticostali – 4,48%, baptiști – 9,09% și restul – nedeclarată sau altă religie. Enumăr câteva dintre atracțiile turistice ale comunei sătmărene Hodor: Conacul Wesselényi-Degenfeld, cu reședință si construcțiile anexe, constituie unul dintre cele mai reprezentative ansambluri de arhitectură civilă barocă din Transilvania, construit in secolul al XVIII-lea, decorat cu reliefuri de A.Schuchbauer; Biserica Reformată-Calvină, construită in stil gotic, datează din secolul al XV-lea, în stare precară în urma unor alunecări de teren; Biserica Evanghelică-Luterană, construită în stil baroc în secolul al XVIII-lea. În satul Giurtelecu Hoddului, în anul 1941, s-a născut Virgil Măgureanu, Șeful Serviciului Român de Informații după anul 1990.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

ZIS-A PREȘEDINTELE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx_________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL PRAHOVA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Sport club ASTRA Ploiești

Sport club Astra Ploiești, denumire actuală - AFC Astra Giurgiu este un club de fotbal din Giurgiu, care evoluează în Liga I. Clubul a fost fondat în anul 1921 la Ploiești sub numele Clubul Sportiv Astra-Română, pentru ca în anul 2012 să se mute la Giurgiu, sub conducerea omului de afaceri Ioan Niculae. De-a lungul vremii echipa s-a mai numit: Astra Română Ploiești, Colombia Ploiești, Rafinorul Ploiești, Danubiana Ploiești, CSM Ploiești, FC Ploiești, FC Astra Ploiești și FC Astra Giurgiu. Echipa a evoluat mult timp în ligile inferioare, prima promovare în primul eșalon al fotbalului românesc producându-se în sezonul 1997-1998. Pe plan intern, Astra Giurgiu a câștigat o singură dată campionatul României, în 2016, o Cupă a României și două Supercupe. Pe plan european, cea mai mare reușită a echipei giurgiuvene este atingerea șasprezecimilor în Europa League în sezonul 2016 - 2017.În perioada de la sfârsitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea începe concesiunea masiva a terenurilor petrolifere din zonă, de către societatea “Astra Română”, care a fost înfiinţată de teribilul rechin al finanţelor de la începutul secolul XIX – Henry Deterding. Profitând de faptul ca nu se ştia de existenţa ţiţeiului pe unele locuri, societatea a cumparat o sumedenie de parcele de la ţărani, pe preţuri minime, devenind stăpâna pe regiunea Prahova. Societatea Astra-Română a format un club sportiv sub denumirea “Clubul Sportiv Astra-Română”, compus din funcţionari englezi, americani şi olandezi din sus zisa societate – dupa cum anunţa săptămânalul “Ecoul Sportiv”, aparut la data de 18 septembrie 1921. În vara anului 1934, s-a organizat, pentru prima dată, Cupa societăţilor “Astra” la fotbal, având ca scop “strângerea rândurilor sportivilor acestor societăţi petrolifere”. Singura echipa a acestor rafinării, care a fost afiliată la “Liga de Sud” si a participat la întrecerea districtuală din ultimul sezon, a fost Astra Româna din Câmpina. Pentru întrecerea din cadrul “Cupei”, organizată la Moreni, s-a anunţat şi prezenţa directorului societăţii “Astra Româna”, Van Der Meer, şi pentru ca participarea să fie cât mai numeroasă, s-au organizat în scurt timp, pe lânga schela Astra Română, câteva grupări. Astfel, au apărut “peste noapte”: Astra Română – schela Moreni, Astra Română – schela Boldeşti şi Astra Română – schela Unirea Hârsa. În mai 1937, s-a organizat Cupa societăţilor “Astra” din întreaga ţară. Dupa desfăşurarea competiţiei s-a hotărât, la nivel de conducere a societăţii, ca din aceste trei formaţii care purtau numele de Astra, din Prahova, să se alcătuiască una singură, care să fie înscrisă la întrecerile districtuale. Astfel, cele trei au fuzionat la data de 29 mai 1937 , formând Astra Română Ploieşti. La scurt timp, o altă decizie “venită de sus” a fost mutarea echipei lângă sediul Societăţii, la Câmpina. Aceasta a evoluat în ”District” sub numele de Colombia. După multe frământări și schimbări de denumiri, fuziuni și despărțiri, echipa revine la denumirea tradițională de Astra, atunci când, în 1998, echipa promovează în prima divizie cu antrenorul Gabriel Stan și președinte Ioan Niculae. Nocturna s-a realizat când echipa era în Divizia D, pe locul vechiului teren Columbia, iar stadionul are o capacitate de 10.000 de locuri.

În 2003, Astra a fuzionat cu Petrolul, și numele ei a dispărut, momentan, din fotbalul românesc. Asta a durat doar până în 2005 când, după un conflict cu Liviu Luca, Ioan Niculae a luat câțiva jucători de la Petrolul și a înființat o nouă echipă cu denumirea de "Astra Ploiești", nume care putea fi utilizat, după ce vechea Astra se transformase în SC FC Petrolul SA. Pentru a nu începe campionatul în ultima ligă, Niculae a cumpărat locul echipei FC Internațional Pitești din liga a II-a. În sezonul 2005 – 2006 Astra a retrogradat în Liga a III-a. Cert este ca în data de 6 iunie 2009, echipa a reușit promovarea în Liga I, iar imediat după aceasta, patronul Niculae a anunțat că va reveni la numele de tradiție, Astra Ploiești și la culorile vechi ale Astrei, adică alb-negru. Din 21 septembrie 2012 echipa evoluează la Giurgiu sub numele Astra Giurgiu obținând rezultate preponderent foarte bune.

Insigna - UM Plopeni (Uzina mecanică)

Uzina mecanică Plopeni este o fabrică de armament din România, care funcționează ca filială a companiei Romarm. A fost înființată în anul 1937 sub numele de Fabrica Mărgineanca, iar în anul 1947 a fost naționalizată. La Plopeni se produceau muniții pentru artilerie, aruncătoare de grenade, instalații pentru crearea culoarelor în câmpurile de mine, diverse sisteme pirotehnice pentru piețe din Statele Unite, Uniunea Europeană și Asia. Fabrica și-a redus treptat personalul, iar în decembrie 1997 a început prima rundă de disponbilizări din cauza lipsei comenzilor. În anul 2009, fabrica mai producea doar role pentru rulmenți. În decembrie 2003 din Uzina Mecanică Plopeni s-a desprins societatea Hidraulica UM Plopeni, care a preluat în totalitate producția de echipamente hidraulice. Aceasta a ajuns, într-un singur an, principalul producător de echipamente hidraulice din România. Sus am postat un logo și sediul central al Uzinei mecanice din Plopeni.

Plopeni, în trecut Mărgineanca, apoi Stejarul, este un oraș din județul Prahova. Localitatea este situată la circa 15 km nord de municipiul Ploiești și este înconjurată de păduri din stejar. Orașul se află în centrul județului, pe malul drept al râului Teleajen. La recensământul din anul 2011 orașul avea 7718 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 9612 locuitori), dintre care: români – 95,05%, romi – 1,03% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului prahovean Plopeni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,57% și restul – nedeclarată sau altă religie. Singurul obiectiv din orașul Plopeni inclus în lista monumentelor istorice de interes județean este situl arheologic din poiana „La Cetate” („Cetatea Fetii”), unde s-au găsit urmele unei cetăți din secolele al VI-lea–al V-lea î.e.n.

Insigna - Victoria - Romanian tyres

Victoria este o fabrică de anvelope din județul Prohova, localitatea Florești. În prezent proprietarul fabricii este compania franceză Michelin, care a cumpărat-o, în anul 2001, de la grupul românesc Tofan. Sus am postat logo-ul și o poză cu fabrica Victoria - Michelin - Florești - Prahova - România.

Florești este o comună din județul Prahova care include și localitățile limitrofe: Cap Roșu, Călinești, Cătina și Novăcești. Prin localitate trece șoseaua DN1 și calea ferată ce leagă între ele orașele Ploiești și Brașov, pe Valea Prahovei. La recensământul din anul 2011 comuna avea 7634 locuitori dintre care: români – 92,1%, romi – 2,65% și restul – altă etnie sau necunoscută. Din punct de vedere confesional structura populației se prezintă astfel: ortodocși – 87,02%, penticostali – 5,8% și restul – altă religie sau nedeclarată.

Placheta - Cazinoul Sinaia - România

Cazinoul Sinaia, gazdă a numeroase conferințe, simpozioane, congrese și reuniuni naționale și internaționale, este, în același timp, locul preferat pentru organizarea unor expoziții deosebite de artă plastică și fotografică, lansări de carte, concerte și spectacole. Cazinoul este situat în Parcul “Dimitrie Ghica” (Bulevardul Carol I, nr.2) fiind construit din inițiativa regelui Carol I. Construcția a început în anul 1911 și a fost terminată în mai puțin de 7 luni. Cazinoul a fost inaugurat în data de 5 iulie 1912. Închis temporar, printr-un decret regal, în timpul celui de-al doilea război balcanic, a fost reinaugurat în 1913, printr-un concert al tânărului, pe atunci, genial violonist român George Enescu, precum și prin prezența pe marea scenă a Cazinoului a unui spectacol de înaltă ținută a dramaturgului Alexandru Davila (pe atunci și director al Teatrului din București), la care au asistat familia regală și Titu Maiorescu, pe atunci prim ministru al țării, reinaugurare care s-a încheiat cu jocuri de artificii. Lucrările de ridicare a cazinoului au fost supravegheate de arhitectul Petre Antonescu, care era și autorul planurilor. Cazinoul l-a avut ca prim acționar pe baronul Edgar de Marcay, acționar și al cazinoului din Monte Carlo, după arhitectura căruia a fost construit și cel din Sinaia. Alți acționari au fost Eforia Spitalelor Civile, Primăria Sinaia, baronii francezi, frații De Marcay, acționari și la cazinourile din Nisa și Monte Carlo, și politicienii Gheorghe Grigore Cantacuzino - Nababul și Nicolae Lahovary. Casinoul a funcționat cu intermitențele în timpul celor două războaie mondiale când a devenit centru de refugiați și răniți. Casinoul a funcționat de la inaugurare până în 1947, când sistemul comunism din România au interzis jocurile de noroc. Sala de teatru a cazinoului este renumită prin acustică, arhitectură și deja celebrul pian la care a cântat George Enescu la inaugurarea clădirii, în anul 1913, având o capacitate de 400 de locuri. Astăzi, cu o istorie cel puţin interesantă, o arhitectură în continuare unică prin eleganţă, prestanţă şi modernizări recente, monumentul se află în subordinea Consiliului Local al oraşului Sinaia şi adăposteşte Centrul Internaţional de Conferinţe. Pe lângă o terasă cu o perspectivă deosebită asupra oraşului şi a masivului Bucegi şi o superbă gradină interioară, Casino-ul dispune de 12 săli care găzduiesc evenimente de corporaţie şi evenimente cu caracter privat. Cele mai mari încăperi sunt Sala de Teatru, Foaierul, Sala Oglinzilor (cea mai mare sală), care împreună cu galeria sa are o suprafaţă de 650 de mp, Sala Baccara şi Sala prinţului Dimitrie Ghica, aflate pe palierul principal. În clădire mai sunt cabinete private şi alte cabine de protocol, Cabinetul Verde şi Cabinetul Baronul de Marcay. În palierul secundar se află Cabinetul Regina Maria, Sala Ferdinand şi Sala Carol I, unde sunt organizate expoziţii de pictură.

Insigna - Sindicatul Înfrățirea - Azuga 1930

Azuga, în trecut - Între Prahove, este un oraș din județul Prahova, situat pe Valea Prahovei la confluența cu râul Azuga, la poalele Munților Bucegi și Baiului, în vecinătatea culmilor Sorica și Cazacu. Este o stațiune climaterică și turistică importantă, fiind renumită îndeosebi ca stațiune turistică pentru sporturile de iarnă. Orașul este străbătut de șoseaua națională DN 1 și calea ferată ce unesc orașul Ploiești de Brașov. La recensământul din anul 2011 orașul număra 4440 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 5213 locuitori), dintre care: români – 94,57% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului prahovean Azuga astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 92,27%, romano catolici – 1,48% și restul – nedeclarată sau altă religie. Un vechi document din anul 1815 menționează hanul Căciula Mare, numit și Hanul Între Prahove, descris de istoricii români V.A.Urechia, în lucrarea sa Drumul Brașovului și de Nicolae Iorga, în lucrarea Scrisori de negustori. Datorită vieții pastorale intense, această așezare s-a extins ulterior. Potrivit unor afirmații, hanul s-a construit intre anii 1720-1725, fiind ars în mai multe rânduri de turci. Acest han se află în locul unde este astăzi Biserica Ortodoxă. Hanul Căciula Mare a fost prima cladire construită in aceasta zonă, iar abia în primii ani ai secolului al XVIII-lea au apărut primele locuințe omenești. Primii locuitori din zona Valea Prahovei au fost păstorii de vite, iar primul locuitor care s-a stabilit în actualul oraș Azuga a fost ciobanul Gheorghe Zangor, care avea în jur de 500 de oi, acesta construindu-și prima casă în jurul anului 1800. În anul 1884 localitățile Predeal, Azuga, Bușteni și Poiana Țepaului au format împreună o comună, sub numele de Predeal, iar în anul 1889 reședința Primăriei s-a mutat de la Predeal la Azuga, într-o clădire pusă la dispoziție de regele Carol I. De-a lungul timpului s-au construit numeroase fabrici în Azuga, prima fiind Fabrica de Sticlă, construită de Aslan în anul 1830, însa aceasta a fost închisă după doar câteva luni; banul Filipescu, proprietarul moșiei, a încercat să o mai închirieze unui bucureștean, dar acesta a dispărut înainte de reluarea producției. În anul 1879 s-a construit o nouă fabrică de sticlă, proprietatea lui S. Grunfeld, fabrica având în jur de 250 de angajați, majoritatea din Boemia. Apoi au urmat fabrica de cașcaval (1882), fabrica de var hidraulic (1885), fabrica de ciment (1885), fabrica de postav (1887), fabrica de salam (1877), fabrica de cherestea (1888), fabrica de șampanie (1892) și fabrica de șamotă (1908). Însă cea mai importantă fabrică construită în Azuga a fost fabrica de bere ridicată în perioada 1898-1900 de către specialistul de origine germană Grundt. Biserica Sfânta Treime a orașului s-a ridicat între anii 1902 – 1903. În orașul Azuga se află cimitirul eroilor din primul război mondial, amenajat în anul 1920, monument istoric memorial sau funerar de interes național. Orașul mai deține zece monumente istorice și de arhitectură de interes județean: clădirea birourilor ADP (sfârșitul secolului al XIX-lea), casa cu parter comercial Ion Vasilescu (circa 1910), casa cu parter comercial Ion Taraș, casele Lucian Marcu, Petre Tibeică, Ion Seu și Nicolae Irimia, casa parohială (începutul secolului al XX-lea), o altă casă din 1890 din strada Independenței, și cășeria lui Ghimbășanu (1878). Pârtiile amenajate ]n stațiunea Azuga sunt:

Sorica: lungime 2100 metri, dificultate medie, diferența de nivel de 561 metri, instalație de iluminat nocturn și tunuri de zăpadă
Cazacu: lungime 1920 metri, dificultate medie, diferența de nivel 530 metri
Cazacu variantă: lungime 400 metri, dificultate medie, dispune de zăpadă artificială
Cazacu bretea: lungime 715 metri, diferența de nivel 163 metri
Sorica Sud - lungime 770 metri, ușoară
La Stână - lungime 910 metri, ușoară

Alte pârtii de schi fond, precum și un traseu de snowboard, situate în vecinătatea pârtiei Cazacu, însumează 10 km. Azuga dispune de o telegondolă inaugurată la sfârșitul anului 2007, care oferă acces din punctul superior către toate pârtiile din stațiune. Există de asemenea și instalații de teleschi, miniteleschi si babyschi.

Municipiul Ploiești este unul dintre marile orașe ale României și reședință a județului Prahova, fiind situat la 60 de kilometri depărtare de București. Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin din România. Ploieștiul este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă capitala București de provinciile istorice Transilvania și Moldova. este supranumit „capitala aurului negru”, orașul fiind vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere). Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă faptul că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din anul 1567, semnat de către domnitorul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Ploieșți precum și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din Ploiești, din vremuri diferite, dar și câteva cărți poștale ilustrate.

Monumentul vânătorilor

Tribunalul

Strada Franceză

Baia municipală

Liceul Sfinții Petru și Pavel

Banca Creditul Prahovei - Bulevardul Regele Ferdinand

Casa pionierilor

Muzeul I.L.Caragiale

Calea Câmpinei

Foișorul

Palatul Societății Cooperativa

Casa de cultură a sindicatelor

Hotelul Europa

Catedrala

Rafinăria Astra Română

Primăria (Centrul)

Hipodromul

Vedere generală cu Biserica Sfânta Vineri

Fabricile petroliere Astra Română și Orion

Librăria Centrală cu Banca de Credit

Palatul culturii

Gara de Sud

Grădina publica (veche)

Bulevardul Independenței

Fabrica Vega

Salutări

Vedere

Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România. Este cel mai populat județ din România (cu excepția capitalei București, oraș aflat în vecinătatea sa, la sud) deși este doar al 33-lea din țară ca suprafață. Județul se întinde pe o suprafață de 4716 kilometri pătrați, numără aproximativ 830000 de locuitori și își are reședința în municipiul Ploiești. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Ploiești și Câmpina, 12 orașe - Azuga, Băicoi, Boldești - Scăieni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlași, Văleni de Munte și 90 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Prahova precum, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite, din județul Prahova, câteva cărți poștale ilustrate dar și alte frumoase locuri de vizitat în acest județ.