Epaminonda's Blog.....: ALGAR DE PALANCIA

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea spaniolă ALGAR DE PALANCIA,

comunitatea autonomă VALENCIA, districtul SAGUNTO,

dar și o vedere aeriană.

Piața Primăriei

Biserica

Pod peste râul Sobre

Barajul hidroelectric

Arhitectură locală

Vedere aeriană

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O POEZIE UMORISTICĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

DE LUAT AMINTE

___________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE ȘI

MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

România - Industria chimică

(Regele Decebal și Împăratul Traian)

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras -Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5 - 6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13 - 14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide.

Împăratul Traian, nume complet, Marcus Ulpius Nerva Traianus(născut la data de 18 septembrie 53 în localitatea Italica Santiponce şi decedat la dat de 9 august 117 în localitatea Selinus Cilicia), împărat roman între anii 98 – 117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului roman (Dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

Columna lui Traian este un monument antic din Roma, înalt de 35,07 metri, construit din ordinul împăratului Traian care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian , în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminat în anul 113 , basorelieful în formă de spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de cucerire a Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carara, fiecare cântărind 40 de tone. Iniţial în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a fost înlocuită în secolul al XVI-lea cu o statuie a Sfântului Petru. Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei). Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101 - 102 (în partea de sus a columnei) şi 105 -106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei. Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele dacice, prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat "act de naștere" al poporului român.

Mihai Eminescu 1850 - 1889

Cele mai mari personalități ale poporului

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Insigna - Controlul marinei civile

Începuturile sistemului format din căpităniile de port se pierd în negurile istoriei. Astfel, prima căpitănie de port este atestată documentar la anul 1600, pe vremea lui Mihai Vodă Viteazul și ființa la Corabia. Rolul ei era acela de a fi stavilă împotriva bolilor ce puteau fi aduse de navele care făceau comerț pe Dunăre. Căpităniile de port au funcţionat încă dinaintea Revoluţiei de la 1848, asigurând buna desfăşurare a operaţiunilor portuare şi reglementarea conflictelor de navigaţie. Apoi, în 1862, în Regulamentul de navigaţie pentru marina comercială al Principatelor Unite, căpităniile de port sunt menționate din nou. Trebuie subliniat că proiectul Regulamentului, anterior adoptării sale, a fost trimis la toate cancelariile statelor apusene pentru observații și a fost socotit cel mai modern și bine întocmit regulament de navigație al vremurilor. În anul 1878, după transformarea Principatelor Române în stat independent, a fost stabilit principiul libertăţii navigaţiei pe Dunăre, fapt ce a necesitat întocmirea unui alt regulament, intitulat Regulament de poliţie a porturilor şi malurilor dunărene ale României (1879). Potrivit acestuia s-a înfiinţat un Inspectorat al Navigaţiei şi Porturilor, care avea ca scop supravegherea regulamentelor în materie de poliţie şi navigaţie, administraţia de căpetenie a portului devenind căpitănia de port. De-a lungul istoriei, aceste forme de organizare a activităţilor portuare au evoluat în raport cu noile cerinţe, determinate de dezvoltarea comerţului, navigaţiei şi a construcţiilor din porturi. Locația căpităniilor a fost inițial stabilită la Ministerul Afacerilor Străine, apoi la Ministerul Aerului și Marinei (în anii postbelici) și ulterior la Ministerul Transporturilor – PCA (Porturi și Comunicații pe Apă), apoi DTN (Departamentul Transporturilor Navale), ISNC (Inspectoratul de Stat al Navigației Civile). În prezent, mai exact din anul 2002, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Navale Române, s-a reglementat funcţionarea acestora ca organe teritoriale operative, denumite căpitănii zonale, fără personalitate juridică, aflate în subordinea aparatului central al ANR. Rolul definitoriu al căpităniilor zonale este de a asigura în zonele proprii de jurisdicţie stabilite prin decizia directorului general al ANR, inspecţia şi supravegherea desfăşurării în siguranţă a navigaţiei în apele naţionale navigabile, maritime şi interioare. Căpităniile zonale aflate în structura Autorităţii Navale Române sunt următoarele: Constanța, Tulcea, Galați, Giurgiu și Drobeta Turnu-Severin. Supravegherea şi controlul navigaţiei în apele naţionale, a navigaţiei navelor sub pavilion român, precum şi a navelor arborând pavilion străin dar aparţinând unor persoane fizice sau juridice române în marea liberă, se exercită de către Ministerul Transporturilor prin personal specializat, aflat în structurile căpităniilor zonale. Se deduce că atunci când execută un control, acest personal, pe lângă legitimația de inspector-controlor naval, poartă la vedere și această insignă. Pentru exercitarea activităţii de supraveghere şi control a ordinii navigaţiei, căpităniile de port au dreptul de vizită, la orice oră din zi sau din noapte, la bordul oricărei nave, indiferent de pavilion, aflată în porturi şi în afara acestora, în limitele apelor naţionale (Ordonanța 42/28 august 1997).

Insigna - Campionatul cooperației meșteșugărești - locul III

Cooperaţia meşteşugărească reprezintă astăzi o alternativă socio-economică, realizată prin intermediul şi în folosul oamenilor, având ca scop amplificarea solidarităţii sociale şi întrajutorarea membrilor cooperatori, participând în acelaşi timp activ la dezvoltarea comunităţilor locale din care aceştia fac parte. Sunt astfel integrate principalele trăsături specifice ale sectorului: libertatea de acţiune economică, responsabilitatea individuală şi securitatea socială. Sectorul cooperatist meşteşugăresc, bazat pe proprietatea privată a meşteşugarilor asociaţi, şi-a demonstrat de peste 130 de ani viabilitatea şi implicarea în dezvoltarea economiei şi societăţii româneşti. Începuturile cooperaţiei meşteşugăreşti din România datează din anul 1879 când a fost înfiinţată prima organizaţie de acest fel – „Societatea meseriaşilor de încălţăminte” (Bucureşti). Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M. a luat fiinţă în anul 1951, fiind reorganizată în anul 2006 (în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei), având permanent, de la înfiinţare până în prezent, rolul de organizaţie de reprezentare a cooperaţiei meşteşugăreşti, la nivel naţional şi internaţional.

Insigna - Campionatul european de cadeți

Ediția VIII - 1989 - România

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă. Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii (ochire) prin coș de sus; echipa care acumulează mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri. Actele fizice nesportive sunt penalizate și există restricții asupra modului în care este folosită mingea. De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obișnuite de ochire, pasare și driblare, dar și de poziționare a jucătorilor, precum și structurile ofensive și defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalți vor ocupa centrul sau una dintre cele două poziții de înaintare, iar jucătorii mai mici de statură sau cei care au viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii, vor ocupa poziția de pază. În timp ce baschetul competițional are niște reguli bine stabilite, numeroase variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile ocazionale. În anumite țări, baschetul este un sport popular, cu mulți spectatori.

________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII