Epaminonda's Blog.....: Mo- M

1. În data de 28 decembrie 2018 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă care omagiază personalitatea lui Mihail Berezovschi. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova și inscripțiile; în partea de sus – anul emisiunii „2018”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central efigia lui Mihial Berezovschi, imaginea unei biserici și un portativ cu note muzicale, iar în partea de sus sunt gravate inscripțiile „MIHAIL BEREZOVSCHI” și anii de viață „1868 – 1940”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 50 lei; seria – Personalități, calitate - proof; metal compoziție – argint, puritate – 99,9%, greutate – 13 grame, diametru – 28 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat și tiraj – 250 exemplare.

Mihail Berezovschi a fost un preot, compozitor și dirijor român, care s-a născut într-o familie de preoți la data de 20 februarie 1868 în localitatea Căplan, județul Cetatea Albă, azi Ucraina, și a decedat la data de 5 noiembrie 1940 la Chișinău, Republica Moldova . A studiat la Seminarul Teologic din Chișinău, în perioada 1880-1890, apoi la Conservatorul Academic (de muzică) din Sankt Petersburg. A fost hirotonisit preot la biserica „Sf. Arhangheli” din Chișinău (1890-1892) și a activat ulterior ca profesor titular la Catedrala Arhiepiscopală (din 1892). A deținut și funcția de director adjunct al corului Catedralei (1892), fiind titularizat ca dirijor prim în anul 1904. După 1918, când Republica Moldova s-a unit cu România, devine profesor titular la Conservatorul de Muzică din Chișinău. A fost membru fondator a Societății Compozitorilor Români, precum și membru și vicepreședinte al Comitetului central al Asociației Muzicale „Cântecul Basarabiei”. Este numit în cadrul bisericii ortodoxe, iconom stavrofor, participând cu corul pe care l-a condus la evenimentele istorice care au marcat unirea din 1918.

Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău a fost ridicată în anul 1836 după proiectul arhitectului Avraam Melnikov. Este construită din piatră și cărămidă, cu trei altare: unul principal (cu hramul Nașterea Domnului) și două laterale (cel din dreapta cu hramul Sfântul Mucenic Nichita și cel din stânga cu hramul Sfântul Ioan cel Nou, care ulterior au fost consacrate sfântului Alexandru Nevski și sfântului Nicolae, făcătorul de minuni. Catedrala are o compoziție simetrică. Ansamblul catedralei este alcătuit din biserică și clopotniță. Catedrala Nașterea Domnului este amplasată în apropierea pieței Marii Adunări Naționale. Primul post de radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană pe data de 8 octombrie 1939. Astăzi cele două altare laterale sunt închinate binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Adormii Maicii Domnului, sărbătoare la care orașul Chișinău își aniversează hramul în data de 14 octombrie.
2. În data de 28 decembrie 2018 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă care omagiază pasărea Șoimul dunărean. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova și inscripțiile; în partea de sus – anul emisiunii „2018”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central pe fundalul Deltei Dunării o imagine cu Șoimul dunărean ce stă pe o crangă, iar, în exergă, periferic circular, între două cercuri sunt aplicate inscripțiile “CARTEA ROȘIE”, “ȘOIMUL DUNĂREAN” și “FALCO CHERUG”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 50 lei; seria – Cartea Roșie a Republicii Moldova, calitate - proof; metal compoziție – argint, puritate – 99,9%, greutate – 16,5 grame, diametru – 30 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat și tiraj – 300 exemplare.

Șoimul dunărean, denumire științifică - Falco cherrug, este o specie de șoim pe cale de dispariție. Lungimea corpului este de 45 - 55 cm și anvergura aripilor de 105-130 cm. Masculii cântăresc 730-990 de grame, femelele 970-1300 de grame. Adultul are un colorit brun pe spate și aripi, albicios pe cap, abdomen și sub aripi, cu striuri maronii longitudinale. Juvenilul este mai închis pe spate, cu pete longitudinale maronii pe abdomen mai pregnante. Cuibărește în arbori sau pe versanții stâncoși. În luna aprilie are loc depunerea pontei, formată din 3-4 ouă cafeniu deschis cu pete întunecate. La clocit participă ambele sexe, cu schimbul, timp de 28-30 de zile. Poate fi văzut în mai multe țări din Europa de Est și Asia. Din păcate, șoimul dunărean a dispărut aproape în totalitate de pe teritoriul României, ultimele perechi cuibăritoare fiind depistate în Dobrogea și în județul Timiș.Se hrănește în principal cu popândăi și păsări mai mici. Statutul șoimului dunărean a fost schimbat în 2004 din „Aproape amenințat” în „Periclitat”, din cauza declinului masiv a populației cuibăritoare globale. Factorii periclitanți sunt, în principal: dispariția habitatului, lipsa locurilor de cuibărit, deranjul, electrocutarea, coliziunea cu firele de înaltă tensiune, braconajul, otrăvirea și diminuarea resurselor de hrană. Un mod eficient de a proteja această specie, testat deja în unele țări europene, este acela de a amenaja cuiburi artificiale în zone ce abundă în surse de hrană dar nu oferă locuri de cuibărit.
3. În data de 29 noiembrie 2019 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema Bogdan Întemeietorul. Pe avers sunt următoarele reprezentări: în plan central – Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiei „2019”;în partea de jos – inscripția „50 LEI” și în exergă, cu majuscule este gravată inscripția „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe revers sunt următoarele reprezentări: în plan central – Bogdan Întemeietorul călare pe cal, cu spadă și scut în mână și în n exergă, în partea de sus cu majuscule este gravată inscripția „BOGDAN ÎNTEMEIETORUL”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea nominală - 50 lei, data emiterii – 29 noiembrie 2019, metal – argint, puritate – 99,9%, forma – rotundă, diametrul - 30 milimetri, greutate – 16,5 grame, cant – zimțat, tiraj – 300 exemplare.

Bogdan I, supranumit Bogdan Întemeietorul, a fost voievod al Maramureșului și domn al Moldovei și este privit drept întemeietorul țării Moldovei, stat de sine stătător, cu reședința la Baia. EL s-a născut înainte de anul 1307 și a decedat după anul 1367. Perioada domniei lui Bogdan I în Moldova a fost de patru ani conform Letopisețului de la Putna: „Și a domnit Bogdan, 4 ani”. Astfel, perioada domniei lui Bogdan I se presupune a fi fost între 1363 și sfârșitul lui 1367. Din cauza unor adversități pe care le-a avut cu regele Ungariei, Bogdan I hotărăște să treacă munții în Moldova. Data plecării lui Bogdan I, cu fiii săi, în Moldova și cum anume nu se știe cu certitudine, dar trecerea munților a avut loc cândva după 24 iunie 1360 și înainte de 2 februarie 1365. Încercările regelui Ungariei, Ludovic I de Anjou, de a-l aduce pe Bogdan I la supunere nu izbutesc, iar acesta, învingător asupra oștilor maghiare trimise împotriva lui, se menține ca domn volnic, independent. După el, ca întemeietor al voievodatului, Moldova a fost numită și Bogdania. Este înmormântat la Mănăstirea Bogdana din localitatea Ștefan cel Mare, județul Bacău. El este cel care a transformat această biserică în mănăstire, aici fiind instalată episcopia înființată aici de Alexandru cel Bun, strănepot al lui Bogdan I. Piatra funerară inițială a mormântului lui Bogdan I nu s-a păstrat, iar cea prezentă a fost amplasată din porunca lui Ștefan cel Mare în data de 27 ianuarie 1480.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

ZIS-A PREȘEDINTELE:

_______xxx_______

O MEDALIE,

CÂTEVA PLACHETE ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Facultatea de medicină militară - București

100 ani de învățământ medico-militar superior 1884 - 1984

De pe la anii 1800 începe să se simtă un nou suflu în țările românești: occidentalizarea, ce s-a făcut odată cu scăderea influenței turce și cu importul de ideologie de la Paris, Berlin, Viena, Roma. Aceste mutații din societate s-au propagat și asupra medicinei militare, care începe să se racordeze mai activ de acum la ceea ce se întâmpla în Occident – din această perioadă datează și începuturile învățământului medico-militar românesc. În anul 1831 ia ființă Spitalul Oștirii Mihai Vodă din București – actualul Spital Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

El devine rapid cel mai important for medical al armatei române și o instituție de frunte a medicinei și științei românești. Problema cea mai importantă era crearea de cadre medicale, în special medici. Lipsa de personal medical autohton a determinat conducerea armatei să angajeze în cadrul acestui spital mai ales medici străini, dar, pe lângă aceștia se vor forma cadre medicale medii – avem aici germenii învățământului medico-militar românesc. Astfel, în acest spital a funcționat – la început fără vreo reglementare anume, o Școală de felceri – subchirurgi, frecventată de tineri aparținând Strajei Pământești (armata) și care ulterior constituiau personalul mediu al lazaretelor. Din 1842, la propunerea medicului Nicolae Kretzulescu se instituționalizează această Școală de felceri sub conducerea doctorului Gheorghe Polizu. Și în cealaltă capitală, la Iași, în vara lui 1831, se pun bazele unui spital militar (astăzi Spitalul Clinic Militar de Urgenţă Iaşi). În jurul anului 1830 se înființează o Şcolă de Felceri și de Subfarmaciști și la Craiova. Aceste școli aveau ca profesori medici militari și pregăteau tineri trimiși din armată ce puteau dobândi grade de subofițeri și specialitatea militară medicală medie – sanitari, felceri, subfarmaciști. Programul din aceste școli era mai ales unul practic. Personalul medical superior era adus sau școlarizat în continuare din străinătate, deci nu existau medici-ofițeri români, pregătiţi în țară, maximul pentru un pământean fiind gradul de subofițer și pregătirea medicală medie. Dar, foarte important de subliniat este că unii dintre fiii boierilor români au început să se orienteze în efectuarea de studii medicale la Paris, Berlin, Viena ori Roma. Sigur, cea mai bună achiziție dintre medicii aduși vreodată din străinătate de către domnitorii români a fost Carol Davila. Acest străin va ajuta ca nimeni altul la „românizarea” medicinei noastre, prin instituționalizarea ei la standarde (aproape) occidentale și prin înființarea primei școli pentru medici din România. Între anii 1853 – 1884, cât a activat la noi, se vorbește pe bună dreptate de epoca lui Davila, atât în medicina civilă cât și în cea militară. Una dintre realizările sale cele mai importante a fost dezvoltarea învățământului medical, construind din aproape în aproape, un sistem de învățământ medical militar și civil performant. A început cu ceea ce deja exista: a reorganizat Școala Ostășească de Chirurgie de la Spitalul Oștirii din București împreună cu Nicolae Kretzulescu – reținem ca reper data de 4 decembrie 1855. Trei luni mai târziu aceasta se transformă în Școala Secundară de Chirurgie, cu program teoretic-liceal și sanitar-militar, dotată cu bibliotecă și muzeu anatomic. În epocă era mai cunoscută sub numele de Școala lui Davila. Școlarizarea era de patru ani și organizarea după model francez. Acum existau - în incinta spitalului - și câteva încăperi special destinate predării. Cifra de școlarizare era de cincizeci de elevi sanitari, dintre care jumătate erau destinați armatei, iar cealaltă jumătate, pentru medicina civilă. În anul 1857, când adversarii filoruși ai lui Davila fac demersuri pentru închiderea școlii motivând probleme financiare, Davila se adresează guvernului francez (!), care se obligă să mențină școala pe cheltuiala sa. Atunci, caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica dă un Opis domnesc pentru menținerea tinerei instituții. Profitând de acest moment, Davila nu se mărginește la continuarea școlii secundare, ci o transformă pe 16 august 1857, în facultate, numită Școala Națională de Medicină și Farmacie. Așadar, Școala Națională de Medicină și Farmacie, de pe lângă Spitalul Oștirii Mihai Vodă este prima formă de învățământ superior medical românesc ce pregătea ofițeri – medici, farmaciști și veterinari – ca și personal medical superior pentru spitalele civile. Școala avea o durată de opt ani, din care cinci de studii și trei de practică. Se obține echivalarea diplomelor școlii cu cele eliberate de facultățile din Franța sau Italia, absolvenții putând fi trimiși la doctorate în aceste țări, ulterior și în altele. În scurt timp Școala Națională de Medicină și Farmacie devine cea mai importantă instituție de învățământ superior de profil din zonă, ea fiind frecventată și de elevi din Moldova, Transilvania sau de la sud de Dunăre. În sfârșit, exista o școală superioară de medicină românească și important pentru istoria medicinii militare românești este că ea a fost una militară. La 1 septembrie 1859 se împlinea un vis: cu ocazia festivității de închidere a manevrelor militate din Tabăra de la Florești-Prahova, zece elevi ai Școlii Naționale de Medicină și Farmacie ce se aflau încartiruiți aici sunt ridicați la rangul de medic de batalion clasa II – asimilat gradului de sublocotenent. Erau primii medici militari români – născuți și școlarizați în România. În 1859 școala își schimbă reședința, urmând spitalul militar. Din anul 1860 se începe trimiterea absolvenților Școlii Naționale de Medicină și Farmacie în străinătate (Franța, Italia), cu bursă, pentru a-și continua studiile. Ca urmare a dezvoltărilor din medicina militară, la 21 august 1862, prin Înaltul Decret Românesc numărul 4629 a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari din Armată, atestându-se astfel medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor militare. Se recunoștea o situație de fapt și se crea cadrul dezvoltării în continuare a medicinii militare. Data de 21 august devine Ziua Medicinei Militare din România. Cum am mai afirmat, medicina militară era locomotiva medicinii civile în acea perioadă. În 22 noiembrie 1869 se face un nou pas înainte: se înființează Facultatea de Medicină din București, ca dezvoltare a mai vechii Școli Naționale de Medicină și Farmacie. Așadar, învățământul medical românesc de la București a avut începuturile strâns legate de medicina militară. Construcția clădirii Facultății de Medicină din București a fost complet terminată abia în 1903, când s-a facut și inaugurarea statuii medicului inspector general Carol Davila, așezată în fața facultății ce poartă numele maestrului (statuia este opera valoroasă a lui Carol Storck). În octombrie 1872, împăratul Franz Iosif a creat (în condiții specifice Imperiului Austro-Ungar), Universitatea din Cluj, din care făcea parte și Facultatea de Medicină. Din Facultatea de Medicină Cluj se va înființa, în 1945, Facultatea de Medicină Târgu Mureș, numită azi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie, „George Emil Palade” Târgu Mureș. În 1879 se înființează Facultatea de Medicină de la Iași.Odată cu restructurările din 1869, prilejuite de înființarea Facultății de Medicină din București, armata nu mai controla ca înainte această instituție și apar probleme în școlarizarea medicilor militari.

Din 1871 se obține aprobarea ca la Facultatea de Medicină din București să se școlarizeze în fiecare an de studii câte doisprezece stipendiști ai Ministerului de Război, dar metoda este curând abandonată. Urmează alte două încercări nereușite, în 1884 și 1892 (între timp, la 1882, se promulgase o Lege a Serviciului Sanitar al Armatei), de a școlariza medici pentru armată. Totuși, anul 1884 este considerat în mod tradițional anul întemeierii Institutului Medico-Militar – Decret Regal nr. 2824 din decembrie 1883, publicat in Monitorul Oficial nr. 2 din 23 ianuarie 1884. Acum se întocmește și un Regulament de Ordine Interioară al Institutului, iar comanda este dată generalului medic academician Zaharia Petrescu. Modelul de funcțioanare era o adaptare a institutelor medico-militare prusace și austriece. Pentru un timp instituția a purtat denumirea de Internat Medico-Militar și școlariza doar subofițeri (elevi interni). În sfârșit, începând cu anul universitar 1897-1898 a început să funcționeze - fără întrerupere - Institutul Medico-Militar din București ca instituție de pregătire a ofițerilor medici, într-o clădire nouă – cea actuală, cu medicul general academician Zaharia Petrescu ca și comandant, succedat în 1899 de generalul medic Athanasie Demosthen. Institutul funcționa tot pe lângă Spitalul Militar Central București (numit așa din 1859), iar din 1910 este subordonat direct Ministerului de Război – un nou pas înainte. Ca și în zilele noastre, studenții militari făceau pregătirea medicală la Facultatea de Medicină iar cea medico-militară în acest Institut Sanitar Militar. Disciplinele specifice de pregătire medico-militară erau: Legi și regulamente medico-militare, Igienă militară, Medicină operatorie și Anatomie topografică, Bolile armatelor, Epidemiologie clinică și oftalmologică, Bandaje și aparate de fractură. Studenții militari aveau o uniformă de culoare neagră și chipiul de culoare roșie. Între 1892-1897 a funcționat un Institut Medico-Militar și la Iași pe lângă spitalul militar de acolo. Până în anul 1914, institutul a dat armatei 322 medici și chirurgi, 20 farmaciști, 29 veterinari. Din 1916 Institutul Medico-Militar și-a încetat activitatea timp de doi ani iar studenții au fost încadrați în diferite funcții pe front. Pentru subofițeri (ca și în întreaga armată română), nu exista încă o ierarhie a gradelor militare în accepțiunea de azi. Nu exista nicio școală specială pentru ei. Subofițerii erau sanitari, subchirurgi, subfarmaciști, veterinari și proveneau din militarii care rămâneau în armată după satisfacerea stagiului militar și care se școleau practic pe lângă medici. Soldații și gradații din formațiunile medicale erau infirmieri, brancardieri, îngrijitori de cai, auxiliari. În perioada interbelică, Institutul Sanitar Militar cunoaște o creștere a numărului de studenți datorită avantajelor ce le oferea, avantaje oferite pentru sporirea numărului de medici militari care se dovedise neîndestulăror în Primul Război Mondial. În noiembrie 1920 se înființează Secțiile din Cluj și Iași ale Institutului Medico-Militar București, care însă nu vor funcționa decât trei ani. Așadar, în acești trei ani funcționa câte o formă de învățământ medico-militar pe lângă toate facultățile de medicină din România Mare: București, Iași și Cluj. Prin legea publicată în Monitorul Oficial numărul 83, din 1921 se adoptă denumirea de Institutul Sanitar Militar. În 1926 se produce o reorganizare a institutului, iar în 1929 primește drapelul de luptă. În institut se făceau acum și cursuri de perfecționare pentru ofițerii sanitari. Din donațiile personalului se ridică în curtea instituției o statuie ce comemorează eroii institutului căzuți în Războiul de Reîntregire. Ca în toată armata, în perioada interbelică, se renunță la filiera de provenire a subofițerilor și maiștrilor din gradați și se crează o Școală de Subofițeri Sanitari, o Școală de Veterinari Militari și o Școală de Maiștrii în Aparate Ortopedice și Instrumente pentru Serviciul Sanitar, toate la București. Ca și în anteriorul Război Mondial, în 1941 personalul Institutului Sanitar Militar este mobilizat pentru front, funcționând ca instituție doar cu o redusă structură organizatorică. La 4 aprilie 1944 clădirea Institutului a fost lovită și avariată serios de două bombe de aviație. Din 1951 se revine la denumirea de Institutul Medico-Militar iar în 1976 denumirea se schimbă în Facultatea de Medicină Militară București. După al Doilea Război Mondial pregătirea subofițerilor sanitari s-a făcut la Focșani, activitățile profesorale medicale fiind asigurate de către medicii spitalului militar din garnizoană. În anul 1987 Facultatea de Medicină Militară București se desființează, optându-se pentru soluția filierei indirecte – se întrerupea astfel o lungă și rodnică tradiție. Din toamna lui 1990 se redeschide această prodigioasă instituție de învățământ superior medico-militară, cu numele Institutul Medico-Militar și se înființează Secția de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureș, componentă a Institutului Medico-Militar Bucureşti, prin Hotărârea nr. 585 din 21 mai 1990, privind înființarea Institutului Medico-Militar, emitent Guvernul României, apărută în Monitorul Oficial nr. 235 din 23 septembrie 1992. „Guvernul României hotărăște: art. 1. Pe data prezentei hotărâri se înființează Institutul Medico-Militar, ca instituție militară de învățământ superior, subordonată Ministerului Apărarii Naționale, având sediul în municipiul București și o secție în municipiul Târgu-Mureș.” Din noiembrie 2003, denumirea instituției târgmureșene se schimbă în Catedra de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureș şi revine la denumirea de Secţia de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureş, din 2019.În 2007 absolvă prima promoție de medici militari în care au fost și fete (în perioada de după al Doilea Război Mondial s-au mai școlarizat fete, dar sporadic).

Insigna - I.P.R.S. Băneasa '62 - '87

(Întreprinderea de piese radio și semiconductori)

I.P.R.S. (Întreprinderea de piese radio și semiconductori) Băneasa a fost o companie producătoare de componente electronice și aparatură electronică și electrotehnică din România, înființată în anul 1962. Compania se întindea pe o platformă de 14 hectare în inima complexului de vile din Pipera. În anul 2006, I.P.R.S. avea în proprietate două terenuri; 118845 mp în Voluntari și 2498 mp în sectorul 2 din București, evaluate atunci la 20 milioane de euro. În anul 2002 în această întreprindere lucrau 870 de specialist. În septembrie 2003, pachetul majoritar de acțiuni a fost cumpărat de către Compania Ogharit Trading CO Siria, controlată de omul de afaceri Omar Hayssam. Ogharit Trading a venit cu o ofertă de 3,1 milioane de euro în care era inclusă și plata datoriilor societății. Dar, după aceea, statul român a șters aproape toată datoria I.P.R.S., astfel că în realitate Ogharit Trading a cumpărat societatea pentru suma de 140000 de euro. După ce au preluat societatea, sirienii nu au făcut nici o investiție. S-a vorbit la un moment dat doar de camioane care plecau din întreprindere încărcate cu „fier vechi”. Este un exemplu de proastă privatizare specific românească. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul I.P.R.S. Băneasa.

Electromagnetica S.A. București 1930 - 1995

65 - Jubileul de 65 de ani 1930 - 1995

Electromagnetica București este o companie producătoare de aparatură și instrumente de măsură din România. Compania desfășoară și următoarele activități; injecție a pieselor de masă plastică, fabricarea matrițelor de masă plastică, asamblarea și testarea circuitelor electronice, dar și producția și furnizarea de energie electrică.

Acționarii principali ai companiei sunt Asociația salariaților, cu 33,68%, și SIF Oltenia, cu 10,1% din totalul acțiunilor. Titlurile societății se tranzacționează la prima categorie a pieței Rasdaq, sub simbolul ELMA. În anul 2008 compania a avut o cifră de afaceri de 100,5 milioane de euro cu un profit net de 5,1 milioane de euro. Sus am postat logo-ul societății comerciale Electromagnetica - București.

Insigna - Direcția Medicală

Direcția medicală este structura centrală de specialitate a Ministerului Apărării Naționale care are ca principale domenii de activitate elaborarea politicilor și a reglementărilor privind asistența medicală, asistența sanitar-veterinară, inspecția sanitară și sanitar-veterinară de stat, planificarea, programarea, standardizarea și interoperabilitatea în domeniul medical, asistența farmaceutică și logistică medicală, statistica și informatica medicală precum și expertiza medico-militară. În această calitate, Direcția medicală este responsabilă de crearea cadrului de organizare și funcționare a sprijinului medical în Armata României în general și totodată de coordonarea sistemului medico-militar în totalitatea lui pe linie de specialitate. Direcția medicală din Ministerul Apărării Naționale este structurată astfel:

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central - București
Spitalul Clinic Militar de Urgență "Dr. Constantin Papilian"- Cluj Napoca
Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” - Brașov
Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” - Constanţa
Spitalul Clinic Militar de Urgenţă Dr. Victor Popescu – Timişoara
Spitalul Clinic Militar de Urgență - Iași
Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” - Sibiu
Spitalul Clinic de Urgență Militar Dr."Ștefan Odobleja" - Craiova
Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu” - Focșani
Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” - Galați
Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” - Pitești
Sanatoriul de Balneofizioterapie și Recuperare Medicală "Dr. Dimitrie Cantemir" - Bălțătești, județul Neamț
Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Academician dr. Ştefan Milcu” – București
Institutul Medico Militar - București
Centrul de Transfuzie Sanguină al MApN - București
Centrul de Medicină Preventivă al Armatei - București
Centrul Farmaceutic Zonal - Sebeș, județul Alba
Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico Militară "Cantacuzino" - București
Centrul de Perfecționare Medico Militară - Sibiu
Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială - București

Sediul central al instituției este situat în București, Strada Institutul Medico – Militar, nr. 3-5, sector 1.

Placheta - Expoziția filatelică tematică "Sădirea arborilor '04"

Ediția a V-a - București - 20 - 22.03.2004

"Armonia om-pădure, un deziderat al viitorului omenirii"

Federația filatelică română

Regia națională a pădurilor "Romsilva"

Asociația filateliștilor din București - Clubul filatelic militar

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din București, din vremuri diferite.