Epaminonda's Blog.....: OLIVEIRA DE FRADES

Mai jos am postat și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea portugheză OLIVEIRA DE FRADES,

din vremuri diferite, câteva vederi generale și trimiteri poștale ilustrate.

Biserica nouă

Strada Dr. Antonio Jose de Almeida

Vechiul pod Conhedo

Piața Luiz Bandeira

Gara

Colegiul Lafonense

Capela S.Sebastiao

Biserica veche

Strada Dr Lino dos Santos

Arhitectură locală

Vederi generale

Trimiteri poștale

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Comemorări - 2019 - Bistrița

130 de ani de la trecerea la cele veșnice

Veronica Micle, Mihai Eminescu, Ion Creangă

Veronica Micle, nume de fată Câmpeanu, (născută la data de 22 aprilie 1850 în Năsăud şi decedată la data de 3 august 1889 la Văratec) a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele şi traduceri în revistele vremii şi un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită iubirii care a legat-o de poetul naşional Mihai Eminescu.Tatăl ei, Ilie Câmpeanu, a murit înainte de naşterea fiicei sale, iar mama, Ana, s-a mutat în 1850, împreună cu cei doi copii, la Târgu Neamţ, iar în 1852 se stabileşte în Iaşi. După cursurile primare Veronica se înscrie la Şcoala Centrală de fete pe care o absolvă în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alţii, Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul ei soţ, atunci în vârstă de 43 de ani. La 7 august 1864 se căsătoreşte cu Ştefan Micle care pe atunci era profesor universitar, iar mai târziu a rector al Universităţii din Iaşi. În anul 1866 se naşte primul copil al soţilor Micle, Valeria, pe care mama ei o alinta „Greiere”, iar în 1868 se naşte Virginia Livia, alintată „Fluture”. În 1869 contribuie la înfiinţarea şi bunul mers al unei şcoli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor şcoli de fete din Iaşi şi începe să fie activă în viaţa literară. În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. La 1 septembrie 1874 Eminescu e numit director al bibliotecii Centrale din Iaşi. Va locui aici până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relaţie tumultoasă. În 1875 Ştefan Micle e îndepărtat de la conducerea Universității şi numit director al Şcolii de Arte şi Meserii, în localul căreia s-a mutat împreună cu familia. În timpul Războiului de independenţă a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul ostaşilor români răniţi” şi i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă pe la casele lor. La 4 august 1879 moare soţul ei, Ştefan Micle. Rămasă văduvă Veronica reia legătura cu Eminescu. Cei doi încearcă, fără să reuşească, să-şi întemeieze o familie. În 1886 Veronica locuieşte la Bucureşti, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservatorul din Bucureşti.. Cealaltă fiică îmbrăţișează cariera tatălui său şi devine profesoară de fizică. Veronica donează casa din Târgu Neamţ, moştenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec. La 3 august 1889 se sinucide cu arsenic la Mănăstirea Văratec.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, care s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești în județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie 1889 la București. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din data de 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. La data de 28 octombrie 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului - d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie. Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești. Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919. Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lîngă biserică din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întîi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Tîrgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola. S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin. În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași. După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rîndurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare. În anul 1867 apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și citire. În 1871 apare în Columna lui Traian articolul Misiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion Creangă. În același an este exclus din rîndurile bisericii , fiind acuzat de a fi frecventat teatrul. Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor , unde inserează trei povestiri: Acul și barosul , Prostia omenească și Inul și cămeșa.Un an mai tîrziu este exclus și din învățămînt și, în ciuda plîngerilor și protestelor sale, situația rămîne aceeași. Își cîștigă existența ca mandatar al unui debit de tutun. În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău. În această perioadă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. La îndemnul lui Eminescu frecventează societatea Junimea, unde citește din scrierile sale. În cadrul revistei Convorbiri literare publică Soacra cu trei nurori și Capra cu 3 iezi. Între anii 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale. La 1878 , pentru activitatea sa didactica, este decorat cu ordinul Bene-merenti. Publică basmul Ivan Turbincă. Cîţiva ani mai târziu a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle. Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea,îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamțului. Horia Creangă, nepotul povestitorului, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice. În capitală a proiectat peste 70 de imobile. Unele insa au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel ca nici specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect scolit la Paris. Umorul lui Creangă este însuşi umorul vieţii, al acestui fenomen organic, în care durerea şi bucuria, răul şi binele, prostia şi inteligenţa, umbra şi lumina se îmbrăţişează alternativ, ca s-o exprime în toata realitatea. La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este înmormîntat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași. (Sursa – NET - Vlada Afteni)

Corpul pompierilor militari

Grupul de pompieri Bistrița 1937 - 1997

60 ani de la înființarea pompierilor militari în Bistrița

"Got zur ehre, dem nachsten zur wehr" - "Lui Dumnezeu onoarea, aproapelui apararea", este deviza sub care au luat fiinta si sub care si-au desfasurat activitatea pompierii voluntari bistriteni, de la infiintarea societatii in anul 1877. Necesitatea infiintarii acestui corp s-a impus in urma numeroaselor incendii ce au avut loc pe aceste meleaguri.

Aparitia primei formatiuni de pompieri voluntari din orasul Bistrita in anul 1877 a fost uramtă de altele, astfel incat pana la sfarsitul secolului formatiuni de acest gen existau in majoritatea localitatilor din jurul Bistritei, in special in cele locuite de sasi. In orasul Nasaud pompierii voluntari s-au organizat in anul 1890. Toate aceste formatiuni erau organizate si functionau dupa statute proprii avizate de oficialitatile vremii si inregistrate ca persoane juridice la Magistratura. Una dintre cele mai importante masuri prin care locuitorii orasului Bistrița au cautat sa preintampine incendiile a fost infiintarea corpului pompierilor voluntari. Dupa medelul din Sibiu, Brasov, Sighisoara, se infiinteaza datorita mai ales ostenelilor capitanului orasului (politaiul) Sammuel Starch, a profesorului Leo Hoffrichter, cu sprijinul efectiv al preotului orasului, Gattlieb Budaker si a avocatului dr. Teodor Filkeni, dupa doi ani de pregatire Societatea bistrițeană a popmpierilor voluntari. Scopul pompierimii voluntare din Bistrita "la incendii pe hotarul orasului Bistrita, era de a presta ajutorul necesar de stingere si salvare. Numai in mod exceptional se va intrebuinta si in comunele invecinate, la focuri de intindere mai mare sau pericole deosebite: serviciul este voluntar si gratuit. Pompierimea era compusa din membrii executivi, ajutatori si onorarii. Se impartea in patru sectii: trupa cataratorilor, trupa la tulumbe, trupa apei, trupa de scut. Paragrafele urmatoare reglementau: uniforma, dotarea cu mijloace de interventie, primirea in corpul pompierilor voluntari, durata obligatorie a serviciului (cel putin un an), obligatiile membrilor. Paragraful referitor la excluderea din corp are ca motivatie: "cand un membru a lipsit de la un incendiu sau paraseste locul acestuia fara permisiunea sefului, si in decurs de 3 zile dupa aceea nu se scuza indeajuns; cauza care l-a impiedicat trebuie confirmata, la cererea superiorului, prin juramant; cand un membru nu-si achita obligatiile banesti fata de corp; in caz de neglijare brusca a serviciului, razvratire deschisa; in caz de inclinare exprimata spre bautura sau alte incalcari ale statutelor si ordinei de serviciu.

Cu referire la înființarea formațiunilor de pompieri militari pe meleagurile bistrițene e de precizat că după unirea Transilvaniei cu România, la data de 3 aprilie 1936 s-a promulgat „Legea pentru organizarea pompierilor”. Pe teritoriul Ardealului a luat ființă „Grupul de pompieri nr.6 Cluj”, cu competență pe întreg teritoriul Ardealului, coordonând activitatea a 22 de subunităţi înfiinţate in cele mai importante localităţi, printre care si Bistriţa. Prin ordinul de zi numărul 217/1937 al comandantului Corpului Pompierilor Militari se înfiinţează Secţia Pompieri Bistriţa, cu un efectiv de: - 1 ofiţer comandant; - 1 subofiţer; - 20 soldaţi trupa cu sediul pe actuala stradă C.D.Gherea nr.15. După reorganizarea administrativ-teritoriala conform Legii administrative din 1938, Grupurile de pompieri se repartizează pe cele 10 ţinuturi existente. Ca urmare, Secţia Pompieri Bistriţa face parte din „Grupul 9 de Pompieri – Someş”. In anul 1940, după cedarea unei parţi din Ardeal, subunitatea de pompieri militari din Bistriţa se retrage in Moldova, prevenirea si stingerea incendiilor asigurându-se pana la terminarea celui de-al doilea război mondial, prin alte forme. Grupul 9 de Pompieri-Someş este mutat la Sibiu, coordonând in continuare celelalte subunităţii din teritoriul necedat al Ardealului. După 1944, Corpul Pompierilor Militari a continuat sa-si îndeplinească misiunea sa de baza in cadrul organizatoric existent, cooperând strâns, pana la terminarea războiului, cu formaţiunile subordonate Comandamentului Apărării Pasive si cu unităţile militare, îndeosebi cele destinate asigurării securităţii teritoriului. La toate evenimentele ce au urmat: incendii, cutremure, inundații și chiar revoluția din 1989 și pompierii bistrițeni și-au adus importanta lor contribuție printr-o participare eficientă și utilă.

Insigna - A.J.V.P.S. - Bistrița Năsăud

(Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ihtilologie. Peștii sunt animalele cele mai puțin dezvoltate dintre craniate.

Cerbul Carpatin, denumirea științifică - Cervus elaphus, este un mamifer ierbivor, trǎieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegǎtoare, fiind cel mai mare reprezentant al copitatelor. Este un animal sǎlbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfǎţişarea mândrǎ, elegantǎ dar puternicǎ. Cerbul mascul este de talie mare, greutatea lui variazǎ între 150-300 kilograme, pe când greutatea cuitei este de numai 80-150 kilograme. Deşi cerbul are o greutate mare aleargǎ în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel cǎ poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri rǎsǎriţi, gâtul mare niţel îndoit şi turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi şi pǎtrunzǎtori, iar picioarele subţiri şi uşoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puţin ramificate, cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strǎlucitoare asemǎnǎtoare fildeşului, cântǎrind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea şi şapte ramificaţii. Greutatea coarnelor nu-l împiedicǎ la fuga prin pǎdure, ele nu sunt numai podoaba bǎrbǎteascǎ dar sunt şi o armǎ de apǎrare. Cornele se schimbǎ anual la masculi începând din luna februarie,la cei mai bǎtrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Aşa cum se ştie coarnele cu mai multe ramificaţii sunt vestite şi reprezintǎ decoraţia muzeelor. Cerbul carpatin coabiteazǎ în cârduri, aceste cârduri se formeazǎ dupǎ boncǎnit, adicǎ dupǎ împerechere, cârdurile de masculi sunt conduşi de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat şi sunt conduse de ciuta cea mai bǎtrânǎ. În cârdurile ciutelor se aflǎ viţeii şi cerbii de doi ani. Ciutele nasc dupǎ patruzeci de sǎptǎmâni de sarcinǎ la mijlocul verii câte unu sau doi viţei. La viţei primul rând de coarne sunt ca nişte suliţe lungi de douǎzeci-patruzeci centrimetri fǎrǎ rozete, care cad în luna mai a anului urmǎtor, adicǎ la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai Cerbii mai vârstnici sau cei mai puternici trǎiesc solitari. Cerbul trǎieşte în interiorul arcului carpatic, în zone bine împǎdurite dar cu multǎ linişte şi bǎlţi de apǎ pentru scǎldat. Hrana este formatǎ din muguri sau lǎstare tinere, scoarţǎ de copac, copaci tineri, sau frunze verzi acoperite de zǎpadǎ, ceea ce face sǎ deterioreze mult pǎdurea.Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit sǎ rǎreascǎ specia sau chiar sǎ-o stârpeascǎ, dar sǎ nu iutǎm şi de duşmanii de temut ca lupul, râsul şi ursul. În Germania cerbul a dispǎrut, iar în Scoţia şi Irlanda mai trǎiesc câteva exemplare. La noi în ţarǎ mai trǎiesc aproximativ treizeci şi şapte mii de exemplare de cerbi. Coarnele unui cerb din munţi Carpaţi cu o greutate de treizeci şi trei de kilograme şi patruzeci şi patru ramuri au fost arǎtate de lordul Powercourt Societǎţii Zoologice din Londra.

Expoziția filatelică națională - Filex Transsilvanica

Bistrița 2019 - Ediția XXVI 1959 - 2019

60 de ani de filatelie la Bistrița

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului.

Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Insigna sportivă - Minerul Rodna

Minerul Rodna este o echipă de fotbal de tradiție din localitatea Rodna, județul Bistrtița Năsăud. Prin evoluțiile sale echipa a jucat preponderent în seria județeană Bistrtița-Năsăud dar și în liga a III-a a Campionatului național.

Rodna este o comună din județul Bistrița-Năsăud care mai include și satul Valea Vinului. Mai demult localitatea Rodna s-a numit Rodna Veche, Rogna Veche, Rocna (în dialectul săsesc - Rodne, Rudne, în limba germană - Alt-Rodna, Altrodenau, Roden, Rodnen, Rodenau, în traducere "Lunca Tăiată", în limba maghiară - Radnabánya, Radna, Rodna, Óradna în traducere Rodna Veche. Localitatea apare sub diferite denumiri: astfel, la Bofinius și în scrisoarea Papei Urban IV apare sub numele de Rudana, la Koleseri în „Aurora romana dacica"- Rudna, apoi sub numele de Rodana, iar din secolul al XVI-lea încoace, apare sub numele de Rodna în toate documentele publice. Localitatea este situată în depresiunea omonimă, la poalele de sud-sud-est ale Munţilor Rodna şi cele de nord-est ale Munţilor Bârgău, pe cursul superior al râului Someşul Mare, la confluenţa cu Valea Băilor. La recensământul din anul 2002 comuna număra 5777 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 85,28%, maghiari – 5,46%, romi – 7,04% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Rodna, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 74,55%, romano catolici – 12,34%, penticostali – 5,59%, martori ai lui Iehova - 2,47% și restul – nedeclarată sau altă religie. Atracțiile turistice ale comunei Rodna și împrejurimi sunt următoarele: Ruinele Bisericii Sfânta Maria din Rodna, bazilică romanică datând de la începutul secolului al XIII-lea; Biserica ortodoxă – Rodna; Muzeul de Etnografie și al Mineritului – Rodna; Casa Scriitorului din satul Valea Vinului; Parcul Național Munții Rodnei; Rezervația naturală Poiana cu narcise (5 ha); Lacurile Lala Mare și Lala Mic; Vârful Ineu din Munții Rodnei;

Bistrița (în germană Bistritz, Nösen și în maghiară Beszterce) este un muncipiu și reședința județului Bistrița – Năsăud, provincia istorică Transilvania, România. Împreună cu cele șase localități componente: Unirea, Slătinița, Ghinda, Viișoara, Sigmir și Sărata, localitatea se întinde pe o suprafață de 14547 hectare și numără aproximativ 75000 de locuitori. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 1241. Sus am postat stema actuală și stema veche a orașului Bistrița. Mai jos admiri pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din orașul Bistrița, dar și câteva vederi generale.

Cazarma Franz Joseph

Sinagoga

Prefectura

Șugaletele

Liceul Andrei Mureșanu

Școala de fete

Colegiul național Liviu Rebreanu

Vedere atunci și acum

Piața centrală

Biserica romano catolică

Cafeneaua Corso

Posta și Administrația fiscală

Piața Regele Ferdinand

Casa argintarului

Direcția de electricitate

Parcul central

Biserica evanghelică

Turnul dogarilor

Podul Kainzel peste râul Bistrița

Cinematograful Omnia

Centrul Cultural George Coșbuc

Banca națională a României

Strada Spitalului

Bistrița-Năsăud este un județ din provincia istorică Transilvania, România, care se învecinează cu județele Cluj la vest, Maramureș la nord, Suceava la est și Mureș la sud. Din punct de vedere administrativ județul este compus dintr-un municipiu – Bistrița, 3 orașe – Beclean, Năsăud și Sângeorz - Băi precum și 58 de comune cu 235 de sate. Județul numără aproximativ 278000 de locuitori, se întinde pe o suprafață de 5355 kilometri pătrați și are reședința administrativă în municipiul Bistrița. Deasupra am postat stema și harta actuală a județului Bistrița-Năsăud. Mai jos am postat pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, câteva frumoase locuri de vizitat în acest județ, dar și vederi generale și trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.