Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Centrul Cultural Akiha Ward este situat într-un cartier renumit pentru industria feroviară în orașul Niigata, Japonia și este de fapt un teatru public cu 496 de locuri, ce se întinde pe 3000 m². Această clădire este concepută pentru a fi inima culturală a localnicilor.

Așezat pe un fost teren de baseball de 17000 m², structura, peisajul și parcarea sunt organizate de-a lungul arcului terenului de baseball pentru a evoca memoria site-ului. Zona înconjurătoare este un cartier rezidențial pe o vastă câmpie plină, cu câteva dealuri mici. Urmând profilul unor dealuri, forma de ansamblu a clădirii constă în niște terase unde oamenii se instala admira vederea panoramică. Planificarea construcției s-a făcut ținând cont și de părerile localnicilor. Au fost adăugate multe funcții ale edificiului ca răspuns la solicitările oamenilor. Din faza de concepție nenumărate transformări au schimbat conturul clădirii dintr-un cerc precis într-o formă circulară distorsionată compusă din 46 de arce diferite. Diagrama de planificare este stratificată în ordinea coridorului exterior, holului de intrare, încăperilor funcționale, coridorului din culise, holului principal. Datorită schemei simple, mai multe camere funcționale, cum ar fi săli de practică și dressinguri, pot fi utilizate atât din holul de la intrare, cât și din coridorul din culise. Acest lucru îmbunătățește disponibilitatea operațională. Pentru a adapta decalajul dintre formarea globală și planificarea bazată pe ateliere, pereții structurali din beton sunt îndoiți și răsuciți pentru a ajunge la punctele de sprijin echilibrate ale plăcilor de acoperiș. Sala principală este ca o peșteră de beton sub un deal.

Elementul structural în sine funcționează ca reflectoare acustice care oferă o acustică extraordinară prin forța greutății sale specifice. Peretele și tavanul greu pot reflecta intervalele de sunet inferioare pe care materialele convenționale de perete le absorb. Acest lucru oferă experiențe speciale care fac să te simți ca și cum ai fi fost la concert într-o peșteră naturală și nu într-o clădire. Pentru a optimiza efectul acustic, structura de beton este perforată ca o plasă, iar foile de aluminiu poros sunt instalate în găuri ca absorbante acustice. Finisajul interior al structurii de beton al sălii este complet tamponat pentru difuzarea sunetului. Cu efectele de iluminare, betonul solid arată uneori masiv, alteori fără greutate dar implicând căldura mâinilor umane.
2. Grande Arche de la Défense (Marele Arc al Apărării) este o clădire monumentală situată în vestul orașului Paris, în cartierul La Défense, pe teritoriul Puteux.

În 1983, la inițiativa președintelui Francois Mitterrand, a fost anunțat un concurs pentru realizarea acestui arc. Ideea era menită să continue axa istorică a Parisului, care trece prin Louvre, obeliscul de pe Sq. Concordia și Arcul de Triumf. 484 de proiecte din întreaga lume au fost trimise la competiție. Câștigător a fost arhitectul danez Johan Otto von Spreckelsen prin designul său inovativ și inovator al unui arc modern. Ca și autorul Arcului de Triumf, arhitectul Schalgren, contemporanul Johan Otto von Spreckelsen nu a trăit să vadă inaugurarea monumentului. După moartea sa, managementul de proiect al construcției arcului la Paris a trecut arhitectului francez Paul André. Arcul este în fapt un cub gol în interiorul formei obișnuite. Dimensiunile arcului sunt de 112 m lățime, 108 m lungime și 110 m înălțime. Greutatea totală a structurii este de 300 de mii de tone. Fațada monumentului este acoperită suplimentar cu 2800 de panouri de sticlă opacă.

Marele Arc al Défense a fost inaugurat în iulie 1989, după șapte ani de construcție. Arcul este un exemplu perfect de arhitectură modernă. Marele Arcul Défense din Paris se încadrează perfect în stilul modern al zonei și îl completează. În interiorul arcului există un lift care te duce către tavan, unde vizitatorii se pot relaxa într-un restaurant și de pe punte pot privi întreaga „axă istorică” a Parisului, așa cum plănuiau arhitecții. Tot la partea superioară a arcului mai există un muzeu al echipamentelor de calculator și o sală de expoziții. Monumentul este acoperit complet cu plăci de sticlă groase de 5 cm. La partea superioară a arcului sunt săli, cafenele și platforme de vizionare. Cei doi pereți laterali (picioarele arcului) conțin 87 de mii de metri pătrați - spații de birouri (total 35 etaje). Monumentul se mai numește și Marele Arc al Frăției, el fiind în mod special idealurilor umaniste și nu victoriilor militare. Inaugurarea Marelui Arc al Apărării a avut loc în anul 1989. Designul simplu și, în același timp, puternic a fost ales de însuși președintele francez Mitterrand, datorită „purității și puterii sale”.
3. Bahrain World Trade Center este o clădire zgârie-nori, înaltă de 240 de metri, având 50 etaje, cu 7 ascensoare, constând în două clădiri gemene, unite prin intermediul a trei punți, fiind situată în capitala statului Bahrain - orașul Manama.

Proiectate de compania multinațională de arhitectură – Atkins, construcția turnurilor a fost finalizată în 2008. Este primul zgârie-nori din lume care integrează turbine eoliene în designul său, acestea fiind montate pe cele trei punți de legătură. Firma care a construit și montat cele trei turbine eoliene este compania daneză Norwin A/S. Edificiul s-a realizat între anii 2004 – 2009 și a costat 150 milioane dolari SUA. Clădirea este construită aproape de autostrada Regele Faisal, lângă alte inconfundabile monumente de arhitectură precum: Bahrain Financial Harbor (BFH), NBB sau Abraj Al Lulu. În prezent, această clădire se clasează ca a doua cea mai înaltă clădire din Bahrain, după turnurile gemene ale portului financiar Bahrain. Proiectul a fost premiat după cum urmează:

Premiul LEAF 2006 pentru utilizarea tehnologiei în cadrul unei scheme de mari dimensiuni
Premiul Lumea Arabă a Construcțiilor pentru Proiectare Durabilă.

Cele două turnuri sunt conectate prin intermediul a trei poduri (punți), pe fiecare, fiind montate câte o turbină eoliană de 225 kw, totalizând 675 kw de putere eoliană. Fiecare din aceste turbine au elici cu diametrul de 29 metri și sunt orientate spre nord, direcția din care bate vântul. Forma de velă a celor două blocuri ajută la accelerarea vitezei vântului ce acționează turbinele și implicit sporirea potențialului lor de a genera electricitate. Turbinele sunt proiectate să furnizeze între 11% și 15% din consumul total de energie al turnurilor, sau aproximativ 1,1 - 1,3 Gwh pe an. Acest lucru este echivalent cu asigurarea iluminatului pentru aproximativ 300 de case, 258 de spitale, 17 fabrici industriale și 33 de motoare auto. Silueta acestor două blocuri a apărut în filmul de televiziune Distrugerea Pământului, din anul 2009.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE DIN JUDEȚUL CLUJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

C.M.C.T. 1920 (Combinatul metalurgic Câmpia Turzii)

Combinatul metalurgic din municipiul Câmpia Turzii, județul Cluj, denumire actuală - Industria Sârmei Câmpia Turzii SA, prescurat ISCT, denumire alternativă Mechel Câmpia Turzii. a fost fondată în 1920. În prezent compania are 240 de angajaţi. Cu mai mult de 90 de ani de experienţă în producţia sârmelor trase, ISCT este unul din liderii producţiei de sârme trase şi zincate din Europa de Est. Distribuim produsele noastre în ţară şi în Europa. Specializaţi in producţia de sârme trase la rece si sârme zincate la cald, activitatea de vânzare a ISCT este bazată pe o strategie axată pe succesul şi satisfacţia clienţilor noştri. Sediu central al companiei este situat pe Strada Laminoriștilor, nr.145. Industria Sârmei Câmpia Turzii (fostă Mechel Câmpia Turzii) este o companie metalurgică din România, parte a grupului rus Mechel. Combinatul Industria Sârmei Câmpia Turzii a fost privatizat în anul 2003, fiind preluat de firma Conares Trading, înregistrată în Elveția. Valoarea tranzacției a fost de circa 27,2 de milioane de euro. Conares a devenit ulterior parte a grupului rus Mechel. În luna aprilie 2013 compania Mechel Câmpia Turzii a intrat în insolvență în urma unei decizii a Tribunalului Comercial Cluj. La acel moment în uzină mai lucrau 380 de angajați. În luna februarie 2013 grupul rus Mechel a vândut toate proprietățile sale din România, inclusiv combinatul de la Câmpia Turzii, cu prețul simbolic de 230 de lei firmei Invest Nikarom din București iar combinatul a revenit la numele vechi de Industria Sârmei Câmpia Turzii.

Compania a fost înființată în 1920 pentru producerea de sârmă și cuie, fiind prima astfel de întreprindere din Transilvania. Prima dată, în 1921, au fost puse în funcțiune trăgătoria de oțel moale și fabrica de cuie iar în 1922 a fost pus în funcțiune laminorul de sârmă, primul de acest fel din România.În următorii ani profilul companiei s-a lărgit prin deschiderea unor noi unități de producție. Astfel, în 1924, s-a inaugurat secția de oțel moale, sârme subțiri până la 0,5 mm, cuie speciale și sârmă de cupru. În 1925 s-a inaugurat secția de oțel balot iar în 1926 secția de arcuri de mobilă. Tot în 1926 s-a pus în funcțiune secția de zincare a sârmelor și a sârmelor ghimpate. În 1928 a început construcția oțelăriei, trăgătoria de oțel tare, s-a mărit secția de zincare și s-a construit o centrală termoelectrică proprie. După aceasta au urmat noi investiții pentru extinderea societății. Astfel s-a dezvoltat trăgătoria de oțel tare, s-a asimilat fabricarea cuielor albastre și șpintecate precum și construcția unor secții noi: turnătoria și trăgătoria de metale neferoase, fabrica de cabluri electrice, cositoria de sârmă, zincatorul și fabrica de electrozi. Prin urmare, gama produselor uzinei este completată cu sârme de cupru, alamă și bronz, sârme de cusut, fier profilat, cabluri electrice și electrozi pentru sudură electrică. În 1941 s-a pus în funcțiune o instalație de producere a cuprului electrolitic pentru fabricarea cablurilor electrice iar în 1948 întreprinderea a fost naționalizată. După această măsură s-au extins capacitățile de producție prin construirea de secții noi și modernizarea celor existente. În 1968 s-a reconstruit laminorul pentru sârmă nr. 1 (pus în funcțiune în 1923) pentru obținerea colacilor din sârmă de diametru 6-14 mm și a sârmei laminate de cupru cu diametru de 8 mm.

Balul Operei Cluj - Napoca

Emblemă de Cluj

Opera Națională Română Cluj-Napoca este o companie de operă și balet înființată în data de 18 septembrie anul 1919, instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor din România. Este o instituţie culturală de rang european, afirmată drept contributor valoros al culturii române şi scenă care a susţinut şi promovat o întreagă galerie de artişti de excepţie, ce au dezvoltat ulterior cariere de notorietate şi apreciere universală. Ea se regăseşte în rândul principalilor promotori ai valorilor lirice şi coregrafice universale, realizând producţii artistice valoroase, de adresabilitate locală, regională, naţională şi internaţională, în beneficiul iubitorilor genului şi publicului în general. Compania activează în clădirea Teatrului Național din Cluj. Opera Națională Română din Cluj s-a deschis simultan cu Teatrul Național și Conservatorul de Muzică. După Dictatul de la Viena din 1940, Teatrul și Opera s-a mutat la Timișoara, revenind la Cluj în anul 1845. În existența sa, Opera Română din Cluj a prezentat peste 200 titluri de operă, operete și balete.

Clădirea Operei este un monument istoric, aflată în atenția UNESCO. A fost construită la începutul secolului al XX-lea de către compania vieneză Fellner & Helmer, specializată în realizarea de clădiri de operă. Sala de reprezentații are o capacitate de 928 locuri.

Clujana 75 ani 1911 - 1986

Un secol a durat activitatea Fabricii de încălțăminte Clujana din Cluj. Înființată în 1911, fabrica de încălțăminte este în prag de faliment. Autoritățile au încercat fără succes să o salveze. După ce în anii ’80 a ajuns cea mai mare fabrică de încălțăminte din Europa de Est, cu 8000 de angajați, secții proprii de tăbăcarie, fabrici de tălpi, de încălțăminte și articole din cauciuc. În 2003 trece în administrarea Consiliului Județean Cluj. În prezent, are datorii de 1,4 milioane de euro.

Situată în centrul Transilvaniei, într-o regiune cu mare potenţial de dezvoltare, societatea are un secol de la înfiinţare, timp în care a avut mai multe denumiri: Fabrica de Piele – „FRATII RENNER & CO”, Uzinele „DERMATA”, Fabrica de Incaltaminte „JANOS HERBAK”, Fabrica de Piele şi Încălţăminte Cluj, S.C. CLUJANA S.A. Datorită tehnicii şi calificării foarte bune a personalului, respectăm în totalitate normele de calitate şi igienă, produsele fiind executate în totalitate din piele. Compania noastră îşi mobilizează permanent toate resursele, atât umane, cât şi financiare, pentru obţinerea unui raport cât mai bun calitate-preţ.Unitatea noastră de producţie are 5 benzi de cusut şi 2 benzi de tălpuit. Un număr important de angajaţi este reprezentat de muncitorii calificaţi cât şi necalificaţi care işi desfăşoară activitatea în producţia specifică societăţii noastre. Avem o capacitate de producţie de 1500-1800 de perechi de încălţăminte pe zi, la această producţie contribuie cei 400 de angajaţi pe care îi avem.Sortimentele de încălţăminte marca Clujana acoperă o gamă variată şi sunt adresate unei arii largi de consumatori: femei, bărbaţi, adolescenţi, cadre militare. În acest sens, ne propunem să satisfacem orice comandă care să se plieze în întregime, pe preferinţele şi nevoile clienţilor, umărind pieţe precum cea din: Italia, Franţa, Germania, Olanda şi altele.Un brand precum Clujana, are nevoie de identitate vizuală care să sudeze moştenirea trecutului cu spiritul modern. Sigla Clujana aduce în actualitate vechea identitate vizuală, imprimandu-i un caracter dinamic şi contemporan.

(Janos Arany) Comemorare - Cluj

Produs medalistic de mai sus s-a bătut la Cluj în anul 1882 la moartea scriitorului maghiar Janos Arany. Pe aversul medaliei este prezentat chipul lui Janos Arany privind spre dreapta iar pe revers, în centru, este reprezentată o stea în șase colțuri, în jurul căreia este aplicată inscripția: “KOLOZSVARI – EMLEK - ”(Cluj - comemorare).

Janos Arany a fost un poet și prozator maghiar, care s-a născut în data de 2 martie 1817 la Salonta, județul Bihor, și a decedat în data de 22 octombrie 1882 la Budapesta. A scris peste 40 de balade, traduse în mai mult de 50 de limbi ale lumii. În semn de apreciere o stradă din municipiul Cluj-Napoca îi poartă numele.

Insigna - U (Clubul sportiv Universitatea Cluj)

Universitatea Cluj (cunoscut mai ales sub numele de „U” Cluj) este un club de fotbal din Cluj Napoca, România. „U” Cluj a făcut parte din Club Sportiv Universitatea Cluj. CS Universitatea Cluj a fost inființat în septembrie 1919 de către Societatea Sportivă a Studenților Universitari. În fruntea acestei asociații se afla prof. univ. dr. Iuliu Hațieganu, cel care este recunoscut ca fondatorul si primul președinte al clubului. Fiind semnul distinctiv al studenților clujeni, "șepcile roșii" a devenit numele de alint al echipei. În anul 1994 secția de fotbal, numită acum SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA, s-a desprins din punct de vedere administrativ din clubul de sport, devenind un club profesionist de fotbal. Din 1932 până în prezent U Cluj a participat fără întrerupere la toate edițiile campionatului românesc de fotbal. Singurul trofeu câștigat în întreaga sa istorie este Cupa României din anul 1965. Sus am postat câteva logo-uri ale clubului de-a lungul anilor şi modernul stadion al clubului, recent construit. În anul 1919 Societatea academică a studenților români „Petru Maior” din Budapesta și-a mutat sediul la Cluj, odată cu ea venind aici și organizația ei sportivă. Afluența mare a tineretului dornic de a urma studiile la Cluj a impus înființarea unei „Cetăți universitare”, în cadrul căreia a fost proiectat un Institut de Educație Fizică. Odată cu venirea toamnei, în presa clujeană au apărut articole care îndemnau studenții să participe la înființarea Clubului Sportiv Universitatea. La prima consfătuire avută loc în sala Prefecturii, au participat peste 100 de fotbaliști. După mai multe întruniri, s-a format comitetul de conducere și în scurt timp au început primele antrenamente. La 16 mai 1920 s-a disputat primul meci oficial la Arad cu Gloria. Universitatea a învins cu 3-1, golurile clujenilor fiind marcate de Eugen Crâsnic, Sabin Târla si Sabin Vățianu. În prima parte a activității competiționale, „U” a participat în formula predivizionară a Campionatului Național, calificându-se de patru ori în turneul final: 1923-1924, 1924-1925, 1926-1927 și 1929-1930. În anul 1923, Universitatea efectuează un turneu internațional, clujenii jucând cu câteva din cele mai importante echipe din Franța, Italia și Iugoslavia: 0-5 Stade Française (campioana Franței), 4-2 cu Lyon, 3-0 cu Grenoble Étudiant Club, 0-1 cu Politehnica Torino și 1-2 cu HASK Zagreb (campioana Iugoslaviei). Începând din anul 1932, odată cu organizarea campionatului în sistemul divizionar, activează în prima divizie. Chiar din prima ediție, 1932-1933 reușește să ocupe locul 2 în clasamentul general, fiind învinsă în finala seriilor de Ripensia Timișoara. Anul următor s-a clasat doar pe al treilea loc în seria a II-a, dar a disputat finala Cupei României cu Ripensia Timișoara (0-5). Au urmat câțiva ani cu evoluții oscilante, iar din 1938 „U” Cluj joacă în Divizia B timp de 2 ani. În anul 1940 clubul „U” a fost nevoit să își mute temporar reședinta la Sibiu, din cauza Dictatului de la Viena. La ordinul ministrului Apărării Naționale, studenților de la Cluj li s-a pus la dispoziție localul cazarmei "Avram Iancu" și al Școlii Speciale de Cavalerie din Sibiu. Pe lânga hrana primită la internatul unde erau cazați, fotbaliștii au învățat să-și procure surse suplimentare de hrană, prinzând pește cu mâna pe malul Cibinului. Prada era dusă la restaurantul „Răscruci”, care le oferea, la schimb, mâncare gătită. Deși „U” nu-și câștigase dreptul de a evolua în prima divizie, Federația Română de Fotbal a decis să suplimenteze numărul de locuri în Divizia A de la 12 la 13, pentru a sprijini moral echipa clujeană aflată departe de casă.În 1942 „U” Cluj ajunge pentru a 2-a oară în finala Cupei României, însă pierde în fața echipei Rapid București. Un episod deosebit al bejeniei a fost compunerea primului cântec dedicat unei echipe de fotbal din România. Compozitorii - Nelu Brateș, Seva Ivanov, Relu Constantinescu și Mircea Olteanu - au format o trupă care a rămas cunoscută sub numele de Zombby. Lansarea oficială a „imnului-marș” a avut loc la Teatrul Național din Sibiu, în fața unei săli arhipline. În perioada 1946 – 1976 „U” a actviat cu 2 excepții, 1950 și 1957 – 1958, când a retrogradat în eșalonul secund, numai în prima divizie. În acest interval de timp, când, între 1950 – 1967, a purtat numele de Știința a ocupat locuri fruntașe în clasament: locul 4 în sezoanele 1960 – 1961, 1962 – 1963 și locul 3 în sezonul 1971 – 1972, la egalitate de puncte cu locul 2. „U” pierde o nouă finală de Cupă a României în sezonul 1948 – 1949, în fața CSCA București. Anul 1965 poate fi considerat unul de referință în istoria clubului universitar. Echipa de tineret a caștigat titlul național, Mihai Adam a devenit golgheterul României iar echipa de seniori condusă de Andrei Sepsi și Robert Cosmoc a câștigat Cupa României, aceasta fiind cea mai mare performanță a clubului până în prezent. Finala jucată cu Dinamo Pitești s-a terminat cu scorul de 2-1. În anul 1976 „U” retrogradează în Divizia B, unde joacă până în 1979 când echipa antrenată de Petre Moldoveanu promovează în Divizia A. După 3 ani a retrogradat din nou, revenind dupa alți 3 ani în Divizia A, în 1985. Clasările din anii următori nu au fost deloc mulțumitoare iar „U” retrogradează în 1991 în Divizia B. Anul următor revine în prima divizie sub comanda lui Ioan Sdrobiș. În anul 1998 după ruptura produsă între club și sponsorul principal Banca Dacia Felix, urma să înceapă cea mai neagră perioadă a istoriei șepcilor roșii. „U” a terminat pe locul 13 sezonul 1997 – 1998 evitând în extremis retrogradarea în liga secundă. Inevitabilul avea să se întâmple însă anul următor, când „U” a retrogradat în Liga a II-a. A fost un sezon în care „U” a avut cea mai proastă apărare, încasând 92 de goluri, și cel mai slab atac, reușind să înscrie de doar 19 ori. Majoritatea jucătorilor au părăsit echipa, iar „U” a început sezonul 1999 – 2000 cu o formație încropită, fapt ce a dus la prima retrogradare în Divizia C. La club este adus fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău care debutează astfel în cariera de antrenor. Universitatea promovează la pas în Divizia B, dar Sabău pleaca fiind nemulțumit că nu a avut sprijinul orașului în realizarea unei echipe noi, cu spirit profesionist.

În sezonul 2004 – 2005 Universitatea Cluj a ratat la limită promovarea în prima ligă, ocupând în final ultimul loc pe podium, la distanță de 1 punct de poziția ce asigură prezența la baraj. Salvarea echipei avea să vină în sezonul următor de la Adrian Falub care, aflat la prima sa experiență ca antrenor, a reușit promovarea îndelung așteptată de șepcile roșii. În 2016 echipa a intrat în faliment, Florian Walter cedând către Primăria Cluj mărcile clubului fondat în 1919. Tot în 2016, echipa a fost refondată cu concursul universităților din orașul Cluj-Napoca și finanțată din cotizațiile suporterilor săi, sub numele „ACSF Alb-Negru al Studenților Clujeni”. Noua echipă a fost înscrisă în Liga a IV-a, pe care a câștigat-o din primul sezon și și-a trecut în palmares și faza județeană a Cupei României. A promovat în liga a III-a după o dublă victorie cu 14–0 contra campioanei județului Maramureș. În sezonul următor, echipa a putut să-și reia denumirea de „FC Universitatea Cluj”. În sezonul 2017–2018, Universitatea Cluj a pornit și cu o finanțare de 400000 de euro din partea autorităților locale și a reușit din primul an promovarea în Liga a II-a. În Cupa României, echipa a reușit să acceadă în optimile de finală ale competiției, unde a fost învinsă de echipa de Liga I – Dinamo București la penaltiuri.

Asociația cicliștilor din Cluj - 1880

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Cluj Napoca (până în 1974 Cluj; în germană Klausenburg, în maghiară Kolozsvár, în dialectul săsesc Kleusenburch, în latină Claudiopolis) este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al judeţului Cluj, ce numără aproximativ 310000 locuitori. În trecut a fost reședința comitatului Cluj și una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescu Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval de aici. Toponimul Clus are semnificația de „închis” în latină și se referă la dealurile care înconjoară orașul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienței numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munți» sau din clusa «stăvilar, baraj»). Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de către geograful grec Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei,din anii 107 - 108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Ceaușescu, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, "pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări - mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri. Sus am postat stemele orașului, de-a lungul vremurilor, și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură clujene, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Biserica israelită ortodoxă

Cazinoul

Institutul pedagogic

Biserica Sfântul Mihai

Casa natală - Matei Corvin

Catedrala ortodoxă

Căminul studențesc Diak

Palatul New York

Clinicile universitare

Monumentul Sfântul Gheorghe

Școala romano catolică de fete Marianum

Palatul Banffy

Gara

Bastionul Bethlen

Biserica luterană

Biblioteca universitară

Grădina botanică

Biserica Buna Vestire

Palatul de justiție

Biserica ortodoxă - Calea Regele Ferdinand

Complexul monumental Matei Corvin

Templul piaristic

Monumentul Elisabeta

Teatrul maghiar

Monumentul Jandarmul Carpaților

Hotelul Astoria

Vederi

Județul Cluj este un județ situat în partea central-vestică a României, în centrul provinciei istorice Transilvania, întins pe 6674 kilometri pătrați și numărând aproximativ 692000 de locuitori. Capitala județului se află în orașul Cluj - Napoca. Ca subdiviziuni administrativ-teritoriale județul se compune din 5 municipii - Cluj Napoca, Dej, Turda, Câmpia Turzii și Gherla, 1 oraș - Huedin și 74 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Cluj, din vremuri diferite, alte frumoase locuri de vizitat în acest județ și câteva trimiteri poștale ilustrate.