Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de
cultură și arhitectură din localitatea olandeză DOESBURG,
din vremuri diferite, o vedere aeriană și una generală. Sus
am postat o acțiune financiară emisă în această localitate.
Biserica Sfântul Martin
Piața centrală
Trimitere poștală
Vedere aeriană
Arhitectură locală
***
O PASTILĂ DE UMOR
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
_________xxx________
CÂTEVA INSIGNE
ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi
culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la
piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative
sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club,
etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de
identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare
grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de
nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive,
culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Insigna - Campionatele balcanice universitare 1963 (atletism)
Atletismul apare în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, la
inițiativa studenților care studiau în țările occidentale. În timpul vacanțelor,
aceștia promovau atletismul organizând competiții de alergări, sărituri și
aruncări. Primul concurs organizat de atletism are loc în anul 1882 la
București, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava și Matei Basarab.
Treptat, crește interesul pentru activitatea sportivă, în general, și atletism,
în particular. Se organizează curse care atrag un număr mare de concurenți, se
conturează o literatură de specialitate și sunt organizate competiții pe
criterii de vârstă. Mai mult, cu prilejul serbărilor școlare sunt introduse întreceri
la alergări și sărituri la mai multe licee din diverse orașe. În anul1912,
se înființează Comisia de atletism, alergări pe jos și concursuri, parte
din Federația Română a Societăților Sportive. Acea comisie este de fapt
precursoarea Federației Române de Atletism (FRA), a 19-a federație pe lista
mondială, care în anul 1923 se afiliaza la Federația Internațională de Atletism
Amator (IAAF). Primele Campionate Naționale ale României sunt
organizate în anul 1914, la 16 probe, și se adresează doar bărbaților. Un
an mai târziu, în 1915, se inaugurează la București primul teren de atletism,
pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din anul 1922,
femeile vor avea propriile competiții, iar trei ani mai târziu vor fi
organizate primele Campionate Naționale Feminine, precum și primele Campionate
pentru juniori. În anul 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o
delegație a Romaniei formată din 10 atleți și 2 atlete participă pentru prima
dată la o astfel de competiție, iar în același an debutează Campionatele
Universitare din România. În anul 1930, la Atena, atleții români se
clasează pe locul al doilea, la prima ediție oficială a Jocurilor Balcanice,
iar în anul 1934, la ediția inaugurală a Campionatelor Europene, participă
4 atleți români. În anul 1937, FRA organizează, pentru prima dată în
România, Jocurile Balcanice, iar în anul 1948 debutează seria Campionatelor
Internaționale ale României, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Începând
cu anul 1952, atleții români participă cu regularitate la toate marile
competiții mondiale și europene și scriu, cu fiecare medalie, istoria
atletismului românesc.
Insigna - Agent statistic - Recensământul populației
Recensământul este o operație administrativă care
constă în înregistrarea statistică a datelor supuse observării, spre exemplu:
populația, animalele, vehiculele, etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune dată.
Scopul recensământului este obținerea de date statistice privind numărul și distribuția teritorială a
populației, a structurilor sale demografice și socio-economice, date
referitoare la gospodăriile populației, precum și a condițiilor de locuit a
populației țării, date asupra veniturilor populației și altele. Datele care se
obțin în urma recensământului depind într-o măsură directă de întrebările care
sunt incluse în chestionarele de recensământ, care pot fi diferite de la un
stat la altul în dependență de informația care necesită a fi obținută în cadrul
recensământului.
Insigna - Recensământul populației și a locuințelor
România - 2002
Recensământul din anul 2002 a fost organizat și executat de către Institutul Național de Statistică, în perioada 18 - 27 martie 2002 și a urmărit evoluția față de recensământul din anul
1992 în parametrii demografici, social-economici, etnici și confesionali. Același
recensământ a urmărit și evoluția numărului de clădiri, locuințe și gospodării.
După prelucrarea formularelor de bază, s-au obținut informații detaliate
despre: populația legală, populația stabilă pe grupe de vârstă și sexe,
populația după starea civilă, migrația populației, numărul de gospodării și
structura acestora, distribuția populației după nivelul de pregătire, precum și
după școala pe care o urmează, distribuția populației după participarea la
activitatea economică, distribuția populației ocupate pe ocupații și pe
profesii, șomajul și durata acestuia, numărul de construcții de locuit și
distribuția acestora după anul construcției și după materialul din care este
construită, după numărul de locuințe din clădire, dotarea locuințelor și
multe altele.
Tour d'Europe 1978 - 1 Dacia - Equipes d'usines - Dacia 1300
Competiția
automobilistică (raliul) Tour d'Europe
(Turul Europei) a fost inițiată în anul 1956. Această raliu a inclus în numeroase
rânduri și teritoriul românesc. La cea 22-a editie a raliului, din anul 1978, printre
participanți s-au numărat și trei echipaje românești cu mașini Dacia 1300. Din
aceste echipaje au facut parte Ștefan Iancovici, Petre Vezeanu, Ilie Olteanu, Ovidiu
Scobai și Constantin Zărnescu. Startul ediției din anul 1978 a fost fixat
pentru data de 8 octombrie în orașul vest-german Mainz. Mașinile Dacia 1300, de
culoare galbenă, pe care scria România, aveau numerele de concurs 11,12 și 13.
Pe data de 9 octombrie competitorii au intrat în România, traversând cele mai
pitorești regiuni: Munii Apuseni, Făgăraș, Vidraru, Curtea de Argeș, Câmpulung
Muscel și Brasov. Marți 10 octombrie mașinile rămase în concurs stăteau
aliniate în parcul închis din Poiana Brașov.
Concurenții români erau acolo în
formație completă. Pe 11 octombrie s-a dat startul către Istanbul. Caravana a
traversat Bucureștiul, a intrat în Bulgaria pe la Giurgiu și a stopat după 18
ore în Piața Taxim din orașul Istanbul. La Istanbul au ajuns doar 38 de
echipaje, dintre cele 54 care au luat startul, printre care și cele trei mașini
românești. În etapa a treia a raliului (Istanbul – Trabzon 1600 de kilometri)
au apărut probleme de funcționare la motorul mașinii conduse de Iancovici și
Vezeanu. Defecțiunea apăruse la una dintre supape. Se impunea înlocuirea
completă a chiulasei motorului. Pentru că defecțiunea nu putea fi remediată în
plin câmp cei doi concurenți au fost nevoiți să se deplaseze cu mare precauție
cale de 200 de kilometri până la Ankara, unde un reușit să înlocuiasca chiulasa
motorului în parcul inchis cu una de la mașina de asistență. În Turcia, la
aceiași mașină au apărut și alte problem etehnice dar toate au fost remediate
în timp oportund de echipa tehnică însoțitoare. În data de 17 octombrie s-a dat
plecarea de la Ankara spre Dubrovnik (Iugoslavia).
Revenite în Europa mașinile
românești au prins puteri. Lumea Turului Europei. de la concurenți până la
membrii echipajelor de asistență se vedea nevoită să recunoască omogenitatea
formației românești, tenaciatea ei și robustetea automobilelor construite la
Pitești. La data de 19 octombrie a început ultima etapă pe șoselele asfaltate
din Iugoslavia, Austria și R.F.G., o etapă grea, cu medii orare ridicate, care
impuneau mersul în forță. Înainte de finishul de la Bad Pyrmont apare o nouă
problemă la una dintre mașini. Era iminent abandonul mașinii lui Zărnescu,
defectându-se rampa culbutorilor. Deoarece mașinile de asistență era foarte
mult rămase în urmă, rezolvarea situației a venit de la reprezentatul firmei
Dacia pentru Germania, care a oferit lui Zărnescu rampa de culbutori de pe
mașina sa. Pe data de 20 octombrie, după 12 zile de alergare, pe categorii
diferite de drumuri, doar 34 de echipaje din cele 54 plecate sosesc la Bad
Pyrmont. Toate cele trei mașini romnești au ajuns la sosire demonstrând
competența piloților și tehnicienilor români dar și calitatea automobilelor
Dacia.
Insigna - Specialist clasa a I-a Poliția militară
Forțele
militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe
diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor bareme
dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de pregătire
și, dacă corespund acestor baremei, sunt declarați specialiști de clasă și
distinși cu insigne de Specialist
de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la
alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o
promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.
Istoricul Poliţiei Militare se află în strânsă legătură cu
istoricul jandarmeriei române, de unde îşi are originile. Trebuie făcută însă
menţiunea că Gendarmeria – denumirea din acea epocă – a fost înfiinţată şi
subordonată Ministerului de Resbelu. Primele atestări ale
activităţii de „poliţie a trupei” se regăsesc în documentele de „fiinţare a
gendarmeriei” din 3 aprilie 1850 emise de Domnul Grigore Alexandru Ghica, iar
misiunile specifice au fost consemnate şi în Ordonanţa 896 din 20 iunie 1864
semnată de Domnitorul Al. I. Cuza. Termenul consacrat de Poliţie Militară
îşi are originile în anul 1893, când, pe vremea Regelui Carol I, cu aprobarea
acestuia, legiuitorul Lascăr Catargiu a promulgat „Legea asupra Gendarmeriei rurale”. De
menţionat este faptul că la acea dată, Gendarmeria se găsea în subordinea
directă a Ministerului de Război. În perioada următoare, situaţia reală a
impus pregătirea şi promulgarea unor noi legi în anii 1908, 1911 şi 1913,
precum şi întărirea organizatorică a Jandarmeriei. În perioada 1913 - 1916
s-au produs unele modificări pe linie organizatorică, care au vizat sporirea
efectivelor, înfiinţarea unor posturi speciale pentru fabricile din Capitală care
produceau materiale pentru armată, înfiinţarea de puncte speciale de pază şi
control la toate trecătorile din Carpaţi, precum şi crearea unui detaşament
pentru paza regiunilor petrolifere. Începutul anului 1917, găseşte
serviciul Jandarmeriei pe lângă Armata de Operaţii. La comandamentele
Corpurilor de Armată, precum şi la brigăzile mixte s-a constituit câte un
detaşament de jandarmi, sub comanda unui ofiţer de infanterie cu un efectiv
redus de jandarmi. La data de 16 aprilie 1917, Detaşamentul de Jandarmi Prahova
a primit denumirea de “Detaşament mobil de poliţie al Marelui Cartier
General”. De asemenea, unele subunităţi de jandarmi – poliţie militară sunt
repartizate serviciilor de pază la lucrările de artă şi fortificaţii, iar
altele date ca întăriri în principalele oraşe din Moldova. Cu ocazia
demobilizării armatei - care a început la 1 iulie 1918 –
formaţiunile de poliţie militară organizează: “punctele de trecere peste
demobilizaţi, posturi, patrule şi detaşamente pentru supravegherea acestora, ca
demobilizarea să se desfăşoare în linişte”. La decretarea
în octombrie 1918 a celei de-a doua mobilizări a armatei române,
poliţia militară a contribuit la desfăşurarea acesteia, dar și la menţinerea
ordinii şi liniştii în ţară. După intrarea României în al doilea
război mondial, la 22 iunie 1941, trupele de poliţie militară au primit misiuni
specifice, printre care putem aminti:combaterea acţiunilor teroriste;paza unor
obiective economice importante; întărirea măsurilor de ordine internă;
contracararea acţiunilor de desant şi a paraşutiştilor, supravegherea
elementelor din opoziţie, etc. Odată cu difuzarea Proclamaţiei M.S. Regele
Mihai I, conform directivelor date de Guvern, poliţia militară a trecut la
executarea misiunilor specifice în condiţiile noii situaţii operative,
aducându-şi o contribuţie notabilă şi în etapa a doua a participării României
la cel de-al doilea război mondial. La sfârşitul celei de-a doua confragaţii
mondiale, Jandarmeria este subordonată din nou Ministerului de Interne, iar
formaţiunile specializate de poliţie militară sunt desfiinţate, personalul
fiind contopit de alte structuri. Lăsând un gol în
activitatea Ministerului
Forţelor Armate (fostul Minister de Război), în anul 1947, s-a impus
necesitatea înfiinţării unor structuri care să acopere nevoile de menţinere şi
control al disciplinei militare, precum şi de îndrumare a circulaţiei
autovehiculelor militare. Pentru a nu avea totuşi o putere de acţiune prea
mare, care să contravină intereselor partidului unic şi a reprezentanţilor
săi, s-au înfiinţat unele structuri care să compenseze dispariţia poliţiei
militare, dar acestea au fost concepute ca elemente disparate, de sine
stătătoare – şi în consecinţă destul de ineficiente – cu subordonare şi
competenţe diferite: Ordine şi Disciplină, Controlul şi Îndrumarea Circulaţiei,
Cercetarea Penală Specială, Închisoarea Militară, etc. Această situaţie
s-a perpetuat până în anul 1990, când, după înlăturarea regimului comunist
din decembrie 1989, Ministerul Apărării Naţionale a considerat că este necesară
înfiinţarea unei structuri unice, cu comandă operaţională eşalonată, conform
tendinţelor de modernizare a armatelor şi pregătirea structurii de integrare în
N.A.T.O..
Zaharia Stancu 1902 - 1974
Zaharia Stancu a fost un scriitor român, poet, romancier, prozator,
director de teatru, jurnalist și publicist, academician și laureat al Premiului
Herder, care s-a născut la data de 5 octombrie 1902 în localitatea Salcia,
județul Teleorman și a decedat la data de 5 decembrie 1974 la București. A fost
și continuă să fie controversat din cauza atitudinii politice reflectate în
parte din literatura sa. După absolvirea
Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti în anul 1933, Zaharia Stancu a lucrat mai bine de un
deceniu ca editor la câteva reviste de circulaţie naţională, precum
"Azi", "Lumea Românească", "Revista română". După
anul 1945, cariera lui Zaharia Stancu se schimbă radical, devenind unul dintre
personajele inconturnabile (de neevitat) ale sferelor puterii
cultural-ideologice. A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti
(1946-1952, 1958-1968), membru al Comitetului de direcţie al Editurii pentru
Literatură şi Artă (din 1948), preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1947) şi al
Societăţii Scriitorilor Democraţi din România (din 1948). Din 1955, este ales
membru titular al Academiei RPR, instituţie reformată pe noi principii
politice. În treburile politice, meritele îi fuseseră recunoscute, fiind
"ales" deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1952). Este şi
perioada succesului de care se bucură romanul "Desculţ", publicat în
1948, unul dintre textele obligatorii din bibliografia şcolarului comunist. Cu toate acestea, Zaharia Stancu
fusese exclus din Partidului Muncitorilor din România în 1950, pe motiv că –
spunea Gheorghe Gheorghiu-Dej – "student fiind, în tinereţe, a avut nişte
contacte cu organele de stat burghezo-moşiereşti". Era acuzat, mai precis,
că acţionase ca "agent de Siguranţă", iar pe post de
procuror-judecător-avocat a fost un complet alcătuit din Ion Gheorghe Maurer,
Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici și Emil Bodnăraş. Cu toate acestea,
serviciile literar-ideologice pe care le făcuse prozatorul erau destul de
importante. În anul 1945, Zaharia Stancu publicase cartea "Zile de
lagăr", o istorie autobiografică a anului petrecut în lagărul din Târgu-Jiu
(1942-1943). La "Lumea Românească", găzduise semnăturile unor
ilegalişti, iar în anul 1951, Stancu tipărise volumul de elogii ale mişcării
comuniste internaţionale "Călătorind prin URSS". "Note şi
impresii de drum". Astăzi, aceste pagini te fac să zâmbeşti amar: "Ai
vrea să trăieşti mereu la Moscova, să treci mereu pe lângă zidurile
roşii-ruginii ale Kremlinului, vechi parcă de când lumea, să-ţi arunci
privirile la sutele de ferestre luminate, întrebându-te: dincolo de care din
ele, la acea oră de noapte, când întunericul atârnă ca un ciorchine uriaş
deasupra oraşului, lucrează tovarăşul Iosif Vissarionovici Stalin?". După
ce în 1964 i s-a trecut cu vederea bănuiala de pact cu Siguranţa, Stancu
reprimeşte carnetul roşu, fiind reînscăunat, la un an de la instalarea la
putere a lui Ceauşescu, pentru al doilea mandat, la şefia Uniunii Scriitorilor.
Nu ştiu dacă am dreptul să judec poziţia unor intelectuali de referinţă ai
culturii noastre contemporane, precum: Mihai Ralea, Constantin Neniţescu,
Gheorghe Ionescu-Siseşti, Horia Hulubei, Gheorghe Ţiţeica, Dan Bădărău, Tudor
Arghezi, Demostene Botez, George Călinescu, Ion Jalea, Gheorghe Dumitrescu, Ion
Dumitrescu, care au solicitat carnete de partid în anii 50. Nu ştiu să
decriptez nici raţiunile generozităţii austriece faţă de un scriitor tezist
precum Zaharia Stancu, căruia i se decernează în 1971 premiul Herder. Aş putea
găsi o explicaţie în faptul că Universitatea din Viena şi Fundaţia Alfred
Toepfer intuiau că peste secole se va şti din ce în ce mai vag dacă este adevărat
sau nu că boierii români puneau botniţă ţăranilor-culegători de struguri.
(Sursa
NET – Jurnalul.ro – Lucian Pricop)
___________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Hadja Aissatou Mafori Bangoura (nume alternativ Mafory Bangoura) a fost un om politic din guineea care s-a născut în anul 1910 și a decedat în anul 1976 la București. A fost ministru afacerilor sociale în guvern, președintele Asociației Femeilor din Guineea și consilieră în problema femeilor pentru președintele statului - Sekou Toure.
Detaliu vignetă de pe o bancnotă românească
Câteva vignete de pe bilete spaniole de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 06.12.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu