Epaminonda's Blog.....: DUBI

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente

de cultură și arhitectură din localitatea cehă DUBI, denumire

germană EICHWALD, districtul TEPLICE, regiunea USTI NAD

LABEN, și câteva trimiteri poștale, din perioade diferite. Sus am

postat o acțiune a sanatoriului Theresienbad din localitate

Biblioteca

Stadionul

Muzeul porțelanului

Gara

Hotelul Krusnokorsky

Restaurantul Koliba

Restaurantul U Marty

Restaurantul Ctyrlistek

Hotelul Pomezi

Biserica catolică

Sanatoriul Theresienbad

Cabana de vânătoare Dvojhradi

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

***

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx__________

O INSIGNĂ,
CÂTEVA PLACHETE ȘI MEDALII
DIN JUDEȚUL
BISTRIȚA-NĂSĂUD

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Expoziția națională pentru copii și tineret

Junimea - Ediția a V-a Bistrița - 2009

Expoziția filatelică națională Filex Transsilvania

500 de ani de la înființarea A.F.R. Bistrița

(Asociația filateliștilor români) (Turnul dogarilor)

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie.

Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Istoria orașului medieval Bistrița împletește bogate elemente de fortificație. O parte dintre acestea sunt cele 18 turnuri cu care era întărită cetatea Bistriței, dintre care a ramas în picioare doar Turnul Dogarilor. Construcția acestor turnuri a început în a doua jumătate a secolului al XV-lea. În acea perioadă locuitorii din zonă au început înălțarea unei construcții cu rol de protecție pentru cetate. Legile vremii prevedeau că o așezare poate fi considerată oraș numai dacă reușea să construiască o fortificație de piatră. Pe lângă această cerință, trebuia ca așezarea respectivă să fie capabilă să întrețină o armată proprie. Pe lângă delimitarea fizică a spațiului realizată prin contrucția de piatră, aceasta avea și rolul de a conferi un anumit statut locuitorilor din zonă. Ridicarea unei construcții de acest fel la Bistrița a implicat un efort financiar deosebit din partea locuitorilor. Înălțarea acestui edificiu presupunea îmbinarea cât mai eficientă a resurselor materiale, dar și folosirea optimă a terenului, astfel încât să se asigure un grad de protecție cât mai ridicat pentru locuitorii din zonă și bunurile acestora. Zona nu era una care să asigure securitate locuitorilor. Amplasarea cetății o facea greu de apărat, însa cei care s-au ocupat de înalțarea zidului de protecție au trebuit să găsească cea mai potrivită formulă de construcție. În acest sens s-au folosit de resursele din împrejurimi: în zona mlăștinoasă din apropierea cetății au amenajat mori, care erau folosite atât pentru a face făina, dar aveau și un rol de protecție. Dezvoltarea zonei a continuat cu construcția unui sistem de porți și turnuri, specifice orașului medieval. Edificiul a intrat în circuitul cetății după două decenii, iar apoi s-au făcut o serie de îmbunătățiri. Rămășițele acestei fortificații arată că zidurile ar fi avut o înălțime de aproximativ 10 metri și o grosime ce depășea un metru. În următorii ani construcția a fost îmbunătățită cu turnuri, care să asigure o mai bună protecție în caz de primejdie. Aceste turnuri erau folosite pentru a observa dacă asupra cetății se îndrepta vreun pericol. Cele 18 turnuri construite în acea perioadă erau botezate după breslele meșteșugărești din cetate. Astfel că dogarii, tâmplarii, măcelarii, croitorii, dar nu numai, se puteau mândri că turnurile au fost numite după breasla lor. Evenimentele istorice nefavorabile au ocolit Bistrița, iar structura de apărare și rezistență a acesteia a rămas la fel, în cea mai mare parte. În urma ordinelor primite în anul 1863 de la Viena, locuitorii burgului bistrițean au fost nevoiți să dărâme fortificațiile, turnurile și porțile. Acest lucru avea o semnificație simbolică de victorie a prezentului asupra trecului. Bistrița a fost una dintre cele mai însemnate cetăți medievale din Transilvania. Vremurile au șters de pe harta fizică a orașului edificiile înălțate în acea perioadă, însa Turnul Dogarilor a rămas în picioare pentru a duce mai departe o fărâmă din istoria perioadei respective. Turnul Dogarilor este situat în zona centrală a Bistriței și are o înălțime de 25 de metri. Construcția are trei nivele, din care cele superioare au spații cu încăperi și ferestre. Partea inferioară, necompartimentată, a fost folosită ca magazie, având un portal masiv spre oraș. De aici se asigura, printr-un tunel subteran, legătura cu Abația Benedictinilor, de unde tunelul continua spre Catedrala Evanghelică, ca apoi să ajungă pe dealul fostei cetăți de pe Burich, un deal situat în apropierea orașului. Ca plan, el este o construcție rectangulară, dimensiunile lui fiind de 6,3 x 9,9 metri. Construcția este realizată din piatră, iar spațiul interior este compartimentat în două zone, printr-un perete despărțitor cu o grosime de 0,65 metri. Zidurile exterioare au o grosime de 1,1 metri spre exterior, iar spre interiorul orașului de un metru la parter, iar la restul etajelor de 0,8 metri. Parterul este de fapt un demisol înalt de 2,5 metri . Intrarea în acest spațiu se face dinspre oraș, printr-o ușă cu un ancadrament de piatră în arc frânt. Există un astfel de ancadrament, la o ușă ceva mai mare și în spațiu interior, asigurând accesul spre primul etaj. Acesta este luminat prin două ferestre, una îndreptată spre Schiferberg, alta spre S, ferestre care serveau ca guri de tragere. Următorul etaj cu o înălțime cu o înălțime de 3 metri are o încăpere boltită. Se poate ajunge aici printr-o scară abruptă și îngustă de piatră. La acest nivel se remarcă două ferestre în ancadrament de piatră spre zidul de centură. Au o mărime de 0,6 x 0,8 metri. Accesul spre etajul superior se realizează printr-o altă scară îngustă. La acest nivel există ferestre pe fiecare perete. Sunt înguste având dimensiuni de 0,3 x 0,8 metri. Deasupra spațiului ce cuprinde casa scărilor există o cămăruță luminată de o fereastră îndreptată spre oraș. Turnul are un acoperiș abrupt acoperit cu țiglă, înălțimea lui la cornișă fiind de 10,5 metri. Turnul Dogarilor face parte din patrimoniu cultural al municipiului Bistrița alături de alte clădiri cu o valoare istorică deosebită, conturând specificul național al culturii orașului. Acest turn a rămas în peisajul municipiului ca o mărturie clară a evoluției sale istorice.

Insigna - Societatea vânătorilor Ursul - Năsăud

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Năsăud (în dialectul săsesc: Nassndref, Nassendraf, Nosndref, Nâssendorf, Nâessndorf, în limba germană: Nussdorf, Nussendorf, Nassendorf, în limba maghiară: Naszód) este un oraș din județul Bistrița-Năsăud, fomat din localitățile: Liviu Rebreanu, Lușca și Năsăud (reședința). La recensîmântul din anul 2011 orașul avea o populație de 9587 de locuitori, cu aproape o mie mai puțin decât la precedentul recensământ din anul 2002. Structura populației pe etnii este următoarea: români – 87,67%, romi – 4,83%, maghiari - 0,63% și restul - alte etnii sau nedeclarată. Din punct de vedere confesional populația are următoarea strucutră: ortodocși – 80,26%, penticostali – 5,395, baptiști – 2,69%, greco cartolici – 2,01% și restul – alte religii sau nedeclarată. Orașul este atestat documentar pentru prima dată în anul 1752, ca garnizoană a celui de-Al doilea Regiment Românesc (în limba maghiară - Oláh) de Infanterie Grănicerească nr. 17.

La 50 de ani de la înființarea gimnaziului

superior românesc din Năsăud 1863 - 1913

Grănicerilor din ținutul Năsudului,

păzitorii moșiei strămoșești,

susținătorii culturii românești

Virtus romana rediviva

În ținutul Năsăudului, Colegiul Național "George Coșbuc" are un loc distinct în memoria colectivă a locuitorilor acestei zone. Instituția a luat ființă la data de 4 octombrie 1863, cu o singură clasă de 40 de școlari, absolvenți ai anului școlar 1870-1871. Gimnaziul grăniceresc năsăudean se deschidea oficial la data 4 octombrie 1863 - ca rezultat al învoirii celor 44 foste comune grănicerești: "În opidul Năsăud să se fundeze un gimnaziu complet național român în care să se predea toate acele științe care s-au predat până acum și se vor preda și pe viitor în celelalte gimnazii complete. În acest gimnaziu va avea dreptul de a învăța oricine, fără distingere de naționalitate și religie. Printr-un statut să se exprime curat că limba învățământului, pentru totdeauna cât va susta acest institut, să fie cea româna, ca științele filosofice și matematice să se predea cât mai pe larg, iar istoria naționala română și literatura limbii române să se înființeze și să fie câte o catedră de sine, iar îndemnul pentru tânăra generație răsuna grăitor: "De bate în voi junilor ardoarea spre știință, apoi, mai întâi aceasta bate pentru cunoașterea deplină a limbii și literaturii voastre române". De-a lungul timpului, instituția de învățământ năsăudeana va purta deosebite nume, dintre care, cea mai frecventă a fost Gimnaziul superior greco-catolic românesc din Năsăud, Liceul român grăniceresc din Năsăud, Liceul grăniceresc "George Coșbuc", Școala medie nr. 1 "George Coșbuc", Liceul "George Coșbuc", Liceul de Matematica-Fizica, Colegiul "George Coșbuc" și Colegiul Național "George Coșbuc". Prima clădire a liceului era o construcție cu un singur nivel și 4 săli de clasă, plus dependințele.

Prin Instrumentul fundațional din anul 1871 se lua hotărârea edificării unei clădiri noi, avându-i arhitecti, pe Carol Kramer din Bistrița și C. W. Friedrich Moetz din Cluj, care i-au stabilit locul pe amplasamentul actual. Execuția edificiului a fost câștigată de firma I. Gaiser et I. Kellhofer care-l avea ca arhitect pe Paul Rozvan din Arad, iar controlor pe inginerul Petraczek Ferencz. La data de 4 octombrie 1887 s-a depus documentul în temelia edificiului și s-a sfințit locul amplasamentului actual. La 4 octombrie 1888 s-a sfințit și predat beneficiarului edificiul actual. Elevii au folosit clădirea începand cu data de 11 mai 1889. Edificiul a costat 119966 florini și 93 creițari, iar împrejmuirea circa 5000 coroane. Prima renovare s-a realizat în anul 1905 prin echipa lui Vasvari Janos din Seghedin în contul sumei de 3000 coroane. Din anul 1896 datează și Grădina botanică din fața clădirii ai cărei arbori o înfrumusețează și astăzi. Clădirea impunătoare a bătrânului liceu l-a impresionat și pe ilustrul Nicolae Iorga: "Acesta este cel mai frumos dintre câte licee au românii de peste munți. Clădit după planuri cuminți și cumpătate, care nu sunt lipsite de frumusețe, el cuprinde săli de clasă, de desen, de muzică, bibliotecă, de muzeu, de experiențe".

Insigna - Batalionului 405 Sprijin Logistic “NĂSĂUD”

Batalionului 405 Sprijin Logistic “NĂSĂUD” este dislocat în garnizoana transilvăneană Năsăud, pe strada Grănicerilor, la nr.4. Această structură militară a luat ființă în anul 2001 fiind direct subordonată Brigăzii 81 Mecanizate “General Grigore Bălan”, mare unitate subordonată la rândul ei Divizie 4 Infanterie “Gemina”, care are comandamentul la Cluj. Deasupra am postat steagul de identificare al acestei structuri militare.

Placheta - Batalionului 405 Sprijin Logistic “NĂSĂUD”

De la înfiinţare, Batalionul 405 Sprijin Logistic ,,Năsăud” a sprijinit unităţile şi subunităţile subordonate Brigăzii 81 Mecanizate pentru îndeplinirea misiunilor de menţinere a păcii şi umanitare, precum şi pentru participarea la exerciţii comune în cadrul Parteneriatului pentru Pace, ulterior, odată cu evoluţia si schimbarea factorilor geo-politici, la misiuni de stabilitate şi reconstrucţie, de luptă împotriva terorismului precum şi la exerciţii comune în cadrul Alianţei Nord Atlantice.

Insigna - Batalionul 817 Artilerie Mixtă "Petru Rareş

Batalionul 817 Artilerie Mixtă "Petru Rareş" este o structură militară dislocată în garnizoana Prundu Bârgăului din județul Bistrița- Năsăud. Unitatea a luat ființă la data de 1 martie 1995 în garnizoana Dej, numindu-se Divizionul 817 Artilerie Antitanc. După doi ani a fost dislocată în garnizoana Şimleu Silvaniei, unde a funcţionat timp de trei ani şi jumătate. La începutul lunii decembrie 2000 divizionul a fost redislocat din Şimleu Silvaniei în garnizoana Prundu Bârgăului, unde funcţionează şi astăzi. De-a lungul timpului s-au succedat mai multe etape de reorganizare şi Divizionul 817 Artilerie Antitanc a devenit Batalionul 817 Artilerie Mixtă, care ulterior a primit şi denumirea istorică de "Petru Rareş". Astăzi unitatea este direct subordonată Brigăzii 81 Mecanizate “General Grigore Bălan”, mare unitate subordonată la rândul ei Divizie 4 Infanterie “Gemina”, care are comandamentul la Cluj. Sus am postat logo-ul acestei structuri militare.

Placheta - Batalionul 817 Artilerie Mixtă "Petru Rareş

Unitatea a parcurs, în scurta sa istorie, mai multe etape atât sub aspectul înzestrării cu armament şi tehnică de luptă, cât şi din punct de vedere organizatoric. Este una dintre structurile noi ale armatei, care a luat fiinţă în urma amplului sistem de reformă pe care l-a suferit instituţia militară.

Artileriştii bârgăuani au participat, împreună cu structuri ale brigăzii sau independent, la misiuni în teatrele de operaţii sau ca observatori ONU în diferite colţuri ale lumii, în timp ce pe plan intern s-au evidenţiat atât ca buni profesionişti în arma din care fac parte, însă şi cu vârfuri în competiţiile sportive militare. Până în prezent, un total de 57 de militari din batalion au executat misiuni în teatrele de operaţii, începând din anii '95-'96 în Angola, continuând ulterior cu teatrele de operaţii din Irak, din Afganistan şi din Balcanii de vest. Sus am postat fanionul și steagul de identificare al acestei structuri militare.

Prundu Bârgăului (în limba maghiară: Felsőborgó, în limba germană: Oberborgo) este o comună din județul Bistrița-Năsăud, formată din satele: Prundu Bârgăului (reședința) și Susenii Bârgăului. Conform recensământului din 2011 populația comunei Prundu Bârgăului se ridică la 5633 de locuitori, în scădere față de anul 2002. Structura pe etnii a populație arată astfel: români – 95,73% și restul – altă etnie sau nedeclarată, iar din punct de vedere confesional populația se prezintă astfel: ortodocși – 94,69% și restul – altă religie sau nedeclarată. Deasupra am postat o poză reprezentând Primăria din Prundul Bârgăului.

Bistrița (în germană Bistritz, Nösen și în maghiară Beszterce) este un muncipiu și reședința județului Bistrița – Năsăud, provincia istorică Transilvania, România. Împreună cu cele șase localități componente: Unirea, Slătinița, Ghinda, Viișoara, Sigmir și Sărata, localitatea se întinde pe o suprafață de 14547 hectare și numără aproximativ 75000 de locuitori. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 1241. Sus am postat stema actuală și stema veche a orașului Bistrița. Mai jos admiri pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din orașul Bistrița, dar și câteva vederi generale.

Prefectura

Primăria

Liceul Andrei Mureșanu

Liceul evanghelic (azi colegiul Liviu Rebreanu)

Hotelul Fritsch

Biserica piariștilor

Filiala BNR

Cafeneaua Corso

Casa argintarului

Gara

Palatul Reuniunea meseriașilor (azi Casa de cultură)

Biserica evanghelică

Poarta cetății

Pod peste râul Bistrița

Direcția silvică

Biserica greco catolică

Biserica greco catolică și Casa parohială

Parcul municipal

Promenada

Piața Regele Ferdinand

Piața Regele Ferdinand și Strada Lemnelor

Prefectura veche

Școala evanghelică de fete

Sinagoga

Strada Kaizer Wilhelm

Strada Erszeny

Strada Korhaz

Strada Mussolini

Strada Regina Maria

Strada Spitalului

Strada Pungarilor

Strada Ungurească

Vederi generale vechi

Bistrița-Năsăud este un județ din provincia istorică Transilvania, România, care se învecinează cu județele Cluj la vest, Maramureș la nord, Suceava la est și Mureș la sud. Din punct de vedere administrativ județul este compus dintr-un municipiu – Bistrița, 3 orașe – Beclean, Năsăud și Sângeorz - Băi precum și 58 de comune cu 235 de sate. Județul numără aproximativ 278000 de locuitori, se întinde pe o suprafață de 5355 kilometri pătrați și are reședința administrativă în municipiul Bistrița. Deasupra am postat stema și harta actuală a județului Bistrița-Năsăud. Mai jos am postat pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, câteva frumoase locuri de vizitat în acest județ, dar și vederi generale și trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.

Băile Figa

Biserica reformată Beclean

Cabana Rotunda

Pensiunea Regal - Beclean

Casa memorială George Coșbuc

Biserica Năsăud

Casa memorială Liviu Rebreanu

Gara Năsăud

Iezerul Bistriței

Castelul Arcalia

Lacul Buhăiescu

Complexul turistic Alpina Blazna

Lacul Lala Mare

Biserica Jeica

Lacul Colibița

Mănăstirea Pârva

Rezervația Izvorul albastru al Izei

Tăul Tarniței La Cruce

Mănăstirea Piatra Fântânele

Vedere Sângeorz băi

Vedere Colibița

Trimiteri poștale

____________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII

El Hadj Omar Bongo Ondimba (născut Albert-Bernard Bongo) a fost un om politic și de stat din Gabon, care s-a născut la data de 30 decembrie 1935 și a decedat la data de 8 iunie 2009. Și-a servit țara în calitate de președinte al statului, în perioada anilor 1967 – 2009.