Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. În data de 1 august 2000 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă de aur dedicată Aniversării a 400 de ani de la unirea Țării Românești, Transilvaniei și Moldovei sub Mihai Viteazul. Aversul monedei prezintă stema României și sigiliul lui Mihai Viteazul. Reversul monedei prezintă chipul lui Mihai Viteazul și biserica mănăstirii Mihai Vodă din București.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 5000 lei; data emiterii – 1 august 2000; material – aur; puritate – 99,9%; greutate – 31,103 grame; formă - rotundă; diametru - 35 milimetri; calitate - proof; margine – netedă, tiraj – 1500 exemplare, gravor – Vasile Gabor, de la Monetăria statului.

Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (născut în anul 1558 la Târgu de Floci şi decedat la data de 9 august 1601 în Turda) a fost bănisor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă, în anul 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. În toamna anului 1593 Mihai ia domnia Ţării Româneşti. Pe 13 noiembrie 1594 ţara se ridică la luptă împotriva otomanilor. Anul următor turcii ripostează şi pe 13/23 august 1595 are loc bătălia de la Călugăreni. Dimensiunea redusă și oboseala oștii sale l-au împiedicat pe Mihai să-şi urmărească inamicul şi să-l izgonească dincolo de Dunăre, astfel că victoria nu a putut fi valorificată. În anul 1599 Mihai îşi înlătură duşmanul din Transilvania, Andrei Báthory, care vroia să-l înlăture de pe tron pe voievodul muntean. Pe 18/28 octombrie are loc bătălia de la Şelimbăr, lângă Sibiu, iar pe 21 octombrie /1 noiembrie Mihai intră triumfător în Alba Iulia. Înalta Poartă recunoaşte unirea, trimiţându-i lui Mihai steag de domnie pentru Transilvania şi fiului său Pătraşcu pentru Ţara Românească. În mai 1600 Mihai intră în Moldova, cetăţile Sucevei şi Neamţului deschizîndu-i porţile. Ieremia Movilă fuge din ţară, păstrînd însă cetatea Hotinului pe Nistru. Astfel în lunile iunie, iulie şi august ale anului 1600 Mihai Viteazul a stăpînit toate cele trei ţări române, realizînd prima Mare Unire a românilor. Puterea lui Mihai s-a năruit în faţa intervenţiei străine: în septembrie în ţară au intrat oşti polone conduse de marele cancelar Jan Zamoyski şi oşti ale împăratului Rudolf, conduse de generalul George Basta, care ocupă Transilvania în urma luptei de la Mirăslău. Chiar şi turcii intră în Oltenia, dar sînt bătuţi de Preda Buzescu. Înconjurat de duşmani din toate părţile, Mihai renunţă şi ajunge pe 12 ianuarie 1601 la Viena apoi, pe 23 februarie, la Praga, unde este primit în audienţă de împăratul Rudolf. În primăvara anului 1601 Mihai a intrat în Transilvania cu sprijin imperial, cîştigînd lupta de la Guruslău. Pe 9/19 august, Mihai este asasinat, la Cîmpia Turzii, din ordinul lui Basta. Capul său a fost adus de comisul Radu Florescu în Ţara Românească şi depus la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște.

Sigiliul voievodului este cea mai interesantă reprezentare de pe monedă. Sigiliul cuprinde stemele celor trei principate româneşti: în centru, un scut haşurat orizontal (albastru?) cu stema Moldovei, deasupra acvila valahă cu crucea în cioc, dedesubt stema Transilvaniei - doi lei rampanţi afrontaţi ţinînd o spadă, păşind pe şapte munţi. Scutul cu stema Moldovei este susţinut de două personaje încoronate (tenanţi, interpretaţi ca fiind Sfinţii Constantin şi Elena). Pe sigiliu mai sînt două inscripţii. Prima, circulară, pare a fi IO MIHAILI UGROVLAHISCOI VOEVOD ARDILSCOI MOLD(avskoi) ZEMLI. A doua, plasată pe un arc de cerc ce separă stema Ţării Româneşti de restul compoziţiei heraldice, +IML BJE MLRDIE, poate fi tradusă prin DIN ÎNSĂŞI MILA LUI DUMNEZEU. BJE e scrierea prescurtată pentru DUMNEZEU (boje) iar MLRDIE vine de la milosîrdie. Sigiliul a fost aplicat pe un document emis la Iaşi în vara anului 1600.

Biserica Mihai Vodă a fost înălţată în anul 1594 de către marele voievod muntean pe locul unei biserici mai vechi, căpătînd hramul Sfîntului Nicolae. Înzestrat cu 14 sate, lăcaşul de cult a fost închinat mănăstirii Simopetra de la Muntele Athos. Mănăstirea Mihai Vodă a fost una din cele mai vechi construcții din București. În prezent, din întreg ansamblul mănăstirii s-a mai păstrat doar biserica și o clopotniță. Acestea se află amplasate pe Strada Sapienței nr. 35 din sectorul 5 al municipiului București, în spatele unor blocuri construite în timpul regimului comunist. Biserica Mihai Vodă este inclusă în prezent în Lista monumentelor istorice din România.

2. În data de 15 aprilie 2009 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă de aur dedicată Aniversării a 170 de ani de la nașterea regelui Carol I. Aversul prezintă stema României, anul de emisiune - 2009 şi valoarea nominală - 500 LEI, castelul Peleş într-o ghirlandă de laur şi inscripţia circulară "ROMANIA". Reversul prezintă în centru, portretul regelui Carol I şi stema mare a regatului României, în stânga şi în dreapta anii 1839 şi 2009, iar la exterior, inscripţiile circulare "NIHIL SINE DEO" (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU) - sus şi "CAROL I REGE" - jos.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 500 lei; data emiterii – 15 aprilie 2009; material – aur; puritate – 99,9%; greutate – 31,103 grame; formă - rotundă; diametru - 35 milimetri; calitate - proof; margine – netedă.

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km în anul 1874, an în care, din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localităţii sunt construite primele case boiereşti, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploieşti – Predeal, care străbate şi Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia castelului Peleş. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875. Castelul s-a construit pe un teren de 1000 de hectare numit Piatra Arsă sau moşia Sinaia, achiziţionat de Regele Carol I de la Eforia Spitalelor în anul 1871. Realizatorii importantei construcţii sunt arhitecţii: Wilhelm von Doderer (1872–1876), profesor la Technische Hochschule din Viena şi Johannes Schultz (1873, diriginte de şantier, asistentul lui Doderer, iar din 1876 până în 1883, arhitect-şef), Émile André Lecomte du Noüy (1890 – 1892), Karel Liman (1896 – 1924); Jean Ernest, antreprenori, constructori şi proprietari de depozite de materiale de construcţie. Statutul juridic al clădirii se prezintă astfel: fostă reşedinţă regală (1883 – 1947), naţionalizată în 1948, muzeu din 1953 în 1975 şi din 1990 până azi, proprietate din anul 2007 a Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I, pentru a-i servi drept reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea (1930-1940). În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din capitală. Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de cultură din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc. Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleş, precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist. Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal în depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate situată la cca 20 de km sud de Sinaia. Între anii 1966 şi 1982, într-o fostă dependinţă a castelului regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat Muzeul de Artă Decorativă (Ceramica), ce valorifica piese reprezentative din vechile colecţii regale. Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989, anul înlăturării regimului comunist în România, o serie de vizite de şefi de stat. Din 1990, respectiv 1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare. În anul 2007, după cinci ani de negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la un acord, prin care castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continuă să fie administrate de statul român. Excepţie face castelul Foişor, clădire inaugurată în anul 1881. Acordul cu Casa regală, expirat în anul 2009, în cazul castelului Pelişor şi în 2010, în cazul castelului Peleş, a fost din nou prelungit. În 1932, Foişorul a căzut pradă unui incendiu devastator. A fost reconstruit un an mai târziu în perioada Regelui Carol al II-lea (1930-1940). În anii 1970, clădirii iniţiale i s-a adăugat o aripă nouă şi interioarele au suferit modificări semnificative. După 1989, clădirea a devenit vilă de protocol a preşedenţiei României, statut pe care continuă să îl păstreze. Elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost încredinţate arhitectului Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena. Doderer a înaintat suveranului trei propuneri de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei, ca şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse. Proiectele sunt respinse de către Carol I în 1876, iar conducerea lucrărilor este încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz, care elaborează planurile castelului în prima sa fază de construcţie (1879 – 1883). Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german, Fachwerk. La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte de Noüy, discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc. În anul 1894, la conducerea lucrărilor este numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 ? – 1928). Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate capela reginei Elisabeta de la etaj, apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi mezaninul. În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică. Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului. Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt. Totodată, sunt amenajate sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei camere de şah, iar sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit apartamentul primului ministru. Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul apartament imperial, compus din salon mare, salon mic, dormitor, budoir, baie şi camera valetului şi apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria. În anul 1906, au loc modificări ale sălii de teatru de la parter. Tot acum, sala este adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a fost modernizată în 1939, de către Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea. Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia sălilor de arme, ca şi decorarea sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei. Între anii 1907 şi 1911, este amenajat holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure. În sfârşit, între anii 1911-1914 este amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran. Dintre furnizorii principali, pentru prima etapă de construcţie, amintim casa Heymann din Hamburg şi atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz. Dintre cei care au lucrat constant la decorarea şi furnizarea de piese de artă decorativă pentru castel, din 1883 până în 1914, îi menţionăm pe Joseph Dollitschek, arhitect şi decorator din Viena, Anton Pössenbacher din München, creator de decoraţiuni şi de piese de mobilier şi L. Bernheimer, din acelaşi oraş, furnizor de decoraţiuni interioare, mobilier, covoare orientale, Habie&Polako, din Viena, furnizori de covoare gen Smyrna, atelierele Zettler din München, 1882, creatorii de vitralii. Acestea au fost lucrate de patruzeci de artişti şi tehnicieni timp de trei ani după schiţele color executate de profesorii E. Widmann si Julius Juers. F. X. Barth. Celălalt autor de vitralii al castelului Peleş a fost A. Zwölfer, titularul unui celebru atelier vienez, cu filiala la Bucureşti. Colecţiile de artă decorativă s-au constituit prin cooptarea unor celebre firme occidentale din epocă: Odiot, din Paris, Eduard Wollenweber, München şi Paul Telge, din Berlin, creatori şi furnizori de produse de orfevrărie. Lor li s-au alăturat Josef Resch, celebru magazin de bijuterii din Paris şi J.A Eysser, fabricant faimos de mobilier din Nürenberg.

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

3. În data de 28 noiembrie 2011 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă de rgint dedicată Aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea primelor instituţii militare ale României moderne. Aversul prezintă un portret al lui Alexandru Ioan Cuza din primii ani de domnie şi numele acestuia, inscripţia „ROMANIA“, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ şi anul de emisiune „2011“. Reversul prezintă militari din armata Principatelor Unite în uniforme specifice anului 1861: în prim plan, un colonel din Statul Major, iar în plan secund, o trupă de infanterie şi un corp de cavalerie; în fundal, un câmp de instrucţie; la exterior, pe două rânduri, inscripţia în arc de cerc „PRIMELE INSTITUTII MILITARE ALE ROMANIEI MODERNE“; în exergă, anul „1861“.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 10 lei; data emiterii – 28 noiembrie 2011; material – argint; puritate – 99,9%; greutate – 31,103 grame; formă - rotundă; diametru - 37 milimetri; calitate - proof; margine – zimțată, tiraj – 500 exemplare și prețul unitar de vânzare fără TVA - 360 lei.

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

***

DIN ÎNȚELEPCIUNEA

POPOARELOR LUMII

Proverbe arabe

Setea inimii nu se potolește cu toată apa din lume.
Cât timp copilul e mic, fii educatorul lui, când se face mare fii prietenul lui!
Nu toți care au alergat pe câmp au prins măgarul sălbatic, dar cel care l-a prins, a alergat.

__________xxx___________

O STATUETĂ, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - M.C.R. - (Moto Clubul Român)

Moto Clubul Român (M.C.R.) s-a înființat la data de 15 martie 1923 sub conducerea colonelului Theodor Saulescu și președinția de onoare a A.S.R. Principele Nicolae. Diametrul părții rotunde a insignei este de 92 de milimetri. În original literele majuscule de pe insignă erau vopsite în culorile drapelului național, înconjurate de un cerc de culoare albă.

Statuietă - Regele Carol I al României

Insigna - Inspectoratul general de stat al silviculturii

Inspectoratul general de stat al silviculturii este un organism guvernamental cu următoarele obligații legale; asigura dezvoltarea în ritm susţinut şi cu eficienta economică maxima a ramurii silviculturii; ia măsuri pentru ridicarea continua a producţiei şi productivitatii pădurilor prin plantarea terenurilor despadurite, refacerea arboretelor de productivitate inferioare, îmbunătăţirea compoziţiei arboretelor prin extinderea speciilor repede crescatoare şi de valoare economică ridicată; asigura amplasarea şi punerea în valoare a cotelor de masa lemnoasă ce urmează a se exploata anual, potrivit amenajamentelor silvice aprobate, sarcinilor prevăzute în planurile de stat şi reglementărilor prevăzute în legile şi dispoziţiile normative în vigoare; asigura ameliorarea terenurilor degradate şi corectarea torenţilor din fondul forestier şi din alte perimetre aprobate; controlează legalitatea funcţionarii instalaţiilor de prelucrat lemn rotund în cherestea şi organizează activitatea de control al circulaţiei materialului lemnos; organizează recoltarea, prelucrarea şi valorificarea, pentru intern şi export, a fructelor de padure, ciupercilor comestibile din flora spontana şi a tuturor celorlalte produse accesorii ale pădurii; elaborează proiectele planurilor anuale şi de perspectiva, pe baza studiilor proprii şi a propunerilor unităţilor subordonate; stabileşte, pe baza indicatorilor aprobaţi, sarcinile de plan economic şi financiar pe unităţi subordonate şi urmăreşte realizarea ritmica a acestora; întocmeşte, aproba şi efectuează modificări în planurile unităţilor economice din subordine; modifica, pe ansamblul inspectoratului, eşalonarea trimestriala a indicatorilor de muncă şi salarii, stabiliţi prin plan, cu pînă la 2 la suta din fondul de salarii aprobat pe trimestrul respectiv, cu respectarea indicatorilor de muncă şi salarii planificati pe întregul an; constituie la dispoziţia sa, pentru unităţile subordonate, fonduri pentru finanţarea investiţiilor centralizate şi necentralizate, în condiţiile prevăzute de normele legale pentru unităţile economice; redistribuie fondurile fixe disponibile la unităţile subordonate, în cadrul competentelor acordate; stabileşte şi modifica, potrivit legii, preţuri şi tarife, precum şi bonificatii şi adaosuri, în condiţiile prevăzute pentru unităţile economice; exercita controlul gestionar asupra mijloacelor materiale şi băneşti la unităţile din subordine;

Insigna - S.M.R. - Serviciul militar român

Corăbiile medievale ale Dobrogei, Țării Românești și Moldovei dispar odată cu cucerirea litoralului românesc de către Imperiul otoman, în secolul XV. Până în anul 1878 navigația navelor comerciale românești pe mare se efectua din porturile Brăila, Galați și, între 1856 și 1878, Reni, Ismail și Chilia nouă. Erau în general nave cu pânze (cele cu aburi fiind rezervate flotei militare), care în aceste porturi preluau sau predau mărfurile transportate până aici fie pe uscat, fie cu „bolozanele” (șlepuri cu pânze și vâsle) dunărene. Aceste nave aparțineau de regulă unor mari negustori din Țara Românească și Moldova,ca familiile Caragea sau Bellu. Majoritatea asigurau ruta Galați – Constantinopol. Începând cu anul 1859, Unirea principatelor dă naștere pavilionului românesc care este ridicat în locul celui al Țării Românești și Moldovei. Școala flotilei funcționa la Galați din anul 1872, înainte de a fi transferată la Constanța ca „Universitate Maritimă”. După anul 1878 (alipirea Dobrogei la România la România) a fost înființat Serviciul Maritim Roman (cu sediul la București, dar baza la Constanța). În anul 1909, anul înființării Școlii Navale Superioare de la Constanța, S.M.R. avea în exploatare o duzină de pacheboturi și vreo douăzeci de cargouri și alte nave, la care se adăugau nave ale unor companii private. Serviciul Maritim Român a fost desființat la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, după ce URSS confiscă cele 16 vase de linie, și înlocuit printr-o întreprindere sovieto-română denumită Sovromtransport, căreia sovieticii îi atribuiră două dintre navele confiscate: pachebotul Transilvania și vaporul mixt Ardeal. La rândul său compania „Sovromtransport” a fost integrată în anul 1954 în noua companie Navrom, înființată prin Hotărârea Consilului de Miniștri Nr. 368 și intrată sub controlul exclusiv al statului român, cu sigla „NR”, litere scrise cu roșu peste două benzi orizontale albastre. Sus am postat Pavilionul de navigație al Țării Românești la 1840 și un afiș al Serviciului Maritim Român din anul 1897.

Ștefan cel Mare și Sfânt - Domn al Moldovei * 1457 - 1504

Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare (născut în anul 1433 la Borzeşti şi decedat la 2 iulie 1504 în Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domn al Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit aproape 50 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, ţara a dus multe lupte pentru independenţă împotriva mai multor vecini, cum ar fi turcii, polonezii, ungurii şi chiar muntenii. Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar, graţie tradiţiei populare, a fost transformat într-un erou legendar şi sfânt al Bisericii Ortodoxe Române. Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ştefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare. Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: "Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omora fara giudeţ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia şi unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor."

__________ooOoo__________

DOCUMENT IMPORTANT

Brevetul de pilot al româncei Elena Caragiani - Stoenescu,

eliberat la Paris în data de 23 ianuarie 1914

Fiica medicului de origine macedoneană Alexandru Caragiani şi a Zeniei Radovici şi-a susţinut lucrarea de licenţă în Ştiinţe Juridice, în anul 1913. Îndrăgostită de pilotaj, a început să se intereseze de zbor la cei specializaţi în domeniu, cum ar fi cumnatul său, locotenentul Andrei Popovici. Primul zbor are loc în anul 1912, împreună cu profesorul său de echitaţie, Mircea Zorileanu, posesor al unui brevet de pilotaj eliberat în Franţa. Se înscrie în „Liga Aeriană”, şcoala de pilotaj condusă de prinţul George Valentin Bibescu, fiind singura femeie cursant, fapt care a stârnit indignare. Lecţiile de pilotaj le-a luat cu Constantin Fotescu, căpitanul Nicu Capşa şi Mircea Zorileanu pe avioane de tip „Farman”, „Wright” sau „Santos Dumont”, speciale pentru antrenament. La terminarea cursurilor, cererile pentru obţinerea brevetului de pilot civil adresate ministerelor Învăţământului şi Apărării i-au fost respinse de către Spiru Haret şi generalul Crăiniceanu, fapt care o determină să plece în Franţa. Se înscrie la Şcoala Civilă de Aviaţie din Mourmelon le Grand, în Champ de Chalon, condusă de Roger Sommer, dă toate examenele şi primeşte, la vârsta de 27 de ani, Brevetul Internaţional de Pilot Aviator, cu nr. 1591, eliberat în 22 ianuarie 1914 de Federaţia Aeronautică Internaţională. Refuzată cu ostentaţie în ţară, s-a angajat, mai întâi ca reporter al unui important cotidian francez, mergând în Caraibe, Mexic sau America de Sud, apoi corespondent de război pentru un trust de presă mexican. După intrarea României în război, în anul 1916, Elena Caragiani-Stoenescu a solicitat, pe rând, să participe, în calitate de pilot, la apărarea ţării, sau să transporte răniţi în spitale, să aprovizioneze cu medicamente sau materiale punctele sanitare de pe front cu avionul, dar este refuzată. Înscrisă în Crucea Roşie ca infirmieră, participă alături de Maria Ventura la îngrijirea răniţilor români, într-un spital de campanie din Bucureşti şi, după retragerea armatelor şi instituţiilor româneşti în Moldova, organizează, împreună cu sora ei, un punct sanitar la casa părintească de la Tecuci. După încheierea războiului s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu, împreună cu care s-a stabilit la Paris. A profesat ziaristica în Franţa, Mexic, S.U.A., ţări din Africa sau Asia, repartizându-i-se în special evenimente aeriene. Bolnavă grav de ftizie, a revenit în ţară. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu.