Epaminonda's Blog.....: ISTORIA JOCURILOR OLIMPICE

Jocurile Olimpice reprezintă un mare eveniment multisportiv internațional care se desfășoară o dată la patru ani. Ele sunt atestate documentar încă din anul 776 Î.Hr., desfășurându-se riguros până anul 393 D.Hr.. După 1500 de ani de întrerupere ele au fost reluate în anul 1896 la Atena. Reluarea acestui mare eveniment sportiv s-a datorat francezului Pierre de Coubertin, un rol important revenindu-i și lui Evanghelie Zappa.

De la reluare, jocurile olimpice se organizează sub egida și conducerea C.I.O.(Comitetul olimpic internațional - logo-ul de deasupra) dar și a comitetelor olimpice naționale.

Deasupra am postat logo-ul Comitetului olimpic și sportiv român (C.O.S.R.).

Pierre de Coubertin s-a născut la Paris la data de 1 ianuarie 1863, într-o familie aristocratică și a murit la Geneva în data de 2 septembrie 1937. El a fost un pedagog și istoric, fondatorul și cel de-al doilea președinte al Comitetului olimpic international între anii 1896 – 1916 și 1919 – 1925.

Deasupra am posta imaginea sa preluată de pe moneda comemorativă franceză de 2 euro emisă în anul 2013.

Ungaria

Bosnia și Herțegovina

Monaco

Republica Moldova

Republica Djibouti

Republica Franceză

Personalitatea lui Pierre de Coubertin a fost omagiată de către autoritățile naționale filatelice ale mai multor state ale lumii, se pare că mai puțin din România. Deasupra admiri câteva mărci poștale cu chipul lui Pierre de Coubertin emise în lume.

Evanghelie Zappa (născut în anul 1800 în Albania și decedat la data de 19 iunie 1865 în satul Broșteni, comuna Ion Roată, azi județul Ialomița, România) a fost una dintre personalitățile balcanice care au contribuit efectiv la reînvirea Jocurilor Olimpice. El este cel care a propus ca jocurile să se numească olimpice și tot el a susținut cu fonduri realizarea infrastructurii pentru reluarea jocurilor (Zappeionul din Atena, un complex de clădiri, cu stadion, amfiteatru de conferințe și săli de gimnastică, etc.). Acesta a deținut numeroase moșii în jurul orașului București și în Bărăgan. Zappa a oferit fonduri pentru înființarea Academiei Române, pentru refacerea capitalei după un mare incendiu. În semn de apreciere Școala din Broșteni, Ialomița îi poartă numele, poza de mai jos.

De menționat că au existat și există jocuri olimpice de vară dar și jocuri olimpice de iarnă. Pentru început jocurile se desfășurau în același ani, dar din anul 1994 s-a decis organizarea acestora alternativ din doi în doi ani. De la o ediție la alta a competiției numărul sportivilor participanți a crescut, după cum urmează; de la 241 sportivi din 14 țări, la ediția a I-a a Jocurilor olimpice moderne – Atena 1896 la 10820 sportivi din 204 state ale lumii, la ediția a XXX-a – Londra 2012. Aceste mari competiții sportive internaționale au rămas în istorie prin medalistica realizată, dar și prin logo-urile sau mascotele lor. Ani de munca, de sudoare si de durere se gasesc in fiecare dintre medaliile olimpice, eforturile sportivilor fiind rasplatite din plin cu glorie si aplauze. Medaliile cumulează ani de renuntari, de strans din dinti si de impus limite mai sus, mai repede, mai puternic cum spune insasi deviza olimpica. Trebuie spus ca practica de a acorda medalii de aur, argint si bronz primilor 3 sportivi aflati in clasamentul probelor de concurs dateaza din 1904. Mai jos prezint câteva informații despre primele trei ediții ale jocurilor olimpice moderne.

La prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne de la Atena – 1896 doar primii doi clasati au primit medalii de argint si de cupru. Mai jos admiri medalia oficială a jocurilor.

Fata medaliei il reprezinta pe Zeus, parintele zeilor, tinand-o în mana pe Nike, zeita victoriei, în vreme ce spatele medaliei reprezinta Acropolis-ul. Medalia are următoarele caracteristici tehnice; diametru – 48 milimetri, grosime – 3,8 milimetri și greutate 47 de grame. Zeița Nike apare pe aversul majoritatii medaliilor olimpice din perioada anilor 1928 - 2000. Jocurile au avut loc în perioada 6 – 15 aprilie 1896 pe stadionul Panatinaikos, ele fiind deschise de către regele Greciei - George I. Aici au participat 241 sportivi din 14 țări în cadrul a 43 probe sportive într-un total de 9 sporturi. Clasamentul final pe medalii s-a prezentat astfel; locul I – SUA cu un total de 20 medalii din care 11 de aur, locul 2 – Grecia cu un total de 46 de medalii din care doar 10 de aur și locul 3 – Germania cu un total de 13 medalii din care 6 de aur.

Primul titlu olimpic din istoria jocurilor olimpice moderne a fost câștigat la triplusalt de către americanul James Connolly. Iată-l în poza de deasupra, alături de drapelul american.

Maratonul primei ediții a fost câștigat de către grecul Spiridon Louis, acesta fiind declarat ulterior erou național, poza de mai sus. Germanul Carl Schuman a ieșit victorios în două probe: atât la lupte cât și la gimnastică.

A II-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Paris, în Frana, în perioada 14 mai – 28 octombrie 1900, fiind cea mai lungă perioadă de desfășurare a jocurilor. În ciuda eforturilor grecești de a menține Jocurile Olimpice numai în Grecia, C.I.O a decis ca jocurile să aibă loc de fiecare dată într-o altă țară. Aici au participat 24 de țări și 997 de sportivi (pentru prima data și femei) care s-au întrecut în 95 de probe sportive în cadrul a 19 sporturi. Învingătorilor nu le-au fost oferite medalii, ci obiecte. Medaliile au fost acordate retroactiv de către C.I.O..

Caracteristicile tehnice ale medaliilor sunt următoarele; dimensiuni - 59 × 41 milimetri, grosime - 3,2 milimetri și greutate 53 de grame. Clasamentul final pe medalii s-a prezentat astfel; locul I – Franța cu 92 medalii, locul 2 – SUA cu 47 medalii și locul 3 – Marea Britanie cu 30 medalii.

Primul titlu olimpic feminin a fost câștigat de jucătoarea britanică de tenis, Charlotte Cooper.

Tot aici americanul Alvin Kraenzlein a cucerit patru medalii olimpice de aur în probele individuale. Trei maratoniști americani au contestat rezultatul spunând că alergătorii francezi de pe primele două locuri au scurtat traseul și dovada a fost că numai francezii nu erau murdari de noroi. CIO a confirmat rezultatul 12 ani mai târziu.

A III-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Saint Louis, statul Missouri, SUA în perioada 1 iulie – 23 noiembrie 1904 (tot o perioadă lungă). Rezultatele bune obținute de sportivii americani la primele două ediții ale Jocurilor Olimpice au determinat C.I.O. să desemneze în anul 1901 orașul Chicago drept gazda a Jocurilor Olimpice din 1904, dar Jocurile au fost mutate la Saint Louis, pentru că în acel an se împlinea un secol de la intrarea statului Louisiana în Uniune. Aici au participat 651 sportivi din 12 țări ale lumii, ce au concurat în 97 probe sportive dintr-un total de 17 sporturi. Caracteristice tehnice ale medaliilor conferite sunt următoarele; diametrul - 37,8 milimetri, grosimea – 3 ,5 milimetri și greutatea - 21 grame.

Clasamentul final pe medalii s-a prezentat astfel; locul I – SUA cu un total de 246 medalii din care 80 de aur, locul 2 – Germania cu un total de 13 medalii din care doar 4 de aur și locul 3 – Cuba cu un total de 9 medalii din care 4 de aur.

La aceste jocuri gimnastul american George Eyser a câștigat șase medalii deși piciorul său stâng era din lemn.

____________///____________

Voi continua prezentarea următoarelor trei ediții ale jocurilor olimpice moderne în articolul 2 al acestei serii.

***

SĂ CUGETĂM!

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE DIN

JUDEȚUL CARAȘ - SEVERIN

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Întreprinderea minieră Bocșa * 1723 - 1973

Bocșa - Ocna de Fier - Dognecea * 250 ani * 1723 - 1973

Bocșa (în maghiară Boksánbánya, în germană Neuwerk) este un oraș din județul Caraș-Severin, Banat, România. Are o populație de aproximativ 17000 de locuitori. La Bocșa s-a prelucrat metalul în furnale înaintea înființării uzinelor STEG din Reșița. Orașul este format din trei cartiere, odinioară comune de sine stătătoare: Bocșa Română, Vasiova și Bocșa Montană. Sus am postat stema actuală si o imagine cu clădirea primăriei bocșene.

Insigna * Bocșa - Ocna de Fier - Dognecea * 1723 - 1973 * 250 ani

Ocna de Fier este numele unei comune din județul Caraș Severin în care ființează din anul 1945 un muzeu particular de mineralogie, vezi imaginile de mai jos.

Este casa lui Constantin Gruescu, supranumită „Casa Binelui“, str. Vale nr. 113. Sus am postat stema comunei Ocna de Fier.

Constantin Gruescu s-a născut în comuna Dognecea, județul Caraș Severin, în anul 1924, fiind descendent a mai multor generații de mineri. A fost pasionat de mic de geologie, minerale și roci. Adunând cu pasiune toată viața exponate minerale, a întemeiat in anul 1945 Muzeul de Mineralogie Estică a Fierului, în localitatea Ocna de Fier (vechi centru minier din Munții Dognecei). În muzeul lui Constantin Gruescu din Ocna de Fier, denumit în localitate “Casa Binelui” se afla expuse sute de piese unicat. Este primul muzeu particular de minerale estetice din România unde întotdeauna intrarea a fost gratuită. Multe dintre exponatele strânse de Constantin Gruescu de-a lungul timpului au luat drumul muzeelor - Muzeul din Iași, Muzeul Banatului din Timișoara, locuri unde sălile respective îi poartă numele, iar unele flori de mină se află acum în colecții particulare, pietrele lui intrând și în colecția reginei Beatrice a Olandei. Constantin Gruescu este membru al Societății Române de Științe Naturale și membru al Asociației Internaționale a Mineralogilor din Basel, Elveția. Este cunoscut ca fiind o personalitate remarcabilă din domeniul mineralogiei estetice atât în România, cât și pe plan internațional.

Dognecea este tot o comună a județului Caraș Severin. Specialiștii sunt de părere că microclimatul din această localitate este identic cu cel al renumitei stațiunii Băile Herculane. În comunele Dognecea, Ocna de Fier și Bocșa au existat expoatări miniere care făceau parte din Întreprinderea minieră Bocșa. Sus am postat stema comunei Dognecea și o poză cu biserica din localitate.

Set 3 insigne - U.C.M. Reșița 200 * 1771 - 1971

(Uzina de construcții mașini)

Când intri pe poarta U.C.M. Reşiţa te impresionează dimensiunea de dezvoltare a uzinei, care are 25 de hectare de hale şi se întinde pe o suprafaţă de 130 de hectare. La U.C.M. totul este uriaş: halele de producţie, utilajele care ajung şi la 15 metri lungime şi înălţime, echipamentele pentru hidrocentrale care se produc aici şi care ajung să cântărească şi 120 de tone.

U.C.M. este un mamut industrial care s-a extins în toate direcţiile timp de două veacuri şi jumătate şi a devenit practic sinonim cu oraşul Reşiţa, platformele industriale ale uzinei fiind amplasate în trei regiuni diferite ale oraşului. Platforma veche este situată în partea de sus a oraşului şi are o secţie de motoare navale, una de servomotoare, alta de tratament termic, de mecanică grea, de generatoare mari, sculerie şi secţia diesel, unde se făceau motoare. Platforma a doua care este praf şi pulbere acum, unde erau sectoarele aşa -zise calde, oţelărie, turnătorie, neferoase, forje. Toate piesele turnate din oţel sau fontă, alamă, bronz. Acum nu mai e aproape nimic. Aceasta este platforma Câlnicel din cadrul U.C.M., construită între anii '75 şi '83. Cuprinde trei secţii, o secţie de prelucrări mecanice mari, secţia de sudură, secţia de generatoare mici până la 10 MW inclusiv motoare de toate tipurile. Înainte de ‘89 uzina de la Reşiţa dădea de lucru la peste 14.000 de oameni, însă odată cu prăbuşirea economiei interne de după Revoluţie şi un management privat care într-un deceniu n-a reuşit să o rentabilizeze, în companie mai sunt astăzi 1590 de salariaţi şi aceia trăiesc cu grija că-şi vor pierde locurile de muncă. U.C.M. a fost fondată în data de 3 iulie 1771 prin darea în exploatare a primelor furnale şi forje şi reprezintă cea mai veche unitate industrială din România şi una din cele mai vechi din Europa. În anul 1920 se înfiinţează Societatea anonimă "Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa – U.D.R., funcţionând cu structuri centrale (la Bucureşti) şi teritoriale la Reşiţa, Oraviţa, Anina şi Timișoara. Până în anul 1928 la Reşiţa au funcționat două structuri principale: Direcţiunea Uzinelor și Direcţiunea Atelierelor. În anul 1928 s-a creat Direcţiunea Superioară a Exploatărilor Reşiţa suprapusă celor două direcțiuni existente. Anul 1930 aduce contopirea administrativă a celor două direcţiuni (Uzine şi Ateliere), aceasta centralizându-se sub conducere unitară cu denumirea Direcţiunea Superioară a Exploatărilor Reşiţa. Simplificarea acestei ultime denumiri se produce în 1931 când aceasta devine Direcţiunea Exploatărilor Reşiţa. În anul 1936 U.D.R. se transformă în Grupul Reşiţa – Malaxa, iar în anul 1962 devine Combinatul Metalurgic și apoi Combinatul Siderurgic Reşiţa. În anul 2000 are loc privatizarea C.S. Reşiţa, 94,4891 % dintre acţiuni fiind cumpărate de Corporaţia Noble Ventures Inc din Statele Unite ale Americii. Sus am postat logo-ul U.C.M. Reşiţa și o imagine nocturnă a uzinei.

Insigna - Liceul pedagogic - Caransebeș * 1884 - 1984

Caransebeș este un municipiu în judeşul Caraş Severin, Banat, România, care numără puţin peste 30000 de locuitori. Istoricul ungur Pesty Frigyes (născut la Timișoara) menționa că la 1449 Caransebeșul era cunoscut ca un oraș comercial de prim rang. Caransebeşul a avut sigiliu propriu din cele mai vechi timpuri, pentru că într-un atestat din 1457 se face referire la acesta. Cel mai vechi sigiliu cunoscut este din anul 1503 şi avea imprimată inscripţia "Sigil Civitas Caransebesiensis - 1503".» Deasupra am posat logo-ul și poza Colegiului național pedagogic (Constantin Diaconovici Loga) din Caransebeș dar și stema orașului.

Constantin Diaconovici Loga (născut în anul 1770 la Caransebeș și decedat în anul 1850 tot la Caransebeș) a fost un pedagog și scriitor român. A urmat studiile gimnaziale în orașul Lugoj, pentru ca apoi să studieze dreptul la Universitatea din Pesta. Întors de la studii, a predat ca profesor la Arad, iar din anul 1831 și până când s-a stins din viață a fost director de școală în orașul său, Caransebeș.

Insignă - SS Muncitorească Reșița 1922

(Societatea sportivă)

În anul 1922 se hotărăşte înfiinţarea la Reșița a unei secţii sportive muncitoreşti. Un an mai târziu, în 1923, se constituie Societatea Sportivă Muncitorească din Reşiţa (S.S.M.R.) printre secţii aflându-se fotbalul, luptele şi atletismul.

Insigna - SS UDR - Jubileu de 10 ani * 1926 - 1936

(Societatea sportivă Uzinele și Domeniile Reșița)

Prin fuziunea celor două societăţi reşiţene în anul 1926 a luat fiinţă Societatea Sportivă a angajaţilor Uzinelor Domeniilor Reşiţa (S.S.U.D.R.). În anul următor echipa de fotbal participă în campionatul districtual Timişoara. În ediţia din 1930 – 31 a campionatului naţional desfăşurată în sistem turneu, U.D.R. (învingătoarea campionatului regional liga de vest) câştigă titlul de campioană naţională în urma a două meciuri: la Ploieşti învinge echipa gazdă Prahova cu scorul de 3 -2 (1 -1) pentru ca în finala disputată la Reşiţa să învingă S.G. Sibiu cu 2 -0 (1 -0).

Reșița (în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă Rešice, in croată Ričica), este capitala județului Caraș Severin din România, provincia Banat, care numără aproximativ 84000 de locuitori. Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 - 1700 izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din anul 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Sus am postat stemele comunistă și actuală ale orașului Reșița, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura reșițeană, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din Reșița.

Clădirea Prefecturii

Clădirea Primăriei

Catedrala ortodoxă

Universitatea Eftimie Murgu - Reșița

Furnalele Hochofen

Panoramă industrială

Trimiteri poștale ilustrate din timpuri diferite

Caraș-Severin este un județ situat la limita provinciilor Banat și Transilvania din România, care are ca reședință orașul industrial Reșița. Situat în partea de sud-vest a României, județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 km.p., 3,6% din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între județele țării, numără aproximativ 333000 de locuitori și cuprinde 2 municipii - Reșița și Caransebeș, 6 orașe - Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Anina, Băile Herculane și 69 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică Caraș și Severin, comunistă și actuală ale județului Caraș - Severin, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative ale județului, dar și alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri.