Epaminonda's Blog.....: NIEDER INGELHEIM

Mai jos admiri alte fotografii din satul german NIEDER INGELHEIM,

comuna INGELHEIM, districtul MAINZ BINGEN, landul

RENANIA PALATINAT, câteva monumente de cultură și arhitectură,

câteva vederi generale, o trimitere poștală ilustrată și o insignă locală.

Turnul BISMARCK

Gara

Vechea primărie

Biserici

Memorialul

Arhitectură locală

Vedere generală din anul 1645

Vedere generală din anul 1930

Vedere generală

Trimitere poștală ilustrată

Insignă locală

***

SĂ CUGETĂM!

____________xxx____________

CÂTEVA

MEDALII BISERICEȘTI

DIN REPUBLICA MOLDOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Ordinul Mitropoliei este distincţia supremă a Mitropoliei Moldovei şi se conferă clericilor şi mirenilor “pentru merite excepţionale în ce privește promovarea multilaterală şi constantă a valorilor Ortodoxe şi pentru contribuţii extraordinare spre binele şi mărirea Bisericii”. Ordinul Mitropoliei este confecţionat din metal poleit cu aur, având montate pe razele stelei 176 de mici pietre semipreţioase. Mitropolia Moldovei (nume oficial: „Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove”) este subordonată canonic Patriarhiei Ortodoxe Ruse şi îşi atribuie titulatura „Biserica Ortodoxă din Moldova”.

În urma încheierii Păcii de la București din 1812, rușii ocupă o jumătate din Moldova, teritoriul dintre Prut și Nistru numit mai târziu Basarabia. Ca urmare a acestui rapt creștinii ortodocși din acest teritoriu au rămas în afara unei organizații teritorial-administarative bisericești. De aceeaa mitropolitul Gavriil – Bănulescu, stabilit în Basarabia începe activitatea pentru înființarea unei noi episcopii. În august adresează o scrisoare către comandantul armatelor rusești, amiralul P.V. Ciciagov, iar în noiembrie înaintează Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse un proiect de organizare a noii eparhii. La 21 august proiectul este aprobat de către țarul Alexandru I. În ucazul împărătesc se prevedea ca în noua eparhie să se aplice “obiceiurile locale, fiindcă s-a îngăduit poporului Basarabiei păstrarea vechilor sale drepturi moldovenești”. În eparhia Chișinăului și Hotinului, după cum urma să se numească noua unitate teritorial-administrativă bisericească, se păstra aceeași organizație pe care o avea Biserica din Moldova, se păstrau aceleași protopopiate care au fost înainte, și anume: Hotin, Soroca, Fălești, Orhei, Lăpușna, Hotărniceni, Codru și Basarabia de Jos. Pregătirea clericilor urma să se efectueze la Seminarul Teologic de la Chișinău, care a fost înființat în ianuarie 1814. Au uramt ani de lungi prefaceri poztive dar și dureroase. Dupa unirea politică a Basarbiei cu România s-a dat deplina libertate Bisericii Basarabene, ca ea, prin Congresul său eparhial, să-și hotărască soarta, alegând cu ce Biserică Autocefală și în ce legături vrea să fie. Biserica din Basarabia a fost contopită cu cea a întregii țări, în conformitate cu canonul 38 a Sinodului Trulan, iar arhiepiscopul Anastasie a devenit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Române, ce-i drept fără să-și dea consimțământul. Pe motiv că nu se prezenta la ședințele Sfântului Sinod, la 14 iunie 1918, este destituit din post de Către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, și în locul lui este numit spre a conduce cu afacerile bisericesti ale arhiepiscopatului basarabean, episcopul Nicodim (Munteanu) al Hușilor, până la alegerea episcopilor și mitropoliților, ce urma să se facă de Marele Colegiu electoral. În februarie 1920 la Chișinău are loc Congresul eparhial la care a fost ales ca chiriarh al Bisericii din Basarabia Gurie (Grosu) fost episcop vicar la Mitropolia din Iași. În perioada păstoriei Î.P.S. Gurie a continuat lucrarea de construire a locașurilor sfinte, astfel la 1925 numărul lor a ajuns la 1090, fiind deservite de 1090 de preoti. Învățământul teologic a fost ridicat la un nivel mai înalt, astfel în septembrie 1926 la Chișinău este organizată Facultatea de Teologie a Universității din Iași, iar în 1927 Seminarul teologic “Mitropolitul Gavriil Bănulescu” din Chișinău a fost reorganizat, trecându-se de la zece la opt clase. În aprilie 1928 arhiepiscopia Chișinăului este ridicată la rangul de Mitropolie. Sus am postat blazonul mitropolitan și o fotografie veche cu Mitropolia Chișinău.

Ordinul Recunoştinţei este o distincţie ce se conferă pentru merite deosebite în domeniul dezvoltării şi întăririi relaţiilor intereclesiale, pentru implicare dinamică în realizarea iniţiativelor bisericeşti şi promovarea bunului nume al Bisericii Ortodoxe din Moldova în ţară şi în străinătate. Ordinul este confecţionat din metal. Blazonul Mitropolitan este plasat pe un fundal alb emailat, încadrat într-un cerc purpuriu. Ordinul se acordă clericilor şi mirenilor și are diametrul de 80 milimetri.

Ordinul ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, gradul I, este distincția supremă a Bisericii Ortodoxe din Moldova și este conferită pentru merite excepționale în toate domeniile de activitate întru binele Bisericii și credinței ortodoxe.

Ordinul ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, gradul II, este conferit pentru contribuție deosebită la prosperarea și consolidarea Bisericii, pentru activitate deosebit de rodnică în organele bisericești, pentru merite deosebite în dezvoltarea relațiilor interbisericești, cu organele de stat și instituțiile publice etc.

Medalia bisericească ”Ștefan cel mare și Sfânt” este conferită clericilor, care s-au evidențiat în activitatea pastorală, care au dus o slujire merituoasă pe parcursul întregii vieți și care au adus un aport substanțial și multilateral Bisericii, mirenilor care s-au remarcat prin acte importante de ctitorie și de contribuție serioasă la edificarea lăcașelor de cult, la propășirea Ortodoxiei și a Bisericii; persoanelor publice care au favorizat și au încurajat răspândirea și consolidarea credinței în Hristos; reprezentanților altor Biserici – surori care au contribuit la întărirea relațiilor și a bunei conviețuiri interbisericești.

Ștefan al III- lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş. (Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Ordinul Meritul Bisericesc este o distincţie în trei grade, conferită pentru suportul multilateral acordat vieţii bisericeşti la nivel mitropolitan – ctitorire de noi sfinte lăcaşe, contribuţie la reconstruirea sau renovarea celor existente, susţinerea învăţământului teologic şi a activităţilor sociale ale Bisericii. Distincţia este confecţionată din metal poleit cu aur. Blazonul Mitropolitan este plasat pe un fundal alb emailat, încadrat într-un cerc albastru – grad I, cerc purpuriu – grad II și cerc verde – grad III, fixat pe o cruce cu braţe verzi. Distincția se acordă clericilor şi mirenilor și are diametrul de 50 milimetri.

______________ooOoo______________

O MEDALIE ROMÂNEASCĂ

CU CERTIFICAT DE AUTENTICITATE