Epaminonda's Blog.....: ARRUDA DOS VINHOS

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente arhitectonice

și o vedere generală din localitatea portugheză

ARRUDA DOS VINHOS, districtul LISABONA.

Apeductul

Cimitirul eroilor

Fântâna

Biserica

Arhitectură locală

Vedere generală

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

ABRAHAM LINCOLN (1809 - 1865)

președinte al SUA între anii 1861 - 1865

La sfârşit nu contează anii din viaţă, ci viaţa din anii tăi.
Aproape toți oamenii rezistă la nenorociri, dar dacă vrei să le testezi caracterul, dă-le putere.
Poți să prostești unii oameni tot timpul și toți oamenii un timp, dar nu poți să prostești toți oamenii tot timpul.

_______________xxx_______________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Comemorarea Serbării românești de la Putna 1871 - 1926

Cercul studențesc Arboroasa - Cernăuți

Cu ocazia comemorării primului congres studențesc

ținut la Putna - 1871

În anul 1926, Cercul studenţesc ”Arboroasa” din Cernăuţi bate o medalie din argint şi aluminiu, cu diametrul de 32 de milimetri, ce prezintă pe avers efigia lui Ştefan cel Mare, portretul lui Mihai Eminescu şi inscripţia: „COMEMORAREA SERBÃRII ROMÂNEŞTI DE LA PUTNA – 1871-1926”. Pe revers este aplicat orizontal textul:„CU OCAZIA COMEMORÃRII PRIMULUI CONGRES STUDENŢESC ŢINUT LA PUTNA 1871”. Circular este aplicată inscripţia:„CERCUL STUDENŢESC ARBOROASA - CERNÃUŢI”.

Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare (născut în anul 1433 la Borzeşti şi decedat la 2 iulie 1504 la Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost un mare domnitor al Moldovei între anii 1457 şi 1504. Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar, graţie tradiţiei populare, a fost transformat într-un erou legendar şi sfânt al Bisericii Ortodoxe Române. Ştefan cel Mare a fost nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns domn Ştefan. Acesta a avut calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă. Se urcă pe tron în 1457, deci un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Ştefan cel Mare s-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, Suceava şi Neamţ. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă în vreun fel cu turcii, dar în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi Chilia şi Cetatea Albă. Cele două cetăţi cad, probabil şi printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei la Dumbrava Roşie unde polonezii au înregistrat mari pierderi umane. Spre finalul domniei sale Ştefan acceptă plata un tribut rezonabil către Poartă. Imperiul Otoman ajunge la întindere maximă, cheltuielile de administraţie cres şi deci şi pretenţiile de majorare a tributului primit de la moldoveni. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş. Lui Ştefan îi urmează la domnie Bogdan, fiul său legitim, pe care îl impusese ca succesor pe când era pe patul de moarte, tăind capetele câtorva boieri recalcitranţi. Lui Bogdan i s-a zis Chiorul fiindcă pierduse un ochi într-o bătălie cu tătarii. Nu a fost un domnitor strălucit, însă nici unul rău; a domnit 17 ani şi s-a închinat turcilor.

Mănăstirea Putna este un lăcaş de cult ortodox, una din cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice înfiinţate în Moldova. Mănăstirea se află la 33 km de oraşul Rădăuţi, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise şi au fost realizate miniaturi preţioase. Lăcaşul deţine un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc. Istoric Potrivit vechilor cronici moldoveneşti, zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ştefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 şi s-a terminat în 1469. Incinta, turnul de la intrare şi fortificaţiile au fost terminate în 1481. Biserica fiind devastată de oştile lui Timuş Hmelniţki, lucrările de recontruire au fost începute de voievodul Gheorghe Ştefan (1653 - 1658) în 1654 şi terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija (1661 - 1665) , în 1662. Mănăstirea a fost restaurată în 1756 - 1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, când s-a refăcut acoperişul după planurile arhitectului Romstörfer, şi, mai recent, în perioada 1961 - 1975. Arhitectura Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter şi etaj, pe a cărui faţadă estică se află stema Moldovei datată 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racoviţă, despre aceasta dând mărturie şi stema de pe faţada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei şi ale Ţării Româneşti. Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici şi cu alţi participanţi la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, această construcţie se numeşte „Turnul Eminescu“. Tot pe latura de est este situat şi Turnul clopotniţei construit în anul 1882. Paraclisul mănăstirii, aşezat în partea vestică a incintei, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniţă deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat noi spaţii. Paraclisul a fost pictat în tehnica "a fresco" în perioada 1980-1984 de artiştii-fraţi Mihail şi Gavril Moroşan, stareţ fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac. Pe latura sudică a incintei se află Casa Domnească ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de habsburgi. Lucrările de reconstrucţie au fost începute şi supravegheate, în mare parte, de către Prea Fericitul Părinte Teoctist pe timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al Moldovei. Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ştefan este Turnul Tezaurului a cărui construcţie a fost terminată în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt locaş. Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice iniţiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniţă, naos şi altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice şi renascentiste. Accesul în biserică se face prin cele două uşi laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Uşa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea superioară o pisanie care aminteşte de lucrările de reconstrucţie ce au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ştefan şi Eustratie Dabija. Din camera mormintelor (gropniţa) trecerea către naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit, în secolul XVII, peretele desparţitor specific liniei arhitectonice ştefaniene. La exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăseşte şi în ornamentaţia interioara.

În anul 1869 Mihai Eminescu soseşte în Viena şi se înscrie în Societatea ştiinţifică a românilor din Viena care funcţiona concomitent cu Societatea știinţifică şi socială “România” tot din Viena. Eminescu susţine fuzionarea lor într-un scop măreţ, sub numele de “România Jună”, citez: “noi vrem să croim (…) acestei societăţi o haină mai largă, în care să-ncapă toată lumea românească din Viena”. Comitetul provizoriu al celor două societăţi ale studenţilor români din Viena lansează un apel către toţi colegii lor conaţionali, de la universităţile din Bucureşti, Iaşi, Paris, Viena, Torino, Berlin, Pesta, Pisa şi de la academiile din Sibiu, Oradea, Cluj, Cernăuţi, Arad şi Blaj, ca să contribuie – cu mijloace materiale şi morale – la realizarea unei întruniri „a tinerimii române de pretutindeni într-o serbare naţională”, care nicăieri nu va putea fi „mai demnă şi mai festivă” decât „la mormântul lui Ştefan cel Mare, în Mănăstirea Putnei, cu ocaziunea hramului bisericesc”, ce urma să aibă loc la 15 august 1870, când trebuie să se celebreze şi împlinirea a patru veacuri de la sfinţirea lăcaşului. Se argumenta că „Fiecare naţiune, care are conştiinţă de existenţa şi misiunea sa, pune preţ, înainte de toate, în memoria trecutului său”, că ceea ce trebuie să se urmărească este „consolidarea noastră naţională”, în care scop este imperios necesar să conlucrăm, „să ne coadunăm din toate unghiurile spre a ne cunoaşte unii pe alţii, a ne uni în cuget şi simţiri, a ne coînţelege despre interesele noastre comune, pentru care suntem şi existăm, pentru progres şi cultură naţională”. Proiectarea unei asemenea întruniri la mormântul lui Ştefan cel Mare avea un mobil pilduitor, marele voievod fiind considerat „primul erou naţional”, iar epoca sa „pagina cea mai strălucită din istoria română”, fapt pentru care „mormântul lui ar trebui să fie Mecca fiecărui român”. În august 1870, din cauza războiului franco-prusac, care începuse de circa trei săptămâni, „Comitetul central pentru serbarea de la mormântul lui Ştefan cel Mare, faţă cu situaţiunea actuală critică, decide amânarea festivităţii pe 15 / 27 august 1871”. Serbarile de la Putna din august 1870 erau chemate sa arate ca romanii din Imperiul austro-ungar nu capitulasera in fata stapinirii dualiste. In august 1870 se implineau patru sute de ani de la sfintirea manastirii Putna si studentii romani din Viena hotarasc sa organizeze serbarea de la Putna cu participarea larga a junimii studioase. Eminescu nu este initiatorul serbarilorde la Putna, insa se impune ca unul din cei mai entuziasti sustinatori ai ei. Eminescu face propunerea ca, paralel cu festivitatile de la mormintul lui Stefan cel Mare, sa se tina si un congres studentesc. Motivând amânarea, Mihai Eminescu scria într-un articol publicat în Convorbiri literare, în toamna anului 1870, că serbarea a fost „…pornită dintr-un sentiment de pietate către trecutul nostru pe cât de glorios, pe atât de nefericit”.În primele zile ale lunii august 1871 întregul comitet care se ocupa de organizarea serbărilor, format din Ioan Slavici - preşedinte, Mihai Eminescu - secretar, precum şi Petru Pitei, Pamfil Dan, Sterie Ciurcu, Vasile Morariu, Ion Cocinschi şi Elie Luţia, se afla la Cernăuţi, desăvârşind ultimele aprobări şi măsuri de organizare. De la Cernăuţi, Mihai Eminescu şi o parte din organizatori călătoresc cu trenul la Dorneşti (Hadikfalva), atunci cea mai apropiată staţie a liniei ferate Cernăuţi - Iţcani de orăşelul Rădăuţi. De aici, cu o trăsură, au venit la Rădăuţi, la 5 august, unde s-au întâlnit cu prefectul Oreste Renney, de la care au primit sprijinul necesar, ca şi din partea egumenului Mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici. Eminescu, însuşi, s-a interesat de buna primire a oaspeţilor, inclusiv la gospodării ţărăneşti din localităţile din preajma mănăstirii. De la Rădăuţi, Eminescu a plecat la Putna cu trăsura. Aici a participat la serbarea „de suflet românesc, importantă prin idei, prin parada costumului naţional”, prin depunerea pe mormântul lui Ştefan cel Mare a unei urne de argint cu pământ din toate teritoriile române; prin gestul colonelului Boteanu, care şi-a depus centironul de aur pe mormânt, prin muzica celor 30 de lăutari conduşi de vestitul Grigore Vindireu şi prin entuziasmul elevului Ciprian Porumbescu care, după ce a cântat, adresându-se tatălui său, a spus cuvintele devenite celebre „Tată, am cântat Daciei întregi”. În ziua de 14-26 august seara, în atmosfera creată de dangătul clopotelor mănăstirii, a avut loc „privegherea religioasă” la mormântul lui Ştefan cel Mare, printre cei prezenţi aflându-se Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Gr. Tocilescu, Constantin Istrati, G. Dem. Teodorescu şi o delegaţie din partea Mitropoliei Moldovei. A doua zi, duminică 15/27 august, participanţii s-au adunat în faţa porticului festiv, şi în prezenţa a 3000 de oameni, A. D. Xenopol a rostit cuvântarea festivă. Au rămas memorabile cuvintele: „Tu, umbră măreaţă a lui Ştefan cel Mare, coboară-te în sufletul poporului tău şi, cu puterea ta de fier, încoardă-ţi voinţa pentru împlinirea acelor datorii pe care natura le impune oricărui popor ce năzuieşte către nemurire… Pe mormântul lui Ştefan cel Mare, pe astă amintire comună tuturor, venim noi deci astăzi cu credinţa într- un viitor comun”. În continuare a urmat Congresul studenţilor români. Mihai Eminescu a socotit că serbarea de la Putna a avut un rol deosebit: „Se va ridica simţul naţional, aproape adormit până acuma, şi va lua alt avânt, iar studenţii ce-au sosit din toate părţile şi au făcut cunoştinţă şi legături de prietenie între dânşii... vor fi propagatorii cei mai zeloşi ai ideii că, lucrând uniţi şi conduşi de acelaşi ideal, vor contribui la deşteptarea şi mărirea neamului lor în provinciile de unde se trag... Deşi despărţiţi prin hotare politice, toţi ştiu că sunt unul şi acelaşi neam şi această convingere va mări puterea lor de rezistenţă şi îi va oţeli în lupta pentru neam, lege şi ţară...”. La încheierea manifestărilor de la Putna, Eminescu a plecat la Suceava, de aici la Ipoteşti şi apoi la Societatea „Junimea” din Iaşi, iar în toamnă se întoarce la Viena, locuind la colegul său Samuil Isopescu. Serbarea de la Putna, cu adevărat importantă şi grandioasă, a fost pentru tânărul de 21 de ani Mihai Eminescu un moment semnificativ în devenirea sa politică, patriotică şi poetică.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

În memoria lui Ștefan cel Mare

Junimea academică română Putna - 15 august 1871

Uniți suntem în cuget, uniți în Dumnezeu.

Această medalie s-a confecționat din argint sau bronz, prezentând pe revers Columna lui Traian şi textul: ”UNIŢI SUNTEM ÎN CUGETU, UNIŢI ÎN DUMNEDIEU”. Pe avers este inscripţionat textul: ”JUNIMEA ROMÂNÃ ACADEMICÃ – PUTNA – 15 AUGUST 1871” şi în mijloc: ”ÎN MEMORIA LUI ŞTEFANU CELU MARE”. Medalia are un diametrul de 35,5 milimetri şi o grosime de 3 milimetri, cântărind 21,5 grame. Această medalie a fost parte a serbărilor de la Putna, fiind inclusă la punctul 18 al Programului manifestărilor, întocmit de Aurel Mureșianu –“Reaîntoarcerea în biserică, urmând împărţirea monedelor (medaliilor) de aducere aminte“.

Columna lui Traian este un monument antic din Roma, înalt de 35,07 metri, construit din ordinul împăratului Traian care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian , în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminat în anul 113 , basorelieful în formă de spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de cucerire a Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carara, fiecare cântărind 40 de tone. Iniţial în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a fost înlocuită în secolul al XVI-lea cu o statuie a Sfântului Petru. Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei). Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101 - 102 (în partea de sus a columnei) şi 105 -106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei. Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele dacice, prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat "act de naștere" al poporului român.

Insignă - Campionat internațional 1967 (tir)

R.P.R. (Republica Populară Română)

Federaţia română de tir sportiv este forul tutelar care conduce, organizează şi dezvoltă acest jos sportiv în România. Această federaţie este responasibilă de organizarea tuturor competiţiilor sportive de tir, la toate nivelurile de vârstă şi pregătire, în toate structurile societăţii româneşti. Sus am aplicat logo-ul Federaţiei române de tir sportiv.

Tirul sportiv este sportul olimpic care constă în tragerea la țintă fixă sau țintă în mișcare a unui număr stabilit de cartușe sau săgeți. În cadrul acestei discipline sportive sunt mai multe tipuri de tir sportiv: tir sportiv cu pușca cu aer comprimat; tir sportiv cu arcul și tirul cu alice (trap,skeet sau sporting care nu a fost declarat sport olimpic)

Set 4 insigne - Fruntaș în gospodărirea orașului

Anii 1984 - 1985 - 1986 - 1987

Imediat după declararea încheierii colectivizării regimul comunist din România a început o campanie de convingere a sătenilor asupra necesității de gospodărire mai bună a satelor. În această largă acțiune intrau acțiuni de curățenie și înfrumusețare a propriei gospodarii dar și acțiuni de muncă patriotică în folosul comunității. În cadrul acțiunilor de înfrumusețare a propriei gospodării intrau; văruirea gardurilor de la drum și a podețelor de la intrarea în curte, curățarea șanțurilor de la drum din dreptul propriei case, curățarea și văruirea copacilor, adunarea frunzelor și vegetației uscate, precum și cultivarea și întreținerea culturilor din intravilan. În cadrul acțiunilor de muncă patriotică în folosul comunității intrau cam aceleași activități dar aferente instituțiilor de interes public ale satului; școala, primăria, biserica, dispensarul local, etc. precum și acțiunile de deszăpezire, îndiguire, desfundare canale de scurgere sau împăduriri în folosul comunității. Sătenii participanți la astfel de acțiuni erau distinși, cu mare fast, în adunări publice, cu aceste insigne - distincții care se acordau anual. Apreciez că acordarea acestor distincții erau totuși o formă de propagandă comunistă care arătă ce înseamnă munca în folosul comunității, ce înseamnă ordinea și disciplina în tot și în toate.

Fruntaș în comerțul de stat

Regimul comunist căuta să încurajeze toate toate domeniile economiei, toate ramurile industriei și agriculturii. Una dintre modalități era acordarea de insigne de fruntaș pe ramură, din care nu lipseau simbolurile comunismului; steaua roșie model sovietic și laurii.

_______________ooOoo_______________

O INSIGNĂ ROMÂNEASCĂ

CU BREVETUL SĂU