Epaminonda's Blog.....: ALMKERK

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente arhitectonice și

câteva vederi generale din vremuri diferite din localitatea olandeză

ALMKERK, ținutul ALTENA, provincia BRABANTUL DE NORD.

Turnul de apă

Școala

Spitalul

Sediu bancar

Moara de vânt

Portul

Arhitectură locală

Vederi generale

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAȚĂ,

CU ȘI DESPRE MINERI

DORINȚA MINERULUI

de Janet Nică - Ostroveni - Dolj

Pe aleși, cu conturi pline -

Arme de atac și scuturi -

I-aș lua aici, la mine

Și i-aș ține numa'-n... șutri!

GREVĂ ÎN VALEA JIULUI

de Eugen Ilieșiu - Deva

Fost-a greva răsplătită

C-o mărire de salarii;

Toată Valea-i mulțumită...

Mai cu seamă cârciumarii!

______________xxx______________

CÂTEVA INSIGNE ȘI

MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Set 2 insigne - C.S. (Clubul sportiv) Steaua București

Clubul Sportiv Central al Armatei (Steaua, fost CCA) este unul dintre cele mai vechi cluburi sportive din capitala si este organizat in mai multe departamente; fotbal, rugby, hochei pe gheata, handbal, polo, bashet, volei, atletism, înot, gimnastica, box, canoe, tir, haltere, scrima, tenis, ciclism si judo. Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti a fost înființat în data de 7 iunie anul 1947, din inițiativa unor inimoși ofițeri ai armatei române, sub denumirea inițiala "A.S.Armata", cuprinzând pentru început un număr de 7 secții sportive: fotbal, scrimă, volei, box, tir, atletism și tenis. Sus am postat câteva logo-uri ale Clubului sportiv central al Armatei - STEAUA.

Al IV-lea festival mondial al tineretului și

studenților pentru pace și prietenie

Întâlnirile amicale sportive internaționale ale tinereții

Natație - București - august 1953

În lunile iulie-august ale anului 1953 aveau loc la București cel de-al III-lea Congres Mondial al Tineretului și cel de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților. Presa vremii răspândea această informaţie pe prima pagină şi difuza reacţiile partidului unic, prin organizaţiile sale. Festivalul Internaţional al Tineretului, cum s-a intitulat oficial, desfăşurat în mai 1953 la Bucureşti, trebuia să fie un semnal pentru lumea occidentală că în România tinerii au condiţii optime de dezvoltare, dar să etaleze şi ospitalitatea poporului român, dorinţa regimului de colaborare cu statele civilizate.

În perioada desfăşurării festivalului s-a înregistrat un eveniment deosebit urmarea a tensiunilor existente între liderul iugoslav Iosip Broz Tito şi restul lumii comuniste care prindea rădăcini în lume.Un avion străin a trecut peste Dunăre, a virat spre Bucureşti şi, pentru că a contat pe faptul că, în condiţiile în care erau atâţia tineri străini prezenţi în Capitală, nimeni nu va avea curajul să tragă în el, a lansat mii de afişe anti-Stalin şi anti -Dej. Toate aveau imprimate caricaturi foarte izbutite. Elevi ai Şcolii de ofiţeri de rezervă din Otopeni au fost trimişi toată noaptea în „misiune", prin parcuri, pe străzi, peste tot, să adune aceste afişe de propagandă antiromânească şi antisovietică. S-au strâns mii de astfel de „fluturaşi", dar unii studenţi nu le-au predat pe toate, conform ordinului sever primit, ci le-au ascuns în cizme sau în căptuşeala hainelor. Deasupra am postat o imagine de la lucrările acestor congrese.

Ateneul Român este o sală de concerte din Bucureşti, clădire situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (partea nordică a Pieței Palatului). Tot aici se află şi sediul Filarmonicii George Enescu. Edificiu-simbol al culturii nationale, Ateneul Roman, construit in inima Bucurestilor in perioada anilor 1886-1889, a devenit exponentul arhitectonic si spiritual nu doar al unui oras, al unei Capitale, ci al unei natiuni. Aici au conferentiat marile personalitati si savanti ai Romaniei, aici au concertat toti consacratii si tinerii artisti profesionisti ai tarii, aici au urcat pe podium multe formatii si solisti de nivel mondial, aici s-au lansat “in prima auditie“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici s-au organizat primele expozitii ample, retrospective de pictura si sculptura ale maestrilor artei plastice nationale, aici s-au perindat regi si regine, oameni politici si oaspeti de seama de peste hotare spre a participa la evenimente de importanta nationala si universala intr-un cuvant, la Ateneul Roman s-au petrecut momente de anvergura istorica ce s-au inscris in cartea de aur a poporului nostru. Putini stiu astazi ca Palatul Ateneului Roman s-a cladit cu banii dintr-o subscriptie publica, in urma organizarii unei loterii nationale (500.000 de bilete in valoare de un leu), apelul adresat cetatenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societatii Ateneul Roman, sunand ca o chemare populara, printr-un slogan de-a dreptul comic si banal: "Dati un leu pentru Ateneu!". Ideea apelului s-a transformat surprinzator intr-o lectie de unitate, de trezire a constiintei nationale. Conceputa de arhitectul francez Albert Galleron, dupa cercetarile stiintifice si indicatiile lui Alexandru Odobescu, revizuite si completate de un manunchi de specialisti romani (Al. Orascu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez, Cucu Starostescu), cladirea de forma circulara s-a datorat valorificarii fundatiilor deja existente din Gradina Episcopiei ce urmau sa serveasca ridicarii unui circ. Inspirat din vechile temple grecesti, edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonada istorica ce sustine un fronton triunghiular. La parter, impresionantul hol din marmura inglobeaza cele 12 coloane dorice de sustinere a salii de concerte. Patru scari monumentale in spirala de tip baroc din marmura de Carrara, desfasurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legatura cu sala si anexele (birouri, sali de repetitii, cabine pentru solisti si dirijor etc.). Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter si doua randuri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o loja centrala) ofera o vizibilitate perfecta din orice colt si o auditie impecabila. Perfectiunea sunetului se datoreaza imensei cupole (bogat decorata) care "absoarbe" fondul instrumental si vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberație către auditori, cu întreaga gamă de armonice până la cele mai fine culori timbrale și nuanțe. Se pare că acustica excepțională a cavității sonore, proprii Ateneului Roman, a plasat sala printre cele mai reușite construcții de acest gen nu doar din Europa, ci din întreaga lume. Fresca, evocând istoria poporului român în 25 de episoade, realizată timp de cinci ani de către pictorul Costin Petrescu, orga instalată în anul 1939, în urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele îmbunătățiri tehnice produse după cutremurele de pământ și bombardamentul din 1944, de la sfârșitul celui de al doilea război mondial, dar mai ales modificările din anii 1966-1967 (introducerea aerului conditionat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, lărgirea avanscenelor etc.) au transformat Ateneul Roman într-un complex arhitectural singular în centrul Capitalei. De peste o jumătate de veac, a devenit sediul Filarmonicii "George Enescu", iar din 1958 "Cartierul general" al Festivalurilor Internationale "George Enescu". Templu al artei și culturii românești, Ateneul Român rămâne, la cei 120 de ani, nu doar o clădire de patrimoniu universal, reprezentativă ca arhitectură pentru România și Balcani (cu trimitere la antichitatea grecească), ci și un simbol de tradiție spirituală a unui popor. Iar dacă fundația circulară inițială, nicicând nu a fost visată de fondatori, arhitecți și constructori ca formă ideală pentru un monument arhitectonic (au existat glasuri în epocă ce au criticat soluția tehnică insolită), iată că timpul a hărăzit urmașilor culturii vechii Dacii să devină o scenă turnantă nu doar a istoriei, ci și a artei în contextul Europei. "Călare" pe trei secole (fundația ecvestră s-a dovedit bazaltică), Ateneul Roman și-a deschis larg porțile unor spirite universale luminate, ce și-au dat întâlnire la București, spre a se înfrăți cu autohtonii meleagurilor de la gurile Dunării. Deși ctitorii au visat ca toate artele surori să-si afle locul sub cupola acestui for cultural, totuși se pare ca puțini și-au dat seama ca acustica naturală excepțională a sălii oferă doar muzicii un climat de afirmare plenară, singulară, devenind casă parintească pentru marile personalități și talente ale lumii. A concerta pe podiumul Ateneului Roman din Bucuresti echivalează astăzi în arta lirică cu apariția pe scena Teatrului Scala din Milano. Templul din inima Capitalei, zidit în urmă cu 120 de ani, s-a transformat în "cartea de vizită" nepieritoare a României contemporane. (autorul acestei prezentări - muzicolog Viorel Cosma)

Despre Fresca Ateneului Român. In sfera aceluiasi interes pentru decoratie intra si preocuparea constanta formulata de C. Exarhu si Al. Odobescu inca din 1888, de a se realiza o monumentala fresca pe peretele circular al salii, fresca ce trebuie sa evoce momentele cele mai importante ale istoriei noastre nationale, dar in acelasi timp sa creeze o imagine fidela a specificitatii sufletului romanesc.Propunand in anul 1901, un proiect in spiritul celor aratate mai sus pictorul Stefan Popescu dorea realizarea acestei picturi de 300 mp pe panza, considerand ca astfel nu va trebui sa fie inchisa sala pentru un timp. Dar lipsa de fonduri suficiente face ca proiectul sa taraganeze multi ani.
In sfarsit, este acceptat proiectul prof. Costin Petrescu pentru realizarea unei fresce ce reprezinta in 25 de episoade momente importante din istoria romanilor. Fondurile au provenit din subscriptie publica. Lucrarea în lungime de 75 mp și lățime de 3 metri, începută în 1933 în tehnica "al Fresco" va fi inaugurata la 26 mai 1938. Consideram ca este interesanta o succinta descriere a scenelor deoarece valoarea lor ideatica este net superioara valorii artistice, fapt ce nu ne surprinde avand in vedere caracterul programatic al lucrarii si necesitatea de a supune compozitia, desenul si culoarea spatiului oferit, intr-un ansamblu cu anumite coordonate plastice si decorative. Dar să urmărim succesiunea episoadelor:

1. Traian pătrunde în Dacia. Imparatul este prezentat in statul sau major, langa podul peste Dunare de la Turnu Severin.

2. Colonizarea Daciei. In fundal se vede monumentul de la Adam-Clissi. Legionarii patrund in Dacia.

3. Contopirea dacilor cu romanii este prezentata prin idila dintre o tanara daca si un soldat roman. Stela funerara reprezinta o piesa gasita in timpul sapaturilor de la Alba Iulia.

4. La orizont o sentinela romana strajuieste hotarul. Norii negri simbolizeaza apropiatele invazii barbare.

5. Invazia barbarilor.

6. Inceputul vietii romanesti patriarhale. Norii se risipesc, iar populatia coboara din munti si ridica locuinte si lăcășe de închinare.

7. Statornicirea: taranul roman isi pregateste armele: arcul si securea.

8. Descalecatul: de peste munti se iveste un cavaler calare, pe care populatia il primeste cu paine si sare.

9. Statul Militar: Mircea cel Batran parlamenteaza cu trimisii turci.

10. Statul Administrativ: in curtea Manastirii Moldovita, Alexandru cel Bun imparte dregatoriile statului.

11. Cruciada romanilor: Iancu de Hunedoara, Vlad dracul si Stefan al doilea ridica o oaste pentru izgonirea turcilor. In fundal apare castelul de la Hunedoara si Cetatea Poenari de la Arges. Figura lui Tepes Voda se zareste ca o umbra misterioasa.

12. Vremea lui Stefan cel Mare. Un taran isi face lance din fierul coasei. Stefan in fata Cetatii Sucevei primeste pe trimisii Papei care ii aduc spada si titlul de "Ostas al lui Christ".

13. Epoca de pace si credinta. Neagoe Basarab si familia sa ies din Biserica episcopala de la Curtea de Arges (deasupra lojii Romaniei).

14. Epoca lui Mihai Viteazul. Domnitorul intregitor al neamului se pregateste sa intre in Alba Iulia.

15. Epocile culturale: Matei Basarab, Vasile Lupu (in fundal Cetatea Targoviste si Biserica 3 Ierarhi), Dimitrie Cantemir si Constantin Brancoveanu (Manastirea Hurezu si mesterul ei Parvu Mutu).

16. Rascoala lui Horia, Closca si Crisan. Cei trei eroi sunt prezentati in fata bisericii de la Tebea (Tara motilor). Gheorghe Lazar apare ca un personaj de legatura intre acest episod si cel care reprezinta miscarea lui Tudor Vladimirescu.

17. Domnul Tudor in fruntea pandurilor intra in Bucuresti si primeste din partea politiei, zapis de consfintire a drepturilor cerute de Adunarea poporului. Alaturi apare episcopul Argesului si o cula, indicând originea lui Tudor Vladimirescu.

18. Anul 1848, in Transilvania cu Avram Iancu care porneste la lupta.

19. Anul 1848, in Tara Romaneasca si Moldova. Bonjuristii fraternizeaza cu taranii.

20. Alexandru Ioan Cuza improprietareste taranii. In planul al doilea apare Kogalniceanu.

21. Unirea Principatelor in 1859. Doua femei in costume nationale deapana acelasi fir.

22. Carol I si razboiul de independenta. Domnitorul primeste un steag capturat de la inamic. In scena apare si I.C. Bratianu.

23. Realizarea intregirii nationale: 1918. Pe front soldati intre sarme ghimpate.

24. Regele Ferdinand I si Romania Mare. La Alba Iulia regele si regina Maria. In suita apare generalul Berthelot. Toti trec prin fata unor femei ce simbolizeaza Vechiul regat, Transilvania, Basarabia si Bucovina.

25. Ultima scena ar fi trebuit sa-l reprezinte pe Carol al II-lea, fondatorul orasului modern, care alaturi de Mihai I coboara in mijlocul poporului pentru a patrona stiintele, literatura, artele si industria. Varianta aleasa ulterior reprezinta poporul cu steaguri, care sarbatoreste infaptuirea Romaniei Mari. Din punct de vedere plastic aceasta ultima scena este tratata diferit fata de restul frescei, culoarea fiind mai vie si desenul mult mai liber.

In ansamblu, fresca este realizata intr-o maniera oarecum libera, putand vorbi de un stil realist plat. Dominanta cromatica este rece, abundand in cenusiuri. De aici efectul general usor estompat, fara accente plastice deosebite. Aceste caracteristici ale frescei ar putea semnifica la prima vedere ca lucrarea este lipsita de interes artistic. Totusi, in ansamblul salii aceste date devin intr-un fel calitati, lucrarea ocupandu-si locul sau cu discretie, ca un fel de pandant al tonurilor calde de rosu si auriu din luxurianta bogatie decorativa a cupolei. Slujind frumoasei idei ca istoria nationala trebuie prezentata ca o carte deschisa, in care fiecare privitor sa gaseasca ceva din maretia trecutului si astfel sa mediteze la valorile spirituale, morale ale poporului nostru, fresca Ateneului este semnificativa pentru caracterul emblematic al monumentului.

Aleea cu sculpturi: În perioada antebelică, aleile Grădinii Ateneului erau împodobite cu 16 busturi care reprezentau mari oameni politici, de cultură sau artiști români. Din păcate, acestea nu s-au păstrat, pentru că au fost distruse în anii regimului comunist: Mihai Eminescu de Ion Georgescu, Mihail Kogălniceanu de W.C.Hegel, P.S.Aurelian de W. C. Hegel, Ion Ghica de Iordănescu, Traian Demetrescu de Filip Marin, Dumitru Georgescu Kiriac de Oscar Han, Ienăchiţă Văcărescu de W. C. Hegel, Constantin Esarcu de W. C. Hegel, Gavriil Musicescu de Miliţa Petraşcu, C.A. Rosetti de I. Georgescu, Vasile Urechea-Alexandrescu de W. C. Hegel, generalul Ioan Emanoil Florescu de I. Georgescu, Grigore Tocilescu, Gheorghe Dem Teodorescu de Carol Storck, C. I. Stăncescu de W. C. Hegel și Theodor Şerbănescu de Filip Marin. În prezent, în Grădina Ateneului este amplasată o singură statuie, cea a lui Mihai Eminescu, executată în bronz, în 1963, de sculptorul Gheorghe D. Anghel.
Filarmonica "George Enescu" este instituţia muzicală reprezentativă a României. Fondată în aprilie 1868, "Societatea Filarmonică Română", sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice. Primul concert a avut loc în 15 decembrie acelaşi an, sub bagheta initiatorului sau. După inaugurarea palatului Ateneului Roman, la 5 martie 1889, concertele au inceput sa se desfasoare in aceasta sala, asa cum se intampla si in prezent, Ateneul Roman devenind emblema culturii romanesti si sediu al Filarmonicii. Lui Wachmann, care a condus prima orchestra simfonica permanenta pana in 1907, i-a succedat Dimitrie Dinicu (1868-1936), iar acestuia, din 1920, George Georgescu (1887-1964), dirijor remarcabil, elev al lui Arthur Nikisch. In perioada directoratelor lui George Georgescu (1920-1944; 1954-1964), repertoriul s-a modernizat iar Filarmonica a intrat in circuitul muzical international, prin participarea la primele turnee peste hotare si invitarea unor mari personalitati ale lumii muzicale interbelice, între care Jacques Thibaud, Pablo Casals, Igor Stravinski, Enrico Mainardi, Alfred Cortot, Maurice Ravel, Richard Strauss, Yehudi Menuhin, Herbert von Karajan şi mulţi alţii de calibru universal. Tot lui George Georgescu i se datorează înregistrări discografice de referinţă, ca de pildă integrala simfoniilor de Beethoven. Detalii abundente despre prima sută de ani de activitate apar în volumul „Filarmonica George Enescu din Bucureşti, 1868-1968”, semnat de muzicologul Viorel Cosma. După razboi, instituţia şi-a diversificat activitatea, sub mandatele lui Constantin Silvestri şi George Georgescu: se înfiinţează Corul academic, se constituie un valoros corp de solişti concertişti (instrumentişti şi cântăreţi), diverse ansambluri camerale (de la orchestra pana la trio cu pian). De numele lui George Georgescu se leagă şi concertele memorabile susţinute de Orchestra Filarmonicii, la primele ediţii ale Festivalului Internaţional „George Enescu”. După moartea lui George Enescu, în 1955, Filarmonica îi preia numele. La conducerea acestei instituţii muzicale s-au mai succedat: Mircea Basarab, Dumitru Capoianu, Ion Voicu, Mihai Brediceanu. După căderea regimului comunist, Filarmonica "George Enescu" a recâştigat din strălucirea de odinioară sub conducerea directorului general Cristian Mandeal şi a directorului artistic Nicolae Licareţ. În timpul mandatului dirijorului principal Cristian Mandeal (1991-2010), Orchestra Filarmonicii a realizat pe disc integrala lucrărilor simfonice de George Enescu şi de Johannes Brahms. Pe lângă concertele simfonice şi camerale curente (aproximativ 300 anual), Filarmonica a înregistrat zeci de discuri LP si CD şi a întreprins turnee de răsunet în Europa, Asia şi Extremul Orient, câştigându-şi astfel un binemeritat renume internaţional.

De-a lungul secolelor, marii artiști ai lumii au lăsat omenirii moșteniri culturale neprețuite. Arta sculpturii a dat naștere unor capodopere care, prin măreția, valoarea și spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodoperă a Antichității grecești, ce datează din perioada 460 - 450 Î.Hr. Din păcate, originalul grecesc din bronz nu mai există, însă a devenit celebru prin numeroasele copii realizate în marmură de către artiști din Imperiului roman, atât la scară reală, cât și redimensionate. Celebra sculptură exprimă forța și energia atletică în cel mai armonios și echilibrat mod. Deși, în prezent, se consideră că poziția aruncătorului este nefirească și reprezintă o manieră ineficientă de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate în redarea fiecărui mușchi încordat de pe corpul atletului.

Expoziția filatelică "Aeromfila '79" București 14 -22 oct. 1978

Zborul aeropoștal cu zepelinul pe ruta balcanică - 16 oct 1929

Zborul aeropoștal cu zepelinul pe ruta balcanică a avut loc în perioada 14 - 22 octombrie 1929 și s-a efectuat pe traseul Friedrichshaven, Viena, Zemun, Sofia, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Viena, Friedrichshaven. Deasupra admiri o carte poştală din anul 1979 care aniversează 50 de ani de la zborul aeropoștal cu zepelinul. Aparatul de zbor este surprins deasupra oraşului Braşov.

50 de ani de la inaugurarea primei linii aeriene

naționale române - 24 iunie 1926 - 24 iunie 1976

Cercul numismatic Casa centrală a armatei 1976

Prima linie de navigație aeriană națională s-a inaugurat în data de 24 iunie 1926 pe ruta București – Galați – Iași, cu prelungire spre Chișinău de către C.I.D.N.A. (Compania Internațională de Navigație Aeriană), urmașa C.F.R.N.A .(Compania Franco-Română de Navigație Aeriană). Compania Franco–Română de Navigație Aeriană a fost prima companie aeriană din România, prima companie aeriană multinațională și prima companie aeriană transcontinentală. CFRNA își are originile în anul 1919. Atunci, n tipul discuțiilor premergătoare Tratatului de pace de la Trianon, ministrul român Nicolae Titulescu, discutând cu reprezentantul Franței însărcinat cu dezarmarea, i-a propus crearea unei companii aeriene comune destinată transportului poștal. În data de 23 aprilie 1920 se crea societatea CFRNA cu capital romanesc. Legea care a permis înființarea societății este Decretul 3742 din 12 noiembrie 1920, prin care se concesiona societății dreptul de transport aerian de mărfuri și pasageri. Investiția inițială, în valoare de 3 milioane de franci, a fost suportată de bancherul român Aristide Blanck, codeținător al Băncii Marmorosch Blank. Statul francez a contribuit la capitalul societății cu avioane și personal. Societatea a început să opereze de la Paris, prima destinație fiind Strasbourg. Prin aceste prime zboruri compania capătă experiență și se extinde rapid. În anul 1922 s-a realizat un voiaj test intre Paris și București pentru a putea realiza toate lucrările necesare în vederea punerii în funcțiune a acestei rute. S-au amenajat aerogări în Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, capătul liniei fiind la București. Pentru a fi și mai profitabilă, ruta a fost prelungită până la Constantinopol. La 1 mai 1920 are loc primul zbor pe această rută pană la Budapesta, a doua zi continuându-se pană la Constantinopol. Ruta constituia o alternativă la celebrul Orient Expres. Pentru a fi mai eficientă, compania a început să efectueze zboruri de noapte, reducând astfel timpul necesar unei călătorii. În anul 1925 orașul Galați a devenit prima destinație internă românească pentru linia aeriană, în urma unui experiment care a durat 62 de zile, pentru a se verifica rentabilitatea liniei. Pe timpul experimentului linia a fost deservita de avioane Potez XV și piloți militari aflați sub comanda Direcției Aviației Civile, subordonate Ministerului de Război. Anul următor, în 24 iunie, are loc prima cursă internă oficială a CIDNA (Compania Internațională de Navigație Aeriană), noua denumire a CFRNA, pe ruta București – Galați - Iași - Chișinău. La 1 ianuarie 1925 CFRNA își schimba denumirea în CIDNA (Compania Internațională de Navigație Aeriană). Activitatea societății CIDNA s-a încheiat în anul 1930, ea lăsând o moștenire ce se continuă în secolul al XXI-lea în Franța prin Air France și în România prin Tarom. Sus am postat logo-ul Companiei Franco–Române de Navigație Aeriană.

București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva clădiri reprezentative ale Bucureștiului.