Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO DE COLECŢIE

Moneda austriacă de colecție din imagine a fost emisă pentru a celebra Lansarea primului satelit european de navigaţie. Pe aversul monedei este reprezentat cadranul unei busolei pe care sunt înscrise coordonatele geografice exacte ale monetăriei austriece din Viena, iar pe revers se prezintă diferitele mijloace de transport care fac uz de navigația prin satelit - avion, tren, vapor și autovehicule. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 25 euro, data emiterii – 1 martie 2006, designeri Thomas Pesendorfer şi Herbert Wahner, diametrul – 34 mm, aliaj – argint/niobium, inel – 9 grame argint cu puritatea de 90 %, pilula – 6,5 grame niobium cu puritatea de 99,8%, prețul oficial unitar de vânzare – 51,7 euro, calitatea special necirculată şi tirajul de 65000 de exemplare.

Al treilea sistem de navigaţie globală, lansat de Europa, dupa cel american GPS şi cel rusesc Glonass, Galileo, va oferi Europei independenţa în navigaţia prin satelit. Acesta va indica poziţionarea corectă a tuturor tipurilor de aplicaţii civile, precum navigatoarele auto, maritime, feroviare şi aeriene, informeaza site-ul Parlamentului European. Sistemul va putea transmite informaţii despre oră şi locaţie cu mai mare exactitate decât sistemul american GPS, iar fiecare satelit al constelatiei Galileo va purta numele unui copil dintr-o ţară europeană.

Moneda austriacă de colecție din imagine a fost emisă pentru a celebra 50 de ani de televiziune în Austria. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 25 euro, data emiterii – 9 martie 2005, designer Mag. Helmuth Andexlinger, diametrul – 34 mm, aliaj – argint/niobium, inel – 9 grame argint cu puritatea de 90 %, pilula – 6,5 grame niobium cu puritatea de 99,8%, prețul oficial unitar de vânzare – 51,7 euro, calitatea special necirculată şi tirajul de 65000 de exemplare. Aversul monedei prezintă cutia magică transformată din aparat de recepţie radiofonică în aparat de transmitere a imaginilor, numit televizor, iar reversul prezintă un pupitru de emisie TV, un aparat TV, o camera de filmat, precum şi diferite tipuri de antene, de la cea clasică la cea digitală.

Pe 21 noiembrie se aniversează Ziua Internațională a Televiziunii. Sărbătoarea a fost fondată în anul 1996, cu ocazia desfăşurării primului Forum Internaţional al Televiziunii, dar a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU doi ani mai târziu, în martie 1998. Deşi sărbătoarea a început să fie marcată recent, istoria televiziunii a început aproape acum 100 de ani! Apariția televiziunii a fost un fenomen al unei întregi serii de procese tehnice, începuturile sistemului de televiziune pornind de la premise electromecanice. Televiziunea este posibila datorită remanenței, o trăsătură specifică a sistemului de perceptie uman prin care imaginea persistă pe retină încă o fracțiune de secundă, chiar dacă aceasta iese din câmpul vizual. În jurul anilor ’20 au apărut primele prototipuri ale sistemelor de televizune, cu scopul de a servi activităților militare. Rezultatele acestor încercări s-au constituit în transmiterea la distanță a unor litere, proces asemănător trimiterii de poze pe calea telefonului mobil. Calitatea imaginilor oferite de către paradigma mecanică a televiziunii din acele vremuri era rudimentară, în acest context dezvoltându-se ideea unei variante electronice. În 1927, a fost inventat tubul catodic de receptie (cinescopul), iar in 1931 tubul analizator al camerei. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a constituit punctul de elan al televizunii de larg consum, iar reglementarea sistemului de televizune a dat startul uneia dintre cele mai prolifice industrii ale lumii. În 1960, în SUA și în țările vest-europene, televiziunea devenise un element obisnuit al vietii cotidiene.

Moneda austriacă de colecție din imagine a fost emisă pentru a celebra trecerea a 150 de ani de existenţă a căii ferate Semmering. Pe aversul monedei sunt reprezentate două locomotive din generaţii diferite care au tractat şi tractează garnituri de tren pe această magistrală feroviară, iar pe revers o garnitură de tren rulând peste unul dintre viaductele acestei magistrale feroviare. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 25 euro, data emiterii – 18 februarie 2004, designeri Thomas Pesendorfer şi Mag. Helmut Andexlinger, diametrul – 34 mm, aliaj – argint/niobium, inel – 9 grame argint cu puritatea de 90 %, pilula – 6,5 grame niobium cu puritatea de 99,8%, prețul oficial unitar de vânzare – 51,7 euro, calitatea special necirculată şi tirajul de 65000 de exemplare.

Această cale ferată a fost construită de către 20000 de muncitori, între anii 1848 – 1854, măsoară 41 de kilometri, între localităţile austriece Gloggnitz şi Murzuschlag, cu diferenţă de altitudine de 460 de metri, şi este înscrisă în Patrimoniul mondial UNESCO. Această monumentală operă de artă conţine 14 tuneluri, 16 viaducte şi 100 de poduri din piatră, fiecare în parte opere de artă de sine stătătoare.

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAŢĂ

DE LA AUTORUL ACESTUI BLOG

UNEI PIPIŢE

Mulţi îi aduc complimente

Că e plină de talente,

Silicoane, haine şic

Şi în ţeastă ...mai nimic!

LIMBAJ DE LEMN

Prin discursu-i foarte tern

Domnul X, de la Guvern,

Doxă, de atâta carte,

Spune doar …vorbe deșarte.

___________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ŞI INSIGNE ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Crucea Regelui Mihai I al României (model interbelic)

Crucea Regelui Mihai I al României (model actual)

Crucea Regelui Mihai este o decorație acordată de Casa Regală a României, al cărei șef actual este Regele Mihai I. Decorația a fost reinstituită in data de 10 mai 2008, la Palatul Elisabeta, și este limitată la un număr de 150 de membri. Crucea Casei Regale a Romaniei este destinată membrilor și colaboratorilor Casei Majestatii Sale care ocupă pozitii importante in administrație, in societatea civila, mediul politic sau economic, lumea culturii sau a diplomatiei, precum si organizatii nationale sau internationale.

Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzolern (născut 25 octombrie 1921 Sinaia ), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea , cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele personalităţi publice în viaţă din perioada celui de al II-lea război mondial.

P.C.I. - C.T.A.

(Prevenirea şi Combaterea Incendiilor - Clubul Tehnico-Aplicativ)

Despre stingerea organizată a incendiilor pe teritoriul de astăzi al României există dovezi încă din timpul Daciei romane, însă instituţia pompierilor este atestată la mijlocul secolului al XVIII-lea prin „steagurile de foc” din Bucureşti şi Iaşi, organizări bazate pe solidaritatea comunităţii în faţa primejdiei focului. Condiţiile concrete de la începutul veacului următor au determinat apariţia, la Bucureşti şi Iaşi, în 1845 şi, respectiv, în 1835, a primelor unităţi de pompieri militari, încadrate în armata permanentă, soldaţii urmând instrucţia de infanterie în paralel cu cea pompieristică. Istoria începuturilor a consemnat participarea efectivelor de pompieri din Bucureşti la stingerea „Focului cel mare” din data de 23 martie 1847, sinistru care a distrus atunci peste 1800 de case şi prăvălii, precum şi la Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc la data de 13 septembrie 1848, moment de seama al revoluţiei democratice din acel an. În memoria celor aproape o sută de ostaşi pompieri care au căzut în luptă, în Bucureşti a fost înălţat „Monumentul Pompierilor”. Ulterior, după modelul primelor două unităţi, în principalele oraşe ale României, s-au înfiinţat servicii de pompieri profesionişti cu accentuat caracter militar, subordonate primăriilor. În anul 1874 s-au pus bazele Corpului Pompierilor Militari care cuprindea 15 unităţi care aveau în dotare şi baterii de artilerie. La războiul din 1877 – 1878, pompierii - artilerişti au participat cu forţa a şase baterii în compunerea armatei române, atât pentru apărarea teritoriului, cât şi la luptele din sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi, împotriva armatei otomane. Contactele europene, mai ales cu Regimentul de pompieri din Paris, aderarea la primul organism internaţional de profil, constituit în anul 1900, „Comitetul Tehnic Internaţional al Focului”, la care România este membru fondator, au impus începerea reorganizării pompierilor români, proces întrerupt de primul război mondial. Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929, prin înfiinţarea Comandamentului Pompierilor, care făcea parte din structurile armatei române, iar, sub aspect administrativ, depindea de Ministerul de Interne. Această organizare a fost legiferată în anul 1936 când, pentru prima oară, se defineau misiunile pompierilor militari: „prevenirea şi combaterea sinistrelor pe tot cuprinsul tării”. Tot din acea perioadă datează şi investirea acestora cu atribuţii concrete în domeniul protecţiei civile, cel de-al doilea război găsindu-i organizaţi, până la nivelul subunităţilor, ca formaţiuni militare de pompieri - apărare pasivă. Anii postbelici au conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel material, la nivelul realităţilor tehnico – economice.

Daciada - Ceferiada - Ediţia a XII-a Timişoara - 1988

Născută în urma unei "indicaţii" venite direct de la cabinetul 1, Daciada a fost gândită drept o mişcare sportivă de amploare, organizată din doi în doi ani, având finale pe întreaga ţară la toate disciplinele sportive. A apărut la ideea lui Nicolae Ceauşescu şi a fost botezată astfel parcă special pentru a satisface nevoia conducătorului ţării de a sublinia încă o dată originea daco-romană a naţiunii. Practic, obiectul Daciadei îl constituia sportul de masă. Sub imensa "pălărie" a acestei competiţii se reuneau toate disciplinele sportive, practicate teoretic numai de amatori. Dar amatori erau toţi, deoarece, indiferent că era vorba de fotbal, handbal, oină, popice sau aero-modelism, toţi sportivii trebuiau în mod obligatoriu să fie încadraţi în câmpul muncii, în timp ce activitatea de performanţă ar fi apărut doar în urma pregătirii din timpul liber. O aberaţie, desigur, mai ales că toţi sportivii care au avut rezultate internaţionale înainte de decembrie ’89 au fost cât se poate de profesionişti. Însă, pentru că ideologia comunistă nu permitea oficial deviaţionisme de tipul sportivului profesionist, toţi performerii şi-au mascat adevărata activitate sub forma unor încadrări în serviciu în funcţie de cluburile la care activau. La Steaua erau trecuţi în Armată, la Dinamo, în Ministerul de Interne ş.a.m.d. Sus am postat logo-ul competiţiei sportive naţionale "Daciada". Ceferiada era tot o acţiune sportivă de masă în cadrul competiţiei sportive naţionale Daciada.