Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - MONUMENTE BRĂILENE DE CULTURĂ ȘI ARHITECTURĂ

1 Simbol al Brăilei, Ceasul-turn a fost ridicat în urmă cu mai bine de un secol, pornind de la ideea unui filantrop care a iubit oraşul-port de la Dunăre.

Este un monument unic în România, atât prin aspectul său – la graniţa dintr neobaroc şi Art Nouveau –, cât şi prin înălţimea lui de peste 11 metri. Monumentul, denumit „Orologiul de la Dunăre“, a fost construit în 1909, ca o împlinire a visului unuia dintre cetăţenii de onoare ai oraşului. Este vorba despre Petru Naum care, în 1898, a donat municipalităţii, prin testament, 8.000 de lei aur pentru ridicarea „unui turn din metal, cu un ceasornic mare în vârf, în Piaţa Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“. Superba piesă de mobilier urban din centrul Brăilei este realizată din metal şi a fost produsă de firma cehă Carol Sakar.Ceasul are patru cadrane îndreptate către principalele patru străzi din oraş. De un albastru pur, monumentul istoric oglindeşte culoarea apei Dunării. De la început, orologiul-turn a fost considerat o piesă de mobilier urban extrem de preţioasă, deoarece în epocă ceasurile publice se montau fie în turnurile bisericilor, fie pe alte construcţii administrative, fiind destul de rar construite ca obiective de sine stătătoare. Turnul a fost realizat din tablă, ranforsată în interior, cu profile metalice prinse în nituri, de firma cehă Carol Sakar. Mecanismul special a fost făcut la München, de firma Johann Neher -un mecanism cu greutăţi, proiectat să se armeze o dată la trei zile. Din cauza structurii de rezistenţă a turnului de susţinere, sistemul de greutăţi nu poate face cursa completă,astfel că orologiul cu patru cadrane trebuie întors mai des. În anii ’50, după instaurarea regimului comunist în România, pe vârful turnului metalic au fost aşezate secera şi ciocanul – şi nu a fost singura mutilare pe care a suferit-o acest monument. De-a lungul timpului, orologiul a trecut prin trei recondiţionări, în 1968, 1993 şi 2011, care i-au schimbat aspectul exterior. Atât decoraţiunile originale, cât şi cele patru cadrane au avut parte de modificări care, din păcate, au ştirbit din frumuseţea originală a monumentului. „Ceasul a fost «reconstruit» în 1968, atunci plasându-se în partea superioară însemnul comunist cu secera şi ciocanul, abandonat între timp. În partea de jos, spre vest, este pictată o corabie cu pânze, prezentă adesea şi în vechile sigilii ale oraşului. Cu timpul, velierele au fost înlocuite cu bastimente propulsate de maşini cu aburi, cu zbaturi sau elice. Ceasul din centru a fost reper temporal pentru toţi trecătorii care se aflau în drum spre port sau spre gară. La fel de mult, el este şi un reper sentimental, întâlnirile la ceas intrând în obişnuinţa întregului oraş“, spune istoricul Ionel Munteanu. Cadranele au fost schimbate la un moment dat, însă cine a făcut acest lucru nu era de meserie şi nici nu s-a documentat pentru a respecta normele din domeniu, spun specialiştii. Mai mult, cifrele romane erau aşezate invers decât ar fi normal.

În 2011, Primăria a vopsit orologiul, folosind o vopsea specială, epoxidică, pentru ca acesta să fie protejat de rugină pe o perioadă cât mai îndelungată. De 10 ani, ceasul-turn este întreţinut de Ionel Miu, un ceasornicar profesionist cu care Primăria Brăila are încheiat un contract de prestări servicii. Din cauza vechimii, dar şi a structurii de rezistenţă a turnului de susţinere, orologiul trebuie întors o dată la 48 de ore. Bătrânul orologiu din Piaţa Traian a fost afectat de cutremurul din 22 noiembrie 2014. Cadranul dinspre strada Împăratul Traian s-a spart în două, iar Primăria a luat măsuri pentru înlocuirea acestuia. Cadranul în cauză a fost schimbat, folosindu-se înscrisuri conforme cu cele originale, din 1909. Pentru că nu mai există nicăieri în ţară un ceas de asemenea dimensiune şi vechime, Primăria Brăila l-a înregistrat în urmă cu câţiva ani la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
2. La 20 de ani de la sfinţirea locului şi binecuvântarea începerii lucrărilor, lăcaşul sfânt construit cu aproape două milioane de lei a devenit simbolul oraşului-martir.

În aprilie 1990, P.S. Casian binecuvânta pământul pe care avea să se înalţe „catedrala numărul unu între toate bisericile ridicate după 1989". 40.000 de oameni au asistat la eveniment. Considerată, istoriceşte vorbind, a treia catedrală a Brăilei, după „Sfinţii Apostoli" şi „Sf. Nicolae", Catedrala „Naşterea Domnului" din Bariera Călăraşilor este mândria brăilenilor. Ridicată după un proiect al firmei „Prodomus", biserica are o lungime de 42 de metri şi o înălţime de 50 de metri la turla mare. Edificiul, care este acoperit cu tablă de cupru lăcuit şi înzestrat cu cinci clopote acţionate electric, domină zona de miazăzi a oraşului. Ridicată imediat după evenimentele din decembrie '89, i se mai spune şi „Catedrala Libertăţii". Catedrala cu hramul «Naşterea Domnului» este catedrala cu numărul unu între toate bisericile ridicate în România după 1989", a spus Î.P.S. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Aşezată pe un teren de peste 10.000 de metri pătraţi, Catedrala "Naşterea Domnului" are capelă la subsol şi o cantină în care se hrănesc, zilnic, 70 de nevoiaşi. Puţini ştiu însă că, în conformitate cu prevederile unei hotărâri de Guvern, subsolul este prevăzut să funcţioneze şi ca adăpost antiaerian. Nici nu se putea altfel, de vreme ce structura este realizată din beton armat tip „monolit", îmbrăcată la interior cu zidărie de cărămidă „plină". Edificiul este o adevărată bijuterie arhitectonică.
3 Casa Memorială 'Panait Istrati' din Brăila a fost concepută pentru a-l aduce acasă, pentru totdeauna, pe Panait Istrati, cel care a dus atât de departe numele și renumele Brăilei.

Imobilul care găzduiește Casa Memorială este înscris în Lista Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice, și a fost cunoscut, la începuturi, sub denumirea de ''Casa Grădinarului''. Moda amenajării parcurilor după modelul celor englezești a determinat, cu precădere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, preocuparea primarilor brăileni pentru reorganizarea spațiului Grădinii Publice, ceea ce a presupus și angajarea unor specialiști în domeniu. Astfel, în jurul anului 1860, într-un perimetru situat pe latura de nord-est a Grădinii Publice, s-au construit bufetul, locuința grădinarului și serele. Pe acest amplasament a fost construită, cu funcțiunea de locuință și purtând denumirea de Casa Grădinarului, clădirea cunoscută astăzi drept Casa Memorială 'Panait Istrati'. După 1947, clădirea își păstrează destinația administrativă, dar este trecută în administrarea sectorului 'Spații verzi' din cadrul Primăriei Brăila. Cu prilejul centenarului nașterii scriitorului Panait Istrati (1884-1984), în acest imobil a fost organizată Casa Memorială 'Panait Istrati', inaugurată la 10 august 1984. Deși Panait Istrati nu a locuit niciodată aici, clădirii i-a fost atribuită această destinație, deoarece autorul 'Chirei Chiralina' prefera spațiul din vecinătatea casei pentru contemplarea Dunării și a împrejurărilor. Niciuna din clădirile în care Panait Istrati a locuit în Brăila nu s-a păstrat. În această fostă casă a grădinarului a fost reconstituit universul vieții lui Panait Istrati, scriitorul fiind, astfel, adus acasă, în orașul său natal. Aici sunt valorificate expozițional manuscrise, obiecte personale, piese de mobilier, cărți cu autograf, ediții rare, ediții princeps, fotografii-document, obiecte ce au fost cumpărate, în cea mai mare parte, de la ultima soție a scriitorului, Margareta Istrati. Pălăria, pipa, ochelarii, trusa de birou, geanta și pantofii, lucrurile personale care îl evidențiau în societate pe Panait Istrati, stau cu mare cinste în Casa Memorială din Grădina Mare. Aici mai poate fi admirat un samovar adus de Istrati din Rusia Sovietică. Este o casă care i-a fost dăruită scriitorului Panait Istrati, în semn de recunoștință, pentru faptul a purtat numele Brăilei peste tot în lume. Muzeul se află în imediata apropiere a Casei Thuringer, loc unde Panait Istrati a locuit în copilăria sa, având în vedere faptul că mama sa a lucrat ca menajeră la această familie. O lungă perioadă, Casa Memorială 'Panait Istrati' a avut cu totul altă destinație decât o merita. În anii '70, aici funcționau două cercuri ale Casei Pionierilor, iar la subsolul clădirii erau depozitate carturile pe care pionierii învățau tainele conducerii auto.

Din anul 1984, clădirea și-a reprimit oficial calitatea de Casă Memorială. În anul 2008, a intrat într-un amplu proces de restaurare și consolidare. Reabilitarea Casei Memoriale 'Panait Istrati' a făcut parte dintr-un amplu proiect de modernizare a Centrului Istoric al Brăilei, în valoare de peste 10 milioane de euro, realizat printr-un program Phare, care a vizat reabilitarea a încă trei clădiri de patrimoniu din zonă, respectiv Centrul Cultural 'Nicăpetre', Muzeul Brăilei și Secția de etnografie. Lucrările de reabilitare a Casei Memoriale 'Panait Istrati' au fost inaugurate pe 16 aprilie 2011, exact când se împlineau 76 ani de la moartea scriitorului brăilean.
4 Unul dintre cele mai impresionante monumente arhitectonice urbane din România este Fântâna Cinetică din municipiul Brăila, care captează atenția și impresionează prin dimensiuni, mișcări.

Fântâna este localizată în centrul civic al orașului și este printre primele monumente arhitectonice cu sistem de rotire. Fântâna este opera celebrului sculptor român Constantin Lucaci, denumit „Al doilea Brâncuși” și a fost realizată, în perioada 1987 – 1988, la uzina brăileană Progresul din oțel inoxidabil. La vremea când a fost construită, Fântâna cinetică din Brăila era cea mai mare fântână cinetică din România. Elementele care definesc sculptura sunt materialul, vibrațiile luminoase care explorează suprafața polizată, mișcarea, sonoritatea, dar și proiectul în sine, cel al unei sculpturi de integrare urbană. Vizitatorii pot urmări mişcarile inedite ale fântânii cinetice, având în acelaşi timp şi o perspectivă panoramică superbă asupra Dunării. Fântâna face parte dintr-un ansamblu de fântâni care a fost instalat în etape, în perioada 1989 – 1991. Constructorul fântânilor este inginerul Leonid Bîrcă, cel care alături de o echipă de lăcătuşi şi sudori, a realizat ansamblului după planurile regretatului sculptor Constantin Lucaci.

Iată ce a spus odată constructorul – inginer Leonid Bârcă: “Am executat fântânile de pe Esplanadă în perioada 1989-1991, cu o echipă de şapte oameni de la PROMEX – lăcătuşi şi sudori. Toate componentele sunt din oţel inoxidabil. Pe 23 august 1989 s-au montat piesele mari (egretele) şi inelul numit ancoră. Ulterior, în anii 1990 – 1991, s-au executat şi celelate două fântâni, s-au montat delfinii etc. Toate piesele montate au fost şlefuite cu şmirghel din ce în ce mai fin, la o anumită turaţie. Iniţial, instalaţia a constat în distribuţii mecanice, însă acum, după ce fântâna a fost reabilitată de firma Tancrad, totul este cu comandă electronică.” Ansamblul de fântâni se află în apropierea centrului administrativ al Brăilei, fiind înconjurat de un superb parc ce conține piese de decor care completează minunat, din punct de vedere estetic, mișcarea și jocul apei fântânilor. Constantin Lucaci a fost un sculptor și profesor de sculptură român, a fost laureat al Premiului Herder în anul 1984 și a fost cunoscut mai ales pentru fântânile cinetice pe care le-a realizat, precum și pentru sculpturile monumentale în piatră și oțel, respectiv pentru diferite ansambluri monumentale combinate, inclusiv al acelora de tipul fântânilor cinetice monumentale.
5 Teatrul „Maria Filotti,” denumire veche Teatrul Rally, este o instituție de cultură inaugurată la Brăila în anul 1864. Pe la anul 1840 clădirea inițială a actualului teatru a fost proprietatea lui Ianache Rally, un armator grec, care i-a dat destinația de han.

După ce a ars în incendiul din 1859, clădirea a fost reconstruită, cunoscând numeroase transformări. Finalizarea construcției și inaugurarea Teatrului Rally a avut loc în anul 1864. Pe scena acestei instituții teatrale au evoulat; Adelina Patti (soprană de origine spaniolă, considerată de unii drept cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea), Cecilia Ștefănescu-Goangă, nepoata lui Ianache Rally si mama renumitului bariton Petre Ștefănescu Goangă, Bianca Bianchini, Sarah Bernhardt, Ernesto Rossi, Șaliapin și George Enescu. A fost de asemenea o perioadă bogată în reprezentații teatrale, susținute de trupele de teatru ale lui Costache Halepliu, Mihail Pascaly, Fani Tardini, Costache și Iorgu Caragiale, Theodor Theodorini, Alexandru Davilla, Aristizza Romanescu, Matei Millo și Constantin Tănase. După spectacolul dat în onoarea Maiestății Sale, regele Carol I, din anul 1878 instituția va prelua numel Teatrul Regal. Hariclea Darclée debutează aici în 1881. Mai târziu, proprietarii George Rally și Demosthene Rally, decid să modifice clădirea, se pare, împrumutând bani, cu ipotecă pe clădire, de la Dumitru Ionescu (afacerist de succes, consilier, președinte al consiliului județean, deputat, senator, primar al Brăilei în perioada 1906-1910 - unul dintre cei mai mari filantropi ai orașului, alături de Nedelcu și Ana P.Chercea). Lucrările s-au finalizat în 1895 și pe data de 11 decembrie s-a făcut inaugurarea. George și Demosthene Rally nu au putut însă restitui împrumutul astfel încât pe 22 februarie 1900 proprietar devine Dumitru Ionescu. De-a lungul vremii clădirea a mai găzduit; Hotelul Princiar, Clubul Regal, localul Monopol, cafeneaua Ciolacu-Crișan, florăria Wiscocil, frizeria Figaro, tipografia Ethnos-Leonidas Kostomiris, Bertrand – blănării și pălării și librăria Cartea Rusă (mai târziu „Librăria Noastră”).

La data de 19 mai 1919, Dumitru Ionescu cedează prin testament clădirea către primărie, devine Teatrul Comunal. Testamentul datat noiembrie 1910 se încheie cu următoarele cuvinte: „Celor ce se vor folosi de ajutorul ce le las prin acest legat, le recomand din inimă iubire de dreptate și adevăr și mai presus aplicațiunea la muncă neîntreruptă și cinstită, că numai în aceasta eu am găsit mai multă mulțumire în viața mea. Milă către cei nenorociți și suferinzi și dragoste desăvârșită către religie și neam." Din anul 1954 teatrul ia denumirea de Teatrul de Stat Brăila, iar în anul 1969 teatrul primește numele actriței Maria Filotti, care a debutat pe scena sa în 1905 în rolul Giocondei. Declarată monument istoric, clădirea este inclusă în albumul UNESCO.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Carol I - rege al României

Ca răsplată muncii pentru învățământul profesional

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ: “Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României. Să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei regelui Carol I:

A domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră).
Numai venirea pe tronul vacant a unui principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran.
La data de 29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
În anul 1867 se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
În anul 1867 Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
La data de 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
În anul 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului.
La data de 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
La data de 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3180 km.
În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
La data de 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
La data de 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
La data de 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez). La data de 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
În anul 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
La data de 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
În anul 1882 este introdus iluminatul electric la București.
La data de 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
La data de 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
În anul 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
La data de 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
În anul 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
La data de 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
În anul 1888 este inaugurat Ateneul Român.
La data de 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
La data de 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
La data 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
În anul 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
La data de 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti.
În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).
La data de 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand.

Marele Decebal - regele Daciei 87 - 106

Războaiele daco-romane 101 - 102 * 105 - 106

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5-6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13-14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150.000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este transformata in vara anului 106 in provincie romana.

Întâlnirea tinerilor europeni din Crucea Roșie - România 1984

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată în anul 1980 ce s-a conferit participanților la Întâlnirea tinerilor europeni implicați în activitatea de Cruce și Semilună Roșie, ce a avut loc în România.

Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie este o mișcare umanitară internațională a cărei misiune este de a proteja viața și sănătatea oamenilor, de a asigura respectul față de ființa umană, de a preveni și alina suferința oamenilor, fără vreo discriminare de naționalitate, rasă, religie, clase sociale sau opinii politice. Termenul cel mai răspândit este de Crucea Roșie Internațională, deși acesta este folosit greșit, deoarece nu există nicio organizație cu acest nume. În realitate, mișcarea constă în mai multe organizații distincte, independente din punct de vedere legal, însă unite în cadrul aceleiași mișcări prin principii de bază, obiective, simboluri, statute și organe de conducere comune. Părțile componente ale mișcării sunt:

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) - instituție umanitară privată, înființată în 1863 la Geneva, Elveția. Comitetul cuprinde 25 de membri și are o autoritate unică în cadrul dreptului internațional umanitar privind protejarea vieții și demnității victimelor conflictelor armate naționale și internaționale.
Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie a fost înființată în 1919. Astăzi coordonează activitățile întreprinse între cele 185 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Sediul Federației se află la Geneva, Elveția.
Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie există în aproape toate țările lumii. La ora actuală, 185 de societăți naționale sunt recunoscute de Comitetul Internațional al Crucii Roșii și admise ca membre cu drepturi depline în cadrul Federației. Fiecare entitate lucrează în țara de origine.

La data de 4 iulie 1876, a luat fiinta Societatea Crucea Rosie din Romania in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti. Printre semnatarii actului de infiintare a Crucii Rosii Romane, se regasesc importante personalitati ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila. Primul preşedinte al Crucii Rosii Romane a fost Printul Dimitrie Ghica, in perioada 1876-1897. La nici trei saptamani de la infiintare, in ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanta a Crucii Rosii Romane a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare. Pe baza solidaritatii ce uneste Societatile Nationale surori, prima misiune a Crucii Rosii Romane avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte. Intre anii 1888 si 1892, societatea si-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregatirea surorilor de caritate. In 1891, s-a infiintat scoala permanenta pentru infirmiere, iar un an mai tarziu s-a infiintat un spital scoala cu 10 paturi. Profitand de o perioada de pace, Crucea Rosie Romana a continuat sa se organizeze si sa se pregateasca, atat din punct de vedere material, cat si din punctul de vedere al personalului, pentru a putea fi in masura sa actioneze cat mai eficient in cazuri de necesitate. In 1913, in timpul celui de-al doilea razboi balcanic, personalul Spitalului Mobil al Crucii Rosii Romane a acordat asistenta militarilor bolnavi de holera pe teritoriul statului bulgar. Odata cu reintoarcerea trupelor in tara, holera asiatica s-a intins si in Romania, afectand un numar mare de oameni din judetele Romanati, Dolj si Teleorman. Crucea Rosie a fost si de aceasta data solicitata de autoritati si a intervenit cu corturi de mare capacitate, materiale sanitare si cu echipe medicale, reusind sa ingrijeasca si sa salveze mii de bolnavi. In scrisoarea de multumire adresata presedintelui Crucii Rosii Romane de atunci, Alexandru Marghiloman, dr. Laugier, medicul sef al judetului Dolj, scria: ”Cu multumire constat ca au stins complect epidemia de holera in cel mai scurt timp posibil, dand totdeodata ingrijiri constiincioase si pricepute bolnavilor”. Crucea Rosie avea in acea perioada echipe medicale mobile, dar si un laborator de bacteriologie, unde au fost efectuate peste 7000 de analize medicale, ”interesand populatia a 44 de comune contaminate cu holera”.Prin Statulul Crucii Rosii, adoptat in 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societatii. De aceea, in 1906, au pus bazele “Societatii de Cruce Rosie a doamnelor din Romania”, prima presedinta aleasa fiind Irina Campineanu. Societatea activa in paralel cu cea infiintata in 1876 si se ocupa cu strangerea de fonduri pentru ajutorarea in caz de razboi si calamitati, pregatea personal voluntar, coopta doamne devotate din aproape toate orasele tarii. In 1915, Adunarea Generala a Societatii Nationale de Cruce Rosie a aprobat fuziunea celor doua entitati. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al carei patronaj se afla Crucea Rosie la acea vreme, a adresat romanilor urmatorul mesaj: „Crucea Rosie, nadejdea tuturor in timp de pace, ca si in razboi, nu trebuie sa piara. Cu totii, de la mic la mare sa o sprijinim cu evlavie, cu insufletire, cu nesfarsita dragoste”. Misiunea principală a Crucii Roșii din România este asistarea persoanelor vulnerabile in situatii de dezastre si de criza. Prin programele si activitatile sale in beneficiul societatii, contribuie la prevenirea si alinarea suferintei sub toate formele, protejeaza sanatatea si viata, promoveaza respectul fata de demnitatea umana, fara nicio discriminare bazata pe nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta sociala sau politica. În activitatea societăților de Cruce Roșie (Semilună Roșie) există șapte principii fundamentate: umanitate; impartialitate; neutralitate; independenta; voluntariat; unitate și universalitate. Principiile Fundamentale au fost adoptate in mod oficial in anul 1965, la Viena, in cadrul celei de a 20-a Conferinte Internationale a Crucii Rosii. De atunci, ele sunt citite in deschiderea tuturor reuniunilor oficiale ale Crucii Rosii si Semilunii Rosii. In cadrul Miscarii, Comitetul International al Crucii Rosii are rolul de a promova si de a urmari respectarea Principiilor Fundamentale de catre toate componentele Miscarii. Cele sapte principii alcatuiesc un intreg indivizibil. Desi partile depind una de cealalta, fiecare dintre ele are propriul sau rol. Ele pot fi privite ca o piramida care ar fi distrusa daca una din partile sale s-ar prabusi sau ar fi inlaturata.

Into The Wild - Carpathia (În sălbăticie)

Side By Side - Carpathia (unul lîngă altul)

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de către firma privată orădeană Alex Sztankovits ce s-a conferit participanților la acțiunile organizate de asociația (fundația - ONG) Carpathia. Carpathia este mai concret o fundație care se ocupă de punerea în valoare a frumuseșilor și comunităților din zona Munților Făgăraș. Fundația și-a fixat ca mesaj de identitate vizuală logo-ul “Pentru Natură și Oameni” exprimându-și clar intenția de a construi un viitor durabil în Munții Făgăraș, unde echilibrul dintre om și natură este esențial. Activitatea Fundației este structurată în jurul a 5 piloni, axați pe conservarea și refacerea ecosistemelor naturale din Munții Făgăraș, conservarea faunei sălbatice și gestionarea conflictelor faunei sălbatice din sudul Munților Făgăraș, dezvoltarea de mecanisme și proiecte pentru comunități, crearea unei economii verzi. Fundația Carpathia crede în potențialul oamenilor din jurul Munților Făgăraș de a folosi conservarea naturii în beneficiul generațiilor viitoare și sprijină crearea unei economii prospere bazată pe resursele oferite de natură fără a exercita presiuni negative asupra acesteia. Fundația Carpathia investește în educație prin programe pentru copii, proiecte culturale și sportive: activități de educare a naturii pentru copiii din comunitățile locale la Centrul de Explorare și Activitate a Naturii Richita. Pentru a sprijini dezvoltarea copiilor și tinerilor, Fundația derulează și programul Junior Ranger, un program de tenis de masă în școli, organizează excursii în parcuri naționale partenere din România și din străinătate și oferă burse pentru copiii din nordul Munților Făgăraș. Fundația își urmărește misiunea de a sublinia frumusețea, valorile și tradițiile locale ale Munților Făgăraș prin evenimente naționale organizate în parteneriat cu comunitățile locale: „Făgăraș Fest”, „Cobor între Stejari” și „Carpathia Bike Tour”. Totodată, Fundația susține evenimente ale comunității locale: „Răvășitul Oilor” din Runcu, „Festivalul Covrigului cu Ou” din Lerești și „Mușcel Brunch Rucăr”. Fundația este implicată și în restaurarea refugiilor montane din Munții Făgăraș, crearea unei rețele de observatoare ale faunei sălbatice, formarea de ghizi specializați în natură prin intermediul Travel Carpathia Guide Academy și construirea unei destinații de ecoturism în zona Munților Făgăraș.

Cel mai silitor băiat

Produsul de mai sus este o medalie simplă acordată de profesori sau diriginți elevilor silitori la terminarea anului școlar, împreună cu diplomele de merit, sau la obsolvirea unui ciclu de învățământ.

Campionatele universitare

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată în regimul comunist care se conferea tuturor participanților la competițiile sportive din cadrul Campionatelor Naționale Universitare, organizate în toate sporturile. În cadrul acestor competiții participau doar tinerii din învățământul superior, organizându-se competiții anuale pe centru universitar sau la nivel național. Se cunosc diverse modele de insigne, iar în cadrul aceluiași model și în diverse culori. Pe unele insigne sunt reprezentări grafice care dau de înțeles cărui sport aparțin, iar pe altele nu există astfel de indicii (cazul insignei de mai sus).

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII