Epaminonda's Blog.....: SIERRA LEONE

5000 leone 2002

SIERRA LEONE

Este un stat (republică constituțională)

situat în vestul continentului Africa,

cu capitala în orașul Freetown,

care și-a câștigat independența față de

Marea Britanie la data de 27 aprilie 1961.

Acest stat folosește bancnota Leone,

se întinde pe 71740 kilometri pătrați și

numără aproximativ 6,44 milioane de locuitori.

Deviză națională a statului este:

Unitate, pace, justiţie
Stema oficială:

Evoluţia stemei:

Steagul oficial adoptat la data de 27 aprilie 1961:

Alte steaguri oficiale:

1787 – 1870 – Anglia

1870 – 1889

1889 – 1914

1914 – 1961

Pe aversul bancnotei postate aici este reprezentat

Sengbe Pieh, luptător pentru cauza

independenţei naţionale,

cunoscut şi sub numele Joseph Cinque sau Cinquez,

care a trăit în perioada anilor 1813 – 1879.

El a condus revolta unor africani pe nava spaniolă

La Amistad în iulie 1839, care s-au opus luării lor

ca sclavi, ocazie cu care

au fost uciși câțiva ofițeri de pe navă.

Pe reversul bancnotei este reprezentat

Barajul hidrologic Bumbuna.

Barajul Bumbuna este situat pe râul Seli

în apropierea localității Bumbuna,

districtul Tonkolili, el deservind o

centrală electrică de 50 megawați (67000 CP).

El s-a construit în perioada aniloR 1979 – 2009

și a costat 327 milioane de dolari USD.

Câteva date tehnice ale barajului sunt:

- înălțime – 88 metri

- lungime – 440 metri

- capacitat– 445 milioane metri cubi

- suprafața – 21 kilometri pătrați

Catedrala St.George

Clădirea Guvernului

Aeroportul Internațional

Deasupra am postat trei importante monumente de arhitectură din această țară iar mai jos o marcă poștală, o insignă, o monedă și o medalie emise de autoritățile statului Sierra Leone.

Marcă poștală locală

Insignă locală

Medalie locală

Monedă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx____________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

România NATO - 20 ani

Produsul medalistic de mai sus a fost realizat în anul 2024 la Monetăria Statului pentru a celebra trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Pe avers se disting următoarele reprezentări: un avion, un transportor blindat, o navă militară (reprezentând cele trei componente ale sistemului național de apărare – trupele terestre, aeriene și navale), stema României și o eșarfă tricoloră în culorile drapelului național. Pe revers este redată harta României având în centrul emblema NATO și inscripțiile: 2004 ROMÂNIA – NATO 20 ANI în limbile română și engleză. Medalia este realizată în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici tehnice:

anul emiterii – 2024
emitent – Monetăria Statului
tema – 20 de ani de la aderarea la NATO
material (compoziție) – argint cu tiltul de 99,9% și aliaj de cupru
forma – rotundă
diametrul – 50 milimetri
greutate – 47 grame
calitate – proof like
tiraj – 60 bucăți (cea din argint) și 400 bucăți (cea din aliaj cupru)
prețuri unitare de achiziție de la magazinele bucureștene al Monetăriei Statului sau de pe magazinul online www.romanianmint.ro, cu TVA inclus – 795 lei (cea din argint) și 392 lei (cea din aliaj de cupru).

Integrarea României în structurile euroatlantice a reprezentat un moment de însemnătate specială, prin atingerea unui deziderat major de politică externă și securitate, care a beneficiat de un sprijin larg la nivelul clasei politice și al întregii societăți românești. În 2004, la 29 martie, România depunea, la Washington, instrumentul de ratificare privind aderarea la Alianța Nord-Atlantică, iar la 2 aprilie avea loc ceremonia arborării drapelului românesc la Cartierul General al NATO. Aceste două momente au marcat, formal și simbolic, dobândirea de către țara noastră a statutului de membru NATO și au consfințit faptul că România este parte integrantă a comunității euroatlantice. În cei 20 de ani de la aderare, România și-a consolidat profilul de aliat responsabil, implicat activ în promovarea valorilor și principiilor democratice, a securității și stabilității în spațiul euroatlantic și în afara sa. Contribuțiile valoroase ale țării noastre în plan politic, conceptual, practic și operațional își găsesc, în prezent, o reflectare clară în acțiunile și profilul NATO. Astăzi, mai mult ca oricând, Flancul Estic, vecinătatea estică, Marea Neagră au devenit teme de importanță centrală pe agenda aliată și România beneficiază de o prezență aliată consolidată și o postură NATO întărită de descurajare și apărare pe teritoriul național și în regiune. România a demonstrat, pe parcursul celor 20 de ani de la aderarea sa, că este un veritabil furnizor de securitate și stabilitate. NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) este în prezent principalul garant al securității României, în cadrul relației strategice transatlantice cu Statele Unite ale Americii, care, asigură coerență și consistență acțiunilor Alianței. Statul român găzduiește actual o serie de structuri, sisteme și forțe NATO, participă cu trupe și mijloace militare la operațiuni și misiuni ale Alianței prin implicare în anumite teatre de operații, contribuie la măsuri de consolidare a prezenței avansate a acesteia pe flancul său estic și asistă state partenere, în ce privește eforturile comune de creștere a capacităților de reziliență, apărare și sprijin. În fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie se sărbătorește „Ziua NATO în România”. Câteva dintre elementele prezenței NATO în România sunt:

Unitatea de Integrare a Forțelor NATO- structură de comandament militar multinațional pe teritoriul României și reprezintă unul dintre cele 8 comandamente similare existente pe flancul estic organizației, care fac legătura dintre organizație și țările gazdă. Rolul acestor unități este acela de a oferi sprijin, astfel încât forțele NATO să ajungă la destinație și să fie pregătite pentru misiunile încredințate. Rolul său este astfel facilitatilor în ce privește primirea, staționarea, pregătirea și coordonarea forțelor militare ale NATO, urmând apoi să le asiste în ce privește integrarea acestora alături de partenerii din Alianță și de forțele militare ale țării gazdă, astfel încât misiunea lor să fie îndeplinită.
Detașamentul NATO de Contrainformații de la București
Centrul de Excelență NATO în domeniul HUMINT, cu sediul la Oradea

Astăzi alianța politico-militară NATO reunește 32 de țări din Europa și America de Nord, ea fiind înființată în data de 4 aprilie 1949 printr-un tratat semnat la Washington DC. Sediul general NATO se află la Bruxelles în Belgia, iar Sediul Central al Forțelor Aliate din Europa se află în apropiere de Mons - Belgia. Cheltuielile militare însumate ale NATO constituie aproximativ 70% din totalul cheltuielilor militare la nivel mondial. Reprezentanții statelor membre și-au exprimat intenția de a aloca minimum 2% din produsul intern brut pentru cheltuielile militare până în 2024.

Insigna - A.N.E.F. (Academia Națională de Educație Fizică)

Prima instituţie de învăţământ superior pentru pregătirea profesorilor de educaţie fizică din România şi-a început cursurile la 1 decembrie 1922, la Bucureşti. A fost a 10-a instituţie de acest fel din lume şi a 5-a din Europa. Activitatea a debutat sub conducerea generala a prof. Virgil Bădulescu care a obţinut sprijinul familiei regale, mai ales a Majestăţii Sale Regele Ferdinand I, a lui Dimitrie Gusti – directorul Casei Culturii Poporului şi a profesorului Vasile Pârvan. Instituția de învățământ a fost înfiinţată prin Legea pentru Educaţie Fizică, promulgată la data de 15 iunie 1923 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 59, din 17 iunie 1923, sub denumirea de Institutul National de Educatie Fizica (I.N.E.F.). Această titulatură fost schimbată pe parcursul existenţei sale, până la cea prezentă, atribuită prin modificările aprobate la H.G. nr. 749/2009 si publicate in Monitorul Oficial al României Partea I din 12 octombrie 2009. Denumirile instituţiei de-a lungul timpului sunt:

1922 - Institutul Naţional de Educaţie Fizică (I.N.E.F.);
1929 - Institutul Superior de Educaţie Fizică (I.S.E.F.);
1937 - Academia Naţională de Educaţie Fizică (A.N.E.F.);
1942 - Şcoala superioară de Educaţie Fizică (Ş.S.E.F.);
1945 - Academia Naţională de Educaţie Fizică (A.N.E.F.);
1948 - Institutul de Educaţie Fizică (I.E.F.);
1950 - Institutul de Cultură Fizică (I.C.F.);
1968 - Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (I.E.F.S.);
1990 - Academia de Educaţie Fizică (A.E.F.);
1992 - Academia Naţională de Educaţie Fizică (A.N.E.F.);
1993 - Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport (A.N.E.F.S.).
2009 - Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucuresti - U.N.E.F.S.

Academia Națională pentru Educație Fizică și Sport (fostă institut, azi universitate) își are sediul pe strada Constantin Noica, fostă Ștefan Furtună, la nr. 140 în localul fostelor grajduri regale, care s-au ridicat între anii 1937 – 1940 după indicațiile arhitecților Alexandru Iosif și Gheorghe Lungu. De-a lungul vremii aceste grajduri au suportat însemnate modificări din cauza oamenilor sau a naturii. După anul 1950 construcției îi revine un rol nou în societate, acela de cămin studențesc, fiind denumit Căminul 303. Din anul 1984 în această construcție s-a instalat Academia Națională pentru Educație Fizică și Sport (pe scurt ANEFS) deși aceasta exista din anul 1922 sub numele Institutul Național de Educație Fizică. În locul grajdurilor este acum o sală de sport în care încă se mai găsește loja regală cu scara de acces. Și sala de marmură, actuala sală de festivități s-a păstrat așa cum a fost, podea de marmură albă, coloane din marmură culoarea smaraldului, scena pentru prestații artistice și desigur încă o lojă în care cei de viță nobilă puteau privi spectacolele. Fiecare sală, cea de atletism, cea de judo, centrul medical, birourilor cadrelor didactice, toate au moștenit arhitectura și decorul din perioada regală. Ușile masive din lemn, tablourile cu scene în care sunt implicați, logic, caii, culoarele strâmte, scările întortocheate, balconașele întrerupte de coloane, toate acestea sunt mărturiile unei construcții regale.

23 August 1946 - Trăiască victoria B.P.D.

(Blocul Partidelor Democrate)

Ziua de 23 august a anului 1944, intrată în istorie ca actul de la 23 august, a fost de fapt o lovitură de stat prin care regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim ministru al României și „Conducătorul Statului”, dispunând încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. Acest act a pus capăt regimului instaurat prin puciul lui Ion Antonescu de la 6 septembrie 1940, în urma căruia acesta se auto-intitulase „conducător al statului” și își însușise puteri discreționare. În situația în care Armata Roșie invadase deja nord-estul României în luna martie 1944 (frontul oprindu-se pe linia Cernăuți – Botoșani – Iași – Chișinău – Tighina, desprinderea de puterile Axei și semnarea imediată a armistițiului cu Uniunea Sovietică devenise o necesitate urgentă și vitală. Imediat după demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, România a ieșit din alianța cu Puterile Axei a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei și Ungariei. Acordul de Armistițiu între guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit și URSS-ului, pe de o parte, și guvernul României, pe de altă parte, a fost ulterior semnat la Moscova, pe 12 septembrie 1944, acord în care au fost stabilite modalitățile politice de guvernare a României, precum și plata de despăgubiri materiale către URSS în valoare de 300 milioane de dolari defalcate pe 6 ani, sub formă de bunuri. Alt rezultat al schimbării de alianță din 23 august 1944 a fost revenirea Transilvaniei de Nord în granițele României, în timp ce Cadrilaterul retrocedat Bulgariei, precum și Basarabia și Bucovina de Nord, cedate Uniunii sovietice în 1940, rămâneau în posesia acestora. Schimbarea de alianță a României din 23 august 1944 a accelerat înaintarea Aliaților (printre care se număra acum România) spre granițele Germaniei, armata română participând la operațiunile din 1944 contra Germaniei naziste pe teritoriul țării sale, precum și la cele de pe teritoriile Ungariei și Cehoslovaciei până la sfârșitul războiului. Hotărârea României a scurtat cu şase luni cel de-al doilea război mondial. 23 August a fost, timp de aproape jumătate de secol, sărbătoarea naţională a României, pregătită şi întâmpinată cu mare fast de regimul comunist. Ziua de 23 august este una de referință în istorie, zi națională în comunism, pe care românii și regimul o sărbătoreau cu mult fast. Momentul 23 August 1944, care a dat prilejul acestei sărbăători, a devenit graniţa în timp între două epoci istorice: încheierea celui de-al Doilea Războu Mondial și începutul sovietizării României. De aceea, liderii comunişti au sărbătorit naţional acest moment. 22 August 1944, ora 22:30, prin Proclamaţia către ţară, regele Mihai anunţa „ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”. Hotărârea a scurtat cu şase luni cel de-al Doilea Război Mondial. Cel care a jucat rolul primordial în ziua de 23 august 1944 a fost Regele Mihai, care l-a arestat pe mareșalul Ion Antonescu și a decis să se alăturare Coaliţiei Naţiunilor Unite. Astfel că, timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României. Momentul Ziua de 23 august a rămăs în mintea românilor drept cea mai importantă sărbătoare comunistă, motiv pentru care se organizau activităţi în „cinstea” lui Nicolae Ceauşescu, de „Ziua Națională a României”. Parade fastuoase, materiale de propagandă, demonstraţii ale oamenilor muncii, cântece pioniereşti, marşuri militare sau spectacole omagiale erau doar câteva dintre manifestările organizate în „Epoca de Aur” pentru a celebra ziua de 23 august. Pregătite cu câteva luni înainte, activităţile dedicate zilei în care România a întors armele împotriva Germaniei naziste şi s-a alăturat Coaliţiei Naţiunilor Unite s-au transformat într-un omagiu adus conducătorului mult iubit, Nicolae Ceauşescu.

1 Mai 1961

În anul 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, data de 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymerket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți. În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”. 1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și SUA, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum P.S.M. și P.R.M.. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în anul 1890. În perioada comunistă, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După defilare cu mic, cu mare, muncitorii din toate sectoarele de producție se îndreptau cu avânt, de la primele ore ale dimineții, spre locul de desfășurare a serbărilor câmpenești organizate în lungul și-n latul țării. Își întindeau păturile pe iarbă, mâncau mititei, beau bere și ascultau rapsozii veniți să le răsplătească efortul de peste an. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În ultimii ani Poșta Română nu a mai emis nici o marcă poștală cu ocazia zilei de 1 Mai și nici nu există speranțe să mai scoată. Astăzi doar amintirile țin loc de parade festive în sufletul oamenilor. Locurile de muncă au început să dispară, muncitorii fericiți s-au împuținat, mulți dintre ei lucrând “afară”. În Romania, sărbătoarea de 1 Mai continuă, dar fără obiectul muncii.

Insigna pionierească - Micul turist

De-a lungul existenţei sale ca organizaţie de masă a şcolarilor (1949-1989), Organizaţia Pionierilor a acordat o atenţie deosebită activităţilor în aer liber şi turistice. Această importanţă rezultă şi din faptul că până în 1966 (perioadă care se suprapune RPR-ului) Organizaţia nu a emis nicio insignă dedicată exclusiv sportului, în schimb a emis două pentru activităţi turistice: „Tânăr turist” şi „Micul turist” (a doua apare în trei variante).Pentru a le putea primi pionierii trebuiau să participe la drumeţii şi să aibă cunoştinţe de orientare turistică şi de acordare a primului ajutor medical. Pe lângă insignele menţionate anterior, au mai fost identificate alte două emise pentru a marca anumite evenimente, cel mai probabil organizate în cadrul competiţiei Expediţiile „Cutezătorii”. Insigna Micul turist a fost în uz aproximativ în intervalul 1951-1956. Ea este rotundă cu diametrul de 2,3 cm, fiind produsă din alamă cu email cald la IPMS Arad. Emitentul este Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor. În partea de jos este reprezentată o busolă albă (uşor ieşită în afară) cu cele patru puncte cardinale marcate. Acul este orientat pe direcţia NE-SV2 . Marginea exterioară este înconjurată de o bandă albă, care se încheie în partea superioară cu un steag tricolor. Pe banda albă este scris cu majuscule „MICUL TURIST”. Aceasat este o variantă mai rară, versiune intermediară între insigna „Tânărul turist” şi insigna „Micul turist”. Deşi principalele elemente constitutive ale desenului sunt prezente, există şi numeroase diferenţe: în locul munţilor este reprezentată o pădure, între pionier şi brazi este desenată o cabană, iar băiatul nu are rucsac. Insigna se acorda pionierilor şi şcolarilor din clasele V-VII şi elevilor din învăţământul mediu, care participau la concursul „Să ne cunoaştem ţinutul natal” la una din secţiunile: ştiinţele naturii şi geografia; istoria; limba, literatura şi folclorul (cântece, dansuri, proverbe, zicători, basme legende, obiecte de artă manuală – cusături, împletituri, sculpturi –, particularităţile de limbă ale locuitorilor, cu posibilitatea de a întocmi atlase lingvistice). Concursul se desfăşura pe durata întregului an şcolar, etapa I (pe şcoală) finalizându-se la sfârşitul trimestrului II, iar etapa a II-a (pe raion) la sfârşitul vacanţei de vară.

______________ooOoo______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII