Epaminonda's Blog.....: PAROISSE D'ANDOUILLE

Mai jos admiri și alte fotografii cu monumente de cultură și

arhitectură din localitatea franceză PAROISSE D'ANDOUILLE

(parohia Andouille), departamentul MAYENNE, regiunea

PAYS DE LA LOIRE, din vremuri diferite și câteva trimiteri

poștale ilustrate

Biserica St. Mathew

Strada de Jos a Bisericii

Drumul Saint-Germain - d'Anxurre

Strada Podului

Gara

Piața bisericii

Monumentul eroilor locali

Strada Laval

Poșta

Piața Bascule

Piața

Podul Rochefort

Strada Rochefort

Castelul Goisniere

Strada gării

Trimiteri poștale

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE DIN

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

(Regele României Ferdinand I)

Centenarul Muzeului Militar Național "Regele Ferdinand I"

Istorie - Tradiție - Armată 1923 - 2023

Produsul de mai sus este o medalie realizată în anul 2023 la Monetăria Statului, care celebrează Centenarul Muzeului Militar Național “Regele Ferdinand I”. Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” reprezintă instituția din cadrul Armatei Române care oferă cunoscătorilor și publicului larg atât din țară, cât și din străinătate, o imagine obiectivă și complexă asupra evoluției în timp a principalelor sale componente: infanteria, cavaleria, artileria, aviația, marina, etc., precum și asupra faptelor de arme ale înaintașilor și a istoriei militare a țării noastre in genere. Această imagine se concretizează prin obiecte de patrimoniu de o valoare inestimabilă, care se regăsesc în colecțiile sale, unde au ajuns prin grija și cu sprijinul unor personalități de marcă ale istoriei și culturii române, precum Regele Ferdinand, Regina Maria, familia Brătienilor, Radu R. Rosetti, Alexandru Tell, Alexandru Averescu, Constantin Prezan etc. Astăzi, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, prin activitatea sa, prin valorificarea patrimoniului său deosebit prin intermediul expozițiilor permanente sau temporare, prin maniera de abordare inedită a unor evenimente istorice, cu ajutorul grupurilor de reconstituire istorice militare, prin colaborarea în cadrul unor proiecte culturale cu instituții similare din țară, constituie un spațiu cultural în care tradiția istorică și trecutul nostru militar sunt evidențiate, cunoscute și transmise mai departe generațiilor viitoare. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție: argint și aliaj de cupru. Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt:

anul emiterii – 2023
emitent – Monetăria Statului
tema – Centenarul Muzeului Militar Național “Regele Ferdinand I”
material compoziție – argint cu titlul de 99,9% sau aliaj cupru
forma – rotundă
diametrul 50 milimetri
greutatea – 47 grame cea de argint și necunoscută cea din aliaj
calitatea – proof
tiraj – 60 exemplare cea din argint și 40 exemplare cea din aliaj
preț unitar de vânzare din magazinele bucureștene ale Monetăriei Statului, cu TVA inclus – 563 lei cea de argint și 257 lei cea din aliaj cupru

Muzeul Militar Național din București a fost înființat în data de 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Premergător constituirii acestui muzeu a fost înființat în anul 1893 un muzeu al artileriei. Clădirea care apare în vechile cărți poștale este fostul Palat al Artelor, edificiu construit pe dealul Trocadero (Dealul Filaretului) pentru Expozițiunea Generală București 1906, în locul în care se află în prezent Parcul Carol I. Palatul, cu o suprafață de 2413 metri pătrați, a fost proiectat de arhitecții Victor Ștefănescu și Ștefan Burcuș și apoi, realizat de inginerul Robert Effingham Grant, directorul general al Societății Române de Construcții și Lucrări Publice. Lucrările de construcție a Expoziției au demarat la 15 mai 1905, iar fundațiile pentru Palatul Artelor au fost așezate la 16 august 1905. Palatul Artelor adăpostea „Muzeul trecutului nostru”, destinat a conserva „tot ce privește neamul românesc, de la constituirea sa și până în prezent” (1906. În anul 1919, Ministerul Agriculturii și Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea Palatului Artelor din Parcul Carol, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expozițiile și patrimoniul viitorului muzeu militar. În anul 1923, în fața Palatului Artelor (Muzeul Militar) a fost amplasat Mormântul Ostașului Necunoscut, ce avea să devină locul național de pelerinaj și de reculegere în memoria celor 225000 de români care s-au jertfit pentru întregirea Neamului. Tot în scop memorial, în holul de onoare circular al muzeului a fost așezat grupul statuar „Pe aici nu se trece”, înfățișându-i pe Regele Ferdinand I al României și zeița Nike, zeița victoriei din mitologia greacă, operă realizată în anul 1924 de sculptorul Ioan Iordănescu, iar pe pereți, au fost gravate numele ofițerilor morți în război. Activitatea muzeului a fost temporar suspendată în urma puternicului incendiu din vara anului 1938 și a încetat definitv după cutremurul din anul 1940.Palatul a fost demolat în anul 1943, pentru ca în locul său să se amenajeze un complex memorial. În prezent, pe locul ocupat odinioară de Palatul Artelor este amplasat Mausoleul din Parcul Carol. La 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul Militar Central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Școli de infanterie și cavalerie din strada Izvor nr. 137. În perioada 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în 1985, instituția s-a mutat în actualul sediu din strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127. Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 și, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din 1990 instituția a revenit la titulatura de Muzeul Militar Național. În sălile sale, muzeul găzduiește o Expoziție de Istorie Străveche, Colecția de arme albe și arme de foc, Colecția de Machete (fortificații și tehnică militară), o bibliotecă cu carte și reviste pe teme militare. În curtea muzeului sunt expuse piese de artilerie și diverse tipuri de tehnică militară de infanterie și de aviație. La intrarea în curte se află Monumentul Eroilor Regimentului 21 Infanterie, operă a sculptorului Spiridon Georgescu. Muzeul Militar Național are filiale locale și în alte orașe ale României: Oradea (1971), Constanța (1985) Bacău (1997) și Buzău (2023).

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrând armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întorcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Corul german din România - 1892

În secolele XII şi XIII imigrează în Transilvania germanii din regiunea Mossel-Franconia. În mijlocul secolului XIX, un grup de Surori Cântăreţe şi învăţători, care făceau parte din Fraţii şcolilor creştine, se aşează în Bucureşti în anul 1852, venind din Nimfenburg Bavaria. În acelaşi an se infiinţează; BUKARESTER DEUTSCHE LIEDERTAFEL (Corul German din Bucureşti), care poate fi considerat prima asociaţie corală germană în acest spaţiu, argumentată şi de insigna corului care consfiinţeşte anul 1852 ca an de constituire, cum era obiceiul şi atunci. Dacă traducem ad literam cuvintele: „liedertafel” avem: masa de cântări; iar „liederkranz” avem panou de cântări, ceea ce se aplică actualmente ca şi cor musical. Corul German din Bucureşti a avut iniţial o activitate de socializare, concertele şi spectacolele se desfăşurau în săli mari unde lumea şedea la mese unde se mânca, bea, fuma şi se purtau discuţii, înainte de 1900 s-a renunţat la activitatea de socializare . Prezenţa la concerte şi spectacole a devenit mai sobră, tot acum apărând aşa zişii „spectatori elevaţi”. În 1900 Corul German din Bucureşti avea sediul în Str. Biserica Enei şi avea următoarea conducere: preşedinte - C.Weinlicht; Vicepreşedinte - Th.Binder; casier - J.A Reprencht; secretar - H.Zeuder; economist - G.Hoph si G.Waber; arhivist - E.O.Zeuner; Profesor de muzică - E.Jakosch; substituţi: A.Dimitriu, E.A.Lessel, C.Mueler şi Rab. Corul a avut o activitate continuă cu mici întreruperi până în 1943, fiind în acelaşi timp o pepinieră pentru muzicieni, cântăreţi, instrumentişti şi alţi artişti. Întrucât asociaţiile corale erau constituite din bărbaţi, totuşi în 1878 la Bucureşti se înfiinţează un cor de dame, mişcare care se desfiniţează prin 1919, când apar coruri mixte. În 1902 se serbează la Bucureşti 50 de ani de activitate a Corului German din Bucuresti. Istoric în 1867 se constituie Federaţia Corală Germană recomandând constituirea de Federaţii Corale Germane teritoriale. Astfel că în anul 1892 se constituie Federaţia Corală Germană în România, coordonând activitatea artistică a germanilor din Valahia şi Moldova. Tot în 1892, din iniţiativa formatiei corale „Hermania” din Sibiu se constituie: Siebenburghische Deutsche Sangherbund (Federaţia Corurilor Germane din Transilvania) în 14 august 1892, iar statutul cu 14 paragrafe a fost aprobat de ministerul de interne în 10 decembrie 1892. Kronstadter Deutsche Liederkranz (Corul German din Brasov) se constitue în I885. Este interesant că Muzeul Braşovului acum câtiva ani nu avea această insignă, ea apare în cinci variante de culoare şi formă în cele doua cataloage ale insignelor săseşti editate în 2018. Insigna prezentată aici a fost realizată în anul 1892 cu ocazia fondării Federației corurilor germane din România (DEUTSCHER SANGERBUND IN RUMÄNIEN). Insigna este confecționată din tablă ștanțată, puțin bombată la mijloc, cântărește 7,8 grame, are înălțimea de 68 milimetri, lățimea de 33 milimetri, iar pe verso are un sistem de prindere de tip ac cu lungimea de 52 milimetri. Unele insigne au fost echipate și cu niște panglici cu benzi longitudinale divers colorate (negru-roșu-galben sau albastru-galben).

Academia de Înalte Studii Economice și Industriale

25 ani de la absolvire 1944 - 1969

Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii Economice din București a luat ființă în baza unei legi care a fost promulgată de către Carol I prin Decretul Regal nr. 2978 din data de 6 aprilie 1913, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale". Actuala denumire datează din anul 1967, de-a lungul anilor instituția a pregătit zeci de generații de economiști, contribuind la afirmarea și dezvoltarea învațământului, științei și culturii economice din România. Academia de Studii Economice din București este atașată tradiției gândirii libere, libertății academice, recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și principiului supremației legii. ASE este una dintre cele cinci universități românești de elită care fac parte din consorțiul „Universitaria” care colaborează și cooperează în domeniul învățământului superior și cercetării științifice. Universitatea oferă programe de studii acreditate la nivel național la nivel de licență, masterat și doctorat în diverse domenii. Istoricul Academiei de Studii Economice din București (ASE) a fost marcat de numeroase evoluții și schimbări, care au adus îmbunătățiri semnificative și dezvoltări în cadrul instituției. Înființată la 6 aprilie 1913, prin Decret Regal, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale" (AISCI), instituția a avut un parcurs de dezvoltare continuă. În anul 1921, mai precis la 19 august, AISCI a dobândit dreptul de a organiza doctoratul, o etapă importantă pentru consolidarea calității academice. O altă schimbare semnificativă a avut loc în 1927, când au fost introduse două niveluri de pregătire: licența, cu o durată de trei ani, și doctoratul, cu o durată de cel puțin un an. În același timp, anul preparator a fost introdus în anul universitar 1929-1930, fiind ulterior integrat în anii de studii în 1936. În 1935, AISCI a trecut din subordinea Ministerului Comerțului și Industriei în cea a Ministerului Instrucțiunii Publice, oferind astfel o nouă direcție instituției. În anul 1947, în urma fuzionării cu Academia de Studii Cooperatiste, a devenit „Academia de Studii Comerciale și Cooperatiste”. În 1948 Academia de Științe Comerciale și Cooperatiste și-a schimbat numele în „Institutul de Științe Economice și Planificare” (ISEP). Anii următori au adus noi inovații în planurile de învățământ ale ASE, precum introducerea educației fizice și sportului ca disciplină obligatorie în planurile de învățământ în 1951 sau implementarea învățământului fără frecvență începând cu anul universitar 1951-1952. În anul 1952, Institutul de Științe Economice și Planificare devine V. I. Lenin, iar din anul 1958 în „Institutul de Științe Economice” (ISE). În 1957, a fost instituită durata de cinci ani pentru studiile la zi, valabilă pentru toate facultățile, consolidând astfel programul de pregătire academică. În 1967, „Institutul de Stiințe Economice” (ISE) și-a schimbat denumirea în „Academia de Studii Economice” (ASE). ASE avea urmatoarele facultați: Economia producției, Calcul economic si cibernetică economică (nou inființata), Comerț (cu o noua secție: Economia comerțului exterior), Finanțe, Contabilitate, Economie generală. Continuând cu anul universitar 1968-1969, învățământul seral a fost introdus, extinzând astfel posibilitățile de acces la educație pentru un număr mai mare de studenți, iar din anul 1971, s-au introdus cursurile postuniversitare. Odată cu anul 1991, învățământul de lungă și scurtă durată (colegii) a fost introdus, asigurând astfel accesul la educație pentru un număr mai mare de tineri. În 1993, a fost introdusă structura învățământului organizat pe cicluri (module), iar în anul următor, în 1994-1995, au fost adăugate studiile aprofundate (un an, după licență), dezvoltând astfel gama de programe educaționale. În 1997, ASE a fost recunoscută ca Instituție Organizatoare de Doctorat (IOD), consolidându-și astfel poziția în cercetare și dezvoltând programele de pregătire doctorală. Începând cu anul universitar 1998-1999, învățământul la distanță a fost introdus sub numele de "Învățământ Economic Deschis la Distanță," oferind o modalitate flexibilă de studiu pentru cei interesați. În anul 2000-2001, au fost adăugate programele de masterat, completând astfel oferta de programe de studii.Un moment important în istoria ASE a fost anul 2005, când a fost implementat procesul Bologna, aducând alinierea la standardele europene de învățământ și creând structura cu trei niveluri: licență (3 ani), masterat (2 ani) și doctorat (3 ani). În anul 2011 a fost introdus un nou model de doctorat, concentrat exclusiv pe cercetare. În cadrul instituției sunt următoarele facultăți:

Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare in limbi străine
Facultatea de Administrație si Management Public
Bucharest Business School (Școala de Afaceri)
Facultatea de Bussines și Turism
Facultatea de Cibernetică, Statistică si Informatică Economica
Facultatea de Contabilitate si Informatică de Gestiune
Facultatea de Drept
Facultatea de Economie Agroalimentară si a Mediului
Facultatea de Economie Teoretică si Aplicată
Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori
Facultatea de Management
Facultatea de Marketing
Facultatea de Relații Economice Internaționale

Pipera

Biserica Sf. Ilie - Pipera (Tătăranu)

Pipera este numele unei platforme industriale bucureștene și numele unui cartier al orașului Voluntari, în imediata vecinătate a sectoarelor bucureștene 1 și 2. Cartierul este separat de restul orașului Voluntari printr-o zonă parțial împădurită, traversată de autostrada București – Ploiești. Principalele artere ale cartierului sunt Bulevardul Pipera (fost șoseaua Pipera-Tunari), care se suprapune peste DJ200B, un drum județean care leagă Bucureștiul de satele comunelor Tunari și Balotești și strada Erou Iancu Nicolae, care pornește din Bulevardul Pipera și duce spre vest către București, în zona Grădinii Zoologice Băneasa și a Academiei de Poliție. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pipera (denumit și Tătărani) era sat al comunei Băneasa-Herăstrău din plasa Dâmbovița a județului Ilfov și avea 122 de locuitori. În anul 1925 satul este consemnat ca parte a comunei Colentina-Fundeni din plasa Pantelimon a aceluiași județ. Ulterior, după ce mare parte din comuna Colentina a fost inclusă în București, Pipera a fost desființată ca localitate de sine stătătoare și inclusă în satul și comuna Voluntari, comună devenită oraș în 2004. În perioada post-revoluție a devenit dintr-un sat mic înconjurat de pășuni, de la marginea Bucureștiului, unul dintre cele mai scumpe cartiere rezidențiale. Deasupra am postat veche biserică a cartierului cu hramul Sfântu Ilie.

Clubul sportiv școlar Nr.3 Steaua - Baschet

La Clubul Sportiv Școlar nr. 3 Steaua copiii se pot înscrie la cursuri de fotbal, gimnastică, înot, scrimă, echitație, atletism, tenis sau tir, sub îndrumarea antrenorilor pasionați de ceea ce fac, dornici să îi introducă pe copii în tainele unui sport. Antrenamentele au loc după ce copiii au fost instruiți teoretic privitor la ce presupune sportul, cum se practică, după care urmează să își însușească deprinderile motrice necesare practicării. Cursurile pot fi fie de inițiere, pentru copiii care nu au mai avut tangențe cu sportul de respectiv, fie de performanță, pentru cei care știu deja cum se practică și vor să își perfecționeze tehnica sportivă. Periodic se fac evaluări, și copiii care dovedesc că și-au însușit corespunzător lecțiile sunt promovați în grupe superioare. Membrii Clubului Sportiv Școlar nr. 3 Steaua iau parte periodic la evenimente și competiții de profil sportiv. Sediul clubului este situat pe Bulevardul Ghencea, nr.35, sector 6, București.

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă. Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii (ochire) prin coș de sus; echipa care acumulează mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri. Actele fizice nesportive sunt penalizate și există restricții asupra modului în care este folosită mingea. De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obișnuite de ochire, pasare și driblare, dar și de poziționare a jucătorilor, precum și structurile ofensive și defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalți vor ocupa centrul sau una dintre cele două poziții de înaintare, iar jucătorii mai mici de statură sau cei care au viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii, vor ocupa poziția de pază. În timp ce baschetul competițional are niște reguli bine stabilite, numeroase variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile ocazionale. În anumite țări, baschetul este un sport popular, cu mulți spectatori.

Serendipity Academy (Academia de dans)

Serendipity Academy (Academia de dans Serenidipity) este locul expresivității dansului contemporan, având sediul central în municipiul București, Sectorul 4, Șoseaua Giurgiului, la nr 37. Este o școală (club sportiv) unde se țin cursuri de balet și dans modern pentru băieți și fete cu vârstele cuprinse între 4 și 16 ani. unde se împletesc tradiția baletului cu inovația dansului modern.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată și chiar unele trimiteri poștale ilustrate.