1. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la
nașterea lui
Jaroslav Ježek. Pe aversul monedei, în interiorul unui
cerc periferic continuu sunt redate câteva portative cu note muzicale, două
capete stilizate de oameni și la partea de jos monograma monetăriei cehe. Pe
partea de jos din stânga monedei este aplicată inscripția “200 Kc” (valoarea
monedei) iar pe partea dreaptă, oblic, pe două
rânduri este aplicată inscripția “CESKA REPUBLIKA” (numele țării).
Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu sunt redate câteva
portative muzicale fără note și, peste acestea, capul stilizat al unui personaj
purtând ochelari. La partea de jos a monedei este aplicată monograma
gravorului, iar pe partea stângă jos oblic este aplicată inscripția “1906 –
2006” (anii nașterii
personajului și emiterii monedei) și semnătura personajului.
Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii
– 22.09.2006, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31
milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (11500
buc) și proof (20000 buc) și designer – Josef Oplistil.
Jaroslav
Ježek a fost un compozitor, pianist și dirijor cehoslovac, autor
de jazz, muzică clasică și de film, care s-a n[scut la data de 25 septembrie
1906 ;i a decedat la data de 1 ianuarie 1942. Era aproape orb de la o vârstă
fragedă. A studiat compoziția la Conservatorul din
Praga. A colaborat cu mulți artiști de avangardă din Cehoslovacia de dinainte
de război. Activitatea sa muzicală este împărțită în două părți. Prima parte a operei sale constă în compoziții
de cameră, pian și concerte. În partea a doua și-a găsit propria expresie,
specifică și modernă. De asemenea, a devenit un compozitor de jazz popular în Cehoslovacia de dinainte de război. A compus cântece și dansuri pentru piesele revitalizate ale
Teatrului Liber din Praga. Melodiile sale inovatoare sunt cunoscute până în
zilele noastre în Republica Cehă. În mod evident, Ježek a fost fascinat de jazz-ul american. Enumăr
câteva din creațiile sale muzicale: Concert pentru pian și orchestră, Fantezie
pentru pian și orchestră, Concert pentru vioară și orchestră, Poem simfonic (piese
orchestrale); Cvintetul vântului, Cvartetele de coarde
nr.1 și 2, Sonata pentru vioară și pian (piese de cameră); Sonatina, Capriccio,
Etuda, Rapsodie, Toccata, Sonata (piese pentru pian).
Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii
– 20.06.2007, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31
milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (10800
buc) și proof (20000 buc) și designer – Josef Safarik.
Podul
Carol este
un pod istoric celebru, care traversează râul Vltava în Praga. Construcția
sa a început în anul 1357, sub patronajul regelui Carol al IV-lea și a fost
terminată la începutul secolului al XV-lea. El a înlocuit vechiul pod
Judith, construit în perioada 1158-1172, care fusese grav avariat de o
inundație în 1342. Podul cel nou a fost numit, inițial, Podul de Piatră sau
Podul Pragăi, primind numele de Podul Carol abia în 1870. Fiind singurul
mod de traversare a râului Vltava până în 1841, Podul Carol a fost cea mai
importantă cale de comunicație între Cetatea din Praga, Orașul
Vechi și zonele adiacente. Această legătură a făcut ca orașul Praga să devină o
localitate importantă pe ruta comercială între Europa de Vest și de Est. Podul
are o lungime de 515,76 metri și o lățime de aproximativ 10 metri, fiind
sprijinit pe 16 arcuri apărate de bariere antigheață. El este protejat de
trei turnuri, dintre care două se află pe malul din cartierul Mala Strana și
cel de-al treilea pe malul Orașului Vechi. Turnul din Orașul Vechi este
considerat una dintre cele mai uimitoare clădiri civile în stil gotic din
lume.Balustradele podului sunt decorate cu 30 de sculpturi, majoritatea
realizate în stil baroc, în jurul anului 1700, și înlocuite, în prezent, cu
replici, originalele fiind expuse în
lapidariumul Muzeului Național.
3. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la
nașterea sopranei și
actriței Jarmila Novotna. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc
periferic continuu, în tot câmpul sunt inscripționate o parte dintre rolurile
pe care le-a jucat pe scena și pe ecran. Undeva, jos în stânga monedei, este
aplicată monograma monetăriei cehe iar în dreapta pe un singur rând și
orizontal este aplicată inscripția “200 Kc”
(valoarea monedei). Periferic circular pe marginea monedei este aplicată
inscripția “REPUBLIKA CESKA” (numele țării). Pe revers, în
interiorul unui cerc periferic continuu este prezentat chipul personajului
privind spre stânga și undeva în dreapta monedei – monograma gravorului.
Periferic, circular, pe marginea monedei, în stânga, jos și pe dreapta este
aplicată inscripțiile ”JARMILA NOVOTNA” și „1907 - 2007”
(numele personajului, anul nașterii și anul baterii monedei).
Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii
– 05.09.2007, valoarea – 200 coroane,
forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame,
compoziția – argint, calitatea – BU (10200 buc) și proof (12800 buc) și
designer – Vojtech Dostal.
Jarmila Novotná a
fost o celebră soprană și
actriță cehă care s-a născut la data de 23 septembrie 1907 la Praga și a
decedat la data de 9 februarie 1994 la New York. A debutat la Opera din Praga
pe data de 28 iunie 1925 în rolul Marenka din filmul “The Bartered Bride” de
Smetana. Șase zile mai târziu, a susținut rolul Violetei din opera Traviata a
lui Verdi. Pe 5 ianuarie 1940, a debutat la Opera Metropolitană, în rolul lui
Mimì, din filmul “La Boheme” de Puccini. A susținut 208 reprezentații la Opera
Mitropolitană. Enumăr câteva din filmele în care a jucat (cântat): Foc în Operă, Studenta cerșetorilor,
Frasquita, Cazacul și privighetoarea, Ultimul vals, Marele Caruso, etc.
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
_____________xxx_____________
CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei
persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani
și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare
societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică,
religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de
participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură,
etc.
Insigna membru al Organizației de Pionieri
Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a
copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la
organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului
Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere
organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista
„Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947,
pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din
România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată
conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului
Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej),
angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a
fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă
Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul
Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la
plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității
Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de
conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu
Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a
avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost
adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și
detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul
Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea
organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației
Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat
faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor
detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care
îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist
Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea
acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul
patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de
poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist
Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă
ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială,
să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică
pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea
în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului
angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile
Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu
harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul
(neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt
pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La
București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada
1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor
(astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda
distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile
„Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”,
„Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau
în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă
fruntașă”.
Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții
și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea
inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost
fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini
dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost
inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind
purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri
specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt
ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani,
"Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine,
"Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni
membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta
in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au
devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit
"Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni
Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre
deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.
Orice
clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o
unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra
"conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar
comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a
tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie
"Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe
ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor
comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România
comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut
ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din
comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera
viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca
nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al
utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul"
nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici
diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de
detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si
formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public,
defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim
preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost
ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare
a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in
epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor
leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim
comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai
partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)
Mihai Viteazu
Mihai Viteazul (născut în anul 1558 în localitatea Târgu de
Floci, Țara Românească și decedat la data de 9 /19 august 1601 la Câmpia
Turzii, Principatul Transilvaniei, a fost domnul Țării Românești între
anii 1593-1600. Pentru o perioadă (în anul 1600), a fost conducător de
facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi:
Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca
boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și
ban al Craiovei. În anul 1601, în timpul unei șederi la Praga, a fost
portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menționat pe marginea
portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al
vieții", ceea ce indică drept an al nașterii lui Mihai anul 1558.
Pe
scurt, Mihai Viteazul ar putea fi caracterizat în felul următor (a se reține că
nu a purtat titlul de "Domn" decât în Țara Românească):
- 1593-1599 este Domn al Țării Românești;
- Între octombrie 1599 și iunie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești și al Ardealului;
- În perioada iunie 1600 - septembrie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești, al Ardealului și Moldovei, adunate împreună sub "unirea personală" a lui Mihai; în cazul Moldovei îl înscăunează de fapt pe fiul său;
- Între septembrie 1600 - noiembrie 1600 a fost Domn al Țării Românești;
- Între februarie 1601- august 1601 a fost comandant militar în slujba Imperiului Habsburgic.
Deși istoria asociată cu Mihai
Viteazul este cunoscută publicului larg drept "unire", termenul este
dus prea departe. În realitate, toate cele trei țări își păstrează instituțiile
de conducere de dinainte - Dieta (Transilvania) și sfaturile boierești în
țările extracarpatice, își păstrează legile, cutumele și procedurile fiecăreia
în vigoare. Mihai nu "unifică" nici armatele.Deși efemeră, prima
unire de facto a celor trei țări medievale românești, realizată de Mihai
Viteazul în 1599-1600, a făcut ca acesta să rămână în conștiința românilor ca
un simbol al unității naționale. În România există 9 localități din diferite
județe care îi poartă numele (5 dintre ele numite „Mihai Viteazu” și 4 numite
„Mihai Bravu”). În aproape toate orașele din țară sunt străzi numite „Mihai
Viteazul” sau „Mihai Bravul”. Numeroase licee și colegii naționale au numele
„Mihai Viteazul”. De asemenea, o serie de instituții militare de învățământ
superior, printre care Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” (unitatea
de învățământ superior militar a Serviciului Român
de Informații, Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai
Viteazul” și Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române „Mihai
Viteazul”, poartă numele voievodului. Regimentul 30 Gardă “Mihai
Viteazul” (în prezent Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”) este o unitate
militară de elită a Armatei Române. În amintirea acestui erou
național au fost ridicate numeroase monumente. Cel mai vechi, dar poate și cel
mai celebru monument de acest fel este statuia ecvestră din Piața Universității
din București, operă a sculptorului francez Albert-Ernest
Carrier-Belleuse, realizată în 1874. Printre cele mai impozante statui ale
voievodului sunt cele din Cluj, Craiova, Ploiești, Alba Iulia, Giurgiu, Iași,
Oradea, precum și cea din incinta Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din
București. Pe locul unde a fost ucis, la Turda, a fost înălțat un obelisc,
iar racla cu capul său, păstrată la Mănăstirea Dealu, este adăpostită
într-un sarcofag din marmură realizat în 1913 de sculptorul Frederick
Strock. Ordinul militar de război “Mihai Viteazul” este cea mai înaltă
distincție română pentru faptele de arme în timp de război.
Campionatul României - 1913
Cursa de fond locul I - Niculescu - Câmpina - ciclism
Ciclismul este,
în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse
în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se
împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine
stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională,
cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și
investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii
locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se
numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al.
Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care
doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete
cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut,
sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele
velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas”
si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut
din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km,
este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data
cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si
organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza
”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In
1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere,
destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia
Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate
sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si
”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina
prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor
Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra,
intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a
mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din
zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga
de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar,
primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois
Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa
ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului
erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut
nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare.
Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi
Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc
biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de
lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua
Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in
1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat
ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si
pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase
neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in
care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom,
ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului
de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului
Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la
Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni
in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot
mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in
Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism.
Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua
nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de
conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea
Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul
Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).
Insigna - Parașutist militar
Regatul României - perioada 1941 - februarie 1945
Domnia regelui Mihai
Produsul
medalistic de mai sus s-a conferit parașutiștilor militari din vremea regatului, atunci
când suveran era Mihai I. Insigna a fost instituită în anul 1941 și acordată pe
tot parcursul celui de-al doilea război mondial până în februarie 1945. Insigna
se prezintă sub forma a două aripi deschise pentru zbor și o parașută
eliberată. La partea inferioară a insignei, în interiorul unui cerc, este
realizată o cruce care are la fiecare capăt monograma regelui Mihai (cifra
romană “I”
într-un” M” mai mare, care are deasupra coroana regală). Insigna este realizată
din bronz argintat și emailată în culorile albastru și alb de culoare. Janta
exterioară și coroanele nu au fost argintate, păstrând culoarea bronzului.
Insignele s-au conferit tuturor absolvenților școlii de parașutiști militari, care
a fost fondată în 1937 în cadrul Flotei 1 Aerostație, cu sediul în Fort
Pantelimon. Școala a obținut un statut independent în 1941, iar personalul său
a obținut o structură de batalion. A fost desființată în februarie 1945 și reînființată
cinci ani mai târziu - la 1 noiembrie 1950. Insigna
se purta în partea superioară stângă a tunicii, între cureaua de umăr și rever.
Emblemă coifură - subofițer din Poliția de Frontieră
Emblemele
coifură sunt un fel de
insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii
publice, siguranței naționale, autorității judecătorești,
pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie.
Politia de Frontieră Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne și este
instituția specializată a statului care exercită atribuții privind
supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea și
combaterea migrației ilegale și a faptelor specifice criminalității
transfrontaliere săvârșite în zona de competență, respectarea regimului juridic
al frontierei de stat, pașapoartelor și străinilor, asigurarea intereselor
statului român pe Dunărea interioară, inclusiv brațul Măcin și canalul Sulina
situate în afara zonei de frontieră, respectarea ordinii și liniștii publice în
zona de competență.Organism relativ tânăr, dar cu vechi tradiții de-a lungul
veacurilor în asigurarea ordinii la granițele române, Poliția de Frontieră se
afirmă ca o instituție cu personalitate proprie și individualitate în
executarea misiunilor, fiind în măsură să scoată în evidență, încă de la
frontieră, adevărata imagine a statului de drept și autentica democrație și
civilizație a poporului român.
_________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Regele statului Tonga
Siaosi George Taufa'ahau Tupou IV
a trăit între anii 1918 - 2006
și a condus între anii 1965 - 2006
Detaliu vignetă de pe o acțiune românească
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni germane
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 21.06.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu