Epaminonda's Blog.....: QATAR ȘI DUBAI

10 RYALS 1960

QATAR ŞI DUBAI

(Uniune monetară de scurtă durată

a celor două emirate)

QATAR

Este un stat monarhie tradițională

situat în sud vestul Asiei, Orientul Mijlociu,

mai precis nordul Peninsulei Arabia,

ce și-a câștigat independența la data de

3 septembrie 1971 față de Marea Britanie.

Regatul Qatar are capitala la Doha, numără

aproximativ 1,75 milioane de locuitori

și se întinde pe 11437 kilometri pătrați.

Deviză: Nu are.

Stema:

Steagul:

DUBAI

Este un stat monarhie tradițională

situat în sud-vestul Asiei, Orientul Mijlociu,

mai precis nordul Peninsulei Arabia,

ce și-a câștigat independența la data de

2 decembrie 1971 față de Marea Britanie.

Regatul Dubai are capitala orașul Dubai,

numără aproximativ 3,33 milioane de locuitori

și se întinde pe 4,114 kilometri pătrați.

Deviză: Nu are.

Stema:

Steagul:

Stema Uniunii monetare Qatar-Dubai:

Mai jos admiri trei dintre cele mai

reprezentative monumente de arhitectură din emiratul Qatar.

Palatul regal - Qatar

Arhitectură modernă - Qatar

Aeroportul internațional Hamad - Qatar

Mai jos admiri câteva piese de numismatică

și medalistică emise de emiratul Qatar.

Insignă - Qatar

Monedă - Qatar

Medalie - Qatar

Jeton - Qatar

Mai jos admiri trei dintre cele mai

reprezentative monumente de arhitectură din emiratul Dubai.

Palatul regal - Dubai

Hotelul Burj el Arab - Dubai

Aeroportul internațional - Dubai

Mai jos admiri câteva piese de numismatică

și medalistică emise de emiratul Dubai.

Medalie - Dubai

Insignă - Dubai

Monedă - Dubai

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Pisica sălbatică (Felis Silvestris) 2019 - Fauna 2019

În anul 2019 Monetăria Statului a emis o medalie ce reprezintă animalul Pisica sălbatică ce face parte din seria Flora și fauna României. Acest animal își are sălașul în pădurile de câmpie și de deal din România.Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție:

Material – argint, puritate – 92,5%, forma – rotundă, diametrul – 60 milimetri, greutatea – 204 grame, calitate – patinată, tiraj – 40 exemplare și preț unitar de achiziție inclusiv TVA – 990,26 lei
Material – aliaj de cupru, forma – rotundă, diametrul – 60 milimetri, calitate – patinată, tiraj – 60 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 241,81 lei

Pisica sălbatică, denumire științifică - Felis Silvestris, denumire populară - mâță sălbatică, mârtan sălbatic sau cotoi sălbatic, este o felină mică, ce poate fi văzută în Europa și vestul Asiei și Africii. Specia se hrănește cu mamifere mici precum rozătoare, pasări și alte animale de mărime asemănătoare. Se disting câteva subspecii răspândite în regiuni diferite. Au blana cenușie sau brună cu dungi negre. Pot să ajungă 45–80 cm de lungime, coada de 25–40 cm și masa de 3–8 kg. În România se întâlnește din Delta Dunării și până în munți, preferând pădurile liniștite, cât mai întinse, cu mulți arbori bătrâni și/sau hățișuri. Pisica sălbatică se împerechează în februarie-martie, iar după o gestație de circa 70 zile, femela naște 2-4 pui. Aceștia sunt orbi timp de 10-12 zile. După numai o lună, puii sunt capabili să își urmeze mama la vânătoare. De la aproximativ 3 luni pot vâna singuri. Animal solitar, prădător nocturn și vânător excepțional atacă exploziv, ca orice felină clasică, rozătoare de toate mărimile. De aceea, mâța sălbatică este un adevărat sanitar al pădurilor.

Insigna - 1 Mai 1927

În anul 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, data de 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymerket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți. În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”. 1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și SUA, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum P.S.M. și P.R.M.. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în anul 1890. În perioada comunistă, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După defilare cu mic, cu mare, muncitorii din toate sectoarele de producție se îndreptau cu avânt, de la primele ore ale dimineții, spre locul de desfășurare a serbărilor câmpenești organizate în lungul și-n latul țării. Își întindeau păturile pe iarbă, mâncau mititei, beau bere și ascultau rapsozii veniți să le răsplătească efortul de peste an. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În ultimii ani Poșta Română nu a mai emis nici o marcă poștală cu ocazia zilei de 1 Mai și nici nu există speranțe să mai scoată. Astăzi doar amintirile țin loc de parade festive în sufletul oamenilor. Locurile de muncă au început să dispară, muncitorii fericiți s-au împuținat, mulți dintre ei lucrând “afară”. În Romania, sărbătoarea de 1 Mai continuă, dar fără obiectul muncii.

Se pare că această insignă s-a bătut la comanda organizațiilor sindicaliste din acea vreme. Comparați sigla (cele două mâini împreunate) de pe această insignă și de pe logo-ul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (postat deasupra).

Campania de iarnă

Medalia militară „Campania de iarnă” trebuia să fie eliberată personalului militar român care a luptat alături de aliații germani în ofensivă majoră pentru a cuceri orașul Stalingrad din sud-vestul Uniunii Sovietice în timpul iernii 1942-1943. Victoria decisivă sovietică și distrugerea totală a armatei a 6-a germane, precum și marile pierderi ale contingentelor românești, maghiare, italiene și croate au constituit suficente motive de a nu mai conferi această medalie. În Bătălia de la Stalingrad țara noastră a trimis Armata a 3-a (comandată de general de armată Petre Dumitrescu cu un efectiv de 152492 suflete) și Armata a 4-a (comandantă de generalul de armată Constantin Constantinescu-Claps cu un efectiv de 75580 suflete). În această încleștare inegală armata română a pierdut 158854 militari. Supraviețuitorii au fost trimiși înapoi în România pentru refacere. Pe aversul medaliei este reprezentat vulturul valah în zbor. Vulturul poartă în gheare o sabie și în cioc o cruce. La partea de jos a medaliei este reprezentată o coroană regală și monograma regelui Mihai I, reinstalat ca șef la statului pentru perioada 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. Întreaga compoziție are în spate un fundal mohorât care simbolizează peisajul rusesc de iarnă: doi brazi pe stânga și suluri de zăpadă în derivă. Reversul prezintă o mână ce strânge cu putere o coroană formată din frunze de stejar (stânga) și frunze de laur (dreapta). În centrul câmpului reversului și al coroanei este redată pe trei rânduri, inscripția “CAMPANIA / DE / IARNĂ”.

Insigna - U.V.R. - (Uniunea Velocipedică a României)

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut în anul 1897 la comanda Uniunii Velocipedice din România. Este insigna de membru fondator al organizației cicliste ”Unirea Velocipedică a României” (U.V.R., înființată în anul 1897) considerată precursoarea Federației Române de Ciclism. Piesă medalistică este opera gravorului J.Gatty din Paris.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna - Pilot în aviația regală a României

Produsul medalistic de mai sus reprezintă prima insignă de pilot din aviația regală a României. Această insignă s-a instituit imediat după constituirea Corpului de Aviație Român (10 august 1915). Insigna reprezintă „Vulturul regal” (Pajura Regală), cu aripi verticale întinse, care ține o bombă în gheare peste care este aplicată monograma regelui Ferdinand I (două litere „F”).

Insigna se purta pe partea stângă a tunicii și era prevăzută pe revers cu un sistem de prindere orizontal sau vertical. Se cunosc insigne realizate din bronz dar și din bronz argintat. Pe reversul unor insigne era aplicat înscrisul J.Reschl & Fii („J.Reschl & Sons”). Din cauza lipsei de standarde oficiale, ecusoanele au diferit în ceea ce privește dimensiunea și detaliile de proiectare. Se cunosc patru variante ale acestui tip de ecuson:

Monograma regală și detaliile coroanei sunt emailate roșu. Pinul orizontal și prinderea pe revers, marca producătorului „J.Reschl & Fii” (cea mai rară variantă)
Monograma regală este albastru emailat, pin vertical și prinde pe revers, nicio marcă a producătorului.
Fără finisare smalț, pin vertical și prindere pe revers. Unele insigne au marca „J.Reschl & Fii” pe revers. Aceasta este cea mai comună variantă a insignei, emisă în perioada 1915 - 1920.
Fără finisare smalț, pin orizontal și prindere pe revers. Varianta de producție în masă emisă în anii 1920-1930. Au fost fabricate și miniaturi ale acestei ecusoane cu mici deosebiri în modul de prezentare.

_________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII