Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. În anul 1930 statul român a pus în circulație o monedă de 20 lei cu chipul regelui Mihai – copil. Această monedă a fost bătută în mai multe monetării europene. La Monetăria Heaton din Birmingham s-au bătut piesele ce poartă sigla H sub grupul de ţărănci, cele bătute la King's Norton Metal Company în Birmingham sunt marcate prin K N iar cele de la Royal Mint din Londra nu au semne distinctive. Aceste monede au circulat relativ puţin, datorită detronării sale de către propriul tată, Carol al II-lea, în acelaşi an.

Moneda de mai sus are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 1930, metal compoziție – aliaj (cupru - 79%, zinc - 20% și nichel – 1 %), greutate – 7,5 grame, formă – rotundă, diametru – 27 milimetri, margine – cu zimți, tiraj – 50 milioane exemplare (40 milioane la Royal Mint, 10 milioane la Heaton și 10 milioane la King’s Norton) și gravor –Costache Bassarab. Relativ rară - în ciuda tirajului mare - şi scumpă, e aproape imposibil de găsit în stare bună moneda este cunoscută între colecționari cu numele Hora deși nimeni nu dansează. Cele patru personaje feminine reprezintă alegoria României Mari: Mama Românie îşi întâmpină fiicele: Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Această imagine era notorie într-o epocă deloc îndepărtată. Regăsirea alegorică a fost imortalizată în piatră (exprimare oarecum improprie) de către sculptoriţa Olga Sturza, statuia fiind donată primăriei municipiului Iaşi la 1 august 1924. Amplasarea a fost făcută pe locul unde acum se află în Iaşi statuia lui Mihai Eminescu, la poalele dealului Copou. Imaginea de mai jos a statuii provine de pe o carte poştală din anul 1929.

Se vede că, deşi există mici deosebiri, alegoria este aceeaşi. Putem observa la poalele statuii un copil ce năzuieşte să se întoarcă la România Mamă alături de celelalte trei fiice. Acest copil reprezintă pe toţi românii rămaşi în afara frontierelor hotărâte în anul 1919. La scurt timp după intrarea în Iaşi a ruşilor, statuia a fost martelată, rămăşiţele ei informe fiind îndepărtate abia cîţiva ani mai tîrziu. După schimbarea de regim din anul 1989, sub administraţia Constantin Simirad, statuia a fost refăcută la parametrii originali şi amplasată de data aceasta în faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie (pe Bulevardul Independenţei).

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor.

Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gheorghhe Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.

2. În data de 18 martie 2019 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic două monede comemorative dedicate împlinirii a 550 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii Putna. Aversul monedelor redau imaginea bisericii Mănăstirii Putna, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „...LEI”, stema României, inscripția „PUTNA” și anul de emisiune „2019”. Reversul monedelor prezintă portretul domnitorului Ștefan cel Mare și inscripția în arc de cerc ,,STEFAN CEL MARE”. Caracterisiticele monedelor sunt următoarele:

a. Moneda de 100 lei: material compoziție – aur, puritate – 90%, valoare – 100 lei, formă – rotundă, diametru – 21 milimetri, greutate – 6,452 grame, calitate – proof, cant – zimțat, tiraj – 500 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 1815 lei.

b. Moneda de 50 bani: material compoziție – alamă (Cu₈₀Zn₁₅Ni_5),valoare – 50 bani, formă – rotundă, diametru – 23,75 milimetri, greutate – 6,1 grame, grosime la chenar – 1,9 milimetri, calitate - proof, cant - inscripționat cu ,,ROMANIA” de două ori, cu steluță între cele două cuvinte, tiraj – 10000 de exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 10 lei.

Mănăstirea Putna, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei. Manastirea a fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti.

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-1517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-1566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

3. În data de 30 decembrie 2019 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă dedicată împlinirii a 90 de ani de la publicarea romanului interbelic Craii de Curtea-Veche – autor Mateiu Caragiale. Aversul monedei redă o compoziție reprezentând Bucureștiul în perioada când se desfășoară acțiunea romanului Craii de Curtea-Veche, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, anul de emisiune „2019” și valoarea nominală „100 LEI”, iar reversul prezintă portretul și numele scriitorului Mateiu Ion Caragiale, inscripția circulară „CRAII DE CURTEA-VECHE” și anul primei publicări a romanului „1929”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: metal: aur; puritate – 90%; formă: rotundă; diametru: 21 milimetri; greutate: 6,452 grame; calitate: proof; cant: zimțat; tiraj: 250 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA: 1945 lei.

Craii de Curtea-Veche este un roman interbelic, opera de căpătâi autorului Mateiu Caragiale. Scrierea acestui s-a finalizat în 20 de ani publicându-se în forma finală în anul 1929. Romanul nu este celebru pentru intriga sa ci mai mult pentru stilul său, cu o atitudine contemplativă inspirată din Marcel Proust și decadența sfârșitului de secol, invitând cititorul într-o descompunere "levantină" a Bucureștiului secolului al XIX-lea și prefigurând dezbateri intense între o întreagă generație de intelectuali români despre ceea ce este specificul românesc. Titlul romanului provine dintr-o anecdotă publicată de I.L.Caragiale în revista "Vatra", după cum precizează G.Calinescu: “Construcția romanului ține mai mult de arhitectura unei nuvele extinse, cu detalii baroce semnificative, conținând o lume crepusculară. Epicul propriu-zis nu există, fiind înlocuit de detaliile descriptive sau de contemplare a unei lumi în derivă; astfel, în capitolul
"Întâmpinarea crailor", scriitorul-narator participă la fanteziile celor trei personaje, 'Pantazi', "Pirgu' și 'Pasadia' ,când îl întâlnește la birtul din Covaci, în "Cele trei hagialâcuri" se arată modul în care personajul-narator întâlnește pe cei trei "crai", în "Spovedanii", se investighează în continuare lumea birturilor bucurestene,iar în "Asfințitul crailor", ultima parte, a patra, a romanului, sunt prezentate isprăvile eroilor în casa 'Arnotenilor', care duc la declinul acestui trio insolit. Cele trei personaje aparțin boemei deșănțate a Bucureștilor, cu obiceiuri preluate de la fanarioții greci.'Pasasia' și 'Pantazi', coborâți dintr-o nobilime locală, sunt paradoxali prin comportamentul lor, pentru că viciile extreme sunt combinate cu rafinamentul unei lumi "întoarse pe dos". 'Pirgu', spre deosebire de ceilalți doi, este de extracție mai joasă, o lichea declarată, cu puterea deosebită de a cunoaște aceste medii și de a se folosi de influența acumulată ocult. El este obsedat de dragostea fără rețineri, de cântecele fără perdea, de tot ceea ce ține de sfera grotescului, a trivialului și a caracterului josnic a ființei umane. Nu e de mirare că în acest mediu corupt, al mahalalelor întunecoase, cu mistere gotice, destinul personajelor este fulgerător, ele dispărând la fel de repede cum au apărut. Taverna și mahalaua devin două din motivele literare ale romanului, "adevărați Arnoteni" fiind locuri de comemorare a unor adevărate orgii, punct de plecare pentru aventuri demne de romanele rocambolești.”

Mateiu Caragiale a fost un scriitor român, care s-a născut în data de 25 martie 1885 și a decedat la data de 17 ianuarie 1936. Este fiul cel mare al lui Ion Luca Caragiale, fiu nelegitim, mama sa fiind o funcționară de la Regia Monopolurilor Statului, pe nume Maria Constantinescu, de 21 de ani. I.L.Caragiale, om serios, și-a recunoscut odrasla și s-a preocupat de creșterea și educația sa. În anul 1889, tatăl său se casatoreste cu Alexandrina Burelly si isi aduce fiul in noua familie. În perioada anilor 1892 – 1902 Mateiu urmeazp cursurile Școlii primare de baieti nr. 6 "Petrache Poenaru" din Bucuresti. Ulterior studiaza la colegiul Sfântul Gheorghe, al carui director este Anghel Demetriescu. Din timpul acesta dateaza temeinica sa initiere istorica si heraldica. Tot în perioada asta cunoaste oamenii din jurul lui Anghel Demetriescu: Delavrancea, arhitectul Mincu, dr. C. Istrati și N. Petrascu. În anul 1904 își urmeaza tatal la Berlin, unde acesta il indruma catre drept, studii pe care le abandoneaza. Mateiu prefera sa se ocupe de literatura si sa cunoasca indeaproape orasul in care a ajuns. În 1906 studiază dreptul la Bucuresti, pe care nu-l termina, si, in paralel, da examene la Universitate. În anul 1910 apare primul concept al romanului Craii de Curtea-Veche. Panait Cerna il felicita pe Ion Luca Caragiale pentru poeziile fiului sau, aparute in Viata romaneasca. Din octombrie, si pana in ianuarie 1914, este sef de cabinet la Ministerul Lucrarilor Publice (ministru: Al. Badarau). În perioada 1919 -1921 este seful Biroului Presei din Ministerul de Interne. În anul 1929 îi apare la editura „Cartea romaneasca", romanul Craii de Curtea-Veche pentru care primește premiul Societatii scriitorilor romani. În 1933 se instraineaza treptat de literatura, tot mai interesat, cum reiese din Jurnalul sau, de o reforma radicala a vietii sale. În 1934 are „o teribila criza morala. Starea mea de spirit e probabil aceea a oamenilor care-si simt sfarsitul apropiindu-se si nu mai trag nici o nadejde" conform insemnarilor sale. Se stinge din viata la varsta de 51 de ani.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DIN INTELIGENȚA

POPOARELOR LUMII

_________xxx_________

O PLACHETĂ,

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Mircea Zorileanu 1884 - 1919

Mircea Zorileanu a fost un ofițer, unul dintre pionierii aviației române, fiind al doilea aviator brevetat în România, după Ștefan Protopopescu. El s-a născut la data de 14 octombrie 1883 și a decedat la data de 10 februarie 1919. A avut o fire poetică, scriind câteva cărți și numeroase articole în sprijinul aviației. În semn de apreciere numele său a fost dat filialelor teritoriale Ghimbav și Sânpetru (Brașov) ale Aeroclubului României. Studiile gimnaziale le-a făcut la Târgoviște (gimnaziul E.Văcărescu) și București (gimnaziul Cantemir Vodă). A urmat apoi liceul militar la Craiova și Școala militară de ofițeri de infanterie, specialitatea cavalerie. În anul 1905 este avansat sublocotenent și repartizat la Regimentul 1 roșiori din Galați. Din dorința de a se perfecționa, urmează Școala specială de cavalerie din Târgoviște, iar în 1909 Școala de cavalerie italiană de la Tor di Quinto. La 1 aprilie 1909 este mutat la Divizionul de cavalerie “Dobrogea” din garnizoana Tulcea. În vara anului 1910 suferă, în urma unei căzături de pe cal, câteva fracturi și este declarat inapt pentru echitație. Ulterior își desoperă dragostea pentru aviație. În toamna anului 1910, cu puțini bani pleacă în Franța la școala de aviație Blériot a lui Roger Sommer, de la Mourmelon le Grand, pe care o frecventează fără însă a obține brevetul de pilot în acel moment. Reîntors în țară este solicitat să devină instructor la „Școala de pilotaj” de la București a prințului G.V.Bibescu. În 15 iulie 1911 execută în fața unei comisii militare un zbor cu un monoplan Blériot, zbor în urma căruia primește al doilea brevet de aviator acordat în România. Pentru popularizarea aviației execută mai multe zboruri demonstrative. Pe 22 octombrie 1911 este decorat cu Medalia Virtutea Militară de aur, pentru curaj și iscusința în zbor. Datorită condițiilor de zbor (aparat fără cabină) Zorileanu se îmbolnăvește și are nevoie de un an de spitalizare. După intrarea României în război, Mircea Zorileanu este numit la comanda unei escadrile de recunoaștere și bombardament, efectuând o serie de misiuni de observație. În urma unui accident ușor starea de sănătate i se agravează. La începutul lui 1917 Mircea Zorileanu a fost detașat la Escadrila „Farman 2” din cadrul Grupului 1 de aviație, fiind specializat în misiuni de bombardament. Pentru toate faptele sale a fost decorat cu ordinul național „Steaua României” cu spade în grad de cavaler și alte ordine și medalii. Având sănătatea zdruncinată și simțindu-se tot mai rău, în toamna anului 1918 pleacă la Arosa în Elveția la tratament, apoi în Italia, la Genova și Nervi unde își găsește sfârșitul (10 sau 14 februarie 1919), fiind incinerat.

În anul 1937 Aeroclubul Regal al României i-a ridicat un monument în piața Quito din București, la întretăierea străzilor Paris, Praga și Varșovia, monument în temelia căruia este zidită urna, adusă în țară de la Nervi, cu cenușa maiorului aviator Mircea Zorileanu.

Insigna - Administrația Națională a Penitenciarelor

Ministerul Justiției

Administrația Națională a Penitenciarelor din România își desfășoară activitatea în baza Ordinului Nr.160/C/2018 din 8 ianuarie 2018 emis de Ministrul Justiției și publicat în Monitorul Oficial nr.217 bis data de 9 februarie 2018. Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei şi face parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională ale statului. Activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se desfăşoară în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale, cu recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deţinuţilor, cu dispoziţiile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare, Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu completările ulterioare, Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţie. Administraţia Naţională a Penitenciarelor aplică strategia Guvernului României în ceea ce priveşte executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti. Administraţia Naţională a Penitenciarelor contribuie la asigurarea apărării, ordinii publice şi a securităţii naţionale prin organizarea pazei, escortării, însoţirii, supravegherii şi aplicării regimului de executare a pedepselor şi măsurilor privative de libertate care se execută în centrele de arestare preventivă şi în secţiile speciale de arestare preventivă, prin organizarea activităţilor de reintegrare socială a deţinuţilor, persoanelor internate şi arestate preventiv, precum şi prin activităţi de prevenire a criminalităţii şi terorismului în mediul penitenciar, desfăşurate potrivit legii. Activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor din subordine este coordonată de către ministrul justiţiei. Sediul central al acestei instituții este situat în municipiul București, Sectorul 2, Strada Maria Ghiculeasa, nr. 47.

Maria Therezia - Principesa Transilvaniei

Medalia de mai sus celebrează personalitatea Principesei Transilvaniei – Maria Therezia. Piesa este confecționată din metal comun, are forma rotundă și diametrul de 43 milimetri. În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic linie continuă, este redat bustul spre dreapta al Mariei Therezia laureată, cu inscripția semicirculară în jur: “MARIA THERESIA ROM(anorum) IMP(eratrix) HUNG(ariae) BOH”(emiae) REX PR(inceps) TRANS(ylvaniae).” (Maria Therezia, împărăteasă a romanilor, rege al Ungariei, Boemiei, principe al Transilvaniei) și insemnul gravorului “H”. În câmpul reversului, în interiorul unui cerc periferic linie continuă, este redată zeița Victoria drapată, în picioare, ținând în mâna dreaptă o suliță cu vârful în sus, iar cu stânga o cunună de laur. La picioare este reprezentat cornul abundenței. Semicircular, periferic, la partea superioară, este aplicată inscripția: “DUGNA ORBIS IMPERIO” (Demnă de împărăția lumii.)

Maria Terezia a Austriei (nume complet și real la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich, cunoscută și ca Maria Theresia, născută la data de 13 mai 1717 la Viena și decedată la data de 29 noiembrie 1780 tot la Viena, din Casa de Habsburg) a fost conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740 – 1780. Este fiica împăratului romano german – Carol VI, soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea. A purtat titlurile de Arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei, mare Principesă aTransilvaniei etc. Deși nu a fost niciodată încoronată cu coroana Sfântului Imperiu Roman, este cunoscută ca împărăteasă ca urmare a faptului că a fost căsătorită (din 1736) cu Francisc Ștefan de Lorena, care a fost ales în demnitatea de împărat romano-german în anul 1745, sub numele de Franz I Ștefan. De atunci încolo Maria Terezia a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman. Pe plan intern Maria Terezia a inițiat un amplu program de reformă, cunoscut sub numele de "Reforma tereziană de stat". Una din calitățile Mariei Tereza, care-i lipsise în mod evident tatălui său, a fost iscusința cu care și-a ales miniștri abili pentru a o ajuta la ceea ce-și pusese în gând. Reforma sistemului de guvernământ realizată în primii ai ani de domnie se datorează în mare măsură contelui Friedrich Haugwitz. A promovat dezvoltarea industriei textile și a comerțului. A instituit o comisie însărcinată cu redactarea unui cod legislativ care urma să poarte numele Codex Theresianus. În anul 1768 a adoptat un nou cod penal – Constitutio Criminalis Theresianus, iar în anul 1776 a interzis tortura. A îmbunătățit situația țăranilor, în special cea a iobagilor, deschizând drumul spre desființarea iobăgiei, măsură adoptată în timpul domniei fiului ei, împăratul Iosif al II-lea. Maria Tereza a înlăturat scutirea de impozit a nobilimii și clerului, impunând totodată limitarea puterilor acestor categorii. În 1774 a promovat reforma școlară, punând bazele învățământului secularizat (de stat) pe tot cuprinsul monarhiei Habsburgice. A înlăturat astfel monopolul bisericesc în domeniul educației. Sistemul de recrutare în armată a fost luat din mâinile dietelor și încredințat funcționarilor oficiali locali. S-a introdus recrutarea sistematică, s-au editat manuale noi de instrucție și tactică militară și a fost dezvoltată o nouă artilerie. S-au înființat două academii militare, una pentru cadeți și alta pentru ingineri, în scopul de a îmbunătății calitatea ofițerilor. Totuși armata n-a deveniti niciodată atât de eficientă ca cea a Prusiei. În timpul domniei Mariei Terezia cultura a cunoscut un avânt deosebit, manifestându-se atât în domeniul arhitecturii, cât și în cel muzical. Orașul Theresienstadt, din nordul Boemiei (Cehia), întemeiat de Iosif al II-lea ca oraș-garnizoană, a fost denumit astfel în memoria mamei sale.

De asemenea, cartierul Terezian din Sibiu poartă acest nume după numele Mariei Tereza. Deasupra este reprezentat bustul Mariei Terezia, din orașul Sibiu.

Mărturie de botez - Elena Smaranda Brăescu

Născută la ___ Decembrie Botezată de L.B.Cozadyni

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

Insigna - Direcția generală anticorupție

Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) este o structură din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România, specializată în combaterea și prevenirea corupției din cadrului ministerului. Instituția a fost creată prin legea nr.161/2005 și a fost susținută de către Uniunea Europeană, cu ajutorul unor specialiști din Regatul Unit și Spania. Obiectivul general al DGA este eliminarea corupției din structura Ministerului Afacerilor Interne. Această structură are filiale în fiecare județ al țării. Personalul propriu îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu prevederile legale interne şi internaţionale la care România este parte, respectând cu stricteţe principiile obiectivităţii, confidenţialitătii şi imparţialităţii, dar şi drepturile şi libertăţile omului, în desfăşurarea investigaţiilor. Acestea au un profund caracter ofensiv, de anticipare şi identificare a vulnerabilităţilor şi factorilor de risc, urmărind îndepartarea acestora, în vederea oferirii unui serviciu public de calitate, neviciat de fapte de corupţie. Direcţia Generală Anticorupţie promovează în activitatea pe care o desfăşoară, integritatea, onestitatea şi profesionalismul, ca standard atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al Ministerului Afacerilor Interne. Direcţia Generală Anticorupţie are următoarele atribuţii principale:

desfăşoară activităţi specializate de prevenire a faptelor de corupţie în rândul personalului MAI;
organizează şi desfăşoară campanii/acţiuni de prevenire a corupţiei pentru conştientizarea consecinţelor implicării în fapte de corupţie;
efectuează investigaţiile necesare pentru descoperirea şi combaterea faptelor de corupţie săvârşite de personalul MAI;
desfăşoară activităţi de cercetare penală, în baza ordonanţei de delegare emise de procuror, în conformitate cu prevederile legale;
efectuează, în condiţiile legii şi ale normelor interne, testarea integrităţii profesionale a personalului MAI;
desfășoară activităţi de suport tehnico-operativ în vederea punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, constând în supraveghere video, audio, prin fotografiere şi / sau de localizare sau urmărire prin mijloace tehnice, dispuse prin mandat de supraveghere tehnică / ordonanță;
primeşte şi soluţionează reclamaţiile/petiţiile cetăţenilor referitoare la faptele de corupţie în care este implicat personalul MAI;
administrează sistemul telefonic call-center anticorupţie constituit în scopul sesizării de către cetăţeni a faptelor de corupţie;
desfăşoară activităţi de informare şi relaţii publice specifice problematicii din competenţă;
elaborează studii, analize şi prognoze referitoare la evoluţia faptelor de corupţie la nivelul MAI şi înaintează conducerii MAI, periodic sau la solicitare, propuneri de soluţionare a problemelor identificate;
desfăşoară activităţi specifice de afaceri europene şi cooperare internaţională în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, organizează, participă sau asigură reprezentarea direcţiei generale la evenimente naţionale şi internaţionale din domeniul specific de activitate, în conformitate cu interesele MAI şi potrivit procedurilor legale în vigoare;
constituie, gestionează şi accesează baze de date/sisteme de evidenţă pentru desfăşurarea activităţii din competenţă, în calitate de operator de date cu caracter personal;
elaborează, contractează, implementează şi monitorizează proiecte cu finanţare externă;
gestionează şi administrează resursele umane, materiale, financiare şi tehnice deţinute, în conformitate cu prevederile legale;