Epaminonda's Blog.....: SCOȚIA

5 pound 1977

SCOŢIA

Inițial a fost o monarhie

care în anul 1707 s-a unit cu regatul Angliei

rezultând regatul Marii Britanii.

În prezent este parte a Regatului Unit

al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Scoția ocupă partea de nord a

insulei britanice şi alte 186 de insule.

Deviză națională unanim acceptată este:

Nimeni nu mă răneşte fără a scăpa nepedepsit.

Bancnota în circulaţie este

Lira sterlină (Poundul sterling).

Scoția are capitala la Edinburgh,

se întinde pe 78772 kilometri pătrați

și numără aproximativ 5,1 milioane locuitori.

Stema oficială scoţiană:

Evoluţia stemei scoţiene:

Steagul oficial scoţian:

Steagul regal scoţian:

Pe aversul bancnotei prezentate aici

este reprezentat scriitorul scoțian Sir Walter Scott.

Sir Walter Scott (15 august 1771 – 21 septembrie 1832) a fost un scriitor scoțian prolific și un poet popular în Europa în timpul vieții sale. Se poate

spune că Scott a fost primul autor de limbă engleză care a avut o carieră internațională în timpul vieții, cu mulți cititori din întreaga Europa, Australia și America de Nord. Poeziile și proza lui sunt încă citite și multe din scrierile lui rămân scrieri de referință atât pentru literatura engleză,

cât și pentru literatura scoțiană.

Insignă scoțiană

Monedă scoțiană veche

Medalie scoțiană

Jeton scoțian

Timbru scoțian

CEC scoațian

Bancnotă scoțiană de încercare

cu chipul scriitorului scoțian

Arthur Conan Doyle (1859 - 1930)

Bancnotă scoțiană fantezie

cu chipul filozofului, istoricului și economistului

scoțian David Hume (1711 - 1776)

Certificat financiar scoțian

Chitanță financiară scoțiană

Deasupra am postat câteva piese din medalistica,

numismatica și filatelia scoțiană, iar mai jos

trei dintre cele mai reprezentative monumente de

cultură și arhitectură din capitala - Edinburgh.

Centrul științific

Catedrala Sfântu Egidiu

Castelul și monumentul

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DIH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O PLACHETĂ, O INSIGNĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Loto-Prono * România (box)

Compania națională Loteria Română este o companie a statului roman, care deține monopolul privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, jocuri loto, pariuri mutuale, jocurile de noroc caracteristice activității cazinourilor, precum și jocurile de tip slot-machine și cele de tip bingo în România. Este una din instituțiile cu tradiție ale societății românești, fiind înființată la data de 14 septembrie 1906. Actul de naștere al Loteriei de Stat este Legea pentru constituirea unui fond al asistenței sanitare a sătenilor, care a fost promulgată în 29 mai 1906 de către regele Carol I. Această lege a fost modificată în anul 1931 prin Legea pentru înființarea și organizarea Loteriei de Stat pe clase. Inițial, jocurile erau organizate de biserici, iar banii nu mergeau la un singur câștigător. Cea mai mare sumă câștigată la loto în România este de aproximativ 11 milioane de euro, în data de 7 iunie 2009.

Pronosport-ul este un joc de pronosticuri sportive privind rezultatele meciurilor cuprinse în programul de concurs stabilit de fiecare dată de Loteria Română, meciuri care fac parte, de obicei, din campionatele de fotbal ale Italiei, României sau jocuri din cupele europene de fotbal. Programul de concurs cuprinde 13 meciuri. Participanților la acest joc li se solicită să indice pronosticul (1 – victoria echipei gazdă, x – meci egal și 2 – înfrângerea echipei gazdă) la fiecare dintre meciurile cuprinse în programul concursului PRONOSPORT. La concursurile PRONOSPORT se atribuie, de regula, câștiguri pe trei categorii variabile ca numar de pronosticuri exacte: Categoria 1 - pentru variantele cu cel mai mare număr de pronosticuri exacte; Categoria 2 - pentru variantele cu număr imediat inferior celei de la categoria 1 și Categoria 3 - pentru variantele cu număr imediat inferior celei de la categoria 2.

Boxul (sau pugilismul) este un sport străvechi, în care doi concurenți, cu greutăți similare, luptă cu ajutorul pumnilor, pe durata a mai multor reprize. Victoria este obținută in urma punctelor date pentru lovituri de catre juriu, sau atunci când adversarul este doborât la pământ și nu reușește să se ridice înainte ca arbitrul să termine de numărat până la 10, (Knockout sau KO) sau când adversarul este prea rănit pentru a continua (Technical Knockout sau TKO). Următoarele lovituri sunt nepermise; lovirea sub centură, ținerea, împiedicarea, lovirea cu piciorul sau genunchiul, lovirea cu capul, umărul, antebrațul, cotul, strangularea adversarului și apăsarea cu brațul sau cotul a feței adversarului, apăsarea capului adversarului înapoi peste corzi, lovirea cu mănușa deschisă, cu partea interioară a mănușii, cu încheietura sau latul mâinii, loviturile pe spatele adversarului și în special orice lovitură pe ceafă sau pe spatele capului sau în zona rinichilor. În cazul în care adversarul este doborât (la podea), arbitrul va începe imediat să numere secundele. Boxerul care nu respectă instrucțiunile arbitrului sau acționează împotriva regulamentului de box, boxează într-o manieră nesportivă sau comite faulturi, poate fi la discreția arbitrului, atenționat, avertizat sau descalificat. Dacă un arbitru intenționează să avertizeze un boxer, va opri meciul și va explica încălcarea. Arbitrul va arăta apoi spre boxer și spre fiecare din cei cinci judecători. Un arbitru care a acordat un avertisment pentru un anumit fault, de exemplu pentru ținere, nu mai poate da o atenționare pentru același tip de greșeală. O a treia atenționare pentru același tip de fault va duce în mod obligatoriu la acordarea unui avertisment. Numai trei avertismente pot fi date aceluiași boxer într-un meci. Cel de-al treilea avertisment aduce automat descalificarea. În fiecare repriză, un judecător va acorda puncte fiecărui boxer, în funcție de numărul de lovituri obținute de fiecare. Pentru ca o lovitură să aibă valoare de punctaj, ea trebuie să ajungă, fără a fi blocată sau apărată, direct cu partea articulațiilor degetelor din mănușa închisă, de la oricare mână, pe oricare parte frontală sau laterală a capului sau trupului deasupra centurii. Valoarea loviturilor punctate într-un meci va fi stabilită la sfârșitul acelui meci și va fi trecută în contul boxerului care a avut un rezultat mai bun în funcție de gradul de superioritate. Acordarea punctelor se va face pe baza următorului principiu: un punct pentru fiecare lovitură corectă. Punctele sunt înregistrate când cel puțin 3 (trei) din cei 5 (cinci) judecători înregistrează simultan o lovitură care după părerea lor a ajuns corect pe „suprafața țintă”. Nu se vor acorda puncte în plus pentru doborârea adversarului. Mai jos îţi prezint câteva repere calendaristice ale începutului practicării sportului box în România; 1909 – La Câmpina are loc prima aparitie a sportului cu manusi din tara noastra. Bucurestiul nu avea sa ramana mult in urma Campinei. In toamna aceluiasi an, in frumoasa gradina Cismigiu, doi boxeri straini – francezul Martuin si irlandezul O’Hara – uimeau bucurestenii cu luptele lor bine regizate; 1919 – Virgil Salvan este primul boxer roman care a participat la o competitie internationala. El a participat la intrecerile pugilistice din cadrul jocurilor interaliate care au avut loc pe Stadionul Parshing din Paris; 1921 – ia fiinta la Bucuresti primele sectii de box, ele numindu-se “Boxing Club”, care il avea antrenor pe francezul Rene Delcourt, si “Tirul”; 27 septembrie 1924 – in sala F.S.S.R. din strada Clemanceau nr.6 din Bucuresti are loc prima reuniune de box din tara noastra care a fost organizata si condusa dupa cerintele regulamentului. S-au disputat atunci 6 meciuri a 6 reprize fiecare.

Medalie masonică omagială conferită în anul 1903

doctorului Constantin I. Istrati

președintele Expoziției de Științe 1903

Produsul medalistic de mai sus este o medalie masonică omagială conferită în anul 1903 lui Constantin I. Istrati, preşedintele Expoziţiei de ştiinţe. Această piesă a fost gravată de Menachem Carniol și Theodor Radivon. În câmpul central al aversului, în interiorul a două cercuri liniare continui, pe șase rânduri orizontale, este aplicată inscripția: “OMAGIU / DOCTORULUI / C.I.ISTRATI / PREȘEDINTELE EXPOZIȚIUNEI / DE SCIINȚE – 1903 / COLABORATORII SĂI” iar jos curbat sunt marcate numele gravorilor: “CARNIOL - RADIVON”. În câmpul centrla al reversului, în interiorul a două cercuri liniare continui, este reprezentat Pavilionul Expoziției, în partea stângă o tânără în costum popular simbolizând știinţa ce cu mâna stângă întinde o făclie aprinsă din care se desprinde inscripția: “ȘTIINȚA” Deasupra capului tinerei este reprezentat simbolul masonic – pentaclu (o stea care emite niște raze). Piesa este confecționată din bronz aurit, are forma rotundă cu diametrul de 65 milimetri și încă poate fi admirată în colecțiile Muzelui Național de Istorie a României din București.

Constantin I. Istrati (născut la data de 7 septembrie 1850 în Roman şi decedat la data de 17 ianuarie 1918 în Paris) a fost un academician român, chimist, medic, ministru în mai multe guverne liberale, Primar al capitalei, membru titular (1899) şi preşedinte al Academiei Române în perioada 1913 - 1916. Constantin I. Istrati a devenit doctor în medicină de la Bucureşti în 1877, devenind colaboratorul lui Carol Davilla, pe care îl suplinea uneori la cursul de chimie medicală. Ca medic a participat la războiul de independență, la luptele de la Plevna şi Grivița, fiind decorat cu ordinele: Virtutea Militară, Steaua României, Crucea Trecerea Dunări, Medalia – Apărătorii Independenței, ordinul rusesc - Sf. Ana şi cel otoman- Medgidie. În 1885 Constantin I. Istrati a obţinut şi doctoratul în chimie, la Paris. În 1883 Constantin Istrati a fost numit profesor de fizică la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti. În 1889 devine membru corespondent al Academiei Române. Constantin I. Istrati a fost numit comisarul general al organizării parcului Carol I, inaugurat în anul 1906. A întemeiat şcoala de chimie organică de la Universitatea din Bucureşti, unde era profesor. A fost membru de onoare al mai multor societăţi ştiinţifice străine. A făcut cercetări asupra bogăţiilor naturale ale României (sare, petrol, chihlimbar, ozocherită, etc. Studiind derivaţii halogenaţi ai benzenului, a descoperit o nouă clasă de coloranţi, pe care i-a numit franceine. Pentru această invenţie i s-a acordat Medalia de aur la Expoziţia Internaţională de la Paris, în 1889. C. I. Istrati a fost şi un colecţionar împătimit de documente istorice. Documentele vechi adunate cu migală de doctorul Constantin I. Istrati sunt reunite în prezent în Colecţia Dr. Constantin I. Istrati, păstrată de Direcţia Judeţeană Mehedinţi a Arhivelor Naţionale. Documentele au fost create în perioada 1429 - 1945. Documentele se referă la diferite regiuni şi zone ale ţării, însă cele mai multe privesc Moldova istorică şi Basarabia, deosebit de importante fiind actele de cancelarie emise în vremea lui Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Bogdaa al III-lea cel Chior,Petru Rareş, Despot Vodă, Petru Şchiopul, Ieremia Movilă, Simion Movilă, Constantin Movilă, Ştefan al II-lea Tomşa şi a altor domni moldoveni, sau cele privind evenimente fundamentale privind istoria ţării, cum ar fi Revoluţia de la 1848, pregătirea şi înfăptuirea Unirii de la 1859 şi altele. Există în colecţie şi o serie de documente privitoare la personalităţi şi familii, precum Asachi, Donici, C. I. Istrati, Paladi, Rosetti, Bibescu, Densuşianu etc.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

120 de ani de la primă sărbătorire a Zilei Marinei Române 1902 - 2022

Onoare și Patrie - Fregata Mărășești F111 - Distrugătorul Mărășești D12

Produsul de mai sus a fost realizat în anul 2022 de către Monetăria Statului celebrând 120 de ani de tradiții în sărbătorirea zilei Marinei naționale. Ziua Marinei Române a fost oficializată ca onomastică a marinarilor români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare. Prin semnificația și încărcătura sa emoțională, această sărbătoare ocupă un loc aparte în sufletele românilor. În decursul anilor, toate activităţile organizate în luna premergătoare acestei sărbători au fost publice, marinarii militari prezentând onorul ţării, iar sărbătoarea marinarilor a devenit sărbătoarea ţării. De ziua lor, marinarii nu uită să-şi cinstească înaintaşii, să-i recompenseze pe cei mai buni dintre ei şi să prezinte publicului aspecte din viaţa şi activitatea lor cotidiană. Medalia face parte din seria Aniversări: Personalități și evenimente istorice, este realizată în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici tehnice:

Medalia de argint: puritatea 99,9%, forma – rotundă, diametrul - 60 milimetri, greutatea – 169 grame, calitatea – patinată, tirajul – 75 exemplare și prețul unitar de achiziție de la magazinele Monetăriei cu TVA inclus – 1263 lei
Medalia din aliaj de cupru: forma – rotundă, diametrul - 60 milimetri, calitatea – patinată, tirajul – 75 exemplare și prețul unitar de achiziție de la magazinele Monetăriei cu TVA inclus – 375 lei

Reprezentările grafice de pe aversul medaliei sunt Fregata Mărășești și Distrugătorul Mărășești, iar pe revers silueta a două nave militare și un marinar militar la timonă.

Fregata Mărășești (F 111) a fost construită la Șantierul Naval “2 Mai” din Mangalia între anii 1979-1985 și este cea mai mare navă de război construită vreodată în România. A intrat în serviciul Marinei Militare în luna august 1985, fiind clasificată crucișător ușor port-elicoptere, primind numele de Muntenia. La data de 2 mai 1990 s-a schimbat denumirea și clasa navei, devenind distrugătorul Timișoara. Începând cu august 1990, este reclasificată ca distrugător, iar de atunci va purta numele de Mărășești, în amintirea Distrugătorului Mărășești din cadrul Flotilei de Distrugătoare a Marinei Regale Române. De la 1 aprilie 2001 nava este încadrată în clasa fregate (F 111). Fregata Mărășești este destinată îndeplinirii misiunilor pe timp de pace, în situații de criză și de război, sub comandă națională sau în cadrul NATO. In anul 1998 a fost prima navă de luptă a Marinei române care a ieșit în oceanul Atlantic , după cel de al doilea război mondial, având și elicopter ambarcat la bord, cu care a participat la misiunea Strong Resolve 1998. Câteva dintre caracterisiticile tehnice ale Fregatei Mărășești sunt:

lungime – 144,6 metri
lățime – 14,8 metri
pescaj (adâncimea de cufundare în apă) – 5,5 metri
deplasament – 5550 tone
sistem de propulsie – 4 motoarea MAN diesel
putere – 32000 cai putere
viteză maximă – 27 noduri (1 nod = 1 milă marină = 1852 metri pe oră)
autonomie – 1500 mile marine
echipaj – 270 oameni din care 25 ofițeri
armament – 4 instalații lansare rachete navă-navă, 2 instalații de tragere calibru 7,62 mm, 4 instalații tragere antiaeriene calibru 30 mm, 2 instalații lanstorpile calibru 533 mm, 2 instalații lansare bombe antisubmarin
electronică – 8 sisteme radar și două instalații de bruiaj pasiv
aeronave – 1 elicopter IAR 330 Puma Navă

În anul 1914 Guvernul României a comandat şantierului naval italian Pattison din Neapole, 4 contratorpiloare, iar şantierului Fiat din Spezzia,un submarin. Urmare a izbucnirii primului război mondial, au fost construite doar două contratorpiloare, cu denumirea de „Nubio” şi „Sparviero”, dar nu au fost livrate conform contractului, fiind folosite în anii conflagraţiei de marina italiană, în acţiunile de luptă împotriva flotei austro-ungare. În şedinţa din 17 noiembrie 1919, luând în discuţie raportul generalul Răşcanu, ministrul de război, guvernul condus de generalul Arthur Văitoianul a autorizat Ministerul de Război să continue tratativele cu guvernul Italiei, în vederea achiziţionarii navelor comandate înainte de război şi pe care le folosiseră deja italienii.La 1 Iulie 1920 aceste două nave au sosit la Constanţa şi au primit numele „ Mărăşeşti” (fostul - Nibbio) şi „Mărăşti”(fost - Sparviero), cunoscute după această dată ca nave tip distrugător din clasa Aquila. Pentru început, cei care deserveau partea electromecanică erau ofiţerii italieni. În anii următori intrării în serviciu au fost aduse unele modificări armamentului iniţial al distrgătoarelor. Astfel, în 1926, tunurile de 152 mm au fost înlocuite cu tunuri de 120 mm în turele binate. În anul următor, au fost instalate pe distrugătoare aparate de tir centralizate, iar în anul 1935 aceste nave au fost dotate cu tunuri navale şi antiaeriene tip Rheinmetall de 37 mm şi cu mitraliere tip Hotchiss de 13,2 mm. După efectuarea, în 1939, în şantierul naval Galaţi, a unor reparaţii generale, distrugătoarele au fost dotate şi cu tunuri antiaeriene de fabricaţie germană tip S.K.C. cu calibru de 37 mm. În data de 26 iunie 1941, cel doilea război mondial distrugătorul Mărăşeşti împreună cu alte forţe ale Marinei Regale, a participat la lupta navală din zona Tuzla împotriva a două nave militare sovietice, crucişătoarele „Moscova” şi „Harkov” cu un deplasament de 5900 t fiecare. Focul artileriei distrugătoarelor româneşti precum şi al bateriei germane Tirpitz au obligat navele sovietice să schimbe cursul de navigație şi să ajungă în situaţia de a intra în câmpul de mine plasat de marinarii militari români. Drept urmare, crucişătorul „Moscova” s-a scufundat iar „Harkov” avariat, s-a retras. În ziua de 29 August 1944 comandantul Forţei Navale Maritime şi al teritoriului Dobrogea, contraamiralul Macellariu Horia a primit un ultimatum din partea comandantului Forţelor Navale Sovietice din Marea Neagră, amiralul Oktiabriski, prin care se cerea ca toată flota românească de război şi auxiliară să fie predată Comandamentului Maritim Sovietic. După consultări cu Statul Major al Marinei şi cu Marele Stat Major al Armatei, contraamiralul Macellariu transmite amiralului sovietic hotărârea autorităţilor militare române de acceptare a colaborării, nu a predării. La 30 August 1944 la orele 02:40, în portul Constanţa au intrat primele unităţi navale sovietice. La bordul distrugătoarelor şi a altor nave militare aflate în portul Constanţa, au pătruns în ziua de 5 Septembrie ofiţeri şi soldaţi sovietici înarmaţi care au debarcat echipajele române, ofiţerii şi maiştri fiind internaţi în clădirea Gării Maritime din port. Flota de distrugătoare împreună cu alte nave ale Marinei Regale, având la bord echipaj sovietic, au părăsit Portul Constanţa în ziua de 12 Octombrie 1944, la orele 16:00. În data de 12 octombrie 1945 parte a navelor militare românești au fost retrocedate statului român în cadrul unei solemnități ce a avut loc la Galați, intrând ulterior în reparții atât de necesare. Activitatea la bordul distrugătoarelor s-a desfăşurat până în anul 1961 când în aprilie a început acţiunea de tăiere a acestora şi a altor nave ale Marinei Militare Române.

Placheta - Cursa Scânteii - 1953 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Scînteia a fost organul de presă al Partidului Comunist român, până la căderea lui Ceaușescu, în decembrie 1989. Urmașul ziarului Scînteia este ziarul Adevărul. Ziarul Scânteia (după ortografia vremii, devenit Scînteia în urma reformei ortografice din 1953) a apărut ilegal între 15 august 1931 și octombrie 1940 în condițiile regimurilor politice din perioada interbelică, pe modelul ziarului bolșevic Iskra, redactor-șef fiind Gheorghi Crosnev, de etnie bulgară. Prima echipă a Scînteii a fost, din declarațiile făcute de Siviu Brucan, o adunătură de analfabeți și oameni ai muncii, însă numai gazetari nu. Singurul care mai avusese experiență gazetărească, după cum se autodefinea, era el – Silviu Brucan, aflat pe postul de secretar general de redacție. Sărbătorile naționale precum 1 Mai, 23 August, 7 Noiembrie erau aniversate în paginile Scânteii așa cum se cuvenea, cu numere dedicate în totalitate Uniunii Sovietice, tovarășului Stalin și tuturor „oamenilor muncii”.

Legat de numele ziarului rămâne și Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, unde acesta a fost tipărit până în 1989. În anul 1965, ziarul „Scînteia” avea un tiraj de 299548052, cu o medie de 820679 de exemplare tipărite zilnic. La izbucnirea Revoluției române din 1989, la ziar lucrau peste 300 de jurnaliști și „Scânteia” avea un tiraj de peste un milion și jumătate de exemplare în fiecare zi.

Insigna - Campion județean (radioamatorism)

Radioamatorismul reprezintă practicarea radiocomunicațiilor prin posturi de emisie-recepție proprii, fără a se urmări interese economice sau transmiterea altor informații în afară de cele referitoare la calitatea emisiunilor stabilite. Instalațiile de radioemisie folosite de radioamatori (numite stații) au o denumire convențională care se atribuie pe plan central în fiecare țară. Radioamatorii pot face parte din diferite asociații naționale (radiocluburi) sau internaționale. Radioamatorismul, ca mișcare de amatori de radiotelegrafie, a apărut pentru prima dată în SUA (1919). În anul 1925 a fost înființată „Uniunea Internațională a Radioamatorilor (I.A.R.U.)”. În România, primul radioclub a fost înființat în anul 1926, iar în anul 1936 s-a înființat „Asociația Amatorilor Români de Unde Scurte”. În prezent, radioamatorii din România sunt reprezentați la IARU de „Federația Română de Radioamatorism”. Radioamatorii se pot organiza liber, conform legii civile.

_____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

DE PE BANCNOTE LUMII