Epaminonda's Blog.....: ALMANZARO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea spaniolă ALMANZARO (CUEVAS

DEL ALMANZORA - Peșterile Almanzora), provincia ALMERIA,

comunitatea autonomă ANDALUZIA, din vremuri diferite, câteva

trimiteri poștale ilustrate, vederi generale și o monedă provizorie

locală de carton.

Primăria

Piața Constituției și Strada Pilar

Spitalul

Arhitectură locală

Trimitere poștală

Vederi generale

Monedă provizorie locală de carton

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

___________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BIHOR

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Întreprinderea "Înfrățirea" Oradea - 40 ani 1949 - 1989

În anul 1902 s-au asociat lăcătuşul Tátrai Sándor şi turnătorul Jaroslav Klein înfiinţând un atelier de lăcătuşerie şi turnătorie. Turnătoria s-a mutat în 1904 în locaţia unde ulterior va fi construită fabrica, azi inexistentă. În 1904 li s-a asociat încă un atelier de tinichigerie şi lăcătuşerie şi au început să producă o serie de articole folosite în agricultură şi de uz casnic. În 1908 inginerii Schuler Adolf şi Zsuba Martin, întorşi din America, au transformat aceste ateliere într-o întreprindere mai mare cu care puteau onora şi comenzi ale statului - asta a fost "Prima turnătorie şi fabrică de maşini-unelte din Oradea". După trecerea oraşului sub administraţie română afacerea este continuată sub numele de Fabrica "Phoebus". În 1940 o parte a fabricii şi a muncitorilor a fost mutată la Brăila - ceea ce a rămas în Oradea a continuat să funcţioneze pentru câţiva ani sub forma unor ateliere diverse. În 1947 la iniţiativa Comitetului Judeţean al PCR Bihor mai multe întreprinderi particulare (de ex. Turnătoria "Ivan", lăcătuşeria "Fratii Grünwald", fabrica de sobe "Szántó Dezsõ şi Fiul") s-au unit într-o societate pe acţiuni sub vechea denumire de "Phoebus". La 11 iunie 1948, cu ocazia naţionalizării, prin comasarea a altor câteva întreprinderi a luat naştere fabrica "Înfrăţirea". Exportul a început în anul 1955, în perioada de glorie produsele fabricii ajungând în 45 de tări.

Înainte de 1989, Întreprinderea “Înfrăţirea” din Oradea a fost una dintre cele mai căutate uzine de maşini unelte din lume. Decenii la rând, produsele realizate aici erau exportate pe cinci continente. Înfiinţată în 1948, Întreprinderea Înfrăţirea din Oradea a ajuns în anii comunismului un colos industrial, care producea maşinilor unelte de mare precizie. Piesele și maşinile fabricate aici erau exportate în 55 de țări: "R.F.G., Elveţia, Franţa, China, Japonia, Peru, Iran și alte ţări lumii, întreprinderea având peste 5000 de angajați. La Oradea erau propuse soluţii tehnice şi inovaţii care sunt și acum sunt dorite de firme importante din străinătate. În aceste condiții, producția a crescut exponențial, iar sumele încasate de România erau fabuloase. Adusă în pragul falimentului, fabrica a fost vândută în 2003, când noul proprietar a plătit ceva mai mult de 2 milioane de euro pentru aproape 70% din acțiuni. În anii următori, activitatea firmei s-a mutat în Beiuș, la 60 de kilometri distanță, iar terenul a fost vândut. Cumpărătorii au început să demoleze unele construcții și să construiască pe locul eliberat un mall.

Insigna turistică - Stâna de Vale

(Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel)

Mănăstirea “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din stațiunea Stâna de Vale, comuna Budureasa, județul Bihor, este situată la 27 kilometri de municipiul Beiuș. Mănăstirea a fost înființată în anul 1991. Într-o legendă se spune că înainte de cel de al doilea război mondial, pe acest teritoriu exista o mănăstire greco-catolică. Mănăstirea poarta hramul „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” și are o obște de călugări. Este formată din două biserici și două clădiri, cu biserica mare, fiind construită din cărămidă, așezată pe o fundație înaltă de piatră, compusă din altar, naos, pronaos, pridvor închis și pridvor deschis, iar pe pridvor sunt amplasate două turle cu baza pătrată, cu un corp octogonal, cu acoperiș piramidal, care îndeplinește și funcția de clopotniță. Corpul de chilii, are un plan în forma literei „L” și se dorește extinderea acestuia, dar deține și o clădire cu spații pentru cazarea pelerinilor.

Statiunea climaterica si de odihna Stâna de Vale este situata la 1101 metri altitudine, intre Muntii Vladeasa si Muntii Padurea Craiului, la 24 km de orasul Beius si la 90 km de Oradea, aparținând administrativ de comuna Budureasa. Statiunea dispune de un climat de depresiune intramontana tonic-stimulant cu ierni reci si veri racoroase. Canitatile de precipitatii sunt dintre cele mai mari din Romania, Stâna de Vale avand si renumele de a fi polul precipitatiilor din Romania cu valori ce depasesc 1200-1400 mm anual. Acest lucru are drept rezultat prezenta stratului de zapada din luna noiembrie uneori chiar pana in martie-aprilie. Statiunea poate fi un loc ideal pentru tratarea nevrozelor astenice si a afectiunilor endocrine fie ca este vorba de boala Basedow (in stadiu incipient, dupa tratament cu medicamente) sau de hipertiroidie benigna. De asemenea pot fi tratate si afectiunile respiratorii sau starile de debilitate, surmenaj fizic si intelectual, tulburarile de crestere la copii. In tratarea acestor afectiuni se utilizeaza atat apa minerale existenta in statiune (feruginos, hipoton) cunoscuta sub numele de Izvorul Minunilor cat si instalatiile si procedurile de tratament din statiune ce includ bai in cada, sauna, masaj, magnetodiaflux, ionogalvanizari. Stâna de Vale este o destinatie preferata si de cei care practica sporturile de iarna aici existand partii de schi dotate cu instalatii de transport pe cablu. De asemenea este un punct de plecare pe unele trasee de drumetie montana ce duc spre Vlădeasa, Piatra Tâlharului sau Padiș.

Insigna turistică - Oradea (Teatrul de Stat)

Teatru de Stat Oradea este o importantă instituție de cultură, ce găzduiește două instituții teatrale: Teatrul Regina Maria și Teatrul Szigligeti. Clădirea teatrului dispune de o sală dispusă pe 3 niveluri, oferind inițial până la 1000 de locuri, din care 578 pe scaune. Intrarea, foarte impresionantă, este încadrată de statuile zeiței Comediei, respectiv a Tragediei. Aspectul exterior îmbină armonios stilul neoclasic, dominant în ansamblul fațadei, cu elemente neorenascentiste și neobaroce, în timp ce finisajele și ornamentațiile interioare se impun printr-un accentuat ton rococo. Edificiul este structurat pe trei niveluri: sală, loji, balcon. În proiectarea sălii de spectacole s-a avut în vedere realizarea unei acustici perfecte. Este dotată și cu o fosă pentru orchestră. Aceste caracteristici transformă locația într-un spațiu ideal pentru montarea spectacolelor de teatru, a celor de operă și a concertelor. Sala are în prezent o capacitate totală de 670 de locuri. Inițial edificiul s-a numit Teatrul Orășenesc din Oradea și a fost construit în perioada 21 iulie 1899 – 1 octombrie 1900, ca urmare a unei tradiții teatrale orădene datând din anul 1730. Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecți Fellner și Helmer din Viena, iar realizarea lui, care a durat doar 15 luni, din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900, s-a derulat sub asistența arhitecților orădeni Kalman Rimanoczy, Guttmann József și Rendes Vilmos. Primul spectacol în teatru a avut loc la 15 octombrie 1900, în limba maghiară. În data de 9 octombrie 1927 s-a inaugurat prima stagiune românească pe scena orădeană cu reprezentațiile Teatrului Național din Cluj, al cărui director era poetul și dramaturgul Victor Eftimiu. În 29 ianuarie 1928 s-a constituit Asociația „Vestul Românesc” cu scopul predilect de a întemeia un teatru stabil și un cotidian românesc. Sub direcția Comitetului Central al Asociației pe 18 septembrie 1928 ia ființă Teatrul Asociației Vestul Românesc, primul teatru românesc stabil din Oradea. Stagiunea se deschide în 13 octombrie 1928, cu piesa Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, în rolul principal evoluând actorul Zaharia Bârsan. Pe scena orădeană s-au jucat piese scrise de renumiți scriitori români ca Mihail Sorbul, I. L. Caragiale, Lucreția Petrescu, Octavian Goga, dar și din repertoriul universal. Teatrul Național din Cluj și Teatrul Național din București, susțineau turnee cu trupe de actori care încântau publicul local. Totodată, Teatrul Asociației Vestul Românesc își reprezenta spectacolele în deplasările realizate în diverse orașe, încercând astfel să dețină un rol artistic determinant, ce acoperea întreaga zonă vestică a țării. Din 1931, când Asociația Vestul Românesc își încheie sarcina dificilă de a patrona Teatrul de Vest, și până după 1940, Oradea nu a mai deținut un teatru românesc stabil, primind însă în mod constant turneele teatrelor din București și Cluj. După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, pe scena teatrului orădean nu s-a mai reprezentat nimic în limba română. Abia după eliberare, în 1944, un grup muncitoresc înființează asociația Prietenii Teatrului cu intenția de a recrea teatrul românesc orădean sub vechea denumire Teatrul de Vest. Ministerul Artelor susține eforturile Asociației, iar în 19 decembrie 1945, actorii angajați, în frunte cu artistului Ștefan Iordănescu, viitorul director, sosesc în Oradea. Inaugurarea noii stagiuni va avea loc în seara zilei de 4 ianuarie 1946, când se va pune în scenă melodrama, celebră în epocă, a celor doi autori D’Ennery și Cormon, Cerșetori în haine negre. Deși pe data de 1 aprilie 1946, teatrul din Oradea este etatizat, alături de teatrele din Timișoara, Brașov și Galați, el va funcționa în continuare ca un teatru privat, fiind într-adevăr privat de fondurile guvernamentale pe care le merita potrivit noului statut. Din lipsa subvențiilor și a unui public interesat, Teatrul de Vest va activa doar două stagiuni, după care se va muta la Arad (1948). Timp de șapte ani, Oradea rămâne din nou fără teatru profesionist în limba română. La începutul anului 1954, actorii Grigore Schițcu, Constantin Simionescu, Gore Teodorescu și Maria Vasilescu sunt invitați la Secția Culturală a Sfatului Popular Regional, pentru a forma o comisie de formare a secției române de teatru, sub conducerea lui Andrei Dauer. Astfel, după un curs sinuos și nestatornic, în vara anului 1955 ia ființă Teatrul de Stat Oradea, care funcționează de atunci cu două secții, română (Trupa Iosif Vulcan) și maghiară (Szigligeti Társulat), până în 2012, când se modifică structura Teatrului orădean. Astfel, Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia (fostul Teatru de Păpuși și Tineret) și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana alcătuiesc Teatrul Regina Maria, până ce Trupa Szigligeti, Trupa Lilliput și Ansamblul Nagyvárad compun Teatrul Szigligeti. Prima piesă jucată pe 26 noiembrie 1955 sub auspiciile noului teatru s-a jucat O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale.Ea s-a dovedit și din punctul de vedere al alegerii și din cel al montării o reușită. Publicul a salutat cu o deosebită încântare premiera care inaugura o nouă etapă, de data aceasta mai fermă, a teatrului românesc orădean.Cu sprijinul Inspectoratului de Cultură și a revistei Familia conducerea teatrului ia fericita decizie de a intra în circuitul național cu un festival de teatru scurt. În perioada 23-29 noiembrie 1976 are loc prima ediție. Intitulat Săptămâna teatrului scurt, festivalul își propunea chiar din ediția inaugurală să definească și să delimiteze acest gen teatral, reușind totodată să adune spectacole remarcabile și regizori consacrați din întreaga țară. Începând cu ediția a VI-a din 1984 festivalul își sporește amploarea transformându-se într-o competiție internațională. Cu fiecare an festivalul crește în valoare, devenind pe parcursul edițiilor bienale o marcă de prestigiu în peisajul teatral național. În 1978, pe scena teatrului orădean, are loc o premieră inedită atât din punct de vedere cultural cât și istoric. Sub regia lui Ion Olteanu este montată pentru prima dată piesa Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa, primul text dramatic scris în românește, datând din 1778 și descoperit în Biblioteca Episcopiei din Oradea. Cu acest spectacol este întreprins un turneu de prezentare în capitală, unde reușește să impresioneze atât de mult încât, doi ani mai târziu, Alexandru Tocilescu va monta același text, la teatrul Bulandra. De-a lungul anilor Teatrul Regina Maria și-a obișnuit publicul cu un repertoriu de succes, urmărind un echilibru între dramaturgia națională și universală, între clasic și modern. La ora actuală teatrul dispune, pe lângă Sala Mare, și de o Sală Studio cu o capacitate de 50 de locuri, și de Sala Arcadia (200 locuri). Aici se joacă piese scurte, se organizează spectacole lectură, recitaluri de poezie și spectacole cu caracter experimental. Teatrul Regina Maria își face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie și Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga și mulți alții. Datorită acestor colaborări fructuoase teatrul orădean a reintrat în atenția criticii de specialitate. În ultima perioadă teatrul orădean a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din țară cât și din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croația, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova).

Circuitul Bihor, etapa a II-a, C.F.R. ord - 1948 - Locul II (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Bihor - 110 ani fotbal

40 ani - F.C.Bihor - 2012

După cum se ştie în anul 2012 s-au împlinit 40 de ani de când echipa fanion a judeţului poartă titulatura de FC Bihor. Reamintim că la data de 1 iunie 1902, pe terenul din parcul Rhedey (actualul Stadion al Tineretului) arbitrul Jelenik Geza fluiera începutul primului joc de fotbal cu public disputat pe plaiurile bihorene, iar jocul se desfăşura între două selecţionate locale.

Insigna sportivă - Crișul

Crișul a fost vechiul nume al actualei echipe FC Bihor din municipiul Oradea. Fondat în anul 1958, FC Bihor este urmașul unui club mult mai titrat, C A Oradea. înființat în anul 1910, FC Bihor este una dintre puținele echipe din lume care a câștigat campionatul în două țari diferite, atât în România cât și în Ungaria. Sus am postat două logo-uri ale FC Bihor. A activat în campionatul regional până în anul 1960 când, a fuzionat cu echipa fabricii de încălțăminte Solidaritatea și a promovat în Divizia B. În sezonul 1961 – 1962 echipa își schimbă numele în A.S.A. Crișul și termină campionatul pe locul 12. Anul următor ocupă locul 1 și promovează în Divizia A. După trei ani în prima divizie retrogradează, iar în 1968, în urma unui turneu de baraj organizat la Timișoara, se întoarce în primul eșalon. Joacă doi ani în Divizia A și apoi retrogradează, dar revine în sezonul următor. În anul 1972 orădenii se întorc în Divizia B și își schimbă numele în FC Bihor. După două locuri 2, obținute în edițiile de campionat 1972 – 73 și 1973-74, la sfârșitul anului competițional 1974-75 promovează din nou. Echipa reușește să se mențină în Divizia A timp de cinci ani după care, în 1979, retrogradează. Sub conducerea antrenorului Gheorghe Staicu, FC Bihor se întoarce în primul eșalon, unde ocupă un loc 7 la finele sezonului 1983-84. În 1986 echipa retrogradează iar în 1988 se întoarce în prima ligă. În turul sezonului 1989 - 90 FC Bihor a avut un parcurs bun, încheind prima parte a campionatului pe un onorant loc 5. După un retur foarte slab, echipa orădeană a terminat campionatul pe locul 10, iar în sezonul următor a retrogradat. Joacă în Divizia B până în 1996 când retrogradează în Divizia C. Sezonul 1997 - 98 a consfințit revenirea FC Bihor în Divizia B.

Insigna - Fundația franco-română Oradea - România 1996

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată la comanda Fundației Franco-Române din municipiul Oradea, cu ocazia înființării acesteia, în anul 1996. Această fundație servește la apropierea relației dintre Franța și România, organizând atractive acțiuni culturale cu diferite ocazii (ziua națională a Franței și altele).

Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană

Großwardein, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite.

Mănăstirea Orsolya

Institutul Sfântul Vincze

Gara

Banca Austro-Ungară

Baroul de avocați

Cafeneaua Metropol

Catedrala și Palatul episcopilor

Cazarma

Catedrala Sfântul Nicolae

Mănăstirea premonstratensă

Județul Bihor este situat în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și 90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar jos câteva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură bihorene, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate din acest județ.