Epaminonda's Blog.....: GOWOROW

Mai jos poți admira și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea poloneză GOWOROW,

denumire germană LAUTERBACH, comuna MIEDZYLESIE,

județul KLODZKO, voievodatul SILEZIA INFERIOARĂ, din

vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Palatul

Moara de apă

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ordinul "Virtutea Aeronautică 1930 - 2000"

în grad de cavaler la pace

Ordinul „Virtutea Aeronautică” este destinat răsplătirii aviatorilor. A fost creat de regele Carol al II-lea, prin Decretul regal nr. 2895 din data de 31 iulie 1930, fiind primul ordin nu numai din România, ci și din lume creat special pentru aviatori. Evenimentul se înscria într-o logică „firească”, având în vedere faptul că acesta a putut să se întoarcă în ţară şi să câştige tronul datorită tocmai unor aviatori care l-au adus pe calea aerului, eludându-se, astfel, ordinele pe care le aveau organele grănicereşti de la frontiere de a împiedica accesul fostului principe moştenitor în România. Este de același rang cu Ordinul Virtutea Militară. Pe lângă ordin, a fost instituit prin Decretul Regal nr. 463 din 24 februarie 1931, Medalia Aeronautică, organizată pe trei clase, decoraţie menită a răsplăti personalul aeronautic de la sol. În 1938, prin regulamentul decoraţiilor de război, denumirea medaliei se modifică, devenind identică cu cea a ordinului, adică „Virtutea Aeronautică”. Datorită abrogării împreună cu celelalte decoraţii tradiţionale româneşti, problema reinstituirii acestor distincţii specifice se pune în cadrul lucrărilor Comisiei Speciale a Camerei Deputaţilor. S-a apreciat că, deşi pericolele legate de meseria de aviator nu mai sunt la fel de mari ca în trecut, cota de risc rămâne ridicată, ca şi profesionalismul deosebit de care trebuie să dea dovadă noile generaţii de zburători, aşa că o decoraţie specială se justifică; ceea ce a contat, însă, cel mai mult în hotărârea de a se reinstitui Ordinul „Virtutea Aeronautică” a reprezentat faptul că acesta a fost primul ordin pentru aviatori din lume, fiind vorba de o tradiţie care se cerea păstrată. Noile însemne ale ordinului şi medaliei vor păstra formele generale ale celor din 1930, 1931, tocmai pentru a se păstra tradiţia decoraţiei. Bineînţeles, se operează modificările impuse de noile reglementări ale sistemului: astfel, se renunţă la gradul „crucea de aur” şi se utilizează sistemul „clasic”: cavaler, ofiţer, comandor şi mare ofiţer iar cununa de laur, emailată în verde, ale celor două grade superioare, va fi utilizată, acum, pentru toate gradele decoraţiei acordată ofiţerilor, spre deosebire de însemnele pentru civili care nu au cununa respectivă. Culorile de bază ale panglicii, albastru deschis cu trei dungi argintii, sunt de asemenea menţinute. O deosebire esenţială faţă de reglementările decoraţiilor antebelice este acea că toate gradele ordinului precum şi prima clasă a medaliei au limită numerică şi se anulează posibilitatea acordării, la primele două grade, de trei ori a distincţiei. Aceste noi reglementări care, implicit, limitează numărul persoanelor care pot căpăta „Virtutea Aeronautică”, a fost considerată oportună deoarece, spre deosebire de perioada anilor ’30 când obţinerea de diferite recorduri aeriene era un fapt, relativ, curent, ceea ce ducea automat, conform regulamentului din 1930, la conferirea ordinului, în condiţiile actuale în care aceste performanţe nu mai există, aviatorii români pot fi decoraţi pentru meritele obişnuite, ca în toate activităţile. În ceea ce priveşte forma medaliei, ea se modifică uşor pe revers, înlocuindu-se cifra regală cu stema României precum şi textul inscripţiei care devine: „1930 / VIRTUTEA AERONAUTICĂ / 2000”. Ordinul are patru clase. În decursul timpului au existat două variante:

varianta din anul 1930, având clasele „Cruce de Aur”, „Cavaler”, „Ofițer” și „Comandor”; Pentru fiecare variantă s-au oferit două tipuri după caz: "de Pace" fără spade și "de Război" cu spade..
varianta din anul 2000, având clasele „Cavaler”, „Ofițer”, „Comandor” și „Mare Ofițer”.

Baza legală privind acordarea Ordinului și Medaliei Virtutea Aeronautică în zilele noastre o constituie legea nr.460 din iulie 2002. La articolul 6 această lege prevede: “Ordinul Virtutea Aeronautică cu însemne de pace şi de război se poate acorda:
ofiţerilor în activitate, în rezervă sau în retragere şi personalului civil cu pregătire superioară care lucrează în ministere cu responsabilităţi în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, aparţinând forţelor aeriene şi aviaţiei civile;
unităţilor militare ce aparţin forţelor aeriene;
unităţilor militare şi ofiţerilor sau personalului civil cu funcţii de răspundere, aparţinând forţelor aeriene ale statelor cu care România are relaţii de colaborare în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
Medalia Virtutea Aeronautică cu însemne de pace şi de război se poate acorda:
maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate, în rezervă sau în retragere, militarilor în termen, militarilor angajaţi şi personalului civil fără studii superioare care lucrează în ministere cu responsabilităţi în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, aparţinând forţelor aeriene şi aviaţiei civile;
maiştrilor militari, subofiţerilor, militarilor şi personalului civil aparţinând forţelor aeriene ale statelor cu care România are relaţii de colaborare în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.”

Insigna - Minitehnicus - Cutezătorii - 1972

Cutezătorii este denumirea unei publicații pentru copii, un nume ce spune o poveste pentru fiecare și mai ales un nume care se asociază imediat, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, cu vârsta copilăriei. S-ar zice că nimic nu-i nou sub soare. Cutezătorii a fost și pe vremea copiilor de ieri, astăzi părinți, și continuă „să copilărească” și pentru cei care azi își trăiesc copilăria. Multe lucruri s-au schimbat de atunci, de când actualii părinți, chiar și bunici au fost și ei copii, dar multe au rămas la fel: bucuria jocului, spontaneitatea, curiozitatea și dorința de explorare nu și-au epuizat resursele pentru copiii de acum. Încercând să se adapteze prezentului, dar neirosind nimic din nostalgia vremurilor în care jocul dicta regula, echipa redacțională îi introduce pe copii și tineri și pe toți cei care se simt bine într-o lume a informației, în lectura unor subiecte variate, pe teme de actualitate culturală sau valoroase oricând, pentru orice generație. Conceptul grafic este și el în acord cu cerințele unei formule cutezătoare și susține vizual conținutul. Revista Cutezătorii are ca parteneri în proiectele sale educaționale Ministerul Educației și Cercetării, firme de profil, asociații și organizații non-guvernamentale, parteneri media care, împreună, contribuie la crearea unui climat mai civilizat și mai sănătos pentru copiii de azi și de mâine. Publicația copilăriei este prezentă în rețeaua școlară, la nivel național. Lunar, cititorii revistei (8 - 15 ani și nu numai) își regăsesc subiectele preferate și le descoperă cu ajutorul îndrumătorilor. Revista "Cutezătorii" se produce de către Editura Explorator Ploiești și este marcă înregistrată la OSIM.

Minitehnicus a fost și este un concurs prin care se doreşte dezvoltarea deprinderilor practice, a îndemânării și a creativităţii elevilor. Pentru început el s-a organizat sub egida Revistei pionierești Cutezătorii. Concursul se adresează elevilor cu aptitudini si îndemânare pentru crearea/modernizarea de jucării şi realizarea acestora în timpul orelor desfăşurate în cadrul cercurilor din palate şi cluburi ale elevilor. Concursul pune accent tocmai pe acest obiectiv, propunându-şi să trezească interesul elevilor de a cunoaşte prin descoperire experimentală legile naturii. Experimentul este un mod de abordare a cunoaşterii ştiinţifice foarte atractiv pentru elevi, mai ales atunci când aceştia au posibilitatea de a fi implicaţi direct în efectuarea lui. Manifestarea are ca scop promovarea comunicării între elevii din şcoli, cluburi, din zone şi judeţe diferite; realizarea de experimente cu obiecte de uz curent, întâlnite de ei în viaţa cotidiană; dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii elevilor. Concursul are următoarele scopuri; descoperirea elevilor pasionaţi de tehnică, de electronică, dezvoltarea inventivităţii elevilor, realizarea unui schimb de experienţă între scolile generale şi cluburile elevilor precum și stimularea lucrului în echipă și formarea de deprinderi practice.

Vlad Țepeș

Vlad Ţepeş (născut noiembrie/decembrie 1432 şi decedat decembrie 1476), denumit şi Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1455-1462 şi 1476. S-a născut în cetatea Sighişoara, ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul şi al unei nobile transilvănene. A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei şi apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei, verişoară cu Matei Corvin. A avut cinci copii, patru băieţi şi o fată: Radu şi Vlad din prima căsătorie, Mihail şi Mihnea I cel Rău din a doua, şi Zaleska din a treia căsătorie. În timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de turci. Vlad Ţepeş a devenit vestit prin severitate şi pentru că obişnuia să îşi tragă duşmanii în ţeapă. Datorită conflictelor cu negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode de o cruzime demonică. În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obţineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) ameninţând Europa. În acest context istoric, Vlad Ţepeş a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare. Fiind un personaj nu numai istoric, ci si literar si folcloric voievodul a fost ales de scriitorul Bram Stoker ca erou principal al romanului sau aparut in anul 1897.De atunci, Dracula si Transilvania, taramul care adaposteste misteriosul castel plin cu fantome si vampiri undeva in mijlocul padurilor intunecoase, a devenit subiectul a peste 750 de filme, documentare sau nuvele inspirate fiind de romanul scriitorului irlandez. Exista multe legende: una spune ca transformarea lui Vlad Tepes in Contele Dracula insetat de sange se datoreaza faptului ca, potrivit obiceiului in acea vreme, invingatorul unei lupte isi potolea setea band sangele celor invinsi. Porecla Țepeș i s-a atribuit de pe urma execuțiilor frecvente prin tragere în țeapă pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș). Acest nume a fost menționat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 și s-a păstrat în istoria românilor. Cunocut pentru intoleranta si cruzimea sa, Vlad era in acelasi timp respectat de supusii sai pentru campaniile de lupta impotriva turcilor. Era respectat atat ca luptator cat si ca voievod ce nu tolera nedreptatea, in timpul domniei lui ridicand cateva manastiri. Pentru romani, Vlad Tepes a ramas voievodul in timpul caruia puteai bea apa din fantana Cetatii Targoviste, cu un pocal din aur masiv fara ca cineva sa-l fure (surse istorice confirma existenta acestei cupe care a fost folosita pana in ziua in care Vlad Tepes a murit). Cu certitudine putem afirma ca Dracula a existat. Ca voievodul Vlad Tepes ar fi acelasi cu vampirul diabolic, ramane o provocare pentru fani; cert este insa faptul ca mitul vampirilor a castigat teren (mai ales datorita mass media) in fata istoriei. Pe lângă nenumăratele filme cu Dracula, care nu au decât vagi legături cu adevăratul Vlad Țepeș, două încearcă să se apropie de realitate. În anul 1979, Doru Năstase a regizat un film istoric despre viața domnitorului. În rolul lui Vlad a jucat Ștefan Sileanu. O portretizare a copilăriei domnului încearcă Sergiu Nicolaescu, în filmul său „Mircea” (1989)-rol jucat de Vlad Nemeș. Desigur, aceasta reprezintă doar o licență, întrucât la moartea marelui voievod și domn, Vlad nici măcar nu se născuse. Astfel, se încearcă o explicație asupra genezei comportamentului de mai târziu al lui Țepeș: dragostea pentru țară și groaznica pedeapsă care i-a dat porecla.

E.K.E. - locul I - 1933 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna pionierească - Roza vânturilor (orientare turistică)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă pionierească conferită participanților la concursurile de orientare turistică. Istoria orientării turistice isi are originile la sfarsitul secolului al XIX-lea in Suedia. Termenul original de orienteering, corespondentul englezesc al orientarii turistice, a fost folosit pentru prima oara in 1886 si inseamna traversarea unui teren necunoscut cu ajutorul unei harti si a unui compas. In Suedia, orientarea s-a dezvoltat din antrenamentele militare ale navigarii pe teren intr-un sport de competitie adresat intai ofiterilor militari, apoi civililor. Prima competitie de orientare sportiva destinata ofiterilor a vaut loc pe 28 mai 1893 in Stockholm. Prima competitie deschisa publicului s-a tinut in Norvegia pe 31 octombrie 1897, langa Oslo. Primul concurs international s-a tinut in anul 1932, intre Suedia si Norvegia, tot langa Oslo. Inca de la inceput, locatiile pentru orientare turistica au fost alese in principal pentru frumusetea naturala sau creata de oameni. Sportul si-a castigat popularitatea in timpul anilor ’30. Pana in 1934, peste un sfert de milion de suedezi erau practicanti iar orientarea turistica s-a extins si in Finlanda, Elvetia, Ungaria si Uniunea Sovietica. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sportul s-a extins in intreaga Europa dar si in Asia, America de Nord si Oceania. In 1959, in Suedia a avut loc o conferinta internationala la care au participat reprezentanti din 12 tari ale lumii. Ca urmare a acestei conferinte, in anul 1961, 10 organizatii naționale europene de orientare fondeaza IOF (International Orienteering Federation). Pana in 2006, 67 de organizatii nationale de orientare sportiva erau membre ale IOF. In 1962, are loc primul Campionat European de Orientare, organizat in Norvegia, la care participa 9 tari, iar in 1966, se desfasoara primul Campionat Mondial de Orientare eveniment la care au participat 12 tari. In Romania, orientarea s-a desfasurat si inainte de 1989, in mod organizat si fara ca cineva sa fie fortat sa o practice. Nu exista o federație națională de orientare turistică dar exista FRTA (Federatia Romana de Alpinism si Turism) in cadrul careia erau mai multe comisii printre care si Comisia Centrala de Orientare. Aceasta comisie se ocupa cu organizarea Campionatelor de Orientare din Romania si urmarea desfasurarea Cupelor organizate la nivel national de catre cluburile din tara. Data de 26 Octombrie 1947, este considerată ziua de naştere a orientării turistice din România. La această dată, după ce luase la cunoştinţă de orientarea turistică din Ungaria, Davidhazy Coloman Arad, organizează sub egida Organizaţiei Sportului Popular ( OSP) şi a Societăţii de Gimnastică din Arad, primul concurs de orientare turistică din România, organizat pe dealurile din împrejurimile Lipovei. La prima ediţie a Cupei Zarandului din 1947, au luat parte 15 echipe mixte compuse din câte 3 turişti, din sindicatele şi şcolile din Arad, pe parcursul unei singure etape de zi. Acest eveniment a reprezentat de fapt nasterea acestei discipline sportive in tara noastra. Disciplina sportivă Orientare turistică înseamnă deplasare (mers vioi și alergare, câțiva kilometri buni) prin păduri, prin trasee necunoscute dar marcate, folosind doar busola și o harta sumară a locului.

Insigna de membru al Organizației de Pionieri

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului."

Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”. Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

_________________ooOoo_________________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII