Epaminonda's Blog.....: MIRANDOLA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea italiană MIRANDOLA, provincia

MODENA, regiunea EMILIA ROMAGNA, din vremuri diferite,
dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Primăria

Piața Umberto I cu Primăria

Piața Umberto I

Domul

Biserica San Francisco

Castelul

Capela Madoninna

Noua piață a Școlii elementare

Strada Fulvia

Strada F. Cavaliotti

Distileria

Trimiteri poștale

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BRAȘOV

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

* Cetatea Feldioara * Marienburg *

Brașov / în inima României

Răsărită din propria ruină, Cetatea din comuna Feldioara (Marienburg), județul Brașov, se înalţă impunătoare, pe malul Oltului, la numai 20 km de Brașov, pe drumul spre Sighișoara. Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci precum și de Vlad Țepeș în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în același an. Zidul de incintă din partea de sud a fost probabil distrus după bătălia de la Feldioara de oștile lui Petru Rareș prin vornicul Nicoară Grozav. Restaurarea sa, desfășurată ȋn perioada 2013-2017, a salvat resturile de ziduri care supravieţuiseră ultimelor sute de ani de părăsire și i-a redat înfăţișarea avută în secolul al XVII-lea. Poziţia strategică, cu vizibilitate asupra unui ţinut întins, și avantajele naturale au făcut acest loc atractiv din preistorie. Platoul pe care se înalţă cetatea a dezvăluit în decursul cercetărilor arheologice vestigii de locuire din cele mai vechi timpuri – neolitic, epoca bronzului, perioada dacică și cea romană, dar mai ales Evul Mediu. Mai întâi a fost o cetate de pământ, întărită probabil cu palisade, așa cum au găsit-o cuceritorii unguri în primele secole ale mileniului al doilea și pe care au denumit-o: “Földvár” (cetate de pământ). Coloniștii germani aduși de regii Ungariei și Cavalerii Teutoni i-au spus “Cetatea Sfintei Maria” – Marienburg. Cetatea este monument istoric naţional clasa A, fiind printre cele mai importante fortificaţii medievale săseşti din Transilvania de Sud. Cu ocazia renovării s-au restaurat zidurile de incintă și cele patru turnuri (de nord, sud, est, vest), precum și zidul Zwinger de protecție. Fortificațiile inițiale, de pe vremea teutonilor, au fost conservate în întregime. Prin marcarea la nivelul solului, în curtea interioară s-au pus în valoare resturile capelei și a mănăstirii cisterciene. S-a reconstruit fântâna adâncă de 70 metri și s-a amenajat o zonă de belvedere asupra Țării Bârsei, aflată pe zidul de strajă. S-au executat subzidiri, injectări și lucrări de consolidare în paralel cu alte forme de conservare pentru zidăria veche. A urmat reconstrucția prin folosirea de lemn şi cărămidă – făcute la comandă la fabrica din Sighișoara pe modelul celei din care fuseseră ridicate zidurile Cetății, piatră și învelitori din țigle ceramice. În ansamblul său, proiectul a urmărit aducerea în actualitate a formei pe care cetatea a avut-o în secolul al XVII-lea, atunci când cetatea a fost tencuită. La injectările care au fost făcute la zidărie și la refacerea suprafețelor degradate ale tencuielilor, s-a folosit un var hidraulic special ce conține materie primă extrasă din Munții Dolomiți, importat din Italia.

Insigna turistică - Brașov

Inaugurat în anul 1939, Hotelul ARO Palace este situat în centrul istoric al municipiului Brașov, pe Bulevardul Eroilor. Hotelul a fost proiectat de arhitectul Horia Creangă, promotor al arhitecturii moderne în România și nepotul scriitorului Ion Creangă. Horia Creangă a proiectat și construit peste 70 de clădiri administrative, culturale, industriale, dar și clădiri de locuințe, cea mai cunoscută fiind blocul ARO din capitală (de pe Bulevardul Magheru, clădirea fiind numită ulterior Blocul Patria). Denumirea de ARO Palace a fost moștenită de la societatea Asigurarea Românească, înființată în anul 1923, din banii căreia s-a finanțat construcția hotelului. Ansamblul hotelier din Brașov cuprindea Aro Palace și Aro Sport, situat pe strada Sfântul Ioan, în spatele hotelului mare. Hotelul ARO a fost ridicat în anii 1938-1939 lângă elegantul palat Czell (Palatul Soarelui) și inaugurat chiar înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. În perioada comunistă, numele hotelului a fost schimbat în „Carpați”, revenindu-se la vechea denumire abia după anul 1990. Tot în acea perioadă s-a decis extinderea hotelului pentru creșterea capacității de cazare. Construcția părții noi a început în anul 1963 și s-a terminat în anul 1965, fiind considerată o reușită arhitecturală a acelei vremi, reușită umbrită de demolarea unei frumoase biserici reformate, care a făcut loc noului edificiu. Noua aripă a hotelului a fost proiectată de arhitectul brașovean Iancu Rădăcină, în respect pentru opera lui Horia Creangă, găsind volumul potrivit pentru a lăsa vizibile, dinspre Cetățuie, Casa Sfatului și Biserica Neagră, precum și întregul centru istoric al municipiului Brașov.

Insigna turistică - Făgăraș

Făgăraș, în limba maghiară - Fogaras, în limba germană – Fogarasch, este un municipiu din județul Brașov, situat pe traseul șoselei DN1, la 66 km de orașul Brașov și 76 km de orașul Sibiu, pe malul râului Olt, la poalele Munților Făgăraș. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 30714 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 36121 locuitori), dintre care: români – 84,17%, maghiari – 3,43%, romi – 3,48% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului brașovean Făgăraș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 83,11%, romano catolici – 1,36%, reformați – 1,84% și restul – nedeclarată sau altă religie. Așezarea este atestată documentar din anul 1291 sub numele Fogros. Principalele atracții atracții turistice ale orașului sunt:

Cetatea Făgărașului
Muzeul Țării Făgărașului
Biserica evanghelică
Casa în care a locuit episcopul român Inocențiu Micu-Klein
Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial
Statuia lui Badea Cârțan

Câteva personalități care s-a născut sau au locuit vremelnic în acest oraș sunt:

Negru Vodă – Radu Negru, voievod legendar al Țării Românești (1290-1300
Ștefan Mailat, voievod și principe al Transilvaniei (1534 - 1540)
Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei (1613 – 1629)
Mihai Apafi, nobil maghiar, principe al Transilvaniei între 1661-1690
Ioan Inocențiu Micu-Klein (1692-1768) episcop român unit (greco-catolic) de Alba Iulia și Făgăraș, ce a avut reședința episcopală la Făgăraș între anii 1732-1737
Aron Pumnul (1818-1866), cărturar, lingvist, filolog, istoric literar, profesor al lui Mihai Eminescu, fruntaș al Revoluției de la 1848 din Transilvania;
Nicolae Densușianu (1846-1911), istoric, membru corespondent al Academiei Române
Aron Densușianu (1837 - 1900) poet și critic literar, membru corespondent al Academiei Române
Ovid Densușianu (1873-1939), fiul lui Aron Densușianu, filolog, lingvist, folclorist, istoric literar și poet, academician, profesor la Universitatea București
Badea Cârțan (Gheorghe Cârțan) (1848 – 1911) luptător pentru eliberarea românilor din Transilvania; globe-trotter;
Octavian Paler (1926 - 2007) publicist, fost elev Colegiului Radu Negru
Radu Anton Roman (1948 – 2005) jurnalist, scriitor și realizator TV;
Eugen Ovidiu Chirovici (n.1949) economist, scriitor și jurnalist român;
Nicușor Dan (n.1969) activist civic și matematician român, inițiator și fost președinte al partidului USR, ales pentru funcția de primar general al Bucureștiului la 27 septembrie 2020

Insigna sportivă - Dinamo Brașov

Una din primele mari entități sportive ce a apărut curând după încheierea războiului în peisajul specific românesc, a fost Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, club departamental, subordonat Ministerului de Interne. El a fost înfiinţat în primăvara anului 1948 şi de la început s-a dorit să devină o replică pe măsură a celuilalt club departamental militar – Clubul Central al Armatei (C.C.A.), care mai târziu îşi va adăuga şi numele de Steaua – concentrând în special sporturile pe echipă. Curând, conducătorii clubului dinamovist şi-au dat seama că le era imposibil să coordoneze un număr aşa de mare de sportivi, exemplul cel mai elocvent fiind cei ce practicau sporturile de iarnă pe zăpadă, sporturi al căror centru de greutate se afla departe de Bucureşti, pârtiile – ca şi majoritatea sportivilor ce practicau aceste sporturi, în speţă, schiul – fiind pe Valea Prahovei şi în Poiana Braşov. Aşa s-a născut ideea, care – timpul a arătat că a fost deosebit de inspirată – de a înfiinţa şi la Braşov un club dinamovist, care să înglobeze secţiile de performanţă unde se practicau sporturile pe zăpadă (schiul alpin, schiul fond şi săriturile cu schiurile). Conducerea clubului bucureştean n-a stat prea mult pe gânduri şi l-a chemat pe căpitanul Ştefan Ionescu, dându-i ordin ca în a doua parte a anului 1949 în care se aflau, dar înainte de începerea sezonului hibernal, să înfiinţeze în oraşul de la poalele Tâmpei, Clubul Sportiv Dinamo Braşov. În paranteză fie spus – şi comandantul clubului bucureştean ştia asta – Ştefan Ionescu nu era un ofiţer oarecare, ci un fost sportiv de performanţă, component, la Jocurile Olimpice de la St. Moritz (1948), al patrulei militare („strămoşul” biatlonului de azi) a României, împreună cu Cornel Crăciun, Constantin Vlădea, Gheorghe Epuran, clasată pe locul 7. Deci, nu se putea persoană mai potrivită pentru a îndeplini acest ordin, fiind în plus cunoscut de superiorii săi şi ca un bun organizator. Aşa se face că în vara anului 1949 a coborât din trenul de Bucureşti pe peronul gării Braşov – ce nu-şi ştersese complet urmele bombardamentelor – cu o mică valijoară în mână, cu actele înfiinţării clubului în portmoneu şi cu mult curaj şi dorinţă de a îndeplini cât mai bine, dispoziţiile primite de la Bucureşti. Sus am postat logo-ul Clubului sportiv Dinamo Braşov.

Circuitul ciclist al Regiunii Stalin - ediția a VII-a

Cursa ziarului Drum Nou

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene de biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid velodrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Regiunea Stalin a fost o diviziune administrativ-teritorială situată în centrul Republicii Populare Române, înființată în anul 1950, prin desființarea județelor. Ea a existat până în anul 1960, când a fost înființată Regiunea Brașov. La 6 septembrie 1950, prin Legea nr.5 teritoriul României a fost împărțit 28 regiuni, 177 raioane și mai multe comune. În urma Decretului cu nr. 331 din 27 septembrie 1952 numărul regiunilor a fost redus la 18. Regiunea Stalin se învecina:

1950-1952: la est cu regiunile Bacău și Putna, la sud cu regiunile Buzău, Prahova și Argeș, la vest cu regiunea Sibiu, iar la nord cu regiunea Mureș
1952-1960: la nord-est cu regiunea Mureș Autonomă Maghiară, la sud-est cu regiunea Ploiești, la sud cu regiunea Pitești, la vest cu regiunea Hunedoara, iar la nord-vest cu regiunea Cluj

Regiunea Stalin a cuprins următoarele raioane:

1950–1952: Ciuc, Odorhei, Racoș, Stalin, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc
1952–1960: Agnita, Codlea, Făgăraș, Mediaș, Rupea, Sibiu, Sighișoara, Târnăveni, plus orașele de subordonare regională Mediaș, Sibiu și Orașul Stalin

Ziarul “Drum Nou” a fost organul de presă al Consiliului Județean Brașov al Partidului Comunist Român și al Consiliului Popular Județean. Se știe că în regimul comunist, pe lângă ziarul Scânteia – organul de presă al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, existau și ziare ale Consiliilor Județene ale P.C.R. precum: Drum Nou, Flacăra, Viața Nouă, Steagul Roșu, Drapelul Roșu, Clopotul, etc

Matrița - Metrom Brașov

Clubul sportiv Metrom Brașov funcționează pe lângă societatea comercială cu același nume din Brașov.

S.C. METROM S.A. este unic producător de tablă de cupru, bandă de cupru și bandă de alamă ca produse civile și componente de muniție pentru armament (degetare pentru muniția mică de infanterie, discuri și rondele pentru muniția de artilerie) ca produse militare. Iată câteva repere calendaristice în devenirea S.C. METROM S.A. În anul 1923 a fost înfiinţată compania austriacă Farola, pentru fabricarea sârmei, tablelor şi cablurilor din cupru pentru motoarele utilajelor căilor ferate, iar în anul 1935 s-a înfiinţat prima fabrică metalurgică din România, sub numele de Metrom. În anul 1948 cele două companii, Farola şi Metrom, s-au unit şi au format S.C. Metrom S.A. de azi.

Brașov (în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cronstadt sau Brassov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România precum şi mare centru turistic, industrial, cultural. Potrivit recensământului din anul 2002, a avut o populație de 284596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Tradiția și cronicile calendarelor brașovene consideră anul 1203 ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”, deși documente și izvoare sigure nu confirmă această dată. Primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, a fost emis de regele Ladislau al IV-lea în anul 1288. Deasupra am postat stemele vechi, interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, drapelele de la anul 1600 şi actual al oraşului precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură brașovene, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Institutul mecanic

Dealul melcilor

Palatul Poștei

Biserica Sfântu Nicolae

După ziduri

Institutul biblic

Gimnaziul mare greco-ortodox

Biserica Neagră

Fabrica de celuloză

Școala reală de stat

Brașov este un judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 kilometri pătrați, numără aproximativ 630000 de locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43 de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.