Epaminonda's Blog.....: OHRDRUF

Ma jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din orașul german OHRDRUF, districtul GOTHA,

landul TURINGIA și câteva trimiteri poștale din vremuri diferite

dar și o monedă și o insignă locală.

Strada Pieței

Râul Ohra

Gara

Gimnaziul Gleichensee

Cartierul militarilor

Lagărul

Trimiteri poștale

Monedă locală

Insignă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA O ÎNAINTAȘĂ

UN DUEL EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BIHOR

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna turistică - Stâna de Vale (Mănăstirea)

Statiunea climaterica si de odihna Stâna de Vale este situata la 1101 metri altitudine, intre Muntii Vladeasa si Muntii Padurea Craiului, la 24 km de orasul Beius si la 90 km de Oradea, aparținând administrativ de comuna Budureasa. Statiunea dispune de un climat de depresiune intramontana tonic-stimulant cu ierni reci si veri racoroase. Canitatile de precipitatii sunt dintre cele mai mari din Romania, Stâna de Vale avand si renumele de a fi polul precipitatiilor din Romania cu valori ce depasesc 1200-1400 mm anual. Acest lucru are drept rezultat prezenta stratului de zapada din luna noiembrie uneori chiar pana in martie-aprilie. Statiunea poate fi un loc ideal pentru tratarea nevrozelor astenice si a afectiunilor endocrine fie ca este vorba de boala Basedow (in stadiu incipient, dupa tratament cu medicamente) sau de hipertiroidie benigna. De asemenea pot fi tratate si afectiunile respiratorii sau starile de debilitate, surmenaj fizic si intelectual, tulburarile de crestere la copii. In tratarea acestor afectiuni se utilizeaza atat apa minerale existenta in statiune (feruginos, hipoton) cunoscuta sub numele de Izvorul Minunilor cat si instalatiile si procedurile de tratament din statiune ce includ bai in cada, sauna, masaj, magnetodiaflux, ionogalvanizari.

Această mănăstire, este situată în stațiunea Stâna de Vale, pe teritoriul comunei Budureasa, la 27 km de Beiuș. în județul Bihor. Mănăstirea a fost înființată în anul 1991. Se spune într-o legendă, că înainte de cel de al doilea război mondial, pe acest teritoriu exista o mănăstire greco-catolică. Mănăstirea poarta hramul „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” și are o obște de călugări. Este formată din două biserici și două clădiri, cu biserica mare, fiind construită din cărămidă, așezată pe o fundație înaltă de piatră, compusă din altar, naos, pronaos, pridvor închis și pridvor deschis, iar pe pridvor sunt amplasate două turle cu baza pătrată, cu un corp octogonal, cu acoperiș piramidal, care îndeplinește și funcția de clopotniță. Corpul de chilii, are un plan în forma literei „L” și se dorește extinderea acestui-a, dar deține și o clădire cu spații pentru cazarea pelerinilor. Dacă vă prinde noaptea în această zonă, mănăstirea oferă 14 locuri de cazare.

Insigna - N.A.C. (Nagyváradi Atletikai Club) 1940 aug. 30

Visszatertunk (Ne-am întors)

Asociația Club Sportiv CAO 1910 Oradea, cunoscută sub numele de Club Atletic Oradea, CA Oradea, sau pur și simplu CAO, este un club de fotbal din Oradea, care evoluează în Liga a III-a. Echipa a fost înființată ca Nagyváradi Atletikai Club (N.A.C.) în data de 25 mai 1910, când Transilvania făcea parte din Austro - Ungaria. Momentul istoric al fondării clubului a avut loc la Cafeneaua Emke (instalată la parterul actualului Hotel Astoria). Membrii fondatori și implicit membrii primului consiliu director al CAO/ NAC au fost: dr. Emil Jónás (președinte), Béla Mikló (președinte executiv), Andor Szabó (secretar), respectiv dr. Kálmán Kovács (casier). Alte denumiri ale echipe în timp au fost: Libertatea, Întreprinderea Comunală (ICO), Progresul și Clubul sportiv Crișana. De-a lungul istoriei sale, CAO a câștigat un titlu naționl românesc, un titlu național maghiar și o Cupă a României. S-a dizolvat în 1963, dar a fost refondat în 2017 și a început să joace în divizia a cincea. Locul unde "alb-verzii" își desfășoară meciurile de pe teren propriu este Stadionul Iuliu Bodola, cea mai mare arenă a județului Bihor, numit astfel după Iuliu Bodola, jucătorul legendar al CAO din anii '30 și '40. Stadionul a fost inaugurat în 1924 și a fost renovat de mai multe ori, la renovarea din 2007 băncile de lemn fiind înlocuite cu scaune de plastic, reducând astfel capacitatea arenei de la 18000 la 11155 locuri. Centru comercial și nod de transport, orașul Oradea a fost un leagăn timpuriu al jocului de fotbal, care a apărut aici în 1902, datorită locuitorilor săi care se întorceau de la studii sau de la muncă din străinătate sau din Budapesta. Sportul câștiga în popularitate, dar nu exista încă un club organizat care să reprezinte orașul în meciurile împotriva unor orașe precum: Kolozsvar (Cluj-Napoca) sau Temesvar (Timișoara). Înființată în 1910, când Transilvania era încă parte a Austro-Ungariei, Nagyváradi Atletikai Club - în limba română: Club Atletic Oradea - va deveni în curând simbolul fotbalului din orașul de pe Crișul Repede. Adunarea de constituire a avut loc la 25 mai 1910, în cafeneaua orădeană Emke, consiliul director fiind format din dr. Emil Jonas, președinte, Bela Miklo, președinte executiv, Andor Szabo, secretar, și dr. Kalman Kovacs, casier, iar afilierea la Federația Ungară de Fotbal a fost semnată imediat. La 31 iulie, NAC a jucat primul său meci împotriva clubului KVSC din Kolozsvar (Cluj Napoca). Luna următoare, o echipă din Anglia care se afla în turneu a venit în oraș: este vorba de Bishop Auckland, campioana Ligii Nordului în acel sezon; NAC a câștigatul meciul cu un neverosimil 8-0. Înainte de primul război mondial, clubul a activat doar la nivel local și regional; după ce s-a alăturat Diviziei de Est a Ligii de Sud a Ungariei, în 1913 NAC a câștigat 25 dintre cele 31 de meciuri. În 1914, în calitate de campioană a diviziei, NAC a avut dreptul să participe la turneul final de la Budapesta, dar această competiție nu a mai avut loc niciodată din cauza izbucnirii războiului, în iunie. Echipele transilvănene s-au alăturat campionatului național românesc în sezonul 1921- 1922, dar NAC - acum cunoscut și sub denumirea de Clubul Atletic Oradea - a fost învins în faza orășenească a campionatului de Stăruința Oradea și apoi de Înțelegerea Oradea pentru primele câteva sezoane și, astfel, nu s-a calificat pentru turneul final până în sezonul 1923-24. În 1932, conducerea clubului a decis că stabilirea de contacte cu fotbalul din alte țări ar contribui la dezvoltarea acestui sport în Oradea. Așa că au efectuat un turneu de douăsprezece meciuri în Franța și Elveția, în timpul cărora au învins Olympique Lillois cu 5-2, echipă care în acel sezon va deveni campioana Franței. În anul următor turneul a fost în Franța și în coloniile sale din Africa de Nord, iar Oradea și fotbalul românesc și-au răspândit faima în jurul continentului. În timpul perioadei interbelice, CAO a furnizat optsprezece internaționali români, majoritatea dintre ei fiind constituită, în mod întâmplător, din etnici maghiari, evrei și germani. După Dictatul de la Viena echipa a jucat în campionatul maghiar, pentru ca în sezonul 1943-44 a devenit prima echipă din afara Budapestei care a câștigat campionatul maghiar în istoria sa de 44 de ani, terminând cu 13 puncte înaintea celei de-a doua echipe, Ferencvaros. Nume de jucători mari ai acestei echipe în timpul câștigării primului titlu au fost: Gyula Lorant, Iuliu (Gyula) Bodola, József Pecsovszky (Iosif Petschovschi), Francisc Spielmann, Gusztav Juhasz, Nicolae Simatoc, etc. Antrenorul NAC, în perioada succesului maghiar al clubului, a fost vedeta alb-verzilor din anii '20, Francisc Ronay. Sub numele - Progresul Oradea, clubul a câștigat Cupa României în anul 1956. Orașul Oradea a strălucit puternic pe firmamentul fotbalului regional și național, cu câțiva dintre cei mai mari jucători ai Ungariei și României din acele vremuri - o cupă și un titlu de campion în două țări - dar acum se află mult în umbră: FC Bihor a fost declarat falimentar la 12 ianuarie 2016, după o istorie furtunoasă, iar în primăvara anului 2017, acest faliment a provocat o situație stranie, inversă față de cea de la începutul anilor '60, CAO reapărând și înlocuind-o acum ea pe FC Bihor. Principala rivală a CAO este considerată Ripensia Timișoara, dar rivalitățile zonale precum cele cu UTA sau Poli Timișoara sunt și ele recunoscute. În trecut CAO a avut importante rivale și la nivel local, meciurile împotriva unor echipe precum Stăruința sau Crișana fiind recunoscute pentru intensitatea lor.

N.T.K. (?) Oradea - Cursa ciclistă Aiud 1935

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

N.T.K. am fost un puternic și cunoscut club de ciclism orădean.

Clubul sportiv Crișul Oradea

Crișul a fost vechiul nume al actualei echipe FC Bihor din municipiul Oradea. Fondat în anul 1958, FC Bihor este urmașul unui club mult mai titrat, CA Oradea. înființat în anul 1910, FC Bihor este una dintre puținele echipe din lume care a câștigat campionatul în două țari diferite, atât în România cât și în Ungaria. Sus am postat două logo-uri ale FC Bihor. A activat în campionatul regional până în anul 1960 când, a fuzionat cu echipa fabricii de încălțăminte Solidaritatea și a promovat în Divizia B. În sezonul 1961 – 1962 echipa își schimbă numele în A.S.A. Crișul și termină campionatul pe locul 12. Anul următor ocupă locul 1 și promovează în Divizia A. După trei ani în prima divizie retrogradează, iar în 1968, în urma unui turneu de baraj organizat la Timișoara, se întoarce în primul eșalon. Joacă doi ani în Divizia A și apoi retrogradează, dar revine în sezonul următor. În anul 1972 orădenii se întorc în Divizia B și își schimbă numele în FC Bihor. După două locuri 2, obținute în edițiile de campionat 1972 – 73 și 1973-74, la sfârșitul anului competițional 1974-75 promovează din nou. Echipa reușește să se mențină în Divizia A timp de cinci ani după care, în 1979, retrogradează. Sub conducerea antrenorului Gheorghe Staicu, FC Bihor se întoarce în primul eșalon, unde ocupă un loc 7 la finele sezonului 1983-84. În 1986 echipa retrogradează iar în 1988 se întoarce în prima ligă. În turul sezonului 1989 - 90 FC Bihor a avut un parcurs bun, încheind prima parte a campionatului pe un onorant loc 5. După un retur foarte slab, echipa orădeană a terminat campionatul pe locul 10, iar în sezonul următor a retrogradat. Joacă în Divizia B până în 1996 când retrogradează în Divizia C. Sezonul 1997 - 98 a consfințit revenirea FC Bihor în Divizia B.

Societatea agricolă din comitatul Bihor

Produsul medalistic de mai sus este o medalie premiu, realizată în anul 1901, inscripționată în limba maghiară și conferită de Societatea agricolă Bihor. Piesa are forma rotundă și diametrul de 44 milimetri. În centrul aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu este reprezentată stema comitatului Bihor, timbrată de o coroană, ce este înconjurată pe părțile stânga, superioară și dreapta de inscripția: “BIHAR MEGYEI GAZDASAGI EGYESULET” ceea ce tradus înseamnă – Comitatul Bihor, Societatea agricolă. Între inscripție și cercul liniar exterior este reprezentată o cororană din ramuri de stejar, prinse la partea inferioară cu o panglică.

Insigna turistică - Oradea (Teatrul de Stat)

Teatru de Stat Oradea este o importantă instituție de cultură, ce găzduiește două instituții teatrale: Teatrul Regina Maria și Teatrul Szigligeti. Clădirea teatrului dispune de o sală dispusă pe 3 niveluri, oferind inițial până la 1000 de locuri, din care 578 pe scaune. Intrarea, foarte impresionantă, este încadrată de statuile zeiței Comediei, respectiv a Tragediei. Aspectul exterior îmbină armonios stilul neoclasic, dominant în ansamblul fațadei, cu elemente neorenascentiste și neobaroce, în timp ce finisajele și ornamentațiile interioare se impun printr-un accentuat ton rococo. Edificiul este structurat pe trei niveluri: sală, loji, balcon. În proiectarea sălii de spectacole s-a avut în vedere realizarea unei acustici perfecte. Este dotată și cu o fosă pentru orchestră. Aceste caracteristici transformă locația într-un spațiu ideal pentru montarea spectacolelor de teatru, a celor de operă și a concertelor. Sala are în prezent o capacitate totală de 670 de locuri. Inițial edificiul s-a numit Teatrul Orășenesc din Oradea și a fost construit în perioada 21 iulie 1899 – 1 octombrie 1900, ca urmare a unei tradiții teatrale orădene datând din anul 1730. Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecți Fellner și Helmer din Viena, iar realizarea lui, care a durat doar 15 luni, din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900, s-a derulat sub asistența arhitecților orădeni Kalman Rimanoczy, Guttmann József și Rendes Vilmos. Primul spectacol în teatru a avut loc la 15 octombrie 1900, în limba maghiară. În data de 9 octombrie 1927 s-a inaugurat prima stagiune românească pe scena orădeană cu reprezentațiile Teatrului Național din Cluj, al cărui director era poetul și dramaturgul Victor Eftimiu. În 29 ianuarie 1928 s-a constituit Asociația „Vestul Românesc” cu scopul predilect de a întemeia un teatru stabil și un cotidian românesc. Sub direcția Comitetului Central al Asociației pe 18 septembrie 1928 ia ființă Teatrul Asociației Vestul Românesc, primul teatru românesc stabil din Oradea. Stagiunea se deschide în 13 octombrie 1928, cu piesa Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, în rolul principal evoluând actorul Zaharia Bârsan. Pe scena orădeană s-au jucat piese scrise de renumiți scriitori români ca Mihail Sorbul, I. L. Caragiale, Lucreția Petrescu, Octavian Goga, dar și din repertoriul universal. Teatrul Național din Cluj și Teatrul Național din București, susțineau turnee cu trupe de actori care încântau publicul local. Totodată, Teatrul Asociației Vestul Românesc își reprezenta spectacolele în deplasările realizate în diverse orașe, încercând astfel să dețină un rol artistic determinant, ce acoperea întreaga zonă vestică a țării. Din 1931, când Asociația Vestul Românesc își încheie sarcina dificilă de a patrona Teatrul de Vest, și până după 1940, Oradea nu a mai deținut un teatru românesc stabil, primind însă în mod constant turneele teatrelor din București și Cluj. După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, pe scena teatrului orădean nu s-a mai reprezentat nimic în limba română. Abia după eliberare, în 1944, un grup muncitoresc înființează asociația Prietenii Teatrului cu intenția de a recrea teatrul românesc orădean sub vechea denumire Teatrul de Vest. Ministerul Artelor susține eforturile Asociației, iar în 19 decembrie 1945, actorii angajați, în frunte cu artistului Ștefan Iordănescu, viitorul director, sosesc în Oradea. Inaugurarea noii stagiuni va avea loc în seara zilei de 4 ianuarie 1946, când se va pune în scenă melodrama, celebră în epocă, a celor doi autori D’Ennery și Cormon, Cerșetori în haine negre. Deși pe data de 1 aprilie 1946, teatrul din Oradea este etatizat, alături de teatrele din Timișoara, Brașov și Galați, el va funcționa în continuare ca un teatru privat, fiind într-adevăr privat de fondurile guvernamentale pe care le merita potrivit noului statut. Din lipsa subvențiilor și a unui public interesat, Teatrul de Vest va activa doar două stagiuni, după care se va muta la Arad (1948). Timp de șapte ani, Oradea rămâne din nou fără teatru profesionist în limba română. La începutul anului 1954, actorii Grigore Schițcu, C. Simionescu, Gore Teodorescu și Maria Vasilescu sunt invitați la Secția Culturală a Sfatului Popular Regional, pentru a forma o comisie de formare a secției române de teatru, sub conducerea lui Andrei Dauer. Astfel, după un curs sinuos și nestatornic, în vara anului 1955 ia ființă Teatrul de Stat Oradea, care funcționează de atunci cu două secții, română (Trupa Iosif Vulcan) și maghiară (Szigligeti Társulat), până în 2012, când se modifică structura Teatrului orădean. Astfel, Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia (fostul Teatru de Păpuși și Tineret) și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana alcătuiesc Teatrul Regina Maria, până ce Trupa Szigligeti, Trupa Lilliput și Ansamblul Nagyvárad compun Teatrul Szigligeti. Prima piesă jucată pe 26 noiembrie 1955 sub auspiciile noului teatru s-a jucat O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale.Ea s-a dovedit și din punctul de vedere al alegerii și din cel al montării o reușită. Publicul a salutat cu o deosebită încântare premiera care inaugura o nouă etapă, de data aceasta mai fermă, a teatrului românesc orădean.Cu sprijinul Inspectoratului de Cultură și a revistei Familia conducerea teatrului ia fericita decizie de a intra în circuitul național cu un festival de teatru scurt. În perioada 23-29 noiembrie 1976 are loc prima ediție. Intitulat Săptămâna teatrului scurt, festivalul își propunea chiar din ediția inaugurală să definească și să delimiteze acest gen teatral, reușind totodată să adune spectacole remarcabile și regizori consacrați din întreaga țară. Începând cu ediția a VI-a din 1984 festivalul își sporește amploarea transformându-se într-o competiție internațională. Cu fiecare an festivalul crește în valoare, devenind pe parcursul edițiilor bienale o marcă de prestigiu în peisajul teatral național. În 1978, pe scena teatrului orădean, are loc o premieră inedită atât din punct de vedere cultural cât și istoric. Sub regia lui Ion Olteanu este montată pentru prima dată piesa Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa, primul text dramatic scris în românește, datând din 1778 și descoperit în Biblioteca Episcopiei din Oradea. Cu acest spectacol este întreprins un turneu de prezentare în capitală, unde reușește să impresioneze atât de mult încât, doi ani mai târziu, Alexandru Tocilescu va monta același text, la teatrul Bulandra. De-a lungul anilor Teatrul Regina Maria și-a obișnuit publicul cu un repertoriu de succes, urmărind un echilibru între dramaturgia națională și universală, între clasic și modern. La ora actuală teatrul dispune, pe lângă Sala Mare, și de o Sală Studio cu o capacitate de 50 de locuri, și de Sala Arcadia (200 locuri). Aici se joacă piese scurte, se organizează spectacole lectură, recitaluri de poezie și spectacole cu caracter experimental. Teatrul Regina Maria își face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie și Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga și mulți alții. Datorită acestor colaborări fructuoase teatrul orădean a reintrat în atenția criticii de specialitate. În ultima perioadă teatrul orădean a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din țară cât și din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croația, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova).

Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite.

Tribualul

Baroul de avocați

Mănăstirea premonstratensă

Uzina de mașini unelte "Înfrățirea"

Institutul Szent Vince (Sfântul Vicențiu)

Bulevardul Regele Ferdinand

Gara

Facultatea de medicină

Direcțiunea financiară

Cetatea

Cazarma honvezilor

Templul baptist

Catedrala și Palatul episcopal

Catedrala catolică Sfântul Nicolae

Școala specială de jandarmi și Cazonul ofițeresc

Casa episcopului

Județul Bihor este situat în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și 90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar jos câteva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură bihorene, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate din acest județ.