Epaminonda's Blog.....: NEVEKLOV

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea cehă NEVELKOV, regiunea BOEMIA

CENTRALĂ, din vremuri diferite și o vedere aeriană.

Primăria

Piața centrală

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vedere aeriană

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BOTOȘANI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

(Mihai Eminescu)

Concursul național de poezie

Botoșani, Ipotești, Vorona, Suceava...

Insignă realizată de colecționarul botoșenean Stelian Brânzei

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind băiat…” sau "O, rămîi"). Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu. 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, "Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia "La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista "Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în "Familia” încă 5 poezii. Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în "Familia", scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,"Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană. Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la "Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul "Albina” din Pesta. Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene. Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în "Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle. În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul "Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme: Scrisorile, Luceafărul etc. În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul "Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens. În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc. Mihai Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15 iunie, în zori - ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormîntat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori. În "Viaţa lui Mihai Eminescu” (1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului: "Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale". Sursa – NET -http://www.istoria.md./articol/507/Mihai Eminescu, biografie

(Mihai Eminescu)

Întâlnirea poeților cu locuitorii din comuna M.Eminescu

15.01.2009 Botoșani

Insignă realizată de numismatul Stelian Brânzei

Mihai Eminescu este o comună din județul Botoșani, compusă din localitățile: Baisa, Cătămărești, Cătămărești-Deal, Cervicești, Cervicești-Deal, Cucorăni, Ipotești (reședința), Manolești și Stâncești, fiind situată în partea de vest a județului. Descoperirile arheologice au scos la iveală urme de așezări omenești încă din perioada neolitică (6000-2500 î.e.n.) în zona numită Medelean din vecinătatea satului Cucorăni. Locuirea geto-dacică pe teritoriul comunei este substanțial reprezentată, fapt dovedit prin complexul fortificat de cetǎți traco-getice de la Stâncești, întins pe aproximativ 50 ha. Mărturii ale existenței unei înfloritoare vieți economice a dacilor liberi sunt așezările de tip carpic (sec.II-III e.n.) descoperite la Medelean-Cucorani, precum și la Stâncești și Ipotești. Prima atestare documentară a satului Ipotești este din data de 15 iunie 1616. Teritoriul comunei Mihai Eminescu este străbătut de pâraiele Dresleuca și Sitna aparținând bazinului hidrografic al Prutului. Pe cursul Dresleucei există pe teritoriul comunei o acumulare – Acumularea Complexă Cătămărăști. La recensământul din anul 2011 comuna număra 6954 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 6493 locuitori) dintre care: români – 95,81%, și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei botoșenene Mihai Eminescu astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 87,89%, penticostali – 6,47% și restul – nedeclarată sau altă religie.Situarea comunei în imediata vecinătate a municipiului Botoșani, principal centru industrial al județului, a determinat mutații structurale importante în ce priveste mișcarea populației, în special cea activă, cât si asupra economiei comunei în general. Aceste fenomene de deplasare a populației cât si îmbatrânirea a determinat o scadere a eficientei activității în sectoarele agricole. Mica industrie și prestările de servicii sunt reprezentate la nivelul comunei de următoarele unități: 2 abatoare de carne, 1 fabrică de producere a alcoolului, 1 secție de îmbuteliat răcoritoare, 3 ateliere de depanare auto, 4 ateliere de fierărie, 3 ateliere de tâmplărie, 2 ateliere de depanare radio-tv, 2 ateliere de tăbăcărie, 4 ateliere de croitorie, 3 ateliere confecții tricotaje, 2 secții de producere materiale de construcție și 1 tipografie.

(Mihai Eminescu și Ștefan Luchian)

Activități culturale Botoșani - Eminescu, Luchian evocări 2011

Insignă realizată de numismatul botoșenean Stealin Brânzei

Ştefan Luchian a fost un pictor român, supranumit “poetul plastic al florilor”, care s-a născut la data de 1/13 februarie 1868 la Ștefănești, județul Botoșani (pe Prut), ca fiu al maiorului Dumitru Luchian şi al Elenei Chiriacescu, și a decedat la data de 28 iunie/11 iulie 1916 la București. Tatăl său a fost comandantul Batalionului nr. 3 de grăniceri si bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza. În aprilie 1873, Ştefan Luchian împreună cu familia sa s-au mutat la București într-o casă, pe care au cumpărat-o pe strada Popa Soare nr.15, în vechea şi pitoreasca mahala a Mântulesei. Vocaţia viitorului pictor s-a declarat încă din copilărie. Artistul a început să picteze încă din vremea în care a urmat cursurile primare la Şcoala din Tabaci. Mai apoi a continuat ca elev al Liceului Sfântul Sava, unde a făcut trei clase gimnaziale. Ştefan Luchian a rezistat cu încăpăţânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la şcoala militară, astfel că s–a înscris în septembrie 1885 la clasa de pictură a Școlii Nașionale de Arte Frumoase (Şcoala de belle-arte), pe care a absolvit-o în anul 1889. Aici a obţinut medalia de bronz pentru un Cap de expresie şi un Studiu după natură. Profesorii săi au fost Gheorghe Tăttărescu, Theodor Aman și Constantin I. Stăncescu. Paralel cu Şcoala de Arte Frumoase a urmat şi cursurile clasei de flaut a Conservatorului bucureștean. Luchian a dorit toată viaţa să cânte la vioară şi aşa cum a declarat el însuşi, a suferit toată viaţa că nu putea să execute tremurătura coardei. În toamna anului 1889 a plecat la Munchen şi a studiat două semestre la Academia de Arte Frumoase, unde i-a avut profesori pe Johann Caspar Herterich și Ludwig Herterich. A revenit în ţară în 1890 unde a participat la prima expoziţie a societăţii de artă Cercul artistic. Anul următor a plecat la Paris la Academia Julian, unde a studiat la atelierul lui William-Adolphe Bouguereau. Din cauza morţii mamei sale petrecută pe data de 9 februarie 1892, Ştefan Luchian a revenit la Bucureşti şi s-a dedicat picturii.

Ansamblul monumental închinat țărănimii

1979 - Botoșani - România

Ansamblul monumental închinat țărănimii este situat în vecinatatea Muzeului Județean de Istorie din municipiul Botoșani, fiind inclus într-o procedură de restaurare. Astăzi monumentul este folosit îndeosebi de skateri și tineri cu trotinete, în timp, nebeneficiind de nicio reabilitare. Monumentul comemorativ al Răscoalei din 1907 din Flămânzi, devenit simbol al orașului Botoșani a fost realizat în anul 1978 de către sculptorul Gavril Covalschi. Ansamblul prezintă trei secvențe ale răscoalei țăranilor începută la 21 februarie 1907 la Flămânzi, răspândită, ulterior în toată țara.

Răscoala ţărănească din 1907 a început în localitatea Flămânzi, judeţul Botoşani şi s-a răspândit,în perioada următoare, în toată ţara. Principala cauză a fost nemulţumirea ţăranilor legată de inechitatea deţinerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari. Majoritatea marilor proprietari funciari preferau să locuiască în oraşe şi nu doreau să se ocupe direct de administraţia proprietăţilor lor. Prin urmare, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendaşi), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendaşii la rândul lor încercau să obţină profituri cât mai mari într-o perioadă cât mai scurtă de timp. În acea perioadă, ţăranii formau până la 80% din populaţia României, şi circa 60% aveau pământ foarte puţin sau nu aveau deloc, în timp ce latifundiarii aveau mai mult de jumătate din pământul arabil. S-a încercat în epocă, în anumite medii, să se dea o tentă antisemită răscoalei, prin afirmaţia că evreii ar fi fost de vină pentru asuprirea cruntă a ţăranilor. În realitate, puţini erau evreii care se ocupau cu arenda, iar în ţară erau şi mulţi arendaşi români. Dacă răscoala ar fi fost o mişcare antisemită, ea ar fi trebuit să se limiteze la nordul Moldovei, unde arendaşii evrei predominau. Ori, răscoala s-a extins în zone cu foarte puţini arendaşi evrei, printre care şi Oltenia, unde s-a atins chiar apogeul şi unde represiunea a fost deosebit de feroce. Adevărul este că răscoala a fost o mişcare socială, şi nicidecum una etnică, o mişcare pentru care proprietarii şi arendaşii, evrei dar şi români sunt în egală măsură răspunzători.

Insignă - Clubul sportiv Botoșani

Clubul Sportiv Botoșani, instituție publică, a fost înființat în anul 1973 și, în prezent, se află în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, fiind profilat pe selecția, identificarea, pregătirea și instruirea copiilor și juniorilor pentru următoarele secții sportive: lupte greco-romane, box, haltere, atletism, volei, radioamatorism, canotaj, badminton, șah și taekwondo. Clubul facilitează tinerilor sportivi accesul la o bază de antrenamente complexă, cu tradiție, și echipamente moderne ce oferă suport pentru sporturi de performanță și diverse activități sportive. Scopul clubului îl constituie organizarea și administrarea de activități sportive, cu consecință directă de dezvoltare a sportului de performanță la nivelul local și național, selecția continuă, pregătirea sportivă și participarea sportivilor proprii la competiții interne și internaționale, precum și organizarea de competiții și evenimente sportive, conform principiilor statutare prin Strategia Națională pentru Sport 2016 - 2032, referitoare la cluburile sportive aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului.

Insigna - Botoșani 550 ani

Botoșani este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Botoşani. La 20 februarie 2009 se estima că municipiul Botoşani ar avea o populație stabilă de 116110 locuitori. Oraşul este așezat în partea de sud-vest a județului şi este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sf. Maria ce datează din anul 1350. Amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, de-a lungul vremii, Botoşaniul a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești româneşti. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria care datează din anul 1350. Sus am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură botoșenene din vremuri diferite și o vedere generală.

Calea Națională

Casa C. Anchele - Calea Națională

Cazarma Batalionului de Vânători

Casele Văsescu

Hala de carne

Mănăstirea Agafton

Azilul Sofian

Cazarma Regimentului 8 Roșiori

Camera de Comerț

Biserica Sfântul Nicolae-Popăuți

Clubul Intim, Piața Carol și Monumentul eroilor

Biserica Sfântu Gheorghe

Banca Națională

Biserica catolică

Gara

Externatul secundar de fete

Biserica Uspenia

Județul Botoșani este situat în nordul regiunii Moldova din România, care face parte din regiunea de dezvoltare Nord-Est. Judeţul are suprafaţa de 4986 kilometri pătrați și numără aproximativ 450000 de locuitori şi are capitala în municipiul cu acelaşi nume, Botoşani. Ca subunităţi administrative este compus din 2 municipii - Botoșani, Dorohoi, 5 oraşe - Bucecea, Darabani, Flămânzi, Săveni, Ștefănești 71 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ din vremuri diferite.