Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. În data de 03 aprilie 2022, International Banknote Society a anunţat bancnota câştigătoare a concursului “Bancnota anului 2021” şi anume bancnota de 50 Pesos din Mexic. La concurs au fost nominalizate 20 de bancnote emise în 2021, iar printre cele opt finaliste s-a aflat şi bancnota românească de 20 de lei, care a terminat competiţia pe locul cinci, în condiţiile unei parităţi pe locurile 3-4. Topul bancnotelor 2021 în viziunea IBNS arată aşa:

1. Mexic – 50 Pesos

2. Sao Tome şi Principe – 200 Dobra

3-4. Costa Rica – 10,000 Coloni şi Marea Britanie – 50 Lire sterline

5. Romania – 20 Lei

6. Scoţia – 50 Lire sterline

7. China – 20 Yuani

8. Insulele Solomon – 20 Dolari

Pusă în circulaţie la finalul lunii octombrie 2021, bancnota de 50 de Pesos este ultima bancnotă modernizată din seria bancnotelor de circulaţie mexicane, modernizare începută în anul 2018. Noua bancnotă de 50 de Pesos are aliniament vertical atât pe avers, cât şi pe revers, culorile predominante fiind movul şi verdele închis.

Pe avers, imaginea centrală este cea a vulturului pe un cactus, având în cioc un şarpe, actuala stemă de stat a Mexicului, preluată de pe o sculptură miniaturală a unui templu Aztec, sculptură denumită Teocalli (templu) al Războiului Sacru. Aztecii şi-au fondat capitala în valea unde au văzut acest vultur şi o reprezentare a capitalei Tenochtitlán, flancată de munţii vulcanici Popocatépetl şi Iztaccihuatl, este prezentată pe fundalul bancnotei. În partea de sus a bancnotei sunt prezentate simboluri solare aztece, în timp imaginea vulturului pe cactus este flancată de simboluri lunare.

Reversul bancnotei este dedicat naturii, fiind prezentată Xochimilco, o zonă naturală de râuri şi lacuri, localizată în sudul capitalei Mexico City. Zona este inclusă în Patrimoniul Cultural UNESCO. Imaginea centrală prezintă a salamandră specifică acestei zone naturale şi aflată în prezent pe cale de dispariţie. În fundal sunt prezentate câteva din elementele fundamentale ale dietei aztece: porumbul, chili, roşiile şi dovleacul.

2. Banca Centrală a statului vest-african - Mauritania a pus în circulaţie în luna noiembrie 2021 o nouă bancnotă cu valoarea de 20 Ouguiya, bancnotă ce va înlocui treptat moneda cu aceiaşi valoare, aflată în circulaţie.

S-a urmărit realizarea unei bancnote cu un desing mai plăcut și cu mai multe elemente de siguranță împotriva contrafacerii. Informaţia de pe avers este prezentată în limba arabă iar cea de pe revers în limba franceză. Bancnota este tipărită pe suport din polimer şi are dimensiunile de 130 x 66 milimetri, culoarea predominantă fiind roșu.

Pe avers, elementul grafic principal este reprezentat de Marea Moschee Gataga din Kaedi. Situată în sudul ţării, moscheea este una din cele mai vechi din ţară, fiind construită în jurul anului 1366. Stilul arhitectonic este sudano-sahelian. Alte elemente grafice: semiluna şi o stea (de pe steagul naţional) în dreapta, o carte deschisă în stânga, pe un fundal cu modele decorative islamice.

Pe revers, este prezentată formaţiunea geologică „Ochiul Africii”, un dom erodat, de 50 kilometri în diametru, expunând roca sedimentară în straturi care apar ca inele concentrice. Denumită local Guelb Er-richât sau oficial Structura Richat, formaţiunea geologică este localizată în nordul ţării, fiind vizibilă inclusiv din spaţiu. Este imposibil ca, survoland pe timp de zi desertul Sahara in Mauritania, cineva sa nu observe o structura uluitoare, care se desprinde, parca, de peisaj si care, privit de departe arata ca un ochi indreptat spre cer. Situata nu departe de orasul Uadane si vizibila inclusiv din spatiu, structura Richat a fost vizitata in anii 1950 de oamenii de stiinta, absolut fascinati de caracteristicile atipice ale formatiunii. Structura prezintă cercuri suprapuse cu diametri de zeci de kilometri si care formeaza un desen pe cat de fascinant, pe atat de intrigant. De-a lungul timpului au circulat tot felul de ipoteze, inclusiv cea a impactului unui meteorit, versiune des invocata cand este vorba de ceva mai iesit din comun. Dar toate scenariile s-au dovedit gresite. Incepand cu anii 2000, oamenii de stiinta au stabilit ca „ochiul Africii” este, in realitate rezultat al unei forme de vulcanism foarte rar si care dateaza din perioada cretacica, acum aproape 65 de milioane de ani. Fonomenul vulcanic a creat structura ca urmare a urcarii spre suprafata a magmei insotita de o mare cantitate de apa calda. Ulterior, apa s-a infiltrat in pamant, dizolvand straturile de calcar. Cu timpul, sedimentele au fost deformate de presiune, iar cavitatile au devenit tot mai mari, conducand, intr-un final, la forma actuala a structurii. Însă nici această ipoteză nu este admisă la unison, scepticii teoriei susținând că tocmai simetria aproape perfectă a cercurilor îi face să nu creadă că structura poate fi rezultatul doar a unei activități vulcanice.
3. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 11 august 2007 prin care se popularizează Farul Canet din comunitatea autonomă Valencia.
Un ordin al regelui Spaniei, din anul 1881, a stabilit ridicarea unui far în orașul Canet de Berenguer din comunitatea spaniolă Valencia, la gura râului Palanica. În anul 1883 inginerul Agustin Ruiz de la serviciul valencian de faruri a redactat proiectul viitorului far. Amplasarea farului la 360 metri depărtare de coastă se datorează lipsei de rezistență a terenului. Farul a fost inaugurat în anul 1904. Farul de la Canet a functionat initial cu ulei iar in 1922 a fost electrificat cu un bec cu filament si un grup electrogen. La 24 octombrie 1936, din cauza războiului civil, farul a fost stins pentru a-l conserva, deși a fost folosit pentru a găzdui un punct de observație și o centrală telefonică, de unde erau coordonate acțiunile militare din zonă. Chiar la far este casa supraveghetorului farului. Farul corespunde tipului de cladire dreptunghiulara, dotata cu un turn lateral in centrul uneia dintre laturi si o curte centrala care face legatura cu turnul. Turnul este tronconic, acoperit cu țiglă și are o înălțime de 30 metri pe o bază octogonală de sculpturi. Accesul în vârful farului se face printr-o scară în spirală cu 140 de trepte. Camera supraveghetorului poate fi folosită și ca loc pentru organizarea unor petreceri. Arhitectura clădirii și zonele de grădină fac din acesta un spațiu de vis. În decursul timpului în jurul farului au apărut și alte clădiri, devenind aproape un cartier aparte. Astăzi farul emite lumină albă în grupuri de două clipiri într-un ciclu de 10 secunde, lumina sa fiind vizibilă de 20 de mile marine (37 kilometri). Înălțimea focală a farului este de 33 metri, din care farul propriu zis – 30 metri. Farul are valoare de patrimoniu și se prezintă într-o stare foarte bună, nefiind deschis pentru public.
4. Cu un an întârziere datorită pandemiei de COVID-19, Banca Naţională a Guyanei a pus în circulaţie în luna februarie 2022 o bancnotă comemorativă de 2000 Dolari.

Această bancnotă este dedicată aniversării a 55 de la obţinerea independenţei de stat (26 mai 1966).

Pe avers, în fundal, apar stegul naţional şi un râu. În zona centrală, este plasat logo-ul Băncii Naţionale a Guyanei, peste care este menţionată valoarea bancnotei. În partea dreaptă, apare harta ţării, pe care sunt plasate cele mai importante resurse economice: diamante, aur, petrol, bauxită, zahăr, cherestea. Sub logo-ul băncii, se observă logo-ul aniversar cu sloganul “One Guyana/O Guyană”, slogan lansat de actualul preşedinte al ţării. În partea stângă, în fereastra transparentă, apare capul unui jaguar. Pe revers, în centru apar feţele a şase copii, reprezentând cele şase grupuri etnice ale ţării: populaţia indigenă, indieni, africani, portughezi, europeni şi chinezi. În mijlocul imagini apre din nou sloganul “One Guyana”. În partea dreaptă, este menţionat motto-ul naţional: “Un popor, o naţiune, un destin”, iar spre margine apare floarea naţională, o specie de nufăr subtropical . În partea stângă, se poate observa un model tradiţional al populaţiei indigene Wai-Wai (în traducere aproximativă poporul pădurii). Bancnota este tipărită pe polimer, având dimensiunea de 156 x 65 milimetri. Culorile predominante galben, verde, albastru, roz.

Populația indigenă Wai-wai (de asemenea scris Waiwai sau Wai Wai) este un grup etnic de limbă caribă, o populație amerindiană din Guyana și nordul Braziliei. Societatea aceasta este formată din diferite popoare de pădure de câmpie, care și-au păstrat o mare parte din identitatea culturală, cu excepția creștinismului care le-a fost introdus la sfârșitul anilor 1950. Populația Wai-wai din Guyana trăiește în sudul îndepărtat al țării, lângă izvoarele râului Essequibo.

Jaguarul (Panthera onca) este un mamifer din familia felidelor. Împreună cu leul, tigul și leopardul, este una din marile feline, aparținând, ca și celelalte trei, genului Panthera. Jaguarul este un animal musculos, la maturitate având 59-96 kilograme, masculii adeseori depășind 150 kilograme. Lungimea variază de la 1,12 m până la 1,85 m, la care se adaugă lungimea cozii, cam de 45-75 cm. Lățimea între umeri poate fi de 63–76 cm. Femela atinge maturitatea sexuală cam pe la doi ani, iar masculul la trei sau patru. Împerecherea poate avea loc în orice perioadă a anului, iar frecvența nașterilor este mai mare când prada este mai bogată. În captivitate, se remarcă o scădere a activității sexuale. Ca multe feline, jaguarul trăiește solitar, cu excepția mamelor care cresc pui. Adulții vin în contact numai în perioada împerecherii, în rest evită să se întâlnească. Fiecare jaguar are un teritoriu propriu care, la femelă, atinge 25-40 km² și poate fi dublu la mascul. Teritoriul propriu este marcat prin zgârieturi, excremente, urină.

5. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează avioanele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 11 august 2007 prin care se popularizează Avionul Maurice Farman MF-7.

Maurice Farman MF.7 este un biplan francez dezvoltat înainte de primul război mondial, care a fost folosit pentru recunoaștere de către serviciile aeriene franceze și britanice în primele etape ale războiului. Avionul a executat zboruri în perioada anilor 1913 – 1922. Corpul aeronavei a fost construit folosind o combinație de frasin și molid argintiu, iar multe dintre elementele, inclusiv barele interplane exterioare și brațele stabilizatoare care poartă suprafețele cozii sunt goale. Avionul era propulsat de un motor Renault V8 răcit cu aer care antrenează o elice împingătoare montată în spatele unele nacele acoperite cu material textil. Versiunile timpurii ale avionului au fost folosite în scopuri de instruire la școala de zbor a lui Maurice Farman din localitatea franceză Buc. La data de 28 octombrie 1910, pilotul Maurice Tabateau a câștigat premiul Coupe Michelin zburând un astfel de avion. Exemplare ale acestu model de avion au fost exportate Norvegiei, Greciei, Marii Britanii, Australiei, Belgiei, Japoniei, Italiei, Mexicului, Rusiei, Spaniei dar și altor state ale lumii. Replici ale acestui avion pot fi văzute în muzeele aerului din Paris, Oslo și Atena. Câteva dintre caracteristicile tehnice ale acestui avion erau:

echipaj – 2 persoane
lungime – 11,35 metri
anvergura aripilor – 15,4 metri
înălțimea – 3,45 metri
greutatea brută – 855 kilograme
viteza maximă – 95 kilometri pe oră
plafon de zbor – 4000 metri
motorizare – 1 motor Renault 8C V8 cu piston răcit cu aer, 70 CP

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN REPUBLICA MOLDOVA

Părinții lui Mihai Eminescu

Gheorghe Eminovici 1812 - 1884

Raluca Eminovici 1816 - 1876

Basarabia recunoscătoare

Donație - Tatiana și Alexandrina Cojoc - Bălți 15 iunie 1997

"Gheorghe și Raluca: doi părinți, doi oameni între oameni

s-a întrupat cu dor din dorul lor un Mare, un Poet,

un zburător" - Dumitru Matcovschi

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 oct.1948) membru al Academiei Române.

Tatăl poetului Mihai Eminescu – Gheorghe Eminovici s-a născut la dat de 10 februarie 18912 în satul Călinești (Suceava) fiind cel mai mare copil al lui Vasile Eminovici şi al Ioanei Sărghei. Provenind dintr-o familie numeroasă şi nu prea înstărită, Gheorghe Eminovici părăseşte de timpuriu satul natal. Este, pe rând, scriitor de cancelarie la baronul Jean Mustaţă, apoi administrator al moşiei Dumbrăveni a boierului Balş, care îl ajută să obţină de la domnitorul Mihail Sturza titlul de sluger. în 1841 Eminovici este ridicat la rangul de căminar. Stabilitatea materială la care râvnea Eminovici ar fi putut fi în sfârşit obţinută prin cumpărarea, în 1847, a moşiei de la Ipoteşti, unde familia căminarului se va muta definitiv abia în 1857, o dată cu terminarea noii case. însă mare parte din veniturile moşiei vor fi folosite de Eminovici pentru a asigura fiilor săi studii liceale şi universitare, costisitoare chiar şi pentru o familie mai înstărită, aşa încât în 1878, Eminovici este nevoit să vândă Ipoteştii pentru a-şi plăti datoriile; rămânând ca administrator al noului proprietar până în 1884, anul morţii sale. Crescut în lumina tradiţiei şi a Bibliei, Eminovici a facut toata viaţa eforturi să se „chivernisească” convins fiind ca fetele trebuie să aibă o dotă frumuşică, iar pe baieţi i-a îndrumat spre meserii practice.

Mama poetului Mihai Eminescu – Raluca Eminovici, numele de domnișoară – Rareșa, a fost a treia fiică a stolnicului Vasile Iurașcu și a Paraschivei Iurașcu, ce s-a născut în anul 1816 la Joldești (Botoșani) și a decedat la 13 august 1876 la Ipotești, fiind unul din cei 11 copii ai familiei. Ea este din neamul vornicului Dumitru Ștefan. În lipsa domnitorului vornicul comanda oastea Moldovei în timpul războiului. În anul 1840 ea s-a căsătorit cu Gheorghe Eminovici, bărbat nu prea înstărit, căminar, aducând o zestre destul de mare pentru tânăra familie. Raluca era foarte mandră de străbunii ei, pe care-i pretindea boieri de rangul întâi. ”Casa lui Eminovici era gospodărească, pridvor larg cu trepte, odăi cu privire liberă de jur împrejur, soproane, hambare, livadă, tei imenși”, o descrie George Călinescu. În satul Ipotești, județul Botoșani se află casa memorială ”Mihai Eminescu”. Prin 1849-1850, Gheorghe Eminovici, boier fiind în anii aceștia, a cumpărat jumătate din moșia Ipotești, unde și-a făcut casa. Imobilul era alcătuit din trei camere: salonul familiei, biroul tatălui lui Eminescu și dormitorul mamei și surorilor poetului. Bisericuța familiei Eminovici a fost construită la sfârșitul secolului al XVII-lea (1680), în locul primei biserici de lemn a satului, care data din secolul al XVII-lea. Mama poetului Raluca Eminovici, a cumpărat această biserică cu 250 de galbeni de la un anume Murgulet, fostul proprietar în anul în care a fost cumpărată și moșia de la Ipotești de către Gheorghe Eminovici, respectiv în 1847. Biserica a continuat să fie lăcaș de cult atât pentru familie, cât și pentru obștea locului.

Insigna - Bălți

Bălți este un oraș cu statut de municipiu din Republica Moldova, aflat la 138 km la nord de Chișinău, 65 km de la granița cu România (UE), vama Sculeni. Municipiul Bălți este al treilea centru urban după mărime și populație în Republica Moldova, surclasat doar de orașele Chișinău și Tiraspol. Orașul include și comunele Sadovoi și Elizaveta. Clima este temperat continentală, iar cele mai importante râuri care trec prin oraș sunt Răuț și Răuțel. Orașul Bălți este un important nod de transport din nordul republicii cu o infrastructură de transport dezvoltată, care asigură legături rutiere, feroviare și aeriene cu toate regiunile republicii și alte țări. Industria municipiului este reprezentată de 40 de întreprinderi. Prima atestare certă a orașului Bălți apare în comentariile legate de expediția polonezilor împotriva Imperiului Otoman din anul 1620. În perioadele 1918 – 1940 și 1941 – 1943 orașul și zonele limitrofe au aparținut României. La 1 ianuarie 2011 populația stabilă a municipiului Bălți constituia 149,1 mii persoane, inclusiv 144,2 mii urbană și 4,9 mii rurală. Sub aspect religios cea mai mare parte a bălțenilor sunt ortodocși (86,98%). Structura etnică a populației in anul 2004 se prezenta aproximativ astfel: moldoveni și români - 63,5%, ucraineni - 18,5%, ruși - 16%, bulgari - 0,2%, țigani – 0,2%) și alții - 1,41%. Deasupra am posta stema și o poză a Primăriei orașului Bălți.

F.M.F. (Federația Moldovenească de Fotbal)

Al VIII-lea Congres F.M.F. - februarie 2009

Federaţia Moldovenească de Fotbal (F.M.F.) este forul conducător al fotbalului din Republica Moldova. Aceasta se ocupă cu organizarea Cupei Moldovei, Diviziei Naționale și a naționalei de fotbal a Republicii Moldova și are sediul în Chișinău. Federaţia Moldovenească de Fotbal este afiliată la UEFA din anul 1993 dar și la FIFA, începând cu anul următor – 1994.

Deasupra admiri un timbru din Republica Moldova dedicat împlinirii a 20 de ani de existenţă a Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal şi centenarului fotbalului moldovenesc.

Decorația - Cea mai bună nepoțică

Produsul medalistic “Cea mai bună nepoțică” a fost realizat de o companie privată și este ideal pentru a fi oferit cadou celor mai scumpe rude ale unui adult – nepoțica. Vom rămâne veșnic în amintirea nepoțelelor dacă le o oferim un astfel de cadou.

Insignă - Steagul Transnistriei

Republica Moldovenească Nistreană este numele dat de forțele separatiste entității politice autoproclamate din Transnistria. Republica Moldova a pierdut controlul acestei zone în urma intervenției Armatei a 14-a ruse în conflictul din Transnistria. Provincia este recunoscută de trei pseudo-state care nu sunt membre ONU și se află în situații similare cu a Transnistriei: Abhazia, Arțah și Osetia de Sud. Și astăzi armata rusă continuă să staționeze pe teritoriul Moldovei încălcând angajamentele de retragere totală luate de Rusia la conferințele OSCE din 1999 și 2001. Conform Curții Europene a Drepturilor Omului, regimul separatist se află „cel puțin sub influența decisivă a Rusiei” și „supraviețuiește grație sprijinului militar, economic, financiar și politic pe care Rusia i-l furnizează”. În ultima parte a anilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită politicii de perestroika, inițiată de Mihail Gorbaciov, care permitea liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naționalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorități naționale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruși. Neconcordanța cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în Transnistria, regiune în care etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele împotriva guvernului republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari. La alegerile locale din 1990, separatiștii au câștigat în orașele Tiraspol, Rîbnița și Tighina, dar au pierdut în raioanele Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia. În general, populația rurală, majoritar moldovenească, s-a opus separatismului, dar populația urbană l-a susținut. Printr-o campanie de intimidare și violențe, separatiștii și-au extins treptat controlul asupra întregii regiuni.

Insigna - Deputat al sovietului raional transnistrean

Pe 2 septembrie 1990 a fost autoproclamată „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană” (RSSMT), iar la 25 noiembrie 1990, a fost ales prin vot universal Sovietului Suprem al RSSMT. La 25 august 1991 sovietul suprem al RSSMT a adoptat declarația de independență a noii republici sub numele de „Republica Moldovenească Nistreană”. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului.Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS "să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc". Drept moment important pentru consolidarea statalității RMN este considerată ziua de 1 decembrie 1991, când populația Transnistriei și-a ales președintele și s-a pronunțat în cadrul unui referendum pentru existența statului transnistrean independent în număr de 98% din cei 78% de participanți din totalul populației, la referendumul dat, conform datelor oficiale tiraspolene.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII