1. Casa brutalistă
islandeză
este un proiect arhitectonic al Companiei LYX Architects. De la înființare această
companie a devenit un pionier în domeniul arhitecturii, realizând proiecte
incredibile și diversificate pornind de la design-uri de mansardă, trecând prin
stiluri islamice, îmbinând cu design-urile moderne, realizând un tot artistic incredibil
de frumos și funcțional. Astăzi, acest nou concept se încadrează în conceptul
de Brutalism creat de marele inginer Le Corbusier în anul 1952. Noul proiect
este conceput în Islanda sub formă de containere cu pereții flectați în care
părțile laterale ale containerului sunt înlocuite cu sticlă care garantează o
vedere la 360 de grade asupra plajei de la etajele sale inferioare. Proiectul
total se intinde pe 750 de metri patrati pe 2 etaje, la etajul inferior fiind livingul,
sufrageria, bucataria si baia, cea mai semnificativa caracteristica a
designului este terasa de unde se poate admira o priveliste asupra intregului
peisaj ce inconjoara casă, savurând o ceașcă de cafea dimineața.
La al doilea
sau al treilea nivel se află dormitorul matrimonial care are acces direct la
piscina senzațională care în zilele toride de vară devine o opțiune excelentă
pentru a te bucura de această casă frumoasă. Toate acestea sunt posibile
datorită folosirii structurilor de oțel în grinzi, profilelor tubulare pătrate
care susțin și susțin blocurile de beton armat cu o structură din tije de oțel,
finisate în materie primă care conferă casei acest aspect aparte. S-au folosit
oteluri galvanizate care rezista la conditiile meteorologice din zona cu climă
aspră islandeză.
2. Biserica
Hallgrímskirkja este cel mai important punct de reper din Reykjavik, capitala
statului Islanda,
fiind situată
din centrul orașului (Bulevardul Skólavörðuholti, nr. 121).
Deoarece poate fi văzut de aproape
oriunde în Reykjavik, este un reper de orientare ușoară într-o plimbare prin
capitala islandeză. Este o biserică parohială aparținând cultului luteran,
fiind cea mai mare din țară, interiorul său având 1676 metri pătrați. Monumentul
național este la fel de uimitor în interior, așa cum este și în exterior. A
fost construit ca un tribut adus poetului islandez, Hallgrimur Petursson
Pétursson (1614–1674), autor al Imnurilor Patimilor. A fost nevoie de 41 de ani
pentru a construi biserica: construcția a început în 1945 și s-a încheiat în
1986, dar turnul de referință a fost finalizat cu mult înainte ca întreaga
biserică să fie terminată. Cripta de sub cor a fost sfințită în 1948, turnul și
aripile au fost finalizate în 1974, iar naosul a fost sfințit în 1986. La
momentul construcției, clădirea a fost criticată ca fiind prea de modă veche și
ca un amestec de diferite stiluri arhitecturale. Inițial, biserica a fost cu o înălțime mai mică, dar liderii Bisericii
luterane a Islandei au comandat o turlă mai înaltă, astfel încât să eclipseze
Landakotskirkja (Biserica lui Landekot), care era catedrala Bisericii Catolice
din Islanda. Proiectul bisericii aparține arhitectului islandez de stat Guðjón
Samúelsson și a fost comandat în 1937. Se spune că el a proiectat această
biserică încât să semene cu stâncile capcane, munții și ghețarii din peisajul
Islandei, în special formațiunile sale colonare de bazalt (precum cele de la
Svartifoss). Din punct de vedere arhitectural, Hallgrímskirkja este alcătuită
din trei părți: turnul cu aripile laterale distinct curbate care găzduiește
facilități de serviciu, o navă în arhitectură tradițională și un sanctuar la
celălalt capăt al naosului, a cărui formă cilindrică a fost descrisă ca evocând
căștile de război vikinge. Inconfundabilă prin turla și aripile laterale
curbate distinctive, a fost descrisă ca fiind un simbol important pentru
identitatea națională a Islandei de la finalizarea sa în anii 1980. Biserica
găzduiește o orgă mare confecționată de meșterul german Johannes Klais din Bonn
și a fost inaugurată în decembrie 1992.
Orga are actiune electronică; tuburile fiind îndepărtate de cele patru manuale
și pedală. Ea are 102 de grade, 72
opriri cu 5275 de țevi și este înaltă de 15 metri. Se zice că această
orgă este gigantică cântărind 25 de tone, ea scoțând 25 tonuri lungi și 28
tonuri scurte. Cu ajutorul unui jeton cumpărat de la un magazin de cadouri,
învecinat, se poate lua un lift care urcă până la cota 74,5 metri, de unde se
poate admira imaginea măreață și multicoloră a capitalei islandeze. La intrarea
în naos se află statuia lui Isus primind Duhul Sfânt, după botezarea în râul
Iordan, statuie ce a fost donată de către Einar Jonsson în anul 1948.În fața
bisericii tronează statuia exploratorului Leif Erikson (c.970 – c.1020), opera
lui Alexander Stirling Calder, ridicată anterioar construcției acesteia. Statuia
a fost un cadou din partea Statelor Unite ale Amerciii, în onoarea Festivalului
Althing Millennial din 1930, care comemora aniversarea a 1000 de ani de la
convocarea parlamentului Islandei, la Pingvellir în anul 930 d.Hr.
3. Viaductul
(podul) Millau este situat pe teritoriul
comunelor Millau şi Creissels, în departamentul Aveyron, Franța. Înainte de
construirea podului, traficul de pe autostradă cobora pe fundul
văii râului Tarn, urmând drumul național 9, în apropiere de Millau.
Acest
lucru producea aglomerație la începutul și sfârșitul vacanței de vară. Podul
traversează valea Tarn desupra celui mai jos punct al acesteia, unind două
dealuri de calcar, Causse du Larzac și Causse Rouge, dealuri plasate în parcul
natural regional Grands Causses. Autostrada A75 este una dintre cele mai
importante căi de comunicație care unesc sudul și nordul Franței. Construcția
sa a început în anul 1975 şi s-a terminat în 2004 odată cu terminarea
viaductului. Primele studii pentru construirea podului au început în 1998.
Viaductul este declarat lucrare de utilitate publică pe 10 ianuarie 1995.
Alegerea soluției hobanate (piloni şi ancore de oţel) propuse de
consorțiul constructor este făcută pe 9 iulie 1996. A fost deci nevoie de
nu mai puțin de opt ani pentru a defini traseul și a alege soluția. Încă cinci
ani au fost necesari pentru alegerea constructorului. Piatra de temelie a fost
pusă pe 14 octombrie 2001 și viaductul a fost pus în serviciu pe 17
decembrie 2004. Viaductul este un pod hobanat cu o lungime de 2460 m.
Traversează râul Tarn la aproape 270 metri altitudine. Tablierul, cu o lătime de 32
m, conține o autostradă cu 2 bezi și o bandă de urgență pe fiecare sens de
mers. Podul este susținut de șapte picioare prelungite prin piloni de 87 m
înălțime, de care sunt agățate cele 11 perechi de hobane (cabluri ancoră). Raza
de curbură a podului este de 20 km, ceea ce permite vehiculelor o traiectorie
mai precisă decât în linie dreaptă.
Arhitectul Norman Foster şi compania
sa au proiectat şi construit viaductul susţinut de şapte stâlpi, dispuşi la
intervale de 342 m. Pentru construirea sa s-au folosit 36000 tone de oţel şi 206000
tone de beton. Cel mai înalt stâlp şi cel mai înalt pilon ating 245 m,
respectiv 343 m (mai înalt cu 16 metri decât turnul Eiffel şi doar cu 38
de metri mai scund decât clădirea Empire State Building). Lucrarea este
garantată pentru 120 de ani. Fiecare pilon al podului susţine 11 cabluri aflate
în linie cu axul viaductului. Acestea susţin o platformă
trapezoidală (înclinată la 3 grade de la S la N) unde sunt amplasate cele
două culoare protejate de bariere contra vântului. Valoarea totală a construcţiei
a fost de aproximativ 320 milioane de euro, la timpul executării
lucrării.
xxx
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
___________xxx__________
CÂTEVA MEDALII ȘI
INSIGNE DIN JUDEȚUL ARAD
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul
ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare,
confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la
şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau
simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc.
Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare
localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup,
organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel
de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale,
artistice şi de altă natură, etc.
A.M.T.E. - locul 1 - 8000 metri - 1923
(Aradi Munkas es Testedzo Egyes)
(Asociația generală a muncitorilor din Arad)
Ciclismul este,
în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de
transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere
bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină
sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă
Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare
riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii
locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se
numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al.
Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care
doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete
cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut,
sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele
velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas”
si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut
din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km,
este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data
cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si
organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se
infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs
oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere,
destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia
Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate
sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si
”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina
prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor
Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra,
intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a
mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din
zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga
de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar,
primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois
Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa
ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului
erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut
nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare.
Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi
Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc
biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de
lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua
Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in
1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat
ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si
pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase
neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in
care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom,
ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului
de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului
Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la
Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni
in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot
mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in
Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism.
Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua
nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de
conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea
Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul
Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).Se pare că AMTE este
o prescurtae de la Aradi Munkas es Testedzo Egyes ceea
ce în traducere aproximativă ar putea însemna Asociația generală a
muncitorilor din Arad. Studiind netul am aflat că în data de 1 iulie 1870 la Arad s-a
înființat “Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad”, una dintre primele
asociaţii de luptă a proletariatului din acest oraş, clădirea de pe strada
Gheorghe Barițiu, nr.37, azi într-o stare avansată de degradare, dar încă
frumoasă, ce poate fi încă admirată. Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad
a fost printre primele organizaţii de masă a proletariatului socialist din
România, care şi-a bazat programul politic pe ideile marxiste. Pe fațada
clădirii din Piața Catedralei, pe o placă de marmură albă, astăzi stau scrise
următoarele cuvinte: “În această clădire s-a constituit la 1 iulie
1870 “Asociația Muncitorilor din Arad”, afiliată la Internaționala I-a condusă
de către fondatorii socialismului științific K. Marx și Fr. Engles”. Sub
egida acestei asociații se organizau diferite activități sportive.
Insigna sportivă - Gloria Arad
Din 1932, odată cu
apariția campionatului divizionar, Gloria Arad evoluează în Divizia A
până la întreruperea campionatului din cauza celui de-al doilea război
mondial, cu o singură excepție, în 1939 - 1940 a jucat în Divizia B. Din
1934, echipa s-a numit doar Gloria, despărțindu-se de căile ferate. După
război, Gloria joacă în Divizia B, în anul 1949 schimbându-și numele în ICA
Arad. În 1969, echipa revine la numele Gloria și în 1971 promovează în
divizia C, dar nu reușește să mai facă saltul spre fruntea fotbalului românesc.
Culorile de joc ale echipei sunt albastru - acasă și galben – în deplasare.
CS
Gloria CTP Arad este un club de fotbal din Arad, România, care
evoluiază în Liga a IIII-a. Gloria Arad a luat ființă
în 1913, pentru ca în 1922 să fuzioneze cu proaspăt-înființata echipă CFR
Arad și să ia denumirea Gloria CFR. În sezonul 1922 – 1923
câștigă campionatul regional și ajunge în premieră în turneul final național al
Diviziei A, unde însă este eliminată în sferturile de finală de Chinezul Timișoara.
În sezonul 1929 – 1930 reușește prima mare performanță a clubului, promovarea
în finala națională, sub conducerea antrenorului Virgil Economu. Pierde însă
ultimul act în fața echipei Juventus București. Sus am postat logo-ul clubului
de fotbal Gloria Arad.
Insigna sportivă - Rapid Arad
Rapid
Arad a fost un club de fotbal al orașului cu o istorie
foarte frământată. Acest club a purtat mai multe nume printre care cel mai
cunoscut a fost Vagonul Arad. Clubul sportiv Vagonul Arad a fost
fondat în anul 1911 și în scurt timp echipa de fotbal a devenit una dintre cele
mai bune din Arad. Ea a fost afiliată la compania de cale
ferată Astra și în anul 2006 s-a desființat. De-a lungul vremii
clubul a purtat mai multe denumiri: AMEFA (Asociația Muncitorilor pentru
Educație Fizică Arad), UVA - AMEFA (1948), Metalul Arad (1955), Energia Arad
(1957), AMEFA (1959), Vagonul Arad (1962), Unirea Arad (1973), Rapid Arad
(1974), CSM Rapid Arad (1985), Vagonul Arad (1986), CSM Vagonul Arad
(1987), Astra Arad(1991), FC Arad (1994), FC Arad Telecom (1996), Telecom Arad
(1997) și Romtelecom Arad (2005). În anul 1911 clubul s-a format
când AMEF (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică) a
fuzionat cu Clubul Sportiv Al Fabricii De Vagoane păstrând prima
denumire până în 1948. După primul război mondial s-a calificat
pentru campionatul național de 3 ori, dar nu a trecut niciodată de semifinale.
Între anii 1932-1940 echipa a jucat în Divizia A, cea mai bună performanță
obținută a fost locul secund în sezonul în sezonul 1935 – 1936. În 1940 AMEF a
fost dizolvată de regimul legionar, dar după al doilea razboi
mondial a evoluat două sezoane (1946-1948) în Divizia B. În 1948 s-a unit
cu Astra Arad, noua echipă s-a numit UVA - AMEFA, și a jucat un sezon
în Divizia C, după care a jucat în campionatul regional până în anul 1955
. Sub denumirea Metalul, joacă pentru un an în Divizia B (1955-1956)
și unul în Divizia C (1956-1957). Cu un nou nume Energia, evoluează
un sezon în Liga a II-a (1957-1958). În 1958 clubul revine la numele
tradițional AMEF Arad, și joacă în Divizia B până în 1962. În
perioada 1962 – 1989 clubul are un nou nume, Vagonul, după sponsorul
principal Întreprinderea de Vagoane Arad. Evoluează în Divizia
B în sezonul 1962-1963, în Divizia C în sezonul 1963-1964, și
înapoi în divizia secundă până în 1968, când clubul promovează
în Divizia A. În același an ajunge în semifinalele Cupei României
După un sezon retrogradează în al doilea eșalon, apoi în al treilea.
Echipa putea ajunge în campionatul regional, dar a fost salvată de fuziunea
cu CFR Arad. Noua echipă s-a numit Unirea și apoi Rapid și a jucat în Liga
a II-a până în anul 1977. Din anul 1977 și până în anul desfințării (2006),
echipa pendulează sub diverse denumiri între ligile a II-a și a III-a.
Desființarea echipei s-a produs în anul 2006 odată cu retrogradarea în liga a
IV-a.
Medalie masonică de asiduitate
Loja Ossetartas Arad kel... 5888
Produsul medalistic
de mai sus este o medalie masonică de asiduitate realizată la
comanda Lojei Osszetartas din municipiul Arad în anul 1888. Medalia este
confecționată din metal argintat, are forma rotundă, cu diametrul de 37
milimetri și se află în inventarul Muzeului de Istorie Națională a României.
Într-un cerc, este înscrisă în partea de sus legendă semicirculară: ”OSZETARTAS”, dedesubt sunt reprezentate 2
ramuri de acaccia, având marcat între ele anul masonic 5888 (1888). Central sunt dispuse
unelte, echer și compas, peste care se află o Alianță (două mâini împreunate, dând
noroc). Dedesubpt este reprezentată o panglică cu legenda: “ARAD KEL...”, sub
care se află simbolul de lojă (trei puncte egal distanțate, unul
sus și două jos). Loja “Concordia/Osszetartas” s-a constituit în anul 1888 sub
obediența Marii Loji simbolice din Ungaria, din patru frați ai lojei
“Szecheny”, patru frați al lojei “Fraternitas”, un frate din loja maghiară “Felvidek”. Noua lojă formată a preluat
activitățile celorlalte două loji arădene existente, fiind admisă obediența Marii
Loji Simbolice din Ungaria. Noua lojă își desfășura lucrările în limbile
maghiară și română, în Rit Ioanit. Loja și-a ridicat propriul Templu cu însemne
masonice vizibile, pe terenul cumpărat de la Școala de Arte și Meserii.
Clădirea există și astăzi fiind încorporată Grupului Școlar al Întreprinderii
de Vagoane Arad. Loja s-a preocupat cu prioritate de problemele sociale ale
copiilor, tinerilor, bătrânilor, bolnavilor, construind și sprijinind bănește
orfelinate, spitale, case de bătrâni și cantine ale săracilor. Era a doua lojă
ca număr de membri (116) după loja “Unio” din Cluj (1914). În anul 1930 a inaugurat
primul muzeu masonic din România, iar în anul 1937, împreună cu lojile “România Mare” și “Horea” a anunțat printr-un
comunicat încetarea activității, la solicitarea Centralei din București.Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii
și decorații masonice ca de exemplu:
- Compasul – dedicat tuturor masonilor,
semnificând Spiritul
- Echerul – dedicat doar Marelui Maestru,
semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra
brută”
- Steaua în cinci colțuri (pentaclul) –
semnifică Lumina, Inteligența. Știința
- Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea,
Metamorfoza, Inocența
- Litera G – se referea inițial la Geometrie
- știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.
Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a
jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei.
Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat
evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o
considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie
de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati
apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi,
Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in
lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri,
Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12
din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii.
Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine,
in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru
Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de
Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii
sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau,
acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia.
Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult,
in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman,
Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian
Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan
Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan
Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe,
Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia
Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei
romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei
Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si
suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere.
Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae
al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte
urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care
evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva
conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru
a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de
stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca
doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele
„francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free
mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care
înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din
rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici,
bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului
enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai
vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită
întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi
însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar
atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o
asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din
Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria
este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru
binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a
membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul,
pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri
sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe
dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde
spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere
sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă
această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o
organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele
masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.
RT Tennis Turnier 1939 Duhasz - Arad
Piesa de mai sus este o medalie de concurs realizată în anul 1939 și
conferită participanților la Turneul de tenis de câmp ce s-a desfășurat în
orașul Arad. Medalia este confecționată din bronz, are forma rotundă fiind
opera gravorului Dukasz din orașul Arad. Pe aversul medaliei, în interiorul
unui cerc periferic liniar continuu,
este reprezentată zeița victoriei având în mâna stângă întinsă o ramură
laur și mâna dreaptă sprijinindu-se pe un scut pe care s-a inscripționat locul
ocupat în concurs. În partea dreaptă este aplicată o inscripție pe 4 rânduri orizonatale: “RT
/ Tennis / Turnier / 1939”, iar jos dreapta periferic circular este vizibilă
inscripția: “DUHASZ - ARAD” (numele gravorului medaliei). Pe revers, în interiorul unui
cerc periferic continuu, este
reprezentată o sportivă încercând să retunze o minge la fileu. Pe fundal se
distinge o clădire și liziera unui păduri.
Tenisul de câmp modern a apărut inițial în Anglia, la
sfârșitul secolului al XIX-lea ca si “tenis de camp”. Dupa crearea sa,
tenisul s-a raspandit mai intai in clasa superioara a lumii engleze,
apoi, incet-incet, in intreaga lume. Tenisul este acum un sport
olimpic si este practicat de toate clasele sociale, indiferent de bani si
de varsta, inclusiv de persoanele aflate in scaun cu rotile. In mod remarcabil
regulile sale de bază au ramas neschimbate din anul 1890. In 1874,
maiorul Walter Wingfield a achizitionat drepturile de brevet pentru
echipamente si reguli de joc. In acelasi an, primele instante judecatoresti de
tenis au aparut in Statele Unite. Jocul s-a raspandit curand in diferite parti
ale lumii cum ar fi Rusia, Canada, China si India. Terenurile de crochet au
servit ca terenuri de tenis in acea perioada. Primul teren de tenis a fost
conceput de Wingfield si a fost in forma de clepsidra. Acest a fost mai scurt
decat terenul modern pe care il avem astazi. Cel mai vechi turneu de tenis a a
vut loc în anul 1877 la Wimbledon-Anglia, câștigat de Spencer Gore.
Insigna - Aniversarea de 80 de ani de fotbal muncitoresc
C.S.M. Vagonul Arad (Clubul sportiv muncitoresc)
1909 - 1989 Arad
Uzina de vagoane
Arad, denumire alternativă - Astra Vagoane Arad este cel mai mare producător de vagoane de marfă și boghiuri din
Europa. Precursoare a firmei Astra Vagoane a fost Fabrica de
Mașini, Vagoane și Turnătorie de Fier a societății pe acțiuni „Johann
Weitzer” din Arad, înființată în anul 1891, prima fabrică de
locomotive cu abur. Între anii 1896 și 1922, la Arad, s-au construit 125 de
locomotive, din care astăzi nu se mai păstrează nici un exemplar, toate fiind
casate în perioada interbelică. Din anul 1920, fabrica s-a profilat numai pe
construcția de vagoane, în 1921 preluând bunurile producătorului de automobile „Marta” din
Arad, noua companie primind numele de Uzina de Vagoane Astra
Arad. Ulterior, cea mai mare uzină din Arad și, în același timp, cel
mai important producător de material rulant din țară, a purtat mai multe nume,
după 1989 ea revenind la vechea denumire. În
anul 1989 Astra Arad avea peste 16000 de salariați.
Vagonul Arad a fost o echipă de fotbal din Arad
afiliată la compania de cale ferată Astra. S-a desființat în anul
2006. Alte denumiri ale achipei au fost: AMEFA (Asociația Muncitorilor pentru
Educație Fizică Arad), UVA - AMEFA (1948), Metalul Arad (1955), Energia Arad
(1957), AMEFA (1959), Vagonul Arad (1962), Unirea Arad (1973), Rapid Arad
(1974), CSM Rapid Arad (1985), CSM Vagonul Arad (1987), Astra Arad(1991), FC
Arad (1994), FC Arad Telecom (1996), Telecom Arad (1997) și Romtelecom Arad
(2005). Clubul a fost format în anul 1911 când AMEF (Asociația
Muncitorilor pentru Educație Fizică) a fuzionat cu Clubul
Sportiv Al Fabricii De Vagoane păstrând prima denumire până în 1948.
Între anii 1932 - 1940 echipa a jucat în Divizia A. Cea mai bună performanță
obținută a fost locul secund în sezonul 1935 – 1936.
Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș
al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al
râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000
de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct
important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important
în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este
una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a
orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei
cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al
X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul
1028. Sus am postat drapelul şi stemele interbelică, comunistă și
actuală ale municipiului Arad și mai jos fotografiile câtorva monumente de
cultură și arhitectură ale orașului, din vremuri diferite.
Stadionul vechi UTA
Casa Barabaș
Casa Hirschmann
Palatul administrației finanicare
Fostul sediu al Miliției (azi Direcția Muncii)
Spitalul municipal
Palatul Neumann
Gara
Colegiul Național Moise Nicoară
Căminul muncitoresc
Clădirea atelierului de pictură pe porțelan al lui
Hajek Antal, situat pe strada Mețianu (Forray)
Cafeneaua Central
Camera de comerț și industrie
Cazarma honvezilor
Bulevardul Elisabeta (azi Decebal)
Biserica Cetate
Biserica ortodoxă română
Casa agricolă de păstrare Cenădana
Județul Arad este situat
în vestul României și cuprinde
teritorii din Crișana și din Banat. Județul se întinde de o parte și
de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Se învecinează cu județul Bihor la
nord și nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est,
cu județul Timiș la sud și cu statul Ungaria, la vest. Suprafața pe care
se întinde este de 7754 kilometri pătrați. Din punct de vedere al organizării administrative
cuprinde; 1 municipiu – Arad, 10 orașe; Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișinău-Cris, Nădlac, Pâncota,
Curtici și Sebiș, 68 de comune și 270 de sate. Sus am postat drapelul și
stema județului și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură
din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale
ilustrate.
Biserica -Neudorf
Vedere - Frumușeni
Hotel Rakoczy - Ineu
Biserica ortodoxă - Macea
Gara - Mocrea
Vederi - Cenad
Tribunalul - Ineu
Băile Moneasa
Vederi - Chișineu Criș
Gara - Păuliș
Vedere - Hălmagiu
Gara - Gurahonț
Castelul - Grăniceri
Vederi - Tăuț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu