Epaminonda's Blog.....: LE CHATENET-EN-DOGNON * FRANȚA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea franceză LE CHATENE-EN-DOGNON,

departamentul HAUTE VIENNE, regiunea NOUA ACHITANIE,

din vremuri diferite. Deasupra am postau un bon pentru două

kilograme de secară al brutăriei GYRARDY & LEGRESY.

Podul peste râul Taurion

Strada Principală

Memorialul eroilor din primul război mondial

Castelul Brutines

Biserica

Biserica la interior

Castelul Rosies

Arhitectură locală

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Palatul Parlamentului - România

Clădirea Parlamentului României din capitala Bucureşti, cunoscută şi sub numele de Casa Poporului sau Casa Republicii este un edificiu de seamă al Capitalei și probabil unul care va rămâne în memoria multor generații care vor veni din urma. Enumăr mai jos câteva date tehnice și alte informații ce prezintă interes mai mare, cu referire la această grandioasă clădire; lungime – 270 metri, lăţime – 240 metri, înalţime - 86 metri cu 12 nivele, adâncime la subsol - 92 metri cu 8 nivele, suprafaţă construită – 66000 metri pătrați, suprafaţă desfăşurată – 330000 metri pătrați, deţine 3 recorduri Guinness: pentru cea mai mare clădire pentru uz civil, cea mai scumpă clădire şi cea mai grea clădire din lume, pentru realizarea clădirii folosindu-se: 1000000 metri cubi de marmură 5500 de tone de ciment, 7000 de tone de oţel, 20000 de tone de nisip, 1000 de tone de bazalt, 900000 metri cubi lemn esenţe diferite, 3500 de tone de cristal, 200000 metri cubi de sticlă, 2800 de candelabre, 220000 metri pătrați de covoare şi 3500 metri pătrați de piele, la construcţie au participat 200 arhitecţi şi aproximativ 20000 muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi, arhitect şef fiind Anca Petrescu. Clădirea, neterminată încă, ocupă locul 2 în lume la capitolul clădiri administrative după Pentagon şi locul 3 în lume ca volum construit cu 2550000 metri cubi după Pavilionul de montaj al rachetelor cosmice de la Cape Canaveral - SUA şi piramida Quetzalcoatl din Mexic, costurile clädirii fiind estimate la 1,75 miliarde dolari SUA în anul 1989 şi 3 miliarde de euro în anul 2006, data începerii construcţiei fiind anul 1983. Este o clădire foarte costisitoare. Numai costul gigacaloriilor și al iluminatului electric depașește 6 milioane de dolari pe an, cât un oras. Sunt candelabre cu 700 de becuri. Instalația de aer conditionat, complet neeficientă, are nevoie de o jumatate de tonă de freon pe an, substanță interzisă pentru că e vinovată de distrugerea stratului de ozon. Cele 18 lifturi consumă 50 kWh fiecare, adică dublu decat ar fi normal. O puzderie de agregate și componente mărunte au fost produse de firme românești de stat care între timp s-au privatizat. Înlocuirea și întreținerea lor sunt extrem de scumpe. De exemplu, clanțele în stil baroc au fost produse de Urbis, care ulterior a fost cumparată de o firmă suedeză. Înlocuirea unei clanțe defecte a ajuns să coste 1000 de euro bucata. Pentru ca Palatul lui Ceaușescu să poată fi ridicat, o bună bucată din București, cu tot cu istoria și geografia lui, a trebuit ștearsă la propriu de pe fața pământului, așa cum ștergi cu radiera un desen în creion, care nu îți place. Demolările în zona Uranus au început în anul 1982 pentru a face loc constructiei Casei Poporului. Există o seamă de legende urbane despre Casa Poporului - printre ele, cică are 2 buncare antiatomice și 8 tuneluri de fuga, și cel puțin unul din ele este izolat cu plumb. Are o vastă rețea de tuneluri, parte din catacombele Bucureștiului, iar Ceaușescu ar fi vrut să facă linie de metrou între Casa Poporului și Băneasa. Nu e de neglijat și că la Casa Poporului puteți găsi cel mai ieftin și romantic restaurant din București, unde se poate mânca destul de bine.

Primăria municipiului București

Primăria municipiului București, denumire veche - Palatul Ministerului Lucrărilor Publice este o clădire-monument istoric din municipiul București, construită între anii 1906-1910, în stil tradițional, neoromânesc, după planurile arhitectului buzoian Petre Antonescu, pe terenul viran situat vizavi de Grădina Cișmigiului, pe locul numit “Maidanul lui Duca”. Construcția a fost realizată de inginerul Elie Radu, care a făcut fundația cu un radier general din beton armat de 1 metru grosime și a realizat planșee de beton armat. În anul 1910, la inaugurarea Palatului Ministerului Lucrărilor Publice, Monetăria Națională, a bătut o medalie comemorativă, având pe o față profilul regelui Carol I al României, iar pe cealaltă silueta clădirii. În anul 1910 în clădire a fost instalat Ministerul Lucrărilor Publice. În timpul ocupației germane din anii 1916 -1918, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice a fost rechiziționat și transformat în Comandatura Generală Germană. După primul război mondial, titulatura instituției găzduite în clădire a devenit Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor. Clădirea a adăpostit Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când edificiul, avariat în urma bombardamentelor, a fost reconstruit și lărgit tot sub îndrumarea lui Petre Antonescu. După ce în anul 1948 Petre Antonescu a renovat clădirea și i-a adăugat încă un etaj, în clădire s-a instalat Primăria Generală, devenită în următorii ani Sfatul Popular al Capitalei. Imobilul actual al Primăriei generale a Capitalei este situat in Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47, in Sectorul 5 al Capitalei, el fiind realizat intre anii 1906 si 1911, în stil tradițional, neoromânesc. Cladirea formata din subsol, parter si patru etaje are o suprafata construita la sol de 3814 metri patrati si o arie construita desfasurata de 21992 de metri patrati.

Aniversarea a 50 de ani a

Societății de Dare la Semn - București

Produsul medalistic de mai sus este o plachetă rombică, din bronz aurit, având latura de 30 milimetri, emisă în anul 1912, cu ocazia semicentenarului înființării Societății de dare la semn din București. Pe avers, în interiorul unei cununi da laur și stejar este reprezentată emblema societății – două arme încrucișate, acoperite parțial de o țintă timbrată cu o cască. Pe revers, între două cercuri, cel interior perlat, este aplicată inscripția: “SOCIETATEA DE DARE LA SEMN – BUCUREȘTI”. În câmp, sub o stea în cinci colțuri, este aplicată o inscripție pe cinci rânduri orizontale: “ANIVERSAREA / A / 50 ANI / 3 MAI / 1862 - 1912”. Pe colțurile periferice ale reversului sunt reprezentate câte o floricică.

După descoperirea utilizării prafului de pușcă folosit de armele de foc, începând cu secolul al XII-lea, perfecționarea tehnicilor de mânuire a armelor a fost o preocupare primordială în rândul militarilor și, implicit, a aristocrației momentului. Armele de foc nu au fost folosite doar pe plan militar ci și în activitățile de agrement și vânătoare. În acest fel, apare o preocupare permanentă pentru îmbunătățirea calităților tehnice și de manevrabilitate ale armelor, fapt ce a dus la crearea unor structuri organizatorice ce aveau ca rol formarea deprinderilor specifice utilizării eficiente a acestora. La jumătatea secolului al XVII- lea, în anul 1640, la Lucerna în Elveția, se înființează prima Societate de Tir din lume. Ulterior, numărul societăților, organizațiilor și al cluburilor de gen, în care își desfășurau activitatea de pregătire majoritatea trăgătorilor, începe să crească considerabil în toate regiunile din Europa. În anul 1741, pe teritoriul de astăzi al României, sunt organizate primele concursuri de tir de către Regimentul Regal de Infanterie în câmpia de nord a Aradului, pentru ofițerii regimentului. În anul 1831 s-a constituit Asociația Cetățenescă de Tir din Municipiul Arad. În ceea ce privește dezvoltarea sportivă a tirului, în afară de contribuția laturii militare, un deosebit aport la această dezvoltarea a venit din partea unor societăți de vânătoare, în cadrul cărora erau organizate cursuri de pregătire a vânătorilor și care își desfășurau activitatea pe mai multe domenii de vânătoare de la Arad, Săvârșin, Șiria, Șiman, Chișinău-Criș și Pecica. Pe data de 5 mai 1862, ia ființă prima societate de tir, la nivel național, denumită: "Societatea Română de arme și dare la semn" având sediul stabilit la București, iar la numai un an de la înființarea ei, "Societatea Română de arme și dare la semn" avea un număr de 120 de membri și 5 membri de onoare. Pe data de 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn. În urma acestui decret, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății, din terenul Mânăstirii Radu – Vodă – teren trecut în patrimoniul statului – o suprafață de 47514 mp , pentru a-l folosi drept poligon de tir cu condiția ca acest teren să nu fie înstrăinat. Terenul donat s-a adăugat la cel pe care societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în zona Clubului Progresul. Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. La acest concurs au participat trăgători de elită din toate țările aliate în primul război mondial. În anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice de la Paris cu un lot de trăgători, unde Constantin Tomescu ocupă locul 18. Pe data de 7 februarie 1934 se înființează Federația Română de Tir (F.R.T.), urmând ca doi ani mai târziu, F.R.T. să se afilieze Uniunii Internaționale de Tir (U.I.T.). În data de 29 iunie 1946 Banca Națională a României cumpără de la Societate, terenurile donate de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza și donează Societății de Dare la Semn 65 de hectare din Pădurea Băneasa, ceea ce va deveni mai târziu poligonul Tunari, în prezent Poligonul de Tir Sportiv "Iosif Sârbu". La Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952 - ediția a XII- a) au participat 69 de țări, România fiind la a treia participare unde trăgătorul Iosif Sîrbu avea să deschidă drumul medaliilor de aur olimpic pentru țara noastră. În anul 1955, România organizează primul Campionat European de Tir la Poligonul Tunari. F.R.T. își schimbă denumirea în Federația Română de Tir Sportiv (F.R.T.S.) în anul 1999.

Insigna - D.50 (Dinamo)

Dinamo (la fel ca și Steaua) sunt un caz tipic de rescriere a istoriei si un exemplu ca spalarea creierelor a dat rezultate. Nu am nimic cu cei care sustin dezinteresat aceste echipe, chiar daca cei mai multi o fac din oportunismul si comoditatea de a tine cu cel mai tare la un moment dat. De altfel, sunt echipele cu cei mai multi suporteri de conjunctura. Vreau sa vorbesc despre ele nu din fanatism pentru alta echipa ci pentru ca mi se par exemple flagrante de falsificare a istoriei. Scopul infiintarii celor doua cluburi ale regimului comunist in Romania a fost acela de a arata ca intre tara noastra, proaspat anexata de blocul sovietic si “fratele mai mare”, U.R.S.S., exista legaturi “trainice”. “Masele” si-au insusit aceasta aluzie mai bine decat ar fi putut spera ocupantul sovietic si au inceput cu timpul chiar sa iubeasca sincer bocancul care le strivea. Ma rog, in cazul de fata, echipele purtatoare de bocanc. Minciuna cea mai draga a laudatorilor acestor corpuri straine din fotbalul romanesc e ca istoria sportiva incepe cu ei, respectiv ca aceste cluburi au adus glorie tarii. De doua ori fals. In primul rand, in Romania exista o miscare fotbalistica efervescenta inainte de al doilea razboi mondial. Cel putin la data infiintarii celor doua grupari exista nu numai un campionat cu traditie dar si ligi inferioare. Infiintarea Stelei si, anul viitor, a lui Dinamo direct in prima divizie constituie un pacat originar si o incalcare limpede a regulilor jocului. Imaginati-va ca ati infiinta acum un club de fotbal pe care ati cere sa il inscrieti direct in Liga Campionilor! Inca de la bun inceput se dadea semnalul ca nu avem de-a face cu simple echipe de fotbal ci cu echipele sistemului. Anul 1947, anul in care era infiintat Asociatia Sportiva a Armatei (viitoarea Steaua – nume pe care l-a primit abia in 1961) e unul dintre cei mai nefasti ani din istoria Romaniei. Cam care era atmosfera in tara? In februarie 1947, Consiliul de Ministri il proclama pe Stalin cetatean de onoare al Romaniei; Partidul National Taranist era desfiintat in urma unei inscenari comuniste, iar liderul sau Iuliu Maniu era condamnat la moarte si executat in acelasi an in care Regele Mihai era obligat sa abdice. Asocierea numelui Stelei cu cel al armatei e o manipulare grosolana, care dorea sa alipeasca aceasta echipa de un element propriu natiunii. De altfel, nicaieri in lumea libera nu exista echipe ale armatei sau ale politiei, aceasta fiind o absurditate cum ar fi existenta unei echipe a Guvernului sau a altor institutii ale statului. In anul 1947 trebuie retinut ca era vorba in fapt de o armata de ocupatie. Conducatorii militari care dusesera greul razboaielor fusesera asasinati sau marginalizati sub pretextul colaborarii cu aliatul german, locul lor la comnda fiind luat de membrii diviziei Tudor Vladimirescu. Acestia erau comunisti slab instruiti din punct de vedere militar dar indoctrinati prin stagii de pregatire la Moscova, multi alogeni, veniti literalmente pe tancurile sovietice in tara.

Oricum, in acel an si aproape un deceniu dupa, in tara ultimul cuvant il avea o alta armata, armata rosie, care ocupase tara si isi impusese un guvern-marioneta. Ca si Dinamo, Steaua are si ea surate in tari din fosta Uniune Sovietica si imprejurimi, gen TSKA Sofia sau TSKA Moscova, de asemenea, club al armatei. Ca Steaua era de fapt un club care avea mai multe in comun cu armata rosie decat cu armata romana o dovedesc primele sale sigle, pe care sta la loc de cinste steaua rosie in cinci colturi de pe caschetele si tancurile sovietice. Abia in anii 60 aceasta stea va fi schimbata cu una de culoare galbena care sa induca ideea de patriotism, iar dupa Revolutie, steaua bolsevica avea sa fie denumita cu tupeu ca fiind „steaua crestina” de catre analfabetul care a devenit patronul clubului. Primele sigle ale clubului Steaua poarta nu doar steaua in cinci colturi ci si steagul rosu sau cununa cu spice din heraldica bolsevica. Tot rosul comunist e culoarea de baza si pentru Dinamo. Putini isi mai aduc aminte acum ca pana in 1989 si pe sigla clubului din Stefan cel Mare a figurat la loc de cinste o stea rosie in cinci colturi, ingalbenita mai apoi. Dupa Revolutie, conducatorii clubului Dinamo au mai renuntat la cateva simboluri definitorii, cum ar fi spicele de grau si litera D in grafia kirilica, aflat multi ani pe blazon. Anul in care Stalin dicta infiintarea unui club cu numele Dinamo si la Bucuresti (1948) e unul la fel de sumbru ca si precedentul, fiind anul deplinei comunizari a tarii. Parlamentul era inlocuit cu Marea Adunare Nationala, aleasa printr-un simulacru democratic, iar conducerea tarii era preluata in mod brutal si dictatorial de Gheorghe Gheorghiu-Dej. In cazul lui Dinamo, intentia lui Stalin de a arata ca exista legaturi multiple intre statele din imperiul comunist e mult mai vizibila. Echipe cu acelasi nume se vor regasi aproape in toate marile orase comuniste. De altfel, acestea se vor intalni periodic in competitii denumite dinamoviade si ramase in istorie prin aranjamentele proverbiale in urma carora castigatoarele erau stabilite in culise. Impunerea prin influenta politica in competitiile sportive va deveni marca acestor doua grupari asociate cu sistemul. Totul era permis. Jucatorii care nu puteau fi tentati de conditiile financiare excelente erau adusi prin cea mai sigura metoda de transfer imaginabila: recrutarea! Cum tot trebuiau sa-si satisfaca undeva stagiul militar obligatoriu nu avea decat de ales: la armata, la militie sau la puscarie. Diferenta nu era oricum prea mare. Steaua si Dinamo au inventat si sistemul cu false competitoare, umpland campionatul cu echipe satelit. Fata de Gloria Buzau de azi, inainte de 89, acele echipe purtau chiar in titulatura una din cele doua denumiri. Asa era cazul cu mai multe echipe gen ASA (Asociatia Sportiva a Armatei) Targu Mures, Steaua Mizil, Dinamo Pitesti, Dinamo Bacau, asta pentru a aminti exemple din „perioada romantica”. Spre sfarsitul anilor 80 in prima liga si-au facut intrarea triumfal FC Olt (echipa lui Piturca din satul natal al lui Ceausescu, Scornicesti) sau Victoria Bucuresti (echipa Securitatii, condusa de Mitica Dragomir). Prima a reusit promovarea in prima liga dupa un meci de pomina in care a reusit sa isi refaca golaverajul necesar. Scorul inregistrat, unul care nici nu batea la ochi in acele vremuri: 18-0 ! Cand toate aceste metode murdare nu erau suficiente se intervenea direct de catre „patronii” de facto ai cluburilor, respectiv Valentin Ceausescu pentru Steaua si Tudor Postelnicu (ministru de interne in 89) pentru Dinamo. De pomina a ramas episodul in care Steaua si-a trecut in palmares o Cupa a Romaniei pe care o pierduse pe teren cu un scandal monstru, printr-un decret semnat a doua zi de insusi Nicolae Ceausescu. De obicei, nici nu era nevoie sa se mai recurga la asemenea metode, dat fiind ca echipele reusisera sa devina adevarate representative nationale in conditiile in care isi alegeau practic orice jucator de pe piata interna. Sa te mandresti in asemnea conditii cu performante europene e o dovada de tupeu. Asemenea ispravi, gen castigarea Cupei Campionilor de catre Steaua in 1989 starneau doar ironii din partea presei straine care se amuza pe marginea hobby-ului beizadelei dictatorului de la Bucuresti. Sa fim seriosi, o echipa adunata cu forta de fiul unui Saddam sau Mobutu nu ar starni nimanui admiratia, ci ar intregi imaginea de tara subdezvoltata. Cum Steaua si Dinamo erau intr-o foame de trofee si medalii, trebuiau recuperate cam multe decenii in care alte cluburi adunasera performante si simpatizanti. Prin urmare, cele mai lovite au fost cluburile cu traditie. Unele, gen Ripensia Timisoara – primul club profesionist de fotbal din tara – au fost chiar desfiintate. Altele, ca Poli Timisoara, UTA Arad, Rapid Bucuresti, fortate sa retrogradeze. Gesturile de fronda costau si ele scump gruparile cu fani adevarati, pentru ca foarte multi ani cele doua cluburi au avut reale dificultati in a-si umple tribunele. Daca veti vedea imagini de la semifinala de Cupa Campionilor din 1986 veti vedea cadre bizare cu tribune intregi in verde. Asta pentru ca aducerea de autocare cu soldati chiar si la meciurile din cupele europene era o practica uzuala din lipsa de sustinatori. Sa nu uitam, privind acum numarul de fani oportunisti ai acestor doua echipe, si ca in anii 80 televiziunea de stat (singura existenta) nu mai transmitea meciuri din campionat decat daca una dintre competitoare era Steaua sau Dinamo. In 1990, ministrul sportului Angelo Niculescu a propus desfiintarea celor doua grupari care aduceau aminte de ocupatia comunista. Masura a fost luata in mai multe state care s-au rupt cu adevarat de acest sistem. Nume ca Dinamo Zagreb sau Varsovia au fost abandonate rapid pentru conotatia lor rusinoasa. La noi, insa, cum la putere ramasesera oameni din aceleasi structuri simpatizante ale echipelor cu epoleti, s-a optat, dupa cum se poate observa doar pentru unele cosmetizari ale unor sigle din care au fost sterse „discret” urmele trecutului. Sursa - NET - Blogul lui Schmoukiz

Dinamo Bucureşti este unul dintre cele mai vechi cluburi sportive din capitală, fondat 1948, şi este împărţit în mai multe departamente sau discipline sportive. Palmaresul general al clubului se prezintă astfel:
JOCURILE OLIMPICE (1956 - 2008)
- 122 medalii (35 aur, 38 argint, 49 bronz)
CAMPIONATE MONDIALE
- 797 medalii ( 243 aur, 260 argint, 294 bronz )
CAMPIONATE EUROPENE
- 880 medalii ( 248 aur, 301 argint, 331 bronz )
CAMPIONATE BALCANICE
- 3675 medalii ( 1254 aur, 1567 argint, 854 bronz )
JOCURI MONDIALE UNIVERSITARE
- 179 medalii (70 aur)
CUPA CAMPIONILOR EUROPENI
- 9 locuri I ( 3 volei masculin, 1 handbal, 1 rugby, 3 scrimă , 1 tenis )
- 5 locuri II (scrimă)
- 1 loc III (scrima)
CUPA CUPELOR
- 1 loc I (volei masculin)
RECORDURI OLIMPICE : 5
RECORDURI MONDIALE : 4
RECORDURI NAŢIONALE : 2632
TITLURI DE CAMPIONI NAŢIONALI : 10751
Sus am postat emblemele clubului Dinamo de-a lungul timpului.

Fotbal club Dinamo București, pe scurt Dinamo, este un club profesionist de fotbal din București, fondat în anul 1948, care evoluează în Liga I. Echipa își dispută meciurile importante de acasă pe Arena Națională iar celelalte meciuri pe arena Dinamo. Din punct de vedere al numărului de trofee, Dinamo este al doilea cel mai prestigios club de fotbal din România, având în palmares 18 titluri naționale, 13 cupe naționale și 2 supercupe. Fostă echipă a Ministerului de Interne, istoria lui Dinamo a fost marcată de rivalitatea permanentă cu alt mare club bucureștean, Steaua, echipa Ministerului Apărării Naționale, întâlnirile dintre cele două echipe de fotbal fiind considerate ca fiind cele mai importante meciuri ale anului, adesea decisive pentru câștigarea campionatului. Sus am postat logo-ul actual al clubului de fotbal Dinamo București.

Insigna - Mecanoexportimport

Mecano Export-Import S.A. este o companie românească de frunte care activează în domeniul importului și exportului de material rulant, componente feroviare, echipamente de construcție a drumurilor și multe alte echipamente industriale esențiale pentru dezvoltarea și menținerea unei economii moderne. Compania este orientată atât pe piața internă, cât și pe piața de export și are sediu central în București, pe bulevardul Dacia.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată și chiar unele trimiteri poștale ilustrate.